Lupta, ianuarie 1895 (Anul 12, nr. 2477-2499)

1895-01-14 / nr. 2486

ANUL XII. No. 2486 ASOIAHEMTEI IN ȚARĂ Un­iui :.........................................................40 Ul Sease luni........................ .... 20 „ Trei luni........................................................10. Pentru invStători pe an an............................ 30 * IN STREINETATE Un an...................• . . ............................50 Seare luni ........................25 .trei luni . • î .......... iv mm§imzs ■máiénál 15 Bani EDIȚIA A DOUA -j.:. ■. ■■■ ■_.........—=~rr-.ir-- ■ a." .» i. ■ wm-, ■ c—..... ■ --—.....■ ......... . Bedacţiunea ■ Calea Victoriei ESo. 76, Etajul l-iu ORGAN DEMOCRAT-RADICAL1 AHUDCIURII F« p afina m, 80 li­nn, corp 7 . . . 1­­8 lini­a ,, IV „ „ ... ,25 boci linia. Inierne și reclame , „ .... 2 lei linia Pentru »nanelnrl a ae ndrea». LA mmmm —ff 'ț­ î Un număr v&c^n 50 MnI Administrațiunea Strada Sfîntul Ionică, ifio. II. Proprietatea numelui. Noul minister grecesc. Criza în Franţa. Fizionomia­ Camerei. Discurs cu „molto*. Situaţia în Italia. De la Senat. Curierul dimineţei. PROPRIETATEA NEMEM In Cameră au început dezbaterile asupra legei care voește să garanteze proprietatea numelui. Mie mi se pare că aceasta este una din nenu­măratele absurdități, care va fi rea­lizată de parlamentele noastre. Proprietatea numelui?... Adică ce însemnează prop­etatea numelui ? Evident că numele este unul din semnele exterioare care distinge pe oameni între iei, cum, însă, nu pot fi atâtea nume câţi oameni sunt, în­tot-d’a­una o să găsim un nume purtat de mai mulţi. Sunt atâtea situaţiunî delicate in cari un om caută să’şi schimbe nu­mele! Spre pildă, iată cazul căpita­nului Dreyfus; a doua­ zi după con­damnare un alt căpitan Dreyfus şi’a părăsit numele, devenit de-acuma odios în Franţa, şi şi’a luat altul. Să admitem la noi un domn cu numele Măgărescu ; într o bună di­mineaţă omul, plictisit de glumele răutăcioase şi de sobrichetele unora şi altora, vrea să-şi schimbe numele. Dar ce nume inventeze pentru ca să fie sigur că nu va semăna cu altul ? In Cameră sunt două feluri de partizani ai legei: f-iti, cum am zice, aristocraţii reprezentaţi prin d-l Radu Creţulescu, cari susţin sfin­ţenia numelui şi mai ales sfinţenia numelor boereşti. II-lea avem pe ne­gustori, cu d-1 Mirea în cap, cari voesc să înlăture atâtea fraude ce se întâmplă în comerciu de pe urma uşurinţei cu care se poate schimba astăzi numele. Numele boereşti sunt foarte pu­ţine astăzi, precum foarte bine a zis ‘ D-1 Delavrancea în Cameră, şi apoi , nu cunoaştem oare boeri, cari şi-au schimbat sau şi-au amplificat nu­mele ? Oare numai aceia cari poartă numele de «Ghica» câte supranume nu poartă ei astăzi ? N’a­vem Ghica, Ghica-Deleni, Ghica-Brigadiri, Ghica Paşcani, Ghica-Comăneşteni, Ghica- Cogălniceni, Ghica-Budeşti ? şi aşa mai departe. Oare toate aceste sunt nume istorice, oare nu sunt împru­­mutături recente cari ar trebui să cadă sub prevederile legei astăzi în discuție ? Dar se pot comite fraude în co­merciu ? Sunt alte măsuri de luat. Să se pedepsească special acela care şi-a schimbat numele pentru a exer­­cita o fraudă. Când un X..., pentru a nu fi cunoscut îşi pune masca pe obraz şi asasinează pe un om, va fi pedepsit vre­odată pentru că şi-a pus masca? Evident că nu. Va fi osân­dit numai pentru­ că a ucis, find­că masca se poate întrebuinţa pentru „ tot soiul de lucruri nesupărătoare. Puterea retroactivă acordată legei ieste o încoronare a neroziei. Inchipuiţi-vă un om care odinioară s’a numit Anghel şi care, pentru a nu se