Lupta, mai 1892 (Anul 9, nr. 1698-1721)

1892-05-04 / nr. 1700

ANUL IX.­­ No. 1700 ABONAMENTE: IN TABI Un an So»E9 mm Trei luni Peaîni lavitStor­­p« oa ao OS STRSISISTATK On »a...................................................................60 W Suv* lua!...........................................................21­ „ Trai luni .........................................................16 . MERUL 16 BANI : 1 lefi lil­a 25 bani _ 2 lei Pentru animelari a sa adresa: LA ADMSBGISTRAŢIA ZIARULUI UN NUMER VECHI: 60 BANI REDACŢIA: Pasagini :Bftncel Naţionale* (Casele Karageorgevici) ADMINISTRAŢIA: Pasaginl­a Etricei Naţionale* (Casele Karageorgevici) Repausul de Duminica. Politica din afară. Manopere Ungurești. Răfueli. Legea teatrelor. Transformarea gărci de nord. Rubrica indiscretă. Ultimul curier. Din Epir. Sugrumătorii. Repausul de Duminică Ştirea că secţiunile Camerei au respins proectul de lege pentru re­pausul de Duminică, a produs o a­­dâncă nemulţumire printre toţi func­ţionarii comerciali, cari au organi­­zat pentru Duminică 3 Mai o mare întrunire publică la care invită pe toţi comercianţii şi funcţionarii co­merciali din Capitală prin următorul apel: Ştiţi cu toţii că legea pentru repau­sul de Duminică s’a depus în Cameră din iniţiaţi­va câtor­va bărbaţi de inimă, deputaţi în Parlamentul ţărei, şi cărora le datorăm recunoştinţă. Camera insă, în faţa unor interven­­ţiuni oculte, şovăeşte. Acum a sosit momentul decisiv ca, unindu-ne forţele, să ne manifestăm, şi cu tăria ce o dă unirea şi cu cura­­giul ce ni-l dă dreptatea cauzei, să ce­rem ca legea repausului de Duminică să fie votat, fără amânare. Comercianţi şi funcţionari comer­ciali ! Veniţi în număr mare la în­trunirea ce se va ţine Duminică 4 Mai la orele 5 p. m. în sala Băilor Efo­riei, ca prin cuvântările şi votul nos­tru să dovedim pe cale legală, că repau­sul de Duminică este o trebuinţă im­perioasă şi o cerere unanimă a între­gului comerţ. Se ştie că în principiile, în pro­gramul nostru, al democraţilor­ radi­­cali, intră fixarea unui maximum al orelor de lucru pe zi, ceea ce ar face inutil o lege pentru repausul de Duminică. Până când însă noi democraţii vom putea realiza această reformă, fireşte că nevoiţi suntem să ne mulţumim şi cu paliative, fireşte că trebue să stăruim ca măcar un crâmpeiu de reformă umanitară ce găseşte susţinători şi printre vechile partize, să fie admisă. Din acest punct de vedere noi aprobăm cu căldură campania pen­tru­ întro­ducerea unei zi de repaus pe săptămână, fie această zi Dumi­nică pentru a se urma o tradiţie seculară, fie ori­ce altă zi. După noi o altă zi ar fi de pre­ferit fiind­că în genere Duminicele ţăranii vin la târg pentru a se aprovi­ziona cu cele necesare, şi introduce­rea unui repaos absolut Duminica, şi-ar face sâ-şi piardă o altă zi pe săptămână. Dar, ori­cum, fie şi repausul de Duminică, numai să se introducă o dată, pentru a se emancipa din o adevărată robie mii şi mii de tineri cari muncesc câte 14, 16 sau 18 ore incontinuu, neeşind din prăvă­lie de­cât la Crăciun şi la Paşti. Această stare de barbarie trebue să înceteze. Trebue ca Statul să in­tervină pentru a scăpa o clasă de oameni robiţi şi sălbătăciţi, trataţi în cea mai mare parte în modul cel mai crud, îndemnăm deci pe iniţiatorii aces­tei campanii să meargă înainte, să nu desarmeze