Lupta, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 969-992)
1889-11-01 / nr. 969
ANUL VI. SERIA III. No. 969. ABONAMENTE. Un an . IN TARA . 40 lei V* an. . . 20 . 3 luni. . . 10 . Un an. . IN STREINATATU . 50 lei V* an. . . 25 . 3 luni. . Numărul 15 Bani. REDACŢIA Bulevardul Elisabeta. No. 8. (Casa Lempart). Director politic, Gr. PANU. ADMINISTRAŢIA . 15 . EDITIA UTÂIA BUCUREŞTI, MERCURI 1 NOEMBRIE 1889 ANUNCIUR Pe pagina HI, 30 litere corpul 7 . IV, Imersie şi reclame , , 1 leu linia 25 bani , 2 lei Pentru ammciuri a se adresa In Românie, la Agenţia Havas In Francia, Italia, imtro-Ungaria si iniile la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paria precum fi sucursalele el Un numér vechiü 5Ö Bani. Bulevardul Elisabeta, No. 8. (Casa Lempart), DREPTUL DE DIZOLVARE CRIZA Justiţia militareascâ REGELE SI... IENICERUL si legea contra socialiştilor cu DREPTUL DE DIZOLVARE Restrângerea prerogativelor coroanei este una din chestiele de care o Cameră de revizuire a Constituţiei va trebui să se ocupe în prima linie. Astăzi este dovedit că regele Carol I, de altminterea mai ca toţi ceilalţi regi, nu face bun umagiu de imensele sale puteri. Faptul că șeful statului a acordat actualului prim-ministru disolvarea este cu totul extraordinar. Regele a căutat să satisfacă ura ce d. L. Catargiu are in contra acestei Camere, la acest sentiment nobil a răspuns el. In joc nu era nici interesele ţărei, nici conflict parlamentar, nici nimic. In adevăr, după declaraţia însăși a ziarelor conservatoare, primul-ministru a cerut dizolvarea Camerei nu doar pe motivul că nu se bucură în ea de majoritate, ci cu totul pentru alte motive sau mai bine pentru pretexte ridicule. D. L. Catargiu, vulpoiu bătrân cum este, a simţit foarte bine că ar fi fost foarte periculos ca să invoace regelui motivul că nu mai are majoritate în Cameră. Această tactică a fost abilă. Dar dacă primul-ministru a fost abil neinvocând înaintea regelui lipsa unei majorităţi, nu e mai puţin adevărat că prin aceasta d. L. Catargiu ,şi-a slăbit de desăvârşire poziţia de pretinzător la o dizolvare. In adevăr, înţeleg ca un primministru să ceară disolvarea Corpurilor legiuitoare pe motiv că nu mai are majoritate. înţeleg ca regele, care este arbitru suprem în conflictele dintre minister şi Camere, să se pronunţe în favoarea celui întâi şi şi să acorde dizolvarea. Nu înţeleg de loc însă ca un primministru să ceară disoluţia unei Camere pentru motive personale, pentru rancune în contra minorităţei. Şi cu atât mai puţin nu înţeleg ca regele să satisfacă asemenea nejustificate pretenţii. Ei bine, acesta este cazul atât al d-lui Catargiu cât şi al regelui. Unul a cerut dizolvarea pentru motive neconcludente, cel mait a acordat-o cu o uşurinţă condamnabilă. Căci ia să vorbim verde : aveţi sau nu d-lor conservatori majoritatea în Cameră ? D-voastră pretindeţi că da. Apoi dacă e aşa, pentru ce aţi cerut dizolvarea ? Căci din două una, ori nu aveţi majoritate şi trebue să o spuneţi şi să o invocaţi, ori o aveţi şi dizolvarea nu are loc. Regele cedând d-lui L. Catargiu a făcut ceva mai mult. El inaugurează o sistemă nenorocita, acea a unanimităţilor parlamentare. Căci pentru aceasta şeful statului a dat dizolvarea, adică pentru ca actualul primministru saşi compună o Cameră cum ii placi. Alt motiv nu este, de vreme ce d. L. Catargiu are o majoritate in actuala Cameră. Dar mi se va zice că acea majoritate e slabă. Aşa este. Dar de când pretenţia ca guvernele să aibă majorităţi zdrobitoare ? Şi de când regii au misiune ca să dea mână de ajutor miniştrilor ca să-şi creeze astfel de majorităţi ? Cum se vede, actul regelui este criticabil din orice punct ele vedere te-ai pune. încă nu am auzit