Lupta, noiembrie 1893 (Anul 10, nr. 2141-2164)
1893-11-25 / nr. 2160
25 NOEMBRIE 1893 — Te lauzi! Te lauzi! Te lauzi! urla clopotele din toate părţile. — Sucursală ! Agenţie! Sucursală Agenţie ! — Fie şi Bancă Naţională, luaţi ce vreţi dar tăceţi. — Bravo ! bravo ! bravo ! strig clopotarii de astă-dată. La sfârşit e foc bengal, artificii şi rachete. D-nii Stoicescu şi Cuza pun chestia naţională : — Numai agricultorilor români să se dea bani cu împrumut d-lor. Străinii pot să pue capitaluri în Bancă, nu pot însă să se împrumute. — Cu bile ! cu bile ! strig opozanţii. — Sunteţi 15 ? întreabă prezidentul. — Suntem ! suntem ! strigă d. Dobrescu, ascuns la spatele d-luî Grigorescu. — Să ve ved ! Eşiţî la lumină. Unul câte unul liberalii sunt aduşi şi trântiţi în faţa d-lui Pogor, care ’i priveşte făcend reflecţii asupra tipului fiecăruia. — T ai numerat! — ’I am şi desemnat ! Sunteţi 12! Scamal, gălăgie, protese. Insferşit preşedintele convine că sunt 15, cari cer votul cu bile. Se votează, dar votul este nul. — O ţară eminamente reia fii nu respund la sunetul buciumului în momente de grea cumpănă, este o ţară, care dacă n’a perit, e că trăeşte, strigă cu lăcrămî în voce d. A. C. Cuza, agricolă ai că- Jia. lapja DIN SUCEAVA (Corespondenţa pârtie, a ziarului „Lupta“) Suceava, este titlul cu care începe un funcţionar din judeţul Suceava (trimis de prefectul sef la Bucureşti ca să-l laude), primul articol din ziarul „Ţara“ din 6 Noembrie 93. Prefectul actual avea multă nevoie de a fi lăudat de gazete, di e drept, tupeul şi sfidarea sa însă sunt revoltătoare, şi de aceia îmi permit a arata adevărul cum stăm noi la Suceava Suceava este judeţul cel mai nenorocit şi cel mai părăsit din toate judeţele din ţară. Mizeriile, destrăbălarea şi reaua administraţie au ajuns în aşa grad încât noi sucevenii am perdut orice speranţă de îndreptare, şi din această cauză nimeni nici se mai încearcă a reclama sau a se plânge cuiva; d. Catargiu a hotărît a-şî astupa urechile la orîce plângere ce vine de acolo. Administraţia După o schimbare de 6 prefecţi în decurs de 5 ani, a ajuns în capul acestui judeţ ca prefect un individ numit Gh. Istrate, care nu are încă absolvite cele 4 clase primare, ci numai trei, care a fost odinioară copist de sub-prefectură, registrator, arhivar, şi în urmă director la prefectură din Roman. Prin un mister (pe care mulţi ’ cunosc însă puţin meritoriu, a ajuns prefect la noi spre nenorocirea şi mai mare a acestui judeţ. Ca fiecare nulitate şi ca fiece om incult e duşman de moarte a celor mai culţi ca el şi oricărui progres şi imbunătăţire, aşa că a destituit pe toţi funcţionarii integri înconjurându-se de oameni şi mai incapabili ca el care însă îi zic sărut mâna cuconaşule. Dar să cităm câteva fapte : aşa la plasa Muntele unde anghina şi hoţii dispăruse, graţie măsurilor energice luate de fosta administraţie, d-sa face atâta mizerii fostului sub-prefect încât acesta demisionează, numind ca sub-prefect pe un bătrân de 60 ani care de frica hoţilor nu prea sta la reşedinţa sub-prefecturei, aşa că anghina cu toate afirmările ziarului „Ţara“, nu numai că a reînceput cu o lume ne maipomenită la plasa Muntele, dar s’a întins ca pecingerea în întregul judeţ, şi vom cita comunele: Şasea, Baea, Mălini, Bradăţel şi oraşul Fălticeni, unde mortalitatea e îngrozitoare. In comuna Liteni mortalitatea a fost atât de grozavă şi neglijenţa administraţiei prefectului Istrate aşa de revoltătoare, încât proprietarul moşiei, d-l G. Vârnav Liteanu, a înfiinţat singur un spital, dând o casă, cumpărând o etuvă şi alte instrumente, aşa că d-nii de la „Ţara“ pot lua informaţiuni chiar la Direcţia serviciului sanitar de toate acesta. Tot în plasa Muntelui cu venirea noului prefect şi sub-prefect (de aceiaşi capacitate şi energie) ai reapărut hoţii, aşa că luna trecută ziua mare pe şoseaua naţională hoţii au prins pe d. Candole, silvicultorul M. S. Regelui, şi pe soţia d-sale, desbrăcândul şi luându-i toţi banii ce avea la el, precum şi geanta cu banii aflaţi la d-na Candole. D-l prefect telegrafiază ajutorului de subprefect să prinză pe hoţi. Spre a arăta cât ţin la telegramele d-lui prefect, peste două zile tot aceiaşi hoţi care au prădat pe d. Candele prind pe d. Popovici exploatatorul padurei Doha, tot ziua mare şi pe şoseaua naţională desupuindu-l de tot ce are asupra lui, luându-i între altele un ceas de aur şi 300 lei ce-i avea în geamantan. D-l prefect Istrate dă o altă telegramă ajutorului de sub-prefect, hoţii însă calca a treia oară pe nişte lucrători de la fabrica de cherestea de pe Suha, unde un lucrător prin dibăcie împuşcă pe un hoţ, ir d. ispravnicel Istrate a umplut ziarele guvernamentale că el a împuşcat pe hoţ. Un alt tip de sub-prefect numit de d-l Istrate e individul Vasiliu. Acest individ având de multe ori daraveri cu justiţia a fost în 1891 destituit de însuşi d. Catargiu prin decret Regal din funcţiunea de ajutor de sub prefect ce ocupa atunci pentru „fals de acte publice“ tecstual decretul de destituire iscălit de rege şi de d. Catargiu, iar în 1893 aceleaşi iscălituri sunt pe decretul de avansare a lui Vasiliu din ajutor de subprefect, sub prefect graţie următoarelor merite : In Ianuarie ministrul de finance închide toate cârciumile ţinute de ovrei din Paşcani şi Lespezi. Vasiliu se afla ajutor de sub-prefect în Paşcani. Pe peronul gărei Paşcani dînsul se adresează unui deputat din localitate al cărui nume o putem cita la cas de necesitate, spunându-i că fiecare evreu dispune de câte una mie franci în mâinele lui pentru a Ie da deputatului ca să stăruiască ca comunele Lespezi și Pașcani să se declare în comune urbane, sau să se reguleze o dată pentru tot d’auna chestia cărciumelor. Acest deputat s’a dus imediat la prefectul de atunci d. Aslan denunțându-i faptul care imediat l-a mutat in altă plasă. D-l Vasiliu prin decedatul colonel Arias a provocat ancheta încât prefectul de atunci a fost înlocuit, iar cărciumele redeschise. In Septembre d. ministru de finance trimite din nou pe inspectorul Cumpănăşescu de închide cârciumele din Paşcani cu procese-verbale în regulă confiscând şi toate băuturile. Vasiliu deşi cu slujbă în altă plasă totuşi cu domiciliul sta în Paşcani unde nevasta sa e învăţătoare, unde avea casa şi restaurantul gătei în antrepriză,aşa că şi de astă-dată dânsul sa amesteca în afacerea cărciumelor. Un domn senator din Bacau, amic şi conjudeţan a d-lui Istrate, vine la Bucureşti ca advocatul evreilor, se duce la ministerul de finance nu reuşeşte, se