Lupta, iunie 1890 (Anul 7, nr. 1137-1161)

1890-06-25 / nr. 1158

ANUL VII.;— SERIA IV. No. 1158 ABONAMENTE: Un an . IN ŢARA . 40 lei V* an. . . 20 . 3 luni. . . 10 . Un an. . IN STREIN ATATS . 50 lei V« an. . . 25 . 3 luni. . Numérul 15 Banî. REDACŢIA Bulevardul Elisabeta. No. 8, (Casa Lempart). Director­ politic, Gr. PANU. ADMINISTRAŢIA . îs . EDITIA A DOUA LUNI şi MARȚI 25—26 IUNIE 1890 AN­UNCIU­RI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 leu linia „ IV, , , . . 25 bani , Inserţie şi reclame , , . . 2 lei , Pantru anunciurî a se adresa: In Koniiniin, la Ag­en'ia Havas In Francia, Italia, m­atro-rugalia si Au*­­ţii» la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Pari», precum și sncuraal’ le el. TTt­­miHiili* vn/ili I ii 11r Olî ■iuuîC i luvuiu w uuiii. Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). EXECUTAREA MAIORULUI tm­ __MMM comercial D. Bismarck la Friedrich­srnh­e Palatul justiţiei ADAM MICKIEWICZ Esecutarea maiorui Paniţa Evenimentele din Bulgaria au gă­sit în­tot­dea­una, la noi, un răsunet puternic, atât din pricina marei ad­miraţii ce avem pentru statornicia în luptă a acestui brav popor, cât şi pentru că Bulgarii sunt vecinii Statului nostru. In realitate Bulgarii, cu cari am trăit în decursul veacurilor în strânse legături de prietenie, nu s’au impus simpatiei Europei şi simpatiei noastre de­cât numai in urma întâmplărilor ce au urmat răscoalei de la Filipo­­poli. Declararea unirei cu Rumelia, victoriosul rezbel în potriva regelui Milan — iar nu a naţiunei Serbe — înfrângerea conspiraţiunei care a răs­turnat pe principele Batemberg, pre­cum şi rezistenţa ce Bulgarii opun de patru ani pretenţiunilor exagerate ale Rusiei, au dovedit că mica naţiu­ne din dreapta Dunărei are şi vita­litate şi spirit de independenţă şi simţ''politic. Acestea sunt atâtea ti­tluri la respectul şi admiraţiunea lumeî. Dar să vede că rezistenţa încor­dată a prietenilor noştrii bulgari, le­au obosit întru cât­va prudenţa şi i-au târât in afară de cuminţenia pe care au dovedit’o până acum. Un caz elocvent este executarea maioru­lui Paniţa. După ce guvernul bulgar a desco­perit complotul maiorului, erea evi­dent ca vinovaţii să fie traduşi îna­intea justiţiei şi osândiţi ; nimenea, însă, în lumea imparţială, nu se aş­tepta la un deznodământ atât de crud şi la aplicarea unei pedepse foarte disproporţionate cu gradul greşelei. In adevăr, la ce se reduce întreaga conspiraţie? Ea se reduce la nimic mai mult de­cât la o intenţie de răsturnare a prinţului şi a guver­nului. Din actele produse de acuzaţie, înaintea tribunalului militar, nu re­zultă nici că Paniţa a fost instrumen­tul unei puteri streine, nici că ac­tul său putea fi considerat ca un în­ceput de execuție al planului de răs­turnare. încă o dată, a fost o inten­ție de răsturnare a ordinei existente, căreia i-a lipsit chiar începutul de execuție. Prin urmare, după toate principiile de drept criminal, o ase­menea vină nu putea atrage, în nici un caz, pedeapsa capitală. Pentru cine are cea mai mică ideie de ce însemnează justiţia în statul modern, este cunoscut că pedeapsa cea mai mare se aplică numai vi­nei celei mai mari, iar la o vină mai mică, este logic să se aplice o pedeapsă relativă. A trece, însă, mai departe de această limită și a sări peste gradele de penalitate pînă a aplica, în mod arbitrar, pedeapsa cu moarte, însemnează a face un act despotic și un act de cruzime. In calitatea mea de om nu pot admite absolut în nici un caz aplica­rea pedepsei cu moarte, in calita­tea mea de democrat nu înţeleg pe­deapsa capitală aplicată vinelor po­litice, în calitatea mea de prietin al Bulgarilor şi de adversar al tendin­ţelor cuceritoare ale Rusiei, condamn împuşcarea de la Sofia ca o greşeală politică necalculabilă. Căci cu ce se legitimitează, chiar în faţa partizanilor pedepsei cu moar­te, împuşcarea