Lupta, iulie 1922 (Anul 2, nr. 158-183)
1922-07-04 / nr. 160
Pe 12 Pe 6 Pe 3 Anul 11, No. 160 Director Politic: CONST. MILLE ABONAMENTUL luni . ...... 200 le luni ■ •*..... 100 lei luni . ...... 50 lei REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR. SĂRINDARE O CONSTITUŢIE DE PARTID Lovitura de Stat a liberalilor Consiliul de miniştri deliberează asupra ante-proectului comisiei însărcinate a elabora o nouă constituţie. Liberalii sunt prin urmare hotărâţi a menţine pentru actualul parlament caracterul de Constituantă — deşi Constituţia în vigoare nu prevede nici un fel de Constituantă şi sunt hotărâţi a face o Constituţie de partid. Suntem încredinţaţi că întreaga opoziţiune, sprijinită de opinia publică, va opune regimului Brătianu, pe chestia constituţională, un categoric non possumus. Ne se poate admite ca partidul liberal să înlăture absolut toate prescripţiunile expres prevăzute în Constituţie şi să decreteze în familie o nouă Constituţie. Nu este admisibilă procedarea guvernului Brătianu pentru crearea unei noui Constituţii între altele şi pentru următoarele motive : 1. Decretul de la 22 Ianuarie 1922 care consideră noul Parlament drept Camere constituante este ucazul unui autocrat. Regele domnind, responsabil de acest ucaz este firește numai primul-ministru care guvernează. 2. Ucazul prevede că se va uni Camera și Senatul la unul loc pentru discutarea şi votarea Constituţiei ca astfel ca senatorii să-şi asigure cele două treimi. Procedeul acesta constituie cie adevărată lovitură de Stat . Ori avem o adunare Constituantă şi aceia prin esenţa ei este unică şi suverană aplică îndreptăţită să alcătuiască din nou tot organismul Statului ca şi când n’ar fi fost nimic înaintea lui, ori avem Camere de revizuire şi atunci Constituţia actuală ne indică procedura, — altfel e lovitură de Stat. 3. Nu regele, ci numai puterea legislativă are dreptul de a declara că este trebuinţă de revizuirea Constituţiei. Regele n’are nici o iniţiativă în această privinţă oricât ar suci d. Vasile Missir textele Constituţiei. 4. Inovaţia pe care vrea s’o introducă dictatura dinastiei Brătianu este revoluţionară. Guvernul Brătianu poate proclama revoluţia, poate crea o nouă Constituţie pe cale revoluţionară, dar revoluţia de sus legitimează pe cea de jos. 5. Faptul sporirei teritoriilor nu implică o nouă Constituţie. Statele Unite ale Americei au o Constituţie veche de 130 ani. Italia o Constituţie de la 1848, Belgia o Constituţie de 90 ani. Anglia n’are Constituţie, Franţa trăeşte de 47 ani sub legile Constituţionele de la 1875. 6. Ce voeşte dinastia Brătianu să schimbe din sistemul nostru constituţional ? Vrea să schimbe regimul monarhic parlamentar ? Vrea să suprime prerogativele regale prevăzute prin actuala Constituţie ? Vrea să desfiinţeze separaţia puterilor în Stat ? Vrea să suprime libertăţile publice, dreptul de petiţiune, dreptul de întrunire, libertatea presei ? In fine ce principiu vrea să introducă în Constituţia cea nouă care nu se găseşte în ceaveche ! Dacă nu vrea să suprime nimic din toate acestea şi nu vrea să introducă nici un principiu nou, atunci va trebui ca noua Constituţie să fie aproape în întregime copiată după cea veche ! Deci nu e nevoe de Adunări Constituţionale, ci de simple Camere de revizuire. 7. Vrea guvernul să desfiinţeze reprezentarea proporţională, ori să reducă sufragiul Universal ori vrea să ia de la Curţile cu juraţi delictele de presă ? Atunci pentru ce Constituţie nouă ? Pentru ca să nu se facă alegeri pe tema acestor mari chestiuni ? Dar atunci nu suntem numai în faţa unei lovituri de Stat ci şi în faţa unei ordinare escrocherii constituţionale ! Quvernuil invoeSsid războiul şi urmările lui susţine că trebue României o nouă Constituţie. Acum s’a creat România ? Suntem stat nou ca Mania, Cehoslovachia, Finlanda, Estonia sau Letonia ? Dela război nu mai avem Constituţie ! Atunci care a fost şi care este regimul legal al României de la încheierea picei şi până azi! Suntem sub o stare de fapt şi de uzurpafiime . Atunci nimeni nu datoreşte supunere nimănui şi ia nimic. Toate legile votate de la unire încoace sunt dar nule, impozitele incasate constăâ înesc un jaf, sentinţele judecătoreşti n’au nici o valoare. Iar daci nu-i aşa, dacă avem Constituise, atunci ea nu poate fi înlocuită nici revizuitâ decât în formele în care dânsa le prevede. 