Lupta, noiembrie 1893 (Anul 10, nr. 2141-2164)

1893-11-25 / nr. 2160

25 NOEMBRIE 1893 — Te lauzi! Te lauzi! Te lauzi! urla clopotele din toate părţile. — Sucursală ! Agenţie! Sucursală A­­genţie ! — Fie şi Bancă Naţională, luaţi ce vreţi dar tăceţi. — Bravo ! bravo ! bravo ! strig clopo­tarii de astă-dată. La sfârşit e foc bengal, artificii şi ra­chete. D-nii Stoicescu şi Cuza pun chestia na­ţională : — Numai agricultorilor români să se dea bani cu împrumut d-lor. Străinii pot să pue capitaluri în Bancă, nu pot însă să se împrumute. — Cu bile ! cu bile ! strig opozanţii. — Sunteţi 15 ? întreabă prezidentul. — Suntem ! suntem ! strigă d. Dobrescu, ascuns la spatele d-luî Grigorescu. — Să ve ved ! Eşiţî la lumină. Unul câte unul liberalii sunt aduşi şi trântiţi în faţa d-lui Pogor, care ’i pri­veşte făcend reflecţii asupra tipului fie­căruia. — T ai numerat! — ’I am şi desemnat ! Sunteţi 12! Scam­al, gălăgie, protes­e. Insferşit preşedintele convine că sunt 15, cari cer votul cu bile. Se votează, dar votul este nul. — O ţară eminamente reia fii nu respund la sunetul buciumu­lui în momente de grea cumpănă, este o ţară, care dacă n’a perit, e că trăeşte, strigă cu lăcrămî în voce d. A. C. Cuza, agricolă ai că- Jia. lapja DIN SUCEAVA (Corespondenţa pârtie, a ziarului „Lupta“) Suceava, este titlul cu care începe un funcţionar din judeţul Suceava (trimis de prefectul sef la Bucureşti ca să-l laude), primul articol din ziarul „Ţara“ din 6 Noembrie 93. Prefectul actual avea multă nevoie de a fi lăudat de gazete, di e drept, tupeul şi sfidarea sa însă sunt revoltătoare, şi de a­­ceia îmi permit a arata adevărul cum stăm noi la Suceava Suceava este judeţul cel mai nenorocit şi cel mai părăsit din toate judeţele din ţară. Mizeriile, destrăbălarea şi reaua administra­ţie au ajuns în aşa grad în­cât noi suce­venii am perdut ori­ce speranţă de îndrep­tare, şi din această cauză nimeni nici se mai încearcă a reclama sau a se plânge cui­va; d. Catargiu a hotărît a-şî astupa urechile la orî­ce plângere ce vine de acolo. Administraţia După o schimbare de 6 prefecţi în decurs de 5 ani, a ajuns în capul acestui judeţ ca prefect un individ numit Gh. Istrate, care nu are încă absolvite cele 4 clase pri­mare, ci numai trei, care a fost odinioară copist de sub-prefectură, registrator, arhivar, şi în urmă director la prefectură din Ro­man. Prin un mister (pe care mulţi ’­ cu­nosc­ însă puţin meritoriu, a ajuns prefect la noi spre nenorocirea şi mai mare a aces­tui judeţ. Ca fie­care nulitate şi ca fie­ce om incult e duşman de moarte a celor mai culţi ca el şi ori­cărui progres şi imbunătăţire, aşa că a destituit pe toţi funcţionarii integri în­­conjurându-se de oameni şi mai incapabili ca el care însă îi zic sărut mâna cuconaşule. Dar să cităm câte­va fapte : aşa la plasa Muntele unde anghina şi hoţii dispăruse, graţie măsurilor energice luate de fosta ad­ministraţie, d-sa face atâta mizerii fostului sub-prefect în­cât acesta demisionează, nu­mind ca sub-prefect pe un bătrân de 60 ani care de frica hoţilor nu prea sta la re­şedinţa sub-prefecturei, aşa că anghina cu toate afirmările ziarului „Ţara“, nu numai că a reînceput cu o lum­e ne mai­pomenită la plasa Muntele, dar s’a întins ca pecin­­gerea în întregul judeţ, şi vom cita comu­nele: Şasea, Baea, Mălini, Bradăţel şi oraşul Fălticeni, unde mortalitatea e în­grozitoare. In comuna Liteni mortalitatea a fost atât de grozavă şi neglijenţa adminis­traţiei prefectului Istrate aşa de revoltă­toare, în­­cât proprietarul moşiei, d-l G. Vârnav Liteanu, a înfiinţat singur un spi­tal, dând o casă, cumpărând o etuvă şi alte instrumente, aşa că d-nii de la „Ţara“ pot lua informaţiuni chiar la Direcţia serviciu­lui sanitar de toate acesta. Tot în plasa Muntelui cu venirea noului prefect şi sub-prefect (de aceiaşi capacitate şi energie) a­i reapărut hoţii, aşa că luna trecută ziua mare pe şoseaua naţională ho­ţii au­ prins pe d. Candole, silvicultorul M. S. Regelui, şi pe soţia d-sale, desbrăcândul şi luându-i toţi banii ce avea la el, precum şi geanta cu banii aflaţi la d-na Candole. D-l prefect telegrafiază ajutorului de sub­prefect să prinză pe hoţi. Spre a arăta cât ţin la telegramele d-lui prefect, peste două zile tot aceiaşi hoţi care au prădat pe d. Can­dele prind pe d. Popovici exploatatorul pa­­durei Doha, tot ziua mare şi pe şoseaua naţională desupuindu-l de tot ce are asupra lui, luându-i între altele un ceas de aur şi 300 lei ce-i avea în geamantan. D-l prefect Istrate dă o altă telegramă ajutorului de sub-prefect, hoţii însă calca a treia oară pe nişte lucrători de la fabrica de cherestea de pe Suha, unde un lucrător prin dibăcie îm­puşcă pe un hoţ, i­r d. ispravnicel Istrate a umplut ziarele guvernamentale că el a împuşcat pe hoţ. Un alt tip de sub-prefect numit de d-l Istrate e individul Vasiliu. Acest individ a­­vând de multe ori daraveri cu justiţia a fost în 1891 destituit de însuşi d. Catargiu prin decret Regal din funcţiunea de ajutor de sub­ prefect ce ocupa atunci pentru „fals de acte publice“ tecstual decretul de desti­tuire iscălit de rege şi de d. Catargiu, iar în 1893 aceleaşi iscălituri sunt pe decretul de avansare a lui Vasiliu din ajutor de sub­prefect, sub prefect graţie următoarelor me­rite : In Ianuarie ministrul de finance în­chide toate cârciumile ţinute de ovrei din Paşcani şi Lespezi. Vasiliu se afla ajutor de sub-prefect în Paşcani. Pe peronul gărei Paşcani dînsul se adresează unui deputat din localitate al cărui nume o putem cita la cas de necesitate, spunându-i că fie­care evreu­ dispune de câte una mie franci în mâinele lui pe­ntru a Ie da deputatului ca să stăruiască ca comunele Lespezi și Paș­cani să se declare în comune urbane, sau să se reguleze o­ dată pentru tot d’auna chestia cărciumelor. Acest deputat s’a dus imediat la prefectul de atunci d. Aslan de­­nunțându-i faptul care imediat l-a mutat in altă plasă. D-l Vasiliu prin decedatul colonel Arias a provocat ancheta în­cât prefectul de a­­tunci a fost înlocuit, iar cărciumele redes­chise. In Septembre d. ministru de finance tri­mite din nou pe inspectorul Cumpănăşescu de închide cârciumele din Paşcani cu pro­­cese-verbale în regulă confiscând şi toate băuturile. Vasiliu de­şi cu slujbă în altă plasă to­tuşi cu domiciliul sta în Paşcani unde ne­vasta sa e învăţătoare, unde avea casa şi restaurantul gătei în antrepriză,­aşa că şi de astă-dată dânsul sa amesteca în afacerea cărciumelor. Un domn senator din Bacau, amic şi conjudeţan a d-lui Istrate, vine la Bucureşti ca advocatul evreilor, se duce la ministerul de finance nu reuşeşte, se