Lupta, iulie 1922 (Anul 2, nr. 158-183)
1922-07-01 / nr. 158
Anul II, No. 158 Director Politic: CONST. ItUIILE ABONAMENTUL Pe 12 luni ........ 200 lei Pe 6 luni...................................100 lei Pe 3 luni ........ 50 lei REDACȚIA şi administraţia BUCUREŞTI, STR. SĂRINDAR 12 de-acum înainte, gura lui nu se va mai deschide spre a rosti cuvinte dătătoare de speranţă şi înfiripătoare de iluzii. Vor rămânea între scoarţele cărţilor sale, mimsnaîeSe-s cuvântări şi se vor cita ca pildă mai aîes acelea dîn întruniri publice şi din parlament, prin «wwwtră ?« acţiw!*«* pentru * i se educe la îndeplinire idealul naţional. înaintea justiţiei nu se va mai auzi de-acum înainte glasul lui Take Ionescu. Văduv va fi baroul de acest minunat şi maeştru meşteşugar al vorbire!, care captiva pe magistraţi, pe avocaţi, pe toţi aceia cari îl ascultau. Nu vom mai citi în gazete cuvintele Sui de îmbărbătare, de luptă, de o bărbăţie mândră, de o logică fără greş. Mâna care le-a scris este de a pururi nemişcată şi creerul Sui, minunatul lui creer, nu va mai fi în fierbere de idei şi de concepţiuni. De azi înainte, el intră în istoria Neamului. Tot ce a fost mic şi inerent unei vieţi de lupte politice şi de multe ori personale, va dispare şi va rămâne numai ce a fost bun, măreţ, iubitor de oameni şi mai ales de ţară. Rămas bun, dar, îţi zic prietenii, cari te-au cunoscut şi te-a preţuit; rămas bun îţi zic aceia cari au stat în apropierea ta; rămas bun îţi spun şi adversarii. O ţară întreagă, un rămas bun şi prelung şi înecat în lacrimi, îţi spune; un rămas bun se aude chiar de peste hotare, căci tu ai avut marile privilegiu de a fi strălucit nu numai între graniţele înguste ale ţarei tale, dar gloria ta s’a răspândit în lumea întreagă. Rămas bun ! Rămas bun! €©ÜST. miLE Ist sunetul clopotelor, în lacrimile prietenilor, în jalea obştească, acea care a fost Take Ionescu, va piesa azi dintre noi, la Sinaia, unde şi-a ales, pe munte şi între brazi locuinţa cea de veci. RAMAS BUN MOŞTENIREA LUI TAKE IONESCU Nici un act al vieţei nu atinge puterea de moralizare a actului ei final. Moartea moralizează cele mai urîte deprinderi, făpturile cele mai ticălose. Sa fie frica pe care o insuflă înspăimântătoarea ei neîndurare ? Să fie justiţia pe care o trezeşte recea ei majestata ? Fapt este că singură moartea reuşeşte să smulgă masca hipocriziei, să facă să facă gelozia şi calomnia. Nu a fost om public mai calomniat în viaţa sa ca acela a cărui moarte a fost proclamată oficial de către adversarii săi ca un doliu naţional- Iată triumful morţei. Dacă inima lui continua să bată, dacă mintea lui continua să cugete, dacă fapta lui urma să aibă însemnătatea pe care o avea —* Take Ionescu avea să audă poate şi după întregirea României că politica lui, dacă nu chiar şi existenţa lui, este un pericol naţional. at Fiindcă însă inima lui nu mai bate, fiindcă frumoasa lui minte nu mai deapănă minunatul fir al inteligenţei sale, fiindcă fapta lui nu mai poate stârni geloziile politice — mpartirea lui e proclamată un doliu naţional. Ipocrizia într’adevăr, este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţei. Viaţa şi faptele omului acesta n’au putut niciodată să-i aducă dreptatea cuvenită şi unirea tuturor. Numai moartea a reuşit să împace sufletele la sicriul lui. Ce trist atestat de paupertate umană ! Guvernul adversarilor săi a fost cel dintâi care s-a grăbit să proclame caracterul naţional al doliului provocat de moartea lui Take