9. Dar este admisibil o Constituantă de partid ? O Constituţie nu se face pentru 2—3 ani, cât durează de obiceiu un guvern de partid, ci pentru mai multe decenii sau chiar generaţiuni. Sub scutul ei trebuie să trăiască toate partidele de guvern, altfel fiecare guvern va veni cu Constituţia lui. Nici un partid nu are dreptul să pretindă ca toţi ceilalţi să nu trăiască decât aşa cum vrea el. Nicăeri Constituţia nu a fost întocmită de un singur partid, ci a ieşit din înţelegerea diferitelor partide. Au venit liberalii Sagoveni prin revoiata© şi ca Invingatori au dreptul să ne impartă o nouă Constituţie ? Iată deocamdată o serie de motive, destul de întemeiate credem, pentru ca întreaga suflare românească, să opună pretenţiei liberalilor de a ne da ei singuri o nouă Constituţie, un categoric : non posnimis. ................................................. L. T. A 0 SilSfîflfi® tomnatica Is va examina la toamnă ante* proesti! pentru noua constituţie Se vede că ,în comisiunea pentru redactarea anteproectuluî de Constituţie s'au iscat serioase deosebiri de vederi asupra principiilor cari urmează să fie introduse in noua Constituţie. Dacă aceste deosebiri de vederi ar avea la bază numai convingeri conştiincioase, ar fi lăudabile. Dar pe cât se afirmă acei cari vor Să făurească o nouă Constituţie se ceartă pe chestia naţionalizărei subsolului. Din primele zile când s'a lansat, ele liberali ideia convocăreî und Constituante „Luptai" a dat alarma că în dosul acestei Constituţii noui se ascunde o veche poftă a acapărătorilor liberali de a monopoliza avuţia naţională a petrolului. Acum e cert lucru că se caută o formulă pentru aşa zia naţionalizare a subsolului, recte acapararea lor de către trusturile liberale. Țărănimea are însă de astădată cel mai mare interes să veghieze să nu intre pe mâna acaparatorilor, altfel vor deveni robii trusturilor brătieniste. Deocamdată liberalii se ceartă între ei pe această chestie. Probabl că din această cauză s'a, amânat, până la toamnă definiva redactare a ante-proiectulti. De abîa la toamnă consiliul de miniştrii va examina lucrarea concisiUi şi-o va transforma în proect. Noi avem impresia, că aceasta chestie constituţională nu o va rezolvi un singur partid şi va fi mereu amânată cum se a ...... .,r* b:.rîle încoronarei. Dar, firește, că trebuie jir. "fi din scurt domnii cărora le arile de- o nouă Constituție, ceia ce noi o vom face. " ■ Consternarea ta de moartea lui Paris, 20 Iunie produsă în Fran Rathenau, fost, fără îndoială, din cele mai mari. Pe lângă regretul pur uman, pecare îl inspiră sfârşitul tragic şi prematur al acestui om de star, de o inteligenţă şi de un patriotism neîndoios, marea massă a francezilor îşi dă perfect seamă că moartea lui Rathenau înseamnă dispariţia unui om care, chiar ca adversar, merită fără nici o rezervă respectul şi stima acelora împotriva cărora lupta. Nimeni dintre acei cari conduc destinele sau opinia publică a Franţei, nu şi-a făcut vr-eo dată iluzia că Walter Rathenau nu ar fi un bun german, sau ar fi un bun german, sau ar fi ori prieten al Franţei. Totuşi toţi îşi dădeau seammă, că chiar ca adversar periculos, totuşi reprezenta cel puţin mentalitatea acelei fracţiuni de germani cari privesc realitatea în faţă şi caută în limitele posibilului să îndrumeze ţara lor spre o politică fără noi vărsări de sânge, din compromis în compromis să ajungă în fine la o sinefizare a raporturilor între învingător şi învins. Rucchenau era un om cu care se putea sta de vorbă. Majrofesa Franţei FI era poate singurul om nedie german care îşi dădea de fapt seama că Germania era învinsă