Lupta, mai 1889 (Anul 6, nr. 823-846)
1889-05-01 / nr. 823
2 a făcut această mărturisire, cu un sânge rece şi o linişte care au surprins pe adversarii săi politici. Aceştia exploatează acum contra lui această mărturisire acuzându-l de imoralitate politică, uitând că exagerea sau travestirea verităţei sunt din nenorocire necesităţi ale politicei şi diplomaţiei la care oamenii de Stat cei mai considerabili şi cei mai consideraţi se supun constant şi fără scrupule, în interesul ideilor sau a cauzei pe care ei o apără. Putem aminti relativ la aceasta că în timpul conferinţei de la Berlin, lordul Salisbury a negat energic existenţa unui tratat secret pentru cedarea de către Turcia a insulei Cipru ; tot aşa d. Balfour se lăuda acum de curând că a distrus liga naţională irlandeză, care acum e mai prosperă ca niciodată. Intre aceste alte raţiuni ale adevărului şi între aceea a d-luî Parnell există numai o deosebire, acest din urmă a mărturisit’o cu francheţă, pe când cei d’ântâi nu. Şi dacă avocaţii lui Times nu vor stabili nimic mai serios în sarcina d-luî Parnell decât acest artificiu de orator politic, de acum opt ani, campania ce ei au întreprins contra partidului irlandez este desigur mai compromisă încă astăzi decât în momentul revelațiuneî falsurilor comise de Pigott. LUPTA O lămurire d-lui Gion Zilele acestea a eşit de sub tipar conferinţa d-lui Ionescu Gion ţinută la Ateneu (20 Aprilie curent) despreStudiul istoriei naţionale în şcoalele noastre.“ Me voiu ocupa cu partea finală a acestei lucrări, care priveşte facultatea de litere şi în care se atinge unul dintre cei mai buni profesori ai noştri. Mă simt dator—şi sunt ecoul tuturor colegilor mei — să dau oarecari lămuriri. In partea de la început pănă la pagina 46 vrea să dovedească cum’că, atât în şcoalele primare cât şi în cele secundare, istoria naţională nu se predă astfel ca să se încălzească şi să se desvolte patriotismul în elevi. In partea de aci până la sfârşit se ocupă de predarea istoriei în universitate njonf» znvwoainl r» f.nnnv .voar»rlp ftu se face bine istoria naţională, ci cu fraze în mod optativ şi imperativ dă poveţe cum trebue să se facă istoria. Mai întâia începe prin a se întreba „dacă studiul istoriei făcut din punct devedere al patriotismului nu ar jicni oare „severitatea metoadelor universitare ?.... etc.* Şi d-sa cere a nu se spune studenţilor decât adevărul şi nimic alt decât adevărul. „In faţa unor studenţi, zice d-sa, »a căror judecată e deplină şi zilnic într’armată cu nouile arme ce ştiinţa »modernă le procură, adevărul istoriei »române nu va fi decât spre gloria trecutului şi spre mai marea încredere în „sine a celor de astăzi". Şi apoi încep poveţele. D. Gion dă poveţe cum să se predeze istoria la universitate. »Sa se deschiză, zice, grandioasa colecţiune de documente Hurmuzachi.... »etc.« »A studia împreună cu nişte studenţi „plini de rîvnâ pentru istoria naţională, »bunioară liga de la 1648-1650............... »fi-va pare a micşora în faţa studentului »însemnătatea patriei lui ?“ »Să ni se arate până şi în cele maî »ascunse amănunte acele negoţiaţiuni »uimitoare în cari Muntenia şi Moldova »ereau jucate la masa verde a diploma»ţiei. . . etc.“ Dacă am scris acest articol în calitate de student a fost nu ca să apăr pe profesorul meu, care nu are trebuinţă de aşa ceva, mai ales pentru un atac al d-lui Gion ; dar am făcut-o ca să arăt celor ce nu ştiu ce se petrece la facultatea noastră, care este adevărul şi la ce se reduc insinuările d-lui Gion. Mulţi vor fi crezut de sigur că aceste sfaturi sunt nişte idei originale ale conferenţiarului şi ’şi vor fi zis : «Iată nişte chestiuni interesante, cari ar merita să fie studiate şi de sigur că nu se studiază de vreme ce omul ăsta le cere ca necesare.