Lupta, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 1502-1526)
1891-09-19 / nr. 1516
ANUL VIII.—No. 1516 ABONAMENTE: IN ŢARI Un an............................................................40 Iei Șease luni........................................................20 „ Trei Ioni........................................................10 „ Pentru învățători pe un an..............................80 . INTREINETATE Un an ....... ...............................60 lei Șease luni.......................................................25 „ Trei luni ...................................................16 . NUMERUL 15 BANI Pentru anuncuri a se adresa: In România la „Agenţia Havas Italia, Austro - Ungaria şi Anglia la 8, Place de la Bourse, Paris, precum el. NUMER VECHIU 50 BANI REDACŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Floreaşi) Director politic: G. PANU 19, (Casa Mereaşi) EDIŢIAA DOUA JOI 19 SEPTEMBRIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 . IV n n x T n » ... Inserţie şi reclame : „ . . . . 1 lefi luni 25 bani „ 2 lei . Concentrarea rezervelor Mitylena Alarmă de rezboiu? Consiliul gen. al instrucţiune! Persecuţiunea învăţătorilor din Argeş Ecourile zilei Incendiul de la Bivolari Din Mănăstirea Neamţ Trupa Lambertini Cravatele Albe ajuns deja la această extremitate şi de aceea învinovăţim guvernul şi -l facem răspunzător de toate îngrijirile ceasului de faţă. Doii miniştrii au cuvântul. Concentrarea rezervelor Am avut mare dreptate când am criticat chipul în care au fost convocate rezervele şi am avut iarăşi dreptate, când am prevăzut cât de mult va fi alarmat publicul. In adevăr, n’am trecut douăsprezece ore şi tot felul de ştiri de senzaţie au început să circule prin oraş, iar unile ziare au înregistrat noutăţi de multă gravitate. Aşa, aflăm din gazetele de oricum că guvernul este hotărât să mobilizeze întreaga armată, că Rusia insistă să obţie trecerea oştirilor sale prin România, că trupele române au început să fie înşirate pe malul Prutului etc., etc. Cât adevăr vor fi conţinândtoate aceste ştiri, numai guvernul poate spune cu siguranţă. Nu e mai puţin adevărat, însă, că procedarea d-lor miniştrii în afacerea convocărei rezervelor a fost de o mare naivitate. Neapărat că noi pricepem ca, în unele cestiuni delicate, mai ales în acelea cari privesc apărarea ţarei, guvernul să fie nevoit a lucra în chip misterios; ceea ce nu înţelegem, însă, este ca un guvern să facă mai mult zgomot cu pretinsele sale acte prudente, de cât ar face luând o atitudine francă. In Rusia, spre pildă, evident că situaţiunea unui ministru in asemenea împrejurări este foarte comodă. Acolo nefiind nici un control public pentru actele conducătorilor Statului, împăratul şi cu sfetnicii săi fac şi desfac după voie, convoacă şi concentrează armata ori şi cârd, într’un cuvânt nimenea nici nu vede, nici nu află ceva despre afacerile Statului. Dar la noi situaţiunea unui ministru este mai grea şi lui i se cere mai mult tact şi mai multă prevedere decât unui ministru fără datorii către opinia publică. Dovadă este că astăzi consiliul de miniştrii, că guvernul, în faţa zgomotului ce se va face prin presă, şi în faţa emoţiunei crescânde a publicului, va fi nevoit să dea lămuriri şi să spună mai mult decât ar fi fost ţinut să spuie în jurnalul convocător al rezervelor. Şi situaţiunea stă astfel astăzi, încât nici tăcerea nu-l mai ierte permisă guvernului. Cine tace consimte, și în aceste împrejurări ,tăcerea consiliului de miniștrii ar însemna că toate exagerările cari au fost înregistrate de presă, că toate temerile publicului sunt exacte, ba încă că realitatea este și mai îngrijitoare decât svonurile cunoscute. In orice caz, dacă situaţiunea ţarei noastre este gravă, dacă vreun pericol serios ne ameninţă din afară şi, dacă a sosit momentul