Ionescu. Patruzeci de ani a colcăit însă calomnia, împotriva lui, în toate discursurile şi publicaţiunile liberale, denunţându-l ca omul străinilor şi al străinătăţei, — vândutul vânduţilor! Istoria are răzbunările ei! Doliul naţional la moartea lui Take Ionescu îl proclamă şi’l conduce azi oficial şeful partidului liberal- Moartea purifică, moartea moralizează... Au murit mulţi „patrioţi dezinteresaţi“, * cari niciodată n’au fost denunţaţi de vânduţi străinilor şi străinătăţei —* şi, veniţi pe lume săraci lipiţi pământului,, au lăsat moşteniri de milioane. Dacă Statul a fost vreodată mai puţin folosit — apoi a fost pe urma morţei lui Take Ionescu , taxele pe moştenirea ce lasă alor săi vor fi destul de slabe. Cu mult mai însemnată e moştenirea ce o lasă neamului şi tărei sale. Când a călcat în viaţa publică, jumătate din neamul său robea în afară de hotarele tărei, iar înlăuntru consulul austriac bătea încă din picior. Ieşind din viaţă, Take Ionescu lasă urmaşilor lui o Românie sporită în 1913 şi întregită în 1918. Câţi sunt fericiţii cari pot lăsa asemenea moşteniri ? La mormântul lui să facem un legământ: acela de a goni din luptele noastre calomnia care l-a nedreptăţit şi amărât atâta pe el şi de a uita, tot ce ne desparte ori de câte ori va fi de apărat marea moştenire. Take Ionescu a murit. Trăiască România Mare! EMIL D. FAGURE Pentru prestigiul Sfatului Cinci deţinuţi din Basarabia, amnistiaţi de Rege, declaraţi cu „acte neclare“ de guvernatorul militar de peste Prut au avut o soartă stranie : doi au dispărut, iar trei au fost găsiţi asasinaţi în pădurea Vadul Vodei. Pentru prestigiul Statului, chestia aceasta trebue complect lămurită. De ce anume nu au fost amnistiaţi cei cuprinşi în decretul regal, unde sunt cei doi dispăruţi şi cine a asasinat pe ceilalţi trei ? Asasinatele acestea prin păduri, în iharş şi fără urmare judiciară au costat în destul faima României până peste ocean. Guvernul d-lui Brătianu — sub care mereu se repetă asemenea fapte — trebue să vorbească limpede și cu acte judiciare neindoioase. O vom cere necontenit, ori cât s’ar obstina guvernul în tăcerea sa. . - Sîlax . GRANITE Sa dea un ordin D. gheneral Mărdărescu într’un interview acordat „Viitorului" arată că nu se pot mări acum soldele. Dar dacă nu se pot mări, de ce nu dă d. ministru de războiu un ordin de zi pe toată armata, prin care să se reglementeze şi felul de viaţă al ofiţerilor ? In definitiv, înţelegem ca un civil să mănânce de 2—3 ori pe zi, dar un ostaş, şi mai ales un ostaş român — adică un specimen care are şapte vieţi în pieptu-i de aramă — ostaşul acesta ar putea foarte bine să mănânce la o săptămână odată. Admiţând că în urma acestui regim alimentar ceva cam sobru, ar perie 3di vieţi, tot i-ar mai rămâne câteva ! Ş-apoi, la Mărăşeşti nu s’au bătut soldaţii în cămăşi ? De ce n’ar umbla ofiţerii, în timp de pace, în... ismene ? Dora s’a făcut odată. D. ministru n’ar trebui să pregeteze, să dea ordinul în chestiune, pentru că în armată c’un ordin se regulează totul !... Greutatea e să-l dea! DESCA A Amenintäiils iftlpiiiSiFMII HM! iliiiEţgliiif Guvernamentalii se plâng că opoziţia ameninţă şi cu deosebire se ridică în contra unei ameninţări a averiscanilor cari, printr’un comunicat, declară de ilegale toate lucrările acestor adunări, iar acele cari vor fi promulgate se vor considera ca acte emanate de la puterea executivă fără tăria de lege. Pentru ce n'au averescanii dreptul să ameninţe la fel cum ameninţau