Lupta, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 2405-2428)

1894-10-14 / nr. 2416

ANUL XI—No. 2416. ABONAMENTE I IN ȚARĂ On an ......................................................... 40 le! Şeaae luni ^ • 20 „ Trei luni ..................................10 » Pentru învățători pe un an.......................... . 30 . IN STREINETATE On an...................­....................................60 Seace luni.................................................................25 Trei ............................................................................. Numărul 15 Bani Redacțiunea­­ Pasagiul Român No. 2* EDIȚIA A DOUA ORGAN DEMOCRAT-RADICAL VINERI, 14 OCTOMBRE 1894 ANUHCIURI a Pe pafina nr. 30 litere, corp 7 ... 1 lefi liaia „ „ IV „ „ ... 25 bani lini». Inierne şi reclame , „ .... 2 lei linia Pentru »ninciuni a se adresa: X. la mm­inistmţifi Ziarului L vtlii furner vechiu 50 bani -g, ' ministraţiunea­­ Pasagiul Român No. 2. Ţarul în agonie. Carnetul med­. Din Rusia. Cancanuri politice. Miş-Maş. Alegerile din Belgia. Reforma în instrucţie. Buletin Exterior. Din ţările subjugate. Curierul dimineţei. Cronică teatrală. ŢARUL IN AGONIE Ţarul tuturor Rusiilor, e pe moarte, —aceasta este ştirea ce de câte­va zile ne-o aduce firul telegrafic. Din luna August curent, Ţarul a că­zut bolnav şi tocmai acum în urmă, medicii ruşi s’au pronunţat asupra boalei ce-l minează. S’a crezut la început că Ţarul su­fere de o simplă inflamaţie a rinichi­lor ; văzându-se însă persistenţa boa­lei, s’a pronunţat cuvântul de cancer, iar acum în urmă unele ziare străine pretind că Ţarul ar fi victima unei tentative de otrăvire din partea nihi­­liştilor, ce atâta l’au terorizat. Ceea ce este astă­zî absolut sigur, e faptul că Ţarul suferă de maladia lui Bright (pronunţaţi Brait), care este caracterizată printr’o dezorgani­zare a rinichilor. . Boala aceasta poate dura mult timp fără să devie în stare acută, dar o dată această perioadă atinsă, termina­rea ei este în genere repede şi fatală. Şi boala Ţarului în această perioadă se găseşte. De­sigur, dacă de la August, când i-a venit primul atac al boalei, Ţarul ar fi ascultat prescripţiile doctorilor de a se pune pe o dietă absolută, de a evita ori­ce alimente, ori­ce bău­turi alcoolice, de a nu bea de­cât lapte, de a se feri de ori­ce oboseală intelec­tuală, etc., boala atunci s’ar fi putut ameliora. Astă­zi când deja simptome de uremie s’au manifestat, astă­zi nici o ameliorare nu mai e posibilă, moar­tea Ţarului e o chestiune de zile, de ore chiar. E destul de a ne da" socoteală de importanţa rinichilor, de rolul lor de eliminator al rămăşiţelor organice şi al materielor toxice neîncetat fabri­cate în corpul nostru, pentru a înţelege că dezorganizarea acestui organ are cele mai teribile urmări. Şi cea mai gravă este, după cum afirmă doctorul See, uremia sau suprimarea urinei; ea provoacă de­zordine nervoase, atacuri subite de comă, cari aduc în mod brusc moar­tea şi depeşile oficiale afirmă că Ţarul în această gravă situaţie se află. Deci nici o ameliorare nu mai e posibilă. Ţarul va muri. Deja, presa franceză îi consacră ar­ticole foarte simpatice, arătând pier­derea pe care Franţa o încearcă prin moartea actualului Ţar. In adevăr, dacă Alexandru al III lasă ceva în urma lui, apoi aceas­ta nu poate fi de­cât alianţa fran­­co-rusă, pe care a reuşit s’o cimen­teZe. Deja ca moştenitor al tronului A­­lexandru al III-lea lăsase să se vadă simpatiele sale pentru Franţa. Ca împărat, el şi-a afirmat şi cu mai multă putere aceste simpatii, în­vingând influenţa germană a cărei înrâurire la curtea Ţarului erea i­mensă. ,­r Alexandru al III-lea a fost pansla­­vist hotărât şi el, aliându-se cu Fran­ţa, a urmat politica puternicului partid panslavist, care vede numai în Ger­mania inamicul realizărei idealului de a întinde imperiul slavismului până la Bosfor. Alianţa Rusiei cu Franţa, această operă