Lupta, aprilie 1924 (Anul 3, nr. 692-692)

1924-04-02 / nr. 692

I Anul no. 6^4 ©a?acte» Pofitis SOHST. MILLS ABONAMSKTUL P® fă tenî • »■ * • • 1®I Pa 6 luni 200 lai Pa 9 luni • . • ■ • 100 Iul CIOACTIA $9 A9S4CRISTRATO București. Str. Sărindar 12 DELA ANARHIE LA DICTATURA? Din ceasul în care s’a instalat la cârmă, guvernul actual s'a manifestat ca un regim de dictatură. Urmările sistemului de guver­nare s’au întors însă împotriva lui şi a semănat anarhia, deşi în ţi­nuturile alipite regimul stărei de asediu nu s*a ridicat, deşi tribunalele marţiale au funcţionat până zilele trecute, deşi chiar în Capitală avem incă starea de asediu. Dezordinele grave din ultimele zile — dezordine care datează în realitate atât în Bucureşti cât şi în centrele mari ale Ardealului de doi ani! — au luat un aşa caracter anarhic, încât Capitala are as­pectul unui oraş hărţuit de cete răsculate — cari turbură zi şi noap­te, viaţa cetăţenească. însuşi guvernul pare acum a considera situaţia ca ruşinoasă, ’n tolerabilă şi primejdioasă. Interpelat eri, in Cameră, asupra dezordinelor din ultimele zile, guvernul n’a tăgăduit starea anarhică care se desfăşoară, a condam­nat acea studenţime care se menţine în stradă, a reprobat pe au­torii morali ai mişcărei şi a făgădui, pentru a nu ştim câta oară, să va recurge la riguroasa aplicare a legilor spre a restabili ordinea Gravitatea situaţiunii pare a fi determinat însă guvernul să pro­cedeze şi la alte măsuri, — cel puţin aceasta reiesă din declaraţia care s’a făcut la Cameră.­­ Dacă legile acuale nu­ vor fi suficiente pen­tru a garanta ordinea — s’a spus eri Camerei in numele primului ministru — apoi se va recurge şi la măsuri excepţionale şi dacă nici acestea nu vor fi suficiente, atunci guvernul va aviza şi la alte mijloace ! O asemenea declaraţiune pune in evidenţă la ce grad trebue să fi ajuns anarhia pentru ca gu­vernul să se gândească chiar la proclamarea dic­­taturei, căci ce alte mijloace s’ar impune când le­gile în vigoare şi măsurile excepţionale, n’ar fi su­ficiente ? Deci de la anarhia pe care guvernul actual a tolerat-o aproape doi ani, avem perspectiva să tre­cem la un regim făţiş de dictatură. Comportă situaţiunea de azi să ajungem la «nasuri aşa de extreme ? Răspundem ritos : nu ! Dacă guvernul actual este incapabil să restabi­lească ordinea în cadrul legilor normalei — să plece ! Ori­ce alt partid, care n’a fometat sau tolerat mișcările anarhice, sprijinindu-se pe legile în vigoare, va avea autoritatea morală de­ a restabili ordinea. A se acorda actualului guvern puteri dictato­riale, în atmosfera politică de acum, ar însemna o nouă lovitură de stat cu cele mai grave urmări. „LUPTA“ ACHITAREA STUDENŢILOR Studenţii cari puseseră la cale asasinarea câtorva miniştri, câtor­va bancheri, de origină evreiască şi a câtorva ziarişti, au fost, cum v-a de aşteptat de altfel, achitaţi Zic că ne aşteptam. In adevăr, juraţii au avut în vedere tinereţea şi deci lipsa maturităţei de gândi­re a acuzaţilor, faptul că nu s’au adus la îndepliniră crimele pe cari le plănuise (deşi asasinatul comis de Moţa, dovedeşte că dânşii erau ferm hotărâţi să pună în aplicare planul lor); juraţii au avut apoi in vedere greutatea pedepsei ce li s’ar fi aplicat, chiar acordând’u-le circumstanţe uşurătoare şi mai presus de toate împrejurarea că alţii — autorii morali — cari nu erau traduşi odată cu dânşii sunt mai vinovaţi, căci sunt oameni ma­turi şi pe deasupra responsabili. 