adresează la cel de interne cerând o anchetă administrativă, însă cu orî-ce chip a se numi prefectul și nu cum-va un inspector administrativ ; in acea anchetă lucru nostim d. prefect Istrate Evreo-fag se fie cerut de însuși evreii in anchetă contra ministerului de finance. Ce s’a făcut ce s’a dres nu știU. Ca prin minune însă în același moment când chestia aceasta fierbea, Vasiliu, depositorul de la 30 evrei a câte o mie lei, e avansat ca sub-prefect, cărciumele toate redeschise, iar d. ministru Ghermani a rămas numai cu supărarea şi cu osteneala. Acest Vasiliu e dat în judecată corecţională prin denunţul d-lui A. Romănescu pentru că fiind ca ajutor de sub-prefect în lipsa suu-prefectului fiind însărcinat de procuror a face o anchetă la un omor ce se impută d-luî Filon, ar fi luat de la acesta 1000 de franci făceau afacerea muşama. Judecătorul de instrucţie începe instrucţia, chiar să mărturii, adună probe. Ce se întâmplă însă? Romănescu care umbla după slujbă e pus de Vasiliu ca casier comunal la Paşcani, şi acesta îşi retrage denunţul. Cu toate că acţiunea publică trebue sa urmeze şi după retragerea denunţului, totuşi de câteva luni afacerea stă în amorţire sub No. 30160, iar d. Vasiliu, subprefect , tot acest Vasiliu pe când se afla ca ajutor la Giurgeşti, face a se numi de prefect în comisia interimară din comuna Pleşeşti un negustor de cai. Tot satul se duce la prefect, la subprefect, în toate părţile şi reclamă, cu toate aceste a fost în zadar, d. Vasiliu ’şi menţine amicul, aşa că locuitorii revoltaţi s’au dus la Primărie dând o bătae acestui şef al comunei, iar cei de la „Ţara“ scriu că în Suceava e administraţia cea mai onestă şi sătenilor li se împărţeşte până şi bani de nea Istrate. Astăzi d. sub-prefect Vasiliu e sub-prefect la plasa Moldova-de-sus însă cu domiciliul în Paşcani, unde se duce în fiecare zi fiind şi cârciumar, resul şade în Folticeul lângă nea Istrate, iar la reşedinţa Sub-prefecturei stă un dorobanţ, şi nu plasă potlogăriile şi anghina ’şi caută de treabă. (Va urma). De la Lespezi De peste munţi Dreptate ungurească. — Se scrie din Abrud-sat cu data de 21 Noembrie v.: In 8 Noembrie st. v. a. c. s’a întâmplat alegerea de vicenotar în comuna Abrud-sat (comună curat, românească). La acest post au competat trei indivizi, duci Români şi un Ungur. In ziua sus amintită s’au presentat alegătorii în cancelaria comunală. Când era să se înceapă alegerea prin voturi „Măria Sa“ (? !) „szolgabiró“-ul a zis, că deoarece pe un candidat (Român) nu-’l cunoaşte, nu-’l poate primi în candidaţie, cu toate că acesta s’a presentat în ziua premergătoare a alegerii la „Măria Sa“ (?!) „Szolgabiró ‘-ul, când apoi acesta i-a şi promis că-’l va pune în candidaţie, dar se vede, când a ajuns treaba la alegere ’şi-a uitat că în fericita ţară ungurească mai există şi Români (!) Iar despre al doilea candidat (Român) a zis, că acela nu are cualificaţiunea recerută şi aşa nu-’l poate pune în candidaţie. In urmă a rămas un patriot maghiar (o rudenie de a „MăriA-Sale“) (? !) pe care apoi „Măria-Sa* (? !) ’l-a declarat de vicenotar ales, iar Românii alegători au rămas cu gura închisă, nu a zis nici unul nimic, afară de vr’o trei juzi comunali (Români lăpedaţî), care au strigat: „să trăiască domnul Winkler“, iar ceilalţi au eşit afară ca plouaţi. Şi aici avem a face cu „dreptate ungurească.