Lupta, octombrie 1922 (Anul 2, nr. 239-262)
1922-10-05 / nr. 239
Ariul 0, Ho. 239 TISA INTERNA Ticăloşii in frunte Ori cât de simpatic ne-ar fi partidul ţărănesc, fiindcă vedem în el partidul viitorului, sau tocmai pentru aceasta ne râeâi® pe inimă când vedem că el pune în frunte pe d-1 Stere, trădătorul d® ori şi aliatul nemţilor. In fiecare zi citesc că s’a continuat cu studierea programului Politic şi cum d-l Stere şi-a explicat cutare articol din procesul de constituţie pe care el îl redactează în numele partidului ţărănesc-Care va să zică constituţia pe care ar vota-o partidul ţărănist, când va veni la guvern, este opera unui trădător de ţară, a unui om care ar trebui să fie ţinut departe de om c© mişcare politică şi depart® de oamenii cinstiţi cari şi-au făcut datoria către ţară. Orice ar zice d. Mihalache, că politica externă a partidului său va fi orientată după interesele ţărănimei — e foarte realist d. Mihalache, — dar eu nu văd, nu înţeleg cum d-sa care şi-a făcut datoria pe front şi este decorat cu cea mai mare decoraţie, Mihai Viteazul să stea, fără să i se sui® sângele în obraz, alături de d- Ster®, care s’a unit cu duşmanii ţărei şi a făcut cu dânşii cor contra celor dela Iaşi. Poate să mi sePuie, dar de ce te bagi d-ta in treburile interme ale unui partid din care nu faci parte, care nu-ţi cere nici simpatia d-tale şi pe care antipatiile pe cari le ai contra d-lui Stere, îl lasă rece? De alte norme se conduce partidul ţărănesc, de cât de acele pe Cari le crezi d-ta că ar trebui să fie crezul lui-Asta este în parte adevărat. Dar politica se face în public şi pentru public- Ţăranilor li se spune: închinaţi ,l la programul nostru. Or acest program este conceput de un fost duşman al ţarei şi ţara este ţăranul, căci el este marea majoritate a acestei ţări. Ei bine, noi avem prepul să spunem acelor ţărani se ferească să fie cu băgare de seamă, când se înhamă la carul partidului ţărănist, căci crezul acestui partid, este crezul unui om care nu şi-a făcut datoria cătr® ţară, care a vândut-o- Şi dacă a vândut ţara, est© de bănuit că nu se va da în lături, să duca ţărănimea acolo unde credinţa sa îi zice că trebue să meargă România, înspre Germani, si fi© cu nemţii, foştii noştri cotropitori-Fireşte, ştiu că acest program, care nu izvorăşte din sânul ţărănimei, care nu este un raport d© forţă, nu constitue decât simple declaraţiuni platonice- Programul adevărat al ţârănimei va veni de la sine, izvorât de interesele văzute şi simţite de ţărănime. Nu un program elaborat de d-nul Stere va fi programul viitor al ţăranilor Dar totuşi , trist, e dezgustător să vezi un partid al viitorului, oricât ar fi compus el din surtucari, din albaştri şi nu din ţărani, că are în capul lui, ca un făuritor al programului său, deci ca act intelectual pe un om de a cărui frunte e pecetea, e 'de trădător-CONST. MILLE X. „După ce s’a cucerit Plevna externă, trebuia cucerită Plevna internă. Tot aşa ,şi acum, după ce a fost cucerită Tisa externă, trebue cucerită Tisa internă“ Aşa a vorbit primul ministru la Cluj, întru cât Tisa internă nu pentru d-sa împroprietărirea, ea nu reprezintă o cucerire, ciun act de dreptate socială pe care proclamaţia de la Alba Iulia la consfinţit înainte ca Unirea să fi fost înfăptuită. Dacă însă în cucerirea Tisei interne intră. cucerirea politică şi economică a Ardealului de către finanţa liberală atunci lupta de rezistenţă a Ardealului împotriva acestei cuceriri devine o necesitate superioară pe care întreaga democraţie a regatului ova sprijini din răsputeri. Primul ministru, simţind cât de ostilă îi este atmosfera în Ardeal de când a început războiul pentru exterminar■ea