« Tocmai aci este chestiunea : că d-nul Gion habar n’are de ce se face la facultatea noastră. Apoi, când ne vorbeşte despre publicaţia Hurmuzachi, acea colecţie de 7000 de documente, ca despre ceva nou pentru facultatea noastră, ştie d-lui ce curs facem anul ăsta la facultate? Nu ştie. Facem istoria Românilor din secolul XIX după Hurmuzachi, după documente de la archivă şi de la academie. Facem istoria diplomatică pe larg, ni se arată corespondinţele lui Sebastien, sau ale lui Ruffin sau ale altor miniştrii cu Talleyrand , ni se discută originalul notelor diplomatice de la Ruşi la Turci sau de la englezi la Turci, etc. Facem în sfîrşit mult mai mult de cât ceea ce propăvădueşte d-l Gion In conferinţă. Poftească d-sa odată la cursul de istoria Românilor, vază notele or-cărui student de la litere şi se va convinge că în conferinţă s’a bătut ca eroul lui Cervantes cu mori de vânt, luându-le drept cavaleri, a combătut nişte rele neesistente. Cred că ’i ajunge d-lui Ionescu Gion atât, îmi mai rămâne un singur punct. Prin fraza de pe ultima pagină : »des»voltarea cea mai mare, cea mai lumi»nata şi cea maî românească să se dea »studiului istoriei naţionale în învăţământul nostru de toate gradele....* se atinge şi cursul universitar. Se acuză că istoria nu se predă cu desvoltarea cea mai românească, adică nu e destul de patriotică. Patriotismul a ajuns şi el o boală. Sunt oameni cari vor cu orice preţ, la fiecare moment să vorbeşti de patrie, de străbuni, de trecutul glorios, etc. etc. Să examinăm ce poate însemna direcţia patriotică într’un curs universitar de istorie Intr’un asemenea curs — după cum şi d-sa cere—trebue să se aducă documente cât mai multe. Adesea nouile descoperiri ...AmArmnare Viimică cu totul credinţa despre unele întâmplări, credinţă formată prin un fel de legendă mai mult sau mai puţin explicată. Istoria critică are să stabilească toate lucrurile aşa cum sunt, are să dea adevărata lumină faptelor, n’are să se ocupe cu laude despre trecutul glorios al românilor, ci va face aceste laude cum vor rezulta din critica actelor. Să fie sigur d. Gion că profesorul nostru de istorie românească ne vorbeşte cu destulă căldură şi ştie să ne înflăcăreze îndeajuns când e vorba de a admira ceva. E adevârat însă că mai mult se ocupă cu confruntarea actelor, cu stoarcerea de notiţe şi date de prin fhrisoave prăfuite şi uitate de D-zeu prin cine ştie ce lăzi; da, cursul devine adesea arid, îngrămădit cu fapte unele peste altele; da, cursul este lipsit de vorbe goale şi de fraze patriotice cari să ’ţi încânte urechea, să ’ţî placă, dar să nu te înveţe nimic. Nu pot toţi oameni să vorbească mult pentru ca să spue un lucru de nimic. Acesta e apanagiul numai al unora cari îţi pot scrie cărţi întregi despre patriotism, despre entusiasmul unor generaţii trecute, fără ca să vezi în ele decât vorbe şi vorbe. Patriotism de vorbe : iată ce doreşti, d-le Gion, însă asemenea patriotism nu s’a comunicat de dascălii noștrii, asemenea patriotism nu vom voi nici-odată să avem. Gheorghe Adamescu Student în litere ACTE OFICIALE Ministerul de interne * — Budgetul ordinar şi al drumurilor, votate de consiliul comunei urbane Tulcea pentru exerciţiul 1889 — 1890, se aprobă. Sunt numiţi la Eforia Spitalelor : — D. Aristid Pascal, advocat al Eforiei, în locul d-lui G. Anghelescu. — D. Radu Emanoil Creţulescu, advocat tot la acea Eforie. — D. Vasilie Brezeanu, actual prim-grefier pe lângă înalta curte de justiţie şi casaţiune, în postul de şef al serviciului contencios. — D. Grigore d. Glumeanu este numit în funcţiunea de poliţaiit al oraşului Râmnicu-Valcea -- D. R. C. Dimitrescu s’a numit în postul de grefier-comptabil clasaţii în serviciul penitenciarelor centrale. „ Ministerul de finanţe — Sunt numiţi membri în consiliul de administraţiune al regiei monopolurilor Statului în locurile rămase vacante ianuarie 1889, prin eşirea membrilor căruiţiierţi : D-nul Andreia Ionescu, licenţiat in drept, vechiu consilier la curtisa din Bucurescu, Ch. Mihail, vechiu secretar general al ministerului de justiţie şi Const. Brezoiaiu, vechid inginer la