a Ţarului care moare, a fost un pas uriaş făcut de panslavism, şi prin urmare un pericol îngrozitor pentru toate Statele din Orient. Numai d. Sturdza, în adâncul său patriotism, a putut vedea că Rusia nu mai e pentru noi ameninţătoare, tocmai atunci când ea compta pe un sprijin atât de puternic ca al Fran­ţei in politica ei de cucerire. Această politică pare, se va schimba ea, prin schimbarea guvernului ? De­sigur că nu. Ţareviciul e de 26 de ani. Se zice că el e instruit, inte­ligent, doritor de acţiune, şi că, prin urmare, va fi mai puţin pacient în cestiunile exterioare de­cât tatăl său. Căsătoria sa cu o principesă germană, cu vara împăratului Wilhelm al II-lea nu va putea, de­sigur, să aibă vre­o influenţă asupra spiritului tânăru­lui Ţar. Alianţa cu Franţa a fost o necesi­tate pentru Rusia, şi această necesi­tate nu va înceta atâta timp cât par­tidul panslavist e cel mai puternic, atâta timp cât Tripla­ alianţă va exista, atâta timp cât Rusia va avea din ce in ce o mai mare nevoe de bani, cu cât planurile ei seculare de expan­siune în afară vor intra pe calea rea­­izăreî. Moartea lui Alexandru al III poate dar constitui pentru micile State din Orient, o agravare a pericolului de la nord ce permanent le ameninţă. Acum, mai mult ca ori­când, patrio­tismul, instinctul natural de conser­vare trebue să ne facă a avea ochii aţintiţi la evenimentele ce se vor des­făşura în Imperiul Ţarilor. Să fim atenţi! CARNETUL IVBEU l­UCI lOl MEA. Cel maî crâncen, cel mai constant, cel mai neîmpăcat adversar al nostru este Românul». Da, bătrânului organ al fun­datorului, în furia lui senilă, i-a cășunat să dea navală în radicali. Așa o apucă câte-o dată furiile pe bac­­ceaoa presei române. Baccelele sunt ner­voase, xenamorosite, se supără de te miri pentru ce, ba câte o dată le apucă mania prinţipiilor şi a programelor. Pocul «Românului» este că de ce ne-am aliat cu conservatorii. Acest foc îl explică «veterinarul» de la 48, cu o persistenţă aşa de rară, în­cât a izbutit să convingă pe toţi cei 25 cititori ai săi. Maniile bătrânului sunt numeroase. Xe­­namorasiţii au­ ca semn particular dorinţa de a părea tineri şi de a fi în curent cu progresul. De aceea aceşti Djaburowiştî, între altele, îşi dau­ tot felul de forme barbei. Intr’o zi moşul apare cu barbă lungă, a doua zi vezi pe Ghiujul cu barbă Henri IV, (nu Jorj Scorţescu căci acesta e ras... de opinia publică), a treia bac­­ceaoa apare numai cu mustăţi, a cincea zi xenamorasitul se arată cu mustăţile rase, a şeasea zi unchiaşul devine cu bar­­bişon şi aşa mai încolo. «Românul» are obiceiul să-şi schimbe programele şi for­matul. Schimbarea programului n’a pricinuit nici o dată, în redacţie, atâta fierbere cât a produs schimbarea de format. La «Ro­mânul» o schimbare de program este re­venirea la nişte idei proprii. Devine «Ro­mânul» anti-dinastic: programul de la 1875. Devine «Românul» dinastic foc: programul de la 1866 şi Constituţia. «Ro­mânul» apare ca ultra-socialist: cuvintele lui Rosetti pe patul de moarte: să iubiţi pe sătean. Apare «Românul» ca conser­vator: cuvintele lui Rosetti pe patul de moarte: să «conservaţi» libertăţile pu­blice. «Românul» este moderat: progra­mul cu d-nii Tache Ionescu şi Radoiu. «Românul» este favorabil conservatorilor : controlarea lui Pache. Vine «Românul» în clubul radical: programul de la 1889. Se zăpăceşte «Românul» de nu s î mai dă nimenea de rost: programul unei vieţe întregi. Acuma «Românul» ne atacă pe noi. Acesta e programul ramolismentului ce­rebral. MEMPHIS. DIN RUSIA Boala Ţarului. — Căsătoria Ţareviciuluî St. Petersburg, 24 Octombre. —Buleti­nele de la 24 Octombrie. io dimineaţă. Ţarul a dormit cîte­va ceasuri în timpul nopţii. Azi dimineaţă nu s’a observat somnolenţă. Augustul bol­nav are poftă de mâncare. 8 ore seară. In timpul zilei nu s’a pro­dus somnolenţă. Conştiinţa de sine­ însuşi este mai mare. Ţarul are maî multă poftă de mâncare, pedema picoarelor s’a mărit puţin. Dumnică se­­va administra Ţarului ultima grijanie. Colonia, 24 Octombre.