Lupta, iunie 1890 (Anul 7, nr. 1137-1161)
1890-06-25 / nr. 1158
ANUL VII.;— SERIA IV. No. 1158 ABONAMENTE: Un an . IN ŢARA . 40 lei V* an. . . 20 . 3 luni. . . 10 . Un an. . IN STREIN ATATS . 50 lei V« an. . . 25 . 3 luni. . Numérul 15 Banî. REDACŢIA Bulevardul Elisabeta. No. 8, (Casa Lempart). Director politic, Gr. PANU. ADMINISTRAŢIA . îs . EDITIA A DOUA LUNI şi MARȚI 25—26 IUNIE 1890 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 leu linia „ IV, , , . . 25 bani , Inserţie şi reclame , , . . 2 lei , Pantru anunciurî a se adresa: In Koniiniin, la Agen'ia Havas In Francia, Italia, matro-rugalia si Au*ţii» la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Pari», precum și sncuraal’ le el. TTtmiHiili* vn/ili I ii 11r Olî ■iuuîC i luvuiu w uuiii. Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). EXECUTAREA MAIORULUI tm __MMM comercial D. Bismarck la Friedrichsrnhe Palatul justiţiei ADAM MICKIEWICZ Esecutarea maiorui Paniţa Evenimentele din Bulgaria au găsit întotdeauna, la noi, un răsunet puternic, atât din pricina marei admiraţii ce avem pentru statornicia în luptă a acestui brav popor, cât şi pentru că Bulgarii sunt vecinii Statului nostru. In realitate Bulgarii, cu cari am trăit în decursul veacurilor în strânse legături de prietenie, nu s’au impus simpatiei Europei şi simpatiei noastre decât numai in urma întâmplărilor ce au urmat răscoalei de la Filipopoli. Declararea unirei cu Rumelia, victoriosul rezbel în potriva regelui Milan — iar nu a naţiunei Serbe — înfrângerea conspiraţiunei care a răsturnat pe principele Batemberg, precum şi rezistenţa ce Bulgarii opun de patru ani pretenţiunilor exagerate ale Rusiei, au dovedit că mica naţiune din dreapta Dunărei are şi vitalitate şi spirit de independenţă şi simţ''politic. Acestea sunt atâtea titluri la respectul şi admiraţiunea lumeî. Dar să vede că rezistenţa încordată a prietenilor noştrii bulgari, leau obosit întru câtva prudenţa şi i-au târât in afară de cuminţenia pe care au dovedit’o până acum. Un caz elocvent este executarea maiorului Paniţa. După ce guvernul bulgar a descoperit complotul maiorului, erea evident ca vinovaţii să fie traduşi înaintea justiţiei şi osândiţi ; nimenea, însă, în lumea imparţială, nu se aştepta la un deznodământ atât de crud şi la aplicarea unei pedepse foarte disproporţionate cu gradul greşelei. In adevăr, la ce se reduce întreaga conspiraţie? Ea se reduce la nimic mai mult decât la o intenţie de răsturnare a prinţului şi a guvernului. Din actele produse de acuzaţie, înaintea tribunalului militar, nu rezultă nici că Paniţa a fost instrumentul unei puteri streine, nici că actul său putea fi considerat ca un început de execuție al planului de răsturnare. încă o dată, a fost o intenție de răsturnare a ordinei existente, căreia i-a lipsit chiar începutul de execuție. Prin urmare, după toate principiile de drept criminal, o asemenea vină nu putea atrage, în nici un caz, pedeapsa capitală. Pentru cine are cea mai mică ideie de ce însemnează justiţia în statul modern, este cunoscut că pedeapsa cea mai mare se aplică numai vinei celei mai mari, iar la o vină mai mică, este logic să se aplice o pedeapsă relativă. A trece, însă, mai departe de această limită și a sări peste gradele de penalitate pînă a aplica, în mod arbitrar, pedeapsa cu moarte, însemnează a face un act despotic și un act de cruzime. In calitatea mea de om nu pot admite absolut în nici un caz aplicarea pedepsei cu moarte, in calitatea mea de democrat nu înţeleg pedeapsa capitală aplicată vinelor politice, în calitatea mea de prietin al Bulgarilor şi de adversar al tendinţelor cuceritoare ale Rusiei, condamn împuşcarea de la Sofia ca o greşeală politică necalculabilă. Căci cu ce se legitimitează, chiar în faţa partizanilor pedepsei cu moarte, împuşcarea lui