Lupta, aprilie 1892 (Anul 9, nr. 1675-1697)
1892-04-22 / nr. 1691
ANUL IX. _ No. 1R91 ABONAMENTE: IN ŢARĂ On an . ........................................... Şease mm............................................ Trei luni............................................ Pentru InvStStori pe un ut . . ■ • IN STREINETATE 0* aus.................................................... Şease luni ........................................... Trei luni ....................................... NUMERUL DE BANI EDIŢIA A DOUA REDACŢIA: Pasagiul C Etricei Naţionale* (Casele Karageorgevici) Organ Democrat-Radical ADMINISTRAŢIA: 40 lei 2010 , 80 . 60 Iei MERCURT, 22 APRILIE 1892 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul î „ 71 IV , Inserţie ţi reclame , . 1 lefi linia 25 bani , 2 lei „ Contra »nuneiari » «a »dresa: i&nia laAgenţia Havas“. . .Iţiia, Italia, Austro - Ungaria ţi Anglia la Agenţia Ilavas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum şi la Wursalele ei. UN NUMER VECHIU 60 BANI Pasagiol „Băncei Naţionale“ (Casele Karageorgevii) Interpelarea de ieri. Politica din afară. Răfueli. Legea ciocurilor. Rubrica indiscretă. Cronică. Carnetul util. Interpelarea de ieri Numirea d-lui Populeanu a produs o mare furtună în unele rânduri ale partidului Conservator. Dar pe cât a fost de mare această furtună, pe atât a fost de seacă, căci s’a terminat pentru marea satisfacţiune a tutulor : guvernul a rămas mulţumit, d. Populeanu a rămas şi mulţumit şi cu funcţie, interpelatorul a rămas mulţumit, de vreme ce n’a propus o moţiune, opoziţiunea a rămas mulţumită căci un devotat membru al iei fusese favorizat cu un decret regal. Iată, în adevăr, o unanimitate care te mişcă până la lacrimi, o unanimitate cum nu se poate dobândi decât în zilele de grea cumpănă, când ţara, ca un singur om, se adună împrejurul drapelului ţărei, când Dumnezeul părinţilor noştrii şi steaua tutelară a României, care este o ţară eminamente agricolă, se scoboară deasupra capetelor noastre pentru a ne inspira. Tot ce mă miră numai, este incomparabilul geniu inventiv al politicianilor ; în adever, numai dînşii erau capabili să ia calea revoltei, a indignaţiuneî, a luptei celei mai pasionate pentru a sfârşi printr’o pupătură atât de generală, in cât ne-a înduioşat şi pe noi. Dar nu aci e chestia. Numirea d-lui Populeanu, pe mine personal, nu mă mişcă de loc; ori d-sa, ori altul, tot un instrument al guvernului ar fi stat în capul parchetului, şi când ne gândim la ce poamă de guverne avem în România, ne putem închipui şi din ce fel de aluat trebue să fi® plămădiţi prea credincioşii săi servitori. Prin urmare, nu aci e importantul cestiunei; importantul este răspunsul pe care d. ministru Marghiloman ’l-a dat d-nului Filipescu. întâiul punct pe care nu-l putem lăsa nerelevat, este apologia făcută d-luî Populeanu, apologie insultătoare pentru cei l’alți magistraţi. D. ministru de justiţie a declarat că, în faţa unor evenimente grave ce se desfăşură la graniţă, avea neapărată nevoe de d. Populeanu, că nimenea nu putea ocupa postul de procuror general, că numirea d-sale se impunea ! Ce însemnează această farsă grotescă ? Pînă acuma am avut oameni providenţiali în politică, oameni a căror cădere de la putere provocaţi şi aducerea ţarei pe marginea prăpastiei, pînă acuma am avut Domni providenţiali, miniştrii providenţiali, şefi de partide providenţiali, dar ca să ajungem şi în halul de a ne fabrica procurori providenţiali, asta nu credeam s’o văd. Ce fel, din atâtea sute de magistraţi, după atâtea ani de viaţă publică occidentala, cu o pătură inteligentă dedată în atât de mare proporţie la studiul dreptului, sîntem ajunşi acolo încât să n’avem un singur procuror capabil în afară de d. Populeanu ? Şi cine a afirmat aceasta ? A afirmat’o însuşi ministrul justiţiei şi In faţa parlamentului. S’a