sacrificiilor serioase, să ştim unde ne aflăm. Dar noi nu credem că am A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Suntem datori a zice câteva cuvinte de acest colţ de pământ, până acum uitat, dar al cărui nume se vede tipărit de câteva zile în toate ziarele din lume. Mitylena, odată unul din cele mai briliante faruri ale civilizaţiei mediteraneie, cât pra eierea să se imortalizeze din nou în memoria oamenilor, devenind punctul de plecare al unui conflict european. Sigur, de care acum pentru prima oară am auzit vorbindu-se, nu este, în adevăr, decât un punct al coastei acestei faimoase insule, al cărei nume se găseşte în istoria vechei civilizaţii grece, alături de numele nemuritoarei preotese Sapho. Aruncaţi o privire asupra arhipelagului. Acolo, cu totul aproape de Asia Mică, se găseşte o insulă cu margini neregulate, o bandă de stânci vulcanice, care nu măsoară mai mult de vre-o 70 kilometrii în lungime şi care cuprinde aproape vre-o cincizeci de mii de locuitori. Este Lesbos. In interiorul acestei insule se găsesc nişte munţi trişti şi întunecoşi, acoperiţi cu păduri dese seculare. Văile sunt acoperite de brazi, de stejari şi de măslini. Pe ici pe colo se încrucişează câteva câmpii acoperite cu o vegetaţiune arsă de razele soarelui. Singur numai sgomotul valurilor întrerupe tăcerea care domneşte în insulă. Albiele pâraielor secate, cam când plouă devin nişte adevărate torente, ţine locul de şosele pe unde se poate umbla cu căruţa. Din distanţă în distanţă se găsesc tufe de tamarind şi o aleie de lauri dă o notă veselă acestui peisagiu dezolat. Cu toate acestea, Lesbos a avut glorioase şi meritate anale. Ea a avut regii săi, armata sa, flota sa. Ea a însoţit pe Xerse în celebra sa expediţie contra Grecilor. Soţia şi copilul triumvirului Pompeius şi-au găsit refugiu în zidurile sale în timpul bătăei de la Pharsale. Ea a dat azil lui Agrippa disgraţiat de August. In primele veacuri ale erei noastre ea a fost invadată de Scyţi, de Sarasini şi de Ruşi, mai târziu de Veneţienî şi in sfârşit de Turci, care o au încâ în stăpânire şi cărora ea le întreţine actualmente o parte din flota lor. * * * In această insulă cu un antic renume, flota engleză a debarcat deunăzi, pentru marea bucurie a iubitorilor de sgomote false—admiţând bine înţeles că ştirea ar fi false şi că de astă dată a eşit, din întâmplare, fum fără să fie foc. Afacerea este astăzi stinsă, clasată, cum s’ar zice în termeni fie propedură. Credem că de acum îninainte nu se va mai vorbi nici odată de ea. Aceasta insă, nu ne împedică de a reaminti cititorilor noştri suvenirile confuse ce le au asupra acestei insule antice. Nu e pentru nimeni un secret astăzi că, în vechime, viaţa la Lesbos avea oarecari particularităţi curioase, pe cari numele singur al preotesei ni le aminteşte. Istoriei vechi nu se jenează ca să ne spue că pe lângă alte şcoli de poezie, mai mult sau puţin uşoară, vesela insulă avea şi oarecari facultăţi, analoage cu Universităţile din ziua de azi, in cari se educa în special curtezanele. Aceste din urmă, după cum spun textual istoricii insulei Mitylena, primeau în acele facultăţi o educaţie complectă. Această educaţiune, dirigjată de femeile cele mai instruite şi mai abile, cuprindea în acelaşi timp tot ceea ce era relativ la plăcerile corpului şi ale minţei. Cititorii înţeleagă după cum le va plăcea..... Legenda preotesei de care involuntar iţi aduci aminte de câte ori e vorba de Lesbos, aparţine întreagă istoriei vechei civilizaţii a Mityleneî. Comicii greci din secolul al patrulea sau al cincilea înainte de era noastră ne-au spus cum Sapho s’a amorezat nebună de un superb luntraş din Mitylena, Phaon, care, mizerabilul, rămânând nesimţitor faţă de arzâtoarea ei iubire, s’a îmbarcat într’o zi pentru a merge în alte locuri tară să se sinchisească câtuşi