Paniţa ? Fost la el instrumentul trădător de patrie al vreunei Stat strein ? Agenţii guvernului bulgar spun da la urechea fiecăruia, oficialmente, însă, înaintea tribunalului marţial, procurorul a ţinut de a sa datorie să declare cum că, din întregul curs al instrucţiune! nu s’a putut constata cum că în complotul Paniţa a figurat o mână criminală streină. Fost’a Paniţa, prins asupra faptului, fost’a el descoperit în momentul executărei complotului sau fost’a el surprins cu arma în mână ? Cu toţii ştim că maiorul n’a fost surprins in nici una din aceste trei situaţiuni. Atuncea încă odată, cum se poate legitima împuşcarea sa ? Dar, mi se va obiecta, maiorul Paniţa a completat, maiorul Paniţa ’şi-a mărturisit culpa, deci, maiorul Paniţa trebuia osândit. Sunt perfect in înţelegere cu acest chip de a vedea, nu mai observ că având in vedere gravitatea greşelei, o penalitate mai mică se impunea. Condamnat la degradare şi la mai mulţi ani de închisoare, Paniţa n’ar fi provocat nici o mişcare simpatică în favoarea sa; împuşcat într’un chip nedrept, Paniţa a devenit un martir in faţa prietenilor săi de idei, şi o victimă în faţa tuturor oamenilor imparţiali. Dacă mai adăugăm şi chipul, un adevăr curagios şi demn, in care a murit omul acesta, trebue să fim cu desăvârşire nepricepuţi pentru a nu înţelege că executarea maiorului Paniţa va suscita dificultăţi enorme guvernului bulgar şi, ceea ce este mai grav, va discredita şi va face nepopulară actuala direcţiune politică a principatului. Eu aş dori să mă înşel, dar tare ’mi-e frică cum cu d. Stambulov va plăti scump supremul său act de terorizare al adversarilor. Căci în ziua în care adversarii săi se vor convinge cum că dânsul este omul care personifică actuala stare de constrângere politică, precum şi că este singurul adversar energic al înrâurirei ruseşti, o luptă surdă pentru a-l extermina se va începe. Fără a cădea în sentimentalizm metafizic, pot afirma că o cauză care are martiri sfârşeşte foarte adeseaori prin a triumfa, şi orice luptător politic, care a primit o pedeapsă enorm de exagerată faţă cu vina sa, este un martir. Pentru moment poate că exemplul dat cu împuşcarea lui Paniţa va teroriza pe rusofili, dar mai târziu, stupoarea va trece şi energia adversarilor se va deştepta. Şi dacă n’ar fi aceasta adevărata psihologie politică, ar trebui ca în tot d’auna despotizmul să biruiască, iar principiul libertăţei să nu triumfe nici o dată asupra principiului constrângere. Guvernul de la Sofia voeşte să dovedească cu orice preţ, că este un guvern tare; ar face insă, mai bună treabă, dacă ar dovedi că este un guvern înţelept. Constantin C. Bacalbaşa. SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române" Belgrad, 5 Iulie Poarta a exprimat guvernului sârb regretele sale despre asasinatul consulului Marinkovici, dar Serbia pretinde ca trupele turceşti de la Pristina să defileze pe dinaintea drapelului sârb. Paris, 5 Iunie. Procurorul în recinizitorul său a făcut să reiasă persistenţa acuzaţilor de a nu vorbi de căt de experienţe ştiinţi fice, dar din punct de vedere moral, zice el, deosebirea între aceste experienţe şi un atentat nu este tocmai mare. Tribunalul a condamnat pe toţi preveniţii la 3 ani închisoare şi 200 fr. amendă. Femeia Reinstein şi d-sara Bromberg au fost achitate. Keckelmann şi Landersen au fost consemnaţi în lipsă la 4 ani de închisoare. Nici un accident nu s’a produs în cursul desbaterilor. Madrid 5 Iulie Noul cabinet a fost format şi compus din d. Canovas, preşedinte de consiliu; — ducele de Tetuan, ministru al afacerilor streine ; — Cosgayon, finanţe ; — Silvela, interne; — Villa verde, justiţie; — Isasa, lucrări publice ; Azcarraga, rezbel ; —Fabre colonii. „ Ministerul a depus şi jurământul. Paris, 5 Iulie O telegramă din Madrid spune că noul