—Gazeta de Co­lonia reproduce un svod din St. Peters­burg că doctorii speră să poate face ca Ţarul să mai trăiască doue sau trei sep­­tămăni. Această este cauza pentru care s’a amânat căsătoria marelui duce moș­tenitor. Paris, 24 Octombre. După nişte ştiri din Varşovia, marele duce moştenitor va fieca din Crimeea, îndată după căsătoria sa, care se va celebra în curând, conform dorinţii împăratului. Prin urmare se vor face în grabă actele de trecere a princi­pesei Alii la religiunea ortodoxă, fără care nu se va putea celebra căsătoria. CANCANURI POLITICE LIBERALII PREV JUDEŢE Dacă la centru liber­aliî­ naţionalî nu sunt aca doui brazi într’o tulpi­nă, ca doui ochi într’o lumină», în provincie e şi maî rău. Pe unde au izbutit la alegerile co­munale, alianţele şi înţelegrile s’au făcut cu vai cu chiu şi toate concesiu­­nele n’au avut în vedere de­cât răs­turnarea guvernului. După aceea po­topul. La Brăila, unde liberalii au reuşit în amândouă colegiile, a fost o foarte mare luptă pentru a se ajunge la o înţelegere. Chiar şi după izbândă, cer­turile nu conteneau, căci acuma era vorba să se ştie cine să fie primarul. Erau, nici mai mult nici mai puţin, de­cât patru candidaţi. Şi anume: d-nul R. S. Campiniu, vechiu primar al oraşului şi vechiu liberal; d-nul G. Ber’ceanu, fost primar pe vremea dinastiei fleviste; Un tânăr advocat, C. Vasilescu şi în sfârşit Colonelul în retragere Şerbănescu,’cel cu: In durerea mea păgână De-aşî avea putere eu. Aşi lua pământ în mână Şi-aşi zvârli în Dumnezeu. împăcarea nu se putea face cu nici un preţ, nici unul dintre candidaţi nu vroea să se retragă în faţa celui­l­alt, până ce, în fine, s’a propus can­didatura d-luî senator Vasile Sasu, care, cu jale şi cu mâhnire, a fost acceptată de toată lumea. Brăila ne serveşte o mică mostră despre diviziunile cari muncesc pe naţionala-liberalî. Argus. MIS-MAS Ştiri grave.—In ultimul conciliabul al par­tidului naţional-liberal s’au­ întâmplat serioase dis­cutări! şi totul părea compromis. Find vorba de a se numi un nou şef în locul d-lui Sturdza, d-nii Axente, Mircea şi Petre Petrescu, au cerut ca par­tidul să fie condus de aci înainte de către­­un student. «Studenţii, a zis unul dintre cei trei Axenţî, sunt singurii cari luptă astăzi în contra guvernului, deci lor li se cuvine întâietatea.­ In urma unei moţiuni a lui Coengiopolu, care suna: „Casierul Clubului i este însărcinat cu regu­larea acestui diferend», incidentul s’a aplanat. * * 4c Un concurs. — Cu numărul de astăzi sub­semnatul Spriț deschide un concurs sui-generis . In fie­ care număr voia face câte o întrebare la care publicul va trebui să se grăbească cu răs­­punsurile. Cele mai hazlii și mai potrivite vor fi publicate, premiate și apoi trimise la Expoziţiu­­nea Cooperatorilor, care va dura până în seco­lul 20. întrebarea de astăzi este : „Pentru ce Zaharia ia răspunderea articolelor pe care nu le scrie Gogu Cantacuzino? SPRIT­ ALEGERILE­ DIN BELGIA Ziarele străine ne aduc rezultatul alegerilor de balotagiu ce s’au făcut Duminica trecută în Belgia. Din cauză că liberalii nu au voit să ia angajamentul de a lupta în viitoarele camere pentru introduce­rea sufragiului universal şi la ale­gerile comunale, socialiştii au refuzat de a le da concursul şi la balotagiî, aşa că catolicii având a lupta cu o opo­­ziţiune deftinită au reuşit în cele mai multe colegii. La Bruxel catolicii au luat toate scaunele cu o majoritate de 13.000 voturi faţă de lista liberală. Parlamentul belgian se va com­pune deci, după cifrele date de zia­rele franceze, în modul următor : Camera s Catolicii 104 locuri, liberali şi radicali 20, socialişti 28. Senatul­­ Catolicii 52 locuri, li­berali şi radicali 24. Socialiştii nu au pus candidaţi pen­tru Senat. Majoritatea conservatorilor este deci de 56 