de puţin de frumoasa fată. Saphor l-a urmărit pas cu pas până în Sicilia—ceea ce trebue să fi fost foarte departe în acele timpuri când nu existai vapoare și corăbii, și, desnădâjduită de indiferența lui se întoarce la Lesbos pentru a se arunca în mare de pe vârful stâncei din Leucada. # Numărul tragedielor, al operilor și al altor manifestații declamatorii sau muzicale cari au utilizat legenda amorurilor lui Sapho este enorm, începând de la opera lui Empis și până la la aceea a lui Gounod. Muzeele din Europa sunt pline de Sapho reprezentată subt toate formele și în toate atitudinele durere sau ale extasului. Sapho a lui Pradier, unde poetea sa este reprezentată şezând şi privind pe stânca de la Leucada este cea mai populară. Deşi o găsim astăzi pretutindeni, ea cu toate acestea este un adevărat cap de operă. Incidentul din aceste din urmă zile care ne-a provocat a seri această repede cronică, risca foarte mult ca să denatureze sentimentala legendă despre Sapho. Debarcarea Englezilor, pe ţărmurile anticei şi poeticei Lesbos, era cât p’aci să devie subiectul ilustraţiunilor zilei, dacă o singură detunătură de tun s’ar fi auzit. Şi stânca Leucadei puţin a lipsit ca să nu fie încoronată de câteva tunuri cu tirul repede, a căror exploziune sgomotoasă ar fi înăbuşit pentru tot d’auna suspinele şi lacrimile nenorocitei amante a lui Phaon. înainte de a sfârşi, vom reproduce o anecdotă spusă de biograful lui Pradier relativ la modul cum marele artist a compus celebra figură a preotesei de la Lesbos. Pradier, pentru a desemna pe Sapho a sa, alesese ca model pe o evreică numită Rachela, care nu primise această meserie de model decât cu cea mai mare tristețe. Intr’o dimineaţă ea ducându-se din propria ei voinţă la atelierul maestrului, se aşeză pe un scaun şi se puse pe gânduri aşteptându-l. Cu capul lăsat pe piept, cu braţele căzute pe genuchi, ea părea că e o apariţie vie a unuia din nemuritoarele cope de operă ale lui Phideas sau ale lui Pracsitel. Padier intra în acest moment. C’un singur gest el ordonă tinerei evreice ca să nu se mișce de loc și făcu in grabă o schiță a pozei ei, care trebuia să-i dea mai târzii pe populara sa Sapho. Toate acestea le-am spus relativ la descinderea Englezilor la Mitylena, antica patrie a preotesei de la Lesbos. .. Alarmă de rezboiu ? Fanfarele sună, zingăe ferul, tropăe calul, bubue tunul, dudue cerul,... se înseninează a rezboia. Pretutindeni neliniştea cea mai mare. Concentrările extraordinare de trupe, în actuala situaţie politică internaţională, produc cea mai vie emoţiune prin toate păturile societăţii noastre. Toţi aceia cari au mândria de a fi ostaşi ai ţârii sunt cuprinşi de cele mai varii sentimente. „De ce ne concentrează? Mergem la război?“—se aude prin stradele Capitalei. * * * Fără îndoială că concentrările actuale au o importanţă capitală. Dar oricât de neaşteptate să fie ele, ori cât de încordate să fie relaţiunile internaţionale, nu există nici un motiv serios de rezboih. E pace In plin rezboih de... condeie. Şi toate popoarele îşi dau silinţa se menţină această pace înarmată. Dacă concentrările se fac, însă, pe o scară aşa de întinsă şi neobicinuită până acum, cauza e un război, eventual între cele două mari puteri ce ne stau pe coaste. In sfârşit, trebue să se lămurească odată de ce forţă dispunem şi în cât timp putem să concentrăm forţele noastre. După inimi judecând, avem forţe mari, dar oricât de mari să ne fie inimele, trebue să ne cunoaştem şi braţele. Pe de altă parte, credem a şti, că aceste concentrări au şi o importanţă strategică. Să ne explicăm. Manevrele din Transilvania, precum şi concentrările colosale din Basarabia, par a designa, că teatru viitorului resboik între Austria şi Rusia va fi în Bucovina şi Moldova de sus. Punctul de gravitaţie va fi I Transilvania. II vine greu