Lupta, iunie 1922 (Anul 2, nr. 133-157)

1922-06-11 / nr. 141

v Anul II, No. 141 Director Politic: CONST. MILLE abonamentul Pe 12 lrai Pe 6 luni V ... . . Pe 3 luni ,v. , , . 200 lei 100 lei 50 lei REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA bucureșîistr. sărindar 12 PERICOLUL DE PESTE NISTRU De fapt am intrat în vacanţa şi deci e natural ca ziarele să caute subiecte. In aceasta criză gazetărească, pericolulde peste Nistru devine o actualitate. Nereuşita congresului de la Genova, discursurile lui Poincare, călătoria mareşalului Pilsudski la Bucureşti, amânată acum deodată, cuvântările de la Belgrad, încercările de a întări Mica Antantă, ba ceva mai mult de a alcătui o nouă întreită alianţă, declaraţiunea lui Cicerin că Rusia posedă o armată formidabilă, toate, toate sunt puse la contribuţie ca să dovedească că suntem în ajunul unui războiu cu Rusia. Cum am spus şi altădată, nu credem în pericolul rusesc, cel puţin acum deocamdată. E natural ca statele vecine cu Rusia să fie pregătite. Si vis pacem para bellum. Dar prevedere, nu va să zică siguranţă. Şi Rusia pretinde că Polonia şi România, nu ştim în ce scop, se pregătesc să o atace in schimb şi cele două state se plâng de pregătirile Rusiei şi întrevăd cu oarecare îngrijorare, viitoarele mari manevre ce vor avea loc în Ukraina. Dar Rusia Sovietică, cu tot blaful ei războinic nu vrea război şi nu poate să-l facă în starea actuală. E complect dezorganizată şi într’o stare de anarhie desăvârşită. Şi armata nu poate să fie decât la fel. Şi unde pui oribila foamete care bântuie tocmai regiunile în care vor avea loc viitoarele şi presupusele operaţiuni militare. Rusia sovietică pentru n iuten. t.răi ,menitut a o putea duce de azi pe mâine, are nevoie de pace. In vreme de războiu toată atenţiunea şi activitatea tarei se concentrează asupra operaţiunilor militare. Or, un războiu ar mări dezorganizarea dacă aceasta se poate mări. Cine a citit corespondenţa căpitanului francez Sadoul, trecut la bolşevici, poate să-şi dea seama, cum căpeteniile acestora, doresc pacea, cum o aşteaptă, cu nerăbdare, cum pacea este singura salvare a Rusiei şi a organizaţiei sovietiste. Şi corespondenţa lui Sadoul, deani de zile, când isese ceva din orgo fie a Rusiei ţari! trebuie să fie re din partea Ruiţ să vie un atac. ameninţă ! Asta da, 2 resiune asupra telgerei, pentru ca nău ajutor. Rusia Iacă iu sunt ajuta:opa, ui trebuie să intru totdeauna şi sovietii, trebuie să dm ca ă fiu ajuta! ca Eurpa să vadă unui nou războiu. fiind, Rusa amenin- 1 răfeboiu neste posi avem de cegă ne tea isia ar fi un »1 liberat de opinie jtblică, a pricepe un izboiu. torii Rusiei văand fa politicei lor, px încerca să-şî salveze situaţiunea şi să amâne dezastrul printr’un războiu, care mişcând masele, le dă altă preocupare şi altă ţintă pentru moment Războiul este cel mai bun leac pentru o criză internă. Dar în Rusia amorfă, sub o teroare, care nu se poate compara cu cea ţaristă, în Rusia sovietică, opinia publică nu există şi nici cea mai mică veleitate de a reacţiona contra stărei de lucruri actuale. Şi din acest punct de vedere dar, un războiu ar fi inutil, nu ar fi de folos regimului sovieticînvederat, starea Europei nu este din cele mai bune, înfrigurarea e pretutindeni, se aşteaptă par’că ceva, nu se știe de unde va scăpăra scânteia. Dar în halul economic al Europei, în starea de spirit de pretutindeni, un războiu nu este posibil, cel puţin acum, până