şi că victoria Franţei nu constă d decât în formidabila hipotecă consfinţită prin tratatul de la Versailles asupra Germaniei. Dacă Franţa nu va fi în stare să realizeze această hipoteca, ea va fi ruinată, rolul ei de mare putere va fi terminat, iar Germania, cu populaţia eî formidabilă, va fi peste câţiva ani adevăratul beneficiar pe continent al răsboiului mondial. Politica de executare a tratatului, politică de executare continuă dar lentă şi atenuată, politică de gesturi iar nu de realizări, aşa cum o făcea Rathenau, era pentru Franţa cu mult mai primejdioasă decât rezistenţa făţişă. La Spa, la Londra, la Wiesbaden, Rathenau cu abilitatea lui felină, creind precedente insidioase, deschizând crăpături largi în tratatul pe care îlcaracterizase „ein Schancewerk“, huguras© un sistem de sabotaj pu atât mai primejdios pentru Intersde franceze, cu cât fiecare pape care îl făcea era sancţionat prin consimţământul acelora îrotriva cărora lupta. . . - succesele lui Isihenau Prin chloroformierea lentă a susceptibilitate! franeze. Rathenau şi cu Wirth. Uzând ca oameni ai democraţiei,pa şampioni ai ideei republicane, reprezentanţi — martiri ai politicei „de excutare“, au câştigat un an în timpul căruia au obţinut păsuiri, au evitat ocupaţiunea reginei Ruhr, au uzat ideea împrumutului şi a reparaţiiunilor în haturi şi, au tradus în realitate planul lor de alianţă germano-rusă. Ultimul discurs al lui Rathenau prin care încercase să-i reabiliteze reputaţia, în ochii oamenilor din dreapta, cerând paramentului german ratificarea acordului de la Wiesbaden a fost o spovedanie care nu lăsa nici o îndoială asupra scopurilor pe cari îi urmărea prin atitudinea sa, în aparenţă conciliantă. Spovedania aceasta nu i-a servit pentru a-şi salva, viaţa, pe care o ştia ameninţată, şi nu s‘a scăpat ele rshumarea acelora cari vedeau întrînsul nu numai un adversar politic, dar şi un concurent în domenuîî ecou,mic şi fitar,nanciar. Căci nu trehne uitat că Radmnau reprezenta şi un complex de interese comerciale iar reuşita politicei lui ar fi însemnat în interîorul Germanii, dacă nu,ruina,din orice caz însă înăbuşirea parţială şi dezagregarea acelor tustrei, sindicate şi consorţii pe cari le patronează Hugo Stiinnes. Cu moartea lui Rathenau, va muri probabil ,şi sistemul, său politic. Puterea lui Hugo Stinnes va deveni tot mai mare iar ideile lui politice vor deveni preponderante în conducerea Germaniei şi în relaţiile ei cu Franţa. O politică de rezistenţă făţişe va produce reacţiunea, pe care abilitatea unui Rathenau ştiuse să o adoarmă. Iar în faţa ameninţare!, de a nu putea face faţă plăţilor pe cari şi le reclamă pentru latoamnă Anglia şi pe cari le va reclama în curând America, e foarte probabil .LUPTA“ LA PARIS FRANŢA ŞI MOARTEA LUI RATHENAU RATHENAU HUGO STINNES că Franţa, nu va mai ezita să aplice „la maniere forte“Prin moartea lui Rathenau situaţia, într'un anumit fel, s‘a inpezit. Rămâne de văzut dacă acei cari l‘au doborât vor avea curajul şî puterea să practice politica pe care o preconizează. Franţa din toate acestea nu po® decât câştiga. C. NOTI He DgriMAfiiia tani Naţiunea română a făcut la înmormântarea lui Take Ionescu o manifestaţiune de aşa natură că politica lui rămâne un capital moral şi viu şi un îndreptar pentru viaţa publică a României Noui. Corpul lui se odihneşte de Sâmbătă după amiază în simplitatea măreaţă şi mişcătoare a paraclisului vechei biserici a monăstirei din Sinaia — şi mormântul lui va fi pentru lunetă vreme un simbol al politicei naţionale. Precum plină de viaţă a fost întreaga activitate a lui Take Ionescu, plină de directive apare acum moştenirea lui politică. Dispariţia lui în loc de a senwaa nescururaru şl duxestisn* tare trezeşte sentimentul datoriei către idealul care Fa călăuzit. Ţara, până in straturile ei cele mai profunde, a făcut la moartea lui un act de reparaţiune, înnălţând politica naţională a marelui dispărut la un crez naţional. Partidele de libertate şi democraţie