până dreptate se va face. In adevăr, de câte ori se pune chestiunea de principiu­ a reglemen­­tării raporturilor dintre muncitori şi stăpâni, de atâtea ori se aud stri­găte din toate părţile: ce, voiţi ca Statul să se amestece în toate, voiţi intervenţia Statului şi acolo unde buna învoială e mai mult de­cât posibilă ? Dacă aşa ar fi, dacă aşa este, ce caută legea pentru servitori, lege ru­şinoasă şi nedemnă pentru o ţară ce se pretinde civilisată ? Ce caută a­­ceastă lege care pune o clasă de oa­meni la discreţia celui din urmă po­liţai care poate amenda şi închide ori­când pe servitori numai după re­­clamaţia verbală a stăpînului ? Deci, intervenţia statului în fa­voarea stăpînilor da, cât poftiţi , dar intervenţie pentru a asigura câte­va ore de odihnă la mii de oameni ro­biţi economiceşte, nu. Ei bine, aceasta nu se poate şi campania pentru obţinerea repausu­lui de Duminică trebue încurajată pentru că prin succesul ei, triumfă marele principiu­ ca Statul să inter­vină pentru reglementarea raportu­rilor dintre capital și muncă, inter­­venire largă, întinzându-se asupra tuturor ramurilor de activitate ale țărei. Politica din afară Criza din Italia Bom­a, 13 Mai. — Până acuma mem­brii siguri al cabinetului sunt: d. Giollitti, preşidenţia şi interne; Brin, afacerile stră­ine ; ;Bonacci, justiţia; Martin, instrucţia publică.—Negocierile pentru cele­l­alte por­­tofoliuri continuă, dar nimic nu este încă defiinitiv.—Se crede că ministerul va fi con­stituit Duminică. Alegerile din Grecia. Atena, 13 Maiț. — O bătaie electorală a fost la Corfu; 4 persoane sunt rănite. Se aşteaptă la mari manifestaţii pentru mâine în toată Grecia. Forţa armată în­treagă este pe picior. -V- ----­ Manopere Ungureşti O telegramă a anunţat că în comuna Fernezii (T­ransilvania) a avut loc un atentat de dinamită. Casa notarului „Rapp” a sărit în aer, iar făptuitorii în persoana a doi Români au fost arestaţi şi au şi mărturisit crima. O nouă telegramă a „ Tribu­nei“ din Sibiu vesteşte, că ares­tările în cercul Baia-mare se fac în mase şi spiritele sunt în stare de revolta. Brutalităţile ungu­reşti vor să scoată cu ori­ce preţ ca autor moral al atentatului, pe cunoscutul mare Roman vdr. Vasile Lucaci, preot în Şişieşti. Se ştie, ca în luna aceasta va a­­vea să meargă o deputaţiune de loco Romîni la Viena, pentru ca să facă cunoscute împăratului su­ferinţele celor 1 milioane de Ro­mîni desmoşteniţi. Maghiarii caută cu ori­ce preţ să pue mîna pe „ Lucaci“ unil dintre cei mai en­­tusiaşti agitatori ai drepturilor naţionale. De altă parte impli­­cînd pe „ Lucaci“ în atentatul de dinamită, guvernul maghiar vrea să convingă pe împărat şi pe toată lumea, că Transilvania e plină de carbonari şi de anar­­chişti, cari nu merită de­cît fur­cile şi glonţul călîilor maghiari R­A­FUELI Din scandalele Primăriei de Bucureşti ! Un scandal la ordinea zilei este acela cu alinierile şi reparaţiunile. Consiliul tehnic, inginerii primăriei nu mai au nici un glas şi toate ho­­tărârile lor, bazate pe lege, sunt călcate cu dispreţ. Ast­fel, d. Mercuş, proprietarul ca­selor din piaţa teatrului, a cerut voie sa facă reparaţiune radicală unor pră­vălii. Serviciul technic al Primăriei, refuză autorizaţiunea pe motiv că imo­bilul este supus retragere­ şi că regle­mentul comunal interzice formal ase­menea