ca un şef de Stat să acorde dizolvarea unui prim-ministru numai ca acesta să scape de câţiva oameni politici cari îl geneazâ în Cameră sau pe cari nu -i poate suferi. Când prerogativele regale ajung să servească astfel de triste cauze, atunci este o datorie de a le restrînge. încă nu am auzit ca un rege să aprere dizolvarea primului-ministru, numai fiindcă acesta să teme ca nu cumva să se aleagă ca preşedinte al Camerei o persoană alta decât cea pe care el o doreşte ! încă nu am auzit o disolvare preventivă, adică o disolvare obţinută de teama unui viitor și probabil conflict.. Ei bine, disolvarea acordată de rege poartă acest unic caracter. Pentru a scăpa pe primul său ministru de oarecari încurcături cari putea să le aibă în Cameră la 15 Noembrie, regele Îi acordă disolvarea cu cinci zile înainte ! .. Corect de tot! G. JPaun. SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române“ Belgrad. 11. Noembrie. — Regele Milan a sosit, el a fost primit la gară de către Regele Alexandru, regenţii şi miniştrii. Tatăl şi fiul s’au îmbrăţişat într’un mod cordial. In cercul ţinut la gară, ministrul turc Ziabey a fost obiectul unor atenţiuni deosebite din partea regelui Milan. Roma, 11 Noembrie. — Alegerile administrative s'au făcut, in întreaga Italie cu o ordine perfectă. Numai la cimitirul din Roma vr’o 40 de anarhişti au făcut o manifestaţie; s'au făcut 17 arestări. Paris, 11 Noembre.—Jurnalul Oficial publică decretul de numire, a d-lui Barbey ca ministru al marinei. Cabinetul se va înfăţişa deci complet mâine în faţa Camerei. Ziarele nu atribue vreun caracter serios manifestaţiei bulangiştilor anunţată pentru mâine. Paris, 11 Noembre. :— Se anunţă din Constantinopol Agenţiei Havas că Poarta ar fi făcut cunoscut marilor puteri străine şi Greciei că s'a acordat o amniste desăvârşită insurgenţilor creteni. Londra, 11 Noembrie.— Ziarele aprobă declaraţiunile făcute de Lord Salisbury, Times zice că cât timp Englitera va avea putere, nu va da voe ca statu quo să se modifice în Mediterana, cea ce s’ar întâmpla dacă Italia ar înceta de a fi o putere maritimă. Ticna, 11 Noembrie. — Știrea dată de ziare şi după care comitete Kalnoky ar fi trebuit se însoţească pe împăratul la Innsbruck este inexactă. — D. Grigore Ghica, ministru al României la Berlin, a părăsit Viena pentru a merge la postul sau. Roma, 11 Noembrie. — Alegerile administrative din Roma s’au făcut cu o ordine perfectă, din 46,563 alegători înscriși, 17,000 au luat parte la vot, judecând după rezultatul alegerilor pentru consiliele provinciale, tot fsta comitelui central-liberal va fi obţinut, majoritatea în alegerile comunale. Soţia, 11 Noembrie. — Sobrania a adoptat proectul de adresă ! a răspuns la discursul tronului cu un amendament prin care Camera exprimă speranţa că Turcia, ca putere suzerană, va lua iniţiativa negocierilor pentru recunoaşterea prinţului Ferdinand, care este alesul poporului. Un alt amendament, popus de opoziţie, tinzând a introduce în adresă «expresiunea simţimintelor de recunoştinţă ale poporului bulgar faţă de Rusia» a fost combătut cu argumente istorice de către d. Stambuloff și respins. Roma, 11 Noembrie. — împăratul Wilhelm va sosi la Monza astă seară la 11 ore, mâine va fi vânătoare în parc, apoi prânz de familie. împăratul va părăsi Monza, mâine seară CRIZA Criza este în aceeaşi stare. Astăzî regele soseşte de la Sinaia la orele 5. Probabil că la 8 sau 9 ore ,leara va avea loc un consiliu de miniştri?,, în care chestiunea disolvărei sau mai,bine modalitatea disolvarei Camerei se va hotăra definitiv. Mâine să va şti poteitiv, aşadar, dacă Camera va fi convocată înainte de termin şi imediat disolvat, sau dacă ministerul va încerca ca să guverneze