adre­sează la cel de interne cerând o anchetă administrativă, însă cu orî-ce chip a se numi prefectul și nu cum-va un inspector adminis­trativ ; in acea anchetă lucru nostim d. pre­fect Istrate Evreo-fag se fie cerut de însuși evreii in anchetă contra ministerului de finance. Ce s’a făcut ce s’a dres nu știU. Ca prin minune însă în același moment când chestia aceasta fierbea, Vasiliu, depo­sitorul de la 30 evrei a câte o mie lei, e avansat ca sub-prefect, cărciumele toate re­deschise, iar d. ministru Ghermani a rămas numai cu supărarea şi cu osteneala. Acest Vasiliu e dat în judecată corecţională prin denunţul d-lui A. Romănescu pentru­ că fiind ca ajutor de sub-prefect în lipsa suu-prefec­­tului fiind însărcinat de procuror a face o anchetă la un omor ce se impută d-luî Fi­lon, ar fi luat de la acesta 1000 de franci făceau afacerea muşama. Judecătorul de instrucţie începe instruc­ţia, chiar să mărturii, adună probe. Ce se întâmplă însă? Romănescu care umbla după slujbă e pus de Vasiliu ca casier comunal la Paşcani, şi acesta îşi retrage denunţul. Cu toate că acţiunea publică trebue sa urmeze şi după retragerea denunţului, to­tuşi de câte­va luni afacerea stă în amor­ţire sub No. 30160, iar d. Vasiliu, sub­prefect , tot acest Vasiliu pe când se afla ca ajutor la Giurgeşti, face a se numi de prefect în comisia interimară din comuna Pleşeşti un negustor de cai. Tot satul se duce la prefect, la sub­pre­fect, în toate părţile şi reclamă, cu toate aceste a fost în zadar, d. Vasiliu ’şi men­ţine amicul, aşa­ că locuitorii revoltaţi s’au dus la Primărie dând o bătae acestui şef al comunei, iar cei de la „Ţara“ scriu că în Suceava e administraţia cea mai onestă şi sătenilor li se împărţeşte până şi bani de nea Istrate. Astăzi d. sub-prefect Vasiliu e sub-pre­fect la plasa Moldova-de-sus însă cu domi­ciliul în Paşcani, unde se duce în fie­care zi fiind şi cârciumar, res­ul şade în Folti­­ceul lângă nea Istrate, iar la reşedinţa Sub-prefecturei stă un dorobanţ, şi nu plasă potlogăriile şi anghina ’şi caută de treabă. (Va urma). De la Lespezi De peste munţi Dreptate ungurească. —­ Se scrie din Abrud-sat cu data de 21 Noembrie v.: In 8 Noembrie st. v. a. c. s’a întâmplat ale­gerea de vicenotar în comuna Abrud-sat (co­mună curat, românească). La acest post au competat trei indivizi, duci Români şi un Ungur. In ziua sus amintită s’au presentat alegătorii în cancelaria comunală. Când era să se înceapă alegerea prin voturi „Măria Sa“ (? !) „szolgabiró“-ul a zis, că de­oare­ce pe un candidat (Român) nu-’l cunoaşte, nu-’l poate primi în candidaţie, cu toate că acesta s’a presentat în ziua premergătoare a alegerii la „Măria Sa“ (?!) „Szolgabiró ‘-ul, când apoi acesta i-a­ şi promis că-’l va pune în candidaţie, dar se vede, când a a­­juns treaba la alegere ’şi-a uitat că în fe­ricita ţară ungurească mai există şi Ro­mâni (!) Iar despre al doilea candidat (Ro­mân) a zis, că acela nu are cualificaţiunea recerută şi aşa nu-’l poate pune în candi­daţie. In urmă a rămas un patriot maghiar (o rudenie de a „MăriA-Sale“) (? !) pe care apoi „Măria-Sa* (? !) ’l-a declarat de vice­notar ales, iar Românii alegători au rămas cu gura închisă, nu a zis nici unul nimic, afară de vr’o trei juzi comunali (Români lăpedaţî), care au strigat: „să trăiască dom­nul Winkler“, iar cei­lalţi au eşit afară ca plouaţi. Şi aici avem a face cu „dreptate ungurească.