lui Paniţa ? Fost la el instrumentul trădător de patrie al vre­unei Stat strein ? Agenţii guver­nului bulgar spun da la urechea fie­căruia, oficialmente, însă, înaintea tribunalului marţial, procurorul a ţi­nut de a sa datorie să declare cum că, din întregul curs al instrucţiune! nu s’a putut constata cum că în com­plotul Paniţa a figurat o mână cri­minală streină. Fost’a Paniţa, prins asupra faptului, fost’a el descoperit în momentul executărei complotului sau fost’a el surprins cu arma în mână ? Cu toţii ştim că maiorul n’a fost sur­prins in nici una din aceste trei si­­tuaţiuni. Atuncea încă odată, cum se poate legitima împuşcarea sa ? Dar,­­ mi se va obiecta, maiorul Paniţa a com­pletat, maiorul Paniţa ’şi-a mărturisit culpa, deci, maiorul Paniţa trebuia osândit. Sunt perfect in înţelegere cu acest chip de a vedea, nu mai observ că având in vedere gravitatea greşelei, o pena­litate mai mică se impunea. Condamnat la degradare şi la mai mulţi ani de închisoare, Paniţa n’ar fi provocat nici o mişcare simpatică în favoarea sa; împuşcat într’un chip nedrept, Paniţa a devenit un martir in faţa prietenilor săi de idei, şi o victimă în faţa tuturor oamenilor imparţiali. Dacă mai adăugăm şi chipul, un ade­văr curagios şi demn, in care a murit omul acesta, trebue să fim cu desăvâr­şire nepricepuţi pentru a nu înţelege că executarea maiorului Paniţa va sus­cita dificultăţi enorme guvernului bul­gar şi, ceea­ ce este mai grav, va dis­credita şi va face nepopulară actu­ala direcţiune politică a principa­tului. Eu aş dori să mă înşel, dar tare ’mi-e frică cum cu d. Stambulov va plăti scump supremul său act de te­rorizare al adversarilor. Căci în ziua în care adversarii săi se vor con­vinge cum că dânsul este omul care personifică actuala stare de constrân­gere politică, precum şi că este sin­gurul adversar energic al înrâurirei ruseşti, o luptă surdă pentru a-l ex­termina se va începe. Fără a cădea în sentimentalizm metafizic, pot afirma că o cauză care are martiri sfârşeşte foarte adesea­­ori prin a triumfa, şi ori­ce luptă­tor politic, care a primit o pedeapsă enorm de exagerată faţă cu vina sa, este un martir. Pentru moment poate că exem­plul dat cu împuşcarea lui Paniţa va teroriza pe rusofili, dar mai târ­­ziu, stupoarea va trece şi energia ad­versarilor se va deştepta. Şi dacă n’ar fi aceasta adevărata psihologie politică, ar trebui ca în tot­ d’a­una despotizmul să biruiască, iar princi­piul libertăţei să nu triumfe nici o dată asupra principiului constrângere­. Guvernul de la Sofia voeşte să do­vedească cu ori­ce preţ, că este un guvern tare; ar face insă, mai bună treabă, dacă ar dovedi că este un guvern­ înţelept. Constantin C. Bacalbaşa. SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române" Belgrad, 5 Iulie Poarta a exprimat guvernului sârb regretele sale despre asasinatul consu­lului Marinkovici, dar Serbia pretinde ca trupele turceşti de la Pristina să de­fileze pe dinaintea drapelului sârb. Paris, 5 Iunie. Procurorul în recinizitorul său a fă­cut să reiasă persistenţa acuzaţilor de a nu vorbi de căt de experienţe ştiinţi­ fice, dar din punct de­­ vedere moral, zice el, deosebirea într­e aceste expe­rienţe şi un atentat nu este tocmai mare. Tribunalul a condamnat pe toţi pre­veniţii la 3 ani închisoare şi 200 fr. a­­mendă. Femeia Reinstein şi d-sara Brom­berg au fost achitate. Keckelmann şi Landersen au fost consemnaţi în lipsă la 4 ani de închisoare. Nici un accident nu s’a produs în cursul desbaterilor. Madrid 5 Iulie Noul cabinet a fost format şi compus din d. Canovas, preşedinte de consiliu; — ducele de Tetuan, ministru al aface­rilor streine ; — Cosgayon, finanţe ; — Silvela, interne; — Villa verde, justiţie; — Isasa, lucrări publice ; Azcarraga, rez­bel ; —Fabre colonii. „ Ministerul a depus şi jurământul. Paris, 5 Iulie O telegramă din Madrid