Lupta, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 1502-1526)
1891-09-15 / nr. 1513
Y A . V A L A ANUL VinV-No. 1513 ABONAMENTE D IN TARI Un an...................................................................40 lei Sease luai.....................................................20 . Trei luni..............................................................10 „ Pentru Învățători pe un an.................................30 f IN streinătate Un an..................................................................60 lei Se de luni.............................................................26 „ Trei luni .........................................................15 ” NUMERUL 15 BANI REDACȚIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuri) Director politic: G. PANU ErIETTA. .A, DOUA.. ANUNCIURI. . . leu lin) 25 bani „ 2 lei „ Pentru anunciuri a se adresa: România la „Agenţia Havas“, Italia, Austro - Ungaria și Anglia la Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum sucursalele ei. UN NUMER VECHI: 50 BANI ADMINISTRAŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuri) Politica internaţională Informaţiuni exterioare Târgul Moşilor Disolvarea consilielor comunale Chestia mănăstirilor şi actualitatea D’ale şcoalei Consiliul gen.al instrucţiune! Cele două partide Ecourile zilei Din Bârlad Cravatele Albe Politica internaţională De douăzeci de ani politica internaţională a fost aceiaşi, şi nu a tins până acum o lună decât a apoteoza egemonia Germaniei şi a consolida tot mai mult starea consacrată prin rezultatele războiului francogerman de la 1870. In adevăr, a doua zi după victoriele minunate şi neaşteptate ale Germaniei, cancelarul Bismark, profitând de admiraţia ce ele inspirase lumea, căută a întemeia relaţii diplomatice astfel încât ele să garanteze la infinit achiziţiile făcute, ba poate să pregătească altele în viitor. Aşa, o triplă alianţă să formează din cele mai puternice imperii din lume, din Germania, Rusia şi Austro-Ungaria, care alianţă este menită de a da de fapt Germaniei egemonia Europei. Cum să face că Rusia, lovită indirect prin răsboiul de la 1870, intră a doua zi în alianţă cu Germania şi primeşte alăturea cu Austro-Ungaria rolul de aghiotant prusian, aceasta să explică numai mai târziu, când Ţarul Rusiei, profitând de această prietenie, poate declara război a Turciei şi a o învinge. Tovărăşia însă se strică între Rusia şi Germania cu ocazia tractatului de la San-Stefano şi mai cu seamă cu aceia a conferinţei de la Berlin. Diplomaţii ruşi văd cu mirare şi cu mânie, că principele Bismark, dictatorul de la acea conferinţă nu intră cu totul în apele ruseşti, ci, din contra, face tractatului de la San-Stefano oarecare modificări dureroase Ruşilor, dureroase în gradul cel din urmă susceptibilităţeî şi amorului propriu rusesc. Pentru orîcine, este vădit lucru că tripla alianţă Germano-Austro-Rusă nu mai poate dura după conferinţa de la Berlin. Rusia vede cum Germania nu e de loc maniabilă, şi că mâna nu ’î va fi nici o dată liberă cu o astfel de alianţă. De altminterea, războiul pe care îl medita de mult îl făcuse şi îl isprăvise, aşa că nu mai simţea nevoia pentru viitor a unei prietenii cu Germania, care ameninţa de a deveni tutelă şi care îi paraliza toate mişcările în Orient, de vreme ce trebuia să menajeze ba chiar să respecte în toate ocaziile pe a treia aliată, pe Austro-Ungaria. Monstruozitatea, din punt de vedere a intereselor contrare, a unei alianţe între Rusia şi Austria, pare mai evidentă după războiul Turcesc, când cea din urmă putere caută a paraliza mişcările celei întâi. Pentru Rusia o alianţă în care erea şi Austria, evident că erea o alianţă de- 1 favorabilă, căci în puterea acelui tractat ea renunţa la ambiţiele, com- peţiturile şi creşterea influenţei sale în orientul Europei. O alianţă Ruso-Austro-Germană nu putea să folosească în mod real decât celei din urmă puteri, efectul ei asupra celor două dintâi erea pur şi simplu neutralizarea uneia prin cealaltă. Rusia înţelege, în fine, acest lucru şi relaţiile cu aliatele ei devin din ce în ce tot mai rare şi mai reci. Măsuri de vexaţiune de o parte şi de alta, înarmări neobicinuite, măsuri de trupe de a lungul frontierilor, acestea şi altele