Lupta, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 2708-2729)

1895-11-01 / nr. 2708

ANUL XII.­No. 2708 ABOMHEHTE­N IN TARA Un au....................................................... 40 lei 8eane luni . 20 Trei luaî..............................................................10 / Pentru inva(atori pe un an...................QTWT, in strain­atate i­­­u. an Ml . . . . . . . . ii . MtiJU Seaseviunl...................k . . . . ) /f% (25 Trei luni . ............................. .VI ^ îs.'. viaimeruS 15 Banii 1.. 1 t'j i'Qi REDACTIUNEA: PASACilUL ROMÂM Mo. 13 EDITIA A DOUA MIERCURI, i NOEMBRIE 1895 ABURSBSUBtl I Pe pagina III, 30 Utere, corp 71. . . 1 leii linia . . IV Inserte și reclame , „ Pentru an unei uri a se adresa: LA ^.eSnsaniatraf «a /> Un nuamér wachai 5 ADMINISTRAŢI UNEA? ISTRAOA SFAMXU IOMICA Mo. 11. . . . 25 l>aul linia . . . . 2 lei linia <(Ai LUPTAT Imi inchipuiesc, că liberalii, dacă nu din cărţi, cel puţin din vre­ un dicţio­nar enciclopedic au ştiinţa, că poli­tica, adică arta de a guverna o ţară, face parte din un complex de cunoş­tinţe numite sociologice. Cu oare­care bună voinţă sunt gata să concedez, că ei ştiu că acele cunoştinţe sunt foarte grele şi pline de dificultăţi din cauza complexităţei lor, aşa că spirite simpliste care pot fi genii în mate­matici sau în alte ştiinţe pozitive, s’ar încurca teribil, dacă le ai transporta în domeniul cunoştinţelor sociale. Acest lucru, ce e dreptul, nu prea este băgat în seamă în politica de toate zilele, nici nu a intrat în con­vingerile generale, căci în acest caz am vedea împuţinîndu-se numărul po­­liticianilor şi a­l mediocrităţilor în o proporţie simţitoare. Cu toate acestea din tendinţa ge­nerală, ce să manifestează, mai ales de cind chestiele economice au venit de au complicat şi mai mult cîmpul politic, rezultă un lucru. Rezultă, că partidele cu toate rătăcirile lor, cum sentimentul de a pune, ajunse la put­tere, pe planul întîi pe oameni mai bine înzestraţi în acele cunoştinţe, fără de care nu poate fi guvern serios. Cu alte cuvinte: «Să punem pe cei mai capabili» este o normă, care dacă nu e respectată tot­deauna, dar cel puţin nu e nesocotită şi dispre­ţuită. Ce aţi zice însă de un partid, care venind la putere ar ridica la valoare de principiu de guvernare următoarea idee : «Să punem în frunte pe acei cari au luptat mai voiniceşte ? Ce idee v-aţi putea face de asemenea par­tid, care caută a înlocui inteligenţa, cultura, experienţa, prin energia în lupta de răsturnare şi voinicia de a duce o campanie electorală ? De­sigur o idee foarte defavorabilă. Ei bine, liberalii sunt în acest caz. Şi din acest punct de vedere ei caută A scoborî nivelul politicei şi din acest punct ei caută a echivala ştiinţa de a guverna cu pugilatul politic, cu deprinderea declamaţiilor demagogice, în adevăr, când a fost ca d. Sturdza să compue cabinetul liberal, care cre­deţi că au fost considerentele pentru care a pus pe lista ministerului pe cutare, sau cutare persoană ? A fost unul şi bun. Trebue să-l facem mi­nistru pe X, pentru­ că a luptat. Nu putem să nu-l băgăm un minister pe, Y, de­oare­ce a fost foarte energic în timpul­­ opoziţiei. De­sigur ca în partidul liberal sunt oameni mai de valoare , de cit mulţi din miniştrii actuali. Probabil, că la un moment dat s’a gîndit şeful la dînşii, dar acei oameni de valoare a­­veau un inconvenient: ei nu luptase cu furie şi cu violenţă pentru răs­turnarea regimului trecut. Deci, nu aveau