cufunda cu prea mulţi, a de­venit Angeliu în momentul când s’a pus în capul unei mari întreprin­deri comerciale. Astă­zi, peste 25 de ani, se dovedeşte că, într’un colţ oa­­re­care din ţară, există şi a existat mai de mult un alt Angeliu. In ca­zul legei ce se discută, trebuie să « desposedăm de numele său pe al do­ilea Angeliu, să-i ucidem firma co­mercială, sâ’l ruinăm, sau să în­lesnim lui Angeliu No. 1 o mică a­­facere de şantaj. Avem un nume real de dat, avem pe dl. Marinescu-Bragadiru, marele industriaş din Bucureşti. După noua lege nu-i va fi permis să se mai numească pe viitor de­cât Dumitru Marinescu, adică va fi nevoit să re­nunţe nu numai la numele său, dar încă şi la firma comercială sub care ieste cunoscut. Teoria aristocratică ieste că un nume atins de un aristocrat nu mai poate fi atins de un mojic. Mai în­­tâi, noi nu mai avem aristocraţi şi al doilea, dacă unui Ghica, de e­­xemplu, i’a fost permis să’şi spună Văleanu,—fiind­că posedă moşia Vă­lenii—nu înţeleg de ce feciorul lui Popa Ion nu s’ar putea numi şi iei Văleanu, dacă, peste un număr de ani, această moşie ar deveni propri­etatea sa. Ni se vorbeşte de teroarea oame­nilor oneşti cari sunt expuşi a-şi vedea numele compromise de către tâlhari şi asasini. Şi aci se poate găsi remediul. Dacă un bandit, anume Mărunţelu, comite un asasinat sau un furt, va fi osândit cu numele acesta. Dacă se va mai găsi Mărun­ţei oameni de treabă, se va cerceta numele adevărat al vinovatului; dacă numele seu­ va fi în adevăr, Mărun­ţelu, neapărat că oamenii l’a fi furat pe al lor, iar dacă banditul va avea un alt nume, va fi osândit pe nu­mele acesta, iar numele «Mărunţelu» va rămâne neatins și pur. Ori­cum vom pune cesti­unea, le­gea prezentată Camerei nu poate sta pe picioare. CONST. C. BACALBASA. NOUL MINISTER GRECESC Atena, 24 Ianuarie.—Ministerul este constituit cu desăvârşire in modul ur­mător : Preşidenţia, afacerile străine şi in­terne prin interim, d-na Nicolas De­­lyanis. Resbelul, colonelul Papadiamanto­­pulo, aghiotantul regelui. Marina, căpitanul de corabie Khiesis, aghiotanta regelui. Finanţele, Ketzeas, vice-preşedinte al curţii de compturi. Justi­na, Aravantinos, consilier al curţii de casaţie. Culte­a, Vlachos, fost ministru în străinătate. Miniştrii au depus jurământ. Disolvarea­­Cameri) este iminentă; se crede că noile alegeri se vor face la 17 Martie. Londra, 24 Ianuare.—«Reuter» află din Atena, că toţi miniştrii au fost nu­miţi cu condiţia expresă de a nu pune candidaturile lor la viitoarele alegeri. CRISA FRANCEZA Desărcinarea D-lui Bourgeois. — Noua negociaţiune. Paris, 24. — D-1 Bourgeois s’a dus la 9 ore de dimineaţă la preşedintele republicei, pe care l’a rugat să-l des­carce de misiunea de-a forma cabi­netul. D-1 Faure i-a mulţumit pentru demersurile ce a făcut şi a decis să cheme în timpul dimineţii mai multe personaje politice. Paris, 24. D-na Faure a terminat la 5 ore seria consultaţiunilor perso­­najelor politice; va chema mâine di­mineaţă persoana căreia ii va o­­feri să formeze cabinetul. AFACEREA DIN ARMENIA Viena, 23 Ian. — «Corespondenţa po­litică» află din Constantinopol că comi­­siunea de anchetă pentru Armenia a sosit la 18 ianuarie la Musch. Primul raport al delegaţilor este aşteptat în cursul a­­cestei săptămâni. FISIONOMIA CAMEREI La ordinea zilei este Delavrancea. Dar mai înainte se amână pe Luni dis­cuţia proiectului de lege pentru proprie­tatea numelui. Toţi deputaţii sunt în in­cintă. E o verificare generală de nume. — Da, pă tine te dă în judecată ? —■ Da pă tine. — Eşti de la 1865 ? Şi pe aceste