Lupta, august 1893 (Anul 10, nr. 2066-2090)

1893-08-05 / nr. 2069

5 AUGUST 1893 ceptorul îi ea aşternutul pe care femea la ţesut când era fată mare, etc., femeea des­perată insultă pe bărbat, acesta îi dovedeşte din nou că n’are dreptate. S’a răcit mămăliga ; femeea sare cu gura pe bărbat c’a întârziat prea mult, că face prea multe datorii la crîşmă ; bărbatul mai ales acuma nu-i poate îngădui multă vor­bă. Nu-i place mâncarea, un motiv puter­nic de a arunca strachina cu mâncare în capul femeei. Un „tîrîe-brîfi“ trece pe drum; bărbatul cere femeei socoteală pentru ce să uită înspre casa lui ; femeea îl ea cu gura, el e ea la bataie. In sfârșit la amândoi le vine să-­şi iee lumea în cap: femeea de răul husumului de bărbat, bărbatul de răul morei hodoro­gite, de răul femeei. Şi fără întârziere să şi duc; de multe ori în această fugă nime­resc la crîşmă. Acolo, bărbatul cântă: Frunză vede de diudă și Ileana de răul teu Me duc la crîșmă să bea, La crîşmă la făgădăfi­ci oca de vin un left, Acolo-i sumanu meu. Femeea la rândul ei cântă : De ciuda bărbatului Am să beui al dracului. In realitate nu-i nici unul vinovat, căci tot ei cântă : Când gândesc să beți la vin; Grijuri necazuri nu vin Şi de aceea Prea cinstite poloboc Ia mai stăi puţin pe loc. Să venim noi vr’o câţi­va înspre mântuirea ta. Visul trece şi după el vine crîşmarul cu sacii, argaţii boerului cu harabaua ca să-’i fee recolta de pe arie, unul pentru bău­tură, altul pentru banii împrumutaţi din iarna trecută.... Motiv nou­ de ceartă, care mai tot-d’a­una să sfîrşeşte cu bătae. Des­perarea e mare, să simte din nou­ trebuinţă de lumea lui Bacus. Acum să cântă renu­mitul cântec «sărăcilă şi bogăţilă“ în care săracul şi bogatul să rîd unul pe altul ; bogatul rîde pe sărac că munceşte; săracul ride pe bogat că şade cu gâdul numai la bogăţii, pe când el n’are nici o grijă. Tot acum să face filozofia vieţii. Viaţa-i scurtă, D-zeu ştie ce vom mai păţi pe ceea lume şi de aceea : Frunză verde ş’o alună Bea, bea, bea sărmană gură Căci ca mâni te faci ţărână, Bea, bea, bea sărmane gât Căci ca mâni te faci pământ. Atâta despre armonia casnică . Cu această ocazie am văzut în treacăt că ţăranul bea pentru că-i sărac. Lucrul să întâmplă şi vice-versa, însă în mod cu to­tul excepţional. El bea ca să-­şi mai u­re din când în când nevoile. Trebue să spu­nem înapoi că numărul ţăranilor nebeţivi dar săraci e cu mult mai mare de­cât al celor beţivi; şi prin urmare dacă dăm cu­vântului beţie înţelesul de cauză de ruină materială şi morală, găsim că în general, nu beţia e cauză de sărăcie ; din contra sărăcia e o cauză de beţie. ♦ ft * Căte­va cuvinte despre părinţi şi copii. Căsătoria fără copii sau părinţii cărora ie mor copiii sunt nefericiţi pentru că n’afi cine să le poarte de grijă la bătrîneţe şi după moarte. Un părinte nici o­dată nu se întreabă dacă creşterea ce o dă copiilor este bună. Părinţii care afi noroc afi copii buni , cei fără noroc afi copii răi şi no­rocul doar nu atârnă de om. Poţi să baţi un copil „piele ră“ ori şi cât, daca ’i-e de la D­zefi să rămînă răfi, răfi remine. Părinţii sunt datori să poarte de grijă co­piilor să nu crească de capul lor, să le facă zestre, almintrelea ei afi dreptul să’şi blesteme