Lupta, decembrie 1891 (Anul 8, nr. 1578-1599)
1891-12-01 / nr. 1578
A ANUL VUL—No 1578 ABONAMENTE: m ȚARĂ în an...................................... 40 iei Seații unu . . 20 „ Trai luai............................. . 10 „ Patimi livățStorî pa m u . 30 * at PATSÎÎB Mi . ... . . *50 1»! Ssase lua!.................. . 26 „ Trei lual ........................ 16 . MUIHERUL lO BAN? REDACȚIA: Pasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karageorgevici) DUMINECA 1 DECEMBRIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina Ini 30 ii tore corpul T . . . 1 lefi Hai „ „IV „ ’ „ • . 35 bani „ Inserţie si reclame s 2 lei „ • . .*«ptru smnaturi * se »dres»* 'in Romania la „Agentia Havas-' In-Franci». Italia," AnitroUngari» », Aag'es 1« Agenția Havai, 3, Place de l» «Auree. Paris, pn-cum * și la lucarsalele ei. UN MUHÜ£R VECHIU 50 BANI ADMINISTRAŢIA: Pasagiul „Băncei Nationale" (Casele Karageorgeriei) Samavolnicie de piscă Informaţii exterioare Resplata unei cutezanţe Moralitate publică Bucovina sub Austria Dare de seamă Femeia ucigaşe Samavolnicie ciocoiască Atât de mare e ignominia quasiguvernului improvizat, atât de revoltătoare e fapta lui arhi-îndrăzneaţă de a proroga oamerile înainte de a -şi lămuri situaţia şi a-şi legitima prezenţa la cârma ţârei, încât nici chiar foile sale nu încearcă măcar să justifice această adevărată lovitură parlamentară. Dimpotrivă, Constituționalul, semi-amic al guvernului bătrânului incult, dezaprobă categoric prorogarea, iarventusiasta Idindependence e silită a mărturisi că această prorogare e vitt comentată în toate cercurile politice. Cazul e în adevăr unic în analele parlamentare. Nu s’a mai pomenit ca,, în plină sesiune ordinară a Camenilor, vr’un guvern să vină cu un decret de prorogare şi să ştirbească reprezentaţiunei naţionale o parte din minimul timp de trei luni cât îi impune Constituţiunea ca să lucreze." Nu mai vorbim de faptul că dreptul regelui de a proroga Camerile e pus acum la îndoială şi că rămâne a se cerceta desbaterile constituantei şi textul original pentru a se vedea, după cum se susţine de unii, că textele oficiale publicate până astăzi sunt sistematic falsificate. Admitem un moment că acest drept al regelui e strict constituţional, vine întrebarea : este el şi parlamentar ? Acest lucru e foarte important. Nu tot ce e constituţional e şi parlamentar. Aşa, după Constituţie, regele are dreptul exclusiv de a numi pe miniştrii ; urmează oare de aci că el îi poate numi cu ostentaţie şi de repeţite ori împotriva voinţei Parlamentului ? Regele are dreptul de veto pentru toate legile votate de Camere. Înseamnă oare aceasta că el poate refuza sancţiunea sa, sistematic, unor legi pentru cari Parlamentul s’ar pronunţa categoric ? Aşa şi cu chestia prorogărei. Chiar dacă acest drept n’ar fi de loc duios, ci perfect constituţional, el este antiparlamentar sau, cum am zis mai sus, o adevărată lovitură parlamentară, o disolvare parţială, o ştirbire făţişe din drepturile impuse Camerilor de Constituţie. Şi regele care s’a pretat la această samavolnicie ciocoiască, la această siluire a disposiţiunilor din legea fundamentală a ţarei, s’a făcut complice la această infamie. Când Constituţia prevede categoric că în fiecare an, la 15 Noembrie, Camerile se întrunesc şi legiferează în timp de trei luni, chiar fără să fie convocate, ci numai în virtutea mandatului ce ’l au de la corpul electoral,— cum e cu putinţă ca să existe şi să se uzeze de o altă dispoziţiune contrazicătoare, care să suspende în mod deghizat lucrările Parlamentului ? A susţine asemenea enormitate este culmea îndrăznelei; a comite o aseminea încălcare asupra drepturilor legislativei este culmea infamiei. Dar să ni se spună, cel puţin, care e motivul de ordin superior care să fi dictat o atare îndrăzneaţă lovitură dată puterei legislative, să ni se arate ce primejdie iminentă ameninţa Statul, ce duşman sosise la porţile ţerei, ce grav conflict european împrăştiase o panică generală, pentru ca nişte miniştrii, noul numiţi, să nu aibă timp de o oră pentru a lua avizul oamenilor, dacă