Lupta, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 2189-2211)

1894-01-01 / nr. 2189

ANUL XL — No. 2189 ABONAMENTE I m TARl Un ttu .......................................................................40 S«î­ rease luai..............................................................20 „ Trei luni ............. 10 „ Pentru învSțătorî pe un an..................................SO , in streinitate cn an.....................­.............................. 50 Șease luni................................................... 25 Trei înul...................................................................15 EDIȚIA a doua Numerul 15 Bani PRIM-REDACTOR CONSTANTIN C. BACALBASA Organ Democrat - Ractical SAMBATA 1 IANUARIE * MNMonnti Pe pagina III, 80 litere, corp 7 . r ” ” • . ■ Inserte și reclame , „ . . 125 b. Pentru anunciuri a se aă LA / Un numér ir&chiű SO ^ Îi» '—................ ..j- Jr REDACȚIA ȘI ADMINISTRAŢIA:. Pasa­giul Român *^'dV 2. Un obiceiu. Din afară. Carnetul meu. Ecouri. Reprezentarea Proporţională. Oameni şi lucruri. De peste munţi. Falimente. NiTernesa cea frumoasă. (Foiţă). UN OBICEIU Rutina, tradiţia, obiceiul, cum am vrea să-i spunem, este marele stă­­pânitor al faptelor şi al gândirei o­meneşti. Omul este un animal leneş, greoiu la iniţiativă, pe dânsul îl scoţi cu greu din apucăturile moştenite, iar deprinderile îi slujesc drept principii, experienţă şi busolă pentru întreaga viaţă. O sforţare a minţei este o muncă precum este o muncă sforţarea ace­­lor­lalte organe omeneşti. A judeca, a cerceta, a critica, cere vreme, în­cordarea creerului, o atenţiune deo­sebită consacrată exclusiv subiectului. Şi cine mai are vreme ca i­eşind din nimicurile vieţei de toate zilele, să se ocupe de lucruri pe cari s'a însărci­nat să le puie la cale bine­cuvântata rutină ! Apare o carte în librărie, titlul nu spune nici­o­dată nimic, dar cine e autorul ? Iată întrebarea mulţimei culte, a inteligenţei. Autorul, iată principalul. Dacă pe autor îl chiamă cu un nume cunoscut în literatură, reputat, încetăţenit în cetatea celebri­tăţilor, a nemuritorilor şi ajunşilor, atunci fie­care se simte îndatorat să facă sacrificiul a 2, 3 sau 4 lei. Dar pentru obscurul necunoscut, pentru talentul care n'a fost încă înregistrat în matricola societăţilor de laudă mu­tuală şi ponegrire exterioară, o! pen­tru această nulitate a omnipotenţei rutine, nu rămâne de­cât praful din rafturi şi dispreţul din zimbete. * * * Avem şi noi gazetarii multele noas­tre obiceiuri vechi, moştenite de la mai marii noştrii în ramolisment, de la strămoşi. Noi gazetarii trebue să fim la zi precum suntem la ordinea zilei. Aşa, avem obligaţia ca, de vre­o cinci sau şase ori pe fie­care an să avem, neapărat, cinci sau şase arti­cole politice asupra paştelor, crăciu­nului, anului nou, luărei Plevnei, proclamărei Regatului şi aşa mai de­parte. In aceste zile importante nu ne este permis să ne ocupăm de alte nevoi publice, de alte reforme, de alte afaceri. Neapărat trebue să fim la curent cu materia, să vorbim despre ceea­ ce vorbeşte toată lumea, să nu derogăm de la lucrurile admise cu unanimitatea cea mai sublimă. Oare o gazetă care se respectă poate să apară în ziua de 10 Mai, fără să înceapă întâiul ei articol cu vorbele: «Astă­zi se împlinesc.... a­­tâtea ani de când naţiunea română a pus pe fruntea Regelui Carol co­roana de oţel ?» Oare aceiaşi gazetă poate apare în ajunul paştelor fără să pomenească de învierea Mântuitorului care s’a jertfit pentru neamul omenesc, iar toţi confraţii apăruţi în ultima zi a anului 1893, vor putea să nu arunce o privire mai mult sau mai puţin retrospectivă asupra anului care se duce, începând