Rusiei să încerce un rezboiu în Galiţia, din doue motive puternice. Intâi, populaţia rusească din această ţară, a doua, marile fortificaţii, abia acum terminate, de la Przemysli Nu mai stăruim asupra manevrelor petrecute în Transilvania, nici asupra concentrărilor din Basarabia ; ele au fost discutate în coloanele acestui ziar din toate punctele de vedere. Vom căuta să stabilim, însă, oare şi care legătură între concentrările noastre şi cele din Basarabia. Cele două corpuri de armată muscăleşti din Basarabia au fiecare câte o menire. Corpul de armată din nordul Basarabiei va avea menirea, într’un viitor război, să treacă prin Moldova de sus spre Transilvania , iar corpul de armată din sudul Basarabiei va trebui să treacă Prutul dintre Huşi şi Galaţi şi să isoleze astfel corpul nostru de armată din Galaţi de cel din Iaşi. Astfel corpul din Iaşi va fi strâns între două puternice flancuri muscăleşti şi din prima zi redus la inactivitate. Acesta este planul muscalilor. Ni se impune, însă, întrebarea, dacă putem noi să sacrificăm o parte a ţării noastre bordelor moscovite şi cum va trebui să apărăm corpul nostru de armată din Iaşi în contra unei eventuale distrugeri ? Iată o cestiune care nu poate să fie resolvită, decât în câmp deschis, având toate forţele noastre sub drapel. Noi ne repugnăm de a discuta asemeni cestiuni, cari pentru moment, din consideraţiuni mai înalte, nu intră în atribuţiile unui gazetar. Pentru liniştea opiniei publice surescitate de aceste concentrări, avem serioase indicii de a susţine, că oricât de mult să ne ameninţe rebzoiul, el este încă departe de porţile noastre. Rusia nu şi-a terminat încă armamentul; Franţa n’are veleităţi de război ; cestiunea socială în Germania este mai acută, decât cestiunea rezboiului; în Austro-Ungaria, cele mai mari neînţelegeri între cele două naţiuni dominante şi între cele 25 de milioane de subjugaţi. Şi dacă în adevăr am fi în preziua unui război, hotărât că atât şeful statului nostru cât şi şeful guvernului s’ar grăbi a se întoarce acolo unde îi cheamă datoria de primi cetăţeni ai ţării. Ge armată, preste 30 de învăţători, cei ma mulţi cu familii, cu case, etc. Şi pe cari învăţători ? Tot ce este mai de merit, pe fruntaşii învăţătorilor din Argeş şi din împrejurimi, oameni serioşi, culţi, oare când prieteni ai acestui prefect! Nu sub Rădulescu, dar nici sub Dimancea, în cei din urmă ani, nici sub prefecţii cei mai reacţionari, nici sub regulamentul organic, şi în nici un judeţ al ţăreî, nu s’a auzit a să cere în bloc nenorocirea a 30 de familii de învăţători ! Dar altceva, D. Comăneanu prefect, a venit pe furiş, de 4 ori la ministerul instrucţiunei, cu revisorul său Chiţescu, voind ca prin surprindere să 'şi facă cheful său sălbatic. El a tăinuit scopul său. La ascuns, căci omul acesta, crede că-i face onoare ,şi laudă, a ’ţi zâmbi în faţă, a te reasigura de prietenia sa, iar pe la spate a te isbi de moarte ! Iată diplomaţia acestui om eşti de jos ! Pentru a ’şi atinge scopul, a cerut demisiunea fostului revisor şcolar Teodorescu care, neprimându-i condiţiunile ce-i făcea prefectul Comăneanu ca să rămână revisor, adică goana acelor maî buni învăţători, acela a demisionat scârbit şi uimit de răutatea şi rancuna acestui mâţă blândă prefect. Numai după ce a refuzat toţi alţi institutori de valoare din Piteşti, s’a găsit un Chiţescu pentru a primi aceste murdare condiţii, ca să se facă revizor. Dar cine este Chiţescu ? Vecinicul aspirant după revisorat, ajuns legendar pentru aceasta. Chiţescu din învăţător rural la Rucăr, ajuns prin încovoiatul şirei spinărei, prin acte de josnică slugărnicie, institutor urban. Chiţescu fuse necontenit sub liberalii naţionali reptila plătită a scrie jurnale în Piteşti, înjurând, bălăcărind pe toată lumea. Era omul de casă şi cuhnie al d-lui