Lupta, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 1502-1526)

1891-09-15 / nr. 1513

Y A . V A ­L A ANUL VinV-No. 1513­­ ABONAMENTE D IN TARI Un an...................................................................40 lei Sease luai.....................................................20 . Trei luni..............................................................10 „ Pentru Învățători pe un an.................................30 f IN streinătate Un an..................................................................60 lei Se de luni.............................................................26 „ Trei luni .........................................................15 ” NUMERUL 15 BANI REDACȚIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuri) Director politic: G. PA­NU ErIETTA. .A, DOU­A.. ANUNCIURI. . . leu lin) 25 bani „ 2 lei „ Pentru anunciuri a se adresa: România la „Agenţia Havas“, Italia, Austro - Ungaria și Anglia la Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum sucursalele ei. UN NUMER VECHI: 50 BANI ADMINISTRAŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuri) Politica internaţională Informaţiuni exterioare Târgul Moşilor Disolvarea consilielor comunale Chestia mănăstirilor şi actua­litatea D’ale şcoalei Consiliul gen.­al instrucţiune! Cele două partide Ecourile zilei Din Bârlad Cravatele Albe Politica internaţională De două­zeci de ani politica in­ternaţională a fost aceiaşi, şi nu a tins până acum o lună de­cât a a­­poteoza egemonia Germaniei şi a con­solida tot mai mult starea consacrată prin rezultatele războiului franco­­german de la 1870. In adevăr, a doua zi după victo­­riele minunate şi neaşteptate ale Germaniei, cancelarul Bismark, pro­fitând de admiraţia ce ele inspirase lumea, căută a întemeia relaţii di­plomatice ast­fel în­cât ele să ga­ranteze la infinit achiziţiile făcute, ba poate să pregătească altele în viitor. Aşa, o triplă alianţă să formează din cele mai puternice imperii din lume, din Germania, Rusia şi Aus­­tro-Ungaria, care alianţă este menită de a da de fapt Germaniei egemo­nia Europei. Cum să face că Rusia, lovită indirect prin răsboiul de la 1870, intră a doua zi în alianţă cu Germania şi primeşte alăturea cu Austro-Ungaria rolul de aghiotant prusian, aceasta să explică numai mai târziu, când Ţarul Rusiei, profi­tând de această prietenie, poate de­clara război a Turciei şi a o învinge. Tovărăşia însă se strică între Ru­sia şi Germania cu ocazia tractatu­lui de la San-Stefano şi mai cu seamă cu aceia a conferinţei de la Berlin. Diplomaţii ruşi văd cu mirare şi cu mânie, că principele Bismark, dicta­torul de la acea conferinţă nu intră cu totul în apele ruseşti, ci, din con­tra, face tractatului de la San-Ste­fano oare­care modificări dureroase Ruşilor, dureroase în gradul cel din urmă susceptibilităţeî şi amorului pro­priu­ rusesc. Pentru orî­cine, este vădit lucru că tripla alianţă Germano-Austro-Rusă nu mai poate dura după conferinţa de la Berlin. Rusia vede cum Ger­mania nu e de loc maniabilă, şi că mâna nu ’î va fi nici o dată liberă cu o ast­fel de alianţă. De altminterea, războiul pe care îl medita de mult îl făcuse şi îl isprăvise, aşa că nu mai simţea nevoia pentru viitor a unei prietenii cu Germania, care a­­meninţa de a deveni tutelă şi care îi paraliza toate mişcările în Orient, de vreme ce trebuia să menajeze ba chiar să respecte în toate ocaziile pe a treia aliată, pe