liberalii în opoziţie? Oficiosul guvernului răspunde, fiindcă „d. Averescu a trebuit să părăsească banca ministerială sub povara unor acuzaţii de ordin moral", fiindcă „avem dea face cu un partid creiat prin transfugii tuturor partidelor prin avalanşa ariviştilor, deziluzionaţi de a nu se fi putut căpătui în celelalte partide", etc., etc. _ " Am crezut că în România nouă politica aceasta, a anularei şi a desfiinţăreî legilor create de adversarii poliici, va încetai. Aceasta insă nu intră în capul liberalilor cari nu admit ca adversării lor la guvern să întreprindă vreo legiferare serioasă şi dacă o întreprind, liberalii, revenind la guvern, o desfiinţează. Guvernarea lor de acum se ilustrează tocmai prin această politică de desfiinţare a mai tot ce s‘a făcut sub guvernele trecute. In această constă opera de... refacere liberală. Aşa cind, cum îşi pot închipui liberalii că guvernul de mâine rare nu va mai fi un guvern Averescu va respecta „legiferarea“ azi ? Dar cea dintâiu obligaţiune morală a opoziţii coalizate, a guvernului de mâine, faţă de opinia publică, va fi tocmai anularea tuturor nelegiuirilor samavolnice ale autocratiei iralieniste. ^ Nu e vorba deci o ameninţare, ci de angajamente solemne cari se vor respecta. R. P. Nou cabinet polonez Varşovia, 29. (Rador). — Noul minister polonez, este definitiv constituit. Compunerea sa este următoarea: prim-ministru Arthur Sliwinski; interne Anton Kamienski; externe Gabriel Narutowicz; război Casimir Sosnkowski; finanţe (provizoriu) Casimir Zaczek; justiţie Waclaw Makowski; agricultură Joseph Raczynski; comerţ Ştefan Ossowski ; comunicaţii Ludovic Zagomy-Marinowski; lucrări publice’ Ladisla Zieminski; muncă Ludowic Darokski ; igienă Witold Chodzde; ministerele instrucţiunii publice şi poştelor n’au deocamdată nici un titular.\ ••«tU* »***«» 4« w.. «S#« i Cunoscutul conducător al socialiştilor belgieni, reîntors din Rusia a dat interesante amănunte asupra violenţei şi intoleranţei bolşevicilor. • ■ ‘Si*v.«.’.„ WANDERVELDE .5 -„ensiunii şi aici H ali „Viitorul“ a pornit o ofensivă în potriva d-lui I. Maniu, desigur din ordinul şefului suprem. Sub titlul „Un om şi o atitudine“ oficiosul guvernului elestăinueşte că d. Maniu s’a angajat faţă de cabinetul Brătianu dela 1919 să nu semneze tratatul dela St. Germain Şi „Viitorul“ recunoscând că d. Maniu a refuzat guvernul după demisia d-lui Brătianu recunoaşte implicit că d. Maniu s’a ţinut de angajament. Atunci pentru ce insinuaţia că d. Maniu n’ar fi un om sau ar fi avut o atitudine contrarie angajamentelor luate? Dar nu este într’adevăr o extraordinară îndrăzneală din partea oficiosului liberal să atribue d-lui Maniu o inconsecinţă sau o călcare de angajament în chestiunea politicei de rezistenţă? Omul care ne-a încurcat la conferinţa de la Paris, din a cărui cauză n’am obţinut o fruntarie mai bună, omul care prin atitudinea lui ne-a dus la un ultimatum şi apoi a fugit de la guvern lăsând ţara într’un conflict cu consiliul suprem, acest om mai are Indrăsneala să acuze pe alţii de ce n’a continuat politica de rezistenţă! Şi acum ce vrea d. Brătianu? Revizuirea tratatului de la St. Germain şi reluarea politicei de rezistenţă?. S’o spună categoric. Cu doua atitudini în politica externă nu mai merge azi. K. X Telegraful din Berlin trâmbiţează în toată lumea că moartea lui Rathenau a zguduit elementele „republicane“ şi o concentrare a lor s’ar prepara împotriva elementelor imperialiste. Aşa a fost şi după