gînditc d-1 Marghiloman la spusul sau ? Ştie d 1 Marghiloman că a rostit o monumentală copilărie? Vrea să^zică dacă, Doamne fereşte, o muri mâine d. Populeanu, suntem prăpădiţi, suntem prada străinului, graniţele noastre vor rămâne fără pază, neamul românesc va putea să-şi facă testamentul. Eriteniul tutelar al României era Ion Brătianu, iar partizanii săi ne spuneaţ că perirea lui va însemna perirea ţerei. Cu toate acestea Brătianu a murit dar ţara n’a murit. Şi astăzi, fiindcă ne trebue un idol şi un om providenţial cu orice preţ, am înălţat pe d. Populeanu la demnitatea de Salvator. Ce nenorocită imaginaţiune al domnule Marghiloman. Dar să admitem că, de bună seamă, d. Populeanu este o fiinţă extraordinară, un procuror gentil, un om care ţine în mâinele sale destinele ţgrei. In cazul acesta mai avem de făcut o obiecţiune. D. ministru Marghiloman a declarat că numirea d lui Populeanu a fost impusă de oarecari evenimente grave cari se petrec la graniţele ţgrei, şi a mai declarat că mai mult nu poate spune. Gravă, foarte gravă mărturisire! Când un ministru declară parlamentului că la frontieră se petrec lucruri de cea din urmă seriozitate și când mai adaogă „că mai mult nu poate spune“, acel ministru este nedemn de sarcina sa. Neapărat că d. Marghiloman s’a purtat în această împrejurare ca un bâeţoib, iar nu ca un om de Stat căruia ţara i-a încredinţat îngrijirea de interesele sale. Şi iată pentru ce. Dacă la graniţe se petrec lucruri grave şi, tu ministru socoteşti că trebue să comunici lucrul parlamentului şi să pui în confidenţă întreaga ţară, în cazul acesta eşti dator să te explici, pentru ca vorbelor tale să nu li se dea o greutate mai mare decât o au şi pentru că, dacă alarmezi lumea, lumea să ştie despre ce e vorba. Dar, poate că secretul e prea mare, poate că interese de Stat sunt în joc, poate că limba ta, oricât de mare, nu poate vorbi ? In cazul acesta, cine te-a pus să fiei declaraţiuni la tribună, cine te-a silit să pomeneşti de evenimentele cele serioase de la graniţă? Oare, pentru a te apăra pe d-ta şi pe d. Populeanu nu aveai alte resurse ? Cum, pentru a-ţi păstra d-tale un portofoliu şi d-lul Populeanu o funcţiune, n’ai găsit alt ceva mai bun de cât să faci mărturisiri de cea mai însemnată gravitate şi să nelinişteşti o lume întreagă ? Ce fel de om serios şi ce fel de ministru conştiincios eşti dumneata ? Până alaltăeri, până când n’a vorbit d. Marghiloman, nimeni nu ştia in ţara aceasta, că un pericol eminent stă să ne treacă graniţa, iar astăzi când declaraţia ministerială ne-a pus pe griji, suntem ţinuţi a cere guvernului lămuriri şi a ne spune cât de mare e pericolul. Astăzi dnil miniştrii nu mal pot tăcea. Dacă secretul nu’l atât de mare In cât s’a putut pomeni de el, voim lămuriri depline; dacă secretar e prea mare, cine a silit pe miniştrii să-l destăinuie? Ia situaţiunea de astăzi nu putem sta, căci guvernul a spus prea mult ori prea puţin. Noi înţelegem că sunt secrete de Stat cari nu pot fi aruncate nesaţiului public, precum înţelegem ca miniştrii să fie lăsaţi a se sluji cu oameni în cari au încredere. Dar ceea ce nu înţelegem este ca un ministru să impue parlamentului vederile sale, invocând pericole naţionale—poate chiar pericole imaginare —şi interese mari de Stat. Un ministru patriot ’şî-ar fi sacrificat o sută de favoriţi, şi-ar fi sacrificat portofoliul, s’ar fi sacrificat mai de grabă pe sine, de cât să aducă măcar umbră de atingere intereselor publice. D. Marghiloman a făcut tocmai din potrivă: pentru aşi menaja poziţiunea pe banca ministerială a alarmat o ţară întreagă. Constata Bacalbaşa Politica din afară Italia şi tripla alianţă. Dacă trebue să credem o depeşe adresată din Berlin ziarului Times, regele Humbert va declara împăratului Germaniei, în cursul vizitei ce -i va da, în luna iunie viitor, însoţit de