deputaţi la Cameră şi de 28 Senatori la Senat. Aceasta nu înseamnă de loc însă o învingere a democraţiei, din con­tră, aceste alegeri arată că într’un viitor apropiat, când toate grupările democratice vor fi unite, sufragiul universal se va pronunţa întreg pen­tru democraţie. Cine a fost sdrobit definitiv în a­­ceste alegeri, a fost partidul liberal­­doctrinar, acest partid al iezuiţilor liberalismului şi al reacţionarilor e­­conomici, cari, reprezentanţi fideli al burgheziei capitaliste, nu vor să facă nici un pas spre democraţie. Şi a­­ceasta va fi soarta tuturor partidelor liberale, cât timp ele nu vor intra în marele curent democratic ce stră­bate cu atâta putere Europa cultă şi muncitoare. REFORMA ININSTRUCŢIE Caracteristica veacului de al cărui sfârşit ne apropiem, este în general a­­priga luptă între oameni pentru a-şî agonisi cele trebuitoare traiului. Mo­dul de organizaţie la care a ajuns so­cietatea modernă, face ca condiţiunile de luptă să fie împovărătoare, să do­boare cât mai mulţi în folosul a câ­tor­va, cari se urcă la înălţimi adesea periculoase. Datoria statului, forma de guvernă­mânt actuală, trebue să fie, nu de a îngreuia împrejurările luptei, dar de a lua măsuri ca izbânda să fie în fo­losul multora, în acelaşi timp cu al seu. La noi în special lupta a devenit impetuoasă, tot atât ca şi în Occident Intre cauzele numeroase, cele mai de seamă sunt de sigur, mai întăi şi uni­lateralitatea instrucţiune!, lăsând ac­cesibil numai drumul slujbelor, apoi faptul că gradul de cultură la care am ajuns nu este rezultatul unor stări evolutive naturale, ci manifestarea bru­scă a importurii instituţiunilor tale quale din ţările unde au ajuns gradat la o stare superioară. Mai tot ce avem noi astă­zî, civili­zaţie, cultură, este numai pospătală, imitaţie, şi nici de cum ceva înrădă­cinat, adaptat la natura populaţiuneî noastre. De aice multe răle, lacune în orî­ce ramură am lua. De pildă în in­strucţie, de abea acuma se începe o organizaţiune sistematică, un fel de răsădire — dacă pot zice aşa — a co­pacului cultural din pământul în care a stat până acum, în un altul maî bun, unde prinzând rădăcini va da roade maî îmbelşugate şi maî de fo­los. Mulţămită stăruinţei actualului ministru, de­şi conservator, s’a făcut un pas mare cu răspândirea culture! în popor, căutând să se ridice Româ­nia din poziţiunea inferioară Bulga­riei şi Serbiei. Vine rândul acum reformăreî cur­sului secundar. Intre alte multe la­cune în vechea lege era şi concursul pentru ocuparea catedrei. Mă voiu sili să arăt că această condiţiune de luptă este actual de prisos şi chiar dăună­toare intereselor generale. Era oare necesar introducerea con­cursului la noi ? Necesitatea apărea ca o urmare inevitabilă a copiere! le­gilor noastre după cele străine. Con­siderând starea de lucruri de pe tim­pul când cele maî multe şcoli au fost înfiinţate, deci timpul primilor paşi spre instrucţiunea raţională, con­cursul s’ar fi putut avea locul. Uni­versităţile ne­fiind încă bine organi­­zate, trebuinţa de dăscăli făcând să nu se poată aplica condiţiunî rigu­roase şi mijloace de control, era de nevoe constituirea unui juriu din oa­meni competenţi şi consctencioşi, care să fie în stare a alege oile din capre, în­tocmai precum un bun cultivator trebue să fie în stare să aleagă din turmă, acele animale, pe care el ca esperimentator, le vede că îndeplinesc condiţiunile cele maî avantagioase po­sibile. Ast­fel privit concursul nu este de­cât o selecţiune artificiala aplicată la o breaslă anumită de oameni. Astă­zî când universităţile sunt pe acelaş picior cu cele din centrele de cultură, când pentru ca să ai dreptul la o catedră treci şi prin ciur şi prin sită, este oare de nevoe concursul ? Eu cred că nu, şi voi arăta pentru ce. Pe lângă cele două universităţi mai avem şi două şcoli normale superioare din care se recrutează cu predilecţie corpul didactic secundar. Chiar