Lupta, mai 1892 (Anul 9, nr. 1698-1721)
1892-05-04 / nr. 1700
ANUL IX. No. 1700 ABONAMENTE: IN TABI Un an So»E9 mm Trei luni Peaîni lavitStorp« oa ao OS STRSISISTATK On »a...................................................................60 W Suv* lua!...........................................................21 „ Trai luni .........................................................16 . MERUL 16 BANI : 1 lefi lila 25 bani _ 2 lei Pentru animelari a sa adresa: LA ADMSBGISTRAŢIA ZIARULUI UN NUMER VECHI: 60 BANI REDACŢIA: Pasagini :Bftncel Naţionale* (Casele Karageorgevici) ADMINISTRAŢIA: Pasaginla Etricei Naţionale* (Casele Karageorgevici) Repausul de Duminica. Politica din afară. Manopere Ungurești. Răfueli. Legea teatrelor. Transformarea gărci de nord. Rubrica indiscretă. Ultimul curier. Din Epir. Sugrumătorii. Repausul de Duminică Ştirea că secţiunile Camerei au respins proectul de lege pentru repausul de Duminică, a produs o adâncă nemulţumire printre toţi funcţionarii comerciali, cari au organizat pentru Duminică 3 Mai o mare întrunire publică la care invită pe toţi comercianţii şi funcţionarii comerciali din Capitală prin următorul apel: Ştiţi cu toţii că legea pentru repausul de Duminică s’a depus în Cameră din iniţiaţiva câtorva bărbaţi de inimă, deputaţi în Parlamentul ţărei, şi cărora le datorăm recunoştinţă. Camera insă, în faţa unor intervenţiuni oculte, şovăeşte. Acum a sosit momentul decisiv ca, unindu-ne forţele, să ne manifestăm, şi cu tăria ce o dă unirea şi cu curagiul ce ni-l dă dreptatea cauzei, să cerem ca legea repausului de Duminică să fie votat, fără amânare. Comercianţi şi funcţionari comerciali ! Veniţi în număr mare la întrunirea ce se va ţine Duminică 4 Mai la orele 5 p. m. în sala Băilor Eforiei, ca prin cuvântările şi votul nostru să dovedim pe cale legală, că repausul de Duminică este o trebuinţă imperioasă şi o cerere unanimă a întregului comerţ. Se ştie că în principiile, în programul nostru, al democraţilor radicali, intră fixarea unui maximum al orelor de lucru pe zi, ceea ce ar face inutil o lege pentru repausul de Duminică. Până când însă noi democraţii vom putea realiza această reformă, fireşte că nevoiţi suntem să ne mulţumim şi cu paliative, fireşte că trebue să stăruim ca măcar un crâmpeiu de reformă umanitară ce găseşte susţinători şi printre vechile partize, să fie admisă. Din acest punct de vedere noi aprobăm cu căldură campania pentru întroducerea unei zi de repaus pe săptămână, fie această zi Duminică pentru a se urma o tradiţie seculară, fie orice altă zi. După noi o altă zi ar fi de preferit fiindcă în genere Duminicele ţăranii vin la târg pentru a se aproviziona cu cele necesare, şi introducerea unui repaos absolut Duminica, şi-ar face sâ-şi piardă o altă zi pe săptămână. Dar, oricum, fie şi repausul de Duminică, numai să se introducă o dată, pentru a se emancipa din o adevărată robie mii şi mii de tineri cari muncesc câte 14, 16 sau 18 ore incontinuu, neeşind din prăvălie decât la Crăciun şi la Paşti. Această stare de barbarie trebue să înceteze. Trebue ca Statul să intervină pentru a scăpa o clasă de oameni robiţi şi sălbătăciţi, trataţi în cea mai mare parte în modul cel mai crud, îndemnăm deci pe iniţiatorii acestei campanii să meargă înainte, să nu desarmeze până dreptate se va face. In adevăr, de câte ori se pune chestiunea de principiu a reglementării raporturilor dintre muncitori şi stăpâni, de atâtea ori se aud strigăte din toate părţile: ce, voiţi ca Statul să se amestece în toate, voiţi intervenţia Statului şi acolo unde buna învoială e mai mult decât posibilă ? Dacă aşa ar fi, dacă aşa este, ce caută legea pentru servitori, lege ruşinoasă şi nedemnă pentru o ţară ce se pretinde civilisată ? Ce caută această lege care pune o clasă de oameni la discreţia celui din urmă poliţai care poate amenda şi închide oricând pe servitori numai după reclamaţia verbală a stăpînului ? Deci, intervenţia statului în favoarea stăpînilor da, cât poftiţi , dar intervenţie pentru a asigura câteva ore de odihnă la mii de oameni robiţi economiceşte, nu. Ei bine, aceasta nu se poate şi campania pentru obţinerea repausului de Duminică trebue încurajată pentru că prin succesul ei, triumfă marele principiu ca Statul să intervină pentru reglementarea raporturilor dintre capital și muncă, intervenire largă, întinzându-se asupra tuturor ramurilor de activitate ale țărei. Politica din afară Criza din Italia Boma, 13 Mai. — Până acuma membrii siguri al cabinetului sunt: d. Giollitti, preşidenţia şi interne; Brin, afacerile străine ; ;Bonacci, justiţia; Martin, instrucţia publică.