Lupta, noiembrie 1922 (Anul 2, nr. 263-287)

1922-11-25 / nr. 283

Anul II No. 283 Director Politia CONST. MILLE ABONAMENTUL . 12 Inai » . . • • • . 200 !• 'Pe 8 Inal » • • • • 100 lei *• S Inni ' . V­& “* 60 W BSBAOIEA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR. SĂRINDAR 12 Sâmbătă 25 Noemvrie 1922 Director: EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia stat­ului­ui la toate Agenţiile de unbicitat* 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE »PARAREA libériáiéi pressi Obertatea presei este ame­ninţată de partidul liberal. In apărarea ei trebue să sară ce­lelalte partide, întreaga opo­ziţie. Nu este vorba de câţiva trarişti cari vor fi loviţi. Va fi lovită singura libertate rea­lă care ne-a mai rămas şi sin­gurul sprijin al celor nedrep­tăţiţi, al ţarei întregi molesta­te şi nedreptăţite de un guvern ţ­ăcătos. Opoziţia apărând li­­­bertatea presei, se apără pe ea însăşi şi în acelaş ti tip a­­pără una din instituţiunile fundamentale ale organizaţiei noastre de Stat. E vorba de a împiedica cu ori­ce preţ această lovitură proectată împotriva presei. Lupta extra­parlamentară este de sigur bună. Ea nu este suficientă însă pentru a îm­piedica lovitura. Trebue dar luptat şi în Parlament. Cu o sută şi ceva de deputaţi cari aparţin opoziţiei se poate face mult. Cea mai mare parte însă refuză să reintre în Parlament şi astfel se dă răgaz guvernu­lui ca să voteze ori şi ce şi să, modifice Constituţiunea în sen­sul­ restrângerei libertăţei pre­sei. Ştim că cei dintâi cari au luat hotărârea retragerei din Parlament sunt ardelenii şi ei nu vor să se dezică. O scuză temeinică a acestei deziceri ar fi însă că, în Parlament se fău­resc lanţuri pentru presă şi ei sunt datori să meargă în Cameră s’o apere şi să împie­dice săvârşirea acestui aten­tat. * ştim că cei cari se abţin de la lucrările Parlamentului pre­tind că n­u vor recunoaşte ni­mic din aceia ce va, legifera el, că ei nu recunosc în prima li­nie puterea de constituantă a Camerelor actuale şi că aşa fiind dânşii iau angajamentul de a desfiinţa tot ce vor face liberala. Această afirmare, această fă­­găduială nu ne asigură de loc. S’au mai luat asemenea asi­gurări solemne şi totuşi legile votate n’au fost desfiinţate, ci dimpotrivă, toate partidele s’au folosit de ele, ba încă le-au modificat şi perfecţionat, în sens reacţionar şi s’au ser­vit de ele în scopuri strâmte de partid, uitând făgăduelile lor şi principiile. Nu avem de cât să cităm în această privin­ţă legea minelor şi jandarme­ria rurală, votată de conserva­tori, pe cari liberalii făgăduise­ră să nu le aplice şi ele de trei­zeci de ani fiinţează şi au fost aplicate de toate partidele.­­ Prin urmare ne este teamă că opoziţia odată venită la gu­vern, sau nu va putea, — căci m­ai este şi regele la mijloc — sau se va codi să repare tică­loşia pe care liberalii o pun la cale. Prin urmare trebue de ve­gheat ca libertatea presei să nu fie desfiinţată, căci odată desfiinţată, va trebui mult timp şi multe lupte pentru ca principiul libertăţei presei să capete iarăşi câştig de cauză, reprezentantul guvernului din Angora Opoziţia va căpăta un vot la Constantinopol a fost înlocuit cu Se­de­slam de la opinia publică, de la ţară întreagă, dacă va lăsa ca presa să fie încătu­şată. Ea singură, va pătimi pe urma acestei încătuşeri, căci