Lupta, iunie 1895 (Anul 12, nr. 2586-2609)

1895-06-11 / nr. 2595

ANUL XII.—No. 2595 ABONAMENTE­­ IN TARA Un an .... ............................. Sease luni........................ Trei luni............................................ Pentru învățători pe un an . . . . IN strainatate Un an..............................................................50 . Șease luni..........................................................25 „ Trei luni..........................................................15. Numărul 85 Bani REDACȚIUNEA : PASACîBtHL KOMM Ho. 13. 40 lei 20 „ <0 „ 30 „ EDIŢIA A DOUA DUMINICĂ, ii IUNIE 1895 IPRIU111 Pe pagina III, 30 litere, corp 7 Inserte șî reclame Pentru un an d­ur­ a se adresa: ADMINISTRATI­UN­EA : §TllAStl­­SFAIIXU IONICA A». 11 ORGAN DEMOGRAT-RADICAL Politica. Zeflemele. «Naţionalul». Gestiuni de edilitate. Oameni şi lucruri. Zig-zaguri. Memoriele Regelui. Examenele clasei de declamaţie. P­O­LITIC­A Lupta dintre partidele politice de la noi este tot­d’auna condusă de cea mai teribilă pasiune. Partidele se consideră cu adevărat duşmane şi nu-şî cruţă una alteia nici o a­­cuzare. Liberalii şi conservatorii îşi aruncă cele mai oribile acuzări, fără nici un scrupul şi fără nici o jenă. S’a adop­tat de mult la noi ideea că în poli­tică totul este permis. Şi acestei şcoli nenorocite datorăm o mulţime de tele­­graţie acestei şcoli vedem confundându-se cinstea cu necinstea, moralitatea cu imorali­tatea. Oamenii nu se mai judecă după faptele lor, ci după culoarea lor po­litică. Este destul ca omul să fie din­­tr’un partid opus, pentru ca ori cât de corect a­r fi să se vadă vecinic târît prin noroiu, acuzat de cele mai murdare acte, de către adversarii po­litici, cu care de alt­fel, la cafenea, la baluri şi ori unde să întâlneşte îşi strânge mâna. îndată însă ce acest om face un voi ce­ face în politică, şi trece în câmpul advers, aceia cari îl insulta­seră până în ajun, îl găsesc omul cel mai onest, caracterul cel mai ne­încovoiat, salvatorul patriei, modelul cetăţeanului onest. Şi pentru ce să duce această luptă, pentru ce insultele şi laudele nemă­surate sunt armele de luptă? Răspunsul este foarte uşor. Când ideile sunt înlăturate, când lupta în­tre partide nu se dă pe chestii de principiu, când nu este vorba de sus­ţinerea, sau de combaterea unei re­forme, ce voiţi să discute două par­tide adverse ? Este fatal ca lupta să se pue pe tărâmul personalităţilor şi să nu se mai judece omul de­cât după cum e sau nu amic politic. Astfel stând lucrurile nu trebue să ne mirăm că toate nulităţile, toţi indivizii lipsiţi de cultură şi de ca­racter joacă un rol mai mult sau mai puţin însemnat în ţara aceasta, nu trebue să ne mirăm când vedem că un Răcăciune e deputat şi că parti­dele politice, rând pe rând se ser­vesc de el, şi îi tolerează sau îi iartă ori­ce infamie, numai pentru ca să-l atragă, şi să se folosească de meşte­şugul său de a triumfa în alegeri. De altfel cu sistemul de luptă de la noi, nici nu se poate să nu ajungă deasupra, tocmai cei mai rei, cei mai nedemni de consideraţia publică. Un om de convingeri, cinstit şi hotărît, să lupte pentru­ nişte idei, nu poate să stea vecinie în luptă şi să suporte continuu tot soiul de acu­zaţii şi de calomnii. Acest fel de oameni se desgustă repede, îşi perd energia şi de multe ori renunţă la viaţa politică sau fac o politică foarte măsurată. Sunt foarte rari oamenii inteligenţi şi de convin­geri cari duc lupta cu hotărîre şi triumfă în contra calomniilor şi in­famiilor. Ceilalţi oameni, cari fac un tra­fic din politică şi cari nu şi-au pus în gînd să facă să triumfe nişte fi­del, ci pur şi simplu să capete ei o situaţie, aceia evită atacurile