“ punctator. „DORNA“ Primul Isvor Român Apă minerală alcalină bicarbonată Plasa Muntele, Judeţul Suceava. După analiza făcută de celebrul profesor d-rul Babeş, cu raportul către onor. minister de Interne şi publicat în Monitorul Oficial No. 93, se constată că, apa minerală „Dorna“ este cea mai curată de microbi din toate apele străine. Asemenea mai este analizată de Haguet la 1789; Abrahamfi 1833; Dr. Steiner 1856; Dr. Pribram 1879; Dr. Bernard 1889; Dr. Istrati 1890; şi aprobată de Consiliul sanitar superior prin jurnalul No. 1463 din 17 Octombrie 1889. Pentru informaţiuni a se adresa la Administrație, strada Lipscani 61, București. Comerţul Iaşilor D-na G. D. Şerban, preşedintele Camerei de comerţ din Iaşi, a adresat d-lui ministru ele interne următoarea cerere : Domnule Ministru! „Tariful taxelor de acces votat de onor. consiliu comunal din Iaşi până astăzi legea maximului votată de onor. Corpuri Legiuitoare şi care astăzi este în vigoare, cuprinde în sine unele disposiţiuni vexatorii transacţiilor comerciale şi desvoltărea industriilor indigene, aceasta provine desigur din împrejurarea că Camerile de comerciu din ţară n’a fost consultate la întocmirea noului tarif de accize. Astăzi însă având în fața noastră o lege votată şi pusă chiar în aplicare, nu ne mai este permis a o critica întru cât priveşte întocmirea sa. Pe baza ei şi a principiilor ce ea cuprinde, consiliul comunei Iaşului a întocmit şi votat un tarif al taxelor ce se vor percepe de comună pentru viitor, acel tarif însă necăpătând aprobarea dv., el n’a putut fi pus în aplicare nici până acum deşi se svonise că se va aplica încă de la 1 Septembrie espirat. Starea de nesiguranţă în care se află comerciul Iaşului este imposibilă şi cu totul prejudiciabilă comercianţilor noştrii, nimeni nu ştie ce să facă sau ce are de făcut, căci o mare schimbare să introduce prin noul tarif, unele articole fiind taxate în plus şi altele in minus, iar altele scutite cu desăvârşire. „Dacă d-voastră nu aţi putut da aprobarea cerută tarifului votat de onor, consiliu comunal, din cauză că aţi găsit în el articole taxate prea urcat, vă rugăm să binevoiţi a ne comunica şi nouă acel tarif pentru a-l studia şi a vă da avizul acestei Camere, singura în drept şi competenţa în asemenea materie, iar în cazul când nu găsiţi obiecţiuni asupra zisului tarif vă rugăm să bine-voiţî a da cuvenita aprobare cât mai în grabă pentru a se pune piaţa comercială din Iaşi în poziţie a-’şî relua cursul obicinuit al afacerilor, cunoscând cărui regim de acces vor fi supuse mărfurile lor. Credem d-le ministru că cerinţele comerciuluî unui oraş de importanţa Iaşului menită toată bine-voitoarea d-voastră solicitudine pentru a nu fi sacrificat şi lovit în cele mai vitale ale sale interese. „Bine-voiţi, vă rog, d-le ministru, a primi asigurarea prea osebitei mele consideraţiuni.“ Preşedinte: G. D. Şerban. Secretar, Hugo Hahn. IUFORMATIUNi Unele ziare au anunţat că aseară era să se ţie o întrunire la d. Peucescu. Ştirea n’a fost exactă, nu s’a ţinut întrunire la d. Peucescu aseară. * * * Consiliul comunal al Capitalei s’a întrunit aseară sub preşidenţia d-luî ajutor de primar Borcescu, şi s’a ocupat cu expedierea afacerilor curente. * * * Azî d. Locotenent Cătuneanu, ataşat la consiliul de resboiui, a plecat la pădurea Kreţuleşti spre a face o anchetă, în privinţa împuşcăreî unui soldat de artilerie.