când Germania nu şi-a lecuit rănile războiului trecut şi până când Rusia se sbate în haosul cel mai mare. Putem dar petrece vacanţa în linişte. Pacea lumii nu este ameninţată şi nu există nici un pericol de peste Nistru. CONST. MILLS Să fugim de politica l am „Edmond de Goncourt s’a născut la 1682”, — citim in tot felnl de reviste... Nevoia de actualitatea a ajuns atât de mare, încât nu se mai satisce ocazie, ca să actualizeze trecutul. De aci, obiceiul de a evoca trecutul cu ocazia centenarelor, de a căror înregistrare nu e vinovat răbojitorul, ci gustul societăţii pentru actualitate. In adevăr, vorbim de fraţii Goncourt, şi totuşi, ei an fost In literatură ceea ce sunt in patologie două fiinţe lipite din naştere : un singur monstru. Mult mai reverenţios, din cauzanaţionalităţii, Anatole France le zgârie sudura cu unghii aurite. „Opera lor are nobleţă efortului şi frumuseţea unei «raţiuni artficiale, la care elanul spontan nu are pe diuta, în care totul este rezultatulcăutării conştiente şi al voinţei . dualitatea s’o datoresc şi discufte ivite in jurul Jurnalului un simplu document bine stilizat şi o moştenire supărătoare pentru Rosty, tatăl, care nu îndrăzneşte să-l publice, de teama scandalului, căci jurnalul lor ar da pe faţă, cu cea mai mare obiectivitate, maniile şi josniciile multor contimporani celebri, fraţii Goncourt s'au exercitat o viaţă întreagă să observe. Jurtalul lor ne suggerează o apropiere, care poate si pară ciudată: Titu Sátoroscu. Marele critic avea şi el obiceiul să-şi însemne zilnic impresile. Jurnulul lui Titu Maiorescu se află la Academie, dar asupra publicării lui nu se poate isca nici o ceartă, căci autorul a fixat in scris un termen până la împlinirea căruia nimeni nu va avea dreptul să-i citească însemnările, — nici să se certe. Ceea ce dovedeşte că Maiorescu, — învăzător şi filozof, — a cunoscut itd bine oamenii, deşi a observat plate mai puţin decât fraţii Gonourt. SANDU VORNEA T PLANURILE OPOZIŢIEI ziune sau coaliţie Retragerea definitivă din Parlament In cursul vacanţei conducătorii diferitelor grupări politice cari au alcătuit, Federaţia parlamentară de odinioară, vor aviza asupra modului cum ar fi mai bine să se concentreze opoziţia şi să îndmmeze de acord o acţiune extra-parlamentarft contra ^regimuîui Brătianu »/ Şefii opoziţiejA&n. ypefttul regal sunt cu toţi^mp acora asupra unui punct: partidul naţional din Ardeal care a fost până acum înlăturat din două guverne, a dat dovadă că este cea mai vie şi mai puternică organizaţiune de partid, aşa fiind nici o acţiune poitică nu se va mai întreprinde fără a se da un rol efectiv partidului naţional. Asupra acestui punct nu există nici o discuţie între conducătorii opoziţiei-In partidul naţional din Ardeal de asemenea nu mai ezită nimeni pentru o strânsă conlucrare cu grupările opoziţiei cari au alcătuit Federaţia. Chestiunea care preocupă însă întreaga opoziţie este cum să se ajungă la o concentrare, sub ce formă şi pe ce baze? Ideia de a se reconstitui Federaţia pare a fi de toţi abandonată. Rămân deci de examinat două forme: fuziunea, sau coalizarea opoziţiunei, coalizare care să se menţină şi pentru o eventuala guvernare-Fuziunea surâde unora şi nu convine altora. Ardelenii învinuiţi pe nedrept de regionalism ar înmuta spre fuziune- Dar fuziunea, întâmpină dificultăţi din cauza grupărilor din regat şi mai ales din cauza unor anumite tendinţă şi programe. De altfel chiar în unele grupări din