Austro-Ungaria. Monstruozitatea, din punt de vedere a intereselor contrare, a unei alianţe între Rusia şi Austria, pare mai e­­videntă după războiul Turcesc, când cea din urmă putere caută a para­liza mişcările celei întâi. Pentru Rusia o alianţă în care erea şi Au­stria, evident că erea o alianţă de- 1 favorabilă, căci în puterea acelui­­ tractat ea renunţa la ambiţiele, com­-­­ peţiturile şi creşterea influenţei sale­­ în orientul Europei. O alianţă Ruso-Austro-Germană nu putea să folo­sească în mod real de­cât celei din urmă puteri, efectul ei asupra celor două dintâi erea pur şi simplu neu­tralizarea uneia prin cea­l­altă. Rusia înţelege, în fine, acest lucru şi relaţiile cu aliatele ei devin din ce în ce tot mai rare şi mai reci. Măsuri de vexaţiune de o parte şi de alta, înarmări neobicinuite, mă­­suri de trupe de a lungul frontie­­rilor, acestea şi altele prevestesc o ruptură. Ruptura să face, dacă nu me înşel, în 1887; ceva mai târziu, prin­cipele Bismarck dă ordin de se pu­blică chiar tractatul secret, ceea ce cauzează o mare emoţie şi un mare scandal la curtea ţarului. Iată deci alianţa redusă de la trei la două. Dar locul Rusiei nu remâne mult timp neocupat, o altă putere să grăbeşte a’l lua cald, călduţ, este Italia. De mult Italia, încă de la 1870, pândea onoarea de a fi înhămată la carul victorios al Germaniei, fă­­cându-i toate avansurile şi toate gra­­ţiile posibile. Cât trăeşte regele gen­tilom Victor Emanuel el ştie să sal­veze aparenţele şi să păstreze în această privinţă decorul cuvenit. în­dată ce să ştie pe tronul Italiei fiul său Humbertto, acesta se grăbeşte de a pune amândouă picioarele în farfuria prusiană. Dar intrarea Italiei în tripla a­­lianță e prea interesantă ca studiu psicologic, de aceea va forma obiectul unei întregi reviste. Gr. UPA-TI0TT. A se vedea știrile telegrafice pe pag. 3 Informaţii exterioare Franţa şi Germania Presa germană în general felicită pe ge­neralul de Caprivi pentru abolirea paşa­portului în Alsacia-Lorena. Tageblatt spune : „Franţa va vedea fără îndoială în abolirea măsurilor relative la paşaport o probă că la noi nu se face ni­­mic de natură să îngreueze relaţiunele din­tre cele două naţiuni vecine. Beersen Curier găseşte că măsura adop­tată este bună din toate puntele de vedere, căci să suprimă piedici, cari eraţi un ana­cronism în centrul Europei. „Să ştie bine, spune acest ziar, de ce nu se mai aşteaptă la afecţiune din partea Franţei, dar să silesc să lucreze cu sânge rece în raporturile cu cea­l­altă parte a frontierei. Din Metz să telegrafîază că noutatea în privinţa atenuăreî regimului paşaportului a produs în provincie o vie satisfacţie. Lorrain consideră măsura ca o mare con­cesiune făcută ţărei şi ca un gagiu din partea ţărei. Cât în ceea­ ce ne priveşte pe noi nu lu­crăm de­cât numai după propriul nostru in­teres. Obligaţia paşaportului dispăre azi pentru că este posibil să se dea satisfacţie intereselor prin mijloace mult mai avanta­­gioase. Din Berlin să telegrafiază că ziarele a­­probă fără nici o restricţie suprimarea pa­şaportului, care a fost una din rătăcirile politice ale lui Bismark şi scontează exce­lenta impresie ce această măsură a produs în Europa în favoarea Germaniei. Berliner Tageblatt felicită pe d. de Ca­privi că nu apără cu încăpăţînare măsu­rile predecesorului său, ale căror inconve­niente sunt universal recunoscute, ca in­terzicerea porcilor Americani, acum paşa­portul este înlăturat. Pot oare şi cele alte măsuri bismarckiene să ia acelaşi drum. Franţa, spune acelaşi ziar, va găsi in abrogarea paşapoartelor, proba că Germania nu voeşte să facă nimic, care să agraveze relaţiunile ei cu Franţa. Din contra, ea să sileşte pe cât intere­sele sale îi permit să nu lase nici o în­doială în privinţa dispoziţiunilor sale pacinice. -------------—• •—1———— ..... ....