Lupta, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 1502-1526)

1891-09-19 / nr. 1516

ANUL VIII.—No. 1516 ABONAMENTE: IN ŢARI Un an............................................................40 Iei Șease luni........................................................20 „ Trei Ioni........................................................10 „­ Pentru învățători pe un an..............................80 . IN­­TREINETATE Un an ....... ...............................60 lei Șease luni.......................................................25 „ Trei luni ...................................................16 . NUMERUL 15 BANI Pentru anunc­uri a se adresa: In România la „Agenţia Havas Italia, Austro - Ungaria şi Anglia la 8, Place de la Bourse, Paris, precum el. NUMER VECHIU 50 BANI REDACŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Floreaşi) Director politic: G. PAN­U 19, (Casa Mereaşi) EDIŢIA­­A­ DOUA JOI 19 SEPTEMBRIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 . IV n n x T n » ... Inserţie şi reclame : „ . . . . 1 lefi luni 25 bani „ 2 lei . Concentrarea rezervelor Mitylena Alarmă de rezboiu? Consiliul gen. al instrucţiune! Persecuţiunea învăţătorilor din Argeş Ecourile zilei Incendiul de la Bivolari Din Mănăstirea Neamţ Trupa Lambertini Cravatele Albe ajuns deja la această extremitate şi de aceea învinovăţim guvernul şi -l facem răspunzător de toate îngriji­rile ceasului de faţă. D­oii miniştrii au cuvântul. Concentrarea rezervelor Am avut mare dreptate când am criticat chipul în care au fost con­vocate rezervele şi am avut iarăşi dreptate, când am prevăzut cât de mult va fi alarmat publicul. In adevăr, n’am trecut douăspre­zece ore şi tot felul de ştiri de sen­zaţie au început să circule prin oraş, iar unile ziare au înregistrat noutăţi de multă gravitate. Aşa, aflăm din ga­zetele de ori­cum că guvernul este ho­tărât să mobilizeze întreaga armată, că Rusia insistă să obţie trecerea oşti­rilor sale prin România, că trupele române au început să fie înşirate pe malul Prutului etc., etc. Cât adevăr vor fi conţinând­­toate aceste ştiri, numai guvernul poate spune cu si­guranţă. Nu e mai puţin adevărat, însă, că procedarea d-lor miniştrii în afacerea convocărei rezervelor a fost de o mare naivitate. Neapărat că noi pricepem ca, în unele cesti­uni delicate, mai ales în acelea cari privesc apărarea ţarei, guvernul să fie nevoit a lucra în chip misterios; ceea ce nu înţelegem, însă, este ca un guvern să facă mai mult zgomot cu pretinsele sale acte prudente, de cât ar face luând o a­­titudine francă. In Rusia, spre pildă, evident că situaţiunea unui ministru in aseme­nea împrejurări este foarte comodă. Acolo ne­fiind nici un control pu­blic pentru actele conducătorilor Sta­tului, împăratul şi cu sfetnicii săi fac şi desfac după voie, convoacă şi concentrează armata ori şi câr­d, în­­tr’un cuvânt nimenea nici nu vede, nici nu află ceva despre afacerile Statului. Dar la noi situaţiunea unui mi­nistru este mai grea şi lui i se cere mai mult tact şi mai multă preve­dere de­cât unui ministru fără da­torii către opinia publică. Dovadă este că astă­zi consiliul de miniştrii, că guvernul, în faţa zgomotului ce se va face prin presă, şi în faţa emoţiunei crescânde a publicului, va fi nevoit să dea lă­muriri şi să spună mai mult de­cât ar fi fost ţinut să spuie în jurnalul convocător al rezervelor. Şi situaţiunea stă ast­fel astăzi, în­cât nici tăcerea nu-l mai ierte permisă guvernului. Cine tace con­simte, și în aceste împrejurări ,tăce­rea consiliului de miniștrii ar în­semna că toate exagerările cari au fost înregistrate de presă, că toate temerile publicului sunt exacte, ba încă că realitatea este și mai îngri­jitoare de­cât svonurile cunoscute. In ori­ce caz, dacă situaţiunea ţa­rei noastre este gravă, dacă vre­un pericol serios ne ameninţă din afară şi, dacă a sosit momentul