regat, vorbim mai ales de ţărănişti, se accentuează deosebiri de principii şi de tactică, ceea ce de altfel este foarte explicabil într-un partid nou sprijinit de masse. Procesul acesta de transformare al partidelor nu se va termina repede şi ciocnirile vor fi inevitabile.Rămâne de văzut dacă clarificarea situaţiunei grupărilor din regat se va realizaînainte de a se porni o acţiune a întregei opoziţiuni, cea ce ar fi necesar şi ceea ce ar dori mai ales ardelenii. Mai lesne de alcătuit este Insă coalizarea opoziţiei decât fuziunea, o coalizare pe baza unui program care să îmbrăţişeze problemele la ordinea zilei imediat realizabile. * Coaliţia înlătură şi chegiumnea şefiei care, de nicî«'” —“Că la noi maii zarea opoz urii comite sonalităţi pt mai nimeriţi Iată ce s& unele cercuri poziţiei întru «priveşte pregătirea acţiunei de’concentrare, chestiune asupra căreia se va face tot posibilul In cursul,vacanţei ca să se ajungă la un «Cord*#A doua chestiune care predea vă partidele de opoziţie şi cu deosebire pe conducătorii partidului naţional din Ardeal este luarea unei hotărâri definitive faţă de parlementul actual. Ardelenii din partidul naţional par a fi intransigenţi pe această chestiune şi cea dintâi condiţie de colaborare cu celelalte grupări parlamentare de opoziţie pare a fi definitiva retragere din parlament prin pemisiunea tuturor parlamentarilor opoziţiei. Şi asupra acestei chestiuni sunt încă unele deosebiri de păreri. Se pare că d. N. Iorga e încă un contra retragerea din parlament. O hotărâre definitivă asupra acțiunei extra-parlamentare nu se va putea însă'' lua decât atunci când se va ajunge la un acord pentru înjghebarea fuziunei sau coaliţiei. Tot în cursul mandei se va grăbi stabilirea urei înţelegeri şi în această privinţă. * Care va fi baza inţelegerei opoziţiei? Am arătat mai sus că predomină ideia alcătuirea unui program care să ridice soluţionarea problemelor la ordinea zilei, adică un program practic de guvern, care să poată îi realizat într’o guvernare de câţiva ani- Lumea s-a săturat de programe mari irealizabile- Sunt acum chestiuni in legătură cu refacerea statului care frământă întreaga ţară de jos în sus. Programele de partid cari s'au afişat până acum au rămas literă moartă. Câteva soluţiuni practice în chestiile economice, o bună reformă administrativă etc. iată programul pe care-l aşteaptă ţara- Cam la un asemenea program se gândesc acei care urmăresc alcătuirea coaliţiei opoziţioniste•Care va fi acţiunea de opoziţie imediată? Probabil că chestia constituţională. Se pare că toate grupările din opoziţie sunt de acord asupra acestui punct şi nu admit ca un singur partid, care şi-a alcătuit un parlament prin nelegiuiri să dea caracter de constituantă unui astfel de Parlament şi să făurească o nouă constituţie. Iată pe scurt preocupările conducătorilor opoziţiei şi în jurul acestor chestiuni, o repetăm, se va desfăşura în cursul vacanţei o mare activitate pentru a se putea ajunge la un deplin acord. A. W. mortalitatea suffetulu! GRAHATE CONSECVENŢI E delicios „Viitorul“ când vorbeşte de Mica Antantă. Par’că ar vorbi de Răteşti sau de Sâmbureşti, atâta stimă, consideraţie şi afecţiune pane în proza lui, aşa de costelivă de obiceii. a Mica Antantă e temelia, e fataji, e catapeteasma politicii noastre externe, Mica Antantă, e pivotul viitorului nostru; ea e, mai bine zis, letonul nostm de prezenţă, e dividendul neamului ! Şi nu mai departe decât acum