cu expresiunile atât de bine simţite : «încă un an care a pierit in abizul eternităţei ?» Creadă cine­ va putea asemenea mi­nuni, dar eu nu. Noi, ceştia de la Lupta vom re­zerva cititorilor o crudă şi neaştep­tată surprindere : aparem în ajunul anului 1894 fără a le servi priviri retrospective. Să le povestim într’un­­ palid re­zumat toate cele petrecute în cursul anului, a gârbovitului 1893, a mu­­rebundului pe care cunoscutul abiz al eternităţei îl aşteaptă cu braţele deschise ? Nu putem. Ne este greu­ să revenim asupra atâtor mizerii, şi asupra atâtor nedreptăţi ; pentru ce să reamintim câte lucrămî an­ curs din ochii celor apăsaţi, pentru ce să înregistrăm toate speranţele înşelate, toate iluziunile zădărnicite ? Pentru ce să privim îndărăt ? Cine ne citeşte şi ne stimează tre­bue să ştie că pentru noi trecutul nu merită sacrificiul a două coloane. Noi ne uităm în­tot­d’a­una înainte şi nici o­dată înapoi; căci înapoi sunt numai decepţiunile precum în viitor sunt numai speranţele. Const. C. Bacalbaşa. a impozitelor asupra obiectelor de consuma­ţie ar produce un deficit de 26. 750 000 mărci pe care statele federale ar fi nevoite să-l înlocuiască. Introducţia cerută a impo­zitului asupra venitului ca impozit al Im­periului ar slăbi suiveranitatea statelor fe­derale în materie de impozit. Remâne dar numai impozitul indirect şi dreptatea cere ca tutunul să fie şi mai impus ceea­ ce nu e posibil cu sistemul actual. Consuma­torul de tutun va fi foarte puţin atins. Nu este nici o temere ca lucrătorii manufactu­­relor de tutun să fie concediaţi. Consiliul federal menţine proectul în întregimea lui şi nu are de loc intenţia de a-l retrage. D. Fritzen, din centru, declară că par­tidul sau respinge proectul de impozit a­­supra tutunurilor în forma sa actuală. D. Stumm primeşte proectul; el cere să se numească comisiuni speciale pentru im­pozitele asupra tutunurilor şi asupra vinului. D. Bassermann, declară că o parte a liberalilor­ naţionali ar primi proectul dacă comisiunea ar găsi un alt sistem de impo­zit asupra tutunului, reprezintă pe un individ bărbos, cu o mare căciulă rusească în cap—căciula pe care o avea Alexandru Macedon când a părăsit regimentul de cavalerie muscălesc— şi cu un pulverizator în mână. Individul este d-nul Haşdeu, pulverizătorind trans­formarea spiritistică a suiliţeî şi a săgeţeî, iar purecii, au remas aceea ce au fost o­dată-Membru al Academiei, fost feluri şi de toate, profesor de universitate, ex-inteli­­genţă superioară, savant în demisie, pro­ducător eminent pus în­ disponibilitate, să ajungi tocmai la bătrâneţe spiritist şi puricat ! D-l Haşdeu este una din gloriile noas-* tre naţionale şi ne doare când îî vedem declinul. Să apuie, dacă natura implaca­bilă poruncește, dar să apuie ca un soare ce a fost, și până l’om pierde din ochi să ’i vedem numai razele strălucitoare. Dar așa cum a luat-o de la o vreme, mult mi e teamă că, peste puțin, nu se va mai alege de d-sa nici praful...... de Zache­rlin. Memphis. Italia Liniştea lu, Muravieva O telegramă din Palermo spune că „li­niştea domneşte în­dată Sicilia.“ O garnizonă de 6­ 000 oameni care în timp de zece zile n’a intrat încă în căzarmi păzind stradele oraţiilor, consilii marţiale funcţionând în permanenţă,—de sigur că pot restabili liniştea în Sicilia. Dar după ce soldaţii vor intra în ca­zarmă ? De altminterlea iniştei provisorie din Sicilia răspund turbrările ivite la Roma. Dest­­itite Ziarele militare dinnRo.... sunt autori­zate să declare de la răsvonul unui pretins ordin al ministrului le războiu ca să se armeze forturile hotarelor din­spre Franţa şi Elveţia şi baterieie de pe coasta mărei Tyrheniena. DIN AFARA Desarmarea " Primim azi o ştire de cea mai mare în­semnătate, o ştire pe care am citit’o de două orî înainte de a o crede, după ce am tri­mis şi la Agenţia Havas să ne confirme că nu e vr’o greşală de traducere sau de tran­scriere, după cum i s’a întâmplat chiar azi cu o altă telegramă. Iată telegrama în chestie: Londra. 