întrebări se calculează ma­joritatea și minoritatea pentru acel proect de lege. — Nu votăm, nene, că ne dă în ju­decată. Delavrancea vrea să vorbească, dar Po­­rumbaru, căruia îi zice și Mihăescu, dis­cută lung în mijlocul incintei asupra le­gei de mai sus. — Ce, nu face Porumbaru, nene ? — Ei, el vorbeşte lung, că are de apă­rat două nume chilometrice. In sfîrşit Barbu poate să vorbească de potcapiul protoereuluî şi constantul Măn­­ciulescu. — Me rog, cu calambur, sau fără ? — Fără, d-le, zice Barbu. D. Manciu­­lescu e un conservator de baştină. — Despre care Mănciulescu vorbiţi, nu pricepem ? întreabă mai multe voci con­servatoare. — Despre fostul prefect! — A ! despre escrocul Mănciulescu ! — Despre bătăuşul Mănciulescu ! — Da, escrocul Mănciulescu şi ru­sescul Melchisedeck ! — Nu uitaţi pe Hitrov o barbă lungă! — Da, trinitatea „Voinţei“. Şi toţi rîd, toţi aplaudă. Dar Barbu neclintit ca stânca de gra­niţ ’şi continuă discursul fără să se pre­ocupe de ce spunea „Voinţa“. — Şeapte sute de alegători au protestat alegerea. Mănciulescu a fost zdrobit şi judecătorul de instrucţie îi da în judecată pentru că n’are o idee filozofică ! — Bravo judecător! strigă liberalii vn cor. Nu-l înaintaţi ? Ministrul instrucţiei, jongleurul guver­nului este în picioare, potcapiul cârjei, es­crocul Mănciulescu şi stilul lui Delavran­cea se învârtesc, sar şi se rostogolesc în aer cu o iuţeală ameţitoare. — Spui că Mănciulescu a fost bătut, că a mers liniştit! Cine ? Escrocul, bătă­uşul, Athila Teleormanului? Te plângi că protoiereul a fost amestecat în bătăi ? I-am suspendat de atunci. Dar popa Pa­vel care ne-a bătut la Craiova, ce la-ţi făcut ? Nimic. Majoritatea a făcut băşici la palme. Ca­mera e zguduită de Aplause. — Ai vorbit de stilul judecătorului. Dar ce, n’ai recunoscut din ce stil s’a inspirat, e stilul Delavrancea. E delir, numai a râs. Fleva și Stolojan sunt în picioare. — Toate s­pune dar ce o să respundă la cele 700 de protestări. Jongleurul profită de aplause ca să treacă peste prefpi­us. — Fuge .1 — Scapă! — Daţi ! — Pă ei ! — P’acolo ! Şi larmă asurzitoare, ţipete strigăte, goană. — A scăpat Kukonu Lastar a leşinat de râs. Jip. 1 Nici mai mult nici mai puţin de­cât tendinţele democratice pe cari le-a manifestat guvernul conservator prin unele din proectele sale. Dar să urmărim în mod sistematic pe d. Esarcu. De ce să plânge d-sa mai intuiț în contra conservatorilor ? Ga fost liberal­­conservator nu poate să înceapă de­cât cu excluderea Vernescanilor din combinaţia guvernamentală. Iată această parte a eremiadei d-lui Esarcu. In cuvântarea mea din Senat, d-lor, zi­ceam conservatorilor : băgaţi de seamă, nu veniţi cu această formulă a concentrărei conservatoare, căci ea, in cele din urmă, va fi funestă adevăratelor interese conser­vatoare. Nu înţelegeţi, d-lor conservatori, adăugam, că eliminându-se din partid ele­mentele moderate liberale, la concentrarea d-voastră conservatoare şi boerească în cele din urmă vi se va răspunde cu concentra­rea liberală şi democrată, şi înţelegeţi ce veţi deveni într’o asemenea situaţiune ? Intr’o ţară eminamente democrată şi libe­rală, nu veniţi cu asemenea formule, căci ele vă vor fi funeste! (Aplause, bravo). Care vrea să zică d. Esarcu plinge de trei ani că conservatorii în joc să meargă spre liberalism s’au reîntors la vechile lor idei conservatoare. Lucrul ar fi foarte logic din partea unui democrat, — cum ii place d-sale să se numească — dacă s’ar opri aci. Dar ia ascultaţi şi a doua parte a eremiadei. Aceşti coborîtori ai claselor privilegiate, cari nu ne vorbeau