“ punctator. „DORNA“ Primul Isvor Român Apă minerală alcalină bicarbonată Plasa Muntele, Judeţul Suceava. După analiza făcută de celebrul profesor d-rul Babeş, cu raportul către onor. mi­nister de Interne şi publicat în Monitorul Oficial No. 93, se constată că, apa mine­rală „Dorna“ este cea mai curată de mi­crobi din toate apele străine. Asemenea mai este analizată de Haguet la 1789; Abrahamfi 1833; Dr. Steiner 1856; Dr. Pribram 1879; Dr. Bernard 1889; Dr. Istrati 1890; şi aprobată de Consiliul sanitar superior prin jurnalul No. 1463 din 17 Octombrie 1889. Pentru informaţiuni a se adresa la Ad­ministrație, strada Lipscani 61, București. Comerţul Iaşilor D-na G. D. Şerban, preşedintele Ca­merei de comerţ din Iaşi, a adresat d-lui ministru ele interne următoarea cerere : Domnule Ministru! „Tariful taxelor de acces votat de onor. consiliu comunal din Iaşi până astă­zi legea maximului votată de onor. Corpuri Legiu­­­itoare şi care astă­zi este în vigoare, cu­prinde în sine unele disposiţiuni vexatorii transacţiilor comerciale şi desvoltărea in­dustriilor indigene, aceasta provine de­sigur din împrejurarea că Camerile de comerciu din ţară n’a fost consultate la întocmirea noului tarif de accize. Astă­zi însă având în fața noastră o lege votată şi pusă chiar în aplicare, nu ne mai este permis a o critica întru cât priveşte întocmirea sa. Pe baza ei şi a principiilor ce ea cuprinde, consiliul comunei Iaşului a întocmit şi vo­tat un tarif al taxelor ce se vor percepe de comună pentru viitor, acel tarif însă necă­­pătând aprobarea d­v., el n’a putut fi pus în aplicare nici până acum de­şi se svonise că se va aplica încă de la 1 Septembrie es­­pirat. Starea de nesiguranţă în care se află comerciul Iaşului este imposibilă şi cu totul prejudiciabilă comercianţilor noştrii, nimeni nu ştie ce să facă sau ce are de făcut, căci o mare schimbare să introduce prin n­oul tarif, unele articole fiind taxate în plus şi altele in minus, iar altele scutite cu de­săvârşire. „Dacă d-voastră nu aţi putut da apro­barea cerută tarifului votat de onor, con­­siliu comunal, din cauză că aţi găsit în el articole taxate prea urcat, vă rugăm să bine­voiţi a ne comunica şi nouă acel tarif pen­tru a-­l studia şi a vă da avizul acestei Ca­mere, singura în drept şi competenţa în a­­semenea materie, iar în cazul când nu gă­siţi obiecţiuni asupra zisului tarif vă rugăm să bine-voiţî a da cuvenita aprobare cât mai în grabă pentru a se pune piaţa comercială din Iaşi în poziţie a-’şî relua cursul obici­nuit al afacerilor, cunoscând cărui regim de acces vor fi supuse mărfurile lor. Credem d-le ministru că cerinţele comerciuluî unui oraş de importanţa Iaşului menită toată bi­­ne-voitoarea d-voastră solicitudine pentru a nu fi sacrificat şi lovit în cele mai vitale ale sale interese. „Bine-voiţi, vă rog, d-le ministru, a primi asigurarea prea osebitei mele consideraţiuni.“ Preşedinte: G. D. Şerban. Secretar, Hugo Hahn. IUFORMATIUNi Unele ziare au anunţat că aseară era să se ţie o întrunire la d. Peu­­cescu. Ştirea n’a fost exactă, nu s’a ţinut întrunire la d. Peucescu aseară. * * * Consiliul comunal al Capitalei s’a întrunit aseară sub preşidenţia d-luî ajutor de primar Borcescu, şi s’a ocu­pat cu expedierea afacerilor curente. * * * Azî d. Locotenent Cătuneanu, ataşat la consiliul de resboiui, a plecat la pă­durea Kreţuleşti spre a face o anchetă, în privinţa împuşcăreî unui soldat de artilerie.