ministerul lucrărilor publice ■......xeb-fcLLLiMTM»'i~ ' INF0B1ATIUNI T~ Comisiunea bugetară Revizuirea budgetului Eforiei. D. L Catargiu a venit astăzi și a propus comisiuneî fca să se mărească diurnele Eforildr spitalelor din Bucureşti de la 5 Ijp la iooo leî pe lună. D-niî Pan® Săulescu și I. Laut această cerere. respins. * ru cere ca în loc de Tore să fie de aavocaţii cu acelaş t redus salariile fie ţî carî erau înaltăvari au combă Comisiunea a Primul minist treî avocaţî laj cum înainte dts fond, adică s căruia din ceî ih tv . D. Panu a combătut aceasta, arătând că cinci avocaţi la Eforie sunt de prisos, e ridicul chiar. Comisiunea cu o slabă majoritate a admis. ** La comisia bugetară a fost și d. Pencovicî, directorul Monitorului, ca să ceară sporiri de salarii. Comisia, după ce a combătut această cerere d. Panu, a respins’o. * * * D. dr. Severeanu a cerut să se egalizeze la 500 fr. salariele d-nilor primarî de la spitalele Eforiei. Comisia a respins cererea, deoarece nu poate ști, neprezentându-i-se un tablou, de unde să se ia sumele necesare să acopere acest spor. Se confirmă știrea că d. Virgiliu Poenaru va fi numit secretar general al ministerului de interne. D. C. Boerescu a trimes o circulară directorilor şcoalelor secundare, prin care îi înştiinţează că revoacă disposiţiunea comunicată anul trecut prin circulara No. 10.825 din 5 Septembrie 1888, relativ de acordarea notei de trecere prin consimţimântul profesorului, rămâind ca promoţiunea elevilor să se facă întocmai după normele stabilite de regulamentul în vigoare. . . D. dr. Sergiu ’şi-a dat in mod irevocabil demisia din postul de director al serviciului sanitar. Să fim imparţiali. Plecarea dlui dr. Sergiu din capul serviciului sanitar e o mare perdere,căci d-sa în tot timpul cât a condus acest important serviciu, a dat netăgăduite probe de capacitate, activitate şi legalitate şi mai cu seamă a lucrat neobosit pentru îmbunătăţirea stărei sanitare a populaţiunei noastre rurale. Nu ştim dacă d. Catargiu va putea găsi persoana care să poată continua drumul deschis de d. dr. Sergiu. D. C. Boerescu, ministrul instrucţiunei publice, va supune Camerei un proect de lege pentru înfiinţarea unui gimnaziu în Tulcea. Era şi timp ca o asemenea măsură lăudabilă să se ia. „ In ziua de 15 Septembre a. c. se va ţine concurs în sala universităţei din Capitală, pentru ocuparea catedrei de algebră superioară, calcul diferenţial şi integral, de la facultatea de ştiinţe din Iaşi, devenită vacantă prin încetarea din viaţă a titularului I. Melic. „ Intre alte măsuri pe cari le-a luat d. Pache Protopopescu pentru a face economii în cheltuelile comunei a redus la 3 la sută din 4 la sută remiza care să dă perceptorilor. Această scădere aduce comunei un venit sigur de 12.000 fr. anual. Măsura este ioartt buna.» Perceptorii I. Petrescu de la circumscripţia I şi N. Georgescu de la IV au fost daţi afară. Primul după denunţarea contabilului circumscripţie Stănculescu. Ei au fost înlocuiţi primul cu d. D. Zisu şi cel d’al doilea cu d. Sava Grigorescu. Noii perceptori au depus azi jurământul. Perceptorul Zisu a cerut înlocuirea contabilului Stănculescu pentru lipsă de încredere. Subt titlul „Un al douilea Scarvulis,Ed. D. Hurmuzi, publică în Adevărul“ următoarele: Cu ocazia trecerei mele prin comuna Mărăşeşti din judeţul Putna, cea mai fiu. moasă din câte am vazut, • La a căre gară având afaceri comerciale am avut dureroasa impresiune a afla noianul unor infamii revoltătoare săvârşite în timp de aproape 14 ani, de către un grec numit Eracli Zuanur, administratorul moşiei Mărăşeşti, proprietatea d-lui Ulyse Negroponte. Din fericie m’am întâmplat tocmai la timpul oportun, când d. Procuror al parchetului de Putna, în unire cu d. judecător de instrucţiune, ancheta la 17 şi 18 curent faptele de cari voesc să vorbesc. Din informaţiuni pozitive m’am convins că domnul numit, în acel interval a desverginat un număr mare