Lupta, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 969-992)

1889-11-01 / nr. 969

ANUL VI.­­ SERIA III. No. 969. ABONAMENTE. Un an . IN TARA . 40 lei V* an. . . 20 . 3 luni. . . 10 . Un an. . IN STREIN­AT­ATU . 50 lei V* an. . . 25 . 3 luni. . Numărul 15 Bani. REDACŢIA Bulevardul Elisabeta. No. 8. (Casa Lempart). Director­ politic, Gr. PANU. ADMINISTRAŢIA . 15 . E­DITIA UTÂIA BUCUREŞTI, MERCURI 1 NOEMBRIE 1889 ANUNCIU­R Pe pagina HI, 30 litere corpul 7 . IV, Imersie şi reclame , , 1 leu linia 25 bani , 2 lei Pentru ammciuri a se adresa In Românie, la Agenţia Havas In Francia, Italia, imtro-Ungaria si in­iile la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paria precum fi sucursalele el Un numér vechiü 5Ö Bani. Bulevardul Elisabeta, No. 8. (Casa Lempart), DREPTUL DE DIZOLVARE CRIZA Justiţia militareascâ REGELE SI... IENICERUL si legea contra socialiştilor cu DREPTUL DE­ DIZOLVARE Restrângerea prerogativelor coroa­nei este una din chestiele de care o Cameră de revizuire a Constituţiei va trebui să se ocupe în prima li­nie. Astă­zi este dovedit că regele Carol I, de altminterea mai ca toţi cei­l­alţi regi, nu face bun umagiu de imensele sale puteri. Faptul că șeful statului a acordat actualului prim-ministru disolvarea este cu totul extraordinar. Regele a căutat să satisfacă ura ce d. L. Catargiu are in contra acestei Ca­mere, la acest sentiment nobil a răs­­puns el. In joc nu era nici intere­sele ţărei, nici conflict parlamentar, nici nimic. In adevăr, după declaraţia însăși a ziarelor conservatoare, primul-mi­­nistru a cerut dizolvarea Camerei nu doar pe motivul că nu se bucură în ea de majoritate, ci cu totul pentru alte motive sau mai bine pentru pre­texte ridicule. D. L. Catargiu, vulpoiu bătrân cum este, a simţit foarte bine că ar fi fost foarte periculos ca să invoace regelui motivul că nu mai are majoritate în Cameră. Această tactică a fost abilă. Dar dacă primul-ministru a fost abil ne­­invocând înaintea regelui lipsa unei majorităţi, nu e mai puţin adevărat că prin aceasta d. L. Catargiu ,şi-a slăbit d­e desăvârşire poziţia de pre­­tinzător la o dizolvare. In adevăr, înţeleg ca un prim­­ministru să ceară disolvarea Corpu­rilor legiuitoare pe motiv că nu mai are majoritate. înţeleg ca regele, care este arbitru suprem în conflictele din­tre minister şi Camere, să se pronunţe în favoarea celui întâi şi şi să acorde dizolvarea. Nu înţeleg de loc însă ca un prim­­ministru să ceară disoluţia unei Ca­mere pentru motive personale, pen­tru rancune în contra minorită­ţei. Şi cu atât mai puţin nu înţeleg ca regele să satisfacă asemenea nejustificate pretenţii. Ei bine, acesta este cazul atât al d-lui Catargiu cât şi al regelui. Unul a cerut dizolvarea pentru mo­tive neconcludente, cel mait a acor­­dat-o cu o uşurinţă condamnabilă. Căci ia să vorbim verde : aveţi sau nu d-lor conservatori majoritatea în Cameră ? D-voastră pretindeţi că da. Apoi dacă e aşa, pentru ce aţi ce­rut dizolvarea ? Căci din două una, ori nu aveţi majoritate şi trebue să o spuneţi şi să o invocaţi, ori o a­­veţi şi dizolvarea nu are loc. Regele cedând d-lui L. Catargiu a făcut ceva mai