* A: * In Monitorul de azi a apărut decre­tul prin care d. R. Văcărescu este nu­mit prefect la Muscel, cum şi acela prin care d. Mongescu, este autorizat să ureze afacerile prefecture­ de Ro­­manaţi până la numirea unui titular in locul d-luî Săvoiu, transferat la Olt. * Azî se va împărţi senatorilor răs­punsul la Mesagiu, redactat de comisia Senatului. De­sigur discuţia va începe tocmai Luni.* * * No. 2160 In­prejurul Bucureştilor a început să se facă patrulări de către călăraşi. Aceasta din pricina deselor hoţii pe­trecute. Unele ziare au anunţat că Episcopul de Râmnic şi Noul Severin, a hotărît să dea o bursă pentru facultatea de theologie, pe timp de patru ani. A­­ceastă informaţie are nevoe de o mică modificare. Episcopul de Râmnic va da această bursă regulat în fie­care an, cât timp va trăi.* D. general Pastia a inspectat ori re­gimentul de cetate.* Guvernul Otoman a scăzut caran­­tina de la Sinope pentru provenien­țele maritime și fluviale române, de a 10 la 5 zile. 'X­­X­IIi se telegrafiază următoarele : Berlin, 5 Decembrie. —Ziarul „Germa­nia“ anunţă că d. Lieber a declarat co­­misiune pentru tratatele de comerţ că ma­joritatea partizanilor săi nu cred oportun să renunţe la politica comercială inaugu­rată în r8gi prin tratatul Austro-Un­gar. Marea majoritate din centru va vota pentru tratatul Român. * * * In sfârşit, administraţiunea comu­nei Iaşi, s’a hotărît a publica licita­­ţiunea abatoriului comunal, în jurul căruia s’a făcut, cu drept cuvânt, a­­tâta zgomot. Termenul licitaţiuneî este 27 Ianua­rie 1894. Construcţiunea, după cât se poate judeca de pe planurile expuse, va fi de o frumuseţe rară ; ea va costa 1600000 lei. In curând dar comuna Iaşi va scăpa de infecţiunea şi mizeria excesivă a actualului abatoriu, care se va distruge prin foc. Studenţii universităţii din­­Iaşi au înaintat de asemenea un voluminos memoriu d-lui ministru de războiu, prin care protestează contra noilor mă­suri luate de d-sa in cestiunea solda­ţilor bacalauriaţi. * * In «Monitorul» de Vinerea trecută s’a publicat testamentul lui Barbu Lăzureanu prin care acest generos ro­mân lasă averea sa «Societăţii pentru învăţătura poporului român». Iată dispoziţiunile principale ale acestui testament: Toată averea imobiliară se va pre­face în bani, cu cari se vor cumpăra efecte de ale Statului român, sau al­tele garantate de stat, şi se vor de­pune la Casa de depuneri. Tot acest fond va purta numele de «fondul Barbu Lăzureanu». Numai din venitul acestui fond, fără să se poată nimeri şi nici o dată a se atinge de capital micşorând­u-1 sau deturnându-1 în parte sau în tor­tul de la adevărata sa destinaţiiune, se vor acorda burse până la acoperi­­rea lui, de către numita societate. Aceste burse nu se vor putea acorda de­cât fiilor de săteni români, plugari, muncitori de pământ ei însăşi şi îm­proprietăriţi pe pământul Statului, sau al marilor proprietari, căci nestrămu­tata dorinţă a testatorului este ca de ele să se bucure numai aceia ce vor dovedi că sunt români prin origina din moşi şi strămoşi şi din tată în