părinţii. Şi, în adevăr, părinţii ’şi dafi silinţa în acest sens, bine înţeles cât pot şi cum să pricep. Idealul părintelui este ca copiii să trăiască mai uşor şi dacă­­ s’ar putea să nu muncească. El ştie că dacă-şi va învăţa copii carte, aceştia n’afi să se mai iute la el, n’afi să-i­­ dee de pomană nimic după moarte ; cu­m toate acestea i­ să pare atât de grea şi iu­­­­birea de părinte e atât de mare în cât îşi­­ zice: „facă ei cu mine cum ’i vor lăsa i­­nima, efi doresc să mor cu mîngîierea că v­a fi să trăiască mai uşor“. Această socotălă şi-o face ori­ce părinte, tot-d’a­una însă rămîn numai cu dorinţa. Mama adoarme copilul cîntîndu-i do­rinţa inimei sale, s’ajungă să-l vadă scrii­tor la masa întâiu, scriitor la cănţărerie, suprefect în tribunal, etc. Mai ne urmă dacă întrebi pe un ţăran ce mai face, cum mai petrece, şi dacă te cunoasce, ’ţi răs­punde: „slavă D-lui copiii mi s’a făcut mărişori, mi-s de ajutor, pot să se hrănăscă singuri, de acum nu mor de foame­. Cum vedem, nevoile nu i-afi dat pace să-şi înveţe copiii carte. Ii vine greu­ să se lipsească de braţe de muncă. Lui, nu-i dă mîna să-şi înveţe co­piii de­cât cel mult clasele primare. Entu­­­­ziasmul pentru şcoală scade cu trecerea­­ timpului, căci muncitorul crede că şcoala ar avea de scop suprimarea muncii. Din moment ce se încredinţează că şcoala nu-i scapă de nevoi, nu mai vede nici o raţiune de a-şi da copiii la şcoală. Copii ţăranului rămân dar, în majori­tate, numai cu şcoala din casa părintească. Să intrăm puţin în această şcoală ca so­­vedem, căci ia prezintă cel mai mare in­teres. Copilul începe să găngurească cele din­­tîi şi trei cuvinte: tîtă, mamă, tată; să um­ple inima părinţilor de bucurie. Al pa­trulea cuvânt e mai tot­d’a­una o injurie, de care părinţii fac haz: e semn că co­pilul are să fie deşteptat. Copilul se lo­veşte de ceva, părinţii ’l învaţă să bată I obiectul de care s’a lovit; el loveşte cu I beţişorul pe ori­cine ’i­ese înainte , toţi fac haz, are să fie mare ştrengar. A în­cetat alăptarea: copilul plânge într’una. Ca să-l împace i se dă ori şi ce; el se obiş­­nueşte cu acest fapt şi cere orice vede la părinţi, fie că aceia ce el vede e o oală cu vin safi sticlă cu rachii. Dacă ameţeşte co­pilul, nu plînge, mai e vesel, să joacă, faci haz de el, safi adoarme şi scapi de bucluc. Copilul e faţă la toate certele şi inju­riile fără perdea dintre părinţi. El vede că cele mai dese certe provin din pricina sur­­tucarilor. Vede şi aude pe mumă cum plînge şi blastemă, să dea ciuma în gîtul boie­rului, holera în inima perceptorului şi să-l mănînce viermii de viu­ pe guvern. De aici frica copilului de surtucari, frică care nu-l­­ va părăsi toată viaţa. * Mama disperează că copilul n’are minte :­­ ea e necăjită nu poate suferi copilării. II­­ bate necontenit şi n’are ce-i face. II ame­­­­ninţa că are să’l dea la şcoală unde nu­­ mai merge cu nebunii. Are să se ducă la­­ profesor să-l roage c­a să-i aducă numai­­ pielea şi ciolanele. De aici temerea şi ura­­ de şcoală. I Ocupaţia cîmpenească şi grijele părin­­­­ţilor fac cu neputinţă o privi­ghere mai de­­ aproape a unei bune creşteri; mulţi copii I contractează adese­ori o mulţime de obi­­­­ceiuri rele, care odată încuibate în moralul I lor