naţională vor găsi în iubirea aceasta a poporului pentru ilustrul său fiu, îndemnul unei apropieri sincere şi devotate binelui Patriei. Moartea lui Take Ionescu ne va da astfel unirea democraţiei naţionale, precum viaţa lui ne-a dat unirea ţărilor române. L. ----------------oo x 00---------*----- GRÄMTE Congresul moaşelor Moaşei© din toată România Mare se vor întruni peste câteva zile într’un congres general la Braşov. De câteva luni încoace am avut reo două duzini de congrese. Medici, petrolişti, avocaţi, profesori universitari, profesori de geografie, cooperatori, notari, comercianţi, etc.. Aşa fiind e foarte la locul lui şi un congres al moaşelor, cari, după cum se ştie, îndeplinesc în societate o foarte indispensabilă atribuţiune. Am vrea să vedem pe miniştrii cari vor refuza cererile acelora cari l-au scos la lumina zilei ? Ar fi un act de ingratitudine pentru care cei vinovați ar merita să fi© trimiși înapoi! .'OBSCA C Marti 4 iulie 1922 Director: EMUL O. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE CREIONUL ACTUALITATE NU E NEVOE. GHeNEEmUi MOȘOSU—Sfi trecem în Ccmsîîfyfi© pedeapsa cu moarte, şefule. O. IONEL BRATIANU.Lasi. Eu o aplic destul de des fără s’o prevadă Constituția. Scrisori din ardeal O grava criza a principiului monarhic Ţărănimea români discută republicanismul — Cluj, 29 iunie. — In interviewul pe care d-l Vasile Goldiş, vice-preşedintele Partidului Naţional, l-a acordat ziarului „Lupta“ se face o mărturisire a cărei importanţă n’a fost relevată până acum. D-1 Goldiş spune anume că în contactul său cu alegătorii români ai circumscripţiei sale a fost nevoit în repetate rânduri să ia apărarea principiului monarhic. D-1 Goldiş este un bărbat politic sobru şi cumpănit, în gura căruia declaraţia aceasta ia o extremă gravitate. Poporul românesc din fosta monarhie austro-ungară a fost întotdeauna socotit drept un element susţinător al dinastiei, şi aderent neclintit al principiului monarhic. Dinasticismul lui era chiar numai o consecinţă, un reflux al acestei credinţe în principiul monarhic. Se poate deci ca acest popor care a ajuns ca în cele din urmă să aibă și el un Suveran al său, sa fi devenit necredincios principiului fundamental al politicei sale? N’a greşit oare d-l Goldiş în aprecierile sale sau n’a exagerat importanţa unor simptome pe cari le va fi constatat pe alocuri?. Nu, d-l Goldiş nici n’a greşit, nici n’a exagerat. Principiul monarhic trece azi în Ardeal prin o gravă criză pe care a provocat-o guvernarea liberală dela alegeri încoace. Niciodată nu s’a vorbit în ţărănimea românească din Ardeal de republică, până acum de curând, dela alegeri încoace. Nu se vorbeşte încă nici azi în public, dar în discuţiunî particulare, în întruniri intime, între prieteni chestiunea dacă n’ar fi de preferat republica monarhiei, începe să fie o temă familiară. Nu exagerăm, când afirmai că în sufletul ţărănimii noastre , încolţit o îndoială care îi turbura liniştea. Procesul ce se produc în el este firesc şî aşa fatal, le asistta bietul ţăran la atâteaaci de volnicire, de brutalitate şî crima vădită, în cât nerespectarea legilor din partea guvernului , devenit pentru el o regulă generală, fără excepţie, şi nu un ea izolat. La alegeri s’au furat urnele nu îhtr’o singură circum scriptic, ci în toate. „ Experienţele electorale pe car le-au făcut alegătorii ’’prinânî du Maramureş le-au făcut şi cei din Ţara Oltului şi cei don Hapsdora şi Banat. Nicăeri nu s’a‘ reap© tat legea. Nu" s‘a făcut în această privinţă nici’ o excepţie. Guvernu nu poate invoca nici măcar o singură alegere în care candidaţi opoziţiei să nu fî avut să lupt împotriva fraudelor electorale anunţate şi mărturisite cu un cinism revoltător. Cinci, şaise, zoo.' astfel de alegeri liber© ar fi fos pentru guvern un argument pentru susţinerea tezei ca tonicegerile au fost libere. In orice caz miile de alegător Citiţi continuarea in pag. II-a. Amintirile lui Take lonescu 2 August 1914 Take lonescu, a puedlicat în 1919, la