—Negocierile pentru celelalte portofoliuri continuă, dar nimic nu este încă defiinitiv.—Se crede că ministerul va fi constituit Duminică. Alegerile din Grecia. Atena, 13 Maiț. — O bătaie electorală a fost la Corfu; 4 persoane sunt rănite. Se aşteaptă la mari manifestaţii pentru mâine în toată Grecia. Forţa armată întreagă este pe picior. -V- ---- Manopere Ungureşti O telegramă a anunţat că în comuna Fernezii (Transilvania) a avut loc un atentat de dinamită. Casa notarului „Rapp” a sărit în aer, iar făptuitorii în persoana a doi Români au fost arestaţi şi au şi mărturisit crima. O nouă telegramă a „ Tribunei“ din Sibiu vesteşte, că arestările în cercul Baia-mare se fac în mase şi spiritele sunt în stare de revolta. Brutalităţile ungureşti vor să scoată cu orice preţ ca autor moral al atentatului, pe cunoscutul mare Roman vdr. Vasile Lucaci, preot în Şişieşti. Se ştie, ca în luna aceasta va avea să meargă o deputaţiune de loco Romîni la Viena, pentru ca să facă cunoscute împăratului suferinţele celor 1 milioane de Romîni desmoşteniţi. Maghiarii caută cu orice preţ să pue mîna pe „ Lucaci“ unil dintre cei mai entusiaşti agitatori ai drepturilor naţionale. De altă parte implicînd pe „ Lucaci“ în atentatul de dinamită, guvernul maghiar vrea să convingă pe împărat şi pe toată lumea, că Transilvania e plină de carbonari şi de anarchişti, cari nu merită decît furcile şi glonţul călîilor maghiari RAFUELI Din scandalele Primăriei de Bucureşti ! Un scandal la ordinea zilei este acela cu alinierile şi reparaţiunile. Consiliul tehnic, inginerii primăriei nu mai au nici un glas şi toate hotărârile lor, bazate pe lege, sunt călcate cu dispreţ. Astfel, d. Mercuş, proprietarul caselor din piaţa teatrului, a cerut voie sa facă reparaţiune radicală unor prăvălii. Serviciul technic al Primăriei, refuză autorizaţiunea pe motiv că imobilul este supus retragere şi că reglementul comunal interzice formal asemenea reparaţiuni. Insă afacerea este adusă în consiliu şi onorabila adunare a părinţilor oraşului hotărăşte ca autorizarea să se dea. Coane Lascăre, când ai să dizolvi consiliul comunal de Bucureşti? II In faţa ministerului de finanţe se află o casă cu totul dărăpănată şi eşită foarte mult afară din linie. Proprietarul cere autorizarea să facă reparaţiuni radicale, iar inginerul respectiv, obligat de lege, refuză cererea. Şi această afacere a venit înaintea consiliului careşi-a bătut joc de lege şi de hotărârea inginerului şef, şi autoriză reparaţiunea. Vom continua în fiecare zi, căci în fiece zi se petrec nenumărate scandaluri la comuna de București. Legea teatrelor ori, cu iuţeala fulgerului, fără ca nimeni să poata lua cunoştinţă de cuprinsul său, s’a votat de Senat proectul de lege prin care se modifică art. 23 şi 27 din legea teatrelor. Neaparat că actuala lege are multe lacune, multe dispoziţii rele şi că o modificare serioasă se impune. De acea ne mirăm că să modifică numai art. 23 şi 27. Cu modificarea numai a acestor două articole nu se face aproape nimic. Să trece la pensie câţiva societari bătrâni, şi prin aceasta devin câteva locuri de societari vacante, în cari vor fi de sigur puşi cei mai talentaţi gagişti, dar atâta tot. Relele de cari suferă teatrul sunt mult mai mari şi ele îşi au origina în nedestoinicia celor ce sunt puşi în capul direcţiei. Cei ce merg la teatru au putut vedea, că piesele se montează la noi ca în statele cele mai înapoiate. E o lipsă totală de aparate şi decoruri, o neregulă şi o neîngrijire colosală. Ar fi bine ca la Cameră, cel puţin să se atragă atenţia d-lui ministru asupra chipului nelegal în care se cheltueşte fondul pentru îmbunătăţiri şi înfrumuseţări. Din acest fond în contra decisiunei exprese a legei, care spune: „că nici un membru din comitet nu va avea nici un fel de leafă“ se dau 300 lei lunar unui membru din comitet şi când e vorba de o cheltueală de 50 de fr. pentru montarea unei piese direcţia răspunde „n’avem bani.