dreptul să treacă înaintea lup­tătorilor ! In funcţiile înalte ale statului pe cine credeţi că a pus guvernul libe­ral ? Pe cei mai capabili ? Nu, ci pe cei cari curs de şapte ani au fost în fruntea luptelor politice şi a luptelor de stradă. Acest sistem ar fi drept şi fără re­plică într’un caz: cind ar fi admis, că un partid cîrid vine la crima sta­tului, vine pentru dînsul şi pentru to­tuşul partizanilor săi. Această proce­dare nu ar ridica nici o obiecţie cînd s’ar recunoaşte, că un partid în opo­ziţie este o armată de aventurieri, iar guvernul ţărei este o pradă legitimă, pe care trebuie să­­şi-o împărţească aceia, în proporţia voiniciei desvoltată de fie­care. Şi fiind­că în ţările civilizate nu­mai există asemenea moravuri, nici asemenea armate, îmi închipui­esc că în Africa aşa trebuie să se petreacă lucrurile cind un trib de arabi sau de negrii iau cu asalt un stat de al vrăşmaşilor. Probabil că cei cari au luptat mai cu voinicie, au o parte mai mare ca cei­la­lţi. Dar este posibil ca ast­fel de pro­cedeu­ri să fie introduse in luptele po­litice­­? Dar nu vă gîndiţi unde puteţi a­­junge ast­fel ? In politică selecţiunea trebuie să se facă, nu în persoana celor mai gă­lăgioşi, cu glas mai puternic şi cu pumni mai viguroşi, precum nici in favoarea celor mai pasionaţi, mai fa­natici, mai exclusivişti din partid. Selecţiunea într’un domeniu unde cul­tura şi inteligenţa, trebue să primeze, e nevoie să se facă în favoarea ace­lora cari îndeplinesc mai bine condi­­ţtele înaltei însărcinări de a conduce statul. Şi dacă astăzi nu ve sfiiţi a recunoaşte că cel care luptă mai e­­nergic, acela merită a fi în fruntea ţărei, nu ve gândiţi că va veni tim­pul în care toţi discreeiaţii, toate me­diocrităţi­le fanatice, ve vor cere cu glas tare locurile întîi, pentru cuvin­tul că ei au luptat mai mult şi mai cu scandal in opoziţie? Aceasta este ideea pe care v-o faceţi despre guvern şi guvernare? Din partea unui trib care pune mina pe un sat duşman, îl pradă şi îl părăseşte, înţeleg foarte bine ast­fel de idee. Dar din partea unui par­tid care vine la putere, în ţara lui, ca să stea, ca să legifereze, ca să facă bine, ca să cîrmuiască, se poate con­cepe ast­fel de lucruri ? «Am luptat» la liberali este un titlu, care ţine loc de toate, de cul­tură,­ de­ ştiinţă, de inteligenţă. «Nu ai luptat» este argumentul cel mai peremptoriu, cu ca­­e poţi în­chide gura celui mai de valoare om. Ştiinţa politică să reduce deci la liberali în «a lupta» iar «a nu lupta» echivalează cu ignoranţa şi ignominia. Aveam dreptate mai alaltăeri cînd spuneam, că partidul liberal are o organizaţie militară. Ba adaug încă, că el are caracterul eminamente răs­­boinic şi că singurele merite pe care le recunoaşte sunt acelea care sunt în onoare la popoarele inferioare în cul­tură, care sunt în vecinie răsboiu cu alte triburi vecine. Evident, că fiind aceasta concep­­ţiunea de guvernămînt nu poţi aştep­ta nimic, nici serios, nici organic de la un asemenea guvern. Pătrunşi de spiritul răsboinic, care ii dominează, evident că liberalii la guvern nu vor guverna, ci vor lupta în contra opoziţiei, în contra tuturor acelora cari nu li se vor închina. Prin urmare opera lor va fi o operă militantă, iar nu o operă de organi­sme a statului. V. 12 FRUMOASĂ ŞTIINŢĂ Liberalii es­te ştiut, că în economia po­litică sunt pentru şcoala clasică pentru «daisser faire, laisser passer!» şi că au com­bătut legile intervenţioniste ale conserva­torilor. Aceasta îi deosebeşte de Radicali. Departe de a mă mira din contră în starea de cultură în care sunt îmi ex­plic perfect această dispoziţiune de spirit. Cit este de uşor să fii de principiile eco­nomiei clasice ! Cel mai superficial om este în stare să guverneze cu asemenea principii,­­ Ia să vedem : Conform acelor principii, statul are drep­tul a stabili relaţiile politice ale cetăţeni­lor faţă­ cu dinsul. Nu cere însă dreptul a se amesteca în raporturile economice ale lor. Cu­­alte cu­vinte pentru ca să­ îţi stabi­leşti tu o predominare politică ai dreptul de a legifera, iar pentru a remedia ne­dreptăţile sociale nu ai dreptul. Dacă ar fi vroit părinţii economiei cla­sice să inventeze un sistem anume pentru liberali, încă nu l’ar fi potrivit aşa de perfect. In adevăr a proclama constituţii, a or­ganiza parlamente şi a creea corpuri e­­lectorale, asta este aşa de elementar, în­cît orî­ce politician poate să facă. Să nu uităm că din cea mai mare vechime, gă­sim instituţii analoge în mai multe părţi. Grecii şi Romanii ne au servit de dascăli. A legifera însă în chestii care ating in­teresele sociale şi economice ale cetăţe­nilor este foarte greu. Studiul fenomene-­­lor economice e anevoios. Aici nu se mai poate proceda a priori, aici soluţiile, toate lovind în multe , inte­rese nedrepte, pot să deştepte animozităţi, aşa mari, în­cît să aibă de rezultat aţi compromite situaţia politică. Pe cînd, cu cît eşti mai politician, cîştigî mai mult, pe atît cu cit cauţi la guvern a fi mai e­­conomist, deştepţi mai violente discuţii şi incriminări. Iată deci, cum teoria clasică să potri­veşte perfect cu practica perfectului po­litician. Alt principiu de economie clasică : prin­cipala atribuţie a unui guvern este a le­gifera în materie de justiţie şi de sigu­ranţa statului, atît, şi nimic mai mult. Cu siguranţă, că Adam Smit, Bastiat etc. au fost liberali. In adever, care este idealul liberalului ajuns la guvern ? Să nu facă nimic de cît trase şi să modifice din cind în cînd co­dul penal, pe cel civil, sail pe cel comer­cial, sau să facă legi contra streinilor. Pentru­ ce acestea? Poate pentru­ ca să se m­ărginească în cercul atribuțiilor desem­­nate de partizanii statului jandarm ? De loc, ei pentru­ că asemenea reforme sunt la îndemîna fie­cărui ministru, fie el cît de incult și de neexperimentat. Așa, modifici un articol din codul pe­nal. Cine are să strige ? De­sigur că nu cei mai mulţi, căci reforma codului pe­nal nu priveşte de­cît pe minoritatea cea necinstită a ţarei, plus cîţi­va savanţi fa­natici. Din contra burghezul îmbogăţit vede cu ochi buni, că rigoarea legilor creşte în contra hoţilor de tot soiul. Ş’apoi ce bine este să fii ministru şi să nu faci nimic, pentru că nu te pricepi la nimic şi cu toate astea să ai de pretext faptul că tu fiind de principiile economiei clasice, într’adins te fereşti de a te ames­­teca în domenii care nu sunt atribuţia statului jandarm. Unde mai pui, că cu instinctele care caracterizează pe liberali, cuvîntul de jan­darm alipit la acela de stat gidilă admi­rabil urechea. Alt principiu: Laissez faire, laissez passer. Dar acesta este mai mult de­cît ideal! Ai ajuns ministru; nu ştii nimic, apoi mai eşti şi leneş; din rangul pe care îl ocupi nu ştii nimic mai mult, de­cît că eşti ministru. Se poate un principiu care să se potri­vească mai mult, atît cu gradul de cul­tură cît şi cu gradul de activitate, ca a­­cesta de mai sus ! Ce le pasă, că se petrec nedreptăţi so­ciale şi economice. Pentru a interveni, se cere studii, cunoştinţe, ele. A regula ra­porturile sociale nu e uşor, căci astfel de legi au un efect mare şi asupra ordinei economice. A legifera în materie eco­nomică este iarăşi dificil, ca acest amestec se repercutează şi asupra ordinei sociale. Nu este oare mai bine să stai pe foto­liul ministerial, să declami banalităţi toa­tă ziua, să tripotezi în politică, iar cînd ţi se atrage atenţiunea asupra unei ces­­tiuni de natura celor de mai sus, să strigi cu emfază : «Noi nu putem să ne ames­tecăm, pentru­ că noi în economia politică suntem pentru principiul : laissez faire, laissez passer !» Alt principiu : «raporturile economice sunt guvernate de legi immutabile naturalei este o crimă a căuta să le tulburi». Acesta pentru liberal este şi mai folo­sitor, căci pe lingă că habar nu are de nimic, el îşi poate plăti şi luxul omului de ştiinţă, care crede în legi universale, naturale, pe care este o copilărie, a în­cerca să le combaţi. Hotărîtor, frumoasă ştiinţă este Econo­mia politica. Eu am să fac cercetări asu­pra origine­ ei, trebue să găsesc un li­beral la is­vor, căci e prea liberală, prea să potriveşte cu superficialitatea care îi caracteriză ca oameni de stat. O nouă manifestaţie a mamiei, un caz care trebue cercetat de aproape. D. Sturdza susţine peste tot că suntem în 1877, că Ruşii sunt la Prut, că Tur­cii s’au baricadat în Plevna şi ca Ţarul Alexandru al II-lea vine cu garda impe­rial­ă. Lumea e zăpăcită. E bolnav într’ade­­ver d. Sturdza, sau, cu adevărat 1877, e pentru d-sa, «Moşul» cu care dădacele adorm copii ? E bolnav, sau e şiret primul-ministru ? Şi de, cum nu te prea poţi juca cu „Resboiul* cum „Moşul* nu­’ţi dă voe să judeci limpede, ci te face să te supui, prin tradiţie, unei închipuiri, primită şi transmisă din generaţie în generaţie, deşi judecind, îţi vine să iei pe d. Sturdza de 99 de ori la goană, e de ajuns ca o­­dată să te întrebi: dar dacă o fi «Res­bel» pentru­ ca d. Sturdza să fie stăpîn pe tine. Să te îndoieşti, iată ce-î trebue, să crezi pe jumătate, să aibă o mică preo­cupare faţă de afirmarea sa că suntem în 1877 şi a cîştigat. Ei, cînd ştii că eşti în ajunul răsboiu­­lui nu te mai apuci sa lupţi în contra guvernului. Cîte nevoi, cîte dureri, cîte afaceri nu are fie­care om cînd sună trimbiţa de resboi. Copii de menajat, furnituri de fă­cut, rechiziţii de ocolit, despăgubiri de obţinut, etc. etc. „Capul plecat de sabie nu e tăiat“. Cine pleacă capul, trece peste toate ne­voile şi îşi face toate treburile. „Vine Moşu“ nu e glumă! Bărbaţii ca şi copiii îşi pun plapuma în cap şi dă­daca ca şi d. Sturdza, îşi fac treburile. „VINEI MOŞU” Să ştie, că doicile, slujnicile^şi iu genere femeile inculte de la mahala cînd vor să’şî adoarmă copil, ca să’şî facă ele mendrele, să iasă la portiţă cu vre-un drăguţ, sau să poată dereteca prin casă, ameninţă copii cu «Moşu». «Gulcă-te că vine «Moşu» şi bietul co­pil pentru care «Moşu» însemnează: sta­fia, drac, turc, tătar, răsboi, foc, apă, în sfîrşit toate ororile şi toate abisurile să­rituleşte, se acoperă cu plapuma pînă peste cap şi numai vede, num­aî aude nimic. Doarme şi­ doarme dus de şi su­dorile reci ale friceî îi trec prin tot corpul. Jupîneasa doica, în timpul ăsta dănţueşte, petrece, chefueşte, să sărută cu «musiu al dumneaei» etc. etc. Ei bine, d. Dimitrie Sturdza, primul­­ministru şi ministru de externe al ţărei, fiind cu alte cuvinte un fel de dădacă a poporului a inventat şi d-sa un «Moş» ca­ să poată adormi poporul şi să’şî facă în acest timp d-sa toate mendrele. «Moşule» d-lui Sturdza este Resboiul. De o săptămînă ori unde vorbeşte, pare că ar fi lunatic, pare că şi-a eşit din minţi. Nu mai spune nimic de 48, nimic de 56, nimic chiar de 1821. O ţine într’una cu 1877. Din mintea sa 1877 nu poate să se șteargă, întocmai cum Lady Macbeth nu putea șterge, pata de sînge după mî­­na ei. D. D. Sturdza arde halucinația luî 1877, are 1877-mam­a. ­. TACTICA GUVERNULUI Ştim cu toţii care a fost tactica par­tidului liberal, în trecut, cînd a venit la putere. El a căutat să domnească prin teorie, ameninţînd, lovind, persecutînd, nedîndu-se înapoi de la nici o calomnie de la nici o invenţie răutăcioasă. Să co­mitea tot felul de fără de­legi, numai pen­tru­ ca să se lovească un adversar politic. A căzut la 1888 guvernul liberal şi a­ căzut pentru­ că actele lui revoltase ţara întreagă. A căzut luptîndu-se cu des­perare să rămîie la putere, ipnotizîn­­du-se prin banchete, ca să-şi poată sugera, prin rosturi ideea că mai are să stea mult timp la putere. Şi au stat şapte ani în opoziţie. De­sigur că lumea contînd pe prefacerile cari le operează, în mod fatal timpul, în idei şi apucături, spera că partidul liberal se va fi amendat. De alt­fel speranţa aceasta erea foarte vagă, atît de vagă, că afară de aceia cari aşteptau, de la venirea li­beralilor la guvern slujbe şi lefuri, ni­meni nu s’a bucurat de schimbarea de gu­vern făcută acum o lună, nimeni nu şi-a manifestat bucuria că liberalii au venit din ncu la putere. Nici o odată o schimbare de regim nu s’a făcut cu aşa totală lipsă de emoţiune. A făcut mai mare sgomot crizele de portofoliu,­eşirea din minister a d-luî Ghe­­rasi, ca venirea liberalilor la guvern. Ororile de la 1888 fusese prea mări,să întipărise prea adine în mintea tuturor, pentru­ ca să-şi mai fi putut face cine­va aşa de mari iluzii despre un nou guvern liberal in­cît să se poată înveseli la ve­nirea luî. Şi a avut dreptate lumea să primească cu oare­care îngrijire revenirea liberalilor. Abia de cîte­va zile la putere şi au­ dat deja lovituri teribile în sentimentele cele mai mari şi mai frumoase ale ţărei. La Iaşi vocea primului-ministru a stri­gat romînilor că nu mai au chestiune na­ţională, la Bucureşti ziarele guvernului ne striga că nu mai avem justiţie inde­pendentă. Am vorbit destul despre discursul d-lui D. Sturza în chestia naţională. Să ne oprim de o­camd­ată asupra lovi­­turei ce se dă justiţiei. Am reprodus ori notiţa ce a apărut în Voinţa Naţională, în pagina I-iu şi cu litere caracteristice, pentru­ ca să spue tu­­turor, ea nu sunt niş­e rînduri strecurate de cine ştie ce scrib pripăşit prin redacţie, dar că publicul citeşte în ele o hotărîre a guvernului însuşi, că ele sunt o pre­vestire tristă pentru viitor. Multe îndrăsneli am vezut, dar aceasta este într’adever colosală. Nu ne-am mirat prea mult cînd redac­torii ziarelor guvernamentale ameninţau pe X şi pe Z cu destituirea, chiar din funcţii inamovibile, creau cestiuni şi uri personale, explicabile şi ameninţările ve­neau de la oameni, cari prin poziţiunea ce ocupau, nu puteau face alt­ceva, decit s se mulţumească cu ele. Nu ne-a făcut o mare impresie nici strigătul de desperare al unui ziarist de la „Voinţa Naţională», care luînd la se­rios farsa cu libertatea alegerilor^ s’a înspăimîntat că d-sa va rămîne pe din au fără, şi a declarat, că aceasta ar însemna alegeri boacăne. Dar ameninţarea aceasta făţişe şi fără cel maî mic semn de pudoare, pe care o face guvernul magistraturei inamovile, a­­ceasta trebuie să ne îngrijască. S’ar fi putut să se pară multora exa­gerată părerea emisă în coloanele aces­tui ziar, că domnia liberalilor este o dom­nie de fapt, că venirea lor la putere seamănă cu o invazie barbară şi că o­­pera lor nu va fi de­cît opera de pugi­lat cu opoziţia. Zece zile de guvern însă au fost de a­­juns pentru ca să dovedească, că am cu­noscut bine pe domnii liberali. Amenințarea pe care o fac justiției i­­namovibile, căreia îi spun categoric, că în procesele în care guvernul este inte­resat, judecătorii trebuie să dea hotărîri nu după convingerile lor, ci după cum le va porunci guvernul. Dacă aceasta nu înseamnă că avem o domnie de fapt, ca suntem în puterea u­­nor cuceritori, apoi de­sigur că nu să mai poate găsi mijlocul de a se deter­mina o domnie ilegală, și de fapt. Amenințarea adresată de guvern ma­gistraturei, caracterisează guvernul libe­ral, dă nota ideei ce-şi face guvernul despre legalitate, despre justiţie, dovedeşte pînă unde împinge el dispreţul de opinia publică şi de drepturile cetăţeneşti. Este tot ce se putea spune mai îndrăs­­neţ, unei ţări, e ameninţarea cea mai scandaloasă ce se putea face. Dar, cine crede, că liberalii au să se adapteze vreodată la formele, la viaţa şi obiceiurile oamenilor civilizaţi. Ei ştiu un singur lucru, anume : că a­­junşi la putere au stăpînirea de fapt şi tot, legi şi oameni trebue să li se plece. Dar această domnie, ca toate invaziu­­nile barbare, este trecătoare. Şi să spe­răm că va trece cît mai iute. .. SITUAŢIA PIEŢEI PARISULUI Paris, n­ Noiem. — După „Rappel”, stabilimentele de credit vor pune o sumă de 10000000 fi ponte chiar de 100000000 la disposiţia pieţii pentru a înlesni lichi­darea. După „ Gaulois* o conferinţă de fi­nanciari, avind în cap pe baronul Al­phonse de Rots­child prepară formarea u­­nui sindicat cu un capital considerabil, strins prin subscripţie, spre a restabili e­­chilibrul pieţii fi mai cu deosibire pentru a urca cursurile valorilor otomane fi a­­celea ale Băncii otomane din Paris. Paris, ii Noiem.—D-na Doumer s'a întreţinut cu baronul Alphonse de Rot­­schild, D-nii Magnin, guvernator al Băn­cii Franciei, fi Verneuil, sindic al agen­ţilor de schimb. Această întreţinere a avut ca resultat de a înbunătâţii intr'un mod simţitor si­tuaţia pieţii­­ totufl pînă acuma nu se ştie în ce consistă concursul decis in a­­ceastă întreţinere. Memoriele Regelui 18 7 3 Visita la exposiţia de la Viena.—In patrie. La două-spre­zece şi jumătate dom­nul primeşte visita contelui Andrassy. E fericit că face cunoştinţă cu el şi e i spune că a auzit deja vorbindu-se de el, de Romînii care împărtăşiseră cu el soarta exilului la Paris şi că e nu se poate maî mulţumit că a vezut că contele a fost chemat la direcţia politicei austriace. Trebue să exprimă cele maî calde mulţumiri contelui Andrassy, pentru interesul ce a pus in afacerile romîneşti. ^"Contele Andrassy a răspuns că pu­ne cel mai mare preţ pe relaţiile prie­teneşti cu România şi că are convin­gerea că interesul am­înduror părţile e să cultive aceste relaţiunî. Mulţu­mită, racordărilor de fier proectate, raporturile fără îndoeala că au să se înmulţească şi traficul între cele două ţări vecine are să se ridice aşa, că o înţelegere directă va fi obţinută din punct de vedere comercial. El personal are o simpatie deosebită pen­tru România şi o admiraţie sinceră

Next