Dimancea. Astăzi, iată’l omul de casă şi de cuhnie al unui soiu de tiran rancunos, fricos, şi cu caracter de duplicitate cum n’a mai avut judeţul Argeş ! Chiţescu e d’alt-fel o patentă mediocritate didactică, un ciocoi, care vorbeşte învăţătorilor pe fereastră, înfumurat şi mândru ca cel din urmă parvenit ! Sunt 4 luni de zile aproape de când prea virtuosul, iubitorul de dreptate şi libertate Comăneanu, umblă din om în om spunând tuturor, cât e de puternic , că va da afară din slujbă 30 de învăţători ! Sub prefecţii săi, repeţiră aceleaşi lucru în toate zilele prin comunele plăşilor lor ! Mai zilele trecute, un pomeşnic de plasă arătă tuturor lista cu victimele! Pentru asemeni oameni fapta aceasta e o laudă cu care se fălesc ! Sărmanul Argeş In ce hal mai ajunse! Dar e mai mult : Prefectul Comăneanu a chemat la sine, pe căzuţii din concursuri, pe tinerii dupe drumuri, cari s’au făcut unelte, spioni şi delători, făgăduindu-le catedrele anume ale bunilor învăţători. Şi astfel de isprăvi le face d. Comăneanu fără sfială, în prefectura sa şi pretutindeni spunându-le în public. Conjurăm pe orî care Argeşan, pe oricare conservator din Argeş, să spună, sub care prefect s’a mai văzut acestea? Să spună, ce zice lumea de asemeni copilării şi fapte osândite chiar de bunul simţ ? Prefectul de Argeş, e prefectul rancună; toată treaba sa e d’a ameninţa zadarnic şi pe bun şi pe rou ; d’a bănui pe toţi, de a risipi ilusiunile tuturor de priceperea şi caracterul său. Să revenim la chestiune. Guvernul actual, partizanii săi, a voit a avea în capul instrucţiunei publice pe un om care cere Inamovibilitatea înveţătorilor. Partida liberal-conservatoare prin ziare şi întruniri a făgăduit garantarea posiţiunei învăţătorilor. Proeetul d-lui Poni, care coprinde acest principiei, ziarele oficioase l’a îmbrăţişat. Suntem în ajunul votărei acestui proeet pe care toată societatea românească ’l-a aprobă. Pe de altă parte, acei nenorociţi învăţători, aflând din întâmplare, de isprava d-lui Comăneanu, au cerut imediat onor, ministerul al Instrucţiunei cea mai minuţioasă şi mai severă anquetă faţă de acuzările ce li s’aduc d’un revizor şcolar, numit abia la 20 Iunie a. c., la sfârşitul acestui an şcolar, şi care, fără să-i cunoască, cere spulberarea lor, învăţătorii isbiţi, cer darea lor în judecată, imediat, pentru cei să impută. In faţa acestor plângeri legitime, şi tocmai astăzi când partida actuală, promise garantarea stabilităţei învăţătorilor, să poate . ------------- Persecutarea Învăţătorilor din ARGES ___ ) In acest moment e depus la ministerul instrucţiunei publice un raport al revisorului şcolar Chiţescu din Argeş, prin care cere distituirea a preste 10 învăţători şi permutarea a unui îndoit număr. Un asemenea raport, cu astfel de pretenţiuni, nu s’a maî văzut până acum la acest minister. Şi când vine raportul acesta? In ajunul unei legi care, cere inamovibilitatea învăţătorilor, şi atunci, când toată lumea serioasă voesce s’asigure posiţiunea învăţătorilor, pentru a garanta progresul şcoalei şi pentru a putea cere învăţătorului tot devotamentul şi toate puterile în serviciul învăţământului popular. Ce ironie, ce batjocură ! Dar iată istoricul acestei prigoniri : Persecuţiunea aceasta e îndreptată contra învăţătorilor, absolut şi numai de prefectul de Argeş Comăneanu. Iar Comăneanu, este acel persecutat politician de sub liberali, şi junimişti, este acea victimă de care noi, compătimeam, este acel asuprit care ţipa aşa de rău de dictatura d-lui Dimancea şi apoi a d-lui Rădulescu ! D. Comăneanu e om din popor, fecior de popă, oare când înfocat susţinător al libertăţei politice a cetăţenilor ! Dar dânsul e azi prefect, e atotputernic, şi puternicia sa, respectul său de libertate, şi de merit, şi-l arată astăzi în toată goliciunea, voind a asvârli pe drumuri, şi în