Lupta, august 1895 (Anul 12, nr. 2635-2659)
1895-08-05 / nr. 2639
ANUL XII.—No. 2639 ISililIEITE IN TARA y Un an ........... . . 40 lei Sease luni............................................. . . . 20 „ Trei luni...................................................... . io . Pentru învățători pe un an . . . . • 30 „ IN strainatate Un an . . ................................................. . 50 „ Șease luni................................................. . . 25 „ Trei luni................................................. . ■ 15 , numerw 15 Bani EDITIA DOUA REDACTIUNEA : PASAGIUE. R©MÂI . 6. 13. ORGAN DEMOCRAT-RADICAL SAMBATA 5 AUGUST 189$ Pe pagina HI, 30 litere, corpJHJ. . . 1 lett linia „ „ IV „ , . . , 25 bani linia. Inserte si reclame , „ .... 2 lei linia Pentru anundiuri a se adresa: Administraţia lin enumăr vachiA 50 bani ADMINISTRATIUNEA: STR4D1 SFAMTU IOMICA Mo. 11. Luptele politice. Zeflemele. Iarăşi discuţiunile din presă. Tactica politică. Zigzaguri. Oameni şi lucruri. Memoriele Regelui. LUPTELE POLITICE Este incontestabil că lupta politică de la noi nu poate să aducă nici un folos ţărei. Partidele se atacă cu violenţă extraordinară şi nu se discută decât efectele, lasându-se cu totul la o parte cauzele cari produc relele de cari ne plângem. Este vorba pur şi simplu de răsturnare: partidul in opoziţie vrea cu orice preţ să vie la putere, şi cel de la putere nu voeşte cu nici un preţ să renunţe la ea. De aci, acea violenţă teribilă, acele atacuri fără nici o rezervă, ploaia de insulte şi calomnii, exagerarea nemăsurată a unor fapte, sau tăgăduirea lucrurilor celor mai evidente. Ceea ce se susţine azi, se combate mâine, dacă adversarul a îmbrăţişat acea părere. Nu se spune nici o dată, ce se voeşte în cutare chestie, e o luptă de simplă dărâmare, fără nici o preocupare de ziua de mâine. «Să cadă guvernul» şi «să rămânem la putere» iată scopul întregei lupte, pentru care se sacrifică tot, se jertfeşte şi onoarea şi viaţa oamenilor. Şi se schimbă guvernele mereu, lovite toate de discreditul moral şi cad nenumăraţi oameni politici sub loviturile cele mai desonorante, fără ca să-şi poată da seama lumea de ce a căzut X şi s’a ridicat Y, pentru ce un partid a înlocuit pe cel alt, când şi X şi Y şi un partid şi cel alt au în spinare tot atâtea şi tot aceleaşi acuzaţiuni. Şi nu se mai poate şti cari din aceste acuzaţiuni sunt adevărate şi cari nu, cine e victimă şi cine este pe drept pecetluit cu pecetia infamiei. Loviturile se dau cu atâta iuţeală, luptătorii sunt aşa de aprinşi, incât nu mai dau timp cetăţenilor independenţi să stea să cântărească greutatea acuzaţiunilor. Şi dacă nu ar veni împrejurări independente de voinţa luptătorilor să mai zădărnicească această operă de distrucţie morală, desigur că nici unul dintre oamenii cei mai de valoare ai ţărei, n’ar fi scăpat de puşcărie. Dar ce rezultă pentru ţară, pentru poporul în numele cărora şi spre a cărora fericire, zic ei că se luptă ? Absolut nimic. Suntem continuu guvernaţi în acelaşi mod, de aceleaşi legi , suferim acelaşi arbitrariu şi cerem tot în zadar dreptate şi progres. Se vorbeşte de popor şi în numele poporului, dar toţi caii jură în numele lui se revoltă când le propui să dea poporului mijlocul de a se guverna prin el însuşi, de a-şi spune şi el cuvântul, când e vorba de conducerea statului. Se ţipă în contra în povară toatelor legi de impozite şi rând pe rând, partidele cari se succed la putere, măresc şi mai mult nedreptatea, îngreue şi mai mult povara. Este o totală deosebire între vorbe şi fapte. Nu este vorba, mare parte dintre cetăţeni