Lupta, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 2189-2211)

1894-01-14 / nr. 2197

ANUL XL No. 2197 ilROMAMEMTE a iltf ȚARĂ Un an ............................................... . 40 lei Șease luni .............................................. • 20 » Trei luni................................................... • io » Pentru învățători pe un an . . . . . • 30 „ IN streinitate Un an ..... .......................... . 50 Șease luni................................................... . 25 Trei luni.................................................... . 15 BEumerul 15 Bani Redacțiunea b No. 2. — Pasagiul Român. — No. EDIȚIA A DOUA ORGAN DEMOCRAT-RADICAL Prim-Redactor: CONSTANTIN C. BACALBAȘA M­URCIURII I Pe pagina Î.II, 80 litere, corp 1 . . . 1 leă lini» tj îî i„ ,, ... 5.5 baiTil lins®. Inserții și reclame : „ .... 2 lei linia Pentru auuneiuri a se adresa: LA Mmm Un misnel* Două răspunsuri. Din afară. Ecouri. Fizionomia Camerei. Oameni şi lucruri. Nuvelă. Curierul dimineţei. Ştiri teatrale. Nivernesa cea frumoasă. (Forţă). Două răspunsuri Am relevat mai deunăzi transfor­marea generală ce se operează mai pretutindeni pe toate tărâmurile, or­­ganizându-se ştiinţificeşte toate insti­tuţiile politice, înlocuindu-se şcoala veche economică de laissez faire lais­­ser passer cu principiile moderne scoase din observaţia socială. Ziceam că liniştea aparentă din Orient, că lipsa unei mişcări sociale serioase la noi, nu înseamnă că sun­tem osândiţi a rămâne vecinie în a­­ceastă stare şi adăugam că nu vom mai putea multă vreme să ne sus­­tragem curentului general de reforme democratice. Gâte­ zile numai de când am făcut aceste observaţiuni şi deja am primit două respunsurî, veţi vedea îndată cât de diferite. «L’Indépendance roumaine», su­­flecându-şi mânicele, punându-şî mâi­nile în şolduri, s’a aşezat la fereastra a cărei deschidere a obţinut-o de cu­rând şi ne-a ocărât, cum se zice ca la uşa cortului. Imbecili şi perfect ig­noranţi e floare la ureche pe lângă alte gratificări cu care ne onorează foaia franceză. La acest răspuns ne­am aşteptat, deci trecem înainte. Dar a vorbit şi guvernul. El ne anunţă că în noua lege a minelor se prevede o cassă de pensiuni pen­tru lucrătorii de mine, din cariere şi din stabilimentele de industrie ce stau în legătură cu acelea. Am dat chiar, în ediţia noastră de aseară, a­­mănuntele asupra organizărei acestei casse. Principiul e formarea unui fond administrat de stat şi alimentat cu din cotizaţiile lucrătorilor şi ale pa­tronilor. De­sigur că acest răspuns al gu­vernului e mai interesant de­cât in­juriile stupide ale «Independenţei» şi de aceea ne vom opri puţin, chiar de acum, asupra acestei importante chestiuni. Nimeni nu mai tăgădueşte azi an­tagonismul puternic dintre capital şi muncă, în tot cazul nimeni nu poate trece cu vederea lupta teribilă din­tre patroni şi salariaţi. încercările de a organiza deosebit aceste două classe au dat rezultatele cele mai ne­norocite, înveninând lupta şi pă­­tând-o adesea cu sânge, împrăştiând în general ruina şi mizeria de-o parte, imense bogăţii de alta. Democraţia radicală din toate ţă­rile, după serioase cercetări şi adânci observaţii socială, s-a convins că nu­mai stabilindu-se o apropiere, o ar­monie între cele două mari forţe, ca­pital şi muncă, se poate resolva sau îndruma spre o rezolvare serioasă problema socială. In acest scop noi avem formulate un şir de soluţiuni care pornesc de la principiul ca mun­ca se participe la capital şi capita­lul la muncă, participarea la bene­ficii, casse de retragere şi