reparaţiuni. Insă afacerea este adusă în consiliu şi onorabila adunare a părinţilor oraşului hotărăşte ca au­torizarea să se dea. Coane Lascăre, când a­i să dizolvi consiliul comunal de Bucureşti? II In faţa ministerului de finanţe se află o casă cu totul dărăpănată şi eşită foarte mult afară din linie. Proprie­tarul cere autorizarea să facă repara­­ţiuni radicale, iar inginerul respectiv, obligat de lege, refuză cererea. Şi această afacere a venit înaintea consiliului care­­şi-a bătut joc de lege şi de hotărârea inginerului şef, şi au­toriză reparaţiunea. Vom continua în fie­care zi, căci în fie­ce zi se petrec nenumărate scan­daluri la comuna de București. Legea teatrelor ori, cu iuţeala fulgerului, fără ca nimeni să poata lua cunoştinţă de cuprinsul său, s’a votat de Senat pro­ectul de lege prin care se modifică art. 23 şi 27 din legea teatrelor. Neaparat că actuala lege are multe lacune, multe dispoziţii rele şi că o modificare serioasă se impune. De acea ne mirăm că să modifică nu­mai art. 23 şi 27. Cu modificarea numai a acestor două articole nu se face aproape nimic. Să trece la pensie câţi­va societari bătrâni, şi prin aceasta devin câte­va locuri de societari vacante, în cari vor fi de sigur puşi cei mai talen­taţi gagişti, dar atâta tot. Relele de cari suferă teatrul sunt mult mai mari şi ele îşi au origina în nedestoinicia celor ce sunt puşi în capul direcţiei. Cei ce merg la teatru au putut vedea, că piesele se montează la noi ca în statele cele mai înapoiate. E o lipsă totală de aparate şi decoruri, o neregulă şi o neîngrijire colosală. Ar fi bine ca la Cameră, cel pu­ţin să se atragă atenţia d-lui minis­tru asupra chipului nelegal în care se cheltueşte fondul pentru îmbună­tăţiri şi înfrumuseţări. Din acest fond în contra decisiunei exprese a legei, care spune: „că nici un membru din comitet nu va avea nici un fel de leafă“ se dau 300 lei lunar unui membru din comitet şi când e vor­ba de o cheltueală de 50 de fr. pen­tru montarea unei piese direcţia răs­punde „n’avem bani.“ Să mai vorbim de modul în care se primesc piesele, de felul cum se distribue rolurile, de piesele pe cari le premiază direcţia ? Sunt artişti din cei mai talentaţi cărora nu li se dau roluri, şi alţii din cei cari nici n’ar merita să fie angajaţi, cari joc continuu şi ţin ro­luri din cele mai principale. Şi acestea numai din pricina can­canurilor, la cari iau parte chiar şi unii membrii din comitet. Cu repertoriul este de asemenea un scandal. Anul acesta, de exemplu, nu s-au dat decât vechituri şi încă din cele mai oribile melodrame şi farse. Dar toate aceste chestii nu se pot regula prin legi, ele rămân la priceperea şi imparţialitatea mem­brilor din comitet şi când avem un comitet ca cel de azi nu ne putem aştepta de­cât la asemenea acte. Prin urmare mă voiţi ocupa nu­mai de chestii pe cari camera le va putea hotărî prin lege. Cea dintâiă este situaţia gagiştilor şi a funcţionarilor Teatrului. Aceştia sunt plătiţi numai în tim­pul stagiune!, care­ ţine şase luni, iar în restul anului sunt asvârliţi pe drumuri. Acest scandal nu se petrece în nici una din cancelarii. Şi un e­­xemplu absolut identic : avem cu funcţionarii corpurilor legiuitoare. Pentru ce o măsură atât de neu­mană şi nedreaptă să se ia tocmai cu funcţionarii şi gagiştii teatrului prin a căror muncă să ţine