Lupta, iulie 1895 (Anul 12, nr. 2610-2634)

1895-07-22 / nr. 2627

ANUL XII.­No. 2627 MOHA­MENTE D IU TARA Un an.......................................................................40 lei Sease luni..................................................................20 „ Trei luil.................................................................10 , Pentru învățători pe un an . . . . . . . 30 „ LX strainEtate Un an .......................................................................50 , Șease luni.................................................................25 „ Trei luni.................................................................15, iumeru' 15 Bani ■' A . ............... REDACȚIUNEA: ^>AS4(iI(]L BOMAS No. 13. EDIŢIA A DOUA ORGAN DEMOCRAT-RADICAL bAMM 1 A, 22 iULlh I095 ARIUIICIURI ■ Pe pagina III, 30 litere, corp 7 . . 1 lett linia „ „ IV , , ... 25 bani linia. Inserte şi reclame , , .... 2 lei linia Pentru arinciuni a se adresa: LA Administraţia Ziarului Un n­nartr vschiu ADMINISTRATI­UN­EA STRADA SI ARTI IONIC" In luptă Zeflemele. Cazul din Bordeni Serviciul Medical Asistenta publică Crimele agrare Zigzaguri. Oameni și lucruri. Memoriei­ Regelui. Z IN LUPTĂ Nimic nu strică mai mult judeca­ta oamenilor ca patima pe care o pun în lupta Asupra ori­cărei Ges­tiuni, fie ea cât de importantă, oa­menii politici îşi muncesc creerul ca să inventeze o nouă logică, numai ca să poată trage folos pentru parti­dul lor. In faţa intereselor de partid, dis­par principiile, dispare dreptatea şi cu o seninătate uimitoare. Se cer măsuri şi se vorbeşte fără cea mai mică observaţie despre fapte, contra­rii legilor şi ideilor pe care le afi­şează, ca şi cum s’ar vorbi despre cea mai perfectă legalitate, despre triumful celor mai pure principii. Şi ca să ne dăm şi mai bine sea­ma despre acest lucru, nu avem de­cât să privim atitudinea presei in afacerea de la Galaţi. Şi încă odată trebue să spunem, că presa a dus campania pe: «se zice» şi «se spune», fără ca să aibă vre­un fapt pozitiv, fără ca să ştie, dacă sgomotele cari circulau erau sau nu întemeiate. Ce vedem în această afacere ? Ziare dintre acelea cari cer mai mult respectul legilor, cari vorbesc cu mai mult sgomot despre liberta­tea individuală şi cari se ridică mai grozav în contra bazelor pe cari stă statul modern, când se ocupă de a­­facerea de la Galaţi, înregistrează cu satisfacţie o serie de măsuri, o mul­ţime de fapte, cari, dacă s’ar fi luat şi s’ar fi petrecut aşa cum le po­vestesc aceste ziare, apoi ar constitui o flagrantă călcare a tuturor legilor, o desfiinţare a tutulor garanţiilor pentru cari am luptat zecimi de ani, ca să le putem dobândi. Aşa se vorbeşte, ca de un fapt foarte logic şi foarte legal despre in­tervenţia directă a ministrului de justiţie şi se cere chiar această in­tervenţie chiar în instrucţie, ca un fel de garanţie, că dreptatea se va face. Nu este oare aceasta cea mai te­ribilă falsificare a legilor şi a prin­cipiilor cari domnesc în materie de instrucţie, nu constitue această a­­mestecul politicei în justiţie ? De­si­gur că da. Apoi, dacă, da, cum să face că se găsesc ziare, cari se bucură, când văd introducându-se la noi aseme­nea moravuri ? Este focul, pasiunea luptelor politice, care întunecă dreap­ta judecată, care falsifică logica, care face pe om să pue principiile la coş­­niţă. Mai mult încă, în dorinţa de a vedea suprimaţi nişte adversari po­litici, merge până a se spune că ministrul a intervenit că ministrul a luat cutare hotărâre, că ministrul doreşte cutare lucru, fără chiar, ca m­inistrul să se fi gândit. Omul ia, în fierbinţeala patimei, drept fapt îm­plinit, ceea­ ce este nu­mai o dorinţă a sa. Nu este vorba aci, de vinovăţia, sau de nevinovăţia celor acuzaţi, ne­greşit că nimenii nu va spune că un om, pentru că ocupă o poziţiune înaltă sau pentru că e amic perso­nal sau politic, trebue să fie păsuit când e dovedit ca