11 Ianuarie.—D. Gladstone a declarat Camerei comunelor că lor­dul Clarendon a încercat să invite marele puteri pentru a discuta ches­tiunea dezarmării. Lordul primise chiar din partea guvernului unei mari târî un răspuns foarte încurajator. Momentul actual, insă, nu este o­­portun pentru un asemenea demers pe lângă puteri. Citiţi, iubiţi cititori, încă odată această telegramă şi spuneţi în conştiinţă dacă in­credulitatea noastră nu e legitimă. Desarmarea ! Dacă nu m-aş teme de ful­­gerile primului nostru redactor, care chiar şi în revista de azi îşi face datoria de a se ridica împotriva rutinei, a tradiţiilor stu­pide şi a prejudiţiilor ridicole, aşi cădea de­sigur în păcatul de a atribui şi ea „anului nou care vine cu pace şi noroc, etc....“ a­­ceastă mângăere sufletească pe care o tri­mite lumea bătrânul liberal Gladstone. De altmintrelea, scoborându-ne din ex­tazul momentan la realitatea lucrurilor, ori­cine poate judeca și aprecia că actuala stare de lucruri nu mai poate dăinui multă vreme. Sacrificiile pe care militarismul l-a impus tuturor popoarelor europene a ajuns la o limită dincolo de care începe ruina, vine prăpastia. Pentru statele de mâna a doua cum e I­­talia, ruina a început, pentru cele de mâna a treia, cum e Grecia, prăpastia s’a deschis. Statele de rangul intaiu, Germania, Franţa şi Rusia se ţin încă în picioare, dar în ce condiţiuni, cu câte jertfe ! Acum dezarmarea sau războiul general sunt singurele mijloace de lichidare a cri­zei,—căci criză e. Fi-va dat tot marelui Gladstone ca înainte de a se scoborâ de la putere şi în mor­mânt, să uimească lumea şi cu această fe­ricită faptă, pe lângă multele pe care ome­nirea îi datoreşte deja? De la un om cu autoritatea şi prestigiul lui Gladstone lucrul e de aşteptat. El are,—precum îmi observă un prieten care stă lângă mine—şi glas şi ton pentru aceasta ! G­ermania Pe când în Camera engleză răsună vor­bele de pace despre care vorbim mai sus, Reichstagul german se ocupă tocmai cu dis­cuţia nouilor impozite cerute de guvernul imperial, pentru a putea face faţă enorme­lor cheltueli reclamate de sporirea efecti­vului militar. Iată telegrama ce primim din Berlin : Reichstagul a început era discuţia impo­zitului asupra tutunului. Secretarul de Stat Posadowsky declară că desfiinţarea drepturilor asupra grăului şi Franţa Alegerea biuroului Camerei Camera a procedat ieri la alegerea biu­­roului definitiv. D. Charles Dupuy a fost reales preşedinte cu 290 voturi din 357 votanţi. D-nii de Maby, Faure, Etienne şi Lockroy, vice-preşedinţi. Flota rusă „Monitorul Flotei” anunţă că o parte din escadra rusească a Mediteranei se va îndreaptă la 20 Ianuarie spre Vest, poate că va veni şi în Franţa. Amiralul Avellane a înştiinţat pe pri­marul Algerului că escadra sa va visita Al­gerul în cursul iernii. CARNETUL JVBIETI Alexandru Macedon Marele nostru filolog, literat, istoric şi limbist—mai ales limbist—ajungând la a­­pogeul carierei sale, a dobândit nişte am­biţiuni neînţelese. De mare e destul de mare, onorat în ţara toată este, premii de la Academie a luat câte a vrut, subvenţiune a avut de tot soiul, lefuri a primit din toate părţile, iar acuma în urma toastului rostit la ban­chetul d-luî Tache Ionescu, nu se poate ca să nu se aleagă cu ceva. Deci, om mare, om ilustru, om cu noroc! Dar demonul, luând