sa­crificiilor serioase, să ştim unde ne aflăm. Dar noi nu credem că am A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Suntem datori a zice câte­va cuvinte de acest colţ de pământ, până acum uitat, dar al cărui nume se vede tipărit de câte­va zile în toate ziarele din lume. Mitylena, odată unul din cele mai bri­liante faruri ale civilizaţiei mediteraneie, cât pra ei­erea să se imortalizeze din nou în me­moria oamenilor, d­evenind punctul de ple­care al unui conflict european. Sigur, de care acum pentru prima oară am auzit vor­­bindu-se, nu este, în adevăr, de­cât un punct al coastei acestei faimoase insule, al cărei nume se găseşte în istoria vechei ci­vilizaţii grece, alături de numele nemuri­toarei preotese Sapho. Aruncaţi o privire asupra arhipelagului. Acolo, cu totul aproape de Asia­ Mică, se găseşte o insulă cu margini neregulate, o bandă de stânci vulcanice, care nu măsoară mai mult de vre-o 70 kilometrii în lun­gime şi care cuprinde aproape vre-o cinci­zeci de mii de locuitori. Este Lesbos. In interiorul acestei insule se găsesc nişte munţi trişti şi întunecoşi, acoperiţi cu pă­duri dese seculare. Văile sunt acoperite de brazi, de stejari şi de măslini. Pe ici pe colo se încrucişează câte­va câmpii acope­rite cu o vegetaţiune arsă de razele soa­relui. Singur numai sgomotul valurilor în­trerupe tăcerea care domneşte în insulă. Albiele pâraielor secate, cam­ când plouă devin nişte adevărate torente, ţine locul de şosele pe unde se poate umbla cu căruţa. Din distanţă în distanţă se găsesc tufe de tamarind şi o aleie de lauri dă o notă ve­selă acestui peisagiu dezolat. Cu toate acestea, Lesbos a avut glorioase şi meritate anale. Ea a avut regii săi, ar­mata sa, flota sa. Ea a însoţit pe Xerse în celebra sa expediţie contra Grecilor. Soţia şi copilul triumvirului Pompeiu­s şi-au­ găsit refugiu în zidurile sale în timpul bătăei de la Pharsale. Ea a dat azil lui Agrippa dis­­graţiat de August. In primele veacuri ale erei noastre ea a fost invadată de Scyţi, de Sarasini şi de Ruşi, mai târziu de Vene­­ţienî şi in sfârşit de Turci, care o au­ încâ în stăpânire şi cărora ea le întreţine ac­tualmente o parte din flota lor. * * * In această insulă cu un antic renume, flota engleză a debarcat deunăzi, pentru marea bucurie a iubitorilor de sgomote false—admiţând bine înţeles că ştirea ar fi false şi că de astă dată a eşit, din întâm­plare, fum fără să fie foc. Afacerea este astă­zi stinsă, clasată, cum s’ar zice în ter­meni fie propedură. Credem că de acum în­­inainte nu se va mai vorbi nici odată de ea. Aceasta insă, nu ne împedică de a reaminti cititorilor noştri­ suvenirile confuse ce le au asupra acestei insule antice. Nu e pentru nimeni un secret astăzi că, în vechime, viaţa la Lesbos avea oare­cari particularităţi curioase, pe cari numele sin­gur al preotesei ni le aminteşte. Istoriei­ vechi nu se jenează ca să ne spue că pe lângă alte şcoli de poezie, mai mult sau puţin uşoară, vesela insulă avea şi oare­­cari facultăţi, analoage cu Universităţile din ziua de azi, in cari se educa în spe­cial curtezanele. Aceste din urmă, după cum spun textual istoricii insulei Mitylena, primeau în acele facultăţi o educaţie com­plectă. Această educaţiune, dirigjată de fe­meile cele mai instruite şi mai abile, cu­­prindea în acelaşi timp tot ceea ce era re­lativ la plăcerile corpului şi ale minţei. Ci­titorii înţeleagă după cum le va plăcea..... Legenda preotesei de care involuntar iţi aduci aminte de câte ori e vorba de Les­bos, aparţine întreagă istoriei vechei civi­lizaţii a Mityleneî. Comicii greci din seco­lul al patrulea sau al cincilea înainte de era noastră ne-au spus cum Sapho s’a a­­morezat nebună de un superb luntraş din Mitylena, Phaon, care, mizerabilul, rămâ­nând nesimţitor faţă de arzâtoarea ei iu­bire, s’a îmbarcat într’o zi pentru a merge în alte locuri tară să se sinchisească câtuşi