altă-dată de cât de concentrare conservatoare, de un partid conservator pur, iată-i amestecaţi într’un amalgam — fără îndoială unul din cele mai monstruoase care s-a văzut la noi în ţară -- amestecaţi cu radicali şi socialişti, iată-i încurajând, deşteptând, introducând pe scena noastră politică elementele cele mai redutabile pentru conservarea unei so­cietăţi şi unui stat, aşa cum trebue să o înţeleagă un partid conservator. Iată-i cli­enţii, nu foarte mândrii, fără îndoială, ai radicalilor şi socialiştilor. Acesta este re­zultatul fatal al fenomenului sociologic al degenerescenţei. Când au simţit că terenul le scapă de sub picioare, aceşti mândrii con­servatori şi-au­ perdut cumpătul şi s’au a­­runcat, plini de zăpăceală în braţele ace­lora cari le-au eşit înainte şi cari le-au promis ajutor. Aceştia s’au întîmplat să fie cei mai teribili vrăşmaşi al ideilor conser­vatoare. Iată pedeapsa lor. Aşa este că e altă faţă ? De unde se plângea că conservatorii nu vor să se democratiseze, acum ţipă că s’au democratizat prea mult. Adică, în două cuvinte tot focu­l­­lui Esarcu este, că desfăcându-se com­binaţia liberal-conservatoare, d-sa în loc să se plimbe la Roma, e nevoit în contra obiceiului­­ sale să vie să dea piept cu poporul prin întruniri pu­blice. Nu avem să discutăm gusturile d-lui Esarcu, e treaba d-lui să-i placă mai bine la Roma, ca­ la Dacia, dar când d-sa vorbeşte în întrunire alături de liberalii­ naţionali, şi chiar în numele lor, atunci nu putem să nu arătăm lu­mea pe ce pantă reacţionară au ple­cat şi cum din acest moment ni se impune in mod absolut datoria de a duce cea mai crâncenă luptă în con­­tra liberalilor­ naţionali. D. Esarcu şi-a început discursul prin a declara că persistă în ideea­­ că nu poate recunoaşte, de­cât două partide în ţara aceasta. Care va să zică pentru domnii de la­ Dacia partidele democrate nu e­­xistă. D-lor ne contestă dreptul la viaţă. Atunci cum vroiţi ca noi să ne apropiem de această asociaţie? Dar ar fi să ne sinucidem. Şi toc­mai din potrivă, din momentul ce pă­rerile noastre formează convingeri pro­funde şi­­nestrămutate suntem datori să luptăm din toate puterile noastre în contra acelora cari după ce ne con­testă dreptul de a exista ca partid, merg şi mai departe şi declară ideile noastre ca idei periculoase. In urma acestor declaraţii, întrebăm pe ce bază s’ar putea face o apropi­ere între democraţie, şi liberalii­ naţio­­nali ? Despre tratări de la partid, la par­tid nu poate fi vorba, de­oare­ce d-lor nu recunosc de­­cât două partide. Să intrăm deci în partidul liberal, dar cum? Renunţând la toate ideile noas­tre, căci acestea sunt idei periculoase. D-nul Esarcu îşi încheie paragrafu relativ la situaţia conservatorilor cu această frază : Iată, d-lor, pedeapsa lor. Aliaţii radica­lilor şi socialiştilor! Aveam dreptate, d-lor, cum vedeţi, de a le aplica exclamaţia bi­blică : Vai lor! căci întru cele rele au iz­butit ! (Aplause). Şi când acesta este limbagiul pe care îl ţin d-lor in întruniri publice, când declară de periculoase şi rele ideile noastre, să mai miră de ce ii comba­tem şi caută explicaţia atitudine! noas­tre in meschinării închipuite de min­tea lor. Discursul d-lui Esarcu este cea mai strălucită dovadă că la liberalii­ naţio­­nali nu se admit de­cât combinaţiile şi tovărăşiile bazate pe stomach. Este categoric debutantul, spune că adevăraţii conservatori, nu găsesc ga­ranţia principiilor lor, de­cât la libe­­ralii­ naţionali. Şi prin adevăraţii conservatori nu se pot înţelege de­cât reacţionarii. Discursul acesta este oglinda cre­dinţelor şi a tendinţelor partidului li­beral.