spune că noul cabinet va urma, in ceea ce pri­veşte politica externă, politica tradiţio­nală a Spaniei; d. Canovas nu se va a­­mesteca în afacerile Europei, va între­ţine relaţiuni amicale cu toate puterile, fără însă a arăta preferinţă pentru vre­una din ele. Madrid, 5 Iulie Se vorbeşte că următoarele numiri se vor face în streinătate : ducele de Nar­­das va merge la Paris, d-nii Barces la Londra, Benonar la Viena, Coello la Roma. Constantinopol, 5 Iulie. Sultanul va primi in curând pe D. de Radovitz însărcinat de împăratul Wilhelm să-i remită din partea sa por­tretul împărătesei Augusta ; acest cadou este însoţit de o scrisoare autografă a împăratului. Viena, 5 Iulie «Politische Correspondenz» desminte ştirea dată de câteva ziare că starea de asediu a fost proclamată în Sofia, Rusciuk şi în alte oraşe în urma unei pretinse nemulţumiri d.^nnc executarea lui Paniţa. • “ ' Berlin, 5 Iulie. Trăgătorii la semn austriac­ şi unguri au sosit: populaţiunea din Berlin ie-a făcut ovaţiuni până la localul primăriei. Guvernul a autorizat, cu oare­care condiţii, introducerea porcilor danezi. Belgrad, 5 Iulie. D. Simicî va pleca la Viena spre a în­cepe negocieri în afacerea porcilor. Christiania, 5 Iulie împăratul Wilhelm a făcut ori o ex­­cursiune la Hoenefos şi Drammen ; la reîntoarcere a luat parte la prânzul de familie dat în palatul regal. Regele a făcut cadou tuturor­ persoanelor din su­ita împăratului portretul sau însoţit cu câte un autograf. La amiază, împăratul î şi a luat conce­­diu de la rege şi de la principele regal și s-a îmbarcat pentru a-și continua că­lătoria. învăţământul comercial In No. 1149 al ziarului Lupta de la 15 iunie ne întrebam: cum va trebui să fie organizat noul învăţământ co­mercial ? Chestiunea e foarte delicată, şi aceasta provine din aceia, de­sigur, că nu trebue să copiem orbeşte ceia ce vedem în alte ţări. Trebue să ţinem, după cum ziceam şi altă dată, socoteala că împrejurările in cari ne aflăm noi, fiind de o natură diferită de acele ale altor ţări, avem datoria a ţine seamă de ele. Aşa, in alte ţări a putut şi poate exista învăţământ real în afară de cel comercial; la noi însă, amândouă aceste învăţăminte adresându-se aceluiaş strat social, au puncte multe de contact, ceia ce face că unul intră în celălalt. In alte ţări, învăţământul comercial găseşte co­ronamentul său în Institute în afară de capitală (dovadă Belgia) la noi însă a­­ceasta nu e cu putinţă, pentru că ori­ce impulsiune trebue să plece de la centru. Românul de la 18 iunie ne a­­duce vestea că în curând vom avea o Academie de comerţ în Bucureşti. Ştirea e îmbucurătoare , dar (este un dar) dacă organizânduse această Academie să iasă restul învăţământului la părăsire, dacă acesta rămâne tot în starea de astă­zi, nu vom putea zice de­cât că ne am creat o instituţiune de lux la Bucureşti, rămânând acolo la halul cel mai prost. Vom avea joben în cap, iar picioarele vor fi desculţe. Trebue să se pună în armonie cel puţin cu el însuşi, dacă nu cu alte specii de învăţământ, învăţă­mântul comercial. Vom cerceta aici două păreri, cari au deosebirile lor. In o primă opiniune să zice : trebue să unim învăţământul comercial cu cel real; încoronarea învăţământului real ar fi şcoala politechnică; în acest politechnic s’ar introduce un curs pentru ştiinţele comerciale, aşa că baza ar fi aceiaşi a­­tât pentru învăţământul real cât şi pen­tru cel comercial. Dacă nu avem acum un polititechnic, să stăm cum ne aflăm aşteptând crearea lui, şi atunci ne vom gândi la organizarea învăţământului co­mercial. In acest sistem n’ar mai fi ne­­voe de un curs inferior comercial. In a doua opiniune se susţine că în­văţământul comercial, în afară de pu­ţine puncte de contact cu învăţămân­tul general, să aibă organizarea sa a parte. Se sprijinesc apoi susţiitorii ei, pe cele ce se văd petrecându-se în alte ţări. Noi