pensiuni, fixarea maximului orelor de lucru, a minimului de salar, etc. Şi în această privinţă, noi românii suntem, dintr’un punct de vedere, într’o situaţie de invidiat: la noi totul este în stare de concepţie, de formaţie, de începuturi. Ast­fel este în primul loc chestia industrială pe care putem să o organizăm aşa, ca să îndrumăm pe lucrători spre o viitoare propietate industrială şi să cruţăm ţarei noastre nenorocirea acelui teribil proletariat de care su­feră atâta bătrânele state industri­ale. Incăpăţinarea de până acum tre­­bue părăsită. Nenorocita lege pentru încurajarea industriei naţionale—în realitate pentru încurajarea capitalu­lui împotriva muncii—trebue abro­gată şi înlocuită cu alta, în spiritul revendicărilor moderne. Pentru aceasta chestiunea trebue îmbrăţişată în în­tregul ei şi întinsă nu numai asupra stabilimentelor industriale ale statu­lui, ci pentru cele publice ca şi pen­tru cele particulare. Când capitaliştii cer condiţii favo­rabile şi premii de încurajare de la stat, ei trebue, vor trebui negreşit să se supună legislaţiei şi organizaţiei pe care statul li-o va impune. Să ne folosim de lecţiunile altora nu numai în chestiile care convin clasei dirigente, ci şi în acele care interesează mulţimea muncitoare, primi cu recunoştinţă ori­ce sfat prietenesc; speră să dobândească ast­fel, afară de încre­derea regelui, şi pe aceea a reprezentaţiunii naţionale. Pentru a fi în măsură a urmări, la toamnă, împreună cu Skuptcina munca spornică începută în sesiunea actuală, gu­vernul a fost nevoit să propue regelui în­chiderea sesiunii până, la Mala. Trebue să aibă timpul pentru a se pune în curen­tul proectelor de legi şi altor afaceri su­puse Skupcinei. O altă comunicaţie din aceaşi sor­ginte, evident autorizată, relevează ca puncte principale ale programului gu­vernului respectul Constituţiei, men­ţinerea ordinei legale, economie în buget, executarea reală a îndatoririlor financiare. D. Garaschanine şi direcţiunea par­tidului liberal au promis tot concur­sul lor. Circulară către puteri D. Simici pregăteşte o circulară că­tre reprezentanţii Serbiei în străinătate care va insista asupra relaţiunilor a­­micale cu toate puterile, raporturi de bună vecinătate cu statele vecine şi relaţiuni reale cu Austro-Ungaria. DIN AFARA Criza din Serbia Criza din Serbia, care s’ar putea tot aşa de drept numi «Intriga austriacă», continuă a se desvălui întocmai după programul stabilit la Viena. D. Simicî, fostul ministru al Ser­biei pe lângă guvernul vienez a for­mat, precum am anunţat erî, un mi­nister compus din elemente liberale de a doua mână, de­oare­ce fruntaşii artidului liberal se găsesc încă la ora justiţiei pentru a răspunde de nelegiurile regimului lor. Noul minister la Scupcină Se ştie că Luni trebuia să se des­chidă Scupcina. Evenimentele neaş­teptate o reîntoarcem lui Milan şi a îndepărtări brusce a guvernului ra­dical, intervenind, Camera sârbă nu a putut să ţină şedinţe. Prima grije a noului minister a fost negreşit să închidă cu totul sesiunea Scupcinei, de la care, dacă ar fi stat cu densa un minut de vorbă, ar fi primit imediat un vot de blam. De aceea s’a amânat pur şi simplu Ca­mera până la Mai. Dar iată cum s’au petrecut lucru­rile : Belgrad, 24 Ianuarie Galeriele sunt pline. D. Katici, vice-pre­­şedinte, comunică formarea noului cabinet. Se citeşte ukazul care primeşte demisia cabinetului Gruici şi care numeşte un nou minister. Preşedintele consiliului dă citire declara­ţiei sale după care urmează o mică pauză. Apoi d. Krista Popovici a început să vor­bească. D. Simici