câteva luni, când d. Ionel Brătianu era în opoziţie, sărmana Mica Antantă era tratată de „Viitorul“ mai rău ca „Reşiţa", când nu se incuscrise încă cu „Banca Românească“ ! Toate păcatele le au şobolanii. Numai o calitate trebue să le-o recunoaştem : sunt de o consecvenţă înspăimântătoare ! DEŞCA CAMILLE FLAMARION marele astronom a publicat un nou volum, în care demonstrează că sufletul trăieşte şi după moarte. “. Conferinţa dela Belgrad Conducătorii Micei Antante discută noile chestiuni la ordinea zilei Importanţa conferinţei dela Belgrad care a durat trei ore între primii miniştri şi miniştrii de externe al Statelor cari alcătuesc Mica Antantă, la care s’a asociat şi Polonia, nu va scăpa nimănui. In această conferinţă nu s’a discutat şi nu s’a stabilit un acord numai asupra chestiunilor cari se vor discuta la Haga, ci in urma celor petrecute la Genova de sigur că s’a examinat, din nou, intreaga situaţiune internaţională şi s’au pus la punct interesele vitaie ale Statelor aliate centrale asupra cărora avem informaţiuni că s’a stabilit o perfectă înţelegere intre toate Statele Micei Antante. Ceia ce este Insă cu deosebire de relevat e că preocuparea principală a oamenilor de Stat cari au conferit la Belgrad a fost asigurarea pacei printr’o acţiune de consolidare pe baza tratativelor existente şi alături de marii aliaţi Convorbirile nu s’au terminat la Belgrad deşi acordul a fost unanim ’Asemenea conferinţe vor mai continua atât la Bucureşti, cât şi în alte centre europene unde plenipotenţiarii Micei Antante se vor Întâlni cât mai des. R. P. C Duminică 11 Iunie 1922 Director: EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEU IN STRĂINĂTATE CREIONUL ACTUALITATE! Desminţire bulgară „Nu e adevărat ci d. prim-ministru ar fi rostit ameninţări la adresa suveranului nostru“. Comunicatul legaţiei bulgara BIAMBOLISKI (către Boris) — Când te-am ameninţa eu pe tine, mă, când, mă, spune, mă ?!________________ Mica Antanta şi minorităţile O propunere engleza care da naştere unei dezbateri furtunoase Corespondentul din Praga al lui „Neue Freie Presse’ îi comunică următoarele asupra deliberărilor congresului asociaţiunilor pentru Liga Naţiunilor care are loc acum la Praga: In cursul examinărei chestiunei minorităţilor, lord Dickinson (Anglia), preşedintele comisiunei minorităţilor, luând cuvântul a arătat că în toate ţările interesate în aceasta, chestiune, minorităţile trăiesc într’o stare de complectă nemulţumire. Chestiunea e cu atât mai importantă cu cât numărul nemulţumiţilor se ridică aproape la 25 milioane. Raportul comisiunei minorităţilor cere la art. 3 ca în toate statele în care minorităţile unei naţiuni convieţuesc cu altele in grupuri determinate şi egale, aceste minorităţi trebuie să se bucure de cea mai mare autonomie, întrucât ea este compatibilă cu ordinea generală a acestor state. Art. 4 al raportului exprimă dorinţa ca relaţiatţile minorităţilor să poată fi adresate direct Ligei Naţiunilor, nu prin reprezentanţii Statului, ci prin reprezentanţii minorităţilor înşişi. Se va institui o comisiune specială permanentă pe lângă Liga Naţiunilor care să examineze şi să elaboreze un raport. In ce priveşte limba oficială, raportul spune că minorităţile se plâng de introducerea unei singure limbi obligatorii în chestiunile oficiale. Discuta asupra acestu raport al comisiunii minorităţilor a fost extrem de furtunoasă şi s’a terminat prin exodul reprezentanţilor Micei Antante, adică