Lupta, aprilie 1889 (Anul 6, nr. 799-822)
1889-04-22 / nr. 815
[TU ANUL VI.— SERIA III. No. 815.R ABONAMENTE In țară Un an. . 40 lei V» an • 20 , 3 luni In strSmâtate . 10 . Un an . . 50 lei V» an • 25 , 3 luni 15 Bani Numărul REDACȚIA Bulevardul JClisabeta No. 8 (Casa Lexupmrt). . 15 „ lftTinTA AWTAIABUCURESTI, SAMBATA 22 APRILIE 1889. 1 leu lima 25 bani Anundiurî pe pagina ID . . „ IV a se Anana a in România, la administraţia barului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA rue Notre-Dame des Victoires 60 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol. ADMINISTRAŢIA Bulevardul Elisabeta No. 8 (Casa Bempart). Dinastia si partidele politice Guvernul si elementele independente GUVERN DE COALITIE Hai multa demnitate ACXTIS OFICIALE MINCINOASA Dinastia şi partidele politice ce au făcut partidele noastre politice din Domnul Carol, adus în ţară pentru a pune în frâu apetiturile la domnie ale pretendenţilor Români? Istoria e curioasă. La început, unele grupuri, precum fosta fracţiune din Moldova, a arătat de la prima zi ostilitate noului Domn şi a căutat să exploateze antipatia naturală pe care massele populare şi chiar pătura dirigentă o simţea cu privire la noul Domn. De altă parte liberalii şi conservatorii — căci cu 15 ani în urmă nu erau alte grupuri— au avut faţă cu Carol I următoarea purtare: când conservatorii erau la putere, liberalii înjurau şi conspirau în contra Domnitorului Carol, când din contra liberalii aveau în mână guvernul atunci conservatorii înjurau şi complotam Această stare de lucruri a ţinut pentru liberali până la 1876, iar pentru conservatori până la 1888 Martie. Trebue să recunosc că conservatorii, de la 1876 până la 1888 deși au avut o atitudine fostilă regelui Carol, totuși nu au dus ostilitatea până la gradul la care o dusese liberalii înainte de 1876. Cum să vede din aceste rânduri, partidele noastre politice nu au privit pe Domnitorul Carol de la venirea sa în ţară, cu aceiaşi ochi cu cari îl văd acum. Până la 1876, pentru liberali, Carol I nu era ilustrul Domnitor, iar dinastia sa nu era de loc temelia existenţei naţionale, nici scutul în afară al ţărei româneşti. De asemenea, până la 1888 Martie, pentru conservatori, în genere vorbind, regele Carol nu era gloriosul şi înţeleptul şef de stat, iar principele Ferdinand nu era steluţa ce luceşte pe orizontul României, singura conducătoare a destinului poporului Român. Aşadar, când eri ziceam că partidele aducând pe Carol I pe tronul României, nu s’au gândit de loc a’l îmbrăca cu caracterul sacru al unşilor lui D zeu, nici a să prosterna cu umilinţă la picioarele lui, aveam dreptate. Purtarea partidelor, a tuturor partidelor ţârei, de la 1866 până la 1876, o dovedeşte. Aşa dar, când eri ziceam că singura raţiune a aşezărei pe tronul ţârei a lui Carol I, a fost punerea de stavilă la apetiturile pretendenţilor, aveam iarăşi dreptate. Dovadă la aceasta este iar purtarea partidelor. In adevăr, dacă partidele noastre politice s’ar fi gândit de la început să întemeeze o dinastie puternică, să dea început unei serii de Domni de drept divin, omnipotenţi şi omniscienţi, ele ar fi incunjurat pe Carol I, din ziua sosirei lui în România, cu respectul, devotamentul şi linguşitoria cuvenită. Din contra, Partidele departe de a să purta astfel cu Carol I, ele şi-au arătat răceală, ele ’l-au înjurat. Mai mult, ele au încercat să’l răstoarne. Apoi întreb: ce fel de dinastie seculară să gândeați partidele să întemeeze în România, când le vedem că conspiră chiar contra primului Domn, chiar contra începătorului acelei dinastii ? Natural că este chiar ridicol de a face asemenea supoziţii. Este