protestă zicând că voia să mai facă o comunicare; el începe citi­rea unui ukaz, dar n’a putut să urmeze din cauza unui mare zgomot în mijlocul căruia se auzea mai cu seamă vocea fostului mi­nistru Pesnici. Preşedintele consiliului a dat ukazul vi­­celui-preşedinte Katici şi miniştrii părăsiră sala. Deputatul Krista Popovici declară din nou că ministerul nu posedă încrederea Skuptcinei. După citirea ukazului care declară sesiu­nea închisă, şedinţa a fost ridicată în mij­locul unei mari agitaţiuni. Declaraţia şi Programul guvernului Iată, după Politische Correspondenz din Viena, textul declaraţiei pe care d. Simici a citit-o la Scuptcină : Noul guvern, nedepinzând de nici un partid, se va sili a menţine pacea inte­rioară şi exterioară necesară pentru des­­voltarea normală a patriei, care este tu­­turor tot atât de scumpă, şi aceasta prin respectarea Constituţiunii şi a legilor şi prin o atitudine reală şi corectă faţă cu pu­terile streine. Pentru a ajunge la acest scop, guver­nul va face apel la concursul tuturor pa­trioţilor, fără distincţiune de partid, şi va Presa sârbă Organul radical Dnevni Listi, într’un articol intitulat: «Sărmana Serbie !» arată că o enormă majoritate a popo­rului stă sub drapelul partidului ra­dical. O încercare de a îndepărta re­gimul radical ar putea fi o mare pri­mejdie pentru tron şi ţară.­­ Radicalul Zastava a fost confiscat din pricina unui articol ameninţător la adresa dinastiei. Presa austriacă Neue Freie Presse recunoaşte că nici un guvern altul de­cât radical nu poate merge cu Skuptcina actuală. Şi noul alegeri anti-radicale nu se pot face de­cât sau suspendându-se cons­tituţia, sau votându-se o nouă lege electorală, sau cu baioneta. Astă­zi ra­dicalii au şi poporul şi legea cu dânşii. Organul vienez îşi pune însă multă încredere şi speranţă în Milan, care sub cuvânt de a da sfaturi fiului său, a reocupat de fapt tronul Serbiei. ECOURI —i Reforma administrativă con­tinuă. D. Lascar Catargiu şi-a pus în gând să facă marţ pe colegul de la domenii, încă un prefect luat din capul unui judeţ numit inspector administrativ, acesta şi d. Grigorie Şuţu. Pentru ca opera să fie complectă, când va veni rândul fostului prefect Gentilii şi când va veni rândul lui Holzman ? întrebăm pe d. ministru al justiţiei dacă cu consimţimântul d-sale justiţia a început o adevărată goană în potriva tuturor acelora cari au îm­prumutat bani d-lui Radu Văcărescu. Noi nu suntem apărătorii cămăta­rilor, ba din contra. Nu putem admite, însă ca aceea ce nu s’a făcut vre-o dată în favorul văduvei sărmane şi a micului funcţionar exploatat şi lăsat pe drumuri, să se facă în folosul mi­lionarului Văcărescu. Dacă toate câte se şoptesc vor fi a­­devărate, socotim că justiţia română se va acoperi de ruşine. Duminica viitoare, 16 curent, vor începe concertele Duminicale la Clubul Presei. Comitetul, făcând apel la cei mai însemnaţi artişti, este sigur de con­cursul tuturora. Duminecă va cânta cunoscutul ar­tist Anton Kneisel, dimpreună cu alte persoane. In ziarele de mâine va apare pro­gramul amănunţit. Intrarea nu va fi permisă de­cât membrilor Clubului precum şi acelor persoane cari vor avea bilete speciale din partea comitetului. Numeroşii admiratori pe cari îi are în străinătate d. Alphonse Dau­det, romancierul parisian, fac adesea o greşală destul de nostimă : necunos­­când domiciliul său particular, ei tri­mit la Academia Franceză—unde ne­greşit cred că e membru—lucrările şi scrisorile destinate maestrului scriitor. Dar Academia nu voeşte să cu­noască pe autorul lui Immortel şi