* DUMINICA 15 SEPTEMBRIE 1891 Târgul Moşilor încă din iunie trecut ne-am pro­nunţat cu hotărâre în potriva repe­­tărei târgului Moşilor în toamnă. Şi când făceam aceasta nu o făceam nici pentru a combate o idee a ac­tualului primar, nici p­entru că ve­deam cu och­i răi un al doilea târg anual la porţile Bucureştilor, împo­trivirea noastră venea din alte mo­tive cu totul mai puternice. Din capul locului n’am înţeles de loc cum actualul primar nu’şi-a pu­tut da seamă de ce însemnează un târg, ce trebuinţe au dat naştere târgurilor şi care este starea lor în noua stare economică a ţăreî. Un om care face politică de atâta amar de vreme şi care a ajuns adminis­tratorul unui oraş de importanţa Bucureştilor, iere a ţinut să nu facă enorma greşeală de a căuta să re­­învieze morţii. Precum am arătat şi astă-vară, târgurile au fost o mare necesi­tate economică a ţărei, precum au fost şi sunt încă în ţările lipsite de căi de comunicaţiune. Lipsa mijloa­celor de a circula, care sunt cele d’întâi trebuinţe ale comerciului, făcea ca comerţul să rămâie circumscris în câte­va centre ale ţărei şi să nu se poată întinde în restul ei. De ase­menea pentru locuitori, comunicaţia fiind foarte dificilă de la diferitele părţi ale ţărei până la centrele co­merciale, cea mai mare parte a po­­pulaţiunei erea ameninţată să rămâie lipsită de atâtea lucruri absolut tre­buincioase traiului, iar pe de altă parte micii producători de pe la sate, vânzătorii de vite, etc. n’ar fi putut nici odată să’şi desfacă marfa. Nea­părat că târgurile s’au impus. Pentru îndestularea consumatorilor cât şi pentru înleznirea producăto­rilor din ţară s’au înfiinţat tîrgurî la diferite epoce ale anului cât şi în diferite puncte al ţărei. Aparatul co­mercial era rudimentar dar indispen­sabil. Cu timpul s’a creat tradiţia ast­fel că mult tîrgurî cari ar fi putut să dispară până acum, nemaî îndepli­nind nici un rol economic, persistă încă şi vor mai persista vreme în­delungată. Ceea­ ce, însă, este cert, este că logica economică are mal multă pu­tere de­cât cea mai înrădăcinată tra­diţie. De aceea vedem că târgurile de prin centrările ţârei, unde trafi­cul este mai activ şi viaţa comer­cială mai abundentă, de pier­de ver­zutele, iar cele de pe la marginea ţârei, cele de prin înfundături tot se mai ţin pe picioare. De exemplu , târgul de la Drăgaica din Buzeu, care era unul dintre târgurile cele mai însemnate ale ţerei a dispărut aproape, iar Rîurenii din Vâlcea, unde viaţa economică este atât de slabă, unde drumul de fier a pătruns numai de 3 sau 4 ani, tot se mai ţine pe picioare şi face afaceri bune. Din aceste spuse, ce constatăm ? Constatăm că târgul Moşilor care e­ste la porţile Bucureştilor, nu în­deplineşte nici un rol economic şi că, ceea ce ’r mai menţine este nu­mai tradiţia. Iată cum târgul de toamnă este definitiv condamnat. De vreme ce a­­cest târg nu poate sluji la nici o trebuinţă şi de vreme ce n’are nici măcar tradiţia pentru el, evident că n’are absolut nici o raţiune de a fi. D. Pake Protopopescu­­era dator să se gândească