clar constatat şi foarte constatat căconcepţiunea pe care partidele ’şi-a fi fâcut’o la început de domnia lui Carol şi a dinastiei sale, e cu totul deosebită de concepţiunea care ’şî-o face astăzi. Este constatat şi foarte constatat că concepţiunea arătată de mine în precedentele reviste, concoardă singura cu istoria politică a partidelor noastre de la 1866 încoace. Ba ceva mai mult. Este un punct asupra căruia opinia publică cea mare este şi acum foarte simţitoare, punctul relativ la politica exterioară condusă de rege. Asupra acestui punct toate partidele politice în trecut au fost unanime de a învinui rând pe rând pe rege şi a face un cap de vinovăţie de prima ordine . Ei bine, astăzi partidele politice au capitulat în această privinţă ca şi în celelalte, lăsând numai opiniei publice independente dreptul de a protesta. Este acum întrebarea: ce au făcut pe partide ca să adopte o nouă concepţie asupra regalităţei şi a dinastiei, pe care o voi arăta mâine? Este întrebarea : evoluţia pe care au făcut-o partidele apropiindu-se de rege şi de dinastie până a se înjosi, până a se umili, a fost pornită ca din o mai justă apreciare a situaţiei, din o concepţie mai dreaptă a lucrurilor, sau a fost pornită din calcul meschin, din linguşire, din interese egoiste ? Şi în fine este întrebarea: faptul că partidele s’au izolat de mişcarea opiniei publice pentru a să cotifica în întinderea curței palatului, este el dictat de un devotament orb şi fanatic pentru rege sau dinastie, sau e fructul unei mari și grosolane șarlatanii politice ? Iată la ce întrebări mai am a răspunde. Gr. Fani. •iii?? vécéié -şiMca restabilirea absolută ÁyéöhiJibmvlúiU Viena, 2 Maiă. »Noua Presa Liberă* se ridică contra uneltirilor congresului catolic din care câţiva membrii fanatici au atacat mojiceşte guvernul italian, aliat al Austriei, revendicând patrimoniul Satului Petru, şi reclamând reedificarea monastirilor. Foaia vieneza constată cu părere de râu că un ofițer superior de origină saxonă, membru al congresului, a exprimat chiar dorința ca armată austriacă să meargă în contra Italiai. SERVICIUL TELEGRAFIC Agenţia Havas Paris, 2 Mai. Journal des Débats de azi dimineaţă vorbind de congresele catolice întrunite în mai multe ţări pentru a emite dorinţele lor în favoarea restabilirii puterii temporale a Papei, constată că congresul de la Viena are mai cu deosebire însemnătate, pentru că partidul clerical exercită o influenţă preponderantă în Austria şi pentru că Austria e aliata cu Italia. Această demonstraţie clericală, adaogă jurnalul, tolerată de guvern, pune pe Austria într’o poziţiune destul de falsă faţă de Italia, unde produce o impresie supărătoare. Dacă episcopii francezi cari sunt în acelaşi timp şi deputaţi s’ar fi dat la o atare demonstraţie, indignarea ar fi fost violentă în presa italiană, care a acuzat de curând diplomaţia franceză că voeşte să reînvieze convenţiunea din Septembre 1864. Dar Italia nu va putea să se plângă că nu avem destulă consideraţiune pentru susceptibilităţile sale, ea ar putea chiar să ne propună ca model amicilor săî. Budapesta, 2 Mai. Ministrul de finance, d. Weckerle, într’un discurs rostit azi la Cameră, a zis că starea financiară a Ungariei e aproape de a se echilibra. Urcarea impozitului asupra zahărului e avantagioasă din puntul de vedere economic, pentru că înlesneşte stabilirea fabricilor de zahăr în ţară. Guvernul a vândut, este adevărat, bunuri de ale Statului, dar în schimb el a dobândit linii de drum de fier, ceia ce răspunde mai bine principiilor economice naţionale. Ministrul sfârşeşte asigurând Camera că guvernul nu va pierde nici o datâ din