Lupta, iulie 1922 (Anul 2, nr. 158-183)

1922-07-04 / nr. 160

Pe 12 Pe 6 Pe 3 Anul 11, No. 160 Director Politic: CONST. MILLE ABONAMENTUL luni . ...... 200 le luni ■ •*..... 100 lei luni . ...... 50 lei REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR. SĂRINDAR­E O CONSTITUŢIE DE PARTID Lovitura de Stat a liberalilor Consiliul de miniştri delibe­rează asupra ante-proectului comisiei însărcinate a elabora o nouă constituţie.­ Liberalii sunt prin urmare hotărâţi a menţine pentru ac­tualul parlament caracterul de Constituantă — deşi Constitu­ţia în vigoare nu prevede nici un fel de Constituantă şi sunt hotărâţi a face o Consti­tuţie de partid. Suntem încredinţaţi că în­treaga opoziţiune, sprijinită de opinia publică, va opune re­gimului Brătianu, pe chestia constituţională, un categoric non possumus. Ne se poate admite ca parti­dul liberal să înlăture absolut toate prescripţiunile expres prevăzute în Constituţie şi să decreteze în familie o nouă Constituţie. Nu este admisibilă proceda­rea guvernului Brătianu pen­tru crearea unei noui Consti­tuţii între altele şi pentru ur­mătoarele motive : 1. Decretul de la 22 Ianua­rie 1922 care consideră noul Parlament drept Camere con­stituante este ucazul unui au­tocrat. Regele domnind, responsa­bil de acest ucaz este firește numai primul-ministru care guvernează. 2. Ucazul prevede că se va uni Camera și Senatul la unul loc pentru discutarea şi vota­rea Constituţiei ca astfel ca senatorii să-şi asigure cele două treimi. Procedeul acesta constituie cie adevărată lovitură de Stat . Ori avem o adunare Consti­tuantă şi aceia prin esenţa ei este unică şi suverană aplică îndreptăţită să alcătuiască din nou tot organismul Statului ca şi când n’ar fi fost nimic înaintea lui, ori avem Camere de revizuire şi atunci Consti­tuţia actuală ne indică proce­dura, — altfel e lovitură de Stat. 3. Nu regele, ci numai pute­rea legislativă are dreptul de­ a declara că este trebuinţă de revizuirea Constituţiei. Rege­le n’are nici o iniţiativă în a­­ceastă privinţă ori­cât ar suci d. Vasile Missir textele Con­stituţiei. 4. Inovaţia pe care vrea s’o introducă dictatura dinastiei Brătianu este revoluţionară. Guvernul Brătianu poate proclama revoluţia, poate crea o nouă Constituţie pe cale re­voluţionară, dar revoluţia de sus legitimează pe cea de jos. 5. Faptul sporirei teritoriilor nu implică o nouă Constitu­ţie. Statele­ Unite ale Americei au o Constituţie veche de 130 ani. Italia o Constituţie de la 1848, Belgia o Constituţie de 90 ani. Anglia n’are Constituţie, Franţa trăeşte de 47 ani sub legile Constituţione­le de la 1875. 6. Ce voeşte dinastia Brătia­nu să schimbe din sistemul nostru constituţional ? Vrea să schimbe regimul monarhic parlamentar ? Vrea să supri­me prerogativele regale prevă­zute prin actuala Constituţie ? Vrea să desfiinţeze separaţia puterilor în Stat ? Vrea să su­prime libertăţile publice, drep­tul de petiţiune, dreptul de întrunire, libertatea presei ? In fine ce principiu vrea să introducă în Constituţia cea nouă care nu se găseşte în cea­­veche ! Dacă nu vrea să suprime nimic din toate acestea şi nu vrea să introducă nici un principiu nou, atunci va tre­bui ca noua Constituţie să fie aproape în întregime copiată după cea veche ! Deci nu e nevoe de Adună­ri Constituţionale, ci de sim­ple Camere de revizuire. 