cu ea. Tot astă seară se va hotărâ şi chestia complectărei ministerului care e foarte încurcată. Dl. Catargiu nu voeşte de loc să subordoneze complectarea ministerului disolvărei Camerei, el pretinde că aceste chestii sunt deosebite şi că ministerul poate fi foarte bine complectat pe urmă. Din contra, d-nii Lahovari şi Manu, precum şi regele să pare,, nu înţeleg astfel. Ei sunt de părere ca una să fie subordonată celeilalte şi prin urmare tratate şi rezolvite odată. Relativ la atitudinea d-lor Lahovari şi Manu aflăm lucruri nostime. Aceşti doi miniştrii nu împărtăşesc de loc felul de a vedea al primului-ministru, ei îl critică peste tot locul, el să plâng şi să bocesc către toată lumea, ei par foarte nenorociţi... Toate acestei nu-l împedică de a ceda, de a face tot ce d. L. Catargiu voeşte... El îl combat cu iubire şi să supun cu moartea în inimă. Aşa a fost în chestia disolvărei, aşa va fi în acea a complectă,ei ministerului... Cu toate acestea, norocul d-lui L. Catargiu pare atât de mare, iar condescenţa regelui atât de stranie încât sunt mulţi cari nu cred încă că o disolvare va avea loc, cel puţin în condiţiile în cari le voeşte primul-ministru. Deja el se vorbea de oposibilă intrare în minister a d-lor Triandufi şi Heiban, doar junimisto-conservatori, lucru ce ar împăca puţin lucrurile şi ar face foarte posibilă o domolire a junimiştilor. D. Carp este însă intratabil, jic zice că nu intrarea a doi amici atom, l-ar putea apropia de guvern. Pe mâine lucruri mai interesante. JUSTITIA MILITAREASCA Este din ce în ce mai interesant a discuta cu autorităţile militare, căci ele îţi procură momente de nespusă veselie. M’am hotărât ca să nu fiu egoist şi să comunic şi cititorilor mei modul cum numitele autorităţi înţeleg principiele penale de drept. Iată : Se ştie că pe lângă cei doi din căpitanii Mânescu şi Rădulescu cari au atacat pe C. Bacalbaşa, au mai fost pe acest câmp de razboiu improvizat încă alţi doi din căpitani, anume Călinescu şi Saegiu. Faptul nu’l neagă aceşti din urmă. După declaraţia care ’mi-a fâcut’o d. colonel Mărculescu, comandantul pieţei, aceşti din urmă doi d-ni căpitani au declarat că nu au lovit de loc pe C. Bacalbaşa ci s’au mărginit ai ţinea mâinile pentru a’l pune în imposibilitate de a se servi de revolver!... Ei bine, ştiţi cum autoritatea militară interpretează acest fapt ? Ea îl consideră ca neconstituind de loc o agresiune la adresa lui G. Bacalbaşa, ca fiind un act inofensiv şi nedelictuos, care nu poate atrage după el nici o penalitate. «A '... mi s’a zis atât de ministrul de »rǎzboiu cât şi de d. comandant al pieţeî, dacă s’ar dovedi că d-niî Călinescu »şiSiegiu au lovit pe primul redactorul »Luptei să înţelege că aceştia ar fi vi»novaţî. Dar de vreme ce concursul lor »s’a mărginit numai a’l ţinea mâinile, pe »când alţi doi îl loveau, evident că nu »pot incurge nici o penalitate mai gravă.» Iată unde am ajuns în materie de principii penale la sfârşitul veacului al 19 lea! Această interpretare a autorităţei militare trebue comunicată criminaliştilor, pentru ca aceştia să-şi ardă avragele lor şi să se pună din nori pe lucru !... In adever, până astăzî se ştia că oricine dă, în comiterea unui delict, un concurs astfel în cât fără dânsul delictul nu s’ar fi putut comite sau s’ar fi comis cu greu, acela este complice, coautor etc. Aşa, să dai câteva exemple : O bandă de hoţi intră într’o casă pentru a o devaliza, doi stau afară şi pândesc pentru a dă semnalul, sau ţin scara pentru ca colegii lor să se poată urca. Până acum cei cari au stat afară au fost consideraţi ca complici şi pedepsiţi întocmai ca şi cei cari au străbătut înăuntu. Altr exemplu : trei hoţi se introduc în casa cuîva ca să’l asasineze. Numai