mult. El inaugurează o sistemă nenorocita, acea a unani­­mităţilor parlamentare. Căci pentru aceasta şeful statului a dat dizol­varea, adică pentru ca actualul prim­­ministru saşi compună o Cameră cum ii placi. Alt motiv nu este, de vreme ce d. L. Catargiu are o ma­joritate in actuala Cameră. Dar mi se va zice că acea majo­ritate e slabă. Aşa este. Dar de când pretenţia ca guvernele să aibă ma­jorităţi zdrobitoare ? Şi de când regii au misiune ca să dea mână de a­­jutor miniştrilor ca să-şi creeze ast­fel de majorităţi ? Cum se vede, actul regelui este criticabil din ori­ce punct ele vedere te-ai pune. încă nu am auzit ca un şef de Stat să acorde dizol­varea unui prim-ministru numai ca acesta să scape de câţi­va oameni politici cari îl geneazâ în Cameră sau pe cari nu -i poate suferi. Când pre­rogativele regale ajung să servească ast­fel de triste cauze, atunci este o datorie de a le restrînge. încă nu am auzit ca un rege să a­prere dizolvarea primului-ministru, numai fiind­că acesta să teme ca nu cum­va să se aleagă ca preşedinte al Camerei o persoană alta de­cât cea pe care el o doreşte ! încă nu am auzit o disolvare pre­ventivă, adică o disolvare obţinută de teama unui viitor și probabil conflict.. Ei bine, disolvarea acordată de rege poartă acest unic caracter. Pen­tru a scăpa pe primul său ministru de oare­cari încurcături cari putea să le aibă în Cameră la 15 Noem­­­brie, regele Îi acordă disolvarea cu cinci zile înainte ! .. Corect de tot! G­. JPaun­. SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române“ Belgrad. 11. Noembrie. — Regele Mi­lan a sosit, el a fost primit la gară de către Regele Alexandru­, regenţii şi miniş­trii. Tatăl şi fiul s’au­ îmbrăţişat într’un mod cordial. In cercul ţinut la gară, mi­nistrul turc Zia­bey a fost obiectul unor a­­­tenţiuni deosebite din partea regelui Milan. Roma, 11 Noembrie. — Alegerile ad­ministrative s'au făcut, in întreaga Italie cu o ordine perfectă. Numai la cimitirul din Roma vr’o 40 de anarhişti au făcut o manifestaţie; s'au făcut 17 arestări. Paris, 11 Noembre.—Jurnalul Oficial pu­blică decretul de numire, a d-lui Barbey ca ministru al marinei. Cabinetul se va în­făţişa deci complet mâine în faţa Camerei. Ziarele nu atribue vre­un caracter serios manifestaţiei bulangiştilor anunţată pentru mâine. Paris, 11 Noembre. :— Se anunţă din Constantin­op­ol Agenţiei Havas că Poarta ar fi făcut cunoscut marilor puteri străine şi Greciei că s'a acordat o amniste desă­vârşită insurgenţilor crete­ni. Londra, 11 Noembrie.— Ziarele apro­bă declaraţiunile făcute de Lord Salis­bury, Times zice că cât timp Englitera va avea putere, nu va da voe ca statu quo să se modifice în Mediterana, cea­ ce s’ar întâmpla dacă Italia ar înceta de a fi o putere maritimă. Ticna, 11 Noembrie. — Știrea dată de ziare şi după care comitete Kalnoky ar fi trebuit se însoţească pe împăratul la Innsbruck este inexactă. — D. Grigore Ghica, ministru al Ro­mâniei la Berlin, a părăsit Viena pentru a merge la postul sau. Roma, 11 Noembrie. — Alegerile ad­ministrative din Roma s’au făcut cu o ordine perfectă, din 46,563 alegători în­scriși, 17,000 au luat