Paris, un volum de „Souvenirs“. Volumul are o extremă importanţă istorografică şi naţională. Desprindem o vizită făcuta de Take lonescu la Castelul Peleş, în primele zile ale măcelului mondial, descrisă sub titlul: „2 August 1914“Duminică 2 August 1914, la firele 11 şi jumătate dimineaţa, Take Ionescu sosi de laLondra la Sinaia-In ajun, Germania declarase război Rusiei- A doua zi Luni,trebuia să aibă loc la Sinaia un consiliu de coroană, întârziat cu 48 de ore, numai ca să poată lua parte şi Take Ionescu- Duminică Take Ionescu era invitat la masă la castel, înţelese îndată, că regele Carol va începe atacul, ca să-l convertească la înogermanismul său- „Voiam să evit o discuţie, — spune Take Ionescu, — fireşte penibilă cu un suveran bătrân, mai ales că a doua zi, la consiliul de coroană, trebuia să-i opun un non possumus absolut“. Şi în timpul mesei, Take Ionescu provoacă o discuţie care să nu mai lase regelui nici o posibilitate de speranţă. Se aşează la masă, în stânga reginei Elisabeta- îşi dădu îndată, seama că palatul e împărţit în două tabere-Regina deschise conversaţia asupra războiului- Take Ionescu, spuse că ultimatumul adresat Serbiei de către Austria era opera lui Tisza, Forgash, şi Berchtold, cu colaborarea ambasadorului german la Viena, Tschirsky, şi că „o victorie germană, ceea ce ar echivala cu o victorie ungară era incompatibilă cu menţinerea independenţei regatului României“ Regele înţelese ca orice încercare de a atrage spre politica sa pe Take Ionescu, era inutilă- Regina încearcă să riposteze, dar repede fu nevoită să treacă la alt subiect- Ea întrebă care ar fi consecinţele probabile ale războiului. Atunci Take Ionescu îi spuse, — şi de aci se poate vedea luciditatea spiritului politic al marelui om, — că, deşi nici un muritor nu poate avea presumpţia de a şti toate consecinţele unui astfel de război, totuşi, el ştie patru şi anume — „Va fi mai întâi o reînviere a urei dintre naţiuni, cum nu a mai fost de secole. „Va fi în al doilea rând o mişcare precipitată către extrema stângă, către aceea, care se numeşte socialistă. Mişcarea este inevitabilii, căci prin declanşarea înfricoşătoarei catastrofe, clasele conducătoare vor părea maselor mai incapabile decât au fost crezute până acum„In al treilea rând, va fi ceea ce am putea să numim o cascadă de tronuri. Maiestatea voastră (vorbea reginei Elisabeta) care mi-a spus de atâtea ori că este republicană, nu va fi uimită de această profeţie Numai monarhiile cari nu sunt în realitate decât prezidente de republică ereditare, ca monarhia britanică, au şansa, să scape de această teribilă cascadă, care va eşi tocmai dintrun război provocat de suveranii absoluţi. ,,In fine, războiul acesta va grăbi cu 50 de ani aducerea Republicii Statelor Unite la hegemonia morală a rasei albe“.Evenimentele de după războiu au confirmat prevederile lui Take lonescuDupă masă, pe când curtea regală lua cafeaua într'un mare hali principesa Maria, actuala regina a României, întrebă pe Take lonescu dacă Anglia va intra în război. El răspunse că e mirat de această întrebare căci prinţesa îşi da desigur bine seama că „Anglia va intra în război şi că, întocmai ca pe vremea lui Napoleon, ea va merge până la ultimul om şi ultimul schilling“. Atunci, principesa se adresă pe un ton nervos reginei Elisabeta: — ,,II auzi, tanti Şi către Take Ionescu: — „Le spun mereu asta, dar s’au obstinat să nu înţeleagă- Ei nu înţeleg nimic în casa asta!“.Şi plecă, însoţită de regina. Rămaşi singuri, regele Carol I spuse: ,,Mi-aţi spus întotdeauna că dacă ar trebui să intrăm vreodată în război, ar trebui să începem prin a ne publica toate tratatele de alianţă— Da, — răspunse Take Ionescu — dacă după o interpretare cinstită a tratatelor, ar trebui sa ne batem, ar trebui atunci să le publicăm, fiindcă o naţiune trebue să-şi respecte semnătura“. Regele înţelese şi se resemnă, căci ştia că Germania provocase războiul şi că, deci, tratatele nu ne obligăm în acest caz să intrăm în război- JSV*