fiu. Bursierii vor fi întreţinuţi în şcoala normală a societăţii. «■ * * * * * • * t jţe D- THOMESCU medic pr­im­ar la spitalul de copii Strada italiană No. 111 Consultaţii la 6 ore seara FOIŢA T­­­AR­ULUI „LUPTA“ 84 IADELEIU FERIT de EMIL ZOLA XIII O lovitură nouă o aștepta la No­rande. Lucia murise peste zi. Guillaume, când sosise, găsise copila în agonie. Unele din acele friguri brusci, care revin în plină convalescenţă, o ucise. A­­prinsă, căutând cu mânuţele răceala cear­şafurilor, îşi scotea de subt plapomă bra­ţele tremurătoare. Apoi crise de delir o fă­­ceau să se sbată şi să se lupte împotriva a ceva nevăzut, pe care părea că -l contem­plă cu priviri fixe şi deşerte ; ochii ei se turburau puţin câte puţin, ca nişte isvoare de apă limpede, pe care le turbură un val de nisip. Când a intrat tatăl ei, ea nu l-a cunoscut. Plecat d’asupra patului, el o pri­­via cu jale, simţia că i se sdrobeşte inima. După sfâşierea ce simţia la fie­care horcăit al ei, îşi zicea că ea e toată a lui; o imensă părere de râu că a respins-o îl îndoia d’a­supra ei, îi da pofta să o strângă la piept şi să se lupte cu moartea pentru ea. Era o trezire de afecţiune de o jale nespusă. Cu toate acestea Lucia muria. A venit un moment, când delirul a încetat. Ea a avut un zîmbet frumușel de copil supărat. Apoi, uitându-se împrejur, ca şi cum s’ar fi deştep­tat, păru ca -şi aduce aminte şi că recu­noaşte toate. întinse mâinile la tatăl ei, re­petând vorbele astea ce­­ erau obicinuite şi cărora le da dulceaţa unei desmierdări: — Ia-me, ia-mă. Guillaume se plecă, pierdut, crezând-o scăpată. Dar când era să o ridice, auzi cum trupuşorul îi trosnește într’o­ scuturătură bruscă. Murise. După ce a­­culcat-o iar, în­­genuchiă, mut, neputând să plângă. Curând nu­­ mai îndrăznit nici să se uite la ea : moartea strângea buzele copilei, gura ei fă­cea mutra gravă a lui Iacob, încremenit de efectul acesta al rigidității cadaverice care fixa încet încet, pe faţa copilei, asemănarea cu omul acesta, se sfii să se roage încă, pi­c­tându-se numai la mânuţele încrucişate pe pieptul ei. Dar, fără să vrea, tot mereu îşi în­drepta ochii la capul ei. Dacă văzu, şi văzu,­eşi din odae, lăsând pe Genoveva lângă Lucia. Madelena, când a intrat în vestibul, a avut presimţirea unei nenorociri. Sala de mâncare era rece şi neagră, casa părea deşartă. Un cântec funebru de psalmi că­lăuzi pe tînără în rîndul de sus. Ajunse așa în odaia în care se odihnia trupul Luciei, la căpătâiul căreia Genoveva se apucase să psalmodieze rugăciuni. Priveliştea grozavă ce o aşteptă acolo, copila al căreia cap palid făcea o adâncătură în perină, fa­natica îngenuchiată ce se ruga la lumina unei luminări, o opri înghieţată în pragul uşei. Dintr’o aruncătură de ochi, a pri­ceput tot. Apoi înaintă încet. De dimi­neaţa, gândul la fiica sa­­i­eşise din minte. Simţia un fel de bucurie, că o găseşte moartă. Era o piedică mai puţin pentru sinuciderea ei; acuma putea să se omoare, fără să se teamă că o să lase în urmă o biată crea­tură, care încă de la naştere a fost sortită nenorocirei. Când a ajuns lângă pat, n’a vărsat măcar o lacrimă, ’şi-a zis numai ca aşa o să fie şi ea după câte­va ceasuri, ţeapănă şi rece. De n’ar fi trebuit să moară şi ea, s’ar fi aruncat pe cadavru cu lacrămi sfâşietoare ; siguranţa că