Lupta, aprilie 1889 (Anul 6, nr. 799-822)

1889-04-22 / nr. 815

[TU ANUL VI.— SERIA III. No. 815.R ABONAMENTE In țară Un an. . 40 lei V» an • 20 , 3 luni In strSmâtate . 10 . Un an . . 50 lei V» an • 25 , 3 luni 15 Bani Numărul REDACȚIA Bulevardul JClisabeta No. 8 (Casa Lexupmrt). . 15 „ lftTinTA AWTAIAB­UCURESTI, SAMBATA 22 APRILIE 1889. 1 leu lima 25 bani Anundiurî pe pagina ID . . „ IV a se Anana a in România, la administraţia barului. In Franţa, Italia, Austro-U­ngaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA rue Notre-Dame des Victoires 60 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol. ADMINISTRAŢIA Bulevardul Elisabeta No. 8 (Casa Bempart). Dinastia si partidele politice Guvernul si elementele independente GUVERN DE COALITIE Hai multa demnitate A­CXTIS OFICIALE MINCINOASA Dinastia şi partidele politice c­e au făcut partidele noastre po­litice din Domnul Carol, adus în ţară pentru a pune în frâu apetiturile la domnie ale pretendenţilor Români? Istoria e curioasă.­­ La început, unele grupuri, precum fost­a fracţiune din Moldova, a arătat de la prima zi ostilitate noului Domn şi a căutat să exploateze antipatia naturală pe care massele populare şi chiar pătura dirigentă o simţea cu privire la noul Domn. D­e altă parte liberalii şi conserva­torii — căci cu 15 ani în urmă nu erau alte grupuri— au avut faţă cu Carol I următoarea purtare: când conservatorii erau la putere, liberalii înjurau şi conspirau în contra Dom­nitorului Carol, când din contra li­beralii aveau în mână guvernul a­­tunci conservatorii înjurau şi com­plotam A­ceastă stare de lucruri a ţinut pentru liberali până la 1876, iar pen­tru conservatori până la 1888 Martie. Trebue să recunosc că conservatorii, de la 1876 până la 1888 de­și au avut o atitudine fostilă regelui Carol, totuși nu au dus ostilitatea până la gradul la care o dusese liberalii îna­inte de 1876. C­um să vede din aceste rânduri, partidele noastre politice nu au pri­vit pe Domnitorul Carol de la veni­rea sa în ţară, cu aceiaşi ochi cu cari îl văd acum. Până la 1876, pen­tru liberali, Carol I nu era ilustrul Domnitor, iar dinastia sa nu era de loc temelia existenţei naţionale, nici scutul în afară al ţărei româneşti. D­e asemenea, până la 1888 Mar­tie, pentru conservatori, în genere vorbind, regele Carol nu era glorio­sul şi înţeleptul şef de stat, iar prin­cipele Ferdinand nu era steluţa ce luceşte pe orizontul României, sin­gura conducătoare a destinului po­porului Român. A­şa­dar, când eri ziceam că par­tidele aducând pe Carol I pe tronul României, nu s’au gândit de loc a’l îmbrăca cu­ caracterul sacru al unşi­­lor lui D­ zeu, nici a să prosterna cu umilinţă la picioarele lui, aveam drep­tate. Purtarea partidelor, a tuturor partidelor ţârei, de la 1866 până la 1876, o dovedeşte. A­şa dar, când eri ziceam că sin­gura raţiune a aşezărei pe tronul ţârei a lui Carol I, a fost punerea de stavilă la apetiturile pretenden­ţilor, aveam iarăşi dreptate. Dovadă la aceasta este iar purtarea parti­delor. In adevăr, dacă partidele noas­tre politice s’ar fi gândit de la în­ceput să întemeeze o dinastie puter­nică, să dea început unei serii de Domni de drept divin, omnipotenţi şi omniscienţi, ele ar fi incunjurat pe Carol I, din ziua sosirei lui în Ro­mânia, cu respectul, devotamentul şi linguşitoria cuvenită. D­in contra, Partidele departe de a să purta ast­fel cu Carol I, ele şi-au arătat răceală, ele ’l-au înjurat. M­ai mult, ele au încercat să’l răs­toarne. Apoi întreb: ce fel de di­nastie seculară să gândeați partidele să întemeeze în România, când le vedem că conspiră chiar contra pri­mului Domn, chiar contra începăto­rului acelei dinastii ? Natural că este chiar ridicol de