parte la vot, jude­când după rezultatul alegerilor pentru consiliele provinciale, tot f­sta comitelui centr­al-liberal va fi obţinut, majoritatea în alegerile comunale. Soţia, 11 Noembrie. — Sobrania a a­­doptat proectul de adresă ! a răspuns la discursul tronului cu un amendament prin care Camera exprimă speranţa că Turcia, ca putere suzerană, va lua iniţiativa ne­­gocierilor pentru recunoaşterea prinţului Ferdinand, care este alesul poporului. Un alt amendament, popus de opoziţie, tinzând a introduce în adresă «expresiu­­nea simţimintelor de recunoştinţă ale po­porului bulgar faţă de Rusia» a fost com­bătut cu argumente istorice de către d. Stambuloff și respins. Roma, 11 Noembrie. — împăratul Wil­helm va sosi la Monza astă seară la 11 ore, mâine va fi vânătoare în parc, apoi prânz de familie. împăratul va părăsi Monza, mâine seară C­RIZA Criza este în aceeaşi stare. Astă­zî re­gele soseşte de la Sinaia la orele 5. Pro­babil că la 8 sau 9 ore ,leara va avea loc un consiliu de miniştri?,, în care ches­tiunea disolvărei sau mai,­bine modalita­tea disolvarei Camerei se­ va hotăra de­finitiv. Mâine să va şti poteitiv, aşa­dar, dacă Camera va fi convocată înainte de termin şi imediat disolvat, sau dacă mi­nisterul va încerca ca să guverneze cu ea. Tot astă seară se va hotărâ şi chestia complectărei ministerului care e foarte în­curcată. D­l. Catargiu nu­ voeşte de loc să subordoneze complectarea ministerului disolvărei Camerei, el pretinde că aceste chestii sunt deosebite şi că ministerul poate fi foarte bine complectat pe urmă. Din contra, d-nii Lahovari şi Manu, precum şi regele să pare,, nu înţeleg ast­fel. Ei sunt de părere ca una să fie su­­bordonată celei­lalte şi prin urmare tra­tate şi rezolvite odată. Relativ la atitudinea d-lor Lahovari şi Manu aflăm lucruri nostime. Aceşti doi miniştrii nu împărtăşesc d­e loc felul de a vedea al primului-ministru, ei îl critică peste tot locul, el să plâng şi să bocesc către toată lumea, ei par foarte nenoro­ciţi... Toate acestei nu-l împedică de a ceda, de a face tot ce d. L. Catargiu vo­eşte... El îl combat cu iubire şi să supun cu moartea în inimă. Aşa a fost în ches­tia disolvărei, aşa va fi în acea a com­plectă,­ei ministerului... Cu toate acestea, norocul d-lui L. Ca­targiu pare atât de mare, iar condescen­­ţa regelui atât de stranie în­cât sunt mulţi cari nu cred încă că o disolvare va avea loc, cel puţin în condiţiile în cari le voeşte primul-ministru. Deja e­l se vorbea de o­­posibilă intrare în minister a d-lor Triandufi­ şi Heiban, doar junimisto-conservatori, lucru ce ar împăca puţin lucrurile şi ar face foarte posibilă o domolire a junimiştilor. D. Carp este însă intratabil, jic zice că nu intrarea a doi amici at­om, l-ar putea a­­propia de guvern. Pe mâine lucruri mai interesante. JUSTITIA MILITAREASCA Este din ce în ce mai interesant a dis­cuta cu autorităţile militare, căci ele îţi procură momente de nespusă veselie. M’am hotărât ca să nu fiu egoist şi să comunic şi cititorilor mei modul cum numitele autorităţi înţeleg principiele pe­nale de drept. Iată : Se ştie că pe lângă cei doi din căpi­tanii Mânescu şi Rădulescu