13 grafii au avut toate acestea în vedere când au pronunţat achita­rea. Eu însu­mi, dacă eram să fiu jurat, deşi eram pus pe lista celor cari urmau să fie sacrificaţi, aşi­­fi ezitat să aduc un verdict afir­mativ şi aşi fi ezitat pentru moti­vele pe cari le-am expus mai sus in cari probabil au fost şi moti­vele juraţilor.­­ * .­­ Dar din nenorocire această a­­chitare va fi considerată de foştii a cuzaţi ca o primă de încurajare !Trebue dar să ne aşteptăm la alte Conflicte, la alte comploturi, la alte rncurburări. Un început anticipat triblar s’a făcut, cu împiedicarea Conferinţei d-lui Aristide Blank,­­ fusese invitat de către Insti­­l Economic Românesc, s’o ti­ldă, conferinţă, care nu va avea ni­­im­ic comun cu chestiunile politice j de la ordinea zilei, ce era o expu­nere ştiinţifică a problemelor fi­nanciare. Dar d-nul Aristide Jank este unul din conducătorii încet Marmorosch Blank, el in­cluşi era pus pe lista celor pros­crişi, el cu banca sa cu tot, fiind zilnic denunţaţi de către guvern chiar în parlament şi prin presă,­­ea fiind în slujba intereselor strai­­ne. Ca prin minune, manifestaţia­­raea studenţilor se potriveşte cu sentimentele guvernului! Toate acestea nu ar avea nici o nesemnătate, dacă nu am avea la guvern un partid care­ este de o duplicitate perfidă în chestiunea agitaţiilor studenţeşti şi antisemi­te. Pe deo parte el încurajează a­­ceste mişcări, iar pe de altă parte le preface că le reprimă. Numai, o, fatalitate! — reprimarea aceas­ta este ca a jandarmilor lui Offen-­­bach, cari sosesc totdeauna prea târziu. Să cităm numai un fapt: Care partid nu ar exclude din sânul lui de pildă pe d-rul Paulescu care merge la juraţi şi ţine o pre­dică antisemită şi face apologia crigmei? Această îngâduială nu es­te de natură a încuraja pe studen­ţi şi a le spune că guvernul e cu ei? D. dr. Paulescu este desigur liber să profeseze ori­ce credinţă. Un partid însă de ordine sau care se pretinde astfel, nu ar tolera în sânul său, oameni cari lucrează în alt sens decât el. Ce vroiţi dar să ne aşteptăm de la acest guvern? Noi ştim că de abia de acum se începe mişcarea antisemită la noi. E o boală prin care trebue să trecem şi noi. Dar o altă lăture ne interesează. In ce fel vom fi priviţi în străinătate, un­de lucrurile fatalmente sunt văzute mai mari şi mai tragice de cum sunt? Şi cu atât vor fi mai exa­gerate împresiunile acestor eveni­mente în străinătate, cu cât se va şti că avem în ţară un guvern, care încurajează pe sub mână a­­ceste mişcări. Dar despre toate acestea, nu pu­tem sta de vorbă nici cu partidul liberal, nici cu studenţii, cari ti­neri cum sunt cred că tot ce zboa­ră se mănâncă şi că lor le este re­zervat rolul, de a pune bună o­­rânduială în ţara românească! Garest« Miile 11UMUIM Guvernul a voit ca studenţii com­­plotişti să fie achitaţi. De aceea i-a tradus înaintea juraţilor cari ii dă­deau probabilitatea achitărei. Dacă ar fi vrut numai­decât să obţină o condamnare, i-ar fi tradus înaintea Curţii marţiale, care se ştie că judecă din ordin superior. Curtea marţială este rezervată nu­mai pentru socialişti, deşi crima de care sunt ei învinuită e de obicei, mult mai uşoara decât aceea pen­tru care tinerii complotişti fusese­ră daţi în judecată. Noi, fireşte, nu preconizăm re­înfiinţarea curţilor