Bannul sl ilemutshi Mplito Este foarte trist pentru un guvern când adversarii lui în loc să discute ceea ce el are să facă sau ceea ce face, discută dacă are să trăiască mult sau are să -și dea sufletul îndată. Presa întreagă,în care intră chiar ziare ce nu sunt ostile guvernului L. Catargiu precum „Epoca*, este de două săptămâni constituită în un mare consult medical la capul bolnavului,—guvernul—şi fiecare medic îşi dă părerea. Părerea generală e, că dacă bolnavul nu va lua câteva cordialuri şi lucruri întăritoare moare. Ministerul actual face ca cei mai mulţi bolnavi cari nu voiesc să-şi dea seama de gravitatea situaţiei lor şi cari cu nici un preţ nu ar mărturisi că sunt slabi. Din contra pretinde că e tare. Ceea ce e curios în această chestie, este faptul că ziarele conservatoare pure precum e „Naţionalul“ şi cele conservatoare impuse sau mixte precum e „Epoca“, formulează pretenţii cu totul ciudate. „Naţionalul“ are aerul de a zice grupurilor independente: „voiţi să nu revină junimiştii? Atunci daţi-ne nouă concursul.» ilar »Epoca“ lasă şi ea ca să se înţeleagă următoarele : voiţi »sa nu vina colectiviştii ? Daţi concurs guvernului L. GatarghiliaVîrit de janisemişti.* Aceste pretenţii, ce e drept modest şi acoperit formulate, ne surprinde. Şi iată de ce : D-nii conservatori sunt slabi, acest lucru e vădit, cu toate acestea voiesc să guverneze singuri ca şi cum ar fi tari, ca şi cum nu ar avea nevoe de nimenea. Ei se razimă făcând astfel pe o singură consideraţie, ei îşi închipuesc că liberalii, etc. îi vor susţine mai la urmă de frica junimiştilor şi a colectiviştilor. Calculul acesta are oarecare valoare, dar nu este de loc concludent. Cum că se vor găsi câteva persoane care să se conducă în acţiunea lor politică de această consideraţie, nimic mai adevărat. Dar în ceea ce priveşte pe marea majoritate a deputaţilor independenţi, pe diferitele grupuri, calculul este foarte greşit şi periculos. In adevăr, cum îşi pot închipui conservatorii că elementele independente îi vor susţine aşa tam ne sam, numai de frica colectiviştilor ? Acest guvern este conservator, nimenea nu ştie ce voeşte, nimenea nu-i cunoaşte intenţiile, nimenea nu are încredere în el — vorbim de elementele independente. Ei bine ! cum cred că vor fi susţinuţi ? Nu numai faptul susţinere! ar fi o greşală, dar ar fi chiar o mare vină. Căci, cine ne garantează nouă că guvernul L. Catargiu, o dată întărit, nu va începe a guverna başibuzuceşte, nu să va deda la fapte de acelea cari au ilustrat regimul trecut ? Şi atunci opinia publică nu va avea ea oare dreptul ca să învinovăţească pe toţi susţiitorii de ocazie cari au contribuit a consolida un guvern rău, în loc să-l lase să cadă ? Iată situaţia tuturor elementelor independente, liberali, disidenţi, nedisidenţi, radicali etc. Pe câtă vreme guvernul L. Catargiu va avea pretenţia a reprezenta pe conservatori şi ideile conservatoare, pe câtă vreme cabinetul nu să va explica lămurit ce voeşte să facă în toate chestiele, pe câtă vreme el nu’şi va mărturisi neputinţa şi va face pe voinicul în toate, pe atâta vreme el nu trebue să spereze nici un concurs de la elementele independente. Iată părerea noastră, came dominează mişcarea constituţională a partidelor, a ajuns la concluzia că în o situaţie de spirite divizată, in care nici un partid nu are o majoritate puternică şi stabilă în o ţară, singura soluţie care să impune fatal este un minister de coaliţie sau de cooperare, care să cadă de accord asupra unui număr de principii şi de reforme. Această soluţie, departe de a fi anormală, este cea adevărată. Ea este de o mie de ori preferabilă celeilalte