Partidului Naţional, a voit să-şi capteze la Cluj bunăvoinţa ascultătorilor, afirmând că d-sa ar fi „recomandat“ pentru încheierea păcei un guvern prezidat de un ardelean. Iată-l dar pe d. Brătianu şi autorul guvernului .Vaida pe care totuşi la acuzat că a făcut o crimă încheind pacea ! Fiindcă însă primul ministru şi-a dat încă odată un certificat de fabricant de guverne şi de om cu speciale simpatii pentru ardeleni, vom afirma aci — aşteptând ca un viitor foarte apropiat s’o dovedească — că d. Brătianu a fost în adevăr acela care s’a ocupat de ardeleni, dar aceasta pentru a pune în mişcare celui şi pământul ca, după că-jrr.f.iut .Vrcitecu reţele să nu încredinţeze cumva formarea cabinetului d-lui Maniu pe care Take Ionescu era hotărît să-l susţie, intrând eventual în ministerul său-D. Brătianu îşi face o destul de slabă idee de forţa şi deşteptăciunea conducătorilor Partidului Naţional, când la clubul liberal din Cluj vrea să-i sperie, agitând spectrul reîntoarcem la puterea averescanilor. Din partea primului ministru ne-am fi putut aştepta la o politică ceva mai puţin „Capşa“. Crede cu adevărat d. Brătianu că oricât se vede iarăşi la putere sub sufragiul universal, nimic nu s’a tocit din atot-puternicia d-sale de odinioară şi că e stăpânul absolut la guvern ca şi în opoziţie ! Ei bine, noi îndrăznim a face această profeţie că ori şi ce ar putea împiedica d. Brătianu afară de venirea la putere a Partidului Naţional după căderea d-sale — mai apropiată decât se crede în cluburile liberale. Şi fiindcă primul ministru a mai spus la Cluj, celor pe cari încearcă să-i îmbete cu apă rece, că abţinerea de la încoronare a Partidului Naţional e o greşeală care „va folosi“ liberalilor, noi vom spune că nimic nu a folosit Partidului Naţional ca lupta de exterminare pe care a încercat-o împotriva sa primul ministru "de azi. Primul rezultat al acestei lupte s-a văzut la alegerile generale şi se repetă în toate alegerile suplimentare- Al doilea rezultat se va vedea în ziua căderei d-lui Brătianu. Iar dacă, pentru a cuceri Tisa internă a Partidului Naţional, d. Brătianu are de gând să pună foc Ardealului, ridicând şiexploatând şi chestiunile confesionale între românii ardeleni, atunci setea de cucerire a primului ministru va da încă un rezultat : va grăbi prăbuşirea unui regim care n’a putut îndrepta nimic, dar care începe să sgudue prea multe. EMIL D. FAGURE IlilNâ E Torba să se Scumpească din nou, benzina. Nu Torbiaa din punctul de privire, ai stăpânilor de automobile de lux, cari îşi fac o plăcere de a circula, ziua şi noaptea pe străzile Capitalei şi spre restaurantele de chefuri de la periferie. Aceştia nu sunt de plâns, nu pentru dânşii pledăm noi. Sunt şi dintre stăpânii de automobile, mulţi, caii întrebuinţează acest mijloc de locomoţiune pentru interesele lor profesionale şi deci foar t© respectabile. dar nu vorbim nici de aceştia. Vorbim de micii industriaşi care întrebuinţează benzina ca forţe motrice cari se ▼or vedea puşi în imposibilitate de a avea acest produs cu un preţ deja prea scump dar inabordabil pentru dânşii, mâine când benzina se va scumpi din, nou. „ De la 30—40 bani cât costa înainte de război litrul de benzină, benzina s-a urcat la 2 lei şi 25 de bani şi acum fabricanţii vor ale scumpească din nou. Este justificabilă această urcare de iact ? .Desigur _gă_ an _ căci dacă luăm bilanţul, principalelor întreprinderi de petrol, vedem că de ani de zile ele dau dividende care egalează capitalul social. Pentru ce atunci să ni se urce preţul ? Este deficitară producţia petroliferă ? Doamne fereşte, fiindcă după cum am zis, beneficiile sunt colosale, aşa de colosale, că