“ Să mai vorbim de modul în care se primesc piesele, de felul cum se distribue rolurile, de piesele pe cari le premiază direcţia ? Sunt artişti din cei mai talentaţi cărora nu li se dau roluri, şi alţii din cei cari nici n’ar merita să fie angajaţi, cari joc continuu şi ţin roluri din cele mai principale. Şi acestea numai din pricina cancanurilor, la cari iau parte chiar şi unii membrii din comitet. Cu repertoriul este de asemenea un scandal. Anul acesta, de exemplu, nu s-au dat decât vechituri şi încă din cele mai oribile melodrame şi farse. Dar toate aceste chestii nu se pot regula prin legi, ele rămân la priceperea şi imparţialitatea membrilor din comitet şi când avem un comitet ca cel de azi nu ne putem aştepta decât la asemenea acte. Prin urmare mă voiţi ocupa numai de chestii pe cari camera le va putea hotărî prin lege. Cea dintâiă este situaţia gagiştilor şi a funcţionarilor Teatrului. Aceştia sunt plătiţi numai în timpul stagiune!, care ţine şase luni, iar în restul anului sunt asvârliţi pe drumuri. Acest scandal nu se petrece în nici una din cancelarii. Şi un exemplu absolut identic : avem cu funcţionarii corpurilor legiuitoare. Pentru ce o măsură atât de neumană şi nedreaptă să se ia tocmai cu funcţionarii şi gagiştii teatrului prin a căror muncă să ţine acea instituţie ? Nu -mi va contesta nimeni că gagiştii sunt cei ce muncesc mai mult. Ar trebui deci, Camera să hotărască ca să fie plătiţi pe tot anul. Stagiunea să înceapă la 1 Septembre şi să se sfîrşească la 1 Mai. Iar în lunile Mai Iunie şi August să se facă repetiţii aşa că la începutul stagiunei să fie un număr de piese bine studiate. Fondul înfrumuseţărilor să se întrebuinţeze la destinaţia sa. Afară de aceste modificări absolut urgente, chiar modificările cari se aduc prin legea votată de Senat sunt foarte încurcate. Să trec la pensie artişti şi după explicaţiile date de d. raportor allege! cuantumul acestor pensii se va socoti după reţinerile ce se fac din cota fiecărui secretar. E o întrebare însă : Până la 1889 când s’a făcut regulamentul prin care să prevede reţinerile pentru pensie, nu s’a reţinut nimic societarilor. De unde se vor da prin urmare pensiile celor ce se vor pune în retragere? Din venitul fondului de rezervă ? Dar aceasta este abia de 74.000 franci. Şi de sigur nu se vor da pensii ridicute de 70 şi 100 fr., cum s’a dat de direcţie unor artiste pe cari a voit să le pue în retragere, în mod nelegal, după aprobarea regulamentului din 1889. Se va întrebuinţa pentru plata pensiilor şi o parte din subvenţia pe care o dă statul? Aceasta este oare drept ? Desigur că nu. Statul dă subvenţia pentru ca să se întreţie teatrul, pentru ca artiştii să nu dea spectacole scandaloase numai pentru ca să facă reţete mari, ci să reprezinte piese de valoare şi în condiţii bune. Se vor plăti pensiile din veniturile serale ? Iarăşi nu e drept ca produsul muncei unora, să meargă, ca să întreţie pensionarii. De unde va plăti prin urmare direcţia pensiile ? Ca la înfiinţarea tuturor caselor de pensiune şi la înfiinţarea acestei case, guvernul trebue să vie la început cu un ajutor oarecare. Şi desigur 50 de mii de franci, odată pentru totdeauna, vor fi de ajuns, deoarece cu timpul fondul de reservă va crește prin veniturile teatrului ce i se adaug. Am pus aci pe scurt modificările absolut necesarii de introdus în legea teatrelor. Sesiunea Corpurilor legiuitoare este însă la sfîrşit, nu se pot face toate aceste schimbări. Dar în or ce caz trebue să se reguleze şi soarta gagiştilor şi a funcţionarilor teatrului, iar nu numai trecerea la pensie a celor deveniţi nefolositori pentru Teatru şi o povară pentru buget. T. Transformarea garei de Nord Necesitatea de a mări actuala gară de Nord a început a se simţi în