7. Vrea guvernul să desfiin­ţeze reprezentarea pr­oporţio­­nală, ori să reducă sufragiul Universal ori vrea să ia de la Curţile cu juraţi delictele de presă ? Atunci pentru ce Constitu­ţie nouă ? Pentru ca să nu se facă alegeri pe tema acestor mari chestiuni ? Dar atunci nu suntem nu­mai în faţa unei lovituri de Stat ci şi în faţa unei ordina­re escrocherii constituţionale ! Quvernuil invoeSsid războ­iul şi urmările lui susţine că trebue României o nouă Constituţie. Acum s’a creat România ? Suntem stat nou ca Mania, Cehoslovachia, Finlanda, Estonia sau Leto­nia ? Dela război nu mai a­­vem Constituţie ! Atunci care a fost şi care este regimul legal al României de la în­cheierea picei şi până azi! Suntem sub o stare de fapt şi de uzurpafiime . Atunci nimeni nu datoreşte supu­nere nimănui şi ia nimic. Toate legile votate de la unire încoace sunt dar nule, impozitele incasate constăâ înesc un jaf, sentinţele ju­decătoreşti n’au nici o va­loare. Iar daci nu-i aşa, dacă avem Constitu­ise, atunci ea nu poa­te fi înlocuită nici re­­vizuitâ decât în for­mele în care dânsa le prevede. 9. Dar este admisibil o Con­stituantă de partid ? O Consti­tuţie nu se face pentru 2—3 ani, cât durează de obiceiu un guvern de partid, ci pentru mai multe decenii sau chiar generaţiuni. Sub scutul ei tre­buie să trăiască toate partide­le de guvern, altfel fiecare gu­vern va veni cu Constituţia lui. Nici un partid nu are drep­tul să pretindă ca toţi ceilalţi să nu trăiască de­cât aşa­ cum vrea el. Nicăeri Constituţia nu a fost întocmită de un singur par­tid, ci a ieşit din înţelegerea diferitelor partide. Au­ venit liberalii Sa­go­veni prin revoiata© şi ca In­vingatori au dreptul să ne impartă o nouă Constituţie ? Iată deocamdată o serie de motive, destul de întemeiate credem, pentru ca întreaga su­flare românească, să opună pretenţiei liberalilor de­ a ne da ei singuri o nouă Consti­tuţie, un categoric : non po­­­snimis. ................................................. L. T. A­ 0 SilSfîflfi® tomnatica Is va examina la toamnă ante* proesti! pentru noua con­stituţie Se vede că ,în comisiunea pen­tru redactarea anteproectuluî de Constituţie s'au iscat serioase de­osebiri de vederi asupra principii­lor cari urmează să fie introduse in­ noua Constituţie.­­ Dacă aceste deosebiri de vederi ar avea la bază numai convingeri conştiincioase, ar f­i lăudabile. Dar pe cât se afirmă acei cari vor Să făurească o nouă Constituţie se ceartă pe chestia naţionalizărei subsolului. Din primele zile când s'a lansat, ele liberali ideia convocăreî und Constituante „Luptai" a dat alar­ma că în dosul acestei Constituţii noui se ascunde o veche poftă a a­­capărătorilor liberali d­e­ a mono­poliza avuţia naţională a petrolu­lui. Acum e cert lucru că se caută o formulă pentru aşa zia naţio­nalizare a subsolului, recte aca­pararea lor de către trusturile li­berale. Țărănimea are însă de astădată cel mai mare interes să veghieze să nu intre pe mâna acaparatori­lor, altfel vor deveni robii trus­turilor brătieniste. Deocamdată liberalii se ceartă între ei pe această chestie. Proba­bl că din această cauză s'a, amâ­nat, până la toamnă defini­va re­dactare a ante-proiectulti. De a­­bîa la toamnă consiliul de miniş­trii va examina lucrarea concisiU­­i şi-o va transforma în proect. Noi avem impresia, că aceasta chestie constituţională nu o va rezolvi un singur partid şi va fi mereu amânată cum se a ...... .,r* b:.rîle în­coronarei. Dar, firește, că trebuie jir. "fi din scurt domnii cărora le arile de- o nouă Constituție, ceia ce n­oi o vom face. " ■ Consternarea ta­ de moartea lui Paris, 20 Iunie produsă în Fran Rathenau, fost, fără îndoială, din cele mai mari.