a Cehoslovacilor şi iugoslavilor, la care s'au asociat polonii şi românii. Nu se ştie încă dacă acest exod va dizolva congresul, sau dacă se va mai întruni pentru a treia şedinţă plenară. Trei concepţii s’au manifestat în discuţia raportului comisiunei minorităţilor. Unii erau pentru adaptarea complectă a rezoluţiei Dickinson; alţii cereau ca să fie retrimeasă la comisiune pentru a fi din nou examinată; un al treilea grup, deşi s-a exprimat de asemenea pentru retrimeterea la comisiune, propune totuşi o declaraţie solemnă că congresul este în favoarea drepturilor minorităţilor şi doreşte realizarea lor şi că amânarea se face numai din motive tehnice în scopul linei stilizări mai precise. Reprezentantul Germaniei, Bernstorff şi reprezentantul Belgiei Lafontaine, erau pentru adoptarea complectă a rezoluţiei Dickinson. Rezoluţia a fost adoptată cu 55 voturi contra 44, Marea Britanie, Italia şi Rusia abţinându-se. Ministrul Iovanovici, delegat iugoslav a declarat în numele Cehoslovaciei. «Iugoslaviei, Poloniei şi României că aceste state combat în modul cel mai energic şi nu recunosc rezoluţia Dickinson pe care o consideră ca o amestecare în drepturile lor suverane şi că delegaţii acestor state vor părăsi deci sala în semn de protestare. Această declarație a fost primită de unii delegați cu strigătele de „Bon voyage“. SURI ROMANTICE îîiâniu Marjei iashklrceff. — Operiie Măriei Lener« il. a fot alarmat zilele de știri’ .că momântu] BashkMlj o î« Pimeja fi v# WMaurice lkrresel d^1 care aîprodljat Î ăreî acestui aorțiionda fetiță ițgă ,ape patruzeci de 3 tuberculoză la ?e . Prin îarmecil sie extraordinară şi literara dii o întâlneau, nu rezista dorinţei de a oVersuri. Mistuită de configuri artistice, Maria Bas le dedicase cu entuziasm fi un mic tablou pictat ,se afla în muzeul naftontă modernă. Fusese în corespondenţă cu contimporani iluştri şi scrisorile ei către Guy de Maupassant au făcut mult sgomot pe vremea lor- A trecut prin multiplele primejdii pariziene fără a luneca şi a putut sări în testamentul ei că moara curată la suflet şi la trup- Admiratorii copilei geniale se mai înmulţiră când, trei ani după moartea ei, apăru un volum care conţinea o parte din jurnalul ei în care se resfrângeau vibraţiunile cele mai subtile ale spiritului ei. Nici un romancier, spuneau criticii, n’a putut revela vreodată cu o analiză mai pătrunzătoare misterele sufletului femeii în Multă vreme fusese la modă pelerinajul romantic la mormântul pe care familia îl ridicase după indicaţiunile lăsate de tânăra artistă în testament. Ea dorise să fie înmormântată la cimitirul Passy, în Punctul cel mai apropiat de Champs Elysée. Capela funebră în cripta căreia a fost depusă copila îmbrăcată în alb, condusă la ultimul locaş într’o trăsura trasă de şease cai albi, este reproducţia exactă a odăiei în care visase şi plânsese în viaţă- Se mai pot vedea biroul, măsuţa, scaunele şi vasele de flori printre cari se mişcase acest fluture strălucitor- Se vedea deasemenea şi portretul ei luat pe patul de moarte. Prin testamentul ei, încredinţase sarcina de a o picta, albă de tot pe linţoliul funebru, pictorului Bastien Lepage, unicul bărbat pentru care simţise poate o dragoste sinceră dar niciodată mărturisită; dar şi el era mistuit de ftizie şi cu greu izbuti să fie transportat lângă dânsa, pentru a-şi lua extremul rămas bun. O urmă în mormânt numai după câteva săptămâni. Cultul artistei dispărută in regretele şi