cabinet va urma, in ceea ce priveşte politica externă, politica tradiţională a Spaniei; d. Canovas nu se va amesteca în afacerile Europei, va întreţine relaţiuni amicale cu toate puterile, fără însă a arăta preferinţă pentru vreuna din ele. Madrid, 5 Iulie Se vorbeşte că următoarele numiri se vor face în streinătate : ducele de Nardas va merge la Paris, d-nii Barces la Londra, Benonar la Viena, Coello la Roma. Constantinopol, 5 Iulie. Sultanul va primi in curând pe D. de Radovitz însărcinat de împăratul Wilhelm să-i remită din partea sa portretul împărătesei Augusta ; acest cadou este însoţit de o scrisoare autografă a împăratului. Viena, 5 Iulie «Politische Correspondenz» desminte ştirea dată de câteva ziare că starea de asediu a fost proclamată în Sofia, Rusciuk şi în alte oraşe în urma unei pretinse nemulţumiri d.^nnc executarea lui Paniţa. • “ ' Berlin, 5 Iulie. Trăgătorii la semn austriac şi unguri au sosit: populaţiunea din Berlin ie-a făcut ovaţiuni până la localul primăriei. Guvernul a autorizat, cu oarecare condiţii, introducerea porcilor danezi. Belgrad, 5 Iulie. D. Simicî va pleca la Viena spre a începe negocieri în afacerea porcilor. Christiania, 5 Iulie împăratul Wilhelm a făcut ori o excursiune la Hoenefos şi Drammen ; la reîntoarcere a luat parte la prânzul de familie dat în palatul regal. Regele a făcut cadou tuturor persoanelor din suita împăratului portretul sau însoţit cu câte un autograf. La amiază, împăratul î şi a luat concediu de la rege şi de la principele regal și s-a îmbarcat pentru a-și continua călătoria. învăţământul comercial In No. 1149 al ziarului Lupta de la 15 iunie ne întrebam: cum va trebui să fie organizat noul învăţământ comercial ? Chestiunea e foarte delicată, şi aceasta provine din aceia, desigur, că nu trebue să copiem orbeşte ceia ce vedem în alte ţări. Trebue să ţinem, după cum ziceam şi altă dată, socoteala că împrejurările in cari ne aflăm noi, fiind de o natură diferită de acele ale altor ţări, avem datoria a ţine seamă de ele. Aşa, in alte ţări a putut şi poate exista învăţământ real în afară de cel comercial; la noi însă, amândouă aceste învăţăminte adresându-se aceluiaş strat social, au puncte multe de contact, ceia ce face că unul intră în celălalt. In alte ţări, învăţământul comercial găseşte coronamentul său în Institute în afară de capitală (dovadă Belgia) la noi însă aceasta nu e cu putinţă, pentru că orice impulsiune trebue să plece de la centru. Românul de la 18 iunie ne aduce vestea că în curând vom avea o Academie de comerţ în Bucureşti. Ştirea e îmbucurătoare , dar (este un dar) dacă organizânduse această Academie să iasă restul învăţământului la părăsire, dacă acesta rămâne tot în starea de astăzi, nu vom putea zice decât că ne am creat o instituţiune de lux la Bucureşti, rămânând acolo la halul cel mai prost. Vom avea joben în cap, iar picioarele vor fi desculţe. Trebue să se pună în armonie cel puţin cu el însuşi, dacă nu cu alte specii de învăţământ, învăţământul comercial. Vom cerceta aici două păreri, cari au deosebirile lor. In o primă opiniune să zice : trebue să unim învăţământul comercial cu cel real; încoronarea învăţământului real ar fi şcoala politechnică; în acest politechnic s’ar introduce un curs pentru ştiinţele comerciale, aşa că baza ar fi aceiaşi atât pentru învăţământul real cât şi pentru cel comercial. Dacă nu avem acum un polititechnic, să stăm cum ne aflăm aşteptând crearea lui, şi atunci ne vom gândi la organizarea învăţământului comercial. In acest sistem n’ar mai fi nevoe de un curs inferior comercial. In a doua opiniune se susţine că învăţământul comercial, în afară de puţine puncte de contact cu învăţământul general, să aibă organizarea sa a parte. Se sprijinesc apoi susţiitorii ei, pe cele ce se văd petrecându-se în alte ţări. Noi