curându’are să mai t­răească nu o lăsa să simtă pierderea copilei sale. N’a simţit de­cât dorința să o sărute pen­tru cea din urmă dată. Dar, cum se pleca, i se păru că vede pe Iacob, i se păru că Lucia are buzele lui, buzele pe care ea le sărutase d­i voluptate chiar în dimineaţa aceea. .Cu o mişcare de spaimă se dede îndărăt. Genoveva, care ’şi întrerupsese rugăciu­nile, văzu mişcarea ei de spaimă. Se uita la Madelena ţintă, cu ochii ei nemiloşi. — Aşa sunt pedepsiţi copiii păcătoşilor, a murmurat ea neslăbind-o din ochi. Madelena avu un acces de turbare ne­bună contra acelei femei pe care o întâlnia la tot pasul, la fie­ce nenorocire nouă şi care­­ arunca în faţă credinţele­­ mons­truoase. — De ce te uiţi aşa la mine ? i-a stri­gat ea. Sunt aşa de ciudată la vedere !..... Uitasem asta, ai să mă insulţi d-ta ! Ar fi trebuit să -mi zic că o să te găsesc până la ceasul din urmă, cu braţul ridicat, ne­îndurată ca soarta.... Eşti fatalitatea, ești pedeapsa. Privirile fanaticei lucrau. Ea repetă cu o bucurie fioroasă, într’un fel de exaltare pro­fetică : — Vine ceasul, vine ceasul. — Oh! sunt sătulă de suferințe, reluă aspru Madelena, voia să fiu pedepsită, am să mă pedepsesc... Dar nu d-ta mâ osân­dești. D-ta n’ai șovăit, n’ai trăit, nu poţi să judeci viaţa... Poţi să mă mângâi ? — Nu, răspunse protestanta, trebue să-’ţi curgă lacrămile, să mulţumeşti mâne! ce te pedepseşte. — Poţi să faci să mă mai iubiască Guil­laume şi să regăsească pacea ? poţi să-’mi făgădueşti că numai eu am să sufer în ziua în care me voiu umili ? — Nu. Guillaume suferă fiind­că e vi­novat, D-zeu știe unde isbește. Madelena se ridică cu o violență superbă. — Ei bine,­ atunci, a strigat ea, dacă nu ești în stare să faci nimic, ce-’mî faci aci, de ce mă chinuești ? .. N’am nevoe de D -zeu. — Mă judec şi mă osândesc singură. Se opri sleită. Plecând capul, văzu ca­davrul ficei sale, care părea că o ascultă, cu gura deschisă. I se făcu ruşine de mânia sa, ale căreia zbucniri treceau cu vâjiituri şi pocnete de biciu peste trupşorul adormit. Se cufundă un moment în priveliştea aces­tui neant, par’că atrasă, gustând nebunia morţei. Liniştea grea a Luciei, expresia de odihnă sleită pe figura ei îi făgăduia ei un somn vecinic, o legănare fără de sfârşit în braţele deşertului. Ii veni o poftă ciudată, voi să ştie câtă vreme i-ar trebui să fie aşa rece şi ţeapănă. — Pe ce vrei ce a murit? a întrebat pe Genoveva, care se apucase iar de rugăciuni. — La prânz, a răspuns protestanta. Răspunsul acesta scurt a căzut pe capul Madelinei ca o lovitură cu măciuca Să aibă dreptate Genoveva? Păcatul ei să-i fi ucis fata ? La prânz ea era în brațele lui Iacob şi la prânz a murit Lucia. Potriveala asta i s’a părut fatală, grozavă. Auzia cum plîn­­su-i de dragoste se amesteca cu horcăirile de agonie ale copilei, o găseau nebuniile când compara scena de voluptate cu scena morței. Câte­va minute a stat zdrobită, nă­ucă. Apoi se întrebă ce făcea aci, de ce ve­nise la Noirande. Nu știa, capul i se golia. Se întreba chinuită : „Dar de ce am venit așa de grabă de la Paris? Aveam un plan.“ Făcea sforțări de memorie neauzite. De­odată ’și-aduse aminte. „Știu, s’a gândit ea, am să mă omor, voia să mă omor.“ . — Unde-i Guillaume ? a întrebat ea pe Genoveva. (Va urma). --------—-------

Next