la toate acestea; d-sa trebuia să ştie că ţăranul îşi are târgurile sale de primăvară, de vară şi de toamnă unde merge de ani şi de anî, că fără o nevoie bine dovedită săteanul nu ’şi schimbă, de azi pe mâine, vechiele sale obice­iuri, că în sfârşit, nimenea, dar ab­solut nimenea, nu se poate împotrivi marilor legi ştiinţifice. De alt­ fel prevederile noastre, a­­rătate aci, încă de acum trei luni, s’au realizat pe deplin. Târgul Mo­șilor a fost o mare decepție pentru primar. Cele două Partide Am publicat în numărul nostru de ore articolul intitulat Coada Toporului şi l-am însoţit de câte­va mici refresiuni, spaţiul nepermiţându-ne a vorbi mai mult. Revenim, însă, acum. Gestiunea care nu mai poate fi ascunsă azi, e slăbiciunea celor două partide, libe­rale şi conservatoare. In adevăr, două vechi partide cu trecu­tul lor mai mult bun şi mai mult rău­, cu oare­care rădăcini în ţară, şi care s’au duşmănit vreme îndelungată, când ajung a face asemenea compromisuri, dovedesc o te­ribilă slăbiciune, o stare de decadenţă po­litică care, de voie de nevoie, îşi va avea fatalul rezultat : decompunerea lor. Să ne înţelegem. Fie­care din aceste două formaţiuni, ori când prilejul le sosesce, să laudă că ele au rămas aceleaşi ca forţă numerică, şi pe în­trecute îi apropiază mai întreg asentimen­tul ţării. In opoziţie ca şi la guvern, în timp de alegeri ca şi de vacanţe, ele trâmbiţează pe acelaş i son, ba de multe ori diapozonul să urcă intr’atât în cât crezi, când citeşti şi auzi pe unii, că ţara nu e de cât liberală, sau conservatoare, când dai atenţiune celor­­ ’alţi. Faptele, însă, nu corespund de loc cu cele ce să zic şi să scriu.. Ţara a început să înţeleagă, pe ici colea, că programele ăstor două vechi partide nu mai sunt proprii pentru a guverna, că se cer alte priceperi la cerinţele de azi. Şi dovada despre aceasta o găsim în faptul că noile grupări îşi au deja aderenţii lor, ceea ce denotă o slăbiciune a liberalilor și conservatorilor. Dar, aceasta tot n’ar fi atâta de semni­ficativ, să poate zice. Prea bine. Convenim în a ceda, pentru un moment, asupra acestui punct. Dar, ia să mergem mai departe. Dacă ambele aceste vechi partide, sunt fie­care puternice în ţară, nu atât pe cât se laudă şi una şi cea­l­altă, ci ambele îm­preună aşa ca să aibă la timp ori una ori alta încrederea naţiune!, de ce să spăimântă de n­oile formaţiuni ? De ce, în alegeri, caută să facă acele împerecheri monstru­oase cum a fost cea de la Iaşi din alege­rile ultime pentru Cameră ? O asemenea tactică denotă oare acapara­rea sentimentelor alegătorilor ? Cine are minte luminată va judeca, de­sigur, că numai cei slabi aleargă după cele mai hi­bride împerecheri, că cei cari să tem de adversari puternici comit fapte ca cele de care ne-au dat exemple liberalii și conser­vatorii. Acest lucru pare a se repeta și la Cra­iova ; ba, după zisele ziarului conservator, pe care l- am publicat era în extenso, faptul e deja consumat. Prin urmare, când cele două partide, dușmane de moarte una alteia, ajung să se unească, aceasta înseamnă că amândouă sunt în stare de descompunere, de slăbiciune vădită. Aşa­dar, pe de o parte, aderenţii ce câş­tigă n­oile grupări, pe de alta împereche­rile ne­mai auzite in altă ţară, ce să prac­­tică de cât­va timp la noi, sunt netăgăduite dovezi de slăbiciunea şi anihilarea celor două vechi partide, care, sau să vor refor­ma în sensul altor idei, sau vor peri. Nu ne mai trâmbiţeze, dar, stimabilii tăria lor şi onorabilitatea în politică. Spună, mai bine, că sunt incapabili de a o mai duce aşa cum sunt organizaţi azi, şi părăsească terenul laudelor şi al com­promisurilor vremelnice. Ţara, cere, nu prieteşuguri pentru sa­tisfacerea interesele personale, ci programe pentru realizarea reformelor sociale care bat la uşă şi aşteaptă resolvarea lor.