marţiale, nici pentru studenţi, nici pentru comu­nişti. Credem că singura instanţă competinte, este Curtea cu juraţi. Ţinem numai să subliniem că de vreme ce nu s’au desfiinţat starea de asediu şi tribunalele excepţio­nale, că s’a uzat şi se uzează de două măsuri, când, pentru unele crime sunt sesizaţi juraţii, iar pen­tru altele Curtea Marţială.I. I. * Imperialismul deghizat al sovietelor - Declaraţiile d-lui Krestinski -­ Avem acum sub ochi textul au ten de al declaraţiilor şefului dele­­gaţiunei ruse la Conferinţa din Vie­na. Opinia europeană, ca şi cea ro­mânească, va savura cu deose­bire tăgada istorică a sovietelor că Basarabia ar­­ aparţinut vre­o­­dată „României". Argumentul următor e şi mai delicios : România „s’a format du­pă 1312“ ! Dar „Principatele Unite" din ca­re a eşit „România“ cuprindeau Moldova din trupul Căreia Basara­bia a fost ruptă prin cea mai o­­dioasă răpire de teritoriu. Aceasta o cunosc toţi copiii din şcoli, dar n’o cunoaşte diplomaţia sovietică. După cunoştinţele ei istorice Basa­rabia a fost...—. a Turcilor şi Ru­sia in 1812.„... a „alîpit’o". Cum, pe ce cale şi prin ce mijloace — nu spune d. Krestinski! Istoria insă a spus’o şi de la 1812 încoace româ­nii n’au încetat a protesta contra „răpirei“ Basarabiei — pământ ro­mânesc pe care după o sută şi mai bine de ani de stăpânire Ru­sia nu l-a putut rusifica, căci imen­­sa majoritate a ţăranilor vorbeşte şi azi româneşte — şi nu numai până la Nistru ci şi multe sate din­colo de Nistru. Dar nesimţindu-se tocmai fami­liar pe terenul istoric­ui etnic, d. Krestinski încalecă pe principiul autodeterminare­, unde insă iară­şi se loveşte de „Sfatul Tărei“ ca­re simbolizează libera voinţă a Basarabiei. Atunci d. Krestinski a­­doptă contestaţ­iunea şi contestă tot, şi legalitatea „Sfatului ţărei" şi manifestarea liberă a voinţei şi re­cunoaşterea marilor puteri. De ai­ci concluzia : Basarabia a fost a­­nexată şi numai plebiscitul poate re­zolva problema, deşi sovietele ştiu că nici România, nici puterile sem­natare ale tratatului de realipire a Basarabiei nu pot repune in dis­cutie o chestiune definitiv rezol-* vată cu toate formele internatio­nale. Ceea ce urmăresc Insă sovie­tele nu e plebiscitul, ci contestarea tratatului de Paris în chestia Basa­rabiei, cum contestă şi tratatul de Versailles şi toate tratatele, rezer­vând astfel forţei — atunci când Rusia o va putea întrebuinţa — pentru a „alipi" iarăşi Basarabia cum a „alipit-o“ şi în 1812. Francezii spun :­­zgârie pe rus, vei găsi pe cazac". Azi se poate spune : zgârie pe bolşevic, vei tra de ţarist“ ! Saturn ITALIA LIJASARABIA ­ Reînvierea spiritului habsburgic la S. E. european? — Coincidenţa conferinţei ruso­­române cu incidentul italo-român a provocat o situaţiune interna­ţională în chestia Basarabiei care merită să fie subliniată pentru a fixa în mod definitiv atât priete­niile statornice ale României cât şi atitudinile generoase şi confor­me principiilor de morală şi drept internaţional ale marilor puteri cu rol în politica mondială. Se ştie că Unirea Basarabiei a fost recunoscută printr-o conven­ţie internaţională încheiată la Paris, în 1920, dar pe care abia mai târziu au ratificat-o. Anglia şi, acum în urmă, Franţa- E pro­babil că foarte curând convenţia va primi şi ratificarea Japoniei,­­ rămânând ca Italia, ultima din­tre semnatarele convenţiei să facă gestul