Lupta, septembrie 1892 (Anul 9, nr. 1797-1821)
1892-09-19 / nr. 1812
ANUL IX. — No. 1812 AB038&VESTE DIN ȚARĂ Un an.......................................................................40 lei Șease luni......................................................... 20 „ Trei luni..................................................................10 „ Pentru învețători pe un an...................................30 „ IN STREINETATE Un an...............................................................50 lei Șease luni..................................................................25 „ Trei auul...................................................................15 „ wmmi 15 em REDACȚIA: Pasagiu! „BAncei Naţionale“ (Casele Karageorgevlel) ADMINISTRATIAIUNCIURI s Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... * ,la linia „ IV „ „ ... 25 bani „ Inserpe şi reclame „ „ .... 2 lei „ rentru a înmoiuri a se adresa : LA ADMSMISTRAŢI^i JEIARULUI un nmm. vmm so m Pasagiu! „Băncei Naţionale“ (Casete^B^rageoggeTiei) MEMORIELE REGELUI După câteva zile de grevă, compania consimţi la cererile lucrătorilor şi aceştia reintrară in atelier. De abia reîncepură însă lucrul şi compania călca angajamentele luate, dînd afară pe cîţiva lucrători grevişti. Imediat greva reîncepu, manifestmndu-se din partea lucrătorilor o solidaritate demnă de admirat. De astă dată greviştii puseră şi chestia urcărei salariilor. Astăzi primim ştirea din Galaţi că această nouă grevă a isbutit pe deplin. Fabrica, faţă de rezistenţa energică a lucrătorilor, a recunoscut din nou angajamentele luate în scris şi a acordat la fiecare şi o sporire de 15 bani pe zi. Felicităm pe lucrătorii Gălăţeni pentru frumoasa lor izbindă, repurtată numai prin solidaritatea dintre dinşii. PRIMELE REFORME Spuneam mai demunăzi că statul român este cel mai mare exploatator al muncitorime! noastre, el fiind şi mare agricultor, şi mare industrial, şi mare capitalist. Aşa fiind, fireşte că cel puţin în ceea ce priveşte această parte a muncitorimei nu va contesta nimeni că e datoria statului să se ocupe de dânsa, de starea eî, de nevoile eî, de soarta eî. Când cerem statului reforme şi leg! generale pentru îmbunătăţirea soarteî întrege! muncitorimi, când cerem stabilirea unu! maximum de ore de lucru pe zi, unu! minimum de salar, case de ajutor, case de retragere pentru lucrătorii infirmi şi bătrâni, etc., se pune îndată înainte faimoasa chestiune a intervenţiei şi neintervenţiei, discuţiile pe această temă reîncep şi se prelungesc până când, în cele din urmă, reforma proectată sai cerută se amînă. Noi însă punem pentru moment chestiunea altminterlea, adică evităm cu totul chestia amestecului statului în afacerile şi interesele particulare şi întrebăm: este oare drept ca pentru proprii săi muncitori, pentru proprii săi salariaţi, pentru proprii săi funcţionari, Statul să aibe două măsuri, menajând şi protejând sistematic pe unii, exploatând şi storcând iarăşi sistematic pe ceîlalţi ? Este drept aceasta? Acist lucru îl face statul nostru, acest procedeu nu-l repugnă, de dînsul se foloseşte pentru crearea şi creşterea veniturilor sale. Pe moşiile Statului rromân, în atelierile sale, muncitorii sunt tot atât de exploataţi, dacă nu şi mai râu, ca şi de proprietarii şi fabricanţii particulari. Ţeranii de pe moşiile Statului, arendate în genere unor greci lacomi, fără nici un scrupul şi fără nici o legătură în ţară, sunt cel mai exploataţi, cei mai nenorociţi şi în starea cea maî mizerabilă ce se poate cine va închipui; în atelierile Statului, în întreprinderile sale industriale, mai ales la căile ferate, muncitorii zac în cea mai neagră robie, supuşi la o muncă continuă de câte 24 şi 36 de ore, plătiţi în mod mizerabil. Cu toate acestea nu toţi funcţionarii Statului, nu toţi salariaţii săi sunt în acest bal. Pentru mulţi, pentru foarte mulţi dintre dînşi, orele de lucru sunt reglementate chiar la mai puţin de opt ore pe zi, lefurile sunt fixate prin lega, casse de pensiuni şi casse de ajutor funcţionează cu fonduri de milioane. Ei bine, noi cerem Statului să generalizeze aceste avantagii pentru toţi câţi depind de dînsul, noi cerem ca Statul să facă şi să aplice reformele democratice