primul său ministru d. di Rudini, că Italia nu mai poate suporta greutatea armamentelor sale şi că trebue a reduce efectivul forţelor sale militare. Guvernul italian este obligat de a cere Germaniei consimţimântul pentru a dezarma, deoarece, se pare, că tratatul de alianţă fixează efectivul forţelor Italiei. Austria, din partea sa, ar vedea cu plăcere producându-se această uşurare, deoarece ea este actualmente absorbită de reorganizarea sistemului său monetar. Şi această mare reformă nu este realizabilă decât dacă pacea pare asigurată, ea ar fi absolut compromisă, dacă sgomotele de războiu s’ar menţine. Se afirmă de altminteri, că imperatul Austriei n’aşteaptă de cât o ocaziune pentru a da o probă de sentimentele pacifice de care este animat, şi că el ar primi cu plăcere o propunere de dezarmare. Totul dar merge minunat, deoarece este sigur că nici Franţa nici Rusia nu va aduce nici cea mai mică atingere păcei europene, Republica fiind esenţial pacifică şi Rusia având destule griji interioare pentru a se gândi să -şi mai agraveze încă situaţia prin complicaţiuni cu străinătatea. Sufragiul femeilor Această chestiune a făcut un nou pas în Anglia unde ea a fost pusă oficial, pentru prima oară, la 1884, cu ocaziunea discuţiunei reform bill care a întins în mod considerabil dreptul de sufragiu. Camera comunelor a respins atunci cu 271 voturi contra 135 un amendament in favoarea electoratului femeilor. Chestiunea fu reluată în Februarie 1886 şi Camera comunelor decise prin 142 voturi contra 137 de a trece la o a doua lectură a billului relativ la votul văduvilor şi a femeilor nemăritate pentru membrii Parlamentului. A doua citire se făcu fărâ discuţiune, ceea ce echivala cu adoptarea fără scrutin, dar nu se mai procedă la a treia citire, care trebuea să o facă definitivă. In momentul alegerei Camerei actuale, în 1886, d. Fawcett a calculat că din 670 membrii 320 erau partizani ai sufragiului politic al femeilor. Era suficient clar, că puţin mai mult de jumătate din aceşti din urmă să asiste la şedinţa de alaltăeri pentru a asigura votul, în a doua citire, a proectului prin care se acordă dreptul electoral al femeilor nemăritate. Acest proect în adevăr, nu a fost respins decât prin 175 voturi fiind contra 152. Se ştie că d. Gladstone s’a declarat ostil acestei inovaţii care a găsit apărători şi pe băncile conservatorilor. D. Balfour a sprijinit energic biliul declarând, în acelaşi timp, că el se pronunţă ca deputat, iar nu ca membru al guvernului. In adevăr, guvernul s’a dezinteresat de această chestiune. Cu toate acestea, putem prevedea că nu va trece mult timp până când femeile engleze vor dobândi dreptul electoral. Deja ele exercită o influență considerabilă asupra politicei engleze, gândit mai Înainte de a vorbi, d. Alexandru Lahovari a făcut pe agentul electoral al partidului de la putere, a ţinut un discurs a la întrunirea parţială pe mahala. D. Carp a spus, cu multă dreptate, ca drumurile de fier şi toate celelalte construcţiuni publice nu sunt opera nici unui guvern, ci opera progresului, a timpului, a ştiinţei. D. Carp a vorbit ca un om cult. Insă d. Al. Lahovari, îşi bate joc de progres, de timp, de ştiinţă căci pentru d-sa nu există decât guvernul conservator, guvern care este începutul inţelepciunei şi a căruia viaţă va fi fără de moarte. Cu toată şampania Pommerry d. Alexandru Lahovary a fost rău inspirat de data aceasta, sau, pentru a fi mai expresivi, in urma unui pahar de Pommer ry-sec, excelenţa de la externe a ţinut un toast încă şi mai sec. Iată la ce discursuri de tunele scoboară mania politicianizmului. RAFUELI La sfârşitul banchetului dat la Iaşi, cu prilegiul inaugurărei liniei Iaşi- Vaslui, intre alţii au vorbit şi d-mi miniştrii Carp şi Alexandru Lahovari. Precum au putut vedea cetitorii din dările de seamă ale tuturor gazetelor, deosebirea a fost enormă intre cei doi oratori. Pe când d. Carp a vorbit ca un om serios, pe când șeful junimiştilor s’a -------—rByos .. .