violente, îşi refac vecinie reputaţia trecând continuu dintr’un partid în altul, căci ei ştiu, odată reputaţia fă­cută că n’au nici un scrupul să trea­că de la stînga la dreapta, nimeni nu-l mai atacă cu violenţă, toată urnea căutînd să-l menajeze, pen­­tru­ că fie­care îşi zice : «Să-l me­najez, că poate să treacă la noi». Dar ori-ce s’ar zice lupta aceasta este desgustătoare, imorală şi enorm de păgubitoare pentru ţară. Ea a dat naştere la nişte moravuri detes­tabile şi a făcut imposibil ori­ce progres. Ar fi timpul să i se pue capăt şi să se facă un loc mai mare şi mai de onoare luptei de principii, singura în stare să creeze şi partide seri­oase, să îndrumeze şi ţara pe calea progresului. Z­E­F­L­E­AVE ELE VAMA ŞI A PATRA PUTERE (Elegie... în proză) Te plâng sărmane gazetar ! îndată ce „Calendarul pentru toţi Românii", vesteşte, că cel mai afurisit dintre sezoane a apă­rut la orizontul patriei tale,— te-ai topit, condeiul devine o greutate nesuferită, de abia poţi să-l ţii în mână. Pas de mal scrie pe căldura asta, care’ţi seacă puterile şi’ţi dă o poftă de somn cum nici toate opiurile din lume, nici opurile vre­ unul nemuritor de la Academie nu ţi-ar putea da. Toate sunt arzătoare în timpul vere!: arşiţa soarelui, trotuarele, toate ; numai cestiuni arză­toare nu se pomenesc la ordinea zilei. In criza asta de evenimente Însemnate eşti con­damnat nenorocitule să te agăţi de toate nimicurile până să umpli coloanele ziarului, acest monstru nesăturat, care consumă cerneala redacţiei, creerul redactorilor şi banii exigentului onor. P. T. public. Aşa de o pildă soseşte Raportul poliţiei Capi­talei, care într’un stil laconic şi plin de greşeli de gramatică, anunţă că în strada X. s’a găsit cadavrul unui câine. Iată un subiect ! Ce eşti opozant, combaţi cam aşa : „Regim sanghinar şi mizerabil ruşine ţie ! Ai înnăbuşit libertăţile noastre publice în cursul atâ­tor ani de când durează cârmuirea ta nefastă, a­­cum înnăbuşî respiraţia contribuabililor din strada X, căci nici nu mai încape vorbă cadavrul acesta a fost aruncat acolo de nenorociţii tăi zbiri!» De eşti guvernamental pui mâna pe condei şi-i tragi : „înţeleaptă noastră guvernare a făcut să curgă lapte şi miere în această ţară. Noi am purificat atmosfera insalubră şi pestilenţială a vieţei noastre publice, noi am înlocuit jaful şi destrăbălarea ce domnea până acum in administraţiile statului, cu corectitudinea şi cu cinstea cea mai desăvârşită. Onoare nouă! Cadavrul de care vorbeşte opoziţia bârfitoare şi pătimaşă, a fost ridicat imediat din aceea stradă căci nouă ni-e scumpă viaţa cetăţeni­lor a căror încredere ne-a chemat la guvern». Şi ast­fel se luminează opinia publică... Te plâng sărmane gazetar ! Nain. „NAŢIONALUL” Ne obişnuisem a considera ziarul d-lui Iancovescu, ca un ziar mai pu­ţin pasionat, în ce ne priveşte şi nu credeam că are să întrebuinţeze nici­odată la adresa noastră infamiile pe care le publică alte ziare. De cât­va timp însă «Naţionalul» a început să se facă ecoul acestui soiu de ştiri. Am înţeles imediat că «Naţionalul­» a încetat de a mai fi organ liberal conservator şi că acolo colaborează nişte microbi a căror unică meserie este de a insulta şi răspândi infamii. Şi pentru ce ne insultă «Naţiona­lul» ? Pentru că nu facem din Popo­­vici-Răcăciune, un om politic perse­cutat şi în loc să-i zicem: d. depu­tat C. Popovici, îi zicem, pur şi sim­plu Răcăciune. Am spus şi noi ca toate ziarele că rău a procedat judecătorul de instruc­ţie când a arestat pe Răcăciune în timpul alegerilor, dar nu credem că s’ar putea găsi un om serios, care să susţie că Răcăciune nu trebue pedep­sit, ori­câte infamii şi călcări de lege ar comite. Dacă «Naţionalul» e apărătorul lui Răcăciune şi se măguleşte cu priete­nia acestui individ să-i fie de bine. Când e vorba însă de Zgarda unsă apoi ziarul liberal-conservator care e susţinut din fondurile clubului libe­ral naţional, să nu mai vorbească de funie în casa spânzuratului. «Lupta» n’a fost până azi şi nu e susţinută de­cât­ numai de cititorii ei şi de membrii partidului radical. A­­ceasta o ştie de altfel toată lumea şi numai cei interesaţi o contestă. Dar i-am spus de o mie de ori, cu­noaștem scopul pentru care se între- buinţează faţă de noi această tactică şi nu ne impresionează de loc. Insultele microbilor şi ale indivizi­lor fără consciinţă nu ne mişcă de loc şi nici nu are să ne facă să stăm alături cu oameni ca Răcăciune. Ne pare însă rău că microbii pot să strecoare micile lor infamii sub numele d-lui Iancovescu. CESTIUNI DE EDILITATE Cestiunea abatorului Gestiunea abatorului a venit din nou în discuţiunea consiliului comu­nal al Capitalei, în urma propune­­rei unui comisionar pentru ilumina­rea lui cu un fel de lămpi cu petrol, sistem brevetat, care presintă mai multă economie pentru comună, şi aceleaşi avantaje ca şi iluminatul cu electricitate. Numirea unei comisiuni Consiliul a decis atunci a trimite propunerea în studiul unei comisiuni speciale, compusă din d-nii Dr. Se­­vereanu, Inginer şi Profesor Cosă­­cescu şi Zamfirescu, căreia­­i-a dat însărcinarea de a studia şi cele-l­alte cestiuni pendinte şi privitoare la a­­bator, precum înfiinţarea unui topi­­tor şi a unui frigorifer pentru con­servarea camei şi a celor-lalte articole de măcelărie. Toate constatările sale comisiunea să le aştearnă într’un raport, care va fi citit şi discutat în sinul consi­liului.* Iluminatul abatorului. In privința propunerei de ilumi­nare a abatorului după sistemul cel nou, comisiunea a subordonat re­zolvarea ei, unei alte cestiuni mult mai importantă și care interesează de­o potrivă pe toată lumea, fiind vorba de sănătatea noastră, a tutu­­rora. Se ştie, că măcelarii noştri­ obiş­­nuesc de a tăia vitele pentru consu­maţia publică, noaptea. Acest proce­deu are un mare şi grav prejudiţiu, pe acela că examinarea medicală a camei se face cu multă greutate, căci lumina electrică şi lumina lu­mânărilor chiar nu pot ajuta ca cer­cet­ar­ea să se facă în toate condiţiu­­nile necesare unui control sever şi conştiincios. Prin urmare comisiunea a opinat ca să se oblige măcelarii să taie vitele ziua, cea­ ce ar fi o înles­nire şi pentru ei, că ar scăpa de multele şicane, de care se plâng as­­tă­zi că li se fac de veterinarii aba­torului, provenite din insuficienţa luminei, şi pientru umblic o satisfac­ţie vedită, ştiind că mănâncă o car­ne sănătoasă.* Nemulţumirile măcelarilor. Această măsură ce a mai fost pro­pusă odată indispune pe măcelari, cari nu voiesc să iasă din tradiţie. Afară de aceasta ei susţin, că tăiata prea de timpuriu până la vânzare, carnea scade la cântar, cea ce le aduce o pa­gubă simţitoare. Dacă părerea comisiuneî s’ar ad­mite, construirea de frigorifere pen­tru conservat carnea se impune de la sine, şi fără de care inovaţia fo­lositoare propusă nu s'ar putea rea­liza. 1. Topitorul. O altă nemulţumire a măcelarilor a atras atenţiunea comisiuneî asu­pra unui reu, foarte prejudiciabil şi măcelarilor şi publicului, şi anume topitorul pentru sou. Există un topitor la abator, dar el este de o capacitate foarte mare şi nu poate fi întrebuinţat de­cât pentru cantităţi enorme. Ca să se poată folosi de el, trebue ca mai mul­ţ măcelari să unească la un loc seul lor, cea ce nu le convine, calitatea deferind de la unul la altul, şi cum legea de poliţie sanitară nu permite să se scoată din abator seul brut, se poate