încuviinţează sau nu prezenţa lor la cârmă. Se obiectează că noii miniştrii trebuiau să ia cunoştinţă de afacerile departamentelor lor. Lasă că nu toţi sunt titulari noul, căci principalul, preşedintele consiliului, cel ce dă mult dorita „direcţiune unică“ în guvernul conservator, a rămas la departamentul ce l-a ocupat şi în guvernul trecut, asemenea şi titularii de la lucrări publice şi războiu; dar ce fel de miniştrii sunt acei cari se încăpăţînează de a lua cunoştinţă de afacerile departamentelor lor, înainte ca Parlamentul să încuviinţeze sau nu prezenţa lor în capul acelor departamente ? Ce fel de miniştrii sunt aceia cari vor să se impună la cârmă, în dispreţul Camerilor constituite şi deschise în plină sesiune ordinară, evitând de a da ochii cu dânsele ? Aceştia nu sunt miniştrii parlamentari, nu sunt miniştrii ţârei, ci nişte agenţi, nişte lachei ai regelui pe cari ţara nu recunoaşte şi cărora Parlamentul, la redeschidere, le va ţine seamă de infamia comisă. Căci, pentru onoarea acestei ţâri, noi ne refuzăm a crede că tarabele deschise de neruşinaţii de la cârmă şi samsarlâcurile microbilor şi acoliţilor lor, vor putea reuşi să corupă vr’o conştiinţă, să câştige vr’un vot. D’impotrivă, noi credem că socotelile bătrânului decrepit vor eşi greşite şi că s’a înşelat mult contând pe elasticitatea conştiinţelor unor deputaţi. Toate au o margine şi nu ne îndoim că la deschiderea Parlamentului un huideo unanim va alunga de la guvern pe cei mai infecţi ciocoi şi ciocoiţi miniştrii ce ’l-a avut vr’o dată această ţară. Şi alungaţi acum, alungaţi vor fi pentru tot-d’a-una, căci dizolvarea nu o au şi nu o vor avea. Regele refuză şi va refuza categoric să maî dea o a treia dizolvare conservatorilor, cari s’au arătat incapabili de a constitui un guvern parlamentar, sumă de agenţi în interiorul ţărei, atunci a renunţat de a mai încerca o înţelegere cu ţar. El ar dori să se retragă de la putere, sarcinele-î fiind prea grele. Dar are o răspundere mare faţă de ţară şi până nu se va recunoaşte de către puterile europene Principele Ferdinand de Coburg de domnitor al Bulgariei, până atunci el nu va renunţa la putere. Speră că recunoaşterea nu va întârzia mult, deoarece Bulgaria a dat garanţii serioase, că e un element de ordine în peninsula Balcanică şi atunci dânsul va ceda locul săil altora cu dor de muncă şi de iubire pentru Bulgaria. In ce priveşte agitaţiunile rusofile, ele s’au stins cu desăvârşire şi în toată Bulgaria abia se mai găsesc oameni cu sentimente rusofile. Mai ales prin provincie, oamenii sunt plictisiţi de amăgirile agenţilor moscoviţi şi nici nu mai stau de vorbă cu aceştia. Numai în Sofia se află o seamă de oameni cari agitează pentru Rusia, dar şi aceştia sunt inofensivi şi nu pot să producă nici o perturbaţiune în viaţa Bulgariei. - -------=5*8*69----- A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Informaţii exterioare Stamanstoff intervievat Un redactor al ziarului Vossische Zeitum din Berlin, voind a cunoaşte starea reală a lucrurilor in peninsula Balcanică, a făcut o călătorie lungă prin Turcia, Bulgaria, Macedonia şi Serbia. In această călătorie, el a avut oensiunea de a se întreţine şi cu primul ministru bulgar, d. Stambuloff. Vossische Zeitung publică acum resultatul întrevederei redactorului seu cu d. Stambuloff. E interesantă această Întrevedere şi deci o resumăm. întrebat dacă sunt adevărate ştirile privitoare la o încordare a relaţiunilor sale cu principele Ferdinand, d. Stambuloff a răspuns că toate aceste svonuri sunt scornituri tendenţioase. El stă în cele mai bune raporturi cu Ferdinand şi împreună caută să convingă puterile europene, că poporul bulgar este destul de matur spre a ’şi conduce destinele sale şi că nu e nevoe de nici o intervenţie străină. După detronarea lui Alexandru de Battemberg, el a căutat să împace pe ţar, dar acesta nici n’a voit să audă de aceasta. Şi când a văzut că Rusia are tendinţe subversive faţă de Bulgaria şi că întreţine o IEDITJA A DOUA Resplata unei cutezanţe A te prezenta dinaintea Camerei României în anul 1891 cu