credem că nici una din aceste păreri, cam exclusive in felul lor, nu pot, cel puţin în starea în care ne aflăm noi, să -şi găsească aplicaţiunea în ţara noastră. Nici nu credem că învăţămân­tul comercial să fie tot una cu cel real, dar nici nu socotim că el poate exista in afară de ori­ce contact cu acesta. Şi mai intâiu nu ne-am putea dis­pensa de a avea un învăţământ comer­cial cu un caracter inferior, ceia ce po­­litechnicul, aşa cum am arătat in prima opiniune, nu ar admite. Ni se pare că nevoile societăţei noastre sunt de ast­fel că învăţământul inferior comer­cial trebue să existe numai­de­cât. Fără îndoială şi cursul inferior real, are cam acelaş program, cam aceleaşi aspiraţiunî; ni se­ pare însă că şcolile inferioare de astă­zî comerciale, respiră mai mult a Comerţ şi că ele trebue sa aibă meni­rea a alimenta comerţul mic. Nu ne putem iarăşi separa complect de învă­ţământul real, pentru că tânărul care are un curs inferior în asemenea învă­ţământ, va trebui să găsească în cur­sul superior a unei şcoale comerciale, cunoştinţele care îi lipsesc spre a-l face apt unei chemări comerciale. După noi temelia de astă­zi a învăţă­mântului comercial este bună, ceea ce însă ni se pare că are trebuinţă de îm­bunătăţire este : izolarea lui în mijlo­cul celor­lalte soiuri de învăţăminte, pu­ţina credinţă ce avem in vitalitatea lui, iar pe de altă parte, lipsa de o încoro­nare a acestui învăţământ. Toate aceste se ţin înlănţuite. Să ne uităm puţin la rezultatele actuale ale şcoalelor. Adolescentul care termină a­­ceste cursuri, în cazul când nu rămâne repetent, are vârsta de 16 ani cel mult. Ese din şcoală încă neformat pentru me­seria ce ’şi a ales, sau alţii au ales’o pentru el­ şi mai mult de­cât atâta, îi lipseşte acel spirit de solidaritate, cama­­rederie, care singur e in stare a duce la bun capăt pe tineri cu o misiune de felul aceleia, de care ne ocupăm. Şi ca dovadă avem faptul, că a trebuit să treacă mai mulţi ani, a trebuit ca o se­rie de tineri eşiţi de pe băncile şcoale­lor noastre comerciale, să ajungă într’o situaţiune relativ mai fericită, pentru ca să se gândească a da o des­voi­tare mare principiului solidărităţii între tineri cu cunoştinţe comerciale, prin întemeerea «Cercului absolvenţilor şcoalelor comer­ciale şi financiare». Munca acestor paş­nici, dar destoinici lucrători, e de acele ce nu se vede, nu se afirmă cu sgomot, dar acestei munci se datoreşte în mare parte starea pospera a comerciuluî şi industriei, cu rezultatele acestei munci ne fălim la ocaziune, fără însă să ne a­­ducem aminte de lucrători. In societă­ţile noastre principiul ajutorului mutual capătă pe zi ce merge o însemnătate crescândă. Este bine dar ca tinerii eşiţî din şcoală să aducă în lumea comerţu­lui idei noul, principii noui, pe cari să le susţină sprijinindu-se unii pe alţii. A­­ceasta numai va face ca acela care şi-a luat sarcina, şi are datoria a da tonul, a­­dică Statul, să iasă din amorţeală, şi să se gândească că din şcoalele comerciale iese un element viu şî căpabil a ’î da servi­cii însemnate. Pentru a termina iată ce credem noî că ar trebui de făcut. 1) Să se păstreze baza de astăzi a în­­veţămintului comercial. 2) Să se lege cu înveţămîntul gene­ral, nu numai la început, adică la pri­mirea in şcoala comercială cu certifica­tul claselor primare, ci şi la fine, din­­duse posibilitate tinărului a urma cur­suri mai înalte în care partea ştiinţifică predomină. Nu vom putea, în adevăr, în­de­ajuns a stărui asupra faptului că co­merţul în complexitatea lui e o ştiinţă şi nu un fapt, şi ca atare trebue să fie legat cu tot ceea ce e ştiinţă. 3) Să se dea o întindere mai mare învăţăturilor comercială, dinduse satis­facţie tuturor claselor muncitoare : şcoli inferioare de comerţ pentru tinerii cu carieri limitate, şi şcoli superioare cu aspiraţiunî mai întinse. 