de puţin de frumoasa fată. Sapho­r l-a ur­­mărit pas cu pas până în Sicilia—ceea ce trebue să fi fost foarte departe în acele timpuri când nu existai­ vapoare și corăbii, și, desnădâjduită de indiferența lui se în­toarce la Lesbos pentru a se arunca în mare de pe vârful stâncei din Leucada. # Numărul tragedielor, al operilor și al al­tor manifestații declamatorii sau muzicale cari au utilizat legenda amorurilor lui Sa­­pho este enorm, începând de la opera lui Empis și până la la aceea a lui Gounod. Muzeele din Europa sunt pline de Sapho reprezentată subt toate formele și în toate atitudinele durere­ sau ale extasului. Sapho a lui Pradier, unde poetea sa este reprezen­tată şezând şi privind pe stânca de la Leu­cada este cea mai populară. De­şi o găsim astăzi pretutindeni, ea cu toate acestea este un adevărat cap de operă. Incidentul din aceste din urmă zile care ne-a provocat a seri această repede cronică, risca foarte mult ca să denatureze senti­mentala legendă despre Sapho. Debarcarea Englezilor, pe ţărmurile anticei şi poeticei Lesbos, era cât p’aci să devie subiectul ilus­­traţiunilor zilei, dacă o singură detunătură de tun s’ar fi auzit. Şi stânca Leucadei puţin a lipsit ca să nu fie încoronată de câte­va tunuri cu tirul repede, a căror ex­­ploziune sgomotoasă ar fi înăbuşit pentru tot­ d’a­una suspinele şi lacrimile nenoro­citei amante a lui Phaon. înainte de a sfârşi, vom reproduce o a­­necdotă spusă de biograful lui Pradier re­lativ la modul cum marele artist a com­pus celebra figură a preotesei de la Lesbos. Pradier, pentru a desemna pe Sapho a sa, alesese ca model pe o evreică numită Ra­­chela, care nu primise această meserie de model de­cât cu cea mai mare tristețe. Intr’o dimineaţă ea ducându-se din propria ei voinţă la atelierul maestrului, se aşeză pe un scaun şi se puse pe gânduri aştep­­tându-l. Cu capul lăsat pe piept, cu bra­ţele căzute pe genuchi, ea părea că e o apariţie vie a unuia din nemuritoarele cope de operă ale lui Phideas sau ale lui Prac­­sitel. Padier intra în acest moment. C’un sin­gur gest el ordonă tinerei evreice ca să nu se mișce de loc și făcu in grabă o schiță a pozei ei, care trebuia să-i dea mai târzii­ pe populara sa Sapho. Toate acestea le-am spus relativ la des­cinderea Englezilor la Mitylena, antica pa­trie a preotesei de la Lesbos. .. A­larmă de rezboiu ? Fanfarele sună, zingăe ferul, tro­­păe calul, bubue tunul, dudue ce­rul,... se înseninează a rezboia. Pretutindeni neliniştea cea mai mare. Concentrările extraordinare de trupe, în actuala situaţie politică in­ternaţională, produc cea mai vie e­­moţiune prin toate păturile societăţii noastre. Toţi aceia cari au mândria de a fi ostaşi ai ţârii sunt cuprinşi de cele mai varii sentimente. „De ce ne concentrează? Mergem la răz­boi­?“—se aude prin stradele Capi­talei. * * * Fără îndoială că concentrările ac­tuale au o importanţă capitală. Dar ori­cât de neaşteptate să fie ele, ori cât de încordate să fie relaţiunile inter­naţionale, nu există nici un motiv serios de rezboih. E pace In plin rez­boih de... condeie. Şi toate popoa­rele îşi dau silinţa se menţină această pace înarmată. Dacă concentrările se fac, însă, pe o scară aşa de întinsă şi neobici­nuită până acum, cauza e un război, eventual între cele două mari puteri ce ne stau pe coaste. In sfârşit, tre­bue să se lămurească odată de ce forţă dispunem şi în cât timp pu­tem să concentrăm forţele noastre. După inimi judecând, avem forţe mari, dar ori­cât de mari să ne fie inimele, trebue să ne cunoaştem şi braţele. Pe de altă parte, credem a şti, că aceste concentrări au­ şi o im­portanţă strategică. Să ne explicăm. Manevrele din Transilvania, pre­cum şi concentrările colosale din Ba­sarabia, par a designa, că teatru viitorului resboik între Austria şi Rusia va fi în Bucovina şi Moldova de sus. Punctul de gravitaţie va fi I Transilvania. II