Lupta, iunie 1889 (Anul 6, nr. 847-871)

1889-06-10 / nr. 855

2 năzuinţelor sale artistice, şi se dădu, cu totul, ocupaţiunei sale favorite : literatura, alegându-şi ca mijloc, pentru a putea trăi, el şi numeroasa lui familie, munca grea a câmpului, care, poate, de multe ori nu-i dădea nici strictul necesar. — In aceste condiţiunî, Sion înavuţeşte treptat literatura română cu fabulele sale, apoi cu mai multe traduceri teatrale dupe clasicii francezi, cu mai multe piese teatrale originale şi în sfârşit cu cartea despre care vorbim. Lupta ce-l aştepta pe Sion în literatură era să fie mai crâncenă decât aceea pe care o avusese de susţinut pe terenul politic, în această luptă poetul, sub indeferenţa şi superficialitatea societăţei noastre, avea să-şi piardă, la fiecare pas, iluziile, unele după altele, avea să sufere acele decepţiuni atât de amare cari zdrobesc şi ucid moraliceşte pe luptătorul cel mai oţelit. In această luptă Sion s’a zbătut o viaţă întreagă, altul în locu-i descurajiat, sdrobit, ar fi căzut învins, s’ar fi dedat unei alte ocupaţiuni mai practice şi ar fi ajuns, de bună seamă, unul d’intre numeroşii noştrii patru-zeci optişti cari, mulţi din el, n’au alt merit de cât că au trăit pe acele vremuri, că a văzut şi el revoluţia şi pe bonjuriştii legaţi şi trimeşi peste hotar. Dar nu, Sion nu s’a descurajat, el a luptat, a suferit, şi astăzi, bătrân mai mult de necazuri de cât de zile, ne dă în Suvenirile contimporane o dovadă strălucitoare de virilitatea lui de scriitor şi care, cu drept cuvânt, ar trebui să ne surprindă ; — prin aceasta el ne probează că omul născut artist,oricât ar suferi, rămâne tot artist ; că în sbuciumările sufleteşti ale vieţii, refugiul, liniştea şi fericirea lui le găseşte numai în arta pe care o iubeşte cu tărie, o cultivă cu dragoste şi pentru care sufere orice neajunsuri. Cât de mult a suferit Sion, mai ales de indiferenţa publicului nostru cititor, cari n’a ştiut să’l preţuiască după vrednicie, o putem vedea în câteva linii pe care poetul le scrie în epilogul Suvenirilor Contimporane: ‘...mărturisesc că nu pot fi indiferent de impresiunite generafiunei actuale. Această generaţiune însă nu ’mi pune în perspectivă şi nu 'mi dă altă speranţă de cât doară onoarea de a’mi face împrmentarea pe socoteala Statului... Dar s’a făcut atâta abus de asemenea liberalități, pentru atâți reposațî cari nu s’au ilustrat cu nimica, în cât ași ruga-o să mă slăbească cu asemenea paradă : onorurile la imormântare să nu mi le arate mai mari de cât mi le-a arătat în viață ; sufletul meu nuli va fi recunoscător pentru ironia cu care mă va petrece la mormoni, precum nu s’a tulburat nici pentru puţina consideraţiune cemi-a arătat cât am trăit». Ce ironie amară ! NI Nu’l cunosc personal pe Sion, nu’l cunosc de cât din scrierile sale, dar mai ales din Suvenire, deci nu sunt în poziţiune şi nici în stare de a face, eu, un studiu biografic şi critic desăvârşit, a scrie acea pagină din marea carte a istoriei literaturei române, pe care va fi destinat a figura numele lui Sion cu operele sale. Scopul meu este mai mult a atrage luarea aminte a publicului nostru cetitor asupra acestei scrieri care, din toate punctele de vedere, trebue să ne intereseze foarte mult, dar pornirea lăuntrică care m’a făcut să încerc alcătuirea acestor câteva rânduri, a fost mâhnirea ce am simţit-o, după eşirea la lumină a