a face asemenea su­poziţii. E­ste clar constatat şi foarte con­statat că­­concepţiunea pe care parti­dele ’şi-a fi fâcut’o la început de dom­nia lui Carol şi a dinastiei sale, e cu totul deosebită de concepţiunea care ’şî-o face astăzi. Este constatat şi foarte constatat că concepţiunea arătată de mine în precedentele re­viste, concoardă singura cu istoria politică a partidelor noastre de la 1866 încoace. B­a ceva mai mult. Este un punct asupra căruia opinia publică cea mare este şi acum foarte simţitoare, punctul relativ la politica exterioară condusă de rege. A­supra acestui punct toate parti­dele politice în trecut au fost una­nime de a învinui rând pe rând pe rege şi a face un cap de vinovăţie de prima ordine . E­i bine, astă­zi partidele politice au capitulat în această privinţă ca şi în cele­lalte, lăsând numai opi­niei publice independente dreptul de a protesta. E­ste acum întrebarea: ce au făcut pe partide ca să adopte o nouă con­cepţie asupra regalităţei şi a dinas­tiei, pe care o voi­ arăta mâine? Este întrebarea : evoluţia pe care au fă­cut-o partidele apropiindu-se de rege şi de dinastie până a se înjosi, până a se umili, a fost pornită ca din o mai justă apreciare a situaţiei, din o concepţie mai dreaptă a lucrurilor, sau a fost pornită din calcul mes­chin, din linguşire, din interese ego­iste ? Şi în fine este întrebarea: fap­tul că partidele s’au izolat de miş­carea opiniei publice pentru a să cotifica în întinderea curței palatului, este el dictat de un devotament orb şi fanatic pentru rege sau dinastie, sau e fructul unei mari și grosolane șarlatanii politice ? Iată la ce întrebări mai am a răspunde. Gr. Fan­­i. •­iii?? vécéié -şiMca restabilirea abso­lută ÁyéöhiJibmvlúiU Viena, 2 Maiă. »Noua Presa Liberă* se ridică contra uneltirilor congresului catolic din care câţi­va membrii fanatici au atacat moji­­ceşte guvernul italian, aliat­ al Austriei, revendicând patrimoniul Satului Petru, şi reclamând reedificarea monastirilor. Foaia vieneza co­n­stată cu părere de râu că un ofițer superior de origină sa­xonă, membru al congresului, a exprimat chiar dorința ca armată austriacă să meargă în contra Italiai. SERVICIUL TELEGRAFIC Agenţia Havas Paris, 2 Mai­. Journal des Débats de azi dimineaţă vor­bind de congresele catolice întrunite în mai multe ţări pentru a emite dorinţele lor în favoarea restabilirii puterii temporale a Pa­pei, constată că congresul de la Viena are mai cu deosebire însemnătate, pentru că partidul clerical exercită o influenţă pre­­ponderantă în Austria şi pentru că Aus­tria e aliata cu Italia. Această demonstraţie clericală, adaogă jurnalul, tolerată de guvern, pune pe Aus­tria într’o poziţiune destul de falsă faţă de Italia, unde produce o impresie su­părătoare. Dacă episcopii francezi cari sunt în acelaşi timp şi deputaţi s’ar fi dat la o atare demonstraţie, indignarea ar fi fost violentă în presa italiană, care a a­­cuzat de curând diplomaţia franceză că voeşte să reînvie­ze convenţiunea din Sep­­tembre 1864. Dar Italia nu va putea să se plângă că nu avem destulă conside­­raţiune pentru susceptibilităţile sale, ea ar putea chiar să ne propună ca model amicilor săî. Budapesta, 2 Mai. Ministrul de finance, d. Weckerle, în­­tr’un discurs rostit azi la Cameră, a zis că starea financiară a Ungariei e aproape de a se echilibra. Urcarea impozitului a­­supra zahărului e avantagioasă din pun­tul de vedere economic, pentru că înles­neşte stabilirea fabricilor de zahăr în ţară. Guvernul a vândut, este­ adevărat, bunuri de a­le Statului, dar în schimb el a do­bândit linii de drum de fier, ceia ce răs­punde mai bine principiilor economice naţionale. Ministrul sfârşeşte asigurând Camera că guvernul