figura de şarpe l’a muşcat de inimă şi l’a făcut ambiţios. Dintre toate figurile mari pe cari le-a întâlnit, în Istoria atât de studiată de den­sul, aceea care­­l-a impresionat mai mult a fost figura domnului Alexandru-cel-mare al Macedoniei. D-nul Haşdeu doreşte să fie un Alexandru Machedonul. Adică de ce «să fie» !... D-nul Haşdeu este. Căci, dupe ultimele descoperiri spi­­ritistice, omul de astă­zi nu este de­cât continuarea unui alt om care a trăit o­­dată, căci dacă materia se transformă, spi­ritul este acelaşi imuabil şi nealterabil, acum şi pururea şi în vecii vecilor amin ! Deci, d-nul Haşdeu este Alexandru Ma­chedonul de la 1893 şi în această calitate trebue să aibă şi calităţile, şi apucăturile acestuia. Intre altele Alexandria ne spune că Alexandru s’a bătut cu gândacii, cu racii şi cu purecii; iată-l şi pe domnul Haşdeu pornit la rezboiu cu gângăniile. Şi aşa, în ultimul immer al Revistei Nouă are un articol în care, nici mai mult, nici mai puţin, face puricilor un rezboiu de moarte. Ceva mai mult, în capul articolului şi alăturea cu titlul se afla o icoană, care ECOURI : : Un pericol grav ne ameninţă, şi ne facem datoria să dăm alarma cât e vreme. Ziarele guvernamentale de aseară a­­nunţă că elî s’au adunat la Mitropolie în comisiune Mitropolitul Primat, d-nil Al. Marghiloman, ministrul justiţiei, N. Filipescu, primarul oraşului, şi in­ginerii Georgescu şi Cucu, pentru a face un prim studiu al proectelor de înălţarea unei catedrale. Propunerea inginerilor primăriei pentru dă­derea unei mari pieţe în centrul oraşului,­­ să se clădească catedrala, a întrunit m­anii sufragiilor. Această propunere se va supune apropiei co­n­­siliului de miniştri în cea mai apropiată întrunire şi, numai după ce se va fixa alegerea locului,­se va începe organizarea acestei vaste lucrări. Ştiţi cam la ce sumă se gândesc să cheltuiască propunătorii catedralei ? La vre o 20—30 de milioane! Şi ştiţi încă la ce mijloace e vorba de’a se recurge pentru realizarea a­­cestei sume? Intre altele, la supri­marea burselor ce se acordă studenţi­lor români pe la şcolile din străinătate! Jertfirea şcoaleî în folosul bisericei, iată unde am ajuns. Odată cu serbarea naştereî lui Isus Christos, pare că s’au renăscut și minunile sale. Iată, ca titlu de curiositate, o ştire p­e care Ecoul armatei o primeşte din itestî : Cine­va a trimis şi stânjeni lemne să se tae la casarma care are heras­tă mecanic, dar, mare mi­nune, după ce lemnile s’au tăiat au sporit aşa de mult încât s’a încărcat 3 furgoane încărcate cu vârf şi înhămate cu câte 6 cal 111 Ce herestreu minunat! Un comunicat aşteptat. Timpul de aseară se grăbeşte a des­­minţi ştirea unor ziare asupra inten­­ţiunei unora din membrii clubului conservator de a propune disolvarea acestui club. Organul guvernamen­tal adaogă însă că: «admiţend chiar că o asemene propunere s'ar face, ea n’are absolut nici un sorţ de reuşită.» Bine că Timpul admite şi posibili­tatea unei aşa propuneri.­ ­ Un ziar conservator din Ga­ laţi se plânge că din cei 35000 lei şi 1000 rânduri de haine ce s’au distri­buit din ordinul şi în socoteala fami­liei regale la Bucureşti, Iaşi, Craiova, Bârlad şi alte localităţi, nu s’a făcut nici o parte sărăcimei din primul port al terei. Confratele nostru mai constată că Bucureştii nu se mulţumeşte cu mo­­nopolisarea tuturor celor-lalte avan­­tagii, ci ă monopolisat afa binele şi fi­lantropia regală!..., căci din cele 1000 haine 645 s’au împărţit în Bucureşti. Alinarea unei suferinţe e bine ve­nită pe ori­ce colţ al ţarei româneşti. Cu atât mai rău însă dacă asemene suferinţe se uită tocmai unde sunt mai multe şi mai grele. ........ Citim în «Timpul» de aseară, apropos de o vânătoare făcută pe do­meniile d-lui ministru al Domeniilor: D. C. Olănescu, care de la 1870 nu mai fusese la vânătoare, a ucis și d-sa un epure, pentru care a primit felicitările colegilor săi și mai ales ale d-lui Carp regele vânătoarei. Trebuie să recunoaştem şi noi, dim­preună cu gazeta guvernamentală că isbânda d-lui ministru Olănescu este enormă, pentru care îî trimitem toate complimentele noastre strigându-î : «Mulţi epurî înaint...41^ Intru cât priva A. .. Regele Carp ce să mai zicem ? !... Acuma înţelegem şi noi enigma «Regele şi dorobanţul». Vrea să zică nu era vorba de Carol I. O nouă profesore. Un fost tenor de operă, care se in­­titulază profesor de respiraţie, a deschis la Paris un «institut de gimnastică pulmonară"' pentru a învăţa nouile generaţii...! «‘aria de a se apăra con­tra frigului»* Respiraţia înlocuind paltonul, iată de­sigur problema socială aproape re­zolvată ! : Chestiunea de a reţine cât mai mulţi deputaţi la şedinţele camere­lor — care adesea se ţin cu băncile goale — preocupă cercurile parlamen­tare din diferite ţâri. In Franţa e vorba de a se suprima dreptul de vot prin procură şi reţi­nerea diurnei pentru zilele absentate (cum e la noi). Statele­ Unite însă, care ţin să nu desmintă originalitatea a­­mericană, au mers negreşit mai de­parte. Iată moţiunea votată de Ca­mera reprezentanţilor: Sergenţii pot aresta şi conduce la Cameră pe de­putaţii care nu vor dovedi că au un concedii în toată regula. Această măsură a fost votată de de­mocraţi Împotriva opoziţiuneî republi­canilor. Reprezentarea Proporţională O telegramă pe care am primit’o erî din Bruxelles spune că d. Beer­­naert, şeful cabinetului, a hotărît să demisioneze, de­oare­ce comisiunea dreptei nu primeşte propunerile gu­vernului privitoare la introducerea representărei proporţionale.­­Toţi miniştrii s’au declarat solidari cu d. Beernaert. De notat că e vorba de un ministru conservator, de un guvern clerical Relevând aci această ştire ne adre­săm partizilor şi îi întrebăm dacă nu cred momentul sosit să se gândească serios nu la recunoaşterea în teorie, ci la adoptarea şi aplicarea imediată a acestei însemnate reforme, bazată pe spiritul de dreptate şi echitate faţă cu toate grupurile, cu toate ideile cari au dreptul să fie reprezentate in sfatul ţerei. Am văzut cu deosebită mulţumire că d. An. Stolojan, un fruntaş liberal, a găsit bună propunerea noastră la care s-a raliat şi «Evenimentul» din Iaşi, de a se experimenta această re­formă la comună şi judeţ, întrodu­­când-o în legea electorală comunală şi în cea judeţeană de a cărei modi­ficare se vor ocupa în curând came­rele noastre. Până acum câţî­va ani ori­ce pro­punere privitoare la introducerea su­fragiului universal, a reprezentărei proporţionale, referendum, etc., era primită cu strigătul de anarchică, re­voluţionară,­deşi aceste reforme erau de mult introduse şi funcţionau de minune în unele state. De când însă în Belgia şi acum în urmă în Austria, oameni de stat con­sumaţi, bărbaţii politici ultra conser­vatori, s-au convins că sistemele elec­torale înguste sunt o veşnică primej­die şi că a venit momentul să se ge­neralizeze şi să se sfârşască odată cu revendicările politice, pentru a se măr­gini lupta pe tîrîmul economic atât de vast, — credem că şi politicianii noştrii ar putea pleca urechia la a­­ceste propuneri. Nu vorbim se înţelege de cei de la (rLTndependance roumaine» pentru cari radicalism şi socialism, democra­tism şi anarchism e tot una. Bieţii oameni! Ignoranţa lor în aceste che­stiuni provoacă mila tuturor. Dar noi ne adresăm altora, cu deo­sebire liberalilor şi sperăm că vom fi ascultaţi.

Next