asasinarea lui Liebknecht şi după aceea a lui Kurt Eisner şi după aceea a lui Erzberger — ceea ce n’a împiedecat achitarea asasinilor şi o atitudine mai mult ca suspectă faţă de naţionaliştii imperialişti. Să fie de astă dată o trezire la realitate şi o concentrare serioasă şi sinceră a elementelor democrate şi republicane ? Numai evenimentele viitoare vor răspunde la această întrebare şi până atunci rezerva se impune. Se arată în telegramele din Berlin că a făcut impresie acolo vocea unei părţi din presa franceză care a emis părerea că moartea lui Rathenau demonstrează interesul Franţei de a susţine democraţia germană printr’o politică mai moderată. Franţa ar fi susţinut d© mult mai eficace „democraţia germană" dacă n’ar fi întâlnit-o mereu alături de reacţiunea imperalistă. Numai o acţiune hotărîtă a democraţiei republicane germane împotriva autorilor responsabili ai războiului şi tulburărilor de azi poate salva Germania de o nouă aventură care poate să-i devie, de astădată, cu totul fatală. SATURN *«*♦•**•* •««» Lucrările conferinţei reparaţiilor Lafayette 29. — Comisiunea reparaţiilor a aprobat modificările introduse în aranjamentul dela 15 Martie 1922, relativ la prestările in natură cu începere din Iunie 1922. Subcomisiunea comitatulude garanţii îşî continuă lucrările, când lucrările vor fi terminate, comitetul se va întruni în şedinţă plenară. *«,*«*.*•«. 1 iulie 1922 Director: EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE CREMUL ACTP&LIVE! IN BASARABIA — Dom*te gheneral, a venit decretul regat de amnestie. — Eu î mi pasă! Regele dela București domnește pârei la Prut, nu până la Nistru! Statul ankilozaf funcţionari pitifci demisionează Punând taxe pe tot ceia ce este taxaţil şi netaxabil, ştampilând tot ce est© titlu, cerând cetăţeanului zeci de certificat© şi recipise, guvernul a complicat formalităţile , şi aîncurcat astfel lucrările de biurou, incât adnmistraţia poate fi considerata azi ca o maşină înţepenită. Toată această complicaţie cere un număr formidabil de funcţionari. Dar iată că funcţionarii îşi părăsesc posturile, din cauza salariilor insuficiente, şi numărul lor scade, cu cât cresc operaţiile de biurou şi încurcăturile. E suficient să fi avut treabă pe la vre-o administraţie, ca să-ţi dai seama că lucrul nu merg© de loc. La casa de depuneri, d© pildă, arhiva e supraîncărcată. Secretariatul a invadat de certificate pentru efecte evacuate la Moscova, certificate ce se pretind la biuroul ştampilărei titlurilor de rentă din ministerul d© finanţe. Casieria este extrem de aglomerată cu taxele de ştampilare şi chiriile. Contabilitatea, — inima instituţiei,— e aproape imobilizată. Situaţiile rămân neîncheiate câte 2—3 zile, fiindcă nu are cine să le închee. Funcţionarii altor servicii, — cel al verificărilor şi controlului, — au fost aduşi la contabilitate să umple golulurile aşa că şi acele biurouri suferă. Demisiile curg. Şi oriunde te vei duce, vei găsi aceiaşi situaţie deplorabilii. II . Funcţionarii ministerului de finanţa ameninţă cu demisiile, sunt de altfe enorm de mime vâcăifte.?i fina mare e numărul posturilor vacanta la C. F. R. In învăţământul primar sunt 7001 de catedre fără învăţători. O parte din funcţionarii poliţiei din Ardeal s’au hotrât să demisioneze. Magistraţii se agită. In armată se strecoară idei subversive. Anumiţi indivizi interesaţi, profită de neliniştea spiritelor, pentru a îndemna prin manifeste pe ofiţeri să demisioneze în bloc. Dar ofiţerii nu mai