nu va pierde nici o datâ din Bannul sl ilemutshi Mplito Este foarte trist pentru un guvern când adversarii lui în loc să discute ceea ce el are să facă sau ceea ce face, discută dacă are să trăiască mult sau are să -și dea sufletul îndată. Presa întreagă,în care intră chiar ziare ce nu sunt ostile guvernului L. Catargiu precum „Epoca*, este de două săptămâni constituită în un mare consult medical la capul bolnavului,—guvernul—şi fie­care medic îşi dă părerea. Părerea generală e, că dacă bolnavul nu va lua câte­va cordialuri şi lucruri întăritoare moare. Ministerul actual face ca cei mai mulţi bolnavi cari nu voiesc să-şi dea seama de gravitatea situaţiei lor şi cari cu nici un preţ nu ar mărturisi că sunt slabi. Din contra pretinde că e tare. Ceea ce e curios în această chestie, este faptul că ziarele conservatoare pure precum e „Naţionalul“ şi cele conservatoare impu­se sau mixte precum e „Epoca“, formulează pretenţii cu totul ciudate. „Naţionalul“ are aerul de a zice grupurilor independente: „voiţi să nu revină junimiştii? Atunci da­­­ţi-ne nouă concursul.» ilar »Epo­ca“ lasă şi ea ca să se înţeleagă următoarele : voiţi »sa nu vina colectiviştii ? Daţi concur­­s guvernului L. GatarghiliaVîrit de janis­emişti.* Aceste pretenţii, ce e drept modest şi acoperit formulate, ne surprinde. Şi iată de ce : D-nii conservatori sunt­ slabi, acest lu­cru e vădit, cu toate acestea voiesc să guverneze singuri ca şi cum ar fi tari, ca şi cum nu ar avea nevoe de nime­nea. Ei se razimă făcând ast­fel pe o sin­gură consideraţie, ei îşi închipuesc că li­beralii, etc. îi vor susţine mai la urmă de frica junimiştilor şi a colectiviştilor. Calculul acesta are oare­care valoare, dar nu este de loc concludent. Cum că se vor găsi câte­va persoane care să se conducă în acţiunea lor po­litică de această consideraţie, nimic mai adevărat. Dar în ceea ce priveşte pe ma­rea majoritate a deputaţilor independenţi, pe diferitele grupuri, calculul este foarte greşit şi periculos. In adevăr, cum îşi pot închipui conser­vatorii că elementele independente îi vor susţine aşa tam ne sam, numai de frica colectiviştilor ? Acest guvern este conservator, nime­nea nu ştie ce voeşte, nimenea nu-i cu­noaşte intenţiile, nimenea nu are încre­dere în el — vorbim de elementele in­dependente. Ei bine ! cum cred că vor fi susţinuţi ? Nu numai faptul susţinere! ar fi o greşală, dar ar fi chiar o mare vină. Căci, cine ne garantează nouă că gu­­vernul L. Catargiu, o dată întărit, nu va începe a guverna başibuzuceşte, nu să va deda la fapte de acelea cari au ilustrat regimul trecut ? Şi atunci opi­nia publică nu va avea ea oare drep­tul ca să învinovăţească pe toţi susţiitorii de ocazie cari au contribuit a consolida un guvern rău, în loc să-l lase să cadă ? Iată situaţia tuturor elementelor inde­pendente, liberali, disidenţi, nedisidenţi, radicali etc. Pe câtă vreme guvernul L. Catargiu va avea pretenţia a reprezenta pe con­servatori şi ideile conservatoare, pe câtă vreme cabinetul nu să va explica lămurit ce voeşte să facă în toate chestiele, pe câtă vreme el nu’şi va mărturisi nepu­tinţa şi va face pe voinicul în toate, pe atâta vreme el nu trebue să spereze nici un concurs de la elementele indepen­dente. Iată părerea noastră, came dominează mişcarea constitu­ţională a partidelor, a ajuns la con­cluzia că în o situaţie de spirite divizată, in care nici un partid nu are o majoritate puternică şi stabilă în o ţară, singura soluţie care să impune fatal este un minister de coaliţie sau de cooperare, care să cadă de accord asupra unui număr de principii şi de reforme. A­ceastă soluţie, departe de a fi anormală, este cea adevărată. Ea este de o mie de ori preferabilă celei­l­alte