acea in­stituţie ? Nu -mi va contesta nimeni că ga­giştii sunt cei ce muncesc mai mult. Ar trebui deci, Camera să ho­tărască ca să fie plătiţi pe tot anul. Stagiunea să înceapă la 1 Septem­­bre şi să se sfîrşească la 1 Mai. Iar în lunile Mai Iunie şi Au­gust să se facă repetiţii aşa că la începutul stagiunei să fie un număr de piese bine studiate. Fondul înfrumuseţărilor să se în­trebuinţeze la destinaţia sa. Afară de aceste modificări absolut urgente, chiar modificările cari se a­­duc prin legea votată de Senat sunt foarte încurcate. Să trec la pensie artişti şi după explicaţiile date de d. raportor alle­ge! cuantumul acestor pensii se va socoti după reţinerile ce se fac din cota fie­cărui secretar. E o întrebare însă : Până la 1889 când s’a făcut regulamentul prin care să prevede reţinerile pentru pensie, nu s’a reţinut nimic societarilor. De unde se vor da prin urmare pensiile celor ce se vor pune în retragere? Din venitul fondului de rezervă ? Dar aceasta este abia de 74.000 franci. Şi de sigur nu se vor da pensii ridicute de 70 şi 100 fr., cum s’a dat de direcţie unor artiste pe cari a voit să le pue în retragere, în mod nelegal, după aprobarea regulamen­tului din 1889. Se va întrebuinţa pentru plata pensiilor şi o parte din subvenţia pe care o dă statul? Aceasta este oare drept ? De­sigur că nu. Statul dă subvenţia pentru ca să se întreţie teatrul, pentru ca artiştii să nu dea spectacole scanda­loase numai pentru ca să facă reţete mari, ci să reprezinte piese de va­loare şi în condiţii bune. Se vor plăti pensiile din venitu­rile serale ? Iarăşi nu e drept ca pro­dusul muncei unora, să meargă, ca să î­ntreţie pensionarii. De unde va plăti prin urmare di­recţia pensiile ? Ca la înfiinţarea tuturor caselor de pensiune şi la înfiinţarea acestei case, guvernul trebue să vie la început cu un ajutor oare­care. Şi de­sigur 50 de mii de franci, odată pentru tot­­dea­una, vor fi de ajuns, de­oare­ce cu timpul fondul de reservă va crește prin veniturile teatrului ce i se a­­daug. Am pus aci pe scurt modificările absolut necesarii de introdus în le­gea teatrelor. Sesiunea Corpurilor legiuitoare este însă la sfîrşit, nu se pot face toate aceste schimbări. Dar în or ce caz trebue să se reguleze şi soarta gagiştilor şi a funcţionari­lor teatrului, iar nu numai trecerea la pensie a celor deveniţi nefolosi­tori pentru Teatru şi o povară pen­tru buget. T. Transformarea garei de Nord Necesitatea de a mări actuala gară de Nord a început a se simţi în anul 1883, când, din causa creşterei transporturilor pe căile noastre ferate, s’a constatat că această gară nu mai e in stare să corespunză ne­voilor zilnice ale comerciului şi ale trafi­cului de călători. Deja atunci s’a înjghebat un proiect pentru înfiinţarea unei gări de călători într’un punct cât se poate de cen­tral al oraşului, rămâind ca gara de Nord să fie transformată în gară de mărfuri. Lipsa de bani, sau, mai exact vorbind, do­rinţa de a întrebuinţa creditele disponibile in alte lucrări, a făcut ca acest proiect să fie înlăturat. In anii de pe urmă, faţă cu desvoltarea de zi în zi crescândă a căilor noastre fe­rat­e, datorită, atât înmulţire! relaţiunilor comerciale, cât şi creărei de numeroase linii noui, gara de Nord, care deja în 1883 era insuficientă, a devenit absolut neîn­destulătoare ; ea es­te astă­zi