proslăvirile unei întregi generaţii literare a fost păstrat multă vreme, şi capela din cimtirul Passy a fost regulat împodobită cu flori timp de un sfert de secol. O nouă ediţie a jurnalului ei reaprinse, acum câţiva ani, admiraţia intelectualilor, dar în imensa tragedie a războiului s’a uitat de drama romantică a crinului prea curând apus- Criza locuinţelor bântuie şi în cimitirele urbane- De fapt, cultul mormântului Mariei Bashkirceff fusese menţinut viu de pietatea mamei sale, dar aceasta a murit anul trecut la Nisa, victima revoluţiei ruseşti, care o redusese la mizerie. Săracă, continuase să trăiască în palatul elegant unde fiica îşi petrecuse cei mai frumoşi ani. A fost găsită moartă de extenuare printre un număr de pisici şi maimuţe, turbate din cauza postului. O, nepoată, silită de greutatea vremîlor, s’a gândit să vândă capela mortuară. Protestările liberaţilor au făcut-o să reluate la iu fă «ACCiSt prOitCb £ A VîC U. ... v. - Hj- -O' dă ca vreun scriitor milionar să asigure printr’o mici rentă inviolabilitate a mormântului romantic, cum poetul Montesquiou, deşi nu prea favorizat de noroc, a îngrijit printr’un legat pentru păstrarea mormântului în care odihneşte cea mai delicată şi mai duioasă poetă franceză Marcelline Des hordes-Valmore. O altă figură romantică de femeie de care se vorbeşte mult actualmente în lumea literară pariziană este aceia a Mariei Lenem, o tânără scriitoare surdo-mută, care a murit aproape necunoscută în cursul epidemiei ce a bântuit în primele luni după armistiţiu. Jurnalul ei din care s’au publicat extrase într’o revistă franceză, este comparat cu acela al blondei rusoaice- Maria Lenem era o tânără bretonă care la 15 ani pierduse pe neaşteptate graiul şi auzul, dar care trăise o viaţă spirituală cu atât mai intensă, revelând un talent viguros, plin dei„Bauuuiţii extraordinare. Nedistrată de sgomotul lumei, se cufundă cu pasiune în studii, determinată, cu o putere de voinţă neobişnuită, să învingă soarta protivnică. „Voiu trăi, scrie ea în jurnalul ei, în imobilitatea mea, cum trăiesc alţii în mişcarea lor. Voiu trăi în singurătatea mea mai mult ca mnii de alţii în amorurile lor. îmi voiu făuri o fericire atât de stranie, atât de nouă, atât de mândră, încât fericirea comună şi vulgară mi se va părea o haină uzată“O dramă nobilă de idei, reprezentată la Comedia Franceză relevă publicului numele ei și făcu ca să fie imediat considerată ca una din speranțele literaturei teatrale. O dramă postumă, pusă în scenă la teatrul Odeon, arată sentimentele care o frământaseră în cursul războiului. Pare că operile ei postume sunt numeroase; cea mai curioasă este aceia publicată în „Cahiers Verts“ de Daniel ITalavy-E o glorificare a celui mai neîndurat dintre tovarăşii lui Robespierre, a elegantului Saint- Just. Maria Leneru a scris apologia teroristului când ea nu avea decât 20 de ani; în jurnalul ei povesteşte că a dus manuscrisul la Barres şi a pândit pe faţa lui inspresia ce i-o produce citirea. Marele romancier al voinţei s-a întrebat cum putuse fetiţa sensibilă să se înamoreze de o figură atât de rece şi de inflexibilă şi a crezut să descopere că scriitoarea închisă în izolarea îndoită a superiorităţei sale intelectuale şi a infirmitate! sale, admirase în Saint- Just pe omul tăcut și închis, ca orgoliul mereu încordat, cu gâtul întins într’o atitudine de sfidare faţă de soartă, pe omul a cărui glorie sumbră arde în Revoluţie ca o lampă într’un mormânt.