de copile în etate de la ÎL—15 ani din menţionata conună, pe unele corupându-le prin intermediatoare de care este înconjurat, promiţându-le că le va face case şi le va înzestra, pe altele ameninţând cu tot felul de persecuţiuni meschine pe părinţii lor. Nu voia descri toate seriile de exploataţiuni infame, cu care a exploatat pe nenorociţii locuitori din comuna Mărăşeşti în curs de atâţea amari de ani, încurajat de protecţiunea vecinicului subprefect colectivist, Alecu Cristodorescu, alt grec, tot atât de original, tot atât de barbar, despre a cărui mod de administrare vom începe în curând o întreagă campanie. Aceasta a doua ediţiune a lui Scarvulis de la Brăila, a făcut o fată (cu o ţigancă pe care a desverginat’o), a botezat singur acea fată, şi după ce a adăstat’o 12 ani, a desverginat şi pe această fiinţă care era fructul amorului lui, dar fata fiind prea mică, a căzut victimă, murind în dureri teribile şi în condiţiunile cele mai deplorabile; fata este a lui Varicu Ţiganul, aflat în serviciul grecului şi ca proba cea mai eclatantă, ţiganul şi ţiganca, părinţii fetei, precum şi alţi martori, au declarat deja acest mister d-lui jude instructor în cercetările de la 17 şi 18 curent. Mulţumită parchetului de Putna s’au descoperit 4—5 fapte ale acestui grec. Având mulţi bani, el se laudă în stânga şi în dreapta că va scăpa, dar locuitorii din Mărăşeşti indignaţi, nu cred că cu nişte magistraţi integri se poate scăpa criminalul de pedeapsa ce merită. Ni se comunică următorul fapt asupra căruia atragem deosebita atenţiune a d-lor erori ai spitalelor civile, cu rugămintea de a cerceta cazul mai de aproape : Unul dintre internii serviciului chirurgical al d-lui dr. Fiala a fost dat afară din serviciu In mod cam brusc de către șeful săU. Colegul acelui intern, — un tânăr în contra căruia n’a existat nici o dată cea im-cr nma plângere, —v în* urma unei con- sfătuiri cu cei-l’alți interni al spitalului Filantropia, se hotăra se ceară permutarea sa în alt serviciu, pentru a nu fi expus şi dânsul la o asemenea tratare din partea şefului său, d. dr. Fiala. A doua zi după eliminarea internului, colegul acestuia ceru deci voe drului Fiala ca să absenteze de la vizita matinală, având a merge la 10 ore la Eforie pentru a’şi regula poziţia. D. dr. găsi de cuviinţă a’l ameninţa cu vorbele : „Lasă, d-le, îţi voia regula cu poziţia !» In urma acestei ameninţări internul în chestiune s’a retras într’un mod foarte liniştit. D-nii efori, întemeindu-se numai pe un raport al d-lui dr. Fiala, au destituit pe ambii interi, lucru fără precedent. Sperăm că d-nii erori vor reveni asupra măsurei nedrepte ce a luat, şi nu va persista lovind în viitorul ştiinţific a doi tineri valoroşi. FORTJL „ExTJ&Tttl” PAUL BOURGET PARTEA A TREIA VII Profil de Madonă 32 UNCIJOASA El se aplică la îngrijirile minuţioase ce tinerii iau de dânşii în de aseminea momente, prin o puerilă cochetărie mai rea decât acea a femeilor, fără a avea încă curagiul de a’şi zice net: »voia merge stada Murillo,“ şi acum nu se mai adresa către timiditatea lui pentru a cere forţa contra dorinţei care creştea, creştea în el. Obiectele odăei sale îl amintise de Rosalia. Cu probitatea sentimentală, aşa de naturală la o inimă cu totul tânără, el se aplică lung timp a-şi representa datoriile către biata copilă. »Dacă ea ar primi iară ştirea mea pe un om care i-ar plăcea cum îmi place mie d-na Moraines, ce aş gândi eu de asta?...“—Dnsă, reluă vocea ispititoare, tu eşti un artist, tu ai nevoie de sensaţil noul, de o esperienţă de lume. Oare te duci la d-na Moraines pentru al face curte ?...