cari au ata­cat pe C. Bacalbaşa, au mai fost pe a­­cest câmp de razboiu improvizat încă alţi doi din căpitani, anume Călinescu şi Sae­­giu. Faptul nu’l neagă aceşti din urmă. După declaraţia care ’mi-a fâcut’o d. co­lonel Mărculescu, comandantul pieţei, a­­ceşti din urmă doi d-ni căpitani au de­clarat că nu au lovit de loc pe C. Ba­­calbaşa ci s’au mărginit ai ţinea mâinile pentru a’l pune în imposibilitate de a se servi de revolver!... Ei bine, ştiţi cum autoritatea militară interpretează acest fapt ? Ea îl consideră ca neconstituind de loc o agresiune la a­dresa lui G. Bacalbaşa, ca fiind un act inofensiv şi nedelictuos, care nu poate atrage după el nici o penalitate. «A '... mi s’a zis atât de ministrul de »rǎzboiu cât şi de d. comandant al pie­­­ţeî, dacă s’ar dovedi că d-niî Călinescu »şiSiegiu au lovit pe primul redactorul »Luptei să înţelege că aceştia ar fi vi­­»novaţî. Dar de vreme ce concursul lor »s’a mărginit numai a’l ţinea mâinile, pe »când alţi doi îl loveau, evident că nu »pot incurge nici o penalitate mai gravă.» Iată unde am ajuns în materie de prin­cipii penale la sfârşitul veacului al 19 lea! Această interpretare a autorităţei mili­tare trebue comunicată criminaliştilor, pentru ca aceştia să-şi ardă avragele lor şi să se pună din nori pe lucru !... In adever, până astă­zî se ştia că ori­cine dă, în comiterea unui delict, un con­curs ast­fel în cât fără dânsul delictul nu s’ar fi putut comite sau s’ar fi comis cu greu, acela este complice, coautor etc. Aşa, să d­ai câte­va exemple : O bandă de hoţi intră într’o casă pentru a o devaliza, doi stau afară şi pândesc pen­tru a dă semnalul, sau ţin scara pentru ca colegii lor să se poată urca. Până acum cei cari au stat afară au fost con­sideraţi ca complici şi pedepsiţi întocmai ca şi cei cari au străbătut înăuntu. Altr exemplu : trei hoţi se introduc în casa cuî­va ca să’l asasineze. Numai unul loveşte cu pumnalul, cei­ l’alţi doi se mărginesc a ţine pe victimă de mâini şi de picioare. Până acum, aceşti doi au fost consideraţi ca egal vinovaţi cu cel d’al treilea. Ei bine, se pare că la autoritatea mi­litară jurisprudenţa s’a sch­ibat şi că alt­e principii cu totul contrare domină. Se pare că în jurisdicţia militară, cei cari pândesc şi ţin scara, cei cari ţin de mâini pe victimă şi o pun în imposibi­litate de a se apăra contra unui asa­sin, nu sunt vinovaţi, de vreme ce ei nu au înfipt cuţitul lor în pieptul victimei! In specia care ne ocupă, d-nii căpitani Călinescu şi Saegiu ar fi vinovaţi numai în cazul când s’ar dovedi că d-lor au lovit pe d. G. Bacalbaşa. De vreme însă ce se susţine că d-lor au ţinut numai pe primul nostru redactor de mâini şi l-au pus în imposibilitate de a se apăra con­tra loviturilor celor-l­alţi doi căpitani, din acest moment numiţii căpitani nu au luat o parte positivă la agresiune, deci nu pot fi grav vinovaţi! Iată teoria au­­torităţei militare ! Ea este preţioasă şi încă odată o re­comandăm cu tot dinadinsul la toţi ju­risconsulţii. Nu, d-le ministru de rǎzboiu, d-ta nu ai pentru a te încredinţa de vina d-lor căpitani Călinescu şi Saegiu, de a as­culta martori, simplu declaraţia d-lor este suficientă şi în loc ca să tergiver­sezi susţinând teorii ridicule de cari celui din urmă şcolar de la drept ’l-ar fi ru­şine, ar fi fost şi ar fi mult mai bine să dai pe vinovați în judecată. (v. Păun. REGELE ^IENICERUL Constituţionalii trebue să fie nişte oa­meni cu desăvârşire superiori, de vreme ce pot pune un frâu sigur tuturor porni­rilor omeneşti ale­ inimei« CeTa-ce ».»i?»