prevestesc o ruptură. Ruptura să face, dacă nu me înşel, în 1887; ceva mai târziu, principele Bismarck dă ordin de se publică chiar tractatul secret, ceea ce cauzează o mare emoţie şi un mare scandal la curtea ţarului. Iată deci alianţa redusă de la trei la două. Dar locul Rusiei nu remâne mult timp neocupat, o altă putere să grăbeşte a’l lua cald, călduţ, este Italia. De mult Italia, încă de la 1870, pândea onoarea de a fi înhămată la carul victorios al Germaniei, făcându-i toate avansurile şi toate graţiile posibile. Cât trăeşte regele gentilom Victor Emanuel el ştie să salveze aparenţele şi să păstreze în această privinţă decorul cuvenit. îndată ce să ştie pe tronul Italiei fiul său Humbertto, acesta se grăbeşte de a pune amândouă picioarele în farfuria prusiană. Dar intrarea Italiei în tripla alianță e prea interesantă ca studiu psicologic, de aceea va forma obiectul unei întregi reviste. Gr. UPA-TI0TT. A se vedea știrile telegrafice pe pag. 3 Informaţii exterioare Franţa şi Germania Presa germană în general felicită pe generalul de Caprivi pentru abolirea paşaportului în Alsacia-Lorena. Tageblatt spune : „Franţa va vedea fără îndoială în abolirea măsurilor relative la paşaport o probă că la noi nu se face nimic de natură să îngreueze relaţiunele dintre cele două naţiuni vecine. Beersen Curier găseşte că măsura adoptată este bună din toate puntele de vedere, căci să suprimă piedici, cari eraţi un anacronism în centrul Europei. „Să ştie bine, spune acest ziar, de ce nu se mai aşteaptă la afecţiune din partea Franţei, dar să silesc să lucreze cu sânge rece în raporturile cu cealaltă parte a frontierei. Din Metz să telegrafîază că noutatea în privinţa atenuăreî regimului paşaportului a produs în provincie o vie satisfacţie. Lorrain consideră măsura ca o mare concesiune făcută ţărei şi ca un gagiu din partea ţărei. Cât în ceea ce ne priveşte pe noi nu lucrăm decât numai după propriul nostru interes. Obligaţia paşaportului dispăre azi pentru că este posibil să se dea satisfacţie intereselor prin mijloace mult mai avantagioase. Din Berlin să telegrafiază că ziarele aprobă fără nici o restricţie suprimarea paşaportului, care a fost una din rătăcirile politice ale lui Bismark şi scontează excelenta impresie ce această măsură a produs în Europa în favoarea Germaniei. Berliner Tageblatt felicită pe d. de Caprivi că nu apără cu încăpăţînare măsurile predecesorului său, ale căror inconveniente sunt universal recunoscute, ca interzicerea porcilor Americani, acum paşaportul este înlăturat. Pot oare şi cele alte măsuri bismarckiene să ia acelaşi drum. Franţa, spune acelaşi ziar, va găsi in abrogarea paşapoartelor, proba că Germania nu voeşte să facă nimic, care să agraveze relaţiunile ei cu Franţa. Din contra, ea să sileşte pe cât interesele sale îi permit să nu lase nici o îndoială în privinţa dispoziţiunilor sale pacinice. -------------—• •—1———— ..... ....* DUMINICA 15 SEPTEMBRIE 1891 Târgul Moşilor încă din iunie trecut ne-am pronunţat cu hotărâre în potriva repetărei târgului Moşilor în toamnă. Şi când făceam aceasta nu o făceam nici pentru a combate o idee a actualului primar, nici pentru că vedeam cu ochi răi un al doilea târg anual la porţile Bucureştilor, împotrivirea noastră venea din alte motive cu totul mai puternice. Din capul locului n’am înţeles de loc cum actualul primar nu’şi-a putut da seamă de ce însemnează un târg, ce trebuinţe au dat naştere târgurilor şi care este starea lor în noua stare economică a ţăreî. Un om care face politică de atâta amar de vreme şi care a ajuns administratorul unui oraş de importanţa Bucureştilor, iere a ţinut să nu facă enorma greşeală de a căuta să reînvieze morţii. Precum am arătat şi astă-vară, târgurile au fost o mare necesitate economică a ţărei, precum au fost şi sunt încă în ţările lipsite de căi de comunicaţiune. Lipsa mijloacelor de a circula, care sunt cele d’întâi trebuinţe ale comerciului, făcea ca comerţul să rămâie circumscris în câteva centre ale ţărei şi să nu se poată întinde în restul ei. De asemenea pentru locuitori, comunicaţia fiind foarte dificilă de la diferitele părţi ale ţărei până la centrele comerciale, cea mai mare parte a populaţiunei erea ameninţată să rămâie lipsită de atâtea