dnii din consiliile de administraţi© respective nu ştiu cum să-l ascundă sub forma rezervelor și alte capitole. Benzina dar ar trebui să se ieftenească, nu să se urce. 1 O. B. nbanat„ Studenţii guvernului Viitorul” 6* jură că a primit din partea ..Uniunii generale a studenţilor universitari din Bucureşti” uimitoarele spre publicare: „încoronarea M. M. L. L. Regele Ferdinand şi Regina Maria constitue pentru tineretul universitar, cel mai fericit prilej de manifestare a sentimentelor sale profund dinastice. Studenţimea socoteşte, că nu poate fi Imn român, care să nu ia parte cu tot sufletul la „Minunea“ abia întrezărită de generaţiile trecute, şi pe care noi o trăim aievea“. Ar putea să ne spue „Viitorul” când şi unde s’a născut această Uniune, câţi ani au cei cari — presupunând că există — dau certificate de răi români unor oameni ca: d-nii Maniu, Vaida Mihalache şi ceilalţi fruntaşi politici cari nu se duc să facă pe sclavii d-lui Ionel Brătianu !« Alba Iuii» . Dacă presa, oficioasă a reînceput cu sistemul studenţilor anonimi, apoi e o dovadă că stă mizerabil de tot la capitolul Incoronărei! DESCA GURA păcătosului râsetele liberale, suferă de meteahna că de multe ori le ia aura pe dinainte. Nu văd că dau cu picioarele în strachină, căci patima le orbeşte. Ele mărturisesc lucruri cari în lumea politică, s® fac, dar nu se spun. Aşa d. Goldiş, şî-a permis să atace într’un interview pe şeful partidului liberal, pe însuși d. Strănctzu pe stivera ------ cu Tissa. Față de această comparaţie, le-a sărit ţandăra ziarelor liberale cari au început să zbiere: — Poftim cine face această comparaţie? D-nul Goldiş pare est© „spezat“ de finanța liberală, d-sa are nas să spună aceasta despre şeful nostru. Nu ştim dacă d. Goldiş a fost sau nu întreţinutul băncilor liberate. Treaba d-sale să răspundă şî să se apere. Pentru noi rămâne stabilit după însăşi mărturisirea ziarelor liberale: 1. Că pentru a-şi recruta partizani, partidul liberal angajează politiciani, cu luna, cu anul sau cu bucata, ceia ce exclude convingerile libere ale acestora. 2. Că bănci liberale, la cari sunt acţionari, nu numai membrii partidului liberal, ci toată lumea, fac cheltueli cu scop politic şi „speseasă“, adică întreţin cu banii publicului anumite persoane pentru ca să facă politică liberală. 3. Că aceştia sunt buni, sunt onorabili, sunt demni de toată lauda, căt timp fac servicii partidului liberal şi îi sunt credincioşi. Ceia ce evidenţiază, şi mai mult, că liberalii fac finanţa politică şi în acelaş timp întrebuințează politica în afacerea lor financiară. A. B. RECLAMA ÎMPROPRIETĂRIRE! D. Brătianu ţin® să dea „operaţiunei" de împroprietărire un caracter de reclamă de partid. La Cluj şeful guvernului a spus:„Am venit să asigur prin legi dreptatea şi prosperitatea pentru toţi supuşii României Mari"! »Am venit“,— el, Ioan I. C. Brădanu, el îşi tarte pământul ! v . I2?3îl .„ ** cesta ? Pământul mu-1 dă nici d. Brătianu, nici partidul liberal, Pământul s’a dat țăranilor cant târziu, dar toate partidele au fost de acord și acei cari s’au târguit mai mult asupra expropriere! au fost tocmai latifundiarii liberali. Acolo unde se fac acum împroprietăririle totul se reduce la punerea în posesiune a câtorva ţărani. Nu voim să afirmăm că pământul nu va ajunge odată in deplina stăpânire a ţăranilor, dar acum operaţia merge foarte încet şi ţăranii, mai ales cei din Ardeal, sunt încă sceptici fiindcă ţăranul ardelean nu se simte stăpân pe pământul său de cât atunci când acest pământ e trecut In Cartea funduală. Or, acesta operațiune mai reclamă multă vreme, n’a ajuns nici măcar la începutul ei. Dar in afară de acest neaîâîâS p6&âtr«I