* şi revoltă pe alţi oameni, pe dânşii îl lasă reci, ceea­ ce pe restul muritorilor îi um­ple de o legitimă indignare, pe dânşii îi face surâzători. Nu mai vorbim de atentatul esercitat de patru oameni înarmaţi în potriva u­­nui om singur, să vorbim numai de ca­zul cu preotul de la Piteşti. Se poate, oare, un atentat mai odios, o faptă mai bestială, şi, pentru nişte băr­baţi religioşi, în formă, pentru nişte oa­meni aî ordinei să poate o răsturnare mai complectă a tutulor legilor de res­pect datorit reprezentanţilor religiunei şi a tutulor regulelor primite de o societate civilizată ? Eî bine, nici ultrăgiul sângeros suferit de confesorul garnizoneî din Piteşti n’a avut darul ca să tulbure liniştea superi­oară a ziariştilor junimişti. Căci Consti­tuţionalul, reproducând de pe Naţionalul câte­va rânduri privitoare la această a­­facere, nu găseşte nici­ un cuvânt de re­probare pentru cel care a comis crima, dar găseşte foarte energice fraze pentru a blama uşurinţa cu care organul con­servator înregistrează şi înfierează ase­menea porniri neomeneşti Pentru a nu se părea că înaintăm ne­adevăruri, iată propriele cuvinte ale Con­stituţionalului : Aceasta n’ar fi nimic dacă n’am găsi în acelaşi număr, puse în vedetă, următoarele don® informa­­ţiuni : „Un ofiţer d­in Piteşti, al carui nume ne scapă, a atras în cazarmă pe un popă şi după ce ’l-a dăsbricat şi ’l-a bătut la pele într'un mod barbar a pus apoi soldaţii de aă atentat la pudoarea lui“. Va fi existat vr’un fapt sau nu, se poate oare arunca în presă o acuzaţiune atât de atroce, fara ca cel puţin să dai un nume, o indicaţiune de localitate sau de dată !­a Mal Intain, trebue să constatăm că zi­arul junimist a ajuns în sfârşit să în­treacă în cunoştinţe geografice chiar pe acele ziare franceze, cari afirmaţi mai de­ună­zî cum că d-nii Zah­ior şi Ne­go­­i», (localităţi în Serbia) ar fi fost primiţi în audienţa de către regele Alexandru. Căci când însuşi Constituţionalul reproduce după Naţionalul o informaţie care începe cu cuvintele : «Un ofiţer din Piteşti etc.» şi când mai jos acelaş ziar se indignează că gazeta guvernamentală a lansat știrea «fără o indicaţiune de localitate», sun­tem în tot dreptul a crede că din re­dacţia Constituţionalului trebue să fi eşit acela care a luat fortul Pireu drept un om. De alt­fel, nu avem de loc pretenţiu­­unea ca iubiţii noştrii confraţi să aibă cunoştinţe geografice uimitoare, dar a­­veam tot dreptul să ne închipuim că dum­nealor nu vor ignora măcar acele 2 — 3 oraşe unde pretind să aibă un partid pu­ternic. La Piteşti junimiştii contează pe d. I. Rădulescu şi pe simpatiile ce densul poseda în localitate, ei bine, am dori să ştim ce cugetă Piteştenii de atitudinea organului junimist, care