* A: * In Monitorul de azi a apărut decretul prin care d. R. Văcărescu este numit prefect la Muscel, cum şi acela prin care d. Mongescu, este autorizat să ureze afacerile prefecture de Romanaţi până la numirea unui titular in locul d-luî Săvoiu, transferat la Olt. * Azî se va împărţi senatorilor răspunsul la Mesagiu, redactat de comisia Senatului. Desigur discuţia va începe tocmai Luni.* * * No. 2160 Inprejurul Bucureştilor a început să se facă patrulări de către călăraşi. Aceasta din pricina deselor hoţii petrecute. Unele ziare au anunţat că Episcopul de Râmnic şi Noul Severin, a hotărît să dea o bursă pentru facultatea de theologie, pe timp de patru ani. Această informaţie are nevoe de o mică modificare. Episcopul de Râmnic va da această bursă regulat în fiecare an, cât timp va trăi.* D. general Pastia a inspectat ori regimentul de cetate.* Guvernul Otoman a scăzut carantina de la Sinope pentru proveniențele maritime și fluviale române, de a 10 la 5 zile. 'XXIIi se telegrafiază următoarele : Berlin, 5 Decembrie. —Ziarul „Germania“ anunţă că d. Lieber a declarat comisiune pentru tratatele de comerţ că majoritatea partizanilor săi nu cred oportun să renunţe la politica comercială inaugurată în r8gi prin tratatul Austro-Ungar. Marea majoritate din centru va vota pentru tratatul Român. * * * In sfârşit, administraţiunea comunei Iaşi, s’a hotărît a publica licitaţiunea abatoriului comunal, în jurul căruia s’a făcut, cu drept cuvânt, atâta zgomot. Termenul licitaţiuneî este 27 Ianuarie 1894. Construcţiunea, după cât se poate judeca de pe planurile expuse, va fi de o frumuseţe rară ; ea va costa 1600000 lei. In curând dar comuna Iaşi va scăpa de infecţiunea şi mizeria excesivă a actualului abatoriu, care se va distruge prin foc. Studenţii universităţii dinIaşi au înaintat de asemenea un voluminos memoriu d-lui ministru de războiu, prin care protestează contra noilor măsuri luate de d-sa in cestiunea soldaţilor bacalauriaţi. * * In «Monitorul» de Vinerea trecută s’a publicat testamentul lui Barbu Lăzureanu prin care acest generos român lasă averea sa «Societăţii pentru învăţătura poporului român». Iată dispoziţiunile principale ale acestui testament: Toată averea imobiliară se va preface în bani, cu cari se vor cumpăra efecte de ale Statului român, sau altele garantate de stat, şi se vor depune la Casa de depuneri. Tot acest fond va purta numele de «fondul Barbu Lăzureanu». Numai din venitul acestui fond, fără să se poată nimeri şi nici o dată a se atinge de capital micşorându-1 sau deturnându-1 în parte sau în tortul de la adevărata sa destinaţiiune, se vor acorda burse până la acoperirea lui, de către numita societate. Aceste burse nu se vor putea acorda decât fiilor de săteni români, plugari, muncitori de pământ ei însăşi şi împroprietăriţi pe pământul Statului, sau al marilor proprietari, căci nestrămutata dorinţă a testatorului este ca de ele să se bucure numai aceia ce vor dovedi că sunt români prin origina din moşi şi strămoşi şi din tată în fiu. Bursierii