identic ori să refuze ratifi­carea. Cum în materie Internaţională toate tratatele şi convenţiile nu au valoare juridică decât abia după ratificarea lor de către organele competente, arătate prin Constitu­ţia fiecărui Stat, se înţelege că ra­­tificarea prezintă o mare impor­tanţă pentru noi. Ei bine, tocmai în aceste mo­mente de dificultăţi diplomatice, presa italiană şi opinia publică a peninsulei se arată foarte ostile României pe chestia Basarabiei, iar guvernul Mussolini a recunos­cut de jure regimul bolşevic din Rusia fără nici o rezervă cu pri­vire la Basarabia noastră aşa cum a făcut, de pildă, Anglia în momentul recunoaşterei Rusiei. Astfel, pe o mare chestiune de drept şi de morală internaţională, cum este chestiunea Basarabiei, re­venită la sânul patriei mume în virtutea auto-determinărei şi pe temeiul principiilor de naţionali­tate, guvernul italian înţelege să facă tărgueli sau încearcă presi­­uni asupra României întârziind o ratificare la care o obligă onoa­rea cuvântului dat la Paris în 1920. Dintr’odată şi pe o simplă ches­tiune de ordin material, cum am arătat că este actualul diferend italo-român, guvernul Mussolini uită tot ce stă la baza existenţei actuale a Italiei şi încalcă tradi­ţia glorioasă, în materie de na­ţionalităţi, a lui Mancini, a lui Mazzini, a lui Gavour şi ceilalţi iluştri reprezentanţi ai gândirei şi acţiunei politice italiene. Evident, Italia a dat şi pe Mac­­chiavelli, iar „sacrul egoism“ a fost proclamat în vremea neutra­lităţii de la 1914—1915 de condu­cătorii moderni ai Italiei. Cu toa­­te acestea, în primele adunări de la Geneva ale Societăţii naţiunilor reprezentanţii Italiei au manifes­tat atitudini generoase faţă de mi­cile naţionalităţi constituite la pe­riferia Rusiei bolşevice, după ce revoluţia le scăpase din puşcăria împărăţiei ţariste asupritoare, şi le-a sprijinit cu toată, puterea ce­rerile de admitere in sânul S. N. ceea ce însemna recunoaşterea lor internaţională. Mai mult chiar, I­­talia s’a ciocnit atunci de rezerva Franţei care nu se grăbea la ad­miterea nouilor membri, iar unii Italieni n’au ertat să t­agă con­cluzia că Francezii au abando­nat atitudinea şi politic­a lor tra­diţională în materie de naţionali­tăţi lăsând a se înţelege preten­ţia Italiei de a-l succeda pe acest glorios teren. Atitudinea de astăzi a Italiei, pe chestia Basarabiei, ne desvălue adevărul şi dă, în acelaş timp, o desminţire brutală pretenţiilor for­mulate de unii publicişti italieni la adresa Franţei, întrucât priveşte în special Ro­mânia, care a avut­ să sufere e­­norm în trecutul ei din partea celor două vecini apăsători şi per­fizi, Austro-Ungaria, şi Rusia, s’ar­­putea chiar deduce ceva mai mult: Italia reînvie spiritul monarhiei habsburgice împotriva consolidă­­rei României mărite. Deşi brutală concluzia şi dureroasă, trebue să spunem adevărul, fără înconjur, fraţilor Italieni pentru că atitu­dinea lor de astăzi în chestia Ba­sarabiei ne amintește atitudinea Italiei din momentul războiului de pe Tisa cu Ungaria și a ocupării Budapestei când colonelul Roma­­nelli a făcut gesturi direct ostile la adresa trupelor române, cu a­­sentimentul guvernului din Roma. Obs. CONSTITUTE Liberalii nu respectă nici măcar Constituţia lor. In ea este scris, că nici o publi­­caţiune nu poate fi suspendată ori confiscată. Or, poliţia a confiscat, în ziua procesului studenţilor, Cu­­vântul