într’o chestie care i’a a- 1 armat şi a revoltat pe toţi, păstrează o atitudine dintre cele mai condamnabile. Este, poate, un lucru foarte practic ca să te rezemi pe armată şi să cauţi sim­patii în rândurile oştirei; dar este lucru mai cinstit, mai moral şi omenos ca să loveşti pe netrebnici, ori unde îl întâl­neşti, şi să dovedeşti că ai o inimă ca­pabilă de a se entuziazma de bine şi de frumos, şi a se răscula în faţa mârşă­viei şi a nedreptăţei. Voiţi, d-lor Constituţionali, să faceţi curte oştirei? Voiţi să vă rezemaţi pe oştire? Băgaţi, numai, de seamă că a’ţi greşit drumul. Pe calea pe care a’ţi a­­pucat’o vă rezemaţi pe tot ce oştirea are mai rau şi mai detestabil, iar tot ce aste bun şi sănătos Intr’însa vă va dezaproba precum, de sigur, dezaprobă pe aceia pe cari îi aplaudaţi voi. A’ţi ajuns acolo că trebue să vă schim­baţi deviza:­­Regele şi Dorobanţul, în deviza: Regele şi ienicerul. Constantin C. Bacalbaşa. PASEREA PRESEI asupra atentatului celor patru căpitani Naţiunea : Un atentat odios Un fapt de ultimă sălbăticie s’a să­vârşit azi de către patru ofiţeri de geniu şi anume Rădulescu, Mânescu, Călinescu şi Saegiu. Aceştia au atacat pe la spate pe d. Constantin C. Bacalbaşa, prim re­dactor al ziarului Lupta, lovindu-l în mod mişelesc. Iată cum stă chestiunea : D. Bacalbaşa a scris în Lupta un arti­col violent prin care a înfierat purtarea locotenentului Velicu care a bătut pe d-na Vidrascu la Bacau. Locotenentul Velicu a însărcinat pe d-nii căpitani Rădulescu şi Mânescu, să ceară socoteala d-lui Ba­calbaşa pentru acel articol. D. Bacalbaşa ’şi a constituit martori pe d-nii I. Ianco­­vescu şi B. Gănescu cari au găsit că cli­entul lor nu trebue să dea nici o satis­facere locotenentului Velicu. Martorii a­­cestui din urmă publicată în Constituţio­nalul o scrisoare prin care insultau pe d. Bacalbaşa, care răspunse de asemenea în mod violent prin Lupta. Căpitanii Mânescu şi Rădulescu hotă­­râră atunci să maltrateze pe d. Bacal­başa şi de câte­va zile ei îl urmăresc şi-l pândesc. Aseară mai mulţi ofiţeri au vrut ca să atace pe d. Bacalbaşa la teatru, dar simţind că nu vor reuşi şi-au amâ­nat atentatul. Astă­zi, pe când d. Bacalbaşa se du­cea la redacţia Luptei, pe trotuarul Bu­levardului, în dreptul bisericei Sărindar, se pomeni atacat pe la spate de căpita­nii Rădulescu şi Mănescu, ajutaţi de alţi doi căpitani Călinescu şi Saegiu. Aceşti ofiţeri s’au arătat foarte puţin demni şi încă mai puţin curagioşi. Ei au stat as­cunşi pe lângă biserica Sărindar, au ve­nit în vârful degetelor în urma d-lui Ba­calbaşa, l’au apucat de mâini şi de gât punându’l în imposibilitate de a se servi de revolverul ce avea asupră-sî pentru a se apara de atacul despre cara erea pre­vestit ; căpitanul Călinescu, cu desăvâr­şire strein de incidentul cu d. Bacalbaşa, a lovit mai tire pe acest din urmă. A­­poi toţi ofiţerii s’au aruncat într’o birje şi au fugit de furia publicului ce se a­­dunase, înfierând acest atentat, noi facem res­­punzător pe d. ministru de rezbel, care a ştiut ce se prepară d-lui Bacalbaşa şi a încurajat pe ofiţerii în purtarea lor. De asemenea ţinem a constata că şi

Next