un minister halima, în care, pe lângă duoi sau trei oameni cari ai dreptul să fie miniştrii, n’au decât trei resuflaţi şi doi nobili necunoscuţi, este de sigur o cutezanţi fără precedent. A intra în CănituM cu partid istoric, care de trei ani susţii că ţara te-a trimes în Parlament în majoritate, şi a nu îndrăzni să faci ceea ce, cel din urmă om nu uită să facă, şi anume se întrebi dacă eşti primit sau nu, este de sigur o înjosise fără seamăn. A căuta să precupeţeşti cu acea Cameră pe care ai de gând să o disolvi, a-i pune tocmeală pe faţă, într’un mod cinic şi meschin, atenta se transformi reprezentaţiunea naţională într’un fel de obor păcătos în care se vând conştiinţele şi se spurcă caracterele prin perspectiva unei nedisolvări în cazul unei umilinţe, este de sigur cea mai extraordinară îndrăzneală pe care a comis-o în aceasta ţară vre-un guvern al Majestăţei Sale. Şi cu toate acestea, aşa au făcut consilierii Majestăţei Sale. Cabinetal Catargiu-Ilariu-Ghedem, urmând cu fidelitate politica lipsită de demnitate a cabinetului Catargiu de acum doi ani, a intrat erî în Camera ţârei, fără să-i ceară nici încredere nici neîncredere. Ei, cam de atâta vreme trâmbiţat disolvarea, au cercat se guverneze fără disolvare. Tot ce se putea spune ca să spere pe fricoşi, se ademenească pe slabi şi să moaie pe vanitoşi, au spus-o. Liberalilor ne-a spus că conservatorii erau posibili când Ţara era înapoiată, iar azi, când din şcoli au eşit atâţia oameni de valore, conservatorii trebue să ceară sprijinul burgheziei luminate, reprezentate prin d. Ilariu Isvoranu, ca să poată trăi. Iubitorilor de programe le-a spus că programul noului cabinet este „şcoala şi biserica, din care a eşit armata, din care a eşit regatul român.“ Fricoşilor le-a făgăduit nedisolvarea, dacă vor fi oameni de treabă. Neîmpăcaţilor contra liberalilornaţionali le-au spus fără ezitare că n’au tratat nici o dată cu aceştia. Iar iubitorilor de slujbe le-au propoveduit să intre în noua corabie în care era loc pentru toţi, şi liberali şi conservatori. Lucru caracteristic! Nimeni în Cameră nu a ridicat glasul ca să susţie acest guvern. Rând pe rând toţi l-au atacat. De la d. Cogălniceanu la d. Carp, de la d. Pariu la d. Alexandru Lahovari care l’a botezat guvernul poftelor, toţi l’au lovit. Şi la toate loviturele, cabinetul Maestăţei Sale răspundea arătând marea sa stimă şi profunda sa admiraţiune pentru cei cari îl loviau! Resultatul se ştie. Deşi grupul Manu-Lahovari, care declarase că refuză a lor încredere actualului guvern, a votat contra moţiunei Carp Palade, totuşi guvernul a căzut. Se zice că în urma acestui vot cabinetul Kalima va disolva Camera şi va face noul alegeri. Se poate. Totul se poate. Se poate că în ajunul jubileului să fie dat acestei încercate ţări să se vază chemată la alegeri sub un cabinet care întruneşte ferocitatea cu ridiculul, să poate ca pătrarul de secol al vieţei noastre moderne să se încheie sub erorile pe cari un asemenea cabinet cu certitudine le va comite. Se poate chiar — deşi noi nu o credem — ca acest guvern să reuşească în alegeri. Viitorul nu este al nostru, şi nu-l putem anticipa. Un lucru însă azi, după votul Camerei, este sigur. Acestui guvern nui-a fost dat să umilească Parlamentul. A intra în Cameră fără a pune cestiunea de încredere — şi au trebuit sforţări uriaşe ca să fie adus guvernul la cestiunea de încredere— era o atingere a demnităţeî Cabinetului ca şi a demnităţeî Camerei. Guvernul a putut să nu se preocupe de a sa demnitate. Camera însă nus-a tolerat ca să ştirbească şi demnitatea Parlamentului. Şi acum oricum va fi urma evenimentelor, un lucru este sigur: Guvernul Catargiu-Ilariu Isvoranu va putea silui țara, el însă nu o va putea umili. 