Suvenirelor Contimporare, văzând nepăsarea şi indiferenţa publicului faţă cu această scriere, despre care nu s’a zis nimic, sau aproape nimic, în toată ziaristica noastră, pe care politica o preocupă, o pasionează atât de mult, în cât pare a uita că adevâratul progres nu’i cu putinţă de cât prin cultivarea spiritului poporului, prin instruirea lui pe orice cale, făcându-l capabil să simtă binele şi frumosul, cele douâ mari expresiuni ale adevâratei civilizaţii, şi că pentru a ajunge acest scop trebueşte format în popor gustul literar şi cultivarea artelor frumoase. Contractul social a lui Jean- Jacques Irousseau a avut în Franţa, el singur, atâta înrîurire asupra spiritelor, cât toate celel’alte scrieri ale veacului al XVIII, care a pregătit marea revoluţie. III D. George Sion, autorul Suvenirelor Contimporane, este un poet în înţelesul larg al cuvântului ; ori unde vom deschide cartea, dacă nu totd’auna vom găsi acel stil îngrijit, întocmit cu măestrie, în care frazele sunt măsurate, cuvintele cântărite, repetiţiunea unui cuvânt înlăturată şi gonită până la al zecelea rând ; daca, zic, stilul lui Sion, de altmintrelea clar, precis şi viu colorat, nu însuşeşte toate condiţiunile cerute de rafinăria stilisticei moderne, a căriea cea mai înaltă expresiune ne-o dă Flaubert în operile lui; totuşi în schimb avem acel stil original, care tocmai prin aceea că nu’l meşteşugit şi încătuşat în calapodul artei stilistice, ne dă noţiunea precisă şi exactă a personalităţei autorului. Sion este un scriitor-poet, în sufletul lui se agită simţiri numeroase, clocotesc doruri vii, cari : *Ca şi fiori în poarta vieţei Bat la porţile gândirii; Toate cer intrare ’n lume Cer veşmitele vorbirii». Bogatele impresiuni năuntrice, senzaţiile delicate izvorăsc vii de sub pana lul Sion, aci străvezii şi limpezi ca unda pârâului de munte, aci negre şi turburi ca puhoiul ce trece peste mlaştine glodoase, toate având darul a te mişca adânc, a te ţine mult timp sub farmecul impresiunei lor Cu toată groaza ce am de a nu cădea în comparaţiuni, totuşi nu mă pot opri de a căuta pentru Sion un termen de comparaţie şi pe care nu -l găsesc mai nemerit decât în scriitorul francez Stendhal, şi în adevăr, la amândoi aceşti scriitori să observă acelaşi stil nemeşteşugit, aceaşi formă puţin îngrijită, dar în acelaşi timp ambii îţi comunică cu putere şi cu un talent deosebit şi personal lor, profundele simţiri, viile impresiuni şi adâncele lor observaţiuni asupra naturei omeneşti; la amândoi să vede aceaşi preocupare de a vorbi sufletului, de a face pe cititor să simtă cu el, să trăiască traiul lor, să rază şi să plângă cu dânşii, fără a se preocupa dacă şi celelalte simţuri sunt şi ele satisfăcute în exiginţile lor rafinate de formă ca şi de fond. Comparaţiunea aceasta e numai în ce priveşte stilul, căci asupra fondului şi genului lor, aceşti scriitori să dosibesc mult, mai ales din punctul de vedere personal şi impersonal. Suvenirile contimporane conţin următoarele părţi : Emanciparea Ţiganilor. — In archivele Kişineţui. — Fraţii Cuciuc. — Din anul 1849. — Din copilărie. — Din tinereţă. — Epilog. Emanciparea ţiganilor este o pagină din istoria tristă a sclavagiului în ţara noastră, pagină la începutul căriea autorul ne face cunoscut cât de înfricoşată era soarta acestor nenorocite fiinţe, crescute adesea prin curţile boerilor mari, mai presus de