necinstit sau abuziv, dar şi urmărirea, şi cercetarea unui abuz, trebue să se facă dînd nu nu­mai societăţei, dar chiar şi indivi­dului toate garanţiile că justiţia e nepărtinitoare. Dacă d-nii Robescu, Ressu, etc. voi­ţi vinovaţi, natural că trebue să fie pedepsiţi, dar să fie pedepsiţi pentru că sunt vinovaţi dar nu pentru­ că ne sunt antipatici sau adversari po­litici, căci nu e interesul ţăreî, al societăţei ca oamenii politici, rînd pe rînd ajungând la putere să-şi supun­­adversarii. Pentru a garanta libertatea con­vingerilor, omenirea luptă de atâta timp să ia garanţii în toate direc­ţiile în folosul individului. De aceea am spus în­tot­deauna că patima trebue cu desăvârşire în­lăturată in luptele politice, că nu e bine să lăsăm de o parte considera­ţiile de ordine generală, principiile mari, care ne călăuzesc, or cât de mică ar fi cestiunea asupra căreia avem să ne pronunţăm. Când luptăm pentru drepturile po­porului şi pentru libertatea tuturor, nu răspundem acestor mari idei, dacă lipsim de aceste mari garanţii pe fie­care individ în parte. O asemenea procedure înseamnă că practica nu se potriveşte cu teo­ria şi poporul în înţelepciunea lui a spus de mult : «Ori te poartă cura ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portu». EFLEMELE ASEDIU, DIVORŢ şi «SERVICIUL CREDINCIOS»!.. E o istorie sublimă cele ce urmează... Locotenentul S. are o nevastă de o filantropie uimitoare. E aşa de frumoasă şi de uşurică .. în­cât a atras atenţiunea multor din superiori ca să-i afle greutatea specifică... Bietul locotenent, cât era la mijloc chestia ne­vestei şi a supiriorilor, a fost de o deciuplină exemplară. A venit însă vremea să râvnească şi infiriorii la jumătatea aproapelui. Deci cu prilejul seratelor de la Clubul Militar, un june sub­locotenent artilerist, a înţeles îndată că d-na locotenent S. nu’l alt­ceva de­cât o cetate foarte lesne de luat. In consecinţă începe asediul. Fie că arma sub-locotenentului era din cele noul solide şi cu repetiţie, fie că cetatea, grape nume­roaselor asediuri suferite, era cam zdruncinată,— capitularea urmă curând — armele fură depuse * Locotenentul S ... ager ca ’ntot d’auna... con­­vingându-se in fine că sub-locotenentul e inferior, și că cetatea va putea fi răzbunată — se puse pe recunoașteri. Simula — ca ori-care alt cetățean — o plecare in volagiu. Intorcându-se la domiciliul conjugal găsi pe masa din bucătărie «o scrisoare». Biata epistolă era un tractat de tactică, con­cordie și mai cu seamă de unire, din partea d-nei S. către înfocatul artilerist. Nu mai era nici o îndoială, cetatea fusese luată și cu dânsa se dusese dracului și deciuplină. Ei, asta nu intra la cap locotenentului. — Bine, frate, cu un infirior... ar atunci ce-s astea? spunea locotenentul, arătându-și cele două trese. Ca un deciuplinat, soțul reclamă supiriorilor, dar... pace. Cine mai avea vreme să se mai ocupe de o cetate luată cu asalt, ale cărei fortificații nu mai făceau nici un ban. Cu jalba în proţap o porneşte la tribunalul civil hotărât să-i trimită nevestea, lipsită de demnitatea supiriorului, o declaraţie de răsboi prin portărel. Dar răsboiul nu convinea tocmai acum, când este nevoie de pace... şi atunci rubedeniile şi supi­­riorii intervin. Don general Z. dă un orden de... noapte ca devorţul să fie retras, ca nu cum­va civilii săt se amestece în famelia melitară, iar pentru serviţiile locotenentului, i se promite înaintarea la alegere şi medalia „Serviciului credincios». Locotenentul pleacă însem­nata-i, dar mai ales încornorata-i frunte şi pacea se închee. In acelaş timp soţia sa promite a nu lăsa să i se mai calce nici chiar cămăşile, dacă bravul lo­cotenent va da mai puţină atenţie patului Manlicher şi mai multă... patului conjugal !... CAZUL DIN BORDENI Intr’un articolaş asupra răscoalei din Bordeni am susţinut, că acel con­flict, dintre arendaşul exploatator şi ţărani, se datoreşte