au înţeles deja ridiculul acestui joc, care profită numai politicianilor şi vedem că trasele goale nu mai fac nici un efect, vedem că alarmelor lor nu le mai răspunde nici un ecou. Dar nici această stare de apatie nu este bună. Un popor inteligent şi cu viaţă trebuia să fie vecinie în luptă, să urmărească continuu îmbunătăţirea stărei sale, să lucreze fără preget pentru ajungerea unui ideal, căci fără o asemenea luptă de tot momentul, progres nu este posibil. Nu este permis unui popor, pentru că a fost înşelat, de câteva grupări de politiciani, să renunţe a lupta şi să intre în starea de apatie. • Să dea la o parte pe cei cari i-au speculat credinţa şi să meargă înainte. Luptele politice să fie îndreptate nu numai pentru răsturnarea indivizilor, ci să aibă drept ţintă răsturnarea sistemei de guvernământ, a legilor şi instituţiilor antidemocratice. ZEFLEMELE CRITICI Mare pacoste pe lumea asta şi critica ! Un brav cetăţean, care a avut curajul să comită câteva versuri, satt o „ţîră“ de proză, nu -i este de ajuns, că respiră aerul îmbălsămit al spanacului sett, de la o vreme începe să-şi ia aerul..... de critic... Şi atunci doamne păzeşte ! E suficient că tiuda acelui stimabil domn să nu priceapă ceva, pentru ca să arunce anatema asupra bieţei literaturi române. Noroc că redacţiile ziarelor, se cam feresc de aceşti suspecţi indivizi şi evită a cădea într’o cursă.... spanachidistă. Iar tu „nefericite june“ care erai să mori pe câmpul de bătaie al literaturei române, dă dracului demis....lunea, căci „criticii ăştia“ sunt cum... cum le-a zis săracul Eminescu... Critici, voi cu flori deşarte, Cari roade n’aţî adus, E uşor a scrie fleacuri, Când nu ai nimic de spus !... Şi dacă e uşor, pentru ce n’ar scrie ?... Dacă plouă... cu cerneală... Dacă ninge... cu hârtie ? Nu putem închea mai bine acest fulgerător (?) articol !?) de cât îndemnând să-şi dea toţi dracului demis....lunea din literatură, şi reproducând aceste virile versuri datorite privighetoarei din Mirceşti... Român verde ca spanacul Râzi de litere şi arte, Când peniţa ta înşiră Peste foi... iluzii... moarte ! Pir. lARA’Sl DISCIITMlLE DIN PRESA Presa noastră are epocele sale de excitare nervoasă, de discuţii aprinse, cari degenerează în trivialitate de ’multe ori. Trecute aceste crise, o acalmie seface, minţile se desfierbinţează şi devin limpezi, iar o părere de râu se lasă în sufletul amărât al bieţilor ziarişti. Şi aceasta, căci adesea ori se întâmplă, că toată deslănţuirea nervilor este condiţionată de împrejurările cu totul deosebite în care se face şi se găseşte gazetăria la noi. Atunci cu toţii începem să ne văităm, să deplângem decăzutul nivel al discuţiilor dintre ziare, şi să dorim o transformare a a acestor moravuri barbare. Intr’adever, am ajuns în rău hal. Discutăm între noi aşa de violent, ne calificăm aşa de puţin fără pierdea, încât nu mai seamănă o discuţie obiectivă, ci o curată întrecere de insulte. Acum de câtva timp, discuţia de acest soi a reînceput între câteva gazete şi diapasonul se ridică din ce în ce mai ascuţit, încât nu ne-am mira, dacă lucrurile ar ajunge şi la argumente mai convingătoare. Ce este mai de regretat în toate această pornire a presei noastre ? Pe cine să căinim mai mult, pe publicul, care ne citeşte, sau pe noi, ziariştii ? Mai de plâns, ni se pare, că suntem chiar noi, căci insultele le schimbăm şi le suferim noi între noi. Dar mediul înconjurător este aşa, şi de sigur, că nu presa putea să se sustragă de la influienţa lui, căci ar fi să se deszică teoria darwiniană a înrîurirei mediului, o teorie universalmente admisă în ştiinţă. Constatăm un singur lucru : predicăm pentru alţii, aceea ce ar trebui să ne aplicăm noi, noue înşine. O DESMINŢIRE OFICIOASA Petersburg, ii August.