tSr^HÂ juilai 6S*G o chestie gravă în legătură cu modul cum se face împroprietărirea. Cu toate garanţiile cu cari legiuitorii au căutat să îngrădească dreapta repartizare a pământului, se fac multe nedreptăţi, sunt unii membrii din diferitele comisione cari regulează distribuţia pământului In chipul cel mai venal, — aceasta se ştie în întreg Ardealul. Dovezi ? Chitanţe nu se dau în asemenea afaceri. Dar guvernul bine că se fac şi afaceri cu aceste exproprieri, bineînţeles despuindu-se ţăranii de pământ. Aşa dar bine ar fi să se facă mai puţină reclamă in jurul împroprietăririlor* L. T- A. ilflTMIip ia Kneoroukr© Procedeul primul-ministru de a face în numele său până şi invitaţiile la ceremonia Încoronarea şi la prânzul de după încoronare a făcut o penibilă impresie în opinia publică. Cele două invitaţiurţi fac similate ori de „Lupta“ am dat dovada materială a spiritului acesta de acaparare, care merge până la încălcarea celor mai elementare drepturi aleCurtei. In tot cazul, cei ce merg la Încoronare se aşteptau să fie imitaţii Regelui, cii Suveranilor. Neplăcerea nu a fost mică primind invitaţia dlui Brătianu, care dispune până şi de masa de după Încoronare, la care anunţă pe suverani ca simpli asistenţi în prezenţa cărora se va da prânzul de către impronatorul de regi, d. Brătianu. O singură explicaţie pe care ne-o sugerează tin fost ministru ar veni in ajutorul grandomaniei necuviincioase a Primulm-mînîstru. Regele nu s’c* opus ca invitaţiile să le facă d. Brătianu, tocmai fiindcă s’a gândit la eventuale refuzuri, sau surprize... şi e preferabil şi e şi drept ca, după ce le-a provocat, d. Brătianu să încaseze refuzurile, cari de fapt se adresează aceluia alăturea de care o suma de oameni politici nu pot să apară fără să dea uitărei un întreg sistem de violență și fraudă politică. SATURN C Joi 5 Octombrie 1922 Director: EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA se primeşte direct la Administraţia staului şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU SUMARUL DIN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE CINE I IZOLAT ! Ionel: Poftim ! IAOÎ&! Partidul și fratele fiitiță îmi dă mereu zor National in Ardeal!! MENT inchestia orientală Paris :1 Octombrie Dupleianul de bucurie cam nesorptit şi creat în mod destul de artificial de către o presă care exploatează după putnţe sensibilitatea patriotardă a unei opinii publice devenite extrem de nervoasă în urma umilinţelor continue impuse politicei franceze de către Lloyd George, publicul francez, bunul public rezonabil şi plin de bun simţ, începe să se întrebe totuşi dacă într’adevăr victoria turcească şi evenimentele care au urmat-o pot fi considerate ca un succes pentru Franţa. Lloyd Gserge şi Franţa A, da, pentru moment care francez nu a simţit o profundă bucurie văzând cum se prăbuşesc în Orient planurile eşafodate în mod aga subtil de Lloyd George? Astăzi opinia publica franceză face o deosebire foarte netedă între poporul englez şî între guvernanţii săi. Poporul englez e iubit, e adorat. — dar Lloyd George e considerat caomul care a sabotat nu numai victoria francezilor, dar şi a aliaţilor. Fără îndoială, planurile lui Lloyd George au fost răsturnate. Anglia a trebuit să-şi vadă influenţa în Orient diminuată pentru moment; a trebuit să se angajeze în scris la evacuarea Constantinopolului; protejatul Angliei, Constantin, a fost umilit şî bătut; protejatul Franţei Kemal e în plină glorie şî drept culme a succesului francez, aliaţii îi trimit lui Kemal o notă foarte, dar foarte modestă, umilă aproape, in care n promit tot ce se poate închipui, şî îl roagă, în schimb, foarte frumos să nu cumva să, încalce