raporturilor exis­tente dintre capitalul şi munca a­­gricolă. Intre altele am susţinut că nu s’a făcut nimic în sprijinul ţăranimeî. Despre aceasta credem, că am argu­mentat în destul în cele trei artico­laşe a­le noastre, «Rftscoala din Bor­dieni», „Conflictele agrare“ şi în nu­mărul de astăzi, în articolul „Crimele agrare“. Constituţionalul se încearcă să ne dea o­­dezminţire, la care de astfel nu mai putem răspunde, căci argumen­taţia confratelui este piezişă şi nu, răspunde direct la cele scrise de noi. Vorbind însă de torturile făptuite tot la Bordieni, sub regimul liberal, când ţăranii s'au m­ai răsculat odată din causa neomenii arendaşului sau proprietarului, nu-mi reamintesc bine—în ori­ce cas tot un infam ex­ploatator—Constituţionalul are o ciu­dată şi extraordinar de neînţeleasă justificare a celor torturi, cari în gr© zesc încă şi acum pe cel cari mi le a­­mintesc, şi cari formează una din ru­şinoasele pete a­le regimului liberal. Reproducem în­tocmai paragraful în cestiune din primul articol al or­ganului junimist de joi, 20 curent, căci el este foarte suggestiv. Dar, spre a fi drepţi, trebue să zicem că nu de gust s’au comis torture pe a­­tunci; era, de sigur, ceva într’aceasta şi temperamentul locuitorilor şi ideea ce au eî de autoritate şi de dreptate; şi dacă azi încă condamnăm cu cea mai mare as­prime torturile liberalilor de pe atunci, nu trebue să uităm însă că trebue să existe şi o oareşî care răspundere a să­tenilor din Bordeni, in ce priveşte căuşele ocasionale ale deslănțuirei acestor torture. SERVICIUL MEDICAL Incontestabil, ast­fel cum este or­­ganisat serviciul medical în ţară nu corespunde menireî lui, şi în această privinţă nu trebueşte altă argumen­taţie spre a constata ineficacitatea lui de cât să constaţi resul­tatele lui ne­gative, şi maî cu seamă a medicilor de pl&sî, al căror ajutor este ilusoriu, timpul material nepermiţîndu-le nici să visiteze în treacăt toate comunele din raionul plăşeî lor. Idealul ar fi prin urmare ca să fie câte doi medici pe o plasă, ast­fel ca fie­care din eî să aibe cel mult zece comune de cercetat. Tot asemenea este şi cu medicul primar. Astăzî cu complexitatea lucră­rilor de biurou, boală de care su­feră în general toată administraţia noastră, acestui funcţionar sanitar îî este peste putinţă ca să poată exercita un control mai eficace asupra modu­lui cum medicii diferitelor servicii îşi îndeplinesc datoriile lor. Prin urmare serviciul nostru sani­tar păcătueşte prin grelele atribuţiunî date agenţilor săi şi cari fac imposi­bil efectuarea lui intr’un mod folositor. A veni prin urmare şi a cere ca să se maî dea acestor funcţionari şi alte atribuţiunî, pe lângă cele­lalte, în lor, să le mai uşurezi sarcina, este, curată vorbă, o năzdrăvănie. Aşa, un confrate din Capitală, în­­tr’un articol de reportagiu, cere nici mai mult, nici mai puţin, de­cât des­fiinţarea vaccinatorilor, şi însărcina­rea medicilor primari sau a celor de plasă cu această operaţiune-Părerea lui Medicus ni se pare ba­rocă, în ori­ce cas absolut irrealisa­­bilă şi aceasta pentru cuvintele ex­puse mai sus, aceşti medici primari şi de plasă fiind deja prea mult încăr­caţi, ca să mai poată face şi vaccina­rea miilor de copii. Alte propuneri, da. ASISTENŢA PUBLICĂ In mai multe rînduri s'au ridicat plîn­­geri în contra aşezămintelor noastre de bine­facere, şi în special contra adminis­­traţiunilor de spitale, din capitală. Causa? Se acuzau aceste administraţii, că, în tasurile nenorocite, cele mai ur­gente, refuzaseră de a primi pe fiinţele, a căror stare miserabilă îi îndreptau spre spitale. Bine­înţeles, acusaţiunile erau înteme­iate pe fapte, ce din nenorocire se repetă aproape zilnic. Nu înţelegem de loc această atitudine a celor ce conduc spitalele, şi cu atât mai puţin este de înţeles, selecţiunea ce pare că vroiesc să facă in primirea bolnavilor. Generoşii fondatori şi donatori ai a­­cestor