au nevoe de excitante . Statul îşî goneşte ofiţerii din armată... Toţi salariaţii Statului dezertează, când îşi pot câştiga aiurea o pâine, lăsând în administraţie pleava. Cei noi numiţi, — incomparabil mai puţini decât cei plecaţi, — nu au nici ,ci experienţă şi mai râu încurcă lucrurile.... gestul!.. Dibielile financiare aie guvernului ankilozează Statul. Funcţionarul moare de foame ; nu mai are răbdarea să aștepte rezultatul tribulațiunilor experimentale ale guvernului... Războiivii în China Cinei generalei Chang-Tso-Lin „Excelsior“ publică o interesantă relaţiiune a trimisului său în Extremul Orient asupra vieţei aventuroase a generalului Chang-Tso-Lin, linul din dictatorii Chinei care a suferit de curând o înfrângere a războiul civil. Chang-Tso-Lin, nu are nici o cultură și origina sa este din cele mai umile. Tatăl său a fost hamal. Foarte de tânăr, Chang-Tso-Lin a fost mobilizat în războiul contra japonezilor; dezertă deoarece nu izbuti să suporte cismele în picioare, rătăci multă vreme şi găsi în sfârşit adăpost într’o fermă creştină din St. Josef în China, administrată de călugăriţe franceze. Călugăriţele îl ţinură ascuns. Chang-Tso-Lin se făcu servitor, mulgea vacile, scotea apă din puţ şi sfârşi prin a se boteza. La sfârşitul războiului chino-japonez, dispăru pericolul pentru dezertor şi Chang- Tso-Lin, îngrijindu-se prea puţin de salvarea sufletului său, părăsi călugăriţele şi se întoarse în locul său natal din sudul Chinei. Avea atunci 22 anii. Din călătorie aducea acasă 7 puşti. Adună şease prieteni cu cari formă o bandă şi dovedi imediat calităţi de şef de bandă, încât faimoşii bandiţi din Manciuria „Hong huzes“ (mustăţile roşii) se aliară cu dânsul şi sfârşiră chiar prin a se pune sub dictatura lui. Chang-Tso-Lin ajunse astfel să domnească asupra unei provincii. Trecură zece ani şi japonezii porniră contra ruşilor. Chang-Tso-Lin se bucura de o oarecare autoritate pe câmpurile unde avea să se desfăşoare lupta. Japonezii îl ademenesc, îi dau bani şi arme şi iată-l transformat în franc-tiror. La terminarea războiului, Chang-Tso-Lin era bogat, întreaga Manciurie se afla sub călicâiul lui; guvernul chinez nu mai putea ignora şi îi oferi gradul de colonel al armatei regulate şi deco-, raţia Tigrului de clasa treia. Chang- Tso-Lin acceptă, dar mareşalul tătar, care comanda la Mukden se temea de el şi pune să-l trimeată în Mongolia. In 191 izbucni revoluţia chineză, mareşalul tătar face defecţiune şi vice-regele Siu, azi preşedintele republicei, se adresează lui Chang-Tso- Lin care se întoarce din Mongolia şi bate pe mareşalul tătar. Republica e învigătoare; atunci Chang-Tso-Lin, fără a sta la îndoială, taie capetele în numele republicei. E numit general. Pentru a doua oară devine stăpânul Manciuriei, de data asta în mod oficial. Apelează la prietenii săi briganzii şi-î numeşte căpitani ai armatei regulate. Se proclamă vicerege, se face mareşal şi primeşte „sigiliul celor şapte lei“. Bolşevici năvălesc în Mongolia, intră la Ugra. Chang-Tso-Lin cere guvernului din Peking 30 milioane ca să-i alunge1. Bagă banii în buzunar, apoi consultă augurii şi, cum destinul răspunde — zice el — nu atacă pe bolşevici. Preferă să constitue un minister, să-şi formeze un stat major şi să strângă în jurul său 800.000 de oameni cu cari sa pornească războiul civil contra lui Wu- Pei-Fu. Acesta îi aplică însă o înfrângere zdrobitoare, în urma căreea cei doi generali, adversari înverşunaţi până eri, s’au împăcat.