vor fi întreţinuţi în şcoala normală a societăţii. «■ * * * * * • * t jţe D- THOMESCU medic primar la spitalul de copii Strada italiană No. 111 Consultaţii la 6 ore seara FOIŢA TARULUI „LUPTA“ 84 IADELEIU FERIT de EMIL ZOLA XIII O lovitură nouă o aștepta la Norande. Lucia murise peste zi. Guillaume, când sosise, găsise copila în agonie. Unele din acele friguri brusci, care revin în plină convalescenţă, o ucise. Aprinsă, căutând cu mânuţele răceala cearşafurilor, îşi scotea de subt plapomă braţele tremurătoare. Apoi crise de delir o făceau să se sbată şi să se lupte împotriva a ceva nevăzut, pe care părea că -l contemplă cu priviri fixe şi deşerte ; ochii ei se turburau puţin câte puţin, ca nişte isvoare de apă limpede, pe care le turbură un val de nisip. Când a intrat tatăl ei, ea nu l-a cunoscut. Plecat d’asupra patului, el o privia cu jale, simţia că i se sdrobeşte inima. După sfâşierea ce simţia la fiecare horcăit al ei, îşi zicea că ea e toată a lui; o imensă părere de râu că a respins-o îl îndoia d’asupra ei, îi da pofta să o strângă la piept şi să se lupte cu moartea pentru ea. Era o trezire de afecţiune de o jale nespusă. Cu toate acestea Lucia muria. A venit un moment, când delirul a încetat. Ea a avut un zîmbet frumușel de copil supărat. Apoi, uitându-se împrejur, ca şi cum s’ar fi deşteptat, păru ca -şi aduce aminte şi că recunoaşte toate. întinse mâinile la tatăl ei, repetând vorbele astea ce erau obicinuite şi cărora le da dulceaţa unei desmierdări: — Ia-me, ia-mă. Guillaume se plecă, pierdut, crezând-o scăpată. Dar când era să o ridice, auzi cum trupuşorul îi trosnește într’o scuturătură bruscă. Murise. După ce aculcat-o iar, îngenuchiă, mut, neputând să plângă. Curând nu mai îndrăznit nici să se uite la ea : moartea strângea buzele copilei, gura ei făcea mutra gravă a lui Iacob, încremenit de efectul acesta al rigidității cadaverice care fixa încet încet, pe faţa copilei, asemănarea cu omul acesta, se sfii să se roage încă, pictându-se numai la mânuţele încrucişate pe pieptul ei. Dar, fără să vrea, tot mereu îşi îndrepta ochii la capul ei. Dacă văzu, şi văzu,eşi din odae, lăsând pe Genoveva lângă Lucia. Madelena, când a intrat în vestibul, a avut presimţirea unei nenorociri. Sala de mâncare era rece şi neagră, casa părea deşartă. Un cântec funebru de psalmi călăuzi pe tînără în rîndul de sus. Ajunse așa în odaia în care se odihnia trupul Luciei, la căpătâiul căreia Genoveva se apucase să psalmodieze rugăciuni. Priveliştea grozavă ce o aşteptă acolo, copila al căreia cap palid făcea o adâncătură în perină, fanatica îngenuchiată ce se ruga la lumina unei luminări, o opri înghieţată în pragul uşei. Dintr’o aruncătură de ochi, a priceput tot. Apoi înaintă încet. De dimineaţa, gândul la fiica saieşise din minte. Simţia un fel de bucurie, că o găseşte moartă. Era o piedică mai puţin pentru sinuciderea ei; acuma putea să se omoare, fără să se teamă că o să lase în urmă o biată creatură, care încă de la naştere a fost sortită nenorocirei. Când a ajuns lângă pat, n’a vărsat măcar o lacrimă, ’şi-a zis numai ca aşa o să fie şi ea după câteva ceasuri, ţeapănă şi rece. De n’ar fi trebuit să moară şi ea, s’ar fi aruncat pe cadavru cu lacrămi sfâşietoare ; siguranţa că curându’are