condiciunea lor, având oarecare instrucţie şi prin urmare mai simţitori la trista lor poziţiune de robi , iată câteva linii din această pagină, atât de mişcător scrisă : „Generaţiunile de astăzî nu-şi pot face idee despre soarta acestor disgraţiate creature, numite ţigani, cari până cu un pătrar de secol în urmă se aflau sub jugul sclaviei. Această seminţie de oameni, originară, după toată probabilitatea,, din Indii, târîtă în sclavie de alte popoare cuceritoare — precum Turci sau Tătari — şi vândută în asemenea condiţiunî prin ţările noastre, era aşa zicând apanagiul claselor domnitoare: mai toţi boerii ţării aveau robi ; orice ţigan trebuia să fie rob al vreunui boer... „Boerul dispunea de robul său cu putere nemărginită : putea să-l supună la orice muncă, şi la orice pedeapsă ; să-l bată, să-l închidă, să-l pună în coarne sau în lanţuri, să-l tortureze, să-l mutileze chiar; să-l ea orice va avea, chiar soţia şi copilul ; să l vânză, să-l schimbe, să-l dăruească...“ Tot din aceşti robi boerii îşi recrutau muzicanţii cari il desfutau cu cântecile lor. „Cocoana, dacă era tânără, trebuia s-o deştepte dimineaţa un cântec de inimă albastră, executat numai pe o strună după placul boerului; la unele case erau câte două tarafuri de lăutari, unul cânta în permanenţă la masă, iar altul, când se căra bucatele de la cuhnie, le acompania până la masa boerească anunţându-le cu cântece combinate după felul bucatelor, mai mult sau mai puţin acre sau dulci, pipărate sau sărate...“ Cocoana Profiriţa, soţia marelui logofăt Dumitrachi Cantacuzin Paşcanu, este tipul cocoanei Moldovence, din acele vremuri, cocoana mare, cu casa ei plină de slugi şi robi, cu cămările înţesate de toate bunătăţile, cu duhul simplu şi cu inima bună şi ertătoare la slăbiciunele boerului pentru fetele roabe din curte, căci zicea ea : Astea nu strică casa. E pericol atuncea când bărbatul se încurcă pe afară , cu nemţoaicele sau unguroaicele cari le storc pungele, cu cocoane de ale noastre, care-i silesc să se despartă, ca să le iea pe ele, Dar nişte biete roabe... eh ! plăceri trecătoare...“ Sunt în această bucată scene de un interes viu, potrete de o esactitudine admirabilă, zugrăvite cu culori vii şi puternice, cari ne pricinuesc mişcări sufleteşti adânci; moartea lui Dincu robul, născut de Maria ţiganca, pe când era camerista la cocoana, cu boerul Paşcan, este una din scenele cari au puterea a-ţi mişca sufletul până la lăcrămi; oricine citind aceste pagini nu-şî va putea înăbuşi simţimentele de durere şi compătimire la cumplitele suferinţe a acelor fiinţi născute în robie, şi va pricepe câtă recunoştinţă să datoreşte acelora cari înţelegând progresul civilisaţiei timpului s’a grăbit cu o oră mal înainte să rupă acel lanţ hidos, care ţinea în cătuşele sclaviei o seminţie întreagă de oameni,rseminî aî noştri. (Va urma. G. C. U. a pune în mişcare pe membrii acestui învăţământ. Cea mai mare parte dintre institutori,şi-au arătat în această chestiune vederile lor, vederi car în mare majoritate sunt contra introduceri în şcoalele primare a sistemului rotaţiunei. Memoriul institutorilor din Iaşi, al institutorilor din Galaţi şi a celor din provincii, conchid toate la respingerea rotaţiunei. Sunt multe motivele pe cari se întemiază suţinerea acestei idei, cel mai principal însă din aceste motive, este insuficienţa preparărei institutorului. Spre a dovedi