—«Ziarul de St. Petersbourg» zice: Presa străină continuând a se ocupa de un pretins comunicat al guvernului rusesc în privinţa afacerilor bulgare care ar fi I apărut sub formă, de depeşă în ziarele din Viena, suntem în măsura de a afirma că nu există nici un fel de comunicat al guvernului rusesc în această privință. Primim de la şeful nostru, d. G. Panu, şi publicăm cu plăcere următoarea scrisoare, prin care distinsul filolog şi istoric, dl. B. P. Haşdeu , comunică dorinţa de a face parte din gruparea noastră. Programul nostru politic cunoscându-se, suntem fericiţi a număra pe d. Haşdeu printre amicii noştri cei mai distinşi. Iată scrisoarea d-luî Haşdeu : Iubite domnule Panu, Dacă grupul radical recunoaşte că Regele Carol mânueşte cârma României cu înţelepciune, de ’naintea căriia trebue să se închine cu gratitudine oricare Român . Dacă grupul radical recunoaşte că primejdia cea mare, cea adevărat serioasă pentru naţionalitatea română, nu este alta decât tradiţionala tendinţă etnofagă şi anticivilisatrice a Russiei, iar prin urmare toţi duşmanii politicei ruseşti sunt totodată amici ai românilor . Dacă, in sfârşit, radicalismul nu cere, salturi mortale, ci lucrează la evoluţiunea treptată normală a tuturor libertăţilor, prin luminarea poporului şi desvoltarea conştiinţei naţionale . Atunci te rog a me propune şi a face să fiu inscris în clubul radical din Bucuresci. Strângere de mână cordială. B. P. HAŞDEU 30 Iulie 1895 P. S.—In cazul afirmativ veți bine voi a publica această scrisoare în organul grupului. TACTICA POLITICĂ In politică, ca şi în orice activitate socială, împrejurările joacă un rol important.—Şi oricât ni s’ar cânta faimoasa intransigenţă, azi cel puţin şi în actuala stare de lucruri a luptelor politice, absolută credinţă într’insa nu se poate pune. Incontestabil, diferenţiarea partidelor politice se face pe baza credinţelor lor, a principiilor, concretisate intr’un program; mai adesea ori însă, ele nu se deosibesc de cât in cestiuni secundare, pe când principiul fundamental, pe care se ’ntemeiază existenţa lor chiar, remîne acelaş. Şi aceasta, fie pentru partidele vechi, istorice, fie pentru partidele nouă, democratice, căci nu ne putem închipui un partid nou, fără a fi democratic. Cu intrarea în arena politică a unor elemente de luptă, caii pretind dreptul la viaţă şi la conducerea destinelor unui popor întreg, tactica veche se schimbă, căci jocul normal al instituțiimilor nu se mai poate face pe succesiunea partidelor la guvern, în baza certificatelor de moralitate ale partizanilor, ci pe capitalul de activitate în folosul general. Din cocnirea a două curente atit de opuse: unul, care se sbuciumă pentru menţinerea privilegiilor, cîştigate, nu e vorba, de multe ori în temeiul unui trecut glorios; cellait pentru introducerea unor nouă moravuri, în comformitate cu tendinţele veacului, este fatal, ca unul din adversari să fie sdrobit, sfirşitul cel mai logic, sau din această ciocnire să iasă compromisuri folositoare pentru ambele programe. Ipotesa a doua mi se pare mult mai preferabilă şi mai admisibilă, căci evoluţia în spirite şi în moravuri necesară pentru primirea unor nouă inovaţiuni, se face cu încetul, prejudiţiile trecutului, şi ale presentului chiar, fiind încă foarte puternice şi înrădăcinate adine in masele poporului. Care va fi clar tactica cea mai practică de urmat pentru un partid ? A se retranşa în dosul unei intransigenţe