cel mai bun ajutor al ei este presa, care denunţă toate abu­zurile şi toate fără­de­legile, toate pungăşiile unui guvern de bandiţi. * .r'*-' Cum am zis nu este vorba numai de câţiva ziarişti cari vor fi loviţi. E vorba de o li­bertate publică — cea mai prin­cipală şi cea mai esenţială pe care liberalii vor s’o desfiin­ţeze şi opoziţia se poate opune cu succes la acest atentat. Intrarea în Parlament deci se impune şi este a dezerta de la datorie, ne­intrând acolo şi nedând lupta eroică contra bandiţilor cari vor să suprime toate libertăţile publice. CONST. MILLE Ciummx 200 Ziarele străine arată că dupa fuga Sultanului din Constanti­­nopol, a fost panică mare nu numai în oraş, ci şi in harem, unde se mai găsea încă ‘un mi­e­ic de.... 290 de femei, adică un mic rest din ceea ce avusese, pa­dişahul mai înainte. Cu acest prilej aflăm deci că cu toate asigurările junilor tur­ci, cu toată modernizarea viele­ osmanlâilor, haremurile lor mai există şi n’au o duzină-două de femei, ci posedă câte 2—360 de exemplare, ceea ce — ori­cum — e un lux chiar pentru un Stăvanu.­ Dar mă întreb, ca românul im­parţial : ce făcea padişahul — om tre­put de 5­1 de ani — cu a­­tâtea neveste, chiar admiţând că Sultanul nu mai avea şi alte ocupa­ţi­uni ? O să-i batem o depeşă la Mal­ta unde l-au plasat englezii, ca să ne lămurească numai­de­cât nedumerirea, ca să nu zicem... invidia I DESCA repit­em înlocuit laheddin-Adil bey REFET PAȘA Partid țărănesc la o răspânt;şi Partid muncitoresc sau partid agrarian? Partidul ţărănesc se găseşte, as­tăzi, la­ o grea­ răspântie. Conducă­torii lui, divizaţi în două tabere, evită, pentru moment, imprima­rea definitivă a caracterului po­litic al partidului de teama even­tualei rupturi care, poate, va a­­­uce slăbirea momentană a în­tregului organism. Ori­cum ar fi, situaţia neclară de astăzi nu r­ai poate continua şi ciocnirea celor două curente, fundamental opuse, cari agită pe conducătorii partidului, ţărănesc, trebuie să se­­producă, dacă nu înainte de congresul de la Iaşi, cu siguranţă, însă, în momentul în care, la­ congres, se va aduce şi discuţiune programul de guvernă­mânt, aşa­ cum a fost întocmit din colaborarea vremelnică a ce­lor două curente. O expunere obiectivă a adevăr­a­tei situaţii din partidul ţărănesc, este necesară, O vom face , pe baza înfor­­maţiunilor pe care le deţinem, din sorgintea cea mai lipsită de patimi, în consecinţă, cea mai a­­devărată. Partidul ţărănesc este agitat de două curente cari interesează în­săşi structura intimă a partidu­lui. La întrebarea : Ce reprezintă as­tăzi partidul ţărănesc ? două sunt răspunsurile pe cari le poţi obţi­ne, după cum acel căruia ie vei adresa kt ce parte din grupul d-lui Constantin Sfere sa­u din grupa­­r‘*m* m,vlt m■uAumeroasă — a dr lui­­. y, iha,V IL C. Sfere şi ţărăniştii haşara­beni care trăesc, exclusiv, din idei­le programatice ale d-sale, vor a­­firm­a : „Martiriul ţărănesc este partid muncit­o­­ese, al muncitori­lor de la sate şi de la oraşe”. „Partidul ţărănesc este partid agrarian” vor răspunde adepţii d-lui I. Mihalache. Cum se vede, două conceptimi cavi, se diferenţiază aşa de adânc, încât convieţuirea nu mai­­ poate dăinui multă vreme. orgas«­teîs d-lui I. Stere D. Stere in­­susţinerea tezei sa­le „Partidul ţărănesc este parti­dul muncitorilor de la sate şi o­­raşe”, aduce o serie de argumente, din care alegem, următoarele : 1. Partidul ţărănesc are nevoie — neapărată nevoie — de aportul electoral al moaşelor muncitoreşti de la oraşe. Acest aport trebuie înglobat un partid, prin înscrierea muncitori­lor în organizaţiile partidului ţă­rănesc, care, daci, în programul de guvernământ, trebuie să ţină seamă şi de idealul urmărit de lumea muncitoare. 2- Partidul ţărănesc, însuşind­u - şi idealul m­uncitorimei de la ora­şe, trebuie să înfăptuiască şi Să păstreze legături cu lumea munci­toare internaţională. In programul de guvernământ să se înscrie, deci, ca primul pas spre internaţionalism, „proprieta­tea folosinţii”. Cu alte cuvinte propune Ioa* este în funcţie de folosinţa colec­tivităţii. Ea poate fi luată de la acei ca­ri o stăpânesc, astăzi, în caizul când nu o muncesc un interes co­lectiv, şi dată altora care îşi iau angajamentul şi­ prezintă garan­ţie că vor îndeplini această obliga­ţiune. •* Este lesne de închipuit ce per­turbare ar aduce partidului ţară­nesc­ adoptarea principiilor sus­ţinute cu îndârjire de d. Const. Stere. Admiterea acestui punct. — tre­cem peste celelalte prncipii înscri­se în Constituţia d-lui C. Stere—da­că ar avea poate darul să atragă în sfera de activitate a partidului ţărănesc pe o parte din muncitori­ de la oraşe, înstrăinează pătura rurală care este însăşi sufletul par­tid­ului şi baza luptelor întreprin­se de acest partid împotriva par­tidelor oligarhice, împotriva punctului de vedere susţinut de d. C. «Stere şi de fără nişti­ basa­rabeni, se ridică curen­tul partizanilor d-lui I. Mihala­­che, cari opun argumentelor d-lui C. Stere, concepţia „partidului a­­grarian” pe care o vom analiza în articolul viitor-TON ROATA RASPUNSUL președintele partidului natio­nal, primind, la­ Cluj, telegrama semnală de top. acel cari au vo­tat unirea, cu partidul national, a răspuns printr’o călduroasă tete­­gramă care va pune capăt multor intrigi cari s’au încercat să se fa­­că din chiar prima zi de. unii ad­versari aî partidelor unite I). J Martin a ţinut, înainte de toate siă accentueze recunoştinţa Ardealului pentru cei doi mari dispăruţi pake Ion­es­cu şi glrit pit­pescu. Într'adevăr care partid din ve­chiul regat putea să atragă mai mult partidul nafional din Ar­­deal dacă nu acel partid care a se­condat cu atâta abnegaţie şi exart pe Take Ionescu şi fiica pilipes­­cu? Ar fi fost ceva informat atât din partea democraţilor cât şi din partea ardelenilor să nu se înfrăţească şi politiceşte după ce atât Take Iimescu cât $1 'Steu pili­pescu, au sacrificat totul pentru auza nafonală.­­)• 7. Meniu a cărţii arzătoare dorinţă este să dea poli­cei inter­ne o îndrumare nouă nu putea, atunci când s’a hotărât la o efec­tivă acţiune comună cu partidele din regat să uite obligaţiunea mo­rală a ardelenilor faţă de partidul condus de Take Ionescu şi Iificu Filipescu în lupta pentru dezrobi­rea neamului Şi această consideraţiune de or­din moral, în afară de acele de ordin politic şi de afinitate de­­principii, a determinat ■­ partidul naţional ca să grăbească unirea cu democraţii­ unire care cu cer­­titudîne va fi întărită prin o apro­piată colaborare cu alte elemente democratice cu cari, de altfel, ar­delenii stăruesc de mult să se în­ţeleagă.