zonele neutre. Anglia la conferinţă Dar ia să vedem bilanţul real al situaţiei. D ” Anglia obţin©, dreptul de a exercita şî maî departe ,comandamentul trupelor interaliate în Orient, dreptul de a-şî menţine şi întări garnizoanele la Stambul şî ite coasta Asiei, fracţionarea Micei înţelegeri, siguranţa aproape absolută că majoritatea puterilor înviate va susţine la confe rinţa păcei punctul de vedere englez care cadrează perfect cu in- teresele lor, dar maî ales timpul* necesar pentru a-şi pregăti jocuri la această conferinţă. E fără îndoială că Anglia nu va lăsa lucrurile în starea în care sunt. E evident că va fac© acum tot posibilul pentru a câştiga prin toate mijloacele populaţiile cer-i ehern şi kurde din adâncurile Asiei Mici pentru ca să se revolte şi să neliniştească spatele armatelor turceşti, va căuta să exaspereze rivalitatea întreKemall şî Enver, stăpânul actual al Turfchestanului, va încerca probabil să ajungă deadreptul şî fără ştirea Franţei la o înţelegere cu Komal şî fără nici o îndoială va furniza Greciei toate mijloacele pentru a-şi întări în Tracia armata în aşa fel încât nicitodată Ivett).îl :1 no »v-'T-ă executa, hotă(Citiţi continuarea in pag. H-a) 1 şI IIII de Bieter Eftimiu Talentatul autor al „Ciutei“, d. Victor Ion Popa încheie, cu un foc de revolver, viaţa straniei sale eroine. In „Suflete tari“ d. Camil Petrescu, poetul plin de sevă, dramaturgul viguros, nu găseşte, pentru eroul său, alt sfârşit, decât un glonte. „Pleacă berzele“ a domnului Ion Minulescu — ce puţin seamănă opera în proză plină de realităţi cotidiene a acestui scriitor inegal, cu versurile sale fastuoase, paradoxale, încărcate de nostalgia altor orizonturi . — Pleacă berzele se rezolvă tot cu o detunătură de pistol. O detunătură de pistol curmă viaţa fecioarei din „Sonata Umbrelor“ a d-lui A. Dominic. Iar „Fără reazăm a d-rei Igena Flora se sfârşeşte tot cu bubuitura unui Browning, ,,P-J M. Saefewrt. ›W’A_ jx› maî multe drame, s’ă arătat, între contemporani, cel mai bun meşteşugar teatral, îşi ucide eroul din „Patima roşie“ tot cu un foc de revolver. E nesfârşită listă pieselor noastre de teatru, care se încheie violent şi arbitrar, cu acest truc atât de eftin, brutal şi prea puţin impresionant, împuşcătura. * Am citat numai opere de valoare ; nu pomenesc de vrafurile lucrărilor mediocre, ce zac în bibliotecile teatrelor sau în sertarul secretarului „Asociaţiei criticilor dramatici“, drame în care se descarcă prăvălii întregi de puşti şi pistoale, asupra nefericitelor personagii, neînsufleţite, încă, de lumina rampei. * In focul de revolver atât de drag autorilor de piese moderne, vedem nu numai simplul foc de revolver, dar şi întregul arsenal de arme vechi, uzate, pe care valoroşii mei confraţi îl întrebuinţează încă, din neglijenţă. Prin „mai puţine revolvere" înţeleg mai puţine abilităţi demodate, mai puţine clişee rămase de pe urna „Vijeliei“ a „Hoţului“ sau a „Văpăii“. E drept că publicul şi chiar o parte din critica dramatică cere încă „tehnică“, „act de expoziţie“, „conflict“, „unitate“ şi alte fleacuri ale recuzitei de odinioară, când cea dintâi preocupare ar trebui să fie materialul sufletesc, ideile, frumuseţile literare şi pitorescul mediului, adus de noul autor; e drept că a eşi din făgaşul comun, nu e o garanţie de succes imediat; dimpotrivă, e riscul unei căderi totale, în faţa unor spectatori învăţaţi să admită pe scenă numai ceea ce au mai văzut odată, subt o altă fermă. Peisagiul nou răneşte privirea, ne place marea, muntele, pădurea, dar care dintre noi ar aprecia, de la prima vedere, de pildă, măreţia stranie a unui canal din Marte sau o surpare de gheţari albaştri, într-un