lucruri absolut trebuincioase traiului, iar pe de altă parte micii producători de pe la sate, vânzătorii de vite, etc. n’ar fi putut nici odată să’şi desfacă marfa. Neapărat că târgurile s’au impus. Pentru îndestularea consumatorilor cât şi pentru înleznirea producătorilor din ţară s’au înfiinţat tîrgurî la diferite epoce ale anului cât şi în diferite puncte al ţărei. Aparatul comercial era rudimentar dar indispensabil. Cu timpul s’a creat tradiţia astfel că mult tîrgurî cari ar fi putut să dispară până acum, nemaî îndeplinind nici un rol economic, persistă încă şi vor mai persista vreme îndelungată. Ceea ce, însă, este cert, este că logica economică are mal multă putere decât cea mai înrădăcinată tradiţie. De aceea vedem că târgurile de prin centrările ţârei, unde traficul este mai activ şi viaţa comercială mai abundentă, de pierde verzutele, iar cele de pe la marginea ţârei, cele de prin înfundături tot se mai ţin pe picioare. De exemplu , târgul de la Drăgaica din Buzeu, care era unul dintre târgurile cele mai însemnate ale ţerei a dispărut aproape, iar Rîurenii din Vâlcea, unde viaţa economică este atât de slabă, unde drumul de fier a pătruns numai de 3 sau 4 ani, tot se mai ţine pe picioare şi face afaceri bune. Din aceste spuse, ce constatăm ? Constatăm că târgul Moşilor care este la porţile Bucureştilor, nu îndeplineşte nici un rol economic şi că, ceea ce ’r mai menţine este numai tradiţia. Iată cum târgul de toamnă este definitiv condamnat. De vreme ce acest târg nu poate sluji la nici o trebuinţă şi de vreme ce n’are nici măcar tradiţia pentru el, evident că n’are absolut nici o raţiune de a fi. D. Pake Protopopescuera dator să se gândească la toate acestea; d-sa trebuia să ştie că ţăranul îşi are târgurile sale de primăvară, de vară şi de toamnă unde merge de ani şi de anî, că fără o nevoie bine dovedită săteanul nu ’şi schimbă, de azi pe mâine, vechiele sale obiceiuri, că în sfârşit, nimenea, dar absolut nimenea, nu se poate împotrivi marilor legi ştiinţifice. De alt fel prevederile noastre, arătate aci, încă de acum trei luni, s’au realizat pe deplin. Târgul Moșilor a fost o mare decepție pentru primar. Cele două Partide Am publicat în numărul nostru de ore articolul intitulat Coada Toporului şi l-am însoţit de câteva mici refresiuni, spaţiul nepermiţându-ne a vorbi mai mult. Revenim, însă, acum. Gestiunea care nu mai poate fi ascunsă azi, e slăbiciunea celor două partide, liberale şi conservatoare. In adevăr, două vechi partide cu trecutul lor mai mult bun şi mai mult rău, cu oarecare rădăcini în ţară, şi care s’au duşmănit vreme îndelungată, când ajung a face asemenea compromisuri, dovedesc o teribilă slăbiciune, o stare de decadenţă politică care, de voie de nevoie, îşi va avea fatalul rezultat : decompunerea lor. Să ne înţelegem. Fiecare din aceste două formaţiuni, ori când prilejul le sosesce, să laudă că ele au rămas aceleaşi ca forţă numerică, şi pe întrecute îi apropiază mai întreg asentimentul ţării. In opoziţie ca şi la guvern, în timp de alegeri ca şi de vacanţe, ele trâmbiţează pe acelaş i son, ba de multe ori diapozonul să urcă intr’atât în cât crezi, când citeşti şi auzi pe unii, că ţara nu e de cât liberală, sau conservatoare, când dai atenţiune celor ’alţi. Faptele, însă, nu corespund de loc cu cele ce să zic şi să scriu.. Ţara a început să înţeleagă, pe ici colea, că programele ăstor două vechi partide nu mai sunt proprii pentru a guverna, că se cer alte priceperi la cerinţele de azi. Şi dovada despre aceasta o găsim în faptul că noile grupări îşi au deja aderenţii lor, ceea ce denotă o slăbiciune a liberalilor și conservatorilor. Dar, aceasta tot n’ar fi atâta de semnificativ, să poate zice. Prea bine. Convenim în a ceda, pentru un moment, asupra acestui punct. Dar, ia să mergem mai departe. Dacă ambele aceste vechi partide, sunt fiecare puternice în ţară, nu atât pe cât se laudă şi una şi cealaltă, ci ambele împreună aşa ca să aibă la timp ori una ori alta încrederea naţiune!, de ce să spăimântă de noile formaţiuni ? De ce, în alegeri, caută să facă acele împerecheri monstruoase cum a fost cea de la Iaşi din alegerile ultime pentru Cameră ? O asemenea tactică denotă oare acapararea sentimentelor alegătorilor ? Cine are minte luminată va judeca, desigur, că numai cei slabi aleargă după cele mai hibride împerecheri, că cei cari să tem de adversari puternici comit fapte ca cele de care ne-au dat exemple liberalii și conservatorii. Acest lucru pare a se repeta și la Craiova ; ba, după zisele ziarului conservator, pe care l- am publicat era în extenso, faptul e deja consumat. Prin urmare, când cele două partide, dușmane de moarte una alteia, ajung să se unească, aceasta înseamnă că amândouă sunt în stare de descompunere, de slăbiciune vădită. Aşadar, pe de o parte, aderenţii ce câştigă noile grupări, pe de alta împerecherile nemai auzite in altă ţară, ce să practică de câtva timp la noi, sunt netăgăduite dovezi de slăbiciunea şi anihilarea celor două vechi partide, care, sau să vor reforma în sensul altor idei, sau vor peri. Nu ne mai trâmbiţeze, dar, stimabilii tăria lor şi onorabilitatea în politică. Spună, mai bine, că sunt incapabili de a o mai duce aşa cum sunt organizaţi azi, şi părăsească terenul laudelor şi al compromisurilor vremelnice. Ţara, cere, nu prieteşuguri pentru satisfacerea interesele personale, ci programe pentru realizarea reformelor sociale care bat la uşă şi aşteaptă resolvarea lor.Secolul, din Craiova, Nemo. DESOLVAREA Consiliilor comunale Guvernele partidelor istorice nu vor să guverne decât cu unanimităţi. Ele fac toate infamiile posibile ca candidaţii lor să reuşească peste tot. Când un singur consiliu comunal, din cine ştie ce judeţ, este luat de opoziţie, miniştrii şi prefecţii nu mai dorm căutând să născocească tot felul de şiretlicuri ca să scape de acel consiliu comunal. Cel mai mic, cel mai neînsemnat fapt le este de ajuns pentru ca să disolve imediat consiliul opozant. Aşa, cine nu -şi aduce aminte de câte ori nenorocitul consiliu din Zimnicea a fost disolvat ? Bârladul a dat mai tot-d’a-una încrederea candidaţilor opoziţionişti la consiliul comunal, eî bine, guvernul nu s’a sfiit să disolve tot-d’a-una acel consiliu. Acum el a fost disolvat pentru nu ştim a câtea oară. Pretextul acestei disolvări ar fi o disidenţă produsă în sinul acestui consiliu comunal. N’am zice poate nimic dacă acest fapt ar determina pe guvern să disolve orce consiliu comunal. Dar el nu procedează astfel. La Botoșani au demisionat doisprezece consilieri de la alegerea coniliului, cu toate acestea consiliul merge înainte. La Bucureşti de asemenea o mare minoritate este demisionată şi nimeni nu se gândeşte să disolve consiliul. De ce ? Lucrul este uşor de înţeles , pentru că consiliile acestea sunt guvernamentale, pe când cel din Bârlad este opoziţionist. Guvernul dizolvă neîncetat consiliile opozante sperând că va veni o zi în care alegătorii, plictisiţi de atâtea disolvări, se vor dezinteresa de alegere şi guvernul va putea în cele din urmă să pue mâna şi pe acele consilii comunale. In curând vom vedea dizolvat şi consiliul comunal din Ploeşti, căci d. Istrate Negulescu şi cu cunoscutul agent electoral Filipache Corlătescu au promis K. K. Lascăr că vor pune mâna de astă dată pe consiliul comunal, după cum după mai multe dizolvări au pus mâna şi pe consiliul judeţean din Prahova. Mijlocul acesta d’a înlătura voinţa alegătorilor este într’adevăr foarte practic, dar nu este de loc cinstit. Aceasta înseamnă să abuzezi de dreptul de dizolvare, să cauţi prin mijloace nedemne a exercita cea mai neruşinată presiune asupra alegătorilor. La noi când să dizolvă un consiliu şi prin urmare să face din nou apel la alegători, această înseamnă că să începe o sene întreagă de persecuţii, de promisiuni şi de favoruri. Perioadele electorale sunt o groază pentru bieţii alegători cari, pentru independenţa lor, sunt nevoiţi să sufere toate şicanele la cari o administraţie fără scrupule este în stare să se dedea. Şi natural, după repetate dizolvări, alegătorii, văzând că sufer în deşert toate persecuţiile şi toate nedreptăţile, fac gol în jurul urnelor. Guvernul poate să triumfe, dar acest triumf este nelegiuit, este obţinut prin fraudă şi violenţă. Pentru guvern chiar este o pagubă. Căci la urmă urmelor ce pagubă poate face unui guvern două, sau trei consilii comunale cari îi sunt adversare ? Maî nici unul. Pe când toate persecuţiunile şi fără delegile, la cari