4) Să se deschidă oare­carî carieri ti­nerilor cu studii comerciale. 5) Statul să încurajeze, prin toate chi­purile posibile, pe tinerii cu cunoştinţe comerciale, cari s’ar asocia în vederea unei întreprinderi utile pentru naţiune. El fiind marele consumator, să le dea preferinţă la caz. D. Bismark la Friedrich­smh­e Ludovic XIII şi Richelieu întâlnindu-se pe pragul palatului, Regele cu un ton contrariat zise : «Treci d-le Cardinal, nu eşti oare d-ta aici stăpânul ?» Atunci Cardinalul ia îndată lumânarea din mâna unui servitor şi apucând înainte răspunde: «La ordinele Voastre, Sire, pentru a mă supune şi a îndeplini serviciul celui mai umil dintre valeţii săi.» Această anec­dotă, zice un scriitor, caracterisează o situ­aţiune. Că a fost a­tot putinte Cardina­lul, că a dominat, că a planat preste tot, aceasta nu face îndoială. Ca regele să nu fi simţit nici o amărăciune din cauza acestei superiorităţi, ar fi în contra na­turei lucrurilor. Cu toate acestea, stăpâ­nul gelos de puterea sa şi servitorele despotic, au putut găsi un modus vi­vendi care să le permită să servească Statul. S’ar putea însă presupune că dacă Richelieu a mers înainte, causa este că el avea în fața sa pre Ludovic XIII, un rege de a doua ordine ; de si­gur dacă Cardinalul ar fi avut a face cu Ludovic XIV, cu Friderik cel mare, cu Napoleon I, acesta ar fi mers înainte chiar şi în întuneric şi Cardinalul ar fi rămas în urmă. Istoria de­şi nu sa re­petă, însă oare-carî analogii *se întâmplă. D. de Blowitz ne spune, că d. Bis­­mark ar fi declarat că «Hohem zollerniî au făcut Prusia, ei pot s’o desfacă, dară Imperiul l’am făcut eu, şi de departe ca şi de aproape voiu veghea asupra lui»­. Această declaraţiune s’ar părea că este făcută de un alt Carol Magnu care, şi el făcuse un Imperiu, sunt acuma 1100 ani. Pe de altă parte, actualul Imperat, pe când nu era nici chiar Principe al coroanei, s’ar fi exprimat la San Remo, de mai multe ori : «când voia fi Impérat, voia fi Impérat.» Cu o febrilă nervosi­­tate, cu mult neastâmpăr d. Bismark rodea frâul celor trei luni de domnie ale muribundul­ui Friderik III și mai ales era impacient spre ași răzbuna în contra d-luî Geifken, fiind­că acesta zi­sese in memoriele lui Friderik III că ideia de un Imperiu German a venit întâiu de la simpaticul muribund, pre când acesta era Principe al coroanei şi pre când era reţinut departe de aface­rile publice, spre a nu infecta cu libera­lismul său instituţiunile statului. D. Bismark cu multă încredere prepara şi aştepta suirea pre tron a lui Wil­helm II, pentru a domina şi mai mult, pentru a domina complect, pentru a fi stăpânul, precum a zis Ludovic XIII Cardinalului Richelieu. După câte­va luni însă, de la suirea sa pre tron, Wilhelm II fiul lui Fri­derik III, în jocul său imperial, smulge trăsnetul din mâna lui Jupiter şi tri­mite la Friedrichsh­ihe pre noul Carol Magnu să cânte la umbră versurile lui Virgiliu: Titure tu patulae recubans sub teg­­mine fagi.............. A fi redus să faci poezie după ce ai făcut o proză atât de sângeroasă, este o tristă ironie a lucrurilor lumeşti ! Că­derea a fost vertiginoasă, ea a surprins lumea. La Romani, când un Imperatore triumfa, când el era în apogeul gloriei, un sclav sta lângă d­ânsul şi trebuia să-i spună : «aduţi aminte Imperatore că eşti muritor». D. Bismark avea mulţi sclavi, şi la Roma şi la Viena şi în alte locuri, şi cu toate acestea nici unul nu ’i-a spus, nici unul n’a avut curagiul sclavului Roman. Nu este o immormântare de întâia clasă aceia ce s’a aplicat d-luî Bismark, ci o adevărată îmbălsămire, fiind­că fostul Cancelar vede, se uită, însă nu mai poate face nimic. Nici o durere, spun foştii puternici, nu este mai simţitoare ca durerea mărireî perdute. Ceea ce este mai extraordinar în această catastrofă este că, barca lumeî nu s’a afundat; din contră, se pare că ea piu-

Next