vine greu Rusiei să­­ încerce un rezboiu în Galiţia, din doue motive puternice. Intâi­, popu­laţia rusească din această ţară, a doua, marile fortificaţii, abia acum terminate, de la Przemysli Nu mai stăruim asupra manevre­lor petrecute în Transilvania, nici asupra concentrărilor din Basarabia ; ele au fost discutate în coloanele a­­cestui ziar din toate punctele de ve­dere. Vom căuta să stabilim, însă, oare şi care legătură între concen­trările noastre şi cele din Basarabia. Cele două corpuri de armată mus­căleşti din Basarabia au fie­care câte o menire. Corpul de armată din nordul Basarabiei va avea menirea, într’un viitor război­, să treacă prin Moldova de sus spre Transilvania , iar corpul de armată din sudul Ba­sarabiei va trebui să treacă Prutul dintre Huşi şi Galaţi şi să isoleze ast­fel corpul nostru de armată din Galaţi de cel din Iaşi. Ast­fel corpul din Iaşi va fi strâns între două pu­ternice flancuri muscăleşti şi din prima zi redus la inactivitate. A­­cesta este planul muscalilor. Ni se impune, însă, întrebarea, dacă putem noi să sacrificăm o par­te a ţării noastre bordelor moscovite şi cum va trebui să apărăm corpul nostru de armată din Iaşi în contra unei eventuale distrugeri ? Iată o cestiune care nu poate să fie resol­­vită, de­cât în câmp deschis, având toate forţele noastre sub drapel. Noi ne repugnăm de a discuta asemeni cestiuni, cari pentru moment, din consideraţiuni mai înalte, nu intră în atribuţiile unui gazetar. Pentru liniştea opiniei publice su­rescitate de aceste concentrări, avem serioase indicii de a susţine, că ori­cât de mult să ne ameninţe rebzo­­iul, el este încă departe de porţile noastre. Rusia nu şi-a terminat încă armamentul; Franţa n’are veleităţi de război­ ; cestiunea socială în Ger­mania este mai acută, de­cât cesti­unea rezboiului; în Austro-Ungaria, cele mai mari neînţelegeri între cele două naţiuni dominante şi între cele 25 de milioane de subjugaţi. Şi dacă în adevăr am fi în pre­ziua unui război­, hotărât că atât şeful statului nostru cât şi şeful gu­vernului s’ar grăbi a se întoarce acolo unde îi cheamă datoria de primi cetăţeni ai ţării. Ge armată, preste 30 de învăţători, cei ma mulţi cu familii, cu case, etc. Şi pe cari învăţători ? Tot ce este mai de merit, pe fruntaşii învăţătorilor din Ar­geş şi din împrejurimi, oameni serioşi, culţi, oare când prieteni ai acestui prefect! Nu sub Rădulescu, dar nici sub Diman­cea, în cei din urmă ani, nici sub prefec­ţii cei mai reacţionari, nici sub regulamen­tul organic, şi în nici un judeţ al ţăreî, nu s’a auzit a să cere în bloc nenorocirea a 30 de familii de învăţători ! Dar alt­ceva, D. Comăneanu prefect, a venit pe furiş, de 4 ori la ministerul in­strucţiunei, cu revisorul său Chiţescu, voind ca prin surprindere să 'şi facă cheful său sălbatic. El a tăinuit scopul său. La ascuns, căci omul acesta, crede că-i face onoare ,şi laudă, a ’ţi zâmbi în faţă, a te reasigura de prietenia sa, iar pe la spate a te isbi de moarte ! Iată diplomaţia acestui om eşti de jos ! Pentru a ’şi atinge scopul, a cerut de­­misiunea fostului revisor şcolar Teodorescu care, neprimându-i condiţiunile ce-i fă­cea prefectul Comăneanu ca să rămână revisor, adică goana acelor maî buni învă­ţători, acela a demisionat scârbit şi uimit de răutatea şi rancuna acestui mâţă blândă prefect. Numai după ce a refuzat toţi alţi in­stitutori de valoare din Piteşti, s’a găsit un Chiţescu pentru a primi aceste murdare condiţii, ca să se facă revizor. Dar cine este Chiţescu ? Vecinicul aspi­rant după revisorat, ajuns legendar pentru aceasta. Chiţescu din învăţător rural la Rucăr, ajuns prin încovoiatul şirei spină­­rei, prin acte de josnică slugărnicie, insti­tutor urban. Chiţescu fuse necontenit sub liberalii­ na­­ţionali reptila plătită a scrie jurnale în Piteşti, înjurând, bălăcărind pe toată lumea. Era omul de casă şi cuhnie al d-lui