­­Secolul, din Craiova, Nemo. DESOLVAREA Consiliilor comunale Guvernele partidelor istorice nu vor să guverne de­cât cu unanimi­tăţi. Ele fac toate infamiile posi­bile ca candidaţii lor să reuşească peste tot. Când un singur consiliu comunal, din cine ştie ce judeţ, este luat de opoziţie, miniştrii şi prefecţii nu mai dorm căutând să născocească tot felul de şiretlicuri ca să scape de acel consiliu comunal. Cel mai mic, cel mai neînsemnat fapt le es­te de ajuns pentru ca să disolve imediat consiliul opozant. Aşa, cine nu -şi aduce aminte de câte ori nenorocitul consiliu din Zim­­nicea a fost disolvat ? Bârladul a dat mai tot-d’a-una încrederea candidaţilor opoziţionişti la consiliul comunal, eî bine, guvernul nu s’a sfiit să disolve tot-d’a-una a­­cel consiliu. Acum el a fost disolvat pentru nu ştim a câtea oară. Pretextul acestei disolvări ar fi o disidenţă produsă în sinul acestui consiliu comunal. N’am zice poate nimic dacă acest fapt ar determina pe guvern să di­solve or­ce consiliu comunal. Dar el nu procedează ast­fel. La Botoșani au demisionat doi­­spre­zece consilieri de la alegerea con­iliului, cu toate acestea consiliul merge înainte. La Bucureşti de asemenea o mare minoritate este demisionată şi nimeni nu se gândeşte să disolve consiliul. De ce ? Lucrul este uşor de înţe­les , pentru că consiliile acestea sunt guvernamentale, pe când cel din Bâr­lad este opoziţionist. Guvernul dizolvă neîncetat consi­liile opozante sperând că va veni o zi în care alegătorii, plictisiţi de a­­tâtea disolvări, se vor dezinteresa de alegere şi guvernul va putea în cele din urmă să pue mâna şi pe acele consilii comunale. In curând vom vedea dizolvat şi consiliul comunal din Ploeşti, căci d. Istrate Negulescu şi cu cunoscu­tul agent electoral Filipache Corlă­­tescu au­ promis K. K. Lascăr că vor pune mâna de astă dată pe con­siliul comunal, după cum după mai multe dizolvări au pus mâna şi pe consiliul judeţean din Prahova. Mijlocul acesta d’a înlătura voinţa alegătorilor este într’adevăr foarte practic, dar nu este de loc cinstit. Aceasta înseamnă să abuzezi de dreptul de dizolvare, să cauţi prin mijloace nedemne a exercita cea mai neruşinată presiune asupra alegăto­rilor. La noi când să dizolvă un con­siliu şi prin urmare să face din nou apel la alegători, această înseamnă că să începe o sene întreagă de per­secuţii, de promisiuni şi de favo­ruri. Perioadele electorale sunt o groază pentru bieţii alegători cari, pentru independenţa lor, sunt nevoiţi să sufere toate şicanele la cari o administraţie fără scrupule este în stare să se dedea. Şi natural, după repetate dizolvări, alegătorii, văzând că sufer în deşert toate persecuţiile şi toate nedreptă­ţile, fac gol în jurul urnelor. Guvernul poate să triumfe, dar acest triumf este nelegiuit, este ob­ţinut prin fraudă şi violenţă. Pentru guvern chiar este o pa­gubă. Căci la urmă urmelor ce pa­gubă poate face unui guvern două, sau trei consilii comunale cari îi sunt adversare ? Maî nici unul. Pe când toate per­­secuţiunile şi fără de­legile, la cari

Next