credem că nici una din aceste păreri, cam exclusive in felul lor, nu pot, cel puţin în starea în care ne aflăm noi, să -şi găsească aplicaţiunea în ţara noastră. Nici nu credem că învăţământul comercial să fie tot una cu cel real, dar nici nu socotim că el poate exista in afară de orice contact cu acesta. Şi mai intâiu nu ne-am putea dispensa de a avea un învăţământ comercial cu un caracter inferior, ceia ce politechnicul, aşa cum am arătat in prima opiniune, nu ar admite. Ni se pare că nevoile societăţei noastre sunt de astfel că învăţământul inferior comercial trebue să existe numaidecât. Fără îndoială şi cursul inferior real, are cam acelaş program, cam aceleaşi aspiraţiunî; ni se pare însă că şcolile inferioare de astăzî comerciale, respiră mai mult a Comerţ şi că ele trebue sa aibă menirea a alimenta comerţul mic. Nu ne putem iarăşi separa complect de învăţământul real, pentru că tânărul care are un curs inferior în asemenea învăţământ, va trebui să găsească în cursul superior a unei şcoale comerciale, cunoştinţele care îi lipsesc spre a-l face apt unei chemări comerciale. După noi temelia de astăzi a învăţământului comercial este bună, ceea ce însă ni se pare că are trebuinţă de îmbunătăţire este : izolarea lui în mijlocul celorlalte soiuri de învăţăminte, puţina credinţă ce avem in vitalitatea lui, iar pe de altă parte, lipsa de o încoronare a acestui învăţământ. Toate aceste se ţin înlănţuite. Să ne uităm puţin la rezultatele actuale ale şcoalelor. Adolescentul care termină aceste cursuri, în cazul când nu rămâne repetent, are vârsta de 16 ani cel mult. Ese din şcoală încă neformat pentru meseria ce ’şi a ales, sau alţii au ales’o pentru el şi mai mult decât atâta, îi lipseşte acel spirit de solidaritate, camarederie, care singur e in stare a duce la bun capăt pe tineri cu o misiune de felul aceleia, de care ne ocupăm. Şi ca dovadă avem faptul, că a trebuit să treacă mai mulţi ani, a trebuit ca o serie de tineri eşiţi de pe băncile şcoalelor noastre comerciale, să ajungă într’o situaţiune relativ mai fericită, pentru ca să se gândească a da o desvoitare mare principiului solidărităţii între tineri cu cunoştinţe comerciale, prin întemeerea «Cercului absolvenţilor şcoalelor comerciale şi financiare». Munca acestor paşnici, dar destoinici lucrători, e de acele ce nu se vede, nu se afirmă cu sgomot, dar acestei munci se datoreşte în mare parte starea pospera a comerciuluî şi industriei, cu rezultatele acestei munci ne fălim la ocaziune, fără însă să ne aducem aminte de lucrători. In societăţile noastre principiul ajutorului mutual capătă pe zi ce merge o însemnătate crescândă. Este bine dar ca tinerii eşiţî din şcoală să aducă în lumea comerţului idei noul, principii noui, pe cari să le susţină sprijinindu-se unii pe alţii. Aceasta numai va face ca acela care şi-a luat sarcina, şi are datoria a da tonul, adică Statul, să iasă din amorţeală, şi să se gândească că din şcoalele comerciale iese un element viu şî căpabil a ’î da servicii însemnate. Pentru a termina iată ce credem noî că ar trebui de făcut. 1) Să se păstreze baza de astăzi a înveţămintului comercial. 2) Să se lege cu înveţămîntul general, nu numai la început, adică la primirea in şcoala comercială cu certificatul claselor primare, ci şi la fine, dinduse posibilitate tinărului a urma cursuri mai înalte în care partea ştiinţifică predomină. Nu vom putea, în adevăr, îndeajuns a stărui asupra faptului că comerţul în complexitatea lui e o ştiinţă şi nu un fapt, şi ca atare trebue să fie legat cu tot ceea ce e ştiinţă. 3) Să se dea o întindere mai mare învăţăturilor comercială, dinduse satisfacţie tuturor claselor muncitoare : şcoli inferioare de comerţ pentru tinerii cu carieri limitate, şi şcoli superioare cu aspiraţiunî mai întinse. 