Di­mancea. Astăzi, iată’l omul de casă şi de cuhnie al unui soiu de tiran rancunos, fricos, şi cu caracter de duplicitate cum n’a mai avut judeţul Argeş ! Chiţescu e d’alt-fel o patentă mediocri­tate didactică, un ciocoi, care vorbeşte în­văţătorilor pe fereastră, înfumurat şi mân­dru ca cel din urmă parvenit ! Sunt 4 luni de zile aproape de când prea virtuosul, iubitorul de dreptate şi libertate Comăneanu, umblă din om în om spunând tuturor, cât e de puternic , că va da afară din slujbă 30 de învăţători ! Sub­ prefecţii săi, repeţiră aceleaşi lucru în toate zilele prin comunele plăşilor lor ! Mai zilele trecute, un pomeşnic de plasă arătă tuturor lista cu victimele! Pentru asemeni oameni fapta aceasta e o laudă cu care se fălesc ! Sărmanul Argeş In ce hal mai ajunse! Dar e mai mult : Prefectul Comăneanu a chemat la sine, pe căzuţii din concursuri, pe tinerii dupe drumuri, cari s’au făcut unelte, spioni şi delători, făgăduindu-le catedrele anume ale bunilor învăţători. Şi ast­fel de isprăvi le face d. Comăneanu fără sfială, în prefectura sa şi pretutindeni spunându-le în public. Conjurăm pe orî­ care Argeşan, pe ori­care conservator din Argeş, să spună, sub care prefect s’a mai văzut acestea? Să spună, ce zice lumea de asemeni co­pilării şi fapte osândite chiar de bunul simţ ? Prefectul de Argeş, e prefectul rancună; toată treaba sa e d’a ameninţa zadarnic şi pe bun şi pe rou ; d’a bănui pe toţi, de a risipi ilusiunile tuturor de priceperea şi caracterul său. Să revenim la chestiune. Guvernul actual, partizanii săi, a voit a avea în capul instrucţiunei publice pe un om care cere Inamovibilitatea înveţători­lor. Partida liberal-conservatoare prin ziare şi întruniri a făgăduit garantarea posiţiunei învăţătorilor. Proeetul d-lui Poni, care coprinde acest principiei, ziarele oficioase l’a îmbrăţişat. Suntem în ajunul votărei acestui proeet pe care toată societatea românească ’l-a aprobă. Pe de altă parte, acei nenorociţi învăţă­tori, aflând din întâmplare, de isprava d-lui Comăneanu, au cerut imediat onor, minis­terul al Instrucţiunei cea mai minu­ţioasă şi mai severă anquetă faţă de a­­cuzările ce li s’aduc d’un revizor şcolar, numit abia la 20 Iunie a. c., la sfârşitul acestui an şcolar, şi care, fără să-i cu­noască, cere spulberarea lor, învăţătorii isbiţi, cer darea lor în ju­decată, imediat, pentru ce­­i să impută. In faţa acestor plângeri legitime, şi toc­mai astă­zi când partida actuală, promise garantarea stabilităţei învăţătorilor, să poate . -------------­ Persecutarea Învăţătorilor din ARGES ___ ) In acest moment e depus la ministerul instrucţiunei publice un raport al reviso­­rului şcolar Chiţescu din Argeş, prin care cere distituirea a preste 10 învăţători şi permutarea a unui îndoit număr. Un asemenea raport, cu ast­fel de pre­­tenţiuni, nu s’a maî văzut până acum la acest minister. Şi când vine raportul acesta? In ajunul unei legi care, cere inamovibilitatea învăţăto­rilor, şi atunci, când toată lumea serioasă voesce s’asigure posiţiunea învăţătorilor, pen­tru a garanta progresul şcoalei şi pentru a putea cere învăţătorului tot devotamen­tul şi toate puterile în serviciul învăţă­mântului popular. Ce ironie, ce batjocură ! Dar iată istoricul acestei prigoniri : Per­­secuţiunea aceasta e îndreptată contra în­văţătorilor, absolut şi numai de prefectul de Argeş Comăneanu. Iar Comăneanu, este acel persecutat politician de sub liberali, şi junimişti, este acea victimă de care noi, compătimeam, este acel asuprit care ţipa aşa de rău­ de dictatura d-lui Dimancea şi apoi a d-lui Rădulescu ! D. Comăneanu e om din popor, fecior de popă, oare când înfocat susţinător al liber­­tăţei politice a cetăţenilor ! Dar dânsul e azi prefect, e a­tot­puternic, şi puternicia sa, respectul său de libertate, şi de merit, şi-l arată astăzi în toată go­liciunea, voind a asvârli pe drumuri, şi în

Next