numai cu mare greutate pot fi înlă­­t­­urate. I Iată generalitatea creştere­ în familii ; v sunt şi unele excepţii. , ---------~S8C=«0-------­chimic, şi constatat ca este un adevărat filtru­ ideal ce însuşesce toate condiţiunile technice şi antimicrobice. Subsemnatul, a­vând în vedere interesul imens ce presinta cestiunea alimentarei cu apă a elevilor şi elevelor cari, ca na­turi fragete, sunt mai mult expuşi la contactarea diferitalor maladii ale căror germeni se propaga în apă, are onoare a recomanda D-voastre filtrul menţionatei firme represintată prin D. B. Welles et C-nia din Bucureşti, calea Victoriei No. 97, sigur fiind, că, în interesul ce purtaţi sănăteţei copiilor, ve veţi grăbi a procura câte un asemenea filtru pentru fie­care şcoală din acea urbe; cu modul acesta copii, având o apă de băut bună şi curată, pot fi aparaţi de boale. Priimiţi, vă rog, D-le primar, asigura­rea distinsei mele consideraţi­uni. p. Ministru, Dr. Cornoiu FILTRU-IDEAL ! Iată circulara cu No. 6.151 de la 26 Iulie 1893,­­ adresată de D. ministru cultelor şi instrucţiune!­i publice D-lor primari din comunele urbane. Domnule primar, D. B. Welles şi C-m­a represintanţî ai I firmei «Dr. Nordtmeyer-Berkefeld-Gesell- I­schaft», cari, reluând studiul lui Pasteur­­ și Koch, au construit un filiu examinat­­ de D. Dr. Bernard, directorul institutului LAPTA O serbare la Bistriţa In ziua de 30 Iulie a fost la şcoala sub­ofiţerilor de la Bistriţa, o serbare frumoasă. In fie­care an, în această zi, este solemni­tatea cu care se termină examenele anuale care încep la 1 Iulie. Anul acesta am avut mulţumirea să a­si­st şi să iaci parte la această serbare militară. La orele 9 dimineaţa elevii şi ofiţerii şcoalei, în mare ţinută, se afla şi pe câmpul de instrucţie din faţa şcoalei, aşteptând so­sirea comandantului şi a comisiunei exami­natoare. Peste câte­va minute sosi înaintea frontului d-nui locat.-colonel Priboianu, pre­şedintele comisiunei, maior Petrom­an mem­bru şi local,­colonel Căpitanovici, coman­­dantul şcoalei. Colonelul Priboeanu ură sănătate elevilor, la care aceştia răspunse prin strigătul de Ura! După aceasta d-sa ţinu elevilor un frumos discurs, în care îşi exprimă deplina sa satisfacţie pentru frumoasele rezultate pe care le-a fi constatat cu ocazia acestor exa­mene şi din care, a zis d-sa, se poate ve­dea cât interes pun atât comandantul şi corpul ofiţeresc cât şi elevii pentru a face din această şcoală una dintre cele mai bune instituţii de cultură militară. In adevăr, rezultatele acestui an afi fost mai mult, de­cât frumoase, de­oare­ce toţi elevii afi în­trunit condiţiunile de promovare şi ab­solvire. După această cuvântare frumoasă s’a ci­tit în faţa frontului ordinul de zi dat, de comandant prin care se stabilea ordinea de clasare în care elevii din anul al 11-lea ab­solveaţi şcoala şi cei din anul I se promo­vaţi în clasa II-a, apoi colonelul Priboianu a încredinţat singur, celor d’intâi cinci elevi insemnile gradelor de sergent agjutant şi sergenţi majori. In urmă elevii din infan­terie şi cavalerie a executat diferite exerciţii militare, cele de cavalerie foarte frumoase şi cu precisie executate. La orele 12 din zi a avut loc banchetul la care a luat parte următoarele persoanee: D-na şi d-1 Colonel Macarovici coman­dantul şcoalei fiilor de militari din Iaşi, d-na şi d-1 Locot. Colonel Priboianu, pre­şedintele comisiei esaminatoare, d-na şi d-1 Locot. colonel Căpitanovici, comandantul şcoalei de sub-ofiţeri, d-na şi d-1 Major Pe­­troianu membru al comisiunei, d-na şi d-1 Dimancea, d-na şi d-na I. Mihale, dirigintele oficiului Bistriţa, d-na şi d-1 Pleşoianu sub­prefectul Plasei Horez, d-nele Maior Mihăescu, Draghici, Elena Locot, Ursachi, Anastasiu şi Părvulescu d-rele: Lucie Căpitanovici, Lala Savovicî Baranga, Dimancea, Hepites, Dra­ghici ;—Ofiţerii profesori ai şcoalei Căpitănii: Vasiliu Vasile, Constantinescu George, Dr. Soiu; Locotenenţii: Iancovescu C., Valima­­reanu M., Uraschi G., Botez C., Vlădescu A., Marinescu N., Iorgulescu B. şi Sub-Loco­­tenenţii: Anastasiu A., Bilciurescu Gr , Moi­­sanu S., Radulescu G., şi toţi elevii şcoalei. Seria toastelor a fost deschisa de d-l Co­lonel Macarovici cari a băut în sănătatea Colonelului Căpitanovici, cel cari de 5 ani a lucrat cu atât zel și activitate pentru a­­cesta şcoală, până a adus-o în gradul de dezvoltare în cari să afla astăzi. Ca răspuns la acest amabil toast colonel Căpitanovici declară că serviciul ce a făcut lung timp sub Colonel Macarovici la şcoala din Iaşi, îl a făcut acea ce este. După acesta d-l Colonel Priboianu într’o cuvântare admirabilă, a făcut să reeasc­ă din nou­ meritele comandantului şi a corpului profesorul în conducerea acestui aşezămînt de cultură militară. Un toast cari a mişcat pe mulţi a fost acel al Căpitanului Vasiliu, ridicat în numele corpului ofiţeresc al şcoalei, şi prin care se exprima sentimentele de iubire şi respect către comandantul lor, cari în curând va pleacă de la aceasta şcoală; prin Căpitanul Vasiliu oficerii îşi arata şi recunoscinţa şi tot­odată regretele lor pentru plecarea colone­lului Căpitanovici. Cu aceasta ocazie am putut vedea cât de puternice şi sincere sunt legăturele dintre oficerii şcoalei şi comandantul lor, cât de­vota­ment şi iubire există între membrii a­­cestui corp. După toasturi Locotenent Uraschi a re­citat mesenilor frumoasă poesie a lui Copp de Le Drapeau cari a mişcat pe asistenţi şi pentru care d-sa a fost aplaudat şi felicitat. Seara a avut loc representaţia teatrala dată de elevii şcoalei în marea sală de gim­nastică, la acesta representaţie a luat parte afară de persoanele cari a fost la banchet încă alta lume multă dimprejur. Spectacolul s’a început cu un poem mi­litar recitat cu mult talent de elevul ab­solvent Constantinescu Stan, şeful clasei a II-a, acest poem intitulat Mihu Căpitanul de Plaiu a fost compus ad hoc de Sub- Locotenentul Anastasiu, un tănâr şi talentat oficer, vechi elev al acestei şcoli. — D-sa a fost foarte mult aplaudat şi chemat de către publicul spectator. Reproducem în foeletonul nostru de astă­zi acesta frumoasă compoziţiune. Spectacolul a continuat cu piesa Iorgu de la Sadagura de V. Alexandri, piesă veche dar plină de calităţi, căci zugrăveşte de mi­nune, cum ştia Alexandri să zugrăvească, societatea română de acum 50 de ani. Representarea acestei piese a fost pentru mine o adevărată surprindere . Elevii s’a fi întrecut şi nimeni nu poate crede că pe un teatru improvizat, cu mijloacele de