­­Ori­cine vede prin urmare, că nimic comun nu poate să existe între noi şi ei. Pe când acolo se declară drept periculoase revendicările demo­cratice, noi ne-am făcut din ele cre­zul nostru politic. DISCURS CU „MOTTO In întrunirea ţinută Duminică de «Asociaţi­une» in sala Dacia a vorbit şi d. Esaroi. Discursul d-sale repro­dus în exterso de «Voinţa Naţională» este cea mă bună dovadă că libera­lii naţional sunt azi partidul cel mai reacţionar din ţară. Declararile d-l­ui Pallade despre care am vorbit alaltâerî sunt nimic pe lângă declamaţiile d-lui Esarcu. Şi să se noteze, că d. Esarcu n’a vorbit ca liberal-conervator, d-sa a vorbit ca liberal şi o felicită că şi conservato­rul Peucesu a venit la noi, adică la partidul lberal-naţional. Ca incanaţiune a Ateneului d. E­­sarcu n’a putut să pronunţe un dis­curs, care să nu aibă un motto. Şi conform a programul—şcoală şi bi­serică — a cabinetului Florescu, din care a luat parte, d-sa a pus la motto la discura a pronunţat la Dacia ur­mătoarele cuvinte din Biblie: «Vai! celor ce întru cele rele vor isbuti!» Şi ce crdeţi d-voastră că numeşte d. Esarcu—­ deci întreagă asociaţiunea— cele rele ?­ ti S­ÂMBĂTĂ, 14 IANUARIE 1895 DE LA CONSILIUL COMUNAL In şedinţa de a­seară a consiliului comunal s’a decis a se aplica taxa de 40 de lei pe litru pentru esenţele de oţet, contrariu legei care precisează taxa de 40 de lei pe hectolitru. Aceasta s’a făcut pe de o parte pentru a fa­voriza pe producătorii de oţet din vin, iar pe de alta, in socotinţa că oţetul făcut din esenţe ar fi vătămător să­­nătăţei. S’a aprobat plata mai multor ex­proprieri, făcute pentru alinieri de strade şi s’a numit două comisiuni pentru a vedea dacă este nevoe a se face acum o aliniere în str. Labirint şi alta in str. Solon. IDE LA SENAT Afară plouă. O ploaie curioasă, care se resimte înăuntru, asupra senatorilor li­berali. Nimic la ordinea zilei, zice d. P. S. Aurelian şi o ia spre uşă, convins că e imposibil să cază guvernul pe indigenate. K. K. Ghiţa Mârzescu, mai sceptic, lasă adresa d-lui Foni, ca să ’l anunţe dacă o cădea guvernul astăzi. In vremea asta, indigenatele unul după altul, cad liniştit asupra Senatului, cum cad picăturile de ploaie pe caldarîmuri afară. Intr’un colţ, grăbit d. Ionescu — unul dintre cei doi primari de la Ploeşti—îşi adună repede hârtiele, bagajul seu parla­mentar, şi fuge cu ele în spinare la apa­ratul telegrafic. — Mai stai niţel, nenişorule, îl roagă un coleg senator, care vrea să-şi treacă un indigenat. — Imposibil! Imposibil ! îl strigă dl. Ionescu, care trece ca fulgerul printre senatori, şi cade ca un trăsnet asupra cabinetului telegrafic, unde răstoarnă mai multe aparate şi sparge mai multe butelii de Leida. Telegrafistul, crezându-se trăsnit, cade la pământ. D. Ionescu, readucându-l în simţiri, îl imploră să afle dacă deputatul liberal C. T. Grigorescu, a plecat de la Cameră. Oroare ! Acesta plecase ! Deputatul liberal C. T. Grigorescu — al doilea primar de la Ploeşti—o ştersese mai din vreme ca să apuce înaintea d-lui Ionescu, aşa că el, va fi pe ziua de as­tăzi, primarul Ploeştilor. D. Ionescu leşină şi şedinţa se ridică. Gr. DIN TARILE SUBJUGATE Extragem din „Tribuna“ . Drept semn al frăţiei ce leagă pe Slo­vaci şi Români, aflăm că mai mulţi advo­caţi români se vor oferi să apere pe Slo­vacii din Tisovetz daţi în judecată pentru că au purtat costum naţional şi au cântat doine slovace. Advocaţii români oferă ser­viciile lor prin d. Samuil Daxner, advocat în Tisovetz. * Același ziar ne aduce știrea că țăranul

Next