soluţii care constă în a să disolva Camerile, a să încre­dinţa puterea discreţionară unui singur partid care, prin violenţe şi corupţie, să-şi întocmească o majo­ritate guvernabilă. P­entru ca cine­va să nu creadă că noi am stabilit această teorie ad-hoc, de ocazie şi ca să nu să presupună că o facem cu vre­un interes oare­care, astă­zi reproducem un articol din „Lupta“ de la 18 August 1887, scris de d. G. Panu la Paris, pe când erau la putere co­lectiviştii, care articol tratează iden­tic aceeaşi temă cu care ne am ocupat acum de curând. M­âine vom reproduce şi urmarea acestui articol. S­ub titlul de «O nouă fază a constituţionalismului» sau mai bine a a parlamentarismului» d. Panu acum aproape doi ani, după ce făcea o scurtă ochire asupra parti­delor şi combinaţiilor ministeriale în Franţa, Anglia, Italia etc. apoi continua în următorul mod : care este "morala ce se desface d­in­ această expunere ? Când vezi liberalii în Anglia susţinând un guvern conservator şi monarchiştii în Franţa sprijinind un guvern republican, când vezi partidele făcând sau desfâcând diversele guverne după deosebite necesi­tăţi politice ale momentului, atunci tre­bue să recunoşti că guvernele ţârilor con­stituţionale, în ziua de astăzi, sunt fructul coaliţiilor şi a înţelegerilor provizorii în­tre diversele fracţiuni politice, că ele îşi iau viaţa lor de la diferite izvoare şi că timpurile în cari guvernele să sprijineau numai pe câte un partid, acele timpuri au trecut. Acest fapt nou, sau mai bine această nouă fază a evoluției constituționale, este ea un bine, este ea un rău ? Eu cred că această fază pe lângă că e fatală, că e o consecință neînlăturabilă a situației politice în lumea de astăzi, dar ea este şi un bine, un progres. Mă explic , înainte, când existau în genere numai două partide, tipul primitiv al constituți­­onalizmului, deosebirile între aceste par­tide nefiind, ori­ce s’ar zice, mari și ne­­căzând asupra chestiunilor fundamentale sociale, stăpânirea, în mod exclusiv, a unui partid asupra legislaţiei ţerei în curs de 5 sau 6 ani, nu prezenta prea mari inconveniente. Căci, trebue să recunoască ori­cine, că a fost şi este un inconveni­ent mare ca o fracţiune a ţarei, favori­zată în un moment dat — în momentul alegerilor — să pună stăpânire absolută peste ţară în curs de 4 sau 5 ani. Acest inconvenient e poate cel mai mare al sis­temei constituţionale. Dar’, cum am zis, partidele fiind îna­inte mai mult la suprafaţa societăţei, ne­fiind divizate prin profunde deosebiri în sistema de guver­nare, de principii şi de credinţă sociale, inconvenientul semnalat mai sus dispărea în oare­care grad. Astăzi însă partidele sunt profund di­vizate prin programele lor. Aşa, ca să dau câte­va exemple, închipuiţi vă că ar veni la putere în Franţa partidul radical pur, cu Clemenceau în frunte, şi ar fi sprijinit de o majoritate pur radicală. Ce ar face acel guvern ? Ar face sepa­raţia Bisericei de stat, ar introduce im­pozitul progresiv, ar preface în proprie­tate naţională o parte din proprietatea privată, fabrici, mine, etc. pentru a le da în exploatare asociaţilor de lucrători. Mă opresc aici, acestea fiind în­de­a­­juns. Inchipuiţi-vă că ar veni la putere în Franţa bonapartiştii sau monarhiştii de drept divin, cu majorităţi compacte de aderenţi de ai lor. Pe lângă schimbarea formei de guvern, poate ori­cine sâ-şi închipue ce fel de profunde modificări în politică, în stat, în societate ar aduce fie­care din aceste partide. Mai mult, închipuiţi-vă ceva mai po­sibil, închipuiţi-vă venirea lui Gladstone la guvern în Anglia. Imediat chestia Ir­landei ar fi rezolvată în sensul autono­miei acestei provincii, lucru la care să împotrivesc şi radicalii