în imensele sale întreprinderi agricole şi industriale, pentru ca apoi să poată cu mai mult cuvînt şi cu mai multă dreptate să impună legile şi reformele sale particularilor. Aşa, se ştie că până acum câţiva ani o pare a liniilor noastre ferate, linia Roman Iaşi, era exploatată de o companie streină. Inchipuiţi-ve că ministrul nostru de lucrări publice ar fi intervenit pe lângă acea companie impunându-i să reglementeze 1 la 8 sau 10 orele de servicii ale binarilor, acarilor, etc. — lucru ce s’a făcut în Franţa şi aiurea—fără însă a introduce această reformă şi pe liniile proprii esploatate de statul român. Ce autoritate, ce valoare ar fi avut această intervenire, cu ce drept chiar ar fi putut ea avea loc? Căci aci vine în joc şi chestia concurenţei, ciocnire de interese mateteriale ; un mai mare schimb de personal necesitează cheltueli însemnate, astfel că cheltuiala de exploatare pe kilometru de drum de fer ar fi revenit mai mare pentru compania străină decât pentru stat. Am putea chiar zice că faptul că statul nostru exploatează până la extrem muncitorimea întrebuinţată în întreprinderile sale agricole şi industriale, îndreptăţeşte pe particulari la o întrecere în această exploatare, căci nu e glumă să te lupţi cu un mare agricultor şi un mare industrial ca statul, ale cărui mijloace sunt incalculabile. E de datoria noastră să relevăm acest lucru, să arătăm că dreptatea cere ca statul să înceapă prin a da exemplul în aplicarea reformelor economice şi sociale pe care le revendică păturile democratice. s. Mersul Holerei Holera la Buda-Pesta «Agenţia Română» ne comunică următoarea telegramă : Budapesta,129 Septembre. Ieri s-au produs 3 decese cu simptome holerice şi azi un deces. Azi aui intrat la spital 4 bolnavi nuci. Cracovia, 29 Septembre. Azi a fost un deces prin holeră la Cracovia şi un deces la Podgoriţa. Hamburg, 29 Septembre. Buletinul holerei, pentru eri anunţă 70 caşuri, 25 decese, dintre care 26 caşuri şi 9 decese pentru zilele precedente. Paris, 29 Septembre. Ieri au fost la Paris 26 caşuri de holeră şi 8 decese; în împrejurimi 8 caşuri, 8 decese; la Havre 4 caşuri, 2 decese. Berlin, 29 Septembre. (Oficial).—Ieri au fost: la Altona 9 caşuri de holeră, 6 decese; în districtul Stettin 5 caşuri, 1 deces; la Magdeburg 1 deces ; în Schleswig, 2 caşuri, 1 deces; la Coblence, 1 deces ; la Düsseldorf, 1 deces; la Ludwigshut 1 cas. New-York, 28 Septembre. Un cas nou de holeră s’a produs printre călătorii internaţi la Swenburne; toţi bolnavii cari sunt acolo sunt în convalescenţă. Vaporul «Normania» a plecat ori la Southampton; Rhaetia a părăsit carantina. -------assssB.--------- Greva din Galaţi Greva muncitorilor de la fabrica Goetz et. comp. din Galaţi este caracteristică. Ea s’a desfăşurat în nişte condiţiuni de natură a încuraja mult organizarea muncitorilor pe baza unei strînse solidarităţi. Se ştie că lucrătorii din numita fabrică, exploataţi in mod mizerabil, ne mai putând suporta răul tratament la care erau supuşi, s’a fi pus în grevă, formulând câteva revendicări foarte modeste, precum o oră de repaus la amiazi pentru lucrătorii de zi şi una la miezul nopţei pentru lucrătorii de noapte, ajutoare medicale in timp de boală, reprimirea în atelier a tuturor greviștilor, etc. Chestiunea urcărei salariilor fusese amînată pentru mai târziu. EDITIA A DOUA SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRE 1892. Sociologia Lucrul cel mai important la ordinea zilei astăzi, sunt numeroasele congrese de muncitori cari se ţin unele după altele, în Franţa. Nu de mult am avuţi un congres de urmieni la Paris, care a fost urmat numaidecât de un altul ce s’a ţinut luna trecută. Pe urmă, asemenea congrese s’au întrunit rînd pe rind la Tours, la Saint-Quentin, la’Bordeaux, acum in urmă la Marsilia Iasig multipalSaint- Ouen convocat" de consilierii municipali socialiști din Franța. In toate aceste" congrese" [nu fost vorba de alt,ceva de cât de studierea gravei probleme sociale, pe care nimeni astăzi nu mai cutează a o tăgădui, precum şi de căutarea mijloacelor prin cari omenirea să poată a se apropie cât mai mult posibil de acest ideal al bunului trai şi pentru toţi. Multe lupte s’au dat până a se ajunge