­­ D. Maniu îşi exprimă nădejdea, că prin frăţeasca­ înţelegere care s’a realizat, luptând umăr la u­­măr, steagul democraţiei va tri­umfa. (Ca şi în toate cuvântările ce le-a rostit în ultimul timp preşe­dintele partidului naţional repetă şi prin telegrama sa către demo­craţi ţinta acţiunei pe care o des­făşura ardelenii anume înlătura­rea sistemului de guvernare me­dievală şi întronarea. In viaţa de stat a României noul, a concepţii­­lor naţionale şi de dreptate so­cială. Politica aceasta apare mereu ca un leit-motiv în gura d-luî J­o fa­niu. partidul naţional s’a identifi­cat cu aceste concepţii cari intră azi Şi în crezul democratei din vechiul regat. In hoc signo vînces! L. T-A. *-Mr. «ii , i»«rafilor S­AVI MIHI 1 wiwmmk Mied Antante Conferinţa de la Lausanne începe să aibă retaliate pen­tru politica din Orientul a­­propiat. Cu o uimire împărtăşită de toţi ceilalţi aliaţi, lordul Curzon a Întâmpinat cu un NON POSSUMUS pretenţiile turceşti cari viz­eaza acual gra­niţele din 1913. Dacă primul rezultat al căl­carea tratatului de la Mudania care negativ pentru ksmalişti, politica aceasta, tradiţional tur­cească, de a veni cu pretenţii sporite ocupă aranjamente cari au precizat limita lor, a avut însă un rezultat pozitiv pentru statele din Orient: ele au vă­zut apropiindu-se şi acele ţări cari până acum se ţineau de o parte. Grecia prin Venizelos, Bul­garia prin d. Stamboli­sky simt nevoia de a sta umăr la umăr cu statele Micei Antante în cari s’au convins că găsesc singurul reazăm serios pentru o politică de realizări practice. Rezultatul acesta va deschi­de poate ochii Turciei şi o va readuce la realitatea pe care vertigiul uşoarei victorii mili­tare a făcut-o să n’o mai vadă. E singurul lucru care ar putea-o reţine de a provoca un răsboi in care Turcia, o clipă resuscitată în Europa, şi-ar pu­tea pierde o situaţiune cu care nu s’ar mai întâlni atât de lesne. P. O. i CREIONUL ACTUALIZ­AT 31 Preten|iunil@ Turciei LMmâHUL mme (către Junele Turc) Ascu­itâ-m­â pe mine, üeí®, prea ţi-ai rMîeat moţul deli ies. Laşi’l mai jos că pe urmă ţi-i taie de tot î CUM A FUGIT SULTANUL Impresia în ora Califul către Surprise pregătită kem­aliştilor de sultanul Mehmed VI în coni­venţă cu autorităţile engleze din Constantinopol, a produs asupra celor dintâi o impresie nu tocmai plăcută. (­u toate declaraţiunile comandamentului kemalîst că prin fuga sa, Mehmed VI a dove­dit, că merită dispreţul ce-i i’a ară­tat Adunarea dela Angara, că i­a , avut curajul să înfrunte judecata compatrioţilor Şi a preferat să solici­te pr­otecţia creştinilor, ei nu-şi poate ascunde neliniştea şi neca­zul de a­­ fost păcălit, cu atâta a­­bilitate. Nu credem sa fim depar­te de adevăr dacă bănuim că re­chemarea lui Refet Paşa din pos­tul de guvernator al Constări Un­o­­polului se datorește faptului că englezii au izbutit să-l facă eva­dat, pe sultan aproape sub nasul lui și al gărzilor kemaliste puse să-l supravegheze. Organizarea fuget De fapt, plecarea sultanului s'a organizat In cel mai m­are mister încă acum două săptămâni, în momentul detronăreî sale de că­tre Adunarea dela Angora, engle­zii Si oferiseră cu multă bunăvoin­tă să-l pună la adăpost de pri­mejdiile ce-l puteau amenința ră­mânând la palat, insistând asu­pra datoriei califului de a salva în persoana lui cea mai înaltă au­toritate religioasă a Islamului. Sultanul mulţumise, d­ar