Saturn miraculos ?, Piesa „de Salon“, în trei acte, aşa cum am moştenit-o şi o practicăm noi, e patul lui Procuste : iţi lungeşte sau îţi taie Inspiraţia după necesităţile, nu sufleteşti, ale dumitale, ci după nevoile tehnice ale directorului, actorilor şi furnizorilor. Nu odată am asistat, la Paris la dialoguri desgustătoare între antreprenorii de teatre şi autori la modă. Opera de artă eră tratată ca o stofă oarecare, ce trebuie căptuşită sau ajustată, după măsura interpreţilor şi nevoile gospodăreşti. — „NU uita şi fă-mi un „al doilea“ tare, în două persoane, cam de douăzeci de minute... — „Pe Marchiz l-ai tratat cam în Dumeny , refă-1 Guitry, fiindcă mi se pare c'o să-l am pe Lucien... — „Eroina sa fie o Simonă... — „Știi că Fam angajat pe bătrânul Demarot ? Scrie un rol și pentru el, fă-mi un academician bătrân, cam gaga... sau un ambasador scos la pensie... Poate sft fie tatăl Simonei, sau un unchi al lui Guitry. — „Apropos, am două petites femmes ale acționarilor, fi, două, prietene ale contesei; se ’mbracă singure.... toalete splendide... Adu-le la începutul lui trei.. („trei“ și „al doilea“ sânt actele piesei...) Scoate-1 pe Abate, câ n’am rasă, îmiocneşte-l cu un lacheu bătrân şi credincios , Dramaturgii noştri, fără să-şi dea seama, copiază aceste modele pariziene şi le dau nume româneşti. De aceia, creaţiunile lor n’au nici un fel de savoare locală ele nu sânt deci, menite sâ se eternizeze în literatura noastră dramatică, unde vor rămâne numai realizările scriitorilor adevăraţi, cari îşi iau subiectele dintr’o lume cunoscută : de la „Scrisoarea Pierdută“ şi „Mânase“ la „Domnul notar“ sau „Bujoreştii“ şi piesele într’un act ale lui Valjean. Autorii noştri modem se încăpăţânează să facă piese „de Salon“, — saloane pe cari nu le-au văzut niciodată, căci nici nu prea există la noi — şi lasă neexploatate atâtea colţuri pline de farmec, caracteristic româneşti şi în cari germinează, pentru ochiul pătrunzător, viaţa eternă şi universală , mica burisrhezie, funcţionarii, mahalalele, pungaşii de buzunare, ţăranii, ocnaşii, plutaşii de pe Bistriţa, călugării, pădurarii, ţiganii, târgoveţii, ovreii din Moldova, lipovenii din deltă, şi atâtea alţii şi atâtea altele, pline de inedit şi pulbere a drumurilor româneşti. Un material imens de decoruri cu totul nouă, fiinţe răsărite din pământ, nu cultivate în seră, şi pe cari actorii noştrii le-ar juca mult mai adevărat, mai caracteristic, decât pe marionetele anonime impalpabile, abstracte, rămase din lecturi şi spectacole străine... Ceia ce cer viitorilor autori dramatici e o completă deosebire de formulele date , nu ficţiuni teatrale, figuri convenţionale din romane sau dramele fabricate pentru scenele de pe bulevardele parisiene ci viaţa trăită sau văzută prin propria personalitate, oameni întâlniţi aevea, sau cari să ne dea iluzia că au fost aevea întâlniţi, un mediu pe care să-l simt că e românesc şi omenesc, o atmosferă nouă, per-sonală. Târaţi-mă în bucăţi şi ham să vă pot răspunde că am întâl- nit undeva pe cei mai mulţi din' eroii ultimelor drame naţionali moderne. Ba da, le-am întâlnit în alte piese, jucate cu doi ani înainte... „Tehnica“ teatrală genul Bernstein Kistmaekers, sau Capus, îşi pierde, pe fiecare zi, importanţa, în teatrul contemporan. Orce tehnică este a unei epoci şi se duce odată cu dânsa ; numai arta adevărată, o eternă. Spectatorul e mult mai interesat astăzi, de adevărul omenesc, de lucrurile frumoase şi mai ales sincere cari se spun şi se fac pe scenă, ca să-l mai prindă şi să-l emoţioneze nu-l mai prind vechile sfori oricât ar avea la capătul lor fatidicul trăgaci al revolverului. VICTOR EFTIMIU.