soluţii care constă în a să disolva Camerile, a să încredinţa puterea discreţionară unui singur partid care, prin violenţe şi corupţie, să-şi întocmească o majoritate guvernabilă. Pentru ca cineva să nu creadă că noi am stabilit această teorie ad-hoc, de ocazie şi ca să nu să presupună că o facem cu vreun interes oarecare, astăzi reproducem un articol din „Lupta“ de la 18 August 1887, scris de d. G. Panu la Paris, pe când erau la putere colectiviştii, care articol tratează identic aceeaşi temă cu care ne am ocupat acum de curând. Mâine vom reproduce şi urmarea acestui articol. Sub titlul de «O nouă fază a constituţionalismului» sau mai bine a a parlamentarismului» d. Panu acum aproape doi ani, după ce făcea o scurtă ochire asupra partidelor şi combinaţiilor ministeriale în Franţa, Anglia, Italia etc. apoi continua în următorul mod : care este "morala ce se desface din această expunere ? Când vezi liberalii în Anglia susţinând un guvern conservator şi monarchiştii în Franţa sprijinind un guvern republican, când vezi partidele făcând sau desfâcând diversele guverne după deosebite necesităţi politice ale momentului, atunci trebue să recunoşti că guvernele ţârilor constituţionale, în ziua de astăzi, sunt fructul coaliţiilor şi a înţelegerilor provizorii între diversele fracţiuni politice, că ele îşi iau viaţa lor de la diferite izvoare şi că timpurile în cari guvernele să sprijineau numai pe câte un partid, acele timpuri au trecut. Acest fapt nou, sau mai bine această nouă fază a evoluției constituționale, este ea un bine, este ea un rău ? Eu cred că această fază pe lângă că e fatală, că e o consecință neînlăturabilă a situației politice în lumea de astăzi, dar ea este şi un bine, un progres. Mă explic , înainte, când existau în genere numai două partide, tipul primitiv al constituționalizmului, deosebirile între aceste partide nefiind, orice s’ar zice, mari și necăzând asupra chestiunilor fundamentale sociale, stăpânirea, în mod exclusiv, a unui partid asupra legislaţiei ţerei în curs de 5 sau 6 ani, nu prezenta prea mari inconveniente. Căci, trebue să recunoască oricine, că a fost şi este un inconvenient mare ca o fracţiune a ţarei, favorizată în un moment dat — în momentul alegerilor — să pună stăpânire absolută peste ţară în curs de 4 sau 5 ani. Acest inconvenient e poate cel mai mare al sistemei constituţionale. Dar’, cum am zis, partidele fiind înainte mai mult la suprafaţa societăţei, nefiind divizate prin profunde deosebiri în sistema de guvernare, de principii şi de credinţă sociale, inconvenientul semnalat mai sus dispărea în oarecare grad. Astăzi însă partidele sunt profund divizate prin programele lor. Aşa, ca să dau câteva exemple, închipuiţi vă că ar veni la putere în Franţa partidul radical pur, cu Clemenceau în frunte, şi ar fi sprijinit de o majoritate pur radicală. Ce ar face acel guvern ? Ar face separaţia Bisericei de stat, ar introduce impozitul progresiv, ar preface în proprietate naţională o parte din proprietatea privată, fabrici, mine, etc. pentru a le da în exploatare asociaţilor de lucrători. Mă opresc aici, acestea fiind îndeajuns. Inchipuiţi-vă că ar veni la putere în Franţa bonapartiştii sau monarhiştii de drept divin, cu majorităţi compacte de aderenţi de ai lor. Pe lângă schimbarea formei de guvern, poate oricine sâ-şi închipue ce fel de profunde modificări în politică, în stat, în societate ar aduce fiecare din aceste partide. Mai mult, închipuiţi-vă ceva mai posibil, închipuiţi-vă venirea lui Gladstone la guvern în Anglia. Imediat chestia Irlandei ar fi rezolvată în sensul autonomiei acestei provincii, lucru la care să împotrivesc