« In acel moment el destupă pentru a pune două picături pe batistă, un flacon de white rose ce avea pe masa lui de toaletă. Pătrunzătoarea aromă făcu să furnice prin vinele lui acel soin de fier, acea caldă undă de dorinţă, beţie şi turment a pasiune născânde la naturele ca a lui ardente şi conţinute. De când el iubea pe Rosalia el redevenise cu totul cast, prin un scrupul de finanţat tainic. Toată rezerva fineţei sale fu tulburată în el deodată prin acest parfum, printre care el revăzu ceia ce era cel puţin ideal în femeia apropo de care încerca de a-şî da lui însuşi motiveintelectuale de admiraţie : ceafa ei aurită, gura ei roşie cu dinţi albi, sânul ei, umerile şi nuditatea braţelor sale pe care părea că îngâlbineşte un puf de aur. Ce mai putea face ideia de realitate către Rosalia, contra acestor visiuni ? Erau cinci ceasuri. René eşi, se sui iar în trăsurii şi zise : „Strada Murillo“,tot lungul drumului el închidea ochii, atât era de dureroasă înţepătura sensaţiei lui de aşteptare. Se amesteca în aceasta ruşine pentru propria lui slăbiciune, o nelinişte a necunoscutului, o bucurie profundă la ideia că are să revadă acel chip cu trăsături delicate, în fine se amesteca puţin din acea nebună speranţă cu atât mai ameţitoare cu cât este mai nedeterminată, care împinge această vîrstă pe drumuri noul, numai pentru că ele sunt noul. Impresia duratei aşa de necesară omului format care a judecat viaţa şi o ştie prea scurtă, este odioasă tinerilor. Ei sunt schimbători şi prin consecinţă perfizi, prin cel mai naiv din instinctele fiinţii lor. Acesta care valora mai mult decât mulţi alţii, trădase deja ireparabil în gândire pe tânăra fată de care se ştia iubit, când trăsura luî se opri înaintea uşel a acelei Suzane întrevăzută în ajun o oră. El ar fi călcat pe inima Rosalie! maî de grabă de cât sâ nu treacă această uşe, acum. Afară de asta, dacă această amintire îi maî reveni încă o ultimă dată, el a trebuit sâ şi zică acel: „Ea nu o va şti niciodată,“ a tuturor trădărilor de acest ordin, şi el trecu îna-inte. Casa unde locuia dna Moraines oferia acel aspect complicat, graţie căruia arhitecţii moderni ai cartierilor elegante ştiu să deie o semi-fisionomie de otel privat la nişte simple construcţii distribuite in apartamente. Casa era înaltă, cu o profusiune de ferestre de stil, și separată de stradă print’o ogradă închisă prin un grilaj. Loja consieriului consista dintr’un soin de pavilion gotic, situat tocmai în centrul acesteî grile ; și când Rene întrebă dacă d-na Moraines era acasă, el putu să vadă în interiorul acestei loje o odaie mai lustruiată, mai cernită și mai bine mobilată decât salonul familiei Offărel în serile de mare recepțiune. Vechiul soldat, decorat cu medalia militară, căruia acest pavilion servea drept casa Invalizilor de ar fi răspuns chiar negativ la chestiunea tânărului, încă tot acest din urmă ar fi fost aproape fericit, atât emoţia sa devenise greu de suferit, de mare ce fusese. El auzi aceste cuvinte : »în fundul ogrâzei, uşa din faţă şi la al doilea.» El trecu scările peronului, pe urmă intră sub acoperişul unei scări de lemn garnită de un covor cu nuanţe plăcute. Atmosfera acestei scări era caldă ca şi aceia a unei camere. Plante verzi de ic! de colea încovăiau frunzizişul lor iluminat de către gazul aprins deja. Scaune erau plasate lafiecare cotitură a paheului, pe care tânărultrebuia să şază în două rânduri. Picoarele lui tremurau. -f Dacă el ar fi putut sâ’şi facă ilusie până atunci, asupra genului de interes care îl atrăgea în partea d-nei Moraines e! trebuia să înțeleagă acum constatând escesul de tulburare nervoasă în care îl arunca apropierea acestei femei, că acest interes nu avea nimic a face cu o simplă curiositate. El umbla cu toate acestea ca printr’un vis. In astă stare apasă el pe timbrul de la uşă şi auzi pe valet apropiindu-se, îi vorbi, şi înainte de a putea sâ-şi revină în fire, intra condus de acest om, în micul salon unde era periculoasa persoană a creia farmecul II suferia până la aşa grad, fără a cunoaşte nimic de la dânsa decât frumuseţea ei.— Vai ! această frumuseţe nu este aşa de adese ori decât o minciună, mai rău decât celelalte, când cineva vrea sâ vază încă altă ceva decât o linie, un contur, o aparență !... (Va urma)