aşezăminte le au făcut pentru toţi aceia, pe care greutăţile vieţei şi diferi­tele împrejurări îi silesc să ceară spriji­nul şi ajutorul artei pentru vindecarea durerilor lor, in aceste instituţiuni. In sufletul lor umanitar n'au intrat unei re­serve, nici spiritul de selecţiune, cu atât mai mult calculul meschin. Suntem siguri, ca Eforii acestor insti­ tuţiuni n'au cunoştinţă de cele ce se petrec şi de modul cum subalternii lor pricep a pune in practică"ordinele ce au. Le atragem atenţiunea, fiind siguri intr'o curîndă îndreptare. ZIGZAGURI DATORNICUL MEU Dacă am vre-o „datorie» Pot să n’am nici un * venit* Fac ei creditorii toate Să mă vadă împlinit... Am și eu un biet datornic, Dar în van îl iau cu zorul Nu’i chip să mi’l văd ca lumea împlinit odată... dorul î Piron CRIMELE AGRARE Caracterisarea ce o face ziarul J­ara, faptului de la Bordieni, unde ţăranii au ciomăgit sdravăn pe arendaşul Eliescu, de crimă ordinară, şi cu care ocaste con­fratele trage şi un frecuş zi­arelor demo­crate, a readus în discuţie crimele agrare. Aceste fapte se întâmplă foarte des şi analele justiţiei noastre sunt pline de ast­fel de crime, începând de la 1864, cu ocazia delimitărei pământurilor, când ţăra­nii s’au dedat la acte violente contra membrilor diferitelor comisiuni de parce­lare, cari împingeai­ spiritul de drep­tate până a da sătenilor terenurile cele maî miserabile, şi necontenit până astăzi, fie cu opasiunea delimitărilor ulterioare, a nouelor distribuiri de pământuri, dar maî cu seamă din cauza raporturilor din­tre capital şi muncă, aceste acte s’au re­petat în răstimpuri, şi dacă suntem drepţi, dacă spiritul de clasă şi mai cu seamă acel spirit meschinn de politicianism nu ne orbeşte, trebuie să recunoaştem, că în­totdeauna ţăranul, de­şi criminal, a fost însă victimă.* Şi nu trebuie să ne dăm prea mare os­teneală ca să constatăm veracitatea aces­tor fapte. Este destul ca să cunoaştem si­tuaţia de la sate, ca să ne facem idee, daca ţăranul este sau nu îndreptăţit sa apuce ciomagul şi să dea. De la cel mai înalt funcţionar jude­­ean şi până la vătăşel şi geandarm ru­ral, toţi îl exploatează, fie­care în dife­rite moduri, arendaşul şi proprietarul prin învoieli agricole şi prin tot felul de dara­­vere, cari resultă din raporturile de muncă, autorităţile prin sprijinul ce a­­cordă acestor exploatatori. Să ni se arate un singur caz, în care arendaşul sau proprietarul a fost năpus­­tuit, chiar pe b­una dreptate, în folosul ţăranului, pe când nenumărate sunt ca­zurile când ţăranul a fost năpăstuit în favoarea exploatatorilor lui. Ar fi fost de mirare, dacă ţăranii Cio­­rpeni, desperaţi de o luptă neegală între ei şi nesăţiosul Petrovici-Armis, s’ar fi dedat la acte violente? Ar fi fost o crimă, dacă ţăranii după toate moşiile, unde munca le e furată, s’ar fi răsvrâtit ? Şi fiind­că vorbim de răscoală, apoi repre­siunea îngrozitoare a celor întâmplate la Bordeni acum 10—12 ani, n’ar fi fost un exemplu teribil pentru locuitorii de acolo, din cari mulţi au simţit pe spinare as­primea legilor ? Dar se vede, că ex­ploatarea neumană, erijată în sistemă şi poate ca pedeapsă expiatoare, a înăbuşit într’ânşiî simţimântul conştiinţei de cele ce-i aşteaptă, şi în desperarea mizeriei lor, s’au dedat din nou la violenţe. *■ * * Aceste crime agrare es din domeniul comun. Aci n’avem a face cu crime ordi­nare, mai mult sau mai puţin condiţio­nate de împrejurări, ci asistăm la isbuc­­nirea unei lupte de clase, lupta desnă­­dăjduită dintre exploatat şi exploatator, căci Bordelenii sunt quintesenţa unei în­tregi clase năpăstuite, iar Eliescu, al unei întregi legiuni, al unei numeroase clase de exploatatori miserabili. Cât timp aceste raporturi nepotrivite vor exista intre munca şi capitalul agri­col, cât timp aceşti intermediari nesăţioşi nu vor dispare, crimele agrare se vor re­peţi necontenit, căci ele sunt o consecinţă inevitabilă a unor condițiuni economice detect­abile. OAMENI ŞI LUCRURI INTERESUL ŞI AMORUL PROPRIU în EDUCAŢIUNE Sub acest titlu cunoscuta revistă pari­­siană Echo de la semaine, publică un interesant articol datorit d-luî B. N­. Gau­­sseron. Importanţa cestiuneî ce se tratează în acest articol, ne face să-l comunicăm ci­titorilor noştri­, mai cu seamă că, cestiu­nea educaţiuneî este la ordinea zilei şi la noi.