—! Legea docurilor Modificarea legei din 28 Iunie 1881 relativa la administraţia acestor institute. Prin modificările votate de senat în şedinţa sa de la 17 Aprilie se lasă esclusiv ministrului de lucrări publice toată administraţia docurilor, iar ministerul face această administraţiune prin direcţia căilor ferate. De asemenea, şi contrariii disposiţiunilor din art. 29 şi 30 al legel din 1881, s’a dat în sarcina administraţiune! domenielor liberarea recipiselor şi warantelor. La depunerea mărfurilor în docintreposite administraţia eliberează depunătorilor sau unei alte persoane (dacă cere depunătorul) recipise, conţinând numele, profesiunea, şi domiciliul depunătorului precum şi natura mărfurilor şi indicaţiunile proprii a stabili identitatea lor şi a le determina calitatea. La fiecare din aceste recipise este anexat sub numire de Warant, un buletin de gagiu conţinând aceleaşi menţiuni ca şi recipisa. Atât şi recepisa cât şi warantul sunt transmisibile prin gir sau ambele laolaltă, sau fiecare în parte. Când se transmit ambele în acelaşi timp şi aceleaşi persoane, girul se constitue prin simplă iscălitură în dosul recipisei și Warantulul. Simpla girare a Warantului separat de recipisă constitue numai un drept de gagiu asupra mărfurilor în profitul cesionarilor Warantului (adică noului posesor al Warantului), și girarea recipisei transmite cesionarului întregul drept de proprietate asupra mărfurilor cu singura obligațiune ca atunci când Warantul nu-i este transmis împreună cu recipisa să plătească datoria garantată prin Warant. Pentru aceasta se prevede ca în cas de transmisiune separată a recipisei sau a Warantului girul de pe warant va conţine datoria în capete şi procente garantată prin warant, scadenţa datoriei şi numele, prenumele, profesiunea şi domiciliul creditorului. Menţiunea întocmai de pre cuprinsul girului de pre warant se va face in dosul recipisei. Această menţiune este semnată pe recipisă de purtătorul warantului şi pe warant de purtătorul recipisei. Disposiţiunea de mai sus se aplică numai la primul gir făcut referat pentru fiecare titlu, iar girurile ulterioare ale titlurilor separate vor conţine numai semnătura cedantului. La prima cesiune a warantului făcută separat de recipisă, noul posesor al warantului trebue să presinte imediat titlul seu la administraţiunea magazinelor spre a se transcrie în registrele sale, administraţia e datoare să facă menţiune de această transcripţiune pe warant. Posesorul recipisei separată de warant poate şi înainte de scadenţă să obţină liberarea mărfurilor plătind datoria garantată prin warant. Dacă deţinătorul warantului nu e cunoscut, suma datoriei va fi consemnată la administraţia magaziilor care o deţine până la expirarea terminului datoriei când la rândul ei o consemnează la casa de depuneri şi consemnaţiuni. In caz de neplată a datoriei la scadenţă, purtătorul warantului separat de recipisă poate cere direct şi fără alte formalităţi de administraţiune a magaziilor punerea în vânzare cu ridicata şi prin licitaţiune a mărfurilor garantate. Aceleaşi drepturi le are şi primul subscriitor al warantului în contra posesorului recipisei când va fi plătit suma datorită. Prin faliment, suspendarea plăţilor sau încetarea din viaţă a împrumutatului sau a proprietarului mărfurilor nu se suspendă exercitarea drepturilor celui ce posedă warantul. La cererea posesorului warantului de punere în vânzare, administraţia trebue să fixeze data vânzărei în cel puţin 5 zile şi în cel mult 10 de la cerere. Cu consimţimântul uneia din părţi se poate divide marfa în loturi cari se pot vinde în aceiaşi zi sau succesiv fără a trece peste 10 zile. Vânzarea se va face prin licitaţie