care se dispune şi cu nişte tineri elevi ca actori, o piesă ca aceasta să se poată da cu succes. Ei bine! nu exagerez nimic daca afirm ca multe oraşe de provincie ar fi fericite să aibă un teatru în care să se execute aşa de bine o piesă . — toate rolurile (destul de dificile) a fost jucate admirabil de elevii ac­tori, tipurile bătrânului răzeş Moldovan, femeei cochete, nepotului berbant, ovreiu­lui camator, ţăranului beţiv, neamţului Sal­­timbac etc. a fost minunat create. Spectacolul s’a sfîrşit cu câte­­va produc­­ţiuni gimnastice, foarte grele, executate de d-l Lăzărescu profesorul de arme al şcoa­­lei, cu recitarea unei poesii franceze La Charge de cavalerie a Reishofen, de elevul Izvoranu şi cu danţul mateloţilor executat de elevi. Sunt sigur ca toţi cei cari a fi asistat la această serbare vor păstra ca şi mine o fru­moasă amintire şi că vor căuta a răspândi convingerea ce îşi a fi făcut ca în această şcoală să formează buni ofiţeri armatei şi buni cetăţeni societăţei. Credem asemenea că astă­zi toată lumea şi conducătorii oştirei s’a convins că această şcoală nu numai că merită să trăească, căci a dovedit câte vitalitate este în elementale ce dă, dar ca este o datorie a i se da o desvoltare din ce în ce mai mare . Trebue să se convingă odată pentru tot­dea­una toţi că acesta-i singura şcoală prin care tot sol­datul poate aspira la cel mai mare grad militar, şi cine ştie dacă printre sergenţii cari fac această şcoală şi cari mai târziu­ îşi complectez studiile în şcoale superioare de resboifi, nu se găseşte în faşă un gene­ral cari va face într’o zi gloria ţărei noastre. A. L. ------- No. 2069 INFORMATIUHI Plata pensiilor pe luna August va începe la 12 ale acestei luni. »«SSRS Eri a plouat la Piatra-N., T.-Ocna, Bacau Hârşova, Ploeşti, Giurgiu, Oc­nele Mari, Câmpina, Tirgovişte, Dof­­tana, Tecuciu şi Curtea de Argeş. In numărul nostru de Luni s’a dat informaţia cum ca comisarul sect. 41 ar fi bătut crunt o femeie; în urma cercetărilor ce am făcut am putut constata că am fost induşi în eroare. Adevărul e că o femeie a fost dusă la sens. 41 pentru că nu vroia să asculte de a nu merge cu un copil cu căruţul pe strada ast­fel că era ameninţată să fie calcată de tramway sau de vre-o trăsură, sergentul invitând-o să treacă pe trotuar, numita l-a insultat. Ser­gentul a condus-o la sees. 41 unde sub­comisarul a pus-o în libertate. ».« La 1 iulie 1893 se aflau 1090 deţi­nuţi în arestele judeţene din ţară, dintre cari 412 condamnaţi, 615 pro­veniţi şi 27 trecători. Regele României împreună cu prin­­cesa mamă au sosit la băile din Ra­­gatz. Membrii în consiliu general al în­văţământului au fost numiţi d-nii G. Dumitrescu, Al. Vitzu, G. Danielopolu, dr. Manolescu şi N. Nitzulescu din partea universităţei din Bucureşti. D-nii Leonardescu, G. Urechia, dr. Perice şi P. Poni din partea univer­sităţei din Iaşi, D. M. Galoianu din partea semina­relor. D-nii Al. Odobescu şi G. Gogu (în­văţământul superior) şi d-nii I. Geor­­gescu şi M. Wachman din partea şcoa­­lelor speciale. Astăzi pe la orele 7 dimineaţă o fe­meie care lucra la palatul justiţiei a căzut după schelă de la etajul al IlI-lea şi a fost foarte grav rănită. Victima a fost trimisă în cura spi­talului Brăncovenesc. Noul regulament pentru examenele de bacalaureat a fost terminat de mi­nistrul Cultelor şi instrucţii publice. Acest regulament se va pune în aplicare la 1 Septembrie viitor. Inundaţiile din Austro-Ungaria Lemberg, 15 August.