mai mult temeinicia acestui motiv, să ne permiţi, d-le redactor, a da un exemplu . Să presupunem că avem la o şcoală ca institutor un X. Acest institutor să zicem că a absolvit cursul clasei a IV-a primare în oraşul P, după doi ani de frecventare a acestei clase, obţinând media patru , intrând în seminarul din acel judeţ, a urmat a -şi face studiere tot cu aceiaşi diligenţă. La un examen punânduise chestiunea în privinţa producţiunilor Greciei, el răspunde : că Grecia produce cele mai bune brânzeturi ; la altă chestiune a răspuns : „că schitul Brătăneşti este patria merelor.“ După mai mulţi ani de muncă şi casnă, în fine acest elev termină cursul seminarului. Din graţia unor împrejurări şi din voinţa unor persoane, X. se strecoară în rândul institutorilor urbani. După ce ca institutor’ a prebegit prin mai multe oraşe din provincie, dând vădite probe de aptitudine şi stăruinţă în îndeplinirea datoriei prin primirea mai multor avertismente pentru neprogres şi neglijenţă, să ne închipuim că institutorul X. acum se găseşte funcţionând la o clasă I a într’unul din oraşele ţârei. Punându-se în aplicare regulamentul pentru rotaţiune, care va fi progresul ce-l va face cu elevii acest institutor ? Dacă cu predarea micilor noţiuni de cunoştinţe unor elevi începători, a dovedit nedestoinicie, proba va contrariul cu predarea unor ştiinţe mai desvoltate ? Nu cred să se găsească un singur pedagog, care să dea un răspuns afirmativ la aceste cestiuni. Din acest exemplu, se dovedeşte că introducerea sistemului rotaţiuneî în învăţământul primar, nu poate fi decât în paguba progresului şcoalei. Dacă în numărul celor ce susţin admiterea rotaţiuneî se găsesc persoane cari fac aceasta din convingere, (opiniune ce trebue a fi respectata), se găsesc tot d’o dată alţii, cari vin în ajutorul acestei susţineri, numai din interese personale. Aceşti din urmă susţiitori ai rotaţiuneî, cred că prin admiterea unui asemenea sistem au gasit mijlocul de a trece de la o clasă inferioară la alta superioară, intrând astfel în rândul institutorilor celor buni, cu dispreţul şi nesocotirea avertismentelor ce au primit. Aceasta este cauza care a contribuit a face, ca coloanele caii cuprindeau o dată versurile regretatului Prodănescu să se umple cu absurdităţi pedagogice datorite unui pedagog decontrabandă, poreclit de la mal-meson, recte pedagogul Timpic. Din cele arătate aci, reiese că este de datoria tuturor institutorilor celor buni, de a cugeta serios, înainte de a-şi da votul asupra cestiunilor ce d. ministru al istrucţiunei a bine-voit a le pune, atingătoare de învăţământul elementar urban. Trebue să se ţie socoteală că în statele înaintate în cultură, precum : Franţa, Germania, Elveţia etc., nu există rotaţiunea. -------------------------------------------- — Nu veţi mai putea susţine, a zis d. M. Kogălniceanu, că minoritatea a făcut scandal, căci ea nici n’a luat parte la discuţiune. Cine seamănă vânt culege furtună, a adăugat d. Kogălniceanu Conservatorii erau plouaţi ! “ Senatul a respins ori, cu 35 bile albe contra 22 negre, proectul de lege prin care se acorda o recompensă naţională de 1000 fr. lunar d-nei Mavrogheni. Tot ori Senatul a votat şi reducerea taxelor prevăzute la art. 146 din tariful autonom, cum şi proectul prin care se autoriză guvernul a cumpăra cu 210.000 fr. casele d-nei Maria Blaramberg din strada Academiei 11. „ Aflăm că noul director al teatrului Naţional n’ar fi reangajat pe Anestin. Aceasta ar fi regretabil, căci Anestin este unul din cei mai buni artişti. Ba chiar putem spune că afară de Iulian nici unul nu’i este superior. Dorim ca zgomotul că Anestin nu va fi angajat să fie fals. Memento. Slatina la stăritul urinar Mai mulţi profesori ne roagă să publicăm asupra acestei chestiuni următorul articol : Domnule Redactor, Decretarea regulamentului d-lui fost ministru Maiorescu privitor la rotaţiunea institutorilor urbani, a avut ca rezultat de LAPTA INFORMATIUNI Camera a votat ori creditul de 15,000,000 pentru construcţiunea liniei ferate Dorohoiu-Iaşi, pe Jijia. S’a mai votat şi un credit de 300,000, pentru construcţiunea palatului de justiţie din Craiova. * * Şedinţa de ori a Camerei s’a terminat prin un mare scandal, datorit membrilor majorităţei şi iată din ce cauză. Câţiva inşi cereau să se ia în discuţie legea contra cumulului. Să ştie că această lege, astfel cum a fost modificată de Senat, legitimează cumulul, în loc de a-l opri. Cu toate că raportul comitetului de delegaţi nu era tipărit, câţiva deputaţi cereau ca acest proect să fie luat în consideraţiune şi votat. Printre acei cari cereau ca proectul să fie luat în consideraţiune imediat, era puritanul deputat al Brăilei, d. Efor N. Blaramberg. S’a cerut de către câţiva conservatori închiderea discuţiunei, pentru a se arăta că Adunarea nu e în număr, deşi era. Negăsindu-se 60 file în urne, şedinţa s-a ridicat D. M. Kogălniceanu a ţinut să stigmatiseze purtarea şi scandalul provocat ori de majoritate. n . D. Lascar Catargiu nu poate să se despartă de vechii săi partizani cari ’i-au făcut gloria în trecut. Mult cunoscutul Iscolaide va fi numit prefect la Focşani ! Desigur în curând d-lui Hioti ’i se va reda prefectura poliţiei Capitalei. Păcate că au muritpu şi Geambaşu ! “ Ca probă despre armonia, ce există în minister este ca ui că pentru colegiele al 111-lea de deputaţi de Vlaşca şi Mehedinţi, guvernul are câte doi candidaţi ! Astfel candidaţii guvernului la Vlaşca sunt d-nii Sordoni şi Costaforu, iar la Mehedinţi sunt: d-nii Grigore Argintoianu şi Savoiu . Pentru locul de deputat al colegiului I-iu de Bacǎu, rămas vacant prin numirea d-lui Ernest Sturza în postul de prefect, îşi va pune candidatura fostul prefect junimist, d. Rosetti-Teţcanu. D-sa va fi susţinut de fraţii Lecca. Vorbind de examenele de la conservator am uitat să punem şi pe d-ra Maria Cornescu între elevii ce s’au distins. „ In urma unui conflict între comisarul Zugrăvescu şi d. prefect Algiu, cel d’antâia a fost suspendat din funcţie. Raportul de destituire a fost înaintat azi de d. Algiu ministrului de interne. „ Rugăm direcţia telegrafelor şi poştelor să ia măsuri ca oficiul poştal din Turnu-Severin să distribuiască ziarele, cel puţin colportorilor, la ora când ele sosesc cu trenul. Dispoziţia ce se urmează de a le distribui după 2 şi 3 ore de la sosire este cu totul vexatorie. Următoarele numiri s’au făcut în direcţiunea generală a căilor ferate române : D. C. Bunescu, inginer, şef de biurou special la serviciul economatului. D. Grigore Antonescu inginer al şcoalei de poduri şi şosele, sub inspector în serviciul mişcărei. D-nii G. Popescu, Ilie Popescu şi G. Cleante, absolvenţi cu diplomă ai şcoalei de poduri, conductori desemnatori în serviciul lucrărilor nouî. La concursul