şi radicalii şi o parte din liberali. Nu mai mă pun în ipoteză când socialiştii sau colectiviştii (a nu să confunda cu partidul Radu-Mihai-Statescu) ar ajunge la cârma statului. Fiecare îşi poate închipui ce aceia ar face. Din aceste exemple să vede lămurit cum, din cauza deosibirilor profunde dintre partide, venirea în mod exclusiv a unuia din ele la putere şi sprijinirea ei numai pe elemente de care dispune ar avea o influenţă colosal de dezechilibrantă în stat. Adăugaţi pe lângă aceste consideraţii încă şi următoarea: Astăzi, din cauza diverşilor şi numeroaselor curente sociale, existenţa mai multor partide, iar nu numai a doua, să impune în mod fatal. De aici urmează că opinia publică francţionându-se în mai multe partide, nici una din ele, sau aproape nici unul nu mai are tăria numerică a vechilor partide, fiecare aproape din partidele existente în ţările constituţionale trebue să ţină seamă de celealte şi să recurgă la unele din ele în momentul când ajung partide de guvernământ. Deci faptul că astăzi guvernele încep a se rezema pe deosebite fracţiuni şi partide, cu ajutorul cărora nu mai pot guverna, pe lângă, cum am zis, că este o necesitate fatală, dar apoi este şi un bine. Guvernele sunt astfel nevoite să ţină seamă nu numai de ideile aderenţilor unui partid ci şi de acele ale celorlalte, îmbunătăţirile cari să fac nu să fac numai, în profitul unei clase sau a unei coterii ci în profitul unei mase mai variate detăţeni, şr persecuţiile c şi ideiie absolute, dăunătoare unei părţi din ţară, nu pot să ia o dezvoltare mare. Aşa, ca să dau exemple, în Franţa ministerul republican Rouvier să sprijină pe monarhişti, pe clericali şi conservatori. De aci rezultă că el este nevoit să menajaze ideile conservatoare ale acestor grupuri. In Anglia, conservatorii fiind sprijiniţi de o parte din liberali, sunt prin acest fapt nevoiţi a menagia tendinţele şi aspiraţiile acelora şi a pune stavilă ideilor de reacţiune profesate de bătrânii conservatori. Mai mult încă, numai cu această nouă evoluţie în viaţa constituţională, este cu putinţă ca un partid mic, o fracţiune care represintă un număr de idei şi are raţiunea de a exista, poate ajunge la putere şi a-şi realiza, în parte măcar, ideile, programul. Acest lucru era cu neputință în sistema politică veche și fiindcă el are o importanță mare, de aceea voia consacra acestei sigure chestii articolul viitor. GUVERN DE COALIŢIE Zilele acestea ziarul Lupta analizând situaţia politică mai mult din puntul de vedere al principiilor fiul mitlemitate Nici o dată nu am simţit o mai mare revoltă lăuntrică, nici o dată nu am fost cuprins de o indignare mai puternică decât alaltă-ori când am citit articolul pe care d. deputat M. N. Săulescu, pe care democratul domn Săulescul-a scris în la Liberte Roumaine, cu ocazia venire! în Bucureşti a prinţului moştenitor. Nici cât şi poate cineva închipui o mai desăvârşită destrăbălare morală, o mai flexibilă îndoitură de spinare. Când citeşti articolul d-nului Săulescu simţi cum, fără de veste, roşeaţa ţi se urcă pe faţă, te vezi micşorat ca Român, te simţi batjocorât ca democrat, te constați păcătos ca om din generația tânără. Nu am citit încă un asemenea articol, o declar. Am văzut curtezania la Mitiță Sturza, punându-se la nivelul jocurilor regale, am citit articole lâudăroase și repliane, am văzut crescând pe pământul țărei noastre buruiana servilizmului şi a linguşitoriei nemărginite, dar pereche la articolul d-lui Săulescu n’am găsit încă. A ! cu d-l Săulescu vom fi asprii astăzi, şi vom fi aspri pentru că d-l Sâulescu a vorbit până astăzi în numele democraţiei, pentru că d-sa a reprezintat