aci! Au trecut antifşi ani până când, în ţările civilizate, oameni reali instruiţi, inteligente distinse, bărbaţi obicinuiţi cu metodele ştiinţei să ajungă a admite ideia că şi pentru maladiele sociale se pot întruni congrese, cari să discute mijloacele de a le combate,tot aşa ca şi pentru maladiele omeneşti. Şi astăzi putem zice că numai în ţara noastră se mai găsesc, nu indivizi izolaţi, dar chiar partide întregi care nu numai că nu admit aceasta, dar încă tăgăduesc cu încăpăţânare existenţa oricărei cestiuni sociale şi prin urmare şi necesitatea rezolvărei ei. e aci, opunerea desperată contra oricărei programe de soluţiuni politicosociale. Şi în această privinţă,in ţara noastră există partide mai retrograde decât clericalii din Belgia, de cât regaliştii din Franţa, căci şi aceştia sunt nevoiţi a se înclina astăzi în faţa tristei realităţi. Şi prinţul Napol omi şi Papa vorbesc astăzi in manifestarile şi enciclicele lor de nevoia de a se veni în ajutorul claselor muncitoare! Dacă am întreba pe un fizician, pe un chimist: «Care e scopul, care e urmarea practică a ştiinţei lor?» ei vor răspunde: industria. Dacă am zice unui fiziologist: «Sunt foarte interesante studiele dv. asupra vieţei, asupra creştere! şi funcţionărei organelor, dar la ce pot servi ele? fisiologistul, de sigur, s’ar supăra şi ar striga: «Ştiinţa mea ! Dar fără ea n’aţi putea avea medicina, n’aţi avea higiena, nu v’aţi conserva sănătatea.» Ei bine, ce ar putea oare răspunde un om politic din ţara noastră, care se înjură de dimineaţă până seara cu adversarii săi, cind l’ai întreba pentru ce toată această frămîntare ? El n’ar putea răspunde altceva decît arătînduţi portofoliul ministerial, sau mai bine leafa şi onorurile pe cari le capătă indată ce regele îi dă puterea. Atîta şi altceva nimic. Şi în acest timp muncitorii din Europa, eî cari murjcesc din zi pînă in noapte pentru existenţa lor şi a familielor lor, ei se întrunesc în congrese, pentru a forma ştiinţa, care să asigure sănătatea socială, fericirea pentru toţi! Şi după cum orice ştiinţă are ca parte corespunzătoare o artă, o practică aplicată la umanitate, tot aşa îndată ce Sociologia s’a născut, partide întemeiate pe ea a trebuit să se formeze. Partide fară o bază ştiinţifică, fără un ţel indicat de ştiinţa socială sunt astăzi un anachronism, ele trebue să piară, ele vor pieri, căci nu vor mai avea la cine să se adreseze. Poporul, atît de înşelat pînă astăzî, începe să se intereseze de soarta lui şi să-şî prescrie singur remediele de care are nevoie.E drept însă, că, ca şi orî-care ştiinţă. Sociologia la început a fost obscură şi, ca urmare, şi partidele întemeiate pe ea au cam umblat la început prin nori; sociologii ’şî-afi făcut de multe ori in mod prea repede observaţiunile lor, iar aderenţii lor au fost prea grabnici in tragerea concluziunilor. Ca şi orî-care ramură de ştiinţă, sociologia a trebuit să treacă prin această perioadă empirică, cînd la observaţiuni necomplecte s’au adăogat generalizări neexacte, generalizări ce s’au înrădăcinat cu atât mai mult în creeri, cu cit ele au tot fructul imaginaţiuneî. Şi congresele de muncitori, de cari vorbim, suferă încă de această perioadă de început a sociologiei. In cele mai multe din aceste congrese în loc să se înlăture acele concluzii grăbite, pentru a relua problema socială de la început, căutând să coordoneze faptele ce până acum nu erau cunoscute şi să constitue astfel o adevărată ştiinţă socială, menită a uşura real suferinţele muncitorilor, din contra, şcoalele eşite din prima perioadă a sociologiei au căutat să întunece şi să încurce iarăşi discuţiunile prin concluziile lor repezi şi in nici un raport cu realitatea faptelor, amânând astfel la infinit orice îmbunătăţire a soartei celor nenorociţi. Răul mic este trecător; nu e nici o cunoştinţă omenească care să nu fi trecut prin această fază : alchimia a precedat chimia, rebutagiul a precedat chirurgia , teoriele comuniste, teoriele absolut colectiviste cu pretenţii de espectativă până la realizarea lor, a trebuit să preceadă democratismul întemeiat pe practica adevăratei sociologiei. Deja socialiştii luminaţi din Franţa, din Belgia, au cam părăsit sociologia idealistă, pentru