declara­se că înţelege să rămâie la postul său, întrucât nu recunoaşte de­cretele Angorei. Dar atitudinea în transigenţă a nouilor autorităţi kemaliste cari, la ultimul selam­­b’k, în loc să salute pe sultan, i-au întors spatele, şi în special, deda­ iş şi in harem. iferea de a-i da in judecată, hau făcut să-şi schimbe gândul şi au făcut jocul Angliei care poate ast­fel sa apară in ochii lume! mu­sulmane cu salvatoarea Califului. Marţea trecută, sultanul trîmi­se pe Zeky Bei, şeful orchestrei de la H­aidiz Kiosk,­­să se puie di acord cu autoritatea engleză asu­pra plecărei. Generalul Harrington luă repe­de toate dispoziţiunile necesare, pregătirile au fost ţinute secrete­­şî la palatul sultanului; numai doi Intimi ai sultanului ştiau dea­pre proiect; toţi demnitarii şi în­săşi nevestele sultanului nu bănu­, iau nimic. In ziua plecărei — gi­neri — trebuia să se celebreze o­­­bişnuitul selamlîk. Mareşalul­ curtei dăduse ca de obicei ordini­le necesare gărzei imperiale rama să credincioasă şi în moschee se făcură de asemenea pregătirile o­­­bişnuite pentru ceremonie, nevestele­­ Sultanului Dar sultanul plecase de trei cea­suri. Se sculase, mai curând ca de obiciu, şi ieşise din palat prin poarta numită „a Maltei“, care nu se mai deschisese de câţiva­ ani, însoţit de şeapte funcţionari de încredere, traversa parcul Dol­ma Bagtce până la un punct conve­nit unde îl aştepta automobilul en­­­glez care avea să-l transporte 1« vapor Suita se urcă In alte auto­mobile la cari se adâoga şî un au­tomobil misterios cu perdelele 16 sate, înainte de a se îmbarca, sul­tanul se apropie de automobilul misterios din care coborî micul principe Ertogrul, fiul său, şi-şi (Citiţi continuarea în pag. ÎI-a) AFlInIiE! UToMaM POTOPUL NEGRU Morţii» usrsirl â® N­. BMirescu. ••intre Menus si Marte â® âiezis ¥. Drâealea. — Prietenie şi iubire Se Clucerul Dinu. — Mu­vernul femeii î de â. Icra Se scrie prea mult... Se.tipă­­*­eşte prea mult... In obsesia scrisului tipărit, vezi maldăre de cărţi crescând, ru­pând zăgazurile rafturilor din li­brării, inundând străzile şi aco­perind oraşele sub formidabile troane de maculatură... E poate sortit umanităţii vii­toare sa piară in potopul negru de cerneală tipografică. Soriţi nebunia rotativelor, tur­na­ţi-te apă în foc de cerneală, ză­găzuiţi potopul negru, care ne înă­buşă arta... Arta e linişte, şi seni­nătate, şi contemplaţie. Nebunia asta febrilă a maşinilor înebu­­neşte pe artist. Se scrie repede şi prost. Se fa­brică o nuvelă cu febrilitate de re­porter, poesia devine o notaţie halucinantă şi superficială a unui moment, a unei senzaţii... Arta este în primul rând for­mă, expresie, relief. Nimeni nu are, timpul să cizeleze. Nu mai­­există stil. Toţi scrim la fel, a­­morf, gazetăreşte. Epoca noastră de febrilitate, de avioane şi expre­­sse, de biele cu rotaţii vertiginoase şi radiograme repezi ca­ fulgere in­vizibile, epoca noastră este pro­fund inartistică. Sau, poate, o nouă artă a cele­rităţii, arta dinamică, răsări-va în locul degenerat al clasicităţii. • Alexandru Bilciurescu este un poet foarte tânăr şi volumul său de versuri — Morţii, — conţine scăderi inerente unui începător. Nota funebră care obsedează pe tânărul poet pare când o remnis­­cenţă din Maeterlinck, când din Baudelaire. Din Maeterlinck nu a putut o­­pri idealitatea