anul 1883, când, din causa creşterei transporturilor pe căile noastre ferate, s’a constatat că această gară nu mai e in stare să corespunză nevoilor zilnice ale comerciului şi ale traficului de călători. Deja atunci s’a înjghebat un proiect pentru înfiinţarea unei gări de călători într’un punct cât se poate de central al oraşului, rămâind ca gara de Nord să fie transformată în gară de mărfuri. Lipsa de bani, sau, mai exact vorbind, dorinţa de a întrebuinţa creditele disponibile in alte lucrări, a făcut ca acest proiect să fie înlăturat. In anii de pe urmă, faţă cu desvoltarea de zi în zi crescândă a căilor noastre ferate, datorită, atât înmulţire! relaţiunilor comerciale, cât şi creărei de numeroase linii noui, gara de Nord, care deja în 1883 era insuficientă, a devenit absolut neîndestulătoare ; ea este astăzi o causă netăgăduită de străgăniri pentru public, iar pentru administraţiune motivul unor însemnate pagube şi a unei griji de toate zilele. Din causa stăreî actuale a acestei gări atât comercial cat şi Statul perol sume însemnate, şi în condiţiunile în cari administraţiunea este nevoită a face serviciul, se datoreşte numai unei supravegheri neadormite şi unui adevărat noroc că n’am avut a înregistra pînă acum cele mai mari nenorociri. Neajunsurile gărei actuale In numeroase perioade ale anului, urmează a se încarca şi descărca peste 300 vagoane de mărfuri pe zi în gara de Nord; or, din causa insuficienţei căilor de garaj şi a lipsei de cheuri şi şi magazii îndestulătoare, nu se pot descărca şi încărca decât maximum 180 vagoane; sunt chiar epoci unde nu numai că toate vagoanele destinate Bucureştilor nu pot fi descărcate treptat cu sosirea lor, dar gara este atât de encambrată încât se refusă primirea lor, oprindu-se, pînă li se face loc, în staţiunile învecinate. In atari condiţiuni, se înţelege lesne că termenile de predare nu mai pot fi respectate, iar comercianţii sunt nevoiţi a aştepta cu zilele marfa ce le este expediată chiar din năuntrul ţărei, ca consecinţă naturală a acestei stări de lucruri, se imobilează o parte importantă a parcului nostru de vagoane,care, precum cunoaşteţi, este deja neîndestulător; apoi, cum în suma de vagoane încărcate cu mărfuri şi destinate staţiei Bucureşti sunt şi vagoane străine, şi fiindcă aceste vagoane trebuesc înapoiate administraţiunilor proprietare la termene fixe ; cum, din motivele arătate, înapoerea nu se poate face, căile noastre ferate sunt necontenit supuse la amenzi pentru restituiri de vagoaneîntârziate; aceste amenzi, pentru singurul an 1891, s’a urcat la cifra de 172.022 lei, adică venitul unui capital de aproape 6.000.000 lei. Afară de lipsa de economie în exploatare siguranţa trenurilor este de asemene zilnic ameninţată. Pe când regulamentele de exploatare obligă fără distincţiune toate căile ferate ale Europei a face să înceteze cel mai târziu cu zece minute înaintea ajungere! unui tren în staţie manevrele şi mişcările în direcţiunea sosirea sale, în gara de Nord, pentru a se putea efectua serviciul zilnic* manevrele se fac în contra trenurilor, încât aceste sunt expuse necontenit a fi strivite, şi e de ajuns ca un acar să aibă un moment de inatenţiune pentru ca o catastrofă să se producă. Pentru a putea judeca natura lucrărilor coprinse în suma de 29.000.000 ce se cere, şi pentru a face să dispară ideia careşi-a făcut drum în oarecari cercuri reu informate, că această sumă ar urma să se întrebuinţeze cel puţin în parte pentru lucrări de lux, recapitulăm aci lipsurile şi nevoile ce s-au constatat în gara de Nord. Inconvenientele gărei de călători Inconvenientele principale ce prezintă actuala gară de călători se pot rezuma în următoarele puncte : 1. Lipsa de loc în salele de aşteptare şi pe peron; 2. Lipsa de loc pentru predarea şi pentru primirea bagajelor; 3. Insuficienţa lungimei halei ce acoperă căile de dinaintea peronului şi obligaţiunea pentru o parte din public de a se urca şi e coborî in ploae şi zăpadă; 4. Lipsa de căi de garaj pentru depozitarea trenurilor şi obligaţiune periculoasă de a manevra în timpul intrărei trenurilor în staţie.