nesăbuite şi nechibzuite, nevoind a ceda provisoriu asupra unuia sau mai multor puncte din programul său, și a retuza conlucrarea comună cu un adversar, în baza unui program ad-hoc, cari satisfac parte din revendicările cele mai drepte şi simţite; sau, a se conduce în luptele politice de o oportunitate necesară, necedînd sau nefăcînd compromisuri asupra cestiunilor fundamentale, şi cari formează, după cum am spus mai sus, chiar baza individualităţei lor ca partid politic, ci utilisind împrejurările favorabile spre afirmarea mai temeinică a principiilor lor? Tactica modernă a partidelor din toată lumea este aceasta din urmă, şi nu este cea greşită. Astfel se face în Anglia, în Franţa, în Belgia, în Italia, în Germania, şi pretutindeni, unde mulţimea partidelor, fracţionează corpul electoral. Acolo se văd elementele cele mai diametralmente opus ,dându-şi mâna şi lucrând adesea ori contra unui adversar mai apropiat sau mai depărtat, de principiile lor. Putem susţine, şi fără teamă de a fi desminţiţi, că nu există partid politic cel puţin la noi în ţară, care să nu fie oportunist, căci condiţiunile politice sunt astfel, şi a căuta să se sustragă de sub înrâurirea lor, este a se condamna la o activitate platonică, la o inactivitate omorâtoare, la o sinucidere. Iată pentru ce credem noi, că alegerea tacticei pentru un partid politic, care voeşte să se afirme, să lucreze trebue să fie grija lui de căpetenie pe câtă vreme condiţiunile luptelor şi împrejurările, impun o tactică de actualitate. ZIGZAGUEI LITAIRATlJItA Sl CERETICA Literatura este sera In care atâtea „foi“... se fac. Critica e filoxera, Care-o scapă de spanac! TAMNA... E tânără... La ce să spun ?... Și are bani. De-abia -i de douăzeci și un... Spre zece ani... Piron OAMIEMI Şl LdCfltUltl IV iulie. Soarele arde pământul cu razele lui fierbinţi. O ogradă ţărănească , în fund o casă de pămînt bătut, acoperită cu stuh. Două ferestruice mici cu geamurile murdare, par ca doi ochi stinşi şi sticloşi, în faţa unui mort .Uşa deschisă lasă să se întrevadă în fundul sălei vatra rece şi ceaunul de mămăligă, rezemat de perete înegrit şi ruginit pe alocurea , mărturie vorbitoare a miseriei din casă. In dreapta un coşar de pe care lutul era căzut în multe locuri, lăsând la iveala îngrăditura de inele, printre care se cerneau razele soarelui.—înăuntru băligarul era gros şi mocirlos. Mal în lături, un păturaş mic, făcut tot din inele, iar între iele o gropniţă pentru grâu. In mijlocul curţei un car mare încărcat cu grafi, care se revarsă pe deasupra marginelor cergei, ce-l stăvileşte. De proţapul carului, legaţi cu o funie, numai noduri, doi boi slăbănogiţi rumegă, îngenunchiaţi, în mijlocul unui maldăr de verdeaţă, mai mult mărăcini şi scaeţi, decât iarbă. Ici şi colo câte o găină, înpestriţează tabloul, câte un mocăit de raţă — sparge aromeala ce planează în atmosferă. La umbra patulului, rezemat cu capul de talpa lui, doarme, lungit pe pământul ţărânos, un om. Cămaşa neagră şi deschisă la piept şi la gât, scoate la iveală un piept păros şi ars, şi junghietura puternică a cefei. Ismana trasă în sus de genuchi, desvălea pulpele şi picioarele vînjoase, împrăfuite şi pîrlite de soare şi acoperite de jeg. — Părul negru şi des, încârlionţat, nepieptănat şi plin de semeţi, îi cade în plete lungi peste ceafa murdară. Un tip frumos de ţăran voinic, un rar specimen de care d’abia se mai găseşte prin satele noastre degenerate. * * * Un câine ce dormita lângă picioarele țăranului, începe să mărge amenințător. La uşcioara ogradei se arată câţîva oameni, cari intră înăuntru. La