inconştientului, nici din Baudelaire plastica stra­nie. Sunt departe de realizarea ex­presivă a Stârvuhd beaudelaire­­ian versurile : Un craniu hidos — pe care &ti mişcă viermii, ca m» rău In leneşă mişcare. Poetul Al. George a utilizat pe vremuri imagina.... Este cert că d. Bilciurescu se inspiră din poesie, nu direct din natură. Inspiraţia sa extrasă din lecturi e lipsită de sevă. Reuşeşte însă a realiza — relativ — schiţe mici, frânturi de visiuni realiste, nuanţate de o ironie lugubră, iar un cioclu ‘n urmă, Sudoarea ce-i curge pe faţă ‘n broboane, Şi-o şterge grav Cu­­­nglica unei coroane. Şi aci însă punem accentul mai apăsat pe intenţie, decât pe infăp­­tuire expresivă, căci şi acea ironie macabră este uneori prozaică: Popa ‘mprăştiind adieri de ţui­că. Spunea, dascălul 'ncet: ,,Păcătoşii! „Să facă ‘nmormântare pe-aşa vreme... ,,Am uitat să-mi iau c/c.roşii!“ * Scrise corect şi atrăgător «ant schiţele d-lui Alexis Drăculea din volumul Intre Venus şi Marte,­ că­rora autorului îi place să le zică ,,nuvele‘‘. Schiţa, Conrad, repede şi con­centrată, dovedeşte că d. Drăculea poate stăpâni viguros subiectul şi poate exterioriza cu preciziune plastică. Pe front, soldaţii au prins un prizonier, pe Conrad, un băiat răsărit, care pare de bună familie şi cu inima bună. Fondul lor de umanitate e răscolit. Se stabileşte inconştient o comunicare afectu­oa­să între sufletele soldaţilor şi pri­zonier. Sunt înconjuraţi. Cine poate, să scape ! — „Dar ce facem­i cu prizonie­­rul?­.­— Impuşcaţi-l!..- dă ordin co­mandantul-E un moment de un dramatism pe deplin înfăptuit în schiţa d-lui Drăculea. Sergentul face sama lui Con­rad- Prizonierul , urmează bl&­, jin, ca un miel: nu ştie ce-l aş­teaptă-Ordinul se respectă, crima se comite, dar sergentul s’a ameţit şi şi-a uitat arma acolo, unde a omorît. Autorul a reuşit să dea o pa­gină de cald umanitarism- O undă dureroasă de milă îţi um­ple inima... Bietul Conrad... Arte şi-a împlinit menirea înfrăţitoa­­re: ai uitat că neamţul Cosorad ţi-a fost duşman­.­. Sunt, par’eă, nume sortite să nu isbutească în literatură. Este una din raţiunile oculte de a fi ale pseudonismului­ Sunt însă şi pseudonime care supără. Clu­cerul Dinu, de pildă. Clucerul Dinu este desigur un începător, care ar trebui să-şi schimbe pseudonismul, sau să ia un pseudonim dacă îl chiamă . Clucerul Dinu. Sus numitul Chicer a scos până acum un „roman sentimen­tal**­Sergiu (Locul uteelor) cu acea­stă supărătoare paranteză în titlu, căci sunt și titluri menite să nu se impună în literatură, dintr’o nenorocită alegere- Clu­cerul a mai publicat un volum de versuri Zări albastre și un mare roman în două volume: Din zbuciumul vieţei, cu sub­titlurile : Prietenie şi Iubire. Sunt iară eroi, cari din cauza numelui lor, îşi ratează orice perspectivă de eternitate: Mir­­cea Percaru sau Mişu Prioreanu, buni prieteni în romanul domnu­lui Clucerul Dinu, îndrăgostiţi de aceiaşi fată: Lelia Dinaru. De aci, un şir de evenimente,— printre care şi războiul, — redate în stil obişnuit, cu grabă. Arta este înainte de toate formă, expresie. Clucerul Dinu are câte­va analize psichologice intere­sante şi precise, care ne fac să regretăm şi mai mult lipsa ca­lităţilor formale-Clucerul Dinu scrie prea mult, față de Puterea sa de concen-Citiți continuare_ In pagina Il-a. L

Next