7 Martie 189i. TAKE IONESCU. Prin urmare, indiferent de ceea ce trebuie să credem de viitorul unui partid care nu poate produce nici un tânăr de valoare, rămâne constant că bătrânul vulpoiu de la Golăşei este de o nelealitate şi de o ingratitudine exemplară în politică. Omul acesta e capabil de toate laşităţile şi de toate feloniile, omul acesta este de o ingratitudine fără păreche. Pe când d-nii Manu, Lahovari, Ştirbeiii, etc. îi săpati groapa cât mai adâncă pentru a -l înmormânta pe vecie, credincioşi în jurul său rămăsese un grup de câţiva tineri, şi, fără contestare, tinerii cei mai de valoare ai conservatorilor. Aceştia erau : Dimitrie Cezianu, Ion Iancovescu, Ion Gradişteanu, Ion Epureanu, etc. Tinerii aceştia, dintre cari unii sunt mai culţi decât favoritul d. Tache Ionescu, dar cari cu toţii sunt şi mai de caracter şi mai buni conservatori decât d-sa, au rămas lipiţi de bătrânul ingrat. Dânşii îşi espuneau cariera politică, îşi compromiteau serios viitorul legându şi soarta de aceea a unei rugini neputincioase, dar totuşi au rămas credincioşi steagului şi şefului, fără a se uita nici la ce era înaintea, nici la ce era în urma lor. Şi dacă cabinetul Manu nu cădea în urma neaşteptatului eveniment de la Senat, toţi aceşti tineri conservatori creau destinați a dispare de pe scena politică. Drept, răsplata acestei purtări cinstite, acestui adevărat curaj cetățenesc, partidul conservator ÎI tratează cu cel maî umilitor dispreţ și—culmea batjocurel — le preferă, le trece pe la nas pentru a-l urca pe banca ministerială pe un tiner care, nu numai că n’a fost niciodată conservator, dar care acum şase luni striga înaintea parlamentului : „Lascăr Catargiu este antiteza alegerilor liberei“ Ce adâncă imoralitate! Ea se mai spune că bătrânul reacţionar a împins atât de departe nerecunoştinţa sa către cei mai devotaţi prieteni ce a avut, încât, nemulţumindu-se cu umilirea ce le-a aplicat, a crezut de cuviinţă a-l şi insulta. Aşa, ni se afirmă, că un personagiu oarecare vorbindu-l de tinerii conservatori în cestiune şi sfătuindu-l să ia pe unul în minister, strigoiul ar fi răspuns: „Nu pot, fiindcă X e prea compromis, Y prea zăpăcit, Z e nebun cum se cade, iar W are prea multe daraveri pe la ministere“. Iată pentru ce partidul conservator n’are absolut nici un viitor. Căci pardidul acesta e sterp, și un partid care nu face copil este ca un om fără copii: i se stinge neamul. Iar copil de suflet, a la d. Take Ionescu, pot perpetua cel mult numele—dacă nu’l părăsesc într’o bună dimineaţă, — dar calităţile şi geniul rasei nici o dată. Const. C. Bacalbaşa. Moralitate politica Se spune că parte din tinerii conservatori, mai ales cel cu valoarea mai evidentă, sunt furioşi de lipsa de atenţiune ce li s’a dat la formarea actualului minister, cât şi de preferinţa acordată d-luî Tache Ionescu. Nu ştim întru cât furia, vanitatea sau ambiţiunea pot găsi aprobatori şi pot face interesanţi publicului pe cei năpăstuiţi; dacă judecăm, însă, lucrul din punct de vedere al moralităţei politice, constatăm numaidecât că tinerii conservatori au perfectă dreptate şi că preferinţa ce s’a dat unui strein de partid, este de o imoralitate şi de o nedreptate revoltătoare. Astfel cum au procedat şefii partidului pur-conservator, dânşii au pus un stigmat pe fruntea tineretului conservator, iar bătrânul şiret, incult şi ingrat numit Lascar Catargiu recunoaşte că, în timp de 15 ani, adică de la căderea e în 1876 şi până astăzi, partidul conservator n’a putut produce nici un om de valoare, nici un tânăr ministeriabil, nimic recomandabil. Şi, un adevăr, dacă ne uităm la cabinet, ce vedem ? Vedem că, în afară de d. Tache Ionescu, care în şase ani de viaţă politică a trecut prin vre-o şase ipostase, toţi sunt oameni în vârstă, oameni cari şi în 1876 ocupau funcţiuni însemnate in Stat. • - —3»Sste.----------- Bucovina sub Austria Situaţiunea (Urmare) La 1867, după chiar statistica oficială, se aflau în Bucovina 320.000 Români faţă cu apo,ooo de toate celelalte naţionalităţi. Evrei, Germani, Ruteni, Leşi, Unguri etc. Dacă desvoltarea Românilor ar fi urmat o cale normală, ei astăzi ar trebui să numere cel puţin 300.000. Insă, în loc de această statistică cea mai nouă ne dă pentru Bucovina 300.000 Români faţă de 500.000 neromâni ! — Oribile auditu ! Ear In loc de o stare înfloritoare, poporul român se afla în cea mai mare mizerie cu o nobilime ajunsă la sapă de lemn şi cu un