— Apele Strugi şi Dunastru continuă a creşte. 4 sate pe Dunastru sunt sub apă. Ploile con­tinuă, din care causă sunt temeri că apele vor creşte mereri. Ştiri mărunte Ieri a avut loc la Titu logodna tînăru­­lui inginer Marcus Loebell cu gentila dom­nişoară Eugenia P. Vastelly. Felicitările noastre. Atragem atenţiunea Primăriei asupra mur­dăriei din str. Nouă în dosul tipografiei „Românul“ şi asupra murdăriei de pe locul viran de pe lângă imprimeria Statului. A apărut de sub tipar o carte folositoare: Resumat despre arhitectura şi construcţi­­unea practică, special pentru zidărie şi dul­­gherie de d-nul inginer Anton Borneanu. De vânzare la autor strada Armaşu 30. Preţul 2 lei. FOIŢA Ţ­­­ARULUI „LUPTA“ MIHUL CĂPITANUL frisonierul de la Baia In lupta de la Baia, scăpând ca prin minune, Se zice că Mathiaşî, al Ungurilor crai, A dus legat în ţară-î, cu scop ca să-şi resbune, Pe Mihul Moldoveanul, un capitan de plai. Renumele lui Ştefan victorios în toate Resboaele, ruşinea ce în Baia suferi, Aprinse ’n Ungur ura, ce umilirea scoate Din suflete pigmee, când nu se pot mări. îndată ce ajunse în ţara Ungurească, Ordonă să-i aducă p’alui prisonier Ş’atunci, Mihul apare în camera regească Purtând cu greu, dar mândru cătuşele de fier. Privindu-1 fix Mathiaşî, escortei face semnul Şi doi soldaţi se pleacă pe Mihu a deslega, Apoi se duc din sală, predând încet con­semnul La pagîul ce remase pe rege a surveghea — Ştii tu ostaş ce planuri făcut-am pentru tine De te am oprit la Baia şi ’n ţară’mi te-am adus, Nu­ te-ai gândit? Respunde. — Vai Sire, în lume cine Ghiceşte adevărul? dar, am un presupus; I Şi dacă presimţirea mea tristă, nu mă’nşală, I De sigur nu’mi surîde norocul pe aci, I Căci m’aţi oprit în luptă d’a cărei văl- I măseală Abea cu câţi­va oameni aţi putut rătăci; I Şi fui trimis din partea Moldovei, cum ştiţi, care ’ E’patria cea scumpă, lui Voevod Ştefan, Sunt dar străin aicea, duşman cum mi se pare Câci neam de neamul nostru cu voi a fost duşman. Acestea sunt destule dovezi care să’mi spună, Că frunza din pom ruptă, descinde pe pământ, Şi că, răpit ca dânsa din patria mea bună, Din ceas, în ceas, m’aşteaptă, o gură de­­ pământ. I — Semeţi ca toţi ai voştri la vorbe fiind harnic.­­ Tu uiţi că robul poartă respect şi că un prins î Ar trebui............. — Dar Sire, vă înşelaţi amarnic ! Căci e­i de Ştefan Vodă la voi am fost trimis . Şi nu sunt robul vostru, nici prins, ci delegat.­­ Veni-l cum ştiţi la Baia cu ’naltă 'nsărcinare. • Şi nu mi-aţi dat respunsul, deci nu am ter­minat.