şi o parte din li­berali. Nu mai mă pun în ipoteză când soci­aliştii sau colectiviştii (a nu să confunda cu partidul Radu-Mihai­-Statescu) ar a­­junge la cârma statului. Fie­care îşi poate închipui ce aceia ar face. Din aceste exemple să vede lămurit cum, din cauza deosibirilor profunde d­in­­tre partide, venirea în mod exclusiv a u­­nuia din ele la putere şi sprijinirea ei numai pe elemente de care dispune ar avea o influenţă colosal de dezechili­­brantă în stat. Adăugaţi pe lângă aceste consideraţii încă şi următoarea: Astă­zi, din cauza diverşilor şi nume­roaselor curente sociale, existenţa mai multor partide, iar nu numai a doua, să impune în mod fatal. De aici urmează că opinia publică francţionându-se în mai multe partide, nici una din ele, sau a­­proape nici unul nu mai are tăria nu­merică a vechilor partide, fie­care aproa­pe din partidele existente în ţările consti­tuţionale trebue să ţină seamă de cele­­alte şi să recurgă la unele din ele în mo­mentul când ajung partide de guvernă­mânt. Deci faptul că astă­zi guvernele încep a se rezema pe deosebite fracţiuni şi par­tide, cu ajutorul cărora nu mai pot gu­verna, pe lângă, cum am zis, că este o necesitate fatală, dar apoi este şi un bine. Guvernele sunt ast­fel nevoite să ţină seamă nu numai de ideile aderenţilor unui partid ci şi de acele ale celor­l­alte, îmbunătăţirile cari să fac nu să fac nu­mai, în profitul unei clase sau a unei cote­rii ci în profitul unei mase mai variate de­tăţeni­, şr persecuţiile c şi ideii­e abso­lute, dăunătoare unei părţi din ţară, nu pot să ia o dezvoltare mare. Aşa, ca să dau exemple, în Franţa mi­nisterul republican Rouvier să sprijină pe monarhişti, pe clericali şi conserva­tori. De aci rezultă că el este nevoit să menajaze ideile conservatoare ale aces­tor grupuri. In Anglia, conservatorii fiind sprijiniţi de o parte din liberali, sunt prin acest fapt nevoiţi a menagia tendinţele şi as­­piraţiile acelora şi a pune stavilă ideilor de reacţiune profesate de bătrânii con­servatori. Mai mult încă, numai cu această nouă evoluţie în viaţa constituţională, este cu putinţă ca un partid mic, o fracţiune care represintă un număr de idei şi are raţiu­nea de a exista, poate ajunge la putere şi a-şi realiza, în parte măcar, ideile, pro­gramul. Acest lucru era cu neputință în sis­tema politică veche și fiind­că el are o importanță mare, de aceea voia consacra acestei sigure chestii articolul viitor. GUVERN DE COALIŢIE Z­ilele acestea ziarul Lupta ana­lizând situaţia politică mai mult din puntul de vedere al principiilor fiul mitlemitate Nici o dată nu am simţit o mai mare revoltă lăuntrică, nici o dată nu am fost cuprins de o indignare mai puternică de­cât alaltă-ori când am citit articolul pe care d. deputat M. N. Săulescu, pe care democratul domn Săulescu­­l-a scris în la Liberte Roumaine, cu ocazia venire! în Bucureşti a prinţului moştenitor. Nici cât şi poate cine­va închipui o mai desăvârşită destrăbălare morală, o mai flexibilă îndoitură de spinare. Când citeşti articolul d-nului Săulescu simţi cum, fără de veste, roşea­ţa ţi se urcă pe faţă, te vezi micşorat ca Român, te simţi batjocorât ca democrat, te con­stați păcătos ca om din generația tânără. Nu am citit încă un asemenea articol, o declar. Am văzut curtezani­a la Mitiță Sturza, punându-se la nivelul jocurilor regale, am citit articole lâudăroase și rep­­liane, am văzut crescând pe pământul țărei noastre buruiana servilizmului şi a linguşitoriei nemărginite, dar pereche la articolul d-lui Săulescu n’am găsit încă. A ! cu d-l Săulescu vom fi asprii as­­tă­zi, şi vom fi aspri pentru că d-l Sâu­­lescu a vorbit până astăzi în numele de­mocraţiei, pentru că d-sa a reprezintat

Next