sgomotul lătratului furios, ţăranul se trezeşte, trage o înjurăturătare şi se ridică în sus, asvărlind cu un retevei după bietul animal. Noii veniţi sunt arendaşul, vechilul moşiei, perceptorul şi primarul satului. Este vorba de a seîncasa o datorie, în grău, a ţăranului către arendaş. Oamenii arendaşului măsoară şi varsă în carul „boeruluî“ grîul ţăranului. Acesta, trist şi nepăsător, rezemat cu spatele de lepca carului, priveşte cum rodul muncei lui trudite şi asupra căreia făcea socoteli de îndreptarea tristei lui soarte, se duce într’o clipeală. Carul se deşărta mereu, iar al arendaşului se umplea. Ce se petrece oare în sufletul ţăranului ? Ochii lui se aprind, faţa i se contractează, părul i se sbărleşte pe cap. Un val de sînge îl trece pe dinaintea ochilor şi-i împăiengenează vederea, mintea i se întunecă, el nu mai vede, nu mai aude nimica. Reteveiul e lîngă dînsul, pune mâna pe el şi se repede înaintea lui cu capul în jos. --------A doua zi ţăranul era dus la subprefectură legat şi pe jos, cu o hârtie a primăriei, prin care se spunea, că «mergînd la fața locului ca să procedăm la ridicarea unor chile de grîu, ţăranul Gheorghe al Tudorei s’a năpustit asupra arendaşului, cu un ciomag, „căruia i-a spart capul». Memoriele Regelui 1 8 7 1 Noul greutăţi ca drumurile de‘fer Principele Carol continuă scrisoarea sa către tatăl sau în aceşti termeni: «Elisabeta ’şi-a creat astfel un cerc de activitate, visitează des şcoalele şi după aceia comunică personal consiliului permanent al instrucţiei publice observaţiile pe care le-a făcut în timpul lecţiilor. Cu chipul acesta a putut deja să realizeze unele mici îmbunătăţiri ; afară de aceasta traduce în romîneşte cu nişte doamne tinere cărţi pentru copii pentru şcoale şi presidează odată pe săptămînă societatea pentru săraci, care există de un an şi a făcut deja mult bine. Evenimentele din Austria le urmărim cu interesul cel mai viu şi suntem foarte preocupaţi de dificultăţile ce se ivesc. Cu numirea contelui Andrassy ca ministru al împărăţiei, România a câştigat un amic sincer, cum are un amic şi în persoana representantului de aci, baronul de Scnlechta, un cald apărător al intereselor noastre ! Deja subt contele Beust se stabiliseră raporturi amicale cu Austro- Ungaria, raporturi care acuma nu pot deveni decit şi mai intime. Apoi şi sentimentul de recunoştinţă ne uneşte şi mai strins de statul vecin, căci guvernul imperial şi regesc a ştiut în momente critice să ne apere drepturile pe care alţii voiau să le violeze. Cum poate totul să se schimbe ! «Noi suntem bine toţi. Marioara e veselă şi dă fuga prin toate odăile. Cînd am un moment liber, mă joc cu ea. Această copilă drăguţă e toată bucuria mea!» 15 (27) Noembre. — Camera îşi începe ordinea de zi regulată sub acelaşi prezident care a dirigiat sesiunea extraordinară. Din nenorocire, lucrările nu înaintează cu toată majoritatea ministerială. 18 (30) Noembre.— Nişte desordine au isbucnit la Bruxelles ; poporul cere retragerea ministerului clerical. 20 Noembre (2 Decem.) — După cum resultă din presa tuturor ţărilor, lumea din străinătate se interesează în mod escepţional de chestia drumurilor de fer şi de deslegarea ce are să fie dată. O reuniune de deputaţi a primit în principiu, cu cîteva modificări, regulamentul propus pentru afacerea drumurilor de fer. Societatea drumurilor de fer din nou constituită are să-şi trimeată ca representant pe colonelul afară din cadre Fromm. Din Berlin se continuă să se exerciteze o presiune asupra Portei, pentru ca ea să întrebuințeze toată autoritatea ei, ca să facă să se reguleze re-