­­ Prin mine dar vorbeşte, tot Ştefan, vodă , mare. — Ascultă, nu’mi mai spune cuvinte de paradă, Pe Ştefan să mi’l lauzi zadarnic osteneşti De crezi că a mea minte când­va o să te creadă; E­i sunt sătul de vorbe şi curteniri domneşti. Arată-te mai liber ca cel ce pătimeşte Desvălue’ţi durerea şi spune-mi sincer tot. Nu-i Ştefan lângă tine, în jurul tău priveşte Spioni n’are la mine, al vostru mic despot. — Măria ta, voi credeţi că omul ce nu-i rege. Nu are’n piept, safi are o inimă ast­fel, In cât nici umilirea să n’o poată înţelege, Ori s’o înece lesne, dar Mihul nu-i mişel; Şi voi proba că astea nu’s vorbe de tocmeală, Căci nu urzesc în umbră livr’un tron să do­bândesc, Despoţii, veneticii, scot vorbe la iveală, Şi pentru interese, zis ţara că-ţi iubesc. Repet încă o dată şi-s mândru a vă spune Că sunt omul lui Ştefan, ostaş şi căpitan, Moldova are oameni ce-s vrednici d’al ei nume Moldova şi a mea ţară ţi domnul meu Ştefan. — Zadarnic mai baţi câmpii! Europa toată ştie Că suferiţi sub Ştefan, că n’aveţi casă, loc, Şi nici odihna mesei, nici o statornicie ; Ce’i pasă lui de ţară, când însuşi îi dă foc ? — Da, sire, aşa este, mereu trăim în lupte, Dar vina nu e Ştefan, Vecinul e gelos !.. Ş’apoi nu el ci ţara dă foc celor perdute, Căci dac’un ochifi e bolnav, să’l scoţi a zis Hristos. — In adevăr ai dreptul să-ţi aperi domnitorul, Efi nu’s tiran ca dânsul, de mine frică n’ai, Eşti tocmai cum îmi place şi-ţi joci prea bine rolul, Lui Mathias, pe vorbe, nu vrai nimic să dai. Ş’ast­fel zicând se scoală, alături se opreşte De Mihul, şi c’un zâmbet samsaric îi şopti: Am aur, de vrai vino, cu el te cântăreşte, Şi cât va sta’n balanţă, al tău-ţilur, va fi; O vorbă de’mi vei spuune... Ş’apoi cu bogăţia Vei ciştiga şi titluri măreţe, ca dobândă, In schimb vinde pe Ştefan, e mică datoria. Dar voi numai atâta, ajută-mi la isbândă; Căci voi o răsbunare. Schiţează’mi aci planul Resboiului, cu care să’l biruesc, ş’apoi....... Din tine brav prieten, din Mihul Căpitanul Voi face primul duce, în oaste aci la noi. Ai combătut alături cu el, în bătălie, Şi mâna lui cea dreaptă, ai fost adesea tu. Răspunde, vrei nobleţă, mărire bogăţie Pe planul tăui ? Răspunde..... — Pe viaţa mea că nu­­ întreaga mea fiinţă mai bine să dispară ! De­cât să vând pe Ştefan, mai bine aci pe loc, Să mă înghită iadul. O, sire ’n astă ţară, Se vede că de oameni străini, vă bateţi joc ! Dar ştiţi că înaintea’mî, averea preţ nu are ? Rang, titluri de nobleţe, nedemne le urăsc ! Pe lângă al meu­ nume cinstit, nu e mai mare, Nici unul, poate, sire, nici titlul teu regesc! — Infame, insolente, atâta îndrâsneală! Ai cutezat spre mine se urci mişelu’ţi gând ? De când regii s’atacă de robi fără sfială, Şi tronul să insultă de omenii de rând ? Mărirea nu’ţi priesce, vei spune-atunci de sine Căci, ’ţi ordon pe Ştefan se vinzi numai de cât De nu’i vorbi toţi pagii vor năvăli la tine Şi limba’ţi vor scoate-o, cu spadele din gât! —Sunt sire din Moldova v’am spus din prima dată Şi’n ţara mea credinţa, e cea întâi virtute Voinicului nu-i pasă de moarte nici o dată Când poate salva ţara de trista servitute! Am rîs d’a voastre titluri şi rîd d’ameniţare, Nici una nu m’atrage şi nu sunt ispitit, Aştept se’mi scoateţi limba şi rug, spânzu­rătoare, Ori când aveţi plăcere, de moarte’s pregătit ! —Ei bine vei avea-o ! Luaţi p'acest fanatic Şi mâni de „Sfântul Ştefan“ se fie spân­zuraţi Din om în om s’ajungă la domnul să fi vrăj­matic, Vestirea morţii crude, ce-am dat-o supărat ! — Da, Sire, ţi se'i spue lui Ştefan Vodă mare, Ca’n ziua când Moldova serbează-a lui patron, Eu­ i-am urat isbândă ţi în spânzurătoare, M'am dus apărând ţara şi gloriosu-i tron ! A. Anastasiu. 1893 Iulie 30 — Bistriţa. --- -

Next