unul loveşte cu pumnalul, cei l’alţi doi se mărginesc a ţine pe victimă de mâini şi de picioare. Până acum, aceşti doi au fost consideraţi ca egal vinovaţi cu cel d’al treilea. Ei bine, se pare că la autoritatea militară jurisprudenţa s’a schibat şi că alte principii cu totul contrare domină. Se pare că în jurisdicţia militară, cei cari pândesc şi ţin scara, cei cari ţin de mâini pe victimă şi o pun în imposibilitate de a se apăra contra unui asasin, nu sunt vinovaţi, de vreme ce ei nu au înfipt cuţitul lor în pieptul victimei! In specia care ne ocupă, d-nii căpitani Călinescu şi Saegiu ar fi vinovaţi numai în cazul când s’ar dovedi că d-lor au lovit pe d. G. Bacalbaşa. De vreme însă ce se susţine că d-lor au ţinut numai pe primul nostru redactor de mâini şi l-au pus în imposibilitate de a se apăra contra loviturilor celor-lalţi doi căpitani, din acest moment numiţii căpitani nu au luat o parte positivă la agresiune, deci nu pot fi grav vinovaţi! Iată teoria autorităţei militare ! Ea este preţioasă şi încă odată o recomandăm cu tot dinadinsul la toţi jurisconsulţii. Nu, d-le ministru de rǎzboiu, d-ta nu ai pentru a te încredinţa de vina d-lor căpitani Călinescu şi Saegiu, de a asculta martori, simplu declaraţia d-lor este suficientă şi în loc ca să tergiversezi susţinând teorii ridicule de cari celui din urmă şcolar de la drept ’l-ar fi ruşine, ar fi fost şi ar fi mult mai bine să dai pe vinovați în judecată. (v. Păun. REGELE ^IENICERUL Constituţionalii trebue să fie nişte oameni cu desăvârşire superiori, de vreme ce pot pune un frâu sigur tuturor pornirilor omeneşti ale inimei« CeTa-ce ».»i?»* şi revoltă pe alţi oameni, pe dânşii îl lasă reci, ceea ce pe restul muritorilor îi umple de o legitimă indignare, pe dânşii îi face surâzători. Nu mai vorbim de atentatul esercitat de patru oameni înarmaţi în potriva unui om singur, să vorbim numai de cazul cu preotul de la Piteşti. Se poate, oare, un atentat mai odios, o faptă mai bestială, şi, pentru nişte bărbaţi religioşi, în formă, pentru nişte oameni aî ordinei să poate o răsturnare mai complectă a tutulor legilor de respect datorit reprezentanţilor religiunei şi a tutulor regulelor primite de o societate civilizată ? Eî bine, nici ultrăgiul sângeros suferit de confesorul garnizoneî din Piteşti n’a avut darul ca să tulbure liniştea superioară a ziariştilor junimişti. Căci Constituţionalul, reproducând de pe Naţionalul câteva rânduri privitoare la această afacere, nu găseşte nici un cuvânt de reprobare pentru cel care a comis crima, dar găseşte foarte energice fraze pentru a blama uşurinţa cu care organul conservator înregistrează şi înfierează asemenea porniri neomeneşti Pentru a nu se părea că înaintăm neadevăruri, iată propriele cuvinte ale Constituţionalului : Aceasta n’ar fi nimic dacă n’am găsi în acelaşi număr, puse în vedetă, următoarele don® informaţiuni : „Un ofiţer din Piteşti, al carui nume ne scapă, a atras în cazarmă pe un popă şi după ce ’l-a dăsbricat şi ’l-a bătut la pele într'un mod barbar a pus apoi soldaţii de aă atentat la pudoarea lui“. Va fi existat vr’un fapt sau nu, se poate oare arunca în presă o acuzaţiune atât de atroce, fara ca cel puţin să dai un nume, o indicaţiune de localitate sau de dată !a Mal Intain, trebue să constatăm că ziarul junimist a ajuns în sfârşit să întreacă în cunoştinţe geografice chiar pe acele ziare franceze, cari afirmaţi mai deunăzî cum că d-nii Zahior şi Negoi», (localităţi în Serbia) ar fi fost primiţi în audienţa de către regele Alexandru. Căci când însuşi Constituţionalul reproduce după Naţionalul o informaţie care începe cu cuvintele : «Un ofiţer din Piteşti etc.» şi când mai jos acelaş ziar se indignează că gazeta