a îmbrăţişa, sociologia pozitivă a democraţiei radicale, care, studiind gravele maladii sociale, prescrie remediele imediate şi eficace menite a scoate din robia salariatului, cu o oră mai înainte, imensa darii a celor ce muncesc. Şi în acest scop, în Belgia, socialiştii au dat mâna cu radicalii. In Franţa, consilierii comunali socialişti, întruniţi în congresul de la Saint-Ouen, au lăsat la o parte idealurile sociologiei abstracte, au călcat în picioare faimoasa disciplină socialistă, şi s’au ocupat de modul cum să îmbunătă- i ţească in mod real şi imediat soarta ne mai tolerabilă a alegătorilor lor. Punerea în sarcina comunelor şi a Statului, a bătrânilor şi a copiilor fără familii şi fără mijloace; suprimarea accizelor; higiena comunelor; suprimarea monopolurilor; stăpînirea comunelor pe administraţia şi pe poliţia lor—acestea sunt punctele ce formează programul socialiştilor de la Saint-Ouen, puncte cari se găsesc toate în programul mult mai bogat şi mult mai înaintat al radicalilor de pretutindeni. Sociologia care arată claselor exploatate fericirea într’o lume viitoare,şi-a băut banii ca şi Teologia. Adevăraţii democraţi nu pot fi atît de cruzi, incît să condamne milioanele doi muncitori ca să zacă, din generaţiei in generaţie, în aceiaşi robie, gină când vr’un nou Mesia va sosi. oala e gravă, remediul trebue imediat. Aceasta e Sociologia pozitivă şi adevărat democrată. F. DIN VIAŢA REGELUI CAROL salegeri! şi ps Isisa Cameră 13/27 Ianuarie. — Consulii generali al Engliterei şi Prusiei, Greciei şi Saint-Pierre, îşi prezintă scrisorile de acreditare. Bălăceanu se întoarce la Paris trecând prin Atena. Aci are să înmâneze Regelui o scrisoare din partea Prinţului şi afară de aceasta să sondeze terenul pentru încheiarea unei confederaţii a statelor creştine de la Dunărea de jos şi peninsula Balcanică. Instrucţiuni analoge şi o scrisoare către Prinţul de Muntenegru să trimit agentului român din Belgrad, I. A. Cantacuzino, cu avizul să se ducă la Cetinje. Ştirile din Creta povesteşte tot despre lupte necontenite. grgPrinţul se duce iar la Moldova, conform promisiunii sale că Iaşii vor fi a doua reşedinţă a sa. Astăzi pleacă şi ajunge la Ploieşti. Mâine are de gând să sosească până la Adjud, iar noaptea a treia s’o petreacă la Roman, aşa că abea la 18 (30) are să ajungă in capitala Moldovei. Călătoria, în acest anotimp nu mai are farmecul călătoriei din urmă. Vremea e îngrozitoare, drumurile desfundate şi pretutindeni se văd tristele urma ale foametei. Prinţul dă din caseta sa privată, deja foarte mult pusă la probă, câte şoapte, opt până la zece mii de franci districtelor ca ajutor pentru cei atât de greu loviţi. 18 (16) Ianuarie. — Prinţul Carol face întreaga călătorie în trăsură deschisă, cu tot frigul şi vântul ; nu prea îşi păzeşte sănătatea, dar suportă mai mult de cât oricare din însoţitorii săi. — Intre Tîrgu-frumos şi Iaşi unul din surugii cade de pe cal şi-’şî frânge un picior; la întrebarea îngrijată a prinţului, mândrul mănător de cai spune că frântura n’are nici o gravitate, dar că trebue să fie vindecat până la reîntoarcerea prinţului, căci cine să-l poată înlocui nu este. La răspunsul prinţului că se va întoarce deja peste două săptămâni, surugiul asigură că până atunci, se va vindeca piciorul. Primirea în Iaşi e iarăşi extraordinar de amabilă. Prinţul descalecă şi de astă dată la palatul Mavrogheni.— Defilare de trupe, vedeam în Mitropolie, toate ca şi astă vară. 21 Ianuarie /1 Februarie. — Prinţul vizitează şcoala militară transferată la Iaşi, şi o găseşte cu desăvârşire neîngrijită, lipsă de toate cele necesare, chiar şi de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Inspectează apoi toate până în cele mai mici amănunte şi se îngrijeşte ca să se îndrepteze toate. Seara se aranjează un bal de 350 de persoane. Dintr-o scrisoare a tatălui său, pe care o primeşte azi, află multe lucruri interesante despre vechea patrie. Prinţul Carol Anton scrie : „Afacerea recunoaştere! tale din partea Prusiei s’a aranjat. Scrisoarea pe care ţi-a trimis’o Bismark trebue să te fi mulţămit. Cauza întârziere! a fost că puterile au negociat mult între dânsele dacă re* * cunoaşterea trebuia să fie colectivă