înţelege necesitatea absolută a unor topitoare mai mici. Ca remediare a reului, comisiunea a propus concedarea monopolului topitului unui antreprenor, care, va înfiinţa cazane mici, şi eventual ar fi obligat cu întreţinutul lumina­tului şi cu a frig­or­if­erelor. Pentru a se evita însă transfor­marea acestei concesiuni într’un a­­dever monopol de speculă meschină, comisiunea propune fixarea unui ta­rif de preţuri, precum şi clausa, că antreprenorul nu poate fi în acelaş timp şi cumpărător al seului, căci la un moment dat se poate întâmpla ca întreaga industrie a săpunului să fie acaparată de un speculant în­­drăsneţ.* Conclusiune. După cum vedem cestiunea abato­rului are o importanţă deosebită pen­tru salubritatea publică. Obligându­­se măcelarii a tăia carnea ziua, când ■poate fi examinată cu atenţie, scă­păm de grija torturătoare, că poate lumina neîndestulătoare a ascuns le­­siunî organice grave ale carneî, iar pe de altă parte se pune capăt mise­­rieî cu seul netopit, care zace arun­cat în nişte magazii infecte şi din cari viermii putreziciunei foiesc în mod desgustător şi ca o primejdie permanentă. Noi dorim ca constatările şi păre­rile comisiuneî să fie adoptate de consiliu, căci prin aceasta va căpăta un nou drept la recunoştinţa cetăţe­nilor Capitalei. Nie. a­le sentimentelor ce le colcoresc în su­flete. Politica a dispărut pentru acele mo­mente din preocuparea lor. Și atât mai bine. Cin. SERBĂRILE DE LA KIEL Telegramele ce ne-au sosit ieri şi as­­tă­zî ne-au vestit, că serbările pentru i­­naugurarea Canalului, care uneşte cele două mări a­le Nordului au început la Hamburg, prin banchete şi recepţiunî o­­ficiale, iar în momentul când scrim a­­ceste rînduri colosalele bastimente de resbel a­le tuturor naţiunilor au tre­cut deja prin noul canal. Incontestabil deschiderea acestei nouă cale maritimă este un folos imens ce se aduce comerţului în general, dar mai cu seamă el pune în relief genial creator şi întreprinzător al omului şi uriaşele pro­grese a­le technicei moderne. In faţa măreţiei acestei opere, datorită străduinţelor omeneşti, mintea rămâne în extaz, şi o jale adâncă te cuprinde, când ştii, că spiritul născocitor şi genial, care creează opere pentru folosul umanităţei in general, a creiat şi acele uriaşe bas­timente îmbrăcate şi ferecate în fier, cari prin sule de guri de foc, duc moartea şi pîrjolul, şi cari par că reamintesc încă lumei, epoca de barbarie a omenire!. Politica, care dominează astă­zi toate şi conduce toate firele destinelor omeni­re!, a fost amestecată şi aici şi dintr’o serbare de încoronare a munceî şi a stă­ruinţei geniului omului, a voit să facă un nou izvor de zizanie internaţională, nouă sorginte de speculat pentru şovi­­niştii din toate ţările. Câte nu s’au scris în privinţa acestor serbări şi câte nu s’au întâmplat, mai cu seamă în Franţa.—Se ştie că acolo parti­ciparea la serbările de la Kiel a fost considerată ca o trădare naţională, ca o uitare a dezastrelor de la 1870, iar tre­cerea în revistă a flotei francese de că­tre împăratul Germaniei ca o desfidere aruncată ţăreî, ca o recunoaştere a supe­­riorităţeî învingetorului. Intenţiunea împăratului Wilhelm de a face o serbare internaţională din inau­gurarea Canalului a fost de asemenea foarte mult comentată. Ea se atribuie mai cu seamă firea împinsă spre fast, concepţiei mistice a suveranului despre menirea Germaniei şi a monarchului,— dar mai cu seamă de a exhiba în faţa lumei triumfurile ştiinţei şi a artei teh­­nice germane. In toate părţile însă, presa şi opinia publică privesc faptul participării oficiale la aceste serbări ca o manifestare de cur­­ioasie internaţională, ca o îndrumare spre idealul veşnic urmărit spre solidaritatea popoarelor, şi în această privinţă opinia publică, presă şi guverne, sunt toţi de a­­cord.