guvernamentală a lansat știrea «fără o indicaţiune de localitate», suntem în tot dreptul a crede că din redacţia Constituţionalului trebue să fi eşit acela care a luat fortul Pireu drept un om. De altfel, nu avem de loc pretenţiuunea ca iubiţii noştrii confraţi să aibă cunoştinţe geografice uimitoare, dar aveam tot dreptul să ne închipuim că dumnealor nu vor ignora măcar acele 2 — 3 oraşe unde pretind să aibă un partid puternic. La Piteşti junimiştii contează pe d. I. Rădulescu şi pe simpatiile ce densul poseda în localitate, ei bine, am dori să ştim ce cugetă Piteştenii de atitudinea organului junimist, care într’o chestie care i’a a- 1 armat şi a revoltat pe toţi, păstrează o atitudine dintre cele mai condamnabile. Este, poate, un lucru foarte practic ca să te rezemi pe armată şi să cauţi simpatii în rândurile oştirei; dar este lucru mai cinstit, mai moral şi omenos ca să loveşti pe netrebnici, ori unde îl întâlneşti, şi să dovedeşti că ai o inimă capabilă de a se entuziazma de bine şi de frumos, şi a se răscula în faţa mârşăviei şi a nedreptăţei. Voiţi, d-lor Constituţionali, să faceţi curte oştirei? Voiţi să vă rezemaţi pe oştire? Băgaţi, numai, de seamă că a’ţi greşit drumul. Pe calea pe care a’ţi apucat’o vă rezemaţi pe tot ce oştirea are mai rau şi mai detestabil, iar tot ce aste bun şi sănătos Intr’însa vă va dezaproba precum, de sigur, dezaprobă pe aceia pe cari îi aplaudaţi voi. A’ţi ajuns acolo că trebue să vă schimbaţi deviza:Regele şi Dorobanţul, în deviza: Regele şi ienicerul. Constantin C. Bacalbaşa. PASEREA PRESEI asupra atentatului celor patru căpitani Naţiunea : Un atentat odios Un fapt de ultimă sălbăticie s’a săvârşit azi de către patru ofiţeri de geniu şi anume Rădulescu, Mânescu, Călinescu şi Saegiu. Aceştia au atacat pe la spate pe d. Constantin C. Bacalbaşa, prim redactor al ziarului Lupta, lovindu-l în mod mişelesc. Iată cum stă chestiunea : D. Bacalbaşa a scris în Lupta un articol violent prin care a înfierat purtarea locotenentului Velicu care a bătut pe d-na Vidrascu la Bacau. Locotenentul Velicu a însărcinat pe d-nii căpitani Rădulescu şi Mânescu, să ceară socoteala d-lui Bacalbaşa pentru acel articol. D. Bacalbaşa ’şi a constituit martori pe d-nii I. Iancovescu şi B. Gănescu cari au găsit că clientul lor nu trebue să dea nici o satisfacere locotenentului Velicu. Martorii acestui din urmă publicată în Constituţionalul o scrisoare prin care insultau pe d. Bacalbaşa, care răspunse de asemenea în mod violent prin Lupta. Căpitanii Mânescu şi Rădulescu hotărâră atunci să maltrateze pe d. Bacalbaşa şi de câteva zile ei îl urmăresc şi-l pândesc. Aseară mai mulţi ofiţeri au vrut ca să atace pe d. Bacalbaşa la teatru, dar simţind că nu vor reuşi şi-au amânat atentatul. Astăzi, pe când d. Bacalbaşa se ducea la redacţia Luptei, pe trotuarul Bulevardului, în dreptul bisericei Sărindar, se pomeni atacat pe la spate de căpitanii Rădulescu şi Mănescu, ajutaţi de alţi doi căpitani Călinescu şi Saegiu. Aceşti ofiţeri s’au arătat foarte puţin demni şi încă mai puţin curagioşi. Ei au stat ascunşi pe lângă biserica Sărindar, au venit în vârful degetelor în urma d-lui Bacalbaşa, l’au apucat de mâini şi de gât punându’l în imposibilitate de a se servi de revolverul ce avea asupră-sî pentru a se apara de atacul despre cara erea prevestit ; căpitanul Călinescu, cu desăvârşire strein de incidentul cu d. Bacalbaşa, a lovit mai tire pe acest din urmă. Apoi toţi ofiţerii s’au aruncat într’o birje şi au fugit de furia publicului ce se adunase, înfierând acest atentat, noi facem respunzător pe d. ministru de rezbel, care a ştiut ce se prepară d-lui Bacalbaşa şi a încurajat pe ofiţerii în purtarea lor. De asemenea ţinem a constata că şi