4) Să se deschidă oarecarî carieri tinerilor cu studii comerciale. 5) Statul să încurajeze, prin toate chipurile posibile, pe tinerii cu cunoştinţe comerciale, cari s’ar asocia în vederea unei întreprinderi utile pentru naţiune. El fiind marele consumator, să le dea preferinţă la caz. D. Bismark la Friedrichsmhe Ludovic XIII şi Richelieu întâlnindu-se pe pragul palatului, Regele cu un ton contrariat zise : «Treci d-le Cardinal, nu eşti oare d-ta aici stăpânul ?» Atunci Cardinalul ia îndată lumânarea din mâna unui servitor şi apucând înainte răspunde: «La ordinele Voastre, Sire, pentru a mă supune şi a îndeplini serviciul celui mai umil dintre valeţii săi.» Această anecdotă, zice un scriitor, caracterisează o situaţiune. Că a fost atot putinte Cardinalul, că a dominat, că a planat preste tot, aceasta nu face îndoială. Ca regele să nu fi simţit nici o amărăciune din cauza acestei superiorităţi, ar fi în contra naturei lucrurilor. Cu toate acestea, stăpânul gelos de puterea sa şi servitorele despotic, au putut găsi un modus vivendi care să le permită să servească Statul. S’ar putea însă presupune că dacă Richelieu a mers înainte, causa este că el avea în fața sa pre Ludovic XIII, un rege de a doua ordine ; de sigur dacă Cardinalul ar fi avut a face cu Ludovic XIV, cu Friderik cel mare, cu Napoleon I, acesta ar fi mers înainte chiar şi în întuneric şi Cardinalul ar fi rămas în urmă. Istoria deşi nu sa repetă, însă oare-carî analogii *se întâmplă. D. de Blowitz ne spune, că d. Bismark ar fi declarat că «Hohem zollerniî au făcut Prusia, ei pot s’o desfacă, dară Imperiul l’am făcut eu, şi de departe ca şi de aproape voiu veghea asupra lui». Această declaraţiune s’ar părea că este făcută de un alt Carol Magnu care, şi el făcuse un Imperiu, sunt acuma 1100 ani. Pe de altă parte, actualul Imperat, pe când nu era nici chiar Principe al coroanei, s’ar fi exprimat la San Remo, de mai multe ori : «când voia fi Impérat, voia fi Impérat.» Cu o febrilă nervositate, cu mult neastâmpăr d. Bismark rodea frâul celor trei luni de domnie ale muribundului Friderik III și mai ales era impacient spre ași răzbuna în contra d-luî Geifken, fiindcă acesta zisese in memoriele lui Friderik III că ideia de un Imperiu German a venit întâiu de la simpaticul muribund, pre când acesta era Principe al coroanei şi pre când era reţinut departe de afacerile publice, spre a nu infecta cu liberalismul său instituţiunile statului. D. Bismark cu multă încredere prepara şi aştepta suirea pre tron a lui Wilhelm II, pentru a domina şi mai mult, pentru a domina complect, pentru a fi stăpânul, precum a zis Ludovic XIII Cardinalului Richelieu. După câteva luni însă, de la suirea sa pre tron, Wilhelm II fiul lui Friderik III, în jocul său imperial, smulge trăsnetul din mâna lui Jupiter şi trimite la Friedrichshihe pre noul Carol Magnu să cânte la umbră versurile lui Virgiliu: Titure tu patulae recubans sub tegmine fagi.............. A fi redus să faci poezie după ce ai făcut o proză atât de sângeroasă, este o tristă ironie a lucrurilor lumeşti ! Căderea a fost vertiginoasă, ea a surprins lumea. La Romani, când un Imperatore triumfa, când el era în apogeul gloriei, un sclav sta lângă dânsul şi trebuia să-i spună : «aduţi aminte Imperatore că eşti muritor». D. Bismark avea mulţi sclavi, şi la Roma şi la Viena şi în alte locuri, şi cu toate acestea nici unul nu ’i-a spus, nici unul n’a avut curagiul sclavului Roman. Nu este o immormântare de întâia clasă aceia ce s’a aplicat d-luî Bismark, ci o adevărată îmbălsămire, fiindcă fostul Cancelar vede, se uită, însă nu mai poate face nimic. Nici o durere, spun foştii puternici, nu este mai simţitoare ca durerea mărireî perdute. Ceea ce este mai extraordinar în această catastrofă este că, barca lumeî nu s’a afundat; din contră, se pare că ea piu-