Studenţesc, care făcea a­­pologia crimei studentului Moţa, ca­re încercase să ucidă pe un alt student considerat de el ca trădă­tor al „sfintei cauze“. Apologia unui fapt socotit drept crimă, e prevăzută de codul pe­nal. Autorul acestea apologii tre­bue dat în judecată și pedepsit. Atâta tot era de făcut, căci cri­ma s a comis prin presă. Dar s'a făcut ceva mai mult. S’a confiscat foaia şi aceasta constitue un aten­tat la libertatea constituţională a scrisului. Protestăm, dar fără nici un entuziasm, căci partidul şi gu­vernul liberal, nu se opresc la a­­semenea nimicuri, la asemenea căl­cări de lege mai ales când este vorba de călcarea şi violarea Con­stituţiei. Şi nouă de­vine cu atât mai u­şor să protestăm contra acestor samavolnicii, cu cât noi nu apro­băm nici fapta studenţilor, nici gestul criminal al studentului Mo­ţa. Dar legea, Constituţia, sunt e­­gale pentru toţi, şi pentru prieteni ca şi pentru adversari, A. B. Să fugim de politic. D-nul Fischer, proprietarul unei mari industrii din Galati, in loc să­ se ocupe numai de fabrica sa, de industria respectivă, în loc să se mulţumească să facă bani şi să-i cheltuiască. In chefuri în blestemă­ţii şi altele, s’a apucat să fondeze de mult, înainte de război, o societate care să cultive frumosul şi arta şi în special arta cărţilor vechi, a ediţiu­­nilor rare, a stanpelor artistice, arta plastică în general şi în special în ceia ce are ea mai deosebit, mai rar, mai pe gustul amatorilor lumi­naţi. Acum el a deschis o expoziţiune în palatul Fundaţiunei Carol: ,,Biblio­fila". Acolo el însuşi, marele fabri­cant şi sofia sa, care îl înţelege, şi gustă această dulce plăcere a artei, explică vizitatorilor şi arată comoa­ra lor artistică. Acum Întreb dacă oamenii aceş­tia fac un lucru serios ? In aceste timpuri prozaica, un cam­ totul se con­centrează în jurul burtei şi a afa­cerilor, este faptă de oameni cu sca­un la cap, ca să te ocupi de aseme­nea ,,fleacuri" ? A, da, înţeleg ca o pasiune personală, dar să mai con­­voci publicul să-i arăţi comorile ta­le, să-i dai această hrană sufle­tească, de care nu avea nevoe, şi pe care nu o poate digera şi pentru a­­ceasta să pierzi timp şi bani, ei, aceasta să-mi dea voe d. şi d-na Fis­­efeer, să nu le înţeleg. Nu, nu este item serios şi de aceia am intitu­lat articolul meu ,,Un nebun" cum de altfel am numit pe d-nul Simu, când a făcut cunoscutul său muzeu, care poartă numele său. Şi totuşi este o plăcere să străba­ţi în vizuina nebunului. E o delec­tare a ochilor acolo. Arta tipăritului cărţei stă în prima linie. Cărţile ra­re, primele ediţiuni el­evii, docu­mente rare, documente vechi româ­neşti şi streine, gravuri de tot soiul reviste rare şi artistice, legături de cărţi străine şi române, bucăţi de artă sculptată, tot ce îmbogăţeşte şi face plăcut o locuinţă, este acolo în­­tr’acest mic cadru de artă. De­sigur, sunt în Bucureşti, ba chiar în toată ţara, cel mult o sută­ de inşi cari se interesează de a­­ceste „nimicuri". E frumos şi me­ritoriu cum d-nul Fischer i-a gru­pat şi organizat. Ceilalţi , marea majoritate, vor trece indiferenţi pe lângă vitrinele Bibliofilei, şi dacă vor intra acolo se vor găsi într’un mediu absolut străin şi fără putinţa de a Înţelege aceia ce pentru alţii este un deli­ciu. E nebun d. Fischer dar cel puțin un nebun de artă. .. GRANATE DOVADA „­Viitorul" a protestat şi el