­­ Pe lângă regretul pur uman, pe­­care îl inspiră sfârşitul tragic şi prematur al acestui om de star, de o inteligenţă şi de un patriotism neîndoios, marea massă a france­zilor îşi dă perfect seamă că moartea lui Rathenau înseamnă dispariţia unui om care, chiar ca adversar, merită fără nici o rezer­vă respectul şi stima acelora îm­potriva cărora lupta. Nimeni dintre acei­ cari conduc destinele sau opinia publică a Franţei, nu şi-a făcut vr-eo dată iluzia că Walter Rathenau nu ar fi un bun german, sau ar fi un bun german,­ sau ar fi ori prieten al Franţei. Totuşi toţi îşi dădeau seammă, că chiar ca adversar peri­culos, totuşi reprezenta cel puţin mentalitatea acelei fracţiuni de germani cari privesc realitatea în faţă şi caută în limitele posibilu­lui să îndrumeze ţara lor spre o politică fără noi vărsări de sân­ge, din compromis în compromis să ajungă în fine la o sinefizare a raporturilor între învingător şi învins. Ru­cchenau era un om cu care se putea sta de vorbă. Majrofesa Franţei FI era poate singurul om ne­die german care îşi dădea de fapt seama că Germania era învinsă şi că victoria Franţei nu constă d de­cât în formidabila hipotecă con­sfinţită prin tratatul de la Versail­les asupra Germaniei. Dacă Franţa nu va fi în stare să realizeze această hipoteca, ea va fi ruinată, rolul ei de mare pute­re va fi terminat, iar Germania, cu populaţia eî formidabilă, va fi peste câţiva ani adevăratul bene­ficiar pe continent al răsboiului mondial. Politica de executare a tratatu­lui, politică de executare continuă dar lentă şi atenuată, politică de gesturi iar nu de realizări,­ aşa cum­ o făcea Rathenau, era pen­­t­ru Franţa cu mult mai primej­dioasă decât rezistenţa făţişă. La Spa, la Londra, la Wiesba­­den, Rathenau cu abilitatea lui felină, creind­ precedente insidioa­se, deschizând crăpături largi în tratatul pe care îl­­caracterizase „ein Schancewerk“, huguras© un sistem de sabotaj pu atât­ mai pri­mejdios pentru Intersde fra­nce­­ze, cu cât fiecare pape care îl făcea era sancţionat p­rin consim­ţământul acelora îrotriva căro­ra lupta. . . - succesele lui Isihenau Prin chloroformierea lentă a susceptibilitate! franeze. Rathe­­nau şi cu Wirth. Uzând ca oa­meni ai democraţiei,pa şampioni ai ideei republicane,­­ reprezen­tanţi — martiri ai politicei „de e­­xcutare“, au câştigat un an în tim­pul căruia au obţinut păsuiri, au evitat ocupaţiunea regi­nei Ruhr, au uzat ideea împrumutului şi a reparaţiiunilor în haturi­ şi, au tra­dus în realitate planul lor de a­­lianţă germano-rusă. Ultimul discurs al lui Rathenau prin care încercase să-i reabilite­ze reputaţia, în ochii oamenilor din dreapta, cerând param­entului german ratificarea acordului de la Wiesbaden a fost o spovedanie care nu lăsa nici o îndoială asu­pra scopurilor pe cari îi urmărea prin atitudinea sa, în aparenţă con­ciliantă. Spovedania aceasta nu i-a ser­vit pentru­ a-şi salva, viaţa, pe c­are o ştia ameninţată, şi nu s‘a scă­pat ele rshumarea acelora cari ve­deau întrînsul nu numai un ad­versar politic, dar şi un concurent în domenu­îî ecou,mic şi fitar,­­nanciar. Căci nu trehne uitat că Rad­m­­nau reprezenta şi un complex de interese comerciale