înscris pentru catedra de drept comercial de la şcoala comercială din Capitală au reuşit d-nii I. Radoiu, N. Basilescu şi Demetrescu ceilalţi doi candidaţi au căzut. Probele orale au început aseară. x Atât trenul de 7 cât şi cel de 9 ore de aseară erau pline de lume. Deputaţii şi senatorii predominau. X Concursul pentru catedra de limba română de la şcoala normală de institutori s’a terminat. Au reuşit cu note egale d-nii Lupu Antonescu şi Suchianu. X Monitorul comunal aduce mulţumiri d-lui C. Oprescu, perceptorul circumscripţiei a III-a din Capitală, pentru că a oferit, pentru iluminaţiele de la 10 Mai, 40 funţi lumânări de stearin. Regele a primit din partea regelui Elenilor o scrisoare de felicitare, drept răspuns la notificarea ce i s’a făcut că principele Ferdinand, nepot al regelui, a fost desemnat, conform art. 83 al Constituţiunei, ca moştenitor presumptiv al Coroanei, şi a primit titlul de Alteţă Regală, Principe al României. D. Durutti, însărcinatul de afaceri al Greciei, a avut onoare de a remite regelui această scrisoare. Declaraţiunea semnată în Bucureşti, la 6 (18) Iunie 1889, pentruprorogarea aranjamentului comercial provizoriu existent între România şi Francia, declaraţiune a cărei coprindere urmează, s’a aprobat şi s’a înserat în Monitorul Oficial : Declaratiune * Guvernul m. s. regelui României și guvernul Republicei franceze, în scop de a înlesni relațiunile comerciale între cele două tări, au hotărît de a prelungi până la data 19 (31) Decembre 1889, angajamentul comercial provizoriu actualmenta în vigoare, care garantează celor două părţi reciprocitatea beneficiului taxelor celor mai reduse cari sunt sau vor fi înscrise în tariful lor convenţional. Comuna urbană Zimnicea este autorizată să contracteze, cu procentele cu cari împrumută obiciuit casa de depuneri şi consemnaţiuni, împrumutul de lei 40.000, ei s’a acordat prin legea promulgată la 2 Decembre 1885, pentru construcţiunea unui local de şcoală Sunt numiţi : In administraţia judeţului Tulcea D. Alexandru Stoianovici, în func- nrţiunea de administrator al plăşei Măcin în locul d-lui Radu Mircescu. In administraţia judeţului Dorohoi D. Alexandru C. Cananău, mare proprietar, în funcţiunea de subprefect la plasa Berhometele-Coşula, în locul d-lui Dimitrie Rozin. D. Al. Gafencu, este numit în funcţiunea de subcomisar clasa I pe lângă prefectura poliţiei capitalei, în locul ce rămâne vacant prin depărtarea pe ziua de 1 Iunie, a d-lui Sp. Anghelescu, care este dat judecăţeî. D. Costache Tănăsescu, s’a numit în funcţiunea de membru în comisiunea interimară a comunei urbane Mizil din judeţul Buzău, în locul d-lui G. Măgureanu, demisionat. D. licenţiat în medicină G. M. Becescu, actual medic la plasa Câlniştea din judeţul Vlaşca, este permutat după a sa cerere, în postul vacant de medic al urbei Urlaţi din judeţul Prahova, provizoriu până la facerea concursului prescris de legea sanitară. K . S’a încuviinţat mitropolitului primat al României un concediu de două luni, cu începere de la 10 iunie 1889, spre a merge la băi în străinătate. Aseară a avut loc, în una din sălile Universităţei întrunirea membrilor corpului didactic, pentru a lua o hotărâre definitivă în ceia ce priveşte proectul d-lui ministru Boerescu, prin care se asimilează liceele Sf. Gheorghe şi Alexandri din Bucureşti şi Institutele Unite din Iaşi, cu liceele statului. X X X x 4