­­ Când Guizot, la începutul carierei sale, redita Analele educaţiuneî, el scria ur­mătoarele : „Din nenorocire copiii sunt conduşi ca şi oamenii, mai mult prin defec­tele, de­cât prin calităţile lor. Vroeşte cine­va să fie ascultat ? Se serveşte de slăbiciunea lor. Este vorba de a’î face să’şi îndeplinească o datorie ? Se întrebuinţează toate seducţiunele in­teresului». Aceasta’i adevărat, din nenorocire. De­fectele copiilor trebuesc combătute şi stâr­pite. La oamenii mari, în cari defectele au prins rădăcini, ce nu să mai pot smulge, pot fi exploatate, daca e cu putinţă, pen­tru a trage ori­ce foloase. înţeleg chiar că această metodă demoralizătoare să im­pune, până la un punct oare­care, învă­ţătorului care conduce şi instrueşte un mare număr de copii de o dată, fără a avea timp, nici mijloace de a face să se simtă asupra fie­cărui din el, în particu­lar, influenţa sa personală, făcându-se stă­pân pe toate resorturile nobile şi gene­roase ale acestor spirite tinere. Dar recurgând la asemenea mijloace când nu eşti absolut forţat,­în educaţia particulară sau în educaţia din familie,— daca pentru copil aceasta e i o nenorocire, din partea educatorilor este o crimă. Cu toate acestea, pentru a urmări pe Guizot până la capăt şi pentru a nu pă­rea falşi în indignaţiunea noastră, trebue a stabili dacă slăbiciunea copilăriei, de o parte, şi simţul interesului personal, de alta, sunt în sine două defecte. Eu nu o cred. Copilul e slab : aceasta e i chiar condi­­ţiunea vârstei sale şi a gradului seu de desvoltare. Daca el ascultă pentru rezo­nul că el se sinte în faţa unei forţe fi­­zice şi morale superioare, nu ved în a­­ceasta de cât ceva foarte natural, şi să­nătos. Cât pentru că este simţitor interesului personal, se poate ceva mai natural? maî necesar şi deci mai legitim ? Ce este instinctul conservaţiunei, dacă nu primordiala şi inreductibila manifes­taţie a interes lui personal ? Acesta e i un mobil care nu-i de loc blamabil, cu con­diţie a nu conrupe natura şi al menţine la înălţimea sa. Omul lucrează din inte­res, în vederea profitului ce va trage, pentru el şi pentru ai sei. Nimic nu’i maî conform cu datoria şi cu onoarea. Pentru ce, acelaşi principiu de acţiune care’i bun pentru om, ar fi rea pentru copil ? Aceasta nu vrea să zică că eu cred bine a face din interes mijlocul unic şi chiar principal în educaţiunea micilor co­pii. Dar fără a intra într’o târgueală, în care părţile contractante nu vor fi nici­odată egale, pentru resonul că eu pot să limitez sau să lărgesc ofertele mele după voe, în timp ce dacă copilul este liber a le refuza, el nu se poate împotrivi de a ’şi îndeplini însărcinarea ce’i o impun,— nu voiu putea eu a’l face să înţeleagă că el are interes a’şî îndeplini datoria, pen­tru că din datoria împlinită va decurge tot-d’auna un bine pentru el ? Nu voiu zice eu copilului meu : «fă aceasta şi mâine te voiu lua cu mine la ţară». Ci ’i voiu zice: „Iată ce tu trebue să faci, dându’i explicaţia rezonabilă, daca îl cred capabil să o înţeleagă. Şi când el­ va fi făcut ce’î am prescris, eu ’î voiu mani­festa plăcerea ce mi-a procurat, procu­­rându-i și eu una, la rândul meu FRANCEZII IN MADAGASCAR Havre, 31 Iulie. — Miniștrii s’au întrunit în consiliu sub preşedinția d-luî Faure. Ministrul de resbel a a­­nunțat că generalul Duschene a pă­răsit la 21 Iulie Suberbieville pentru a pleca la Andgiege, in capul brigadei Oyrine. Planul de operațiuni convenit inainte de plecarea expedițiunii se ur­­­mează în mod normal.

Next