sco-Sul creărea acestor şcoli a fost acesta: Nenorocitul ce trebue să intre în şcoală, urmează pe lângă cursurile universitare şi cursuri speciale pentru tagma dăscălească... anume pedagogia. Pentru ca să ajungă la cinstea de profesor, trebue să treacă cel puţin 11 esamene la profesori diferiţi... şi la urmă nu i se recunoaşte aptitudinea de cît In urma unul esamen general. Din o asemene frecventă esaminare, munca în un timp Îndelungat n’a pu­tut face pe cel ce nu sunt destoinici, să fie recunoscuţi de profesorii lor, şi lăsaţi în urma celora ce au dat do­vezi de statornicie ? De ce să mai fie esamene ? De ce să maî fie gradarea resultatuluî la esamenul general? Prin concurs să dă o lovitură in prestigiul profesorilor de universitate, ne­încre­­zîndu-se autorităţile, în classarea ele­vilor lor. Nu zic să nu se controleze de loc candidatul pentru dăscălie, dar con­trolul să se facă nu­­asupra ştiinţei ci mai mult asupra modului de pre­dat. Nu se poate închipui ca cel urmă licenţiat al universităţei de Bucureşti să nu posede ştiinţa necesară a cur­sului de gimnaziu ori liceu , dar se poate întîmpla ca cel mai bun... să nu fie în stare a o comunica altora şi mai ales copiilor. In sensul acesta fiind controlul, chiar acei cari nu au urmat şcolile speciale, vor fi cons­­trînşî a se interesa, a studia şi modul de predare. Afară de contrastul acesta vădit, contra concursului se ridică şi chipul cum este ţinut, scandalurile de care este întovărăşit mai în­tot­deauna, ceea ce face să fie înserate în ziare alăturea de scandalurile lul nea Iancu Decalitru. Causa­— de cele mai multe ori —este lipsa de cunoştinţe şi conştiinţă a celor din juriu. Iată cum pe de o parte ,din orga­­nizaţia superioară a universităţilor, modul de control a celor ce trec prin ea, crearea de şcoli speciale pentru profesori de liceu, pe de altă parte scandalurile şi părtinirile, fac presenţa concursului mai mult o pedică, şi un mijloc de desgust pentru cel ce ar putea munci, dar cari se văd loviţi la primul pas, din lipsa sprijinului şi a influenţelor. Un cas analog avem cu institutorii şi învăţătorii, cari eşiţi din şcolile nor­male, sunt numiţi direct, controlaţi fiind numai de inspectori. Ca resumat al expunerei de faţă pot fi următoa­rele : Concursul pentru şcolile secundare, ac­tual, nu numai că nu e de trebuinţă, ci chiar stricător. Numirile ar trebui făcute cu preferinţă dintre elevii şcoale­lor nor­male superioare. Cei cu medie mai mare, vor fi preferaţi celor­l­alţi, media fiind opinia a cel puţin 5 profesori. Când pro­­vizorul va voi să ceară definitivatul, îi este impus a trece înaintea inspectorilor, un examen de capacitate pedagogică. Prin aceste mijloace, precum şi prin recom­pense date celor zeloşi, şcoalele secun­dare har fi Un mijloc de propagare şi desvoltare a surmenajului, dar ar fi un isvor dătător de judecată, un drum fo­lositor copiilor spre studiile grele ale vieţii. I. Tomşa DIN ŢĂRILE SUBJUGATE TRANSILVANIA Mai zilele trecute, vre­o câte­va ziare de peste munţi reproduseră după cele un­gureşti darea de seamă despre o convor­bire ce Pázmândy, faimosul agent al guver­nului, avusese în închisoarea de la Seghe­­din cu cei trei fruntaşi români întemni­ţaţi, Raţiu, Coroianu, şi Lucaciu. Am reprodus şi noi după «Gazeta Tran­silvaniei» convorbirea cu Lucaciu, şi am făcut reflecţiunile noastre în ce priveşte ideile expuse de ambii vorbitori. «Tribuna» a primit de la un corespon­dent al său o scrisoare, pe care o publică în No. de la 12 (24). Prin acea corespon­denţă se restabileşte adevărul asupra vi­­zitei şi convorbirea lui Pázmandy. Un lucru reese clar şi anume că Paz­­mandy a denaturat faptele şi acum ca şi cu ocasiunea dărei de seamă a congresu­lui de la Haaga, pentru care a fost pus în greu impas de chiar ziarele maghiare şi în special de «Hazánk». Este adevărat că Pazmandy a visitat pe rând pe cei trei martiri, dar­ese din

Next