publică săvârşită în sălile de vânzare iar licitaţiunile se fac prin oferte sigilate sau oral, cum decide administraţiunea. Când părţile vor fi de acord, administraţia docurilor e ţinută a adopta modul indicat de ele. Vânzarea va avea loc fără nici o chemare a părţilor înaintea unui delegat al administraţiunei, asistat de un mijlocitor de mărfuri sau de un portărel care va semna procesele verbale de licitaţiune. Publicaţiunile şi alşele relative la licitaţie vor conţine menţiuni de cantitatea şi de calitatea mărfurilor, fără a indica numele debitorului şi al creditorului. Delegatul administraţionel propus la vânzare are facultatea de a rezolva imediat toate incidentele ridicate în contra sau asupra vânzării. Recipisele se vor libera din registre cu matcă şi vor fi supuse la timbru fix de 10 bani. Warantele în cas de girare sunt supuse la aceiaşi taxă de timbru ca şi poliţele. Diferitele cehiuni ale recipisei precum şi girurile ulterioare ale warantului sunt scutite de orice taxă de timbru şi înregistrare. Administraţiunile ce liberează recipise şi warante sunt răspunzătoare către cel de al treilea de regularitatea acestor titluri şi de păstrarea în bună stare a mărfurilor depuse. Acestea sunt punctele cele mai principale ale legei modificată de Senat. Ea se va pune în aplicare imediat după ce va trece şi prin Cameră. Docurile fiind un model de instalaţiune în ce priveşte construcţia lor şi facilitatea manipulaţiunilor, suntem convinşi că acum când avem şi această lege care este destul de expeditivă, vor aduce mari înlesniri agricultorilor şi comercianţilor noştri, în ciuda prevederilor acelora cari deprinşi cu procedeurile ce au apucat le-au privit totdeauna cu ochi răi. CRONICA Acumulatorii forței solare Acum câteva zile, un ziar din Belgia servea cititorilor săi, ca păcăleala de 1in Aprilie probabil, descrierea unui aparat datorit ginerului lui Edison și care avea proprietatea minunată de a îmagazina în timpul zilei razele solare, pentru a le da drumul în timpul serii, subt forma unei strălucitoare lumini. El făcea o descriere foarte precisă a acestui aparat destinat a revoluţiona lumea, Inchipuindu-ne lucrul ca fiind cea mai pură din realităţi, el n’ar fi decât un acumulator mai mult, adăugat la numărul infinit de mare al acumulatorilor după globul nostru, cari opresc forţa soarelui răspândită în toate sensurile în spaţiu, cari o adună şi o utilizează. Există în armonia admirabilă a universului o lege a cărei descoperire relativ recentă este una din descoperirele cele mai frumoase ale ştiinţei: aceea a echivalenţei Forţelor . Lumina, Căldura, Mişcarea, Electricitatea sunt un singur şi acelaşi lucru sub aspecte diferite şi susceptibile de a se transforma una în alta, de a se regenera fără încetare . Nimic nu se crează, nimic nu se pierde în Natură. Ghiuleaua tunului, în cursa ei vertiginoasă, vede mişcarea sa transformată în căldură din cauza resistenţei aerului; acest caloric se răspândeşte în spaţi, dacă o placă de metal opreşte subit proectilul, ea se face roşie prin acelaşi caloric acumulat. Sălbaticul care aprinde focul frecând două bucăţi de lemn, transformă mişcarea mânilor sale în căldură şi lumină. Râul care cade şi urlă pe albia lui, vede mişcarea sa devenind electricitate care, la rândul ei, va fi sau motrice sau izvor de lumină. Căldura combustibului pune în mişcare locomotivele şi maşinele noastre. Această forţă tot-d’a-una transformată, tot-d’a-una regenerată, are origina sa principală în soare, care nu încetează de a ne trimete lumina şi căldura sa; el este izvorul vieţei şi al mişcărei. Ea are rezervoarele sale cari, după ce a împrumutat puteri de la marele distribuitor, le conservă, le îmagazinează în stare latentă pentru a le da după trebuință, subt formă de element activ. Iată cei mai principali din aceşti acumulatori naturali: