Lupta, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 2708-2729)
1895-11-01 / nr. 2708
ANUL XII.No. 2708 ABOMHEHTEN IN TARA Un au....................................................... 40 lei 8eane luni . 20 Trei luaî..............................................................10 / Pentru inva(atori pe un an...................QTWT, in strainatate iu. an Ml . . . . . . . . ii . MtiJU Seaseviunl...................k . . . . ) /f% (25 Trei luni . ............................. .VI ^ îs.'. viaimeruS 15 Banii 1.. 1 t'j i'Qi REDACTIUNEA: PASACilUL ROMÂM Mo. 13 EDITIA A DOUA MIERCURI, i NOEMBRIE 1895 ABURSBSUBtl I Pe pagina III, 30 Utere, corp 71. . . 1 leii linia . . IV Inserte și reclame , „ Pentru an unei uri a se adresa: LA ^.eSnsaniatraf «a /> Un nuamér wachai 5 ADMINISTRAŢI UNEA? ISTRAOA SFAMXU IOMICA Mo. 11. . . . 25 l>aul linia . . . . 2 lei linia <(Ai LUPTAT Imi inchipuiesc, că liberalii, dacă nu din cărţi, cel puţin din vre un dicţionar enciclopedic au ştiinţa, că politica, adică arta de a guverna o ţară, face parte din un complex de cunoştinţe numite sociologice. Cu oarecare bună voinţă sunt gata să concedez, că ei ştiu că acele cunoştinţe sunt foarte grele şi pline de dificultăţi din cauza complexităţei lor, aşa că spirite simpliste care pot fi genii în matematici sau în alte ştiinţe pozitive, s’ar încurca teribil, dacă le ai transporta în domeniul cunoştinţelor sociale. Acest lucru, ce e dreptul, nu prea este băgat în seamă în politica de toate zilele, nici nu a intrat în convingerile generale, căci în acest caz am vedea împuţinîndu-se numărul politicianilor şi al mediocrităţilor în o proporţie simţitoare. Cu toate acestea din tendinţa generală, ce să manifestează, mai ales de cind chestiele economice au venit de au complicat şi mai mult cîmpul politic, rezultă un lucru. Rezultă, că partidele cu toate rătăcirile lor, cum sentimentul de a pune, ajunse la puttere, pe planul întîi pe oameni mai bine înzestraţi în acele cunoştinţe, fără de care nu poate fi guvern serios. Cu alte cuvinte: «Să punem pe cei mai capabili» este o normă, care dacă nu e respectată totdeauna, dar cel puţin nu e nesocotită şi dispreţuită. Ce aţi zice însă de un partid, care venind la putere ar ridica la valoare de principiu de guvernare următoarea idee : «Să punem în frunte pe acei cari au luptat mai voiniceşte ? Ce idee v-aţi putea face de asemenea partid, care caută a înlocui inteligenţa, cultura, experienţa, prin energia în lupta de răsturnare şi voinicia de a duce o campanie electorală ? Desigur o idee foarte defavorabilă. Ei bine, liberalii sunt în acest caz. Şi din acest punct de vedere ei caută A scoborî nivelul politicei şi din acest punct ei caută a echivala ştiinţa de a guverna cu pugilatul politic, cu deprinderea declamaţiilor demagogice, în adevăr, când a fost ca d. Sturdza să compue cabinetul liberal, care credeţi că au fost considerentele pentru care a pus pe lista ministerului pe cutare, sau cutare persoană ? A fost unul şi bun. Trebue să-l facem ministru pe X, pentru că a luptat. Nu putem să nu-l băgăm un minister pe, Y, deoarece a fost foarte energic în timpul opoziţiei. Desigur ca în partidul liberal sunt oameni mai de valoare , de cit mulţi din miniştrii actuali. Probabil, că la un moment dat s’a gîndit şeful la dînşii, dar acei oameni de valoare aveau un inconvenient: ei nu luptase cu furie şi cu violenţă pentru răsturnarea regimului trecut. Deci, nu aveau dreptul să treacă înaintea luptătorilor ! In funcţiile înalte ale statului pe cine credeţi că a pus guvernul liberal ? Pe cei mai capabili ? Nu, ci pe cei cari curs de şapte ani au fost în fruntea luptelor politice şi a luptelor de stradă. Acest sistem ar fi drept şi fără replică într’un caz: cind ar fi admis, că un partid cîrid vine la crima statului, vine pentru dînsul şi pentru totuşul partizanilor săi. Această procedare nu ar ridica nici o obiecţie cînd s’ar recunoaşte, că un partid în opoziţie este o armată de aventurieri, iar guvernul ţărei este o pradă legitimă, pe care trebuie săşi-o împărţească aceia, în proporţia voiniciei desvoltată de fiecare. Şi fiindcă în ţările civilizate numai există asemenea moravuri, nici asemenea armate, îmi închipuiesc că în Africa aşa trebuie să se petreacă lucrurile cind un trib de arabi sau de negrii iau cu asalt un stat de al vrăşmaşilor. Probabil că cei cari au luptat mai cu voinicie, au o parte mai mare ca ceilalţi. Dar este posibil ca astfel de procedeuri să fie introduse in luptele politice? Dar nu vă gîndiţi unde puteţi ajunge astfel ? In politică selecţiunea trebuie să se facă, nu în persoana celor mai gălăgioşi, cu glas mai puternic şi cu pumni mai viguroşi, precum nici in favoarea celor mai pasionaţi, mai fanatici, mai exclusivişti din partid. Selecţiunea într’un domeniu unde cultura şi inteligenţa, trebue să primeze, e nevoie să se facă în favoarea acelora cari îndeplinesc mai bine condiţtele înaltei însărcinări de a conduce statul. Şi dacă astăzi nu ve sfiiţi a recunoaşte că cel care luptă mai energic, acela merită a fi în fruntea ţărei, nu ve gândiţi că va veni timpul în care toţi discreeiaţii, toate mediocrităţile fanatice, ve vor cere cu glas tare locurile întîi, pentru cuvintul că ei au luptat mai mult şi mai cu scandal in opoziţie? Aceasta este ideea pe care v-o faceţi despre guvern şi guvernare? Din partea unui trib care pune mina pe un sat duşman, îl pradă şi îl părăseşte, înţeleg foarte bine astfel de idee. Dar din partea unui partid care vine la putere, în ţara lui, ca să stea, ca să legifereze, ca să facă bine, ca să cîrmuiască, se poate concepe astfel de lucruri ? «Am luptat» la liberali este un titlu, care ţine loc de toate, de cultură, de ştiinţă, de inteligenţă. «Nu ai luptat» este argumentul cel mai peremptoriu, cu cae poţi închide gura celui mai de valoare om. Ştiinţa politică să reduce deci la liberali în «a lupta» iar «a nu lupta» echivalează cu ignoranţa şi ignominia. Aveam dreptate mai alaltăeri cînd spuneam, că partidul liberal are o organizaţie militară. Ba adaug încă, că el are caracterul eminamente răsboinic şi că singurele merite pe care le recunoaşte sunt acelea care sunt în onoare la popoarele inferioare în cultură, care sunt în vecinie răsboiu cu alte triburi vecine. Evident, că fiind aceasta concepţiunea de guvernămînt nu poţi aştepta nimic, nici serios, nici organic de la un asemenea guvern. Pătrunşi de spiritul răsboinic, care ii dominează, evident că liberalii la guvern nu vor guverna, ci vor lupta în contra opoziţiei, în contra tuturor acelora cari nu li se vor închina. Prin urmare opera lor va fi o operă militantă, iar nu o operă de organisme a statului. V. 12 FRUMOASĂ ŞTIINŢĂ Liberalii este ştiut, că în economia politică sunt pentru şcoala clasică pentru «daisser faire, laisser passer!» şi că au combătut legile intervenţioniste ale conservatorilor. Aceasta îi deosebeşte de Radicali. Departe de a mă mira din contră în starea de cultură în care sunt îmi explic perfect această dispoziţiune de spirit. Cit este de uşor să fii de principiile economiei clasice ! Cel mai superficial om este în stare să guverneze cu asemenea principii, Ia să vedem : Conform acelor principii, statul are dreptul a stabili relaţiile politice ale cetăţenilor faţă cu dinsul. Nu cere însă dreptul a se amesteca în raporturile economice ale lor. Cualte cuvinte pentru ca să îţi stabileşti tu o predominare politică ai dreptul de a legifera, iar pentru a remedia nedreptăţile sociale nu ai dreptul. Dacă ar fi vroit părinţii economiei clasice să inventeze un sistem anume pentru liberali, încă nu l’ar fi potrivit aşa de perfect. In adevăr a proclama constituţii, a organiza parlamente şi a creea corpuri electorale, asta este aşa de elementar, încît orîce politician poate să facă. Să nu uităm că din cea mai mare vechime, găsim instituţii analoge în mai multe părţi. Grecii şi Romanii ne au servit de dascăli. A legifera însă în chestii care ating interesele sociale şi economice ale cetăţenilor este foarte greu. Studiul fenomene-lor economice e anevoios. Aici nu se mai poate proceda a priori, aici soluţiile, toate lovind în multe , interese nedrepte, pot să deştepte animozităţi, aşa mari, încît să aibă de rezultat aţi compromite situaţia politică. Pe cînd, cu cît eşti mai politician, cîştigî mai mult, pe atît cu cit cauţi la guvern a fi mai economist, deştepţi mai violente discuţii şi incriminări. Iată deci, cum teoria clasică să potriveşte perfect cu practica perfectului politician. Alt principiu de economie clasică : principala atribuţie a unui guvern este a legifera în materie de justiţie şi de siguranţa statului, atît, şi nimic mai mult. Cu siguranţă, că Adam Smit, Bastiat etc. au fost liberali. In adever, care este idealul liberalului ajuns la guvern ? Să nu facă nimic de cît trase şi să modifice din cind în cînd codul penal, pe cel civil, sail pe cel comercial, sau să facă legi contra streinilor. Pentru ce acestea? Poate pentru ca să se mărginească în cercul atribuțiilor desemnate de partizanii statului jandarm ? De loc, ei pentru că asemenea reforme sunt la îndemîna fiecărui ministru, fie el cît de incult și de neexperimentat. Așa, modifici un articol din codul penal. Cine are să strige ? Desigur că nu cei mai mulţi, căci reforma codului penal nu priveşte decît pe minoritatea cea necinstită a ţarei, plus cîţiva savanţi fanatici. Din contra burghezul îmbogăţit vede cu ochi buni, că rigoarea legilor creşte în contra hoţilor de tot soiul. Ş’apoi ce bine este să fii ministru şi să nu faci nimic, pentru că nu te pricepi la nimic şi cu toate astea să ai de pretext faptul că tu fiind de principiile economiei clasice, într’adins te fereşti de a te amesteca în domenii care nu sunt atribuţia statului jandarm. Unde mai pui, că cu instinctele care caracterizează pe liberali, cuvîntul de jandarm alipit la acela de stat gidilă admirabil urechea. Alt principiu: Laissez faire, laissez passer. Dar acesta este mai mult decît ideal! Ai ajuns ministru; nu ştii nimic, apoi mai eşti şi leneş; din rangul pe care îl ocupi nu ştii nimic mai mult, decît că eşti ministru. Se poate un principiu care să se potrivească mai mult, atît cu gradul de cultură cît şi cu gradul de activitate, ca acesta de mai sus ! Ce le pasă, că se petrec nedreptăţi sociale şi economice. Pentru a interveni, se cere studii, cunoştinţe, ele. A regula raporturile sociale nu e uşor, căci astfel de legi au un efect mare şi asupra ordinei economice. A legifera în materie economică este iarăşi dificil, ca acest amestec se repercutează şi asupra ordinei sociale. Nu este oare mai bine să stai pe fotoliul ministerial, să declami banalităţi toată ziua, să tripotezi în politică, iar cînd ţi se atrage atenţiunea asupra unei cestiuni de natura celor de mai sus, să strigi cu emfază : «Noi nu putem să ne amestecăm, pentru că noi în economia politică suntem pentru principiul : laissez faire, laissez passer !» Alt principiu : «raporturile economice sunt guvernate de legi immutabile naturalei este o crimă a căuta să le tulburi». Acesta pentru liberal este şi mai folositor, căci pe lingă că habar nu are de nimic, el îşi poate plăti şi luxul omului de ştiinţă, care crede în legi universale, naturale, pe care este o copilărie, a încerca să le combaţi. Hotărîtor, frumoasă ştiinţă este Economia politica. Eu am să fac cercetări asupra origine ei, trebue să găsesc un liberal la isvor, căci e prea liberală, prea să potriveşte cu superficialitatea care îi caracteriză ca oameni de stat. O nouă manifestaţie a mamiei, un caz care trebue cercetat de aproape. D. Sturdza susţine peste tot că suntem în 1877, că Ruşii sunt la Prut, că Turcii s’au baricadat în Plevna şi ca Ţarul Alexandru al II-lea vine cu garda imperială. Lumea e zăpăcită. E bolnav într’adever d. Sturdza, sau, cu adevărat 1877, e pentru d-sa, «Moşul» cu care dădacele adorm copii ? E bolnav, sau e şiret primul-ministru ? Şi de, cum nu te prea poţi juca cu „Resboiul* cum „Moşul* nu’ţi dă voe să judeci limpede, ci te face să te supui, prin tradiţie, unei închipuiri, primită şi transmisă din generaţie în generaţie, deşi judecind, îţi vine să iei pe d. Sturdza de 99 de ori la goană, e de ajuns ca odată să te întrebi: dar dacă o fi «Resbel» pentru ca d. Sturdza să fie stăpîn pe tine. Să te îndoieşti, iată ce-î trebue, să crezi pe jumătate, să aibă o mică preocupare faţă de afirmarea sa că suntem în 1877 şi a cîştigat. Ei, cînd ştii că eşti în ajunul răsboiului nu te mai apuci sa lupţi în contra guvernului. Cîte nevoi, cîte dureri, cîte afaceri nu are fiecare om cînd sună trimbiţa de resboi. Copii de menajat, furnituri de făcut, rechiziţii de ocolit, despăgubiri de obţinut, etc. etc. „Capul plecat de sabie nu e tăiat“. Cine pleacă capul, trece peste toate nevoile şi îşi face toate treburile. „Vine Moşu“ nu e glumă! Bărbaţii ca şi copiii îşi pun plapuma în cap şi dădaca ca şi d. Sturdza, îşi fac treburile. „VINEI MOŞU” Să ştie, că doicile, slujnicile^şi iu genere femeile inculte de la mahala cînd vor să’şî adoarmă copil, ca să’şî facă ele mendrele, să iasă la portiţă cu vre-un drăguţ, sau să poată dereteca prin casă, ameninţă copii cu «Moşu». «Gulcă-te că vine «Moşu» şi bietul copil pentru care «Moşu» însemnează: stafia, drac, turc, tătar, răsboi, foc, apă, în sfîrşit toate ororile şi toate abisurile sărituleşte, se acoperă cu plapuma pînă peste cap şi numai vede, numaî aude nimic. Doarme şi doarme dus de şi sudorile reci ale friceî îi trec prin tot corpul. Jupîneasa doica, în timpul ăsta dănţueşte, petrece, chefueşte, să sărută cu «musiu al dumneaei» etc. etc. Ei bine, d. Dimitrie Sturdza, primulministru şi ministru de externe al ţărei, fiind cu alte cuvinte un fel de dădacă a poporului a inventat şi d-sa un «Moş» ca să poată adormi poporul şi să’şî facă în acest timp d-sa toate mendrele. «Moşule» d-lui Sturdza este Resboiul. De o săptămînă ori unde vorbeşte, pare că ar fi lunatic, pare că şi-a eşit din minţi. Nu mai spune nimic de 48, nimic de 56, nimic chiar de 1821. O ţine într’una cu 1877. Din mintea sa 1877 nu poate să se șteargă, întocmai cum Lady Macbeth nu putea șterge, pata de sînge după mîna ei. D. D. Sturdza arde halucinația luî 1877, are 1877-mama. . TACTICA GUVERNULUI Ştim cu toţii care a fost tactica partidului liberal, în trecut, cînd a venit la putere. El a căutat să domnească prin teorie, ameninţînd, lovind, persecutînd, nedîndu-se înapoi de la nici o calomnie de la nici o invenţie răutăcioasă. Să comitea tot felul de fără delegi, numai pentru ca să se lovească un adversar politic. A căzut la 1888 guvernul liberal şi a căzut pentru că actele lui revoltase ţara întreagă. A căzut luptîndu-se cu desperare să rămîie la putere, ipnotizîndu-se prin banchete, ca să-şi poată sugera, prin rosturi ideea că mai are să stea mult timp la putere. Şi au stat şapte ani în opoziţie. Desigur că lumea contînd pe prefacerile cari le operează, în mod fatal timpul, în idei şi apucături, spera că partidul liberal se va fi amendat. De altfel speranţa aceasta erea foarte vagă, atît de vagă, că afară de aceia cari aşteptau, de la venirea liberalilor la guvern slujbe şi lefuri, nimeni nu s’a bucurat de schimbarea de guvern făcută acum o lună, nimeni nu şi-a manifestat bucuria că liberalii au venit din ncu la putere. Nici o odată o schimbare de regim nu s’a făcut cu aşa totală lipsă de emoţiune. A făcut mai mare sgomot crizele de portofoliu,eşirea din minister a d-luî Gherasi, ca venirea liberalilor la guvern. Ororile de la 1888 fusese prea mări,să întipărise prea adine în mintea tuturor, pentru ca să-şi mai fi putut face cineva aşa de mari iluzii despre un nou guvern liberal incît să se poată înveseli la venirea luî. Şi a avut dreptate lumea să primească cu oarecare îngrijire revenirea liberalilor. Abia de cîteva zile la putere şi au dat deja lovituri teribile în sentimentele cele mai mari şi mai frumoase ale ţărei. La Iaşi vocea primului-ministru a strigat romînilor că nu mai au chestiune naţională, la Bucureşti ziarele guvernului ne striga că nu mai avem justiţie independentă. Am vorbit destul despre discursul d-lui D. Sturza în chestia naţională. Să ne oprim de ocamdată asupra loviturei ce se dă justiţiei. Am reprodus ori notiţa ce a apărut în Voinţa Naţională, în pagina I-iu şi cu litere caracteristice, pentru ca să spue tuturor, ea nu sunt nişe rînduri strecurate de cine ştie ce scrib pripăşit prin redacţie, dar că publicul citeşte în ele o hotărîre a guvernului însuşi, că ele sunt o prevestire tristă pentru viitor. Multe îndrăsneli am vezut, dar aceasta este într’adever colosală. Nu ne-am mirat prea mult cînd redactorii ziarelor guvernamentale ameninţau pe X şi pe Z cu destituirea, chiar din funcţii inamovibile, creau cestiuni şi uri personale, explicabile şi ameninţările veneau de la oameni, cari prin poziţiunea ce ocupau, nu puteau face altceva, decit s se mulţumească cu ele. Nu ne-a făcut o mare impresie nici strigătul de desperare al unui ziarist de la „Voinţa Naţională», care luînd la serios farsa cu libertatea alegerilor^ s’a înspăimîntat că d-sa va rămîne pe din au fără, şi a declarat, că aceasta ar însemna alegeri boacăne. Dar ameninţarea aceasta făţişe şi fără cel maî mic semn de pudoare, pe care o face guvernul magistraturei inamovile, aceasta trebuie să ne îngrijască. S’ar fi putut să se pară multora exagerată părerea emisă în coloanele acestui ziar, că domnia liberalilor este o domnie de fapt, că venirea lor la putere seamănă cu o invazie barbară şi că opera lor nu va fi decît opera de pugilat cu opoziţia. Zece zile de guvern însă au fost de ajuns pentru ca să dovedească, că am cunoscut bine pe domnii liberali. Amenințarea pe care o fac justiției inamovibile, căreia îi spun categoric, că în procesele în care guvernul este interesat, judecătorii trebuie să dea hotărîri nu după convingerile lor, ci după cum le va porunci guvernul. Dacă aceasta nu înseamnă că avem o domnie de fapt, ca suntem în puterea unor cuceritori, apoi desigur că nu să mai poate găsi mijlocul de a se determina o domnie ilegală, și de fapt. Amenințarea adresată de guvern magistraturei, caracterisează guvernul liberal, dă nota ideei ce-şi face guvernul despre legalitate, despre justiţie, dovedeşte pînă unde împinge el dispreţul de opinia publică şi de drepturile cetăţeneşti. Este tot ce se putea spune mai îndrăsneţ, unei ţări, e ameninţarea cea mai scandaloasă ce se putea face. Dar, cine crede, că liberalii au să se adapteze vreodată la formele, la viaţa şi obiceiurile oamenilor civilizaţi. Ei ştiu un singur lucru, anume : că ajunşi la putere au stăpînirea de fapt şi tot, legi şi oameni trebue să li se plece. Dar această domnie, ca toate invaziunile barbare, este trecătoare. Şi să sperăm că va trece cît mai iute. .. SITUAŢIA PIEŢEI PARISULUI Paris, n Noiem. — După „Rappel”, stabilimentele de credit vor pune o sumă de 10000000 fi ponte chiar de 100000000 la disposiţia pieţii pentru a înlesni lichidarea. După „ Gaulois* o conferinţă de financiari, avind în cap pe baronul Alphonse de Rotschild prepară formarea unui sindicat cu un capital considerabil, strins prin subscripţie, spre a restabili echilibrul pieţii fi mai cu deosibire pentru a urca cursurile valorilor otomane fi acelea ale Băncii otomane din Paris. Paris, ii Noiem.—D-na Doumer s'a întreţinut cu baronul Alphonse de Rotschild, D-nii Magnin, guvernator al Băncii Franciei, fi Verneuil, sindic al agenţilor de schimb. Această întreţinere a avut ca resultat de a înbunătâţii intr'un mod simţitor situaţia pieţii totufl pînă acuma nu se ştie în ce consistă concursul decis in această întreţinere. Memoriele Regelui 18 7 3 Visita la exposiţia de la Viena.—In patrie. La două-sprezece şi jumătate domnul primeşte visita contelui Andrassy. E fericit că face cunoştinţă cu el şi e i spune că a auzit deja vorbindu-se de el, de Romînii care împărtăşiseră cu el soarta exilului la Paris şi că e nu se poate maî mulţumit că a vezut că contele a fost chemat la direcţia politicei austriace. Trebue să exprimă cele maî calde mulţumiri contelui Andrassy, pentru interesul ce a pus in afacerile romîneşti. ^"Contele Andrassy a răspuns că pune cel mai mare preţ pe relaţiile prieteneşti cu România şi că are convingerea că interesul amînduror părţile e să cultive aceste relaţiunî. Mulţumită, racordărilor de fier proectate, raporturile fără îndoeala că au să se înmulţească şi traficul între cele două ţări vecine are să se ridice aşa, că o înţelegere directă va fi obţinută din punct de vedere comercial. El personal are o simpatie deosebită pentru România şi o admiraţie sinceră