o causă netă­găduită de străgăniri pentru public, iar pentru administraţiune motivul unor în­semnate pagube şi a unei griji de toate zilele. Din causa stăreî actuale a acestei gări atât comercial cat şi Statul perol sume în­semnate, şi în condiţiunile în cari admi­­nistraţiunea este nevoită a face serviciul, se datoreşte numai unei supravegheri neador­mite şi unui adevărat noroc că n’am avut a înregistra pînă acum cele mai mari ne­norociri. Neajunsurile gărei actuale In numeroase perioade ale anului, urmează a se încarca şi descărca peste 300 vagoane de mărfuri pe zi în gara de Nord; or, din causa insuficienţei căilor de garaj şi a lip­sei de cheuri şi şi magazii îndestulătoare, nu se pot descărca şi încărca de­cât maxi­mum 180 vagoane; sunt chiar epoci unde nu numai că toate vagoanele destinate Bu­cureştilor nu pot fi descărcate treptat cu sosirea lor, dar gara este atât de encam­­brată în­cât se refusă primirea lor, oprin­­du-se, pînă li se face loc, în staţiunile în­vecinate. In atari condiţiuni, se înţelege lesne că termenile de predare nu mai pot fi respectate, iar comercianţii sunt nevoiţi a aştepta cu zilele marfa ce le este expe­diată chiar din năuntrul ţărei, ca conse­cinţă naturală a acestei stări de lucruri, se imobilează o parte importantă a parcului nostru de vagoane,care, precum cunoaşteţi, este deja neîndestulător; apoi,­ cum în suma de vagoane încărcate cu mărfuri şi desti­nate staţiei Bucureşti sunt şi vagoane stră­ine, şi fiind­că aceste vagoane trebuesc îna­poiate administraţiunilor proprietare la ter­mene fixe ; cum, din motivele arătate, îna­­poerea nu se poate face, căile noastre ferate sunt necontenit supuse la amenzi pentru restituiri de vagoane­­întârziate; aceste a­­menzi, pentru singurul an 1891, s’a urcat la cifra de 172.022 lei, adică venitul unui capital de aproape 6.000.000 lei. Afară de lipsa de economie în exploatare siguranţa trenurilor este de asemene zilnic ameninţată. Pe când regulamentele de ex­ploatare obligă fără distincţiune toate căile ferate ale Europei a face să înceteze cel mai târziu cu zece minute înaintea ajungere! unui tren în staţie manevrele şi mişcările în direcţiunea sosirea sale, în gara de Nord, pentru a se putea efectua serviciul zilnic* manevrele se fac în contra trenurilor, în­cât aceste sunt expuse necontenit a fi stri­vite, şi e de ajuns ca un acar să aibă un moment de inatenţiune pentru ca o catas­trofă să se producă. Pentru a putea judeca natura lucrări­lor coprinse în suma de 29.000.000 ce se cere, şi pentru a face să dispară ideia care­­şi-a făcut drum în oare­cari cercuri reu informate, că această sumă ar urma să se întrebuinţeze cel puţin în parte pentru lu­crări de lux, recapitulăm aci lipsurile şi nevoile ce s-au constatat în gara de Nord. Inconvenientele gărei de călători Inconvenientele principale ce prezintă actuala gară de călători se pot rezuma în următoarele puncte : 1. Lipsa de loc în salele de aşteptare şi pe peron; 2. Lipsa de loc pentru predarea şi pen­tru primirea bagajelor; 3. Insuficienţa lungimei halei ce acoperă căile de d­inaintea peronului şi obligaţiunea pentru o parte din public de a se urca şi e coborî in ploae şi zăpadă;­­ 4. Lipsa de căi de garaj pentru depozi­­tarea trenurilor şi obligaţiune periculoasă de a manevra în timpul intrărei trenurilor în staţie.

Next