prin­tr’o notiţă contra scandalului pe­trecut Sâmbătă seara la Fondaţia Carol, deşi în joc era „omul fi­nan­ţei internaţionale**, d-l Aristide Blank. Cazul este cu atât ma! intere­sant. eu cât suntem In măsură să facem destăinuirea senzaţională că cele apărute In „Viitorul“ de eri au fost scrise de însuşi d. Vin­­tilă Brătianu. Şi putem aduce în sprijinul acestei temerare afirma­­ţiuni a noastre, o dovadă indiscu­tabilă. Iată intr’adevăr un pasaj din nota .,Viitorului“: „De altfel cei ce iubesc tineri­mea studioasă nu poate decât să-i atragă atențiunea’*, etc. Mai e nevoie de vre-o altă do­vadă fi­ rescă PROCESUL din München al căru proces s'a dezbătut timp de două săptămâni la Muenchen. Pentru azi te aşteaptă darea sen­tinţei. f. Miercuri 2 Aprilie 1924 EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA « primeşte direct la Administraţia darului şi la toate Agenţiile de publicitate t LEI KUKÁÉUL m f ARA 4 LEI m STRAIKATATB CREIONUL ACTUALITATII FOLOSI ii A MOMENTULUI La Cameră s’a prevestit ori, în numele primului-ministru: dicta­tura ! REGELE : Am ajuns la anarhie, d-le Brătianul BRATSANU : Cu atât mai bine : ţara e coaptă pentru dictatură ! N’ai de cât să mi-o dai, Sire ! I ESTE POSIBILA o lovitură de stat în Turcia! tS juhi ir- -..-r­ -Guvernul întâmpină mari difi*­cultăți -Ismet Pașa va recurge la măsuri extreme — De la trimisul nostru special — CONST­AN |­IOPOLE. — In momentul când vă scriu, se joacă la Angora, zice-se, ultimul act al com­ediei parlamentare, care va decide de soarta viitoare a A­­dunării Naţionale. Iată în rezumat faptele aşa cum s’au desfăşurat: O NOUA CONSTITUŢIE In urma proclamării republi­ce­ şi a desfiinţării califatului, era necesar să se dea ţării o nouă Constituţie, care să sancţioneze noua stare de lucruri. Adunarea actuală a decis de a se transfor­ma în Adunare Constituantă. Ea a procedat imediat la alege­rea unei comisiuni ad-hoc. Prin­tre membrii acestei comisiuni se află Djebal Nouri, directorul ziarului „Ileri“, Ahmed Aghaeff, creatorul ideii pantaraniene, Jo­­nous Nadi, directorul ziarului ul­tra şovinist „Yeni Gun“, Zia­rup Alp, animatorul panislamist din e­­poca conducerea comitetului „U­­nire şi Progres“, etc... Scurt, tot ce Adunarea număra ca inteligen­ţă, făcea parte din această comi­­siune care avea de scop să studie­ze constituţiile republicane străi­ne şi să elaboreze un proect. După multe luni de muncă asi­duă, proectul fu întocmit. Prezen­tat înaintea Adunării toate arti­colele au fost acceptate aproape fără discuţie. In şedinţa din 23 Martie veni rândul articolului 25 care confe­ră preşedintelui republicei drep­tul de disolvare a parlamentului cu condiţie de a se prescrie într’un interval de timp determinat noul alegeri. Acest articol a fost com­bătut şi pus la vot, fu respins cu 130 voturi contra 80, îndată ce a cunoscut rezulta­tul votului comisiunea parlamen­tară şi-a dat demisia. Cei 80 par­tizani ai articolului părăsiră sala însoţiţi de membrii guvernului pre­zenţi la şedinţă. UN ARTICOL NU POATE TRECE E inutil sa mai adăugăm că a­­ceasta a provocat un vacarm in­fernal care amintea de departe şe­dinţele furtunoase ale fostului Parlament austriac. Cu toate acestea, cum articolul în chestiune pentru a fi definitiv respins trebuia să întrunească două treimi din voturi, adică 140 voturi, discuţiunea a fost reînce­pută în şedinţa din 25 Martie. Gu­