re­fuză toate corespondenţele cu această menţiune scrisă în dosul plicurilor... desfăcute . Necunoscut la Institut. Şi ast­fel, Daudet refuzând de a in­tra în Academie, Academia refuză la rândul ei pe... curierul său. Puterea asociaţiilor în Anglia. Federaţia minerilor din Marea Bri­­tanie a contribuit, pe timpul ultimei greve, cu 1,939,050 franci la fondul de ajutor pentru muncitorii fără lu­cru. In general starea financiară a a­­cestei federaţiunî ’şi-a asigurat un ve­nit de 700,000 franci; cheltuelile sale se urcă la 475,000 franci. De notat aci că în favoarea mun­citorilor grevişti publicul a subscris 603.800 franci, adresatî în cea mai mare parte prin ziarul Daily Chronicle. ....... Hamburger Nachrichten, orga­nul prințului de Bismarck, continuă a publica amănunte foarte interesante care arată că d. di Rudini, pe când era la cârma Italiei, căuta să se asi­gure de concursul Rusiei pentru o apropiată eşire din întreita alianţă. Aceste destăinuiri au produs o viuă surprindere în cercurile germane. Grecia lui Edmond About. Poliţia comunală din fie­care oraş al Greciei a fost suprimată şi înlocuită cu o poliţie militară. Motivul acestei schimbări e foarte simplu. S’a constatat că foasta poliţie era în cei mai buni termini cu ban­diţii care predau ţara. Guvernul d-lui Tricupis speră că noua poliţie nu va mai suferi aceleaşi influenţe. E o simplă speranţă de­o­­camdată. După moartea împăratului Wilhelm I s’a deschis în Germania o subscripţie publică pentru ridicarea unui monument în amintirea funda­torilor imperiului; subscripţia a produs câte­va milioane. La concursul pentru proectul acestui monument participară cei mai mari sculptori germani şi juriul alese pe acel ce represinta pe împăratul Wil­helm încunjurat de paladinii săi Bis­marck, Moltke, Roon, Manteuffel. A­­ceastă alegere nemulțumi pe actualul împărat și el hotărî ca proectul ne­premiat al sculptorului Begas, repre­zentând pe Wilhelm I încunjurat nu­mai de patru statui alegorice să fie executat. Comisiunea budgetului se împotri­vește la această hotărîre. Fizionomia Camerei Cu greu se hotăresc deputaţii să vie la Cameră. Sunt două ore când soseşte cel de al nouă-zeci şi unulea, pentru ca să se poată deschide şedinţa. K. K. Lascar e furios pe prefectul po­liţiei. O corespondenţă întreagă, mai vo­luminoasă ca romanele lui Dumas, a fost între primul-ministru şi prefect, pentru ca să se poată aduna 91 de deputaţi. — Amu dacă or veni aşa târziu­ să lucreze în Cameră, nu-mi mai trebuesc acestea... secţii. In sfârşit nenorocitul proect de lege pentru organizarea corpului technic să reia în discuţie. Deputaţii vorbesc, rîd, povestesc aven­­turele din timpul vacanţei. Tinerii iau notiţe asupra măştilor de la Hugo şi Eforie. Bătrânii plâng pe ruinele Stelelor şi Irozilor. . D. Ghiţă e neconsolat că s’au întrerupt reprezentaţiile de la Hugo. Un deputat de la Craiova ’şi mărturi­seşte neconsolarea că a părăsit pe Miți de In lănci. Numai Costică Bobeica e grav, serios. — Observați, zice un deputat, Bobeica a întrecut în gravitate chiar şi pe gene­ralul Manu. — Ba şi în îngâmfare ! adaugă un altul. Opozanţii chiar iau parte la aceste ve­selii generale. Un singur bărbat e la lucru.