să mai trăească nu o lăsa să simtă pierderea copilei sale. N’a simţit decât dorința să o sărute pentru cea din urmă dată. Dar, cum se pleca, i se păru că vede pe Iacob, i se păru că Lucia are buzele lui, buzele pe care ea le sărutase di voluptate chiar în dimineaţa aceea. .Cu o mişcare de spaimă se dede îndărăt. Genoveva, care ’şi întrerupsese rugăciunile, văzu mişcarea ei de spaimă. Se uita la Madelena ţintă, cu ochii ei nemiloşi. — Aşa sunt pedepsiţi copiii păcătoşilor, a murmurat ea neslăbind-o din ochi. Madelena avu un acces de turbare nebună contra acelei femei pe care o întâlnia la tot pasul, la fiece nenorocire nouă şi care arunca în faţă credinţele monstruoase. — De ce te uiţi aşa la mine ? i-a strigat ea. Sunt aşa de ciudată la vedere !..... Uitasem asta, ai să mă insulţi d-ta ! Ar fi trebuit să -mi zic că o să te găsesc până la ceasul din urmă, cu braţul ridicat, neîndurată ca soarta.... Eşti fatalitatea, ești pedeapsa. Privirile fanaticei lucrau. Ea repetă cu o bucurie fioroasă, într’un fel de exaltare profetică : — Vine ceasul, vine ceasul. — Oh! sunt sătulă de suferințe, reluă aspru Madelena, voia să fiu pedepsită, am să mă pedepsesc... Dar nu d-ta mâ osândești. D-ta n’ai șovăit, n’ai trăit, nu poţi să judeci viaţa... Poţi să mă mângâi ? — Nu, răspunse protestanta, trebue să-’ţi curgă lacrămile, să mulţumeşti mâne! ce te pedepseşte. — Poţi să faci să mă mai iubiască Guillaume şi să regăsească pacea ? poţi să-’mi făgădueşti că numai eu am să sufer în ziua în care me voiu umili ? — Nu. Guillaume suferă fiindcă e vinovat, D-zeu știe unde isbește. Madelena se ridică cu o violență superbă. — Ei bine, atunci, a strigat ea, dacă nu ești în stare să faci nimic, ce-’mî faci aci, de ce mă chinuești ? .. N’am nevoe de D -zeu. — Mă judec şi mă osândesc singură. Se opri sleită. Plecând capul, văzu cadavrul ficei sale, care părea că o ascultă, cu gura deschisă. I se făcu ruşine de mânia sa, ale căreia zbucniri treceau cu vâjiituri şi pocnete de biciu peste trupşorul adormit. Se cufundă un moment în priveliştea acestui neant, par’că atrasă, gustând nebunia morţei. Liniştea grea a Luciei, expresia de odihnă sleită pe figura ei îi făgăduia ei un somn vecinic, o legănare fără de sfârşit în braţele deşertului. Ii veni o poftă ciudată, voi să ştie câtă vreme i-ar trebui să fie aşa rece şi ţeapănă. — Pe ce vrei ce a murit? a întrebat pe Genoveva, care se apucase iar de rugăciuni. — La prânz, a răspuns protestanta. Răspunsul acesta scurt a căzut pe capul Madelinei ca o lovitură cu măciuca Să aibă dreptate Genoveva? Păcatul ei să-i fi ucis fata ? La prânz ea era în brațele lui Iacob şi la prânz a murit Lucia. Potriveala asta i s’a părut fatală, grozavă. Auzia cum plînsu-i de dragoste se amesteca cu horcăirile de agonie ale copilei, o găseau nebuniile când compara scena de voluptate cu scena morței. Câteva minute a stat zdrobită, năucă. Apoi se întrebă ce făcea aci, de ce venise la Noirande. Nu știa, capul i se golia. Se întreba chinuită : „Dar de ce am venit așa de grabă de la Paris? Aveam un plan.“ Făcea sforțări de memorie neauzite. Deodată ’și-aduse aminte. „Știu, s’a gândit ea, am să mă omor, voia să mă omor.“ . — Unde-i Guillaume ? a întrebat ea pe Genoveva. (Va urma). --------—-------