iar reuşita po­liticei lui ar fi însemnat în interîo­rul Germanii, dacă nu,ruina,d­in orice caz însă înăbuşirea parţială şi dezagregarea acelor tustrei, sin­dicate şi consorţii pe cari le patro­nează Hugo Stiinnes. Cu moartea lui Rathenau, va muri probabil ,şi­­ sistemul, său politic. Puterea lui Hugo Stinnes va de­veni tot mai mare iar ideile lui politice vor deveni preponderante în conducerea­ Germaniei şi în re­laţii­le ei cu Franţa. O politică de rezistenţă făţişe va produce reacţiunea, pe care abili­tatea unui Rathenau ştiuse să o a­­doarmă. Iar în faţa ameninţare!, de a n­u putea face faţă plăţilor pe cari şi le reclamă pentru la­­toamnă An­glia şi pe cari le va reclama în cu­rând America, e foarte probabil .LUPTA“ LA PARIS FRANŢA ŞI MOARTEA LUI RATHENAU RATHENAU HUGO STINNES că Franţa, nu va mai ezita să apli­ce „la maniere forte“­­Prin moartea lui Rathenau si­tuaţia, într'un anumit fel, s‘a i­n­pezit. Rămâne de văzut dacă acei cari l‘au doborât vor avea curajul şî puterea să practice politica pe care o preconizează. Franţa din toate acestea nu po® decât câştiga. C. NOTI He DgriMAfii­­­ia tani Naţiunea română a făcut la înmormântarea lui Take Io­­nescu o manifestaţiune de aşa natură că politica lui rămâne un capital moral şi viu şi un îndreptar pentru viaţa publi­că a României Noui. Corpul lui se odihneşte de Sâmbătă după amiază în sim­plitatea măreaţă şi mişcătoare a paraclisului vechei biserici a monăstirei din Sinaia — şi mormântul lui va fi pentru lunetă vreme un simbol al poli­ticei naţionale. Precum plină de viaţă a fost întreaga activitate a lui Take Ionescu, plină de directive a­­pare acum moştenirea lui poli­tică. Dispariţia lui în loc de a se­­n­w­aa nescururaru şl duxestisn* tare trezeşte sentimentul da­toriei către idealul care Fa că­lăuzit. Ţara, până in straturile ei cele mai profunde, a făcut la moartea lui un act de repara­­ţiune, înnălţând politica naţio­nală a marelui dispărut la un crez naţional. Partidele de libertate şi de­mocraţie naţională vor găsi în iubirea aceasta a poporului pentru ilustrul său fiu, îndem­nul unei apropieri sincere şi devotate binelui Patriei. Moartea lui Take Ionescu ne va da astfel unirea democra­ţiei naţionale, precum viaţa lui ne-a dat unirea ţărilor ro­mâne. L. ----------------oo x 00---------*-----­ GRÄMTE Congresul moaşelor Moaşei© din toată România Mare se vor întruni peste câteva zile în­­tr’un congres general la Braşov. De câteva luni încoace am avut reo două duzini de congrese. Medi­ci, petrolişti, avocaţi, profesori uni­versitari, profesori de geografie, coo­peratori, notari, comercianţi, etc.. Aşa fiind e foarte la locul lui şi un congres al moaşelor, cari, după cum se ştie, îndeplinesc în societate o foarte indispensabilă atribuţiune. Am vrea să vedem pe miniştrii cari vor refuza cererile acelora cari l-au scos la lumina zilei ? Ar fi un act de ingratitudine pen­tru care cei vinovați ar merita să fi© trimiși înapoi! .'OBSCA C Marti 4 iulie 1922 Director: EMUL O. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia zia­rului şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE CREIONUL ACTUALITATE NU E NEVOE. GHeNEEmUi MOȘOSU—Sfi trecem în Ccmsîîfyfi© pedeapsa cu moarte, şefule. O. IONEL BRATIANU.