­­— Bre, zice X, da grozav urmărește Yernav, proectul de lege. — Mie, răspunde Z, mi se pare că ur­mărește mai mult pe Olănescu. VINERI 14 IANUARIE 1894 — Sau, mai bine zis, locul lui Olănescu, adaugă un al treilea. — Care vrea să zică, taurii se înmul­ţesc în Cameră! spune un junimist. — Iată-l şi pe Olănescu transformat în pânză roşie pentru Vernav, dupe cum Carp e de mult pânză roşie pentru Peucescu ! adaogă un altul. — E o deosebire, adaogă un al treilea, Taurul cel nou e de proveninţă juni­mistă. — Foarte bine, aceasta, răspunde ju­nimistul, însemnează că fie­care partid ’şi are taurii săi. D. Yernav urmăreşte în zadar proectul de lege, majoritatea ’1 votează ca fulgerul şi bietul d. Yernav priveşte cu durere la Cameră în care nu găseşte nici 15 de­putaţi să ceară votul cu bile pentru a­­mendamentele sale. Şi citeşte raportul asupra proectul­ui de lege pentru reorganizarea ministerului de externe. D. Fleva are cuvântul. " Fiind o lege care prevede spor de funcţionari, lege electorală, care cere chel­­tueli trebuia să se voteze întâi și de Ca­meră. O­, Cântec vechii! nene-o Fievo! strigă d. Lahovari. A ajuns un refren monoton. — Păcat numai, spune d. Ghermani, că deși Fleva a fost botezat de Voința Catone, refrenul șeii nu o să rămâe le­gendar, ca refrenul lui Catone. Jip. OAMENI Ş­I LUCRURI Cuvântul lui Cambronne O carte foarte curioasă interesantă şi care a costat multă muncă, judecând dupe documentele ce conţine, a apărut zilele a­­cestea la Nantes în Franţa. Cartea e intitulată: Chambronne, viaţa sa civilă, politica şi militară, şi autorul ei este d. Leon Brunschvicg, consilier comu­nal la Nantes. Spaţiul nu ne permite de a rezuma aci întreaga viaţă civilă, politică şi militară, a lui Chambronne, desvoltată în opera d-lui Brunschvicg. Ne vom opri numai asupra cunoscutu­lui episod de la Waterloo, punând subt o­­chii cititorilor, toate documentele, toate confidenţele oamenilor ce au vorbit cu Cambronne, asupra acestei curioase ces­­tiunî de istorie contimporană, care face în cea maî mare parte obiectul cărţei d-lui. Brunschvicg. Iată aceste documente şi aceste confi­denţe : In «Istoria Consulatului şi a Imperiu­lui» Thiers scrie următoarele : «In acest moment se aude acest cuvânt care va străbate veacurile, pronunţat după unii de general Chambrone dupe alţii de general Michel: «Garda moare şi nu se dă». Generalul Dumoustier spune, că Na­poleon I aflând că Cambronne era grav rănit, ar fi strigat: «Ah ! bravul, bine , a zis el că garda va muri şi nu se va da.» Dupe câte­va zile de la bătălia din Waterloo, această frază este reprodusă în ziarele HIndépendant,­­■Journal general şi Journal de Paris. In Meseniennele lui Casimir Delavigne asupra bătăliei de la Waterloo, se găseşte acest vers : Garda, a zis el, moare şi nu se dă. Intr’o poesie din acelaşi timp, publicată în ultimul volum al operei lui Lefevre intitulată Victorii şi Conchiste, se găseşte la finele fie­căreî strofe această frază: „La garde meurt, eile ne se rend pas.“ La Camera deputaţilor în şedinţa de la 28 iunie 1815 deputatul Perieres a zis : «Numele ofiţerului care a pronunţat a­­ceste cuvinte nu trebue să fie uitat. A­­cesta este generalul Cambronne. I s’a zis să se predea, el însă a răspuns : «La garde meurt et ne se rend pas.» Generalul Berton, prizonier cu Cam­bronne la Abbaye, susţine că această frază a fost pronunţată de Cambronne. Acelaşi lucru l-a mărturisit în iunie 1892, ma­reşalului Mac-Mahon, un grenadier şi un vânător pedestru din garda comandată de Cambronne. Acest lucru odată stabilit, se naşte în­trebarea : Dar oare, Cambronne n’a pro­nunţat de cât această frază ? N’a sintetizat el această idee într’un cuvânt energic, care suna cam reu la ureche şi pe care Sten­­dahl îl considera «comme une rime a per­­deu ? Sau cu alte cuvinte, unind vulgarul cu sublimul n’a accentuat el printr’o in­jurie trivială declaraţiunea lui că garda va muri şi nu se va da?

Next