­­. Şi sunt atâtea simptome cari fac să se creadă, că înfrăţirea universală nu se va putea face de­cât prin mijlocul ştiinţei. Politeţele ce se schimbă între savanţii din toate ţările aproprie din ce în ce popoa­rele, iar progresele ştiinţei luminează con­ştiinţele şi fac să dispară prejudiţiile de rasă, orele înveninate de evenimente. La Kiel se serbează de toată lumea triumful ştiinţei, munca stăruitoare a o­­mului. Şi în mijlocul formidabilei forţe armate grămădită acolo, uralele ce se scot de sute de mii de oameni, se adresează, în mod indirect, nu monarchului, nu puterei con­stituite, dar ştiinţei, care făcut să se uite pentru un moment, diversitatea raselor şi Z­IGZAGURI UN STRAŞNIC SILOGISM ! Bătrânul dascăl de Greceşte A scos la tablă pe Coco Şi-î spune să conjuge verbul... Un verb pocit şi rococo. Coco distrat priveşte tabla, Se tot gândeşte, dar în van t­­­ăcere-adâncă şi prudentă; S’aude musca în tavan. — Destul,— rosteşte profesorul Răstit la bietul spănăcel: — Văd bine; eşti certat cu limba Lui Platon şi Aristotel ! — Greceasca e o limbă moartă Şi dacă am făcut chitic De vină-i, Domnule, proverbul: «De morţi să nu vorbim nimic !» Sandernagor. OAMENI ŞI LUCRI­RI INDIFERENŢA? Atmosfera oraşelor devine din zi în zi mai insuportabilă. Te-ai săturat să înghiţi praful de pe uliţi, plămânii tei au nevoe de aerul sănătos şi împuternicitor al mun­ţilor. Clădirile bogate, monumentele archi­­tectonice ce împodobesc oraşul îţi par nişte caricaturi schiloade şi caraghioase ; privirea tale-i este dor de orizonturi largi, de perspective mai întinse. Şi-atunci dacă ai norocul să fii dintre cei cu dare de mână, îţi faci geamanta­nul şi, fireşte, treci peste graniţă la vre­una din staţiunile balneare, ce ţi-a fost prescrisă de doctori sau de gusturile tale proprii. In urmă’ţi strigă, vociferează, toţi a­­ceia cărora plecarea ta le strică combi­naţiile lor negustoreşti, toţi, cari au in­teres ca să’ţi deşerţi punga în tejgheaua lor naţională nu pe infamul pământ al streinătăţeî. Vedeţi,—zic eî,—ce indeferenţî suntem când e vorba să încurajăm întreprinde­rile Romîneştî ! Avem băi destule în ţara Românească, slavă domnului, şi cu toate astea lumea îşi cheltueşte banii în străinătate. Acuzaţia aceasta s’a repetat de atâtea ori în cât a devenit cea mai răsuflată din banalităţile pe care gazetele în lipsă de materie le debitează zilnic. Dar este ea întemeiată ? Oare nepăsă­­rea publicului nostru se datoreşte faptul regretabil că staţiunile balneare din ţară nu atrag destulă lume ? Nu d-lor , pro­testaţi de­geaba. Adevărata cauză nu e indiferenţa noastră, ci starea primitivă în care se găsesc băile noastre şi rapacita­tea antreprenorilor de birturi şi de oţe­luri, care îţi pretind preţuri exorbitant în schimbul unei mâncări mizerabile şi al unor camere din toate punc­ele de ve­dere nelocuibile Sursele noastre minerale ce e drept sunt excelente, eficacitatea lor e egală dacă nu şi superioară une­orî celor din străinătate; dar la băile străine d-nii an­treprenori sunt mai umani, nu te jefuesc ca aici. Dac’ar fi vorba să’mî deschid punga, eu unul mărturisesc că cunoscutele ver­suri : Fie pâinea cât de rea Tot mai bine ’n ţara mea ! ’mi-ar părea lipsite de noimă şi aş pleca cu draga inimă să mănânc pâinea amară a exilului! Kix. Memoriele Regelui 1 8 *7 1 Creşterea dificultăţilor interne Contele Keiserlind scrie d’a dreptul prinţului: «Marele Vizir a cetit cu o oare­care satisfacţie scrisoarea ce Alteţa Voastră a trimes Sultanului. «Aali-Paşa este astă­zi un judecător luminat pe deplin asupra sentimente­

Next