­Lasi. Eu o aplic destul de des fără s’o prevadă Constituția. Scrisori din ardeal O grava criza a principiului monarhic Ţărănimea români discută republicanismul — Cluj, 29 iunie. — In inter­­viewul pe care d-l Vasile Goldiş, vice-preşedintele Partidului Na­ţional, l-a acordat ziarului „Lup­ta“ se face o mărturisire a cărei importanţă n’a fost relevată până acum. D-1 Goldiş spune anume că în contactul său cu alegătorii ro­mâni ai circumscripţiei sale a fost nevoit în repetate rânduri să ia apărarea principiului monar­hic. D-1 Goldiş este un bărbat poli­tic sobru şi cumpănit, în gura că­ruia declaraţia aceasta ia o extremă gravitate. Popo­rul românesc din fosta monarhie austro-ungară a fost în­totdeauna socotit drept un element susţină­tor al dinastiei, şi aderent neclin­tit al principiului monarhic. Di­­nasticismul lui era chiar numai o consecinţă, un reflux al acestei credinţe în principiul monarhic. Se poate deci ca acest popor care a ajuns ca în cele din urmă să aibă și el un Suveran al său, sa fi devenit necredincios principiu­lui fundamental al politicei sale? N’a greşit oare d-l Goldiş în a­­precierile sale sau n’a exagerat importanţa unor simptome pe cari le va fi constatat pe alocuri?. Nu, d-l Goldiş nici n’a greşit, nici n’a exagerat. Principiul mo­narhic trece azi în Ardeal prin o gravă criză pe care a provocat-o guvernarea liberală dela alegeri încoace. Niciodată nu s’a vorbit în ţărănimea românească din Ardeal de republică, până acum de curând, dela alegeri încoace. Nu se vorbeşte încă nici azi în public, dar în discuţiunî particu­lare, în întruniri intime, între prieteni chestiunea dacă n’ar fi de preferat republica­­ monar­hiei, începe să fie o temă fami­liară. Nu exagerăm, când afirmai că în sufletul ţărănimii noastre , încolţit o îndoială care îi turbura liniştea. Procesul ce se produc în­ el este firesc şî aşa fatal, le asistta bietul ţăran la atâtea­­aci de volnicire, de brutalitate şî­­ crima vădită, în cât nerespectarea legilor din partea guvernului , devenit pentru el o regulă gene­rală, fără excepţie, şi nu un ea izolat. La alegeri s’au­ furat ur­nele nu îhtr’o singură circum scriptic, ci în toate. „ Experienţele electorale pe car le-au făcut alegătorii ’’prinânî du Maramureş le-au făcut şi cei din Ţara Oltului şi cei don Ha­psdo­­ra şi Banat. Nicăeri nu s’a‘ reap© tat legea. Nu" s‘a făcut în această privinţă nici’ o excepţie. Guvernu nu poate invoca nici măcar o sin­gură alegere în care candidaţi opoziţiei să nu fî avut să lupt împotriva fraudelor electorale a­nunţate şi mărturisite cu un ci­nism revoltător. Cinci, şaise, zoo.' astfel de alegeri liber© ar fi fos pentru guvern un argument pen­tru susţinerea tezei ca tonic­­e­gerile au fost libere. In orice caz miile de alegător Citiţi continuarea in pag. II-a. Amintirile lui Take lonescu 2 August 1914 Take lonescu, a puedlicat în 1919, la Paris, un volum de „Sou­venirs“. Volumul are o extremă importanţă isto­ro­grafică şi na­ţională. Desprindem o vizită făcu­ta de Take lonescu la Castelul Peleş, în primele zile ale măce­lului mondial, descrisă sub titlul: „2 August 1914“­­Duminică 2 August 1914, la fi­rele 11 şi jumătate dimineaţa, Ta­ke Ionescu sosi de la­­Londra la Sinaia-In ajun, Germania declarase război Rusiei- A doua zi Luni,tre­buia să aibă loc la Sinaia un con­siliu de coroană, întârziat cu 48 de ore, numai ca să poată lua parte şi Take Ionescu- Duminică Take Ionescu era in­vitat la masă la castel, înţelese îndată, că regele Carol va începe atacul, ca să-l convertească la în­­­ogermanismul său- „Voiam să e­­vit o­ discuţie, —­ spune Take Io­­nescu, — fireşte penibilă cu un suveran bătrân, mai ales că a doua zi, la consiliul de coroană, trebuia să-i opun un non possu­­mus absolut“. Şi în timpul mesei, Take Ionescu provoacă o discuţie care să nu mai lase regelui nici o posibilitate de speranţă. Se aşează la masă, în stânga reginei Eli­sabeta- îşi dădu îndată, seama că palatul e împărţit în două tabere-Regina deschise conversaţia a­supra războiului- Take Ionescu, spuse că ultimatum­ul adresat Serbiei de către Austria era ope­ra lui Tisza, For­gash, şi Berch­told, cu colaborarea ambasadoru­lui german la Viena, Tschirsky, şi că „o victorie germană, ceea ce ar echivala cu o victorie ungară era incompatibilă cu menţinerea independenţei regatului Româ­niei“ Regele înţelese ca orice încer­care de a atrage spre politica sa pe Take Ionescu, era inutilă- Re­gina încearcă să riposteze, dar re­pede fu nevoită să treacă la alt subiect- Ea întrebă care ar fi con­secinţele probabile ale războiului. Atunci Take Ionescu îi spuse, — şi de aci se poate vedea luci­ditatea spiritului politic al mare­lui om, — că, deşi nici un muri­tor nu poate avea presumpţia de a şti toate consecinţele unui ast­fel de război, totuşi, el ştie patru şi anume — „Va fi mai întâi o reînviere a urei dintre naţiuni, cum nu a mai fost de secole. „Va fi î­n al doilea rând o miş­care precipitată către extrema stângă, către aceea, care se nume­şte socialistă. Mişcarea este inevitabilii, căci prin declanşarea înfricoşătoarei catastrofe, clasele conducătoare vor părea maselor mai incapabile de­cât au fost crezute până acum­„In al treilea rând, va fi ceea ce am putea să numim o cascadă de tronuri. Maiestatea voastră (vorbea reginei Elisabeta) care mi-a spus de atâtea ori că este republicană, nu va fi uimită de această profeţie­ Numai monar­hiile cari nu sunt în realitate de­cât prezidente de republică eredi­tare, ca monarhia britanică, au şansa, să scape de­ această teri­bilă cascadă, care va eşi tocmai dintrun război provocat de suve­ranii absoluţi. ,,In fine, războiul acesta va grăbi cu 50 de ani aducerea Repu­blicii Statelor­ Unite la hegemonia morală a rasei albe“.­Evenimentele de după războiu au confirmat prevederile lui Take lonescu­După masă, pe când curtea re­gală lua cafeaua într'un mare hali principesa Maria, actuala re­gina a României, întrebă pe Ta­ke lonescu dacă Anglia va intra în război.­ El răspunse că e mi­rat de această întrebare căci prin­ţesa îşi da desigur bine seama că „Anglia va intra în război şi că, întocmai ca pe vremea lui Na­poleon, ea va merge până la ul­timul om şi ultimul schilling“. Atunci, principesa se adresă pe un ton nervos reginei Elisabeta: — ,,II auzi, tanti Şi către Take Ionescu: — „Le spun mereu asta, dar s’au obstinat să nu înţeleagă- Ei nu înţeleg nimic în casa asta!“.­­­Şi plecă, însoţită de regina. Rămaşi singuri, regele Carol I spuse: ,,Mi-aţi spus în­tot­deauna că dacă ar trebui să intrăm vreo­dată în război, ar trebui să în­cepem prin a ne publica toate tra­tatele de alianţă­— Da, — răspunse Take Io­­nescu — dacă după o interpreta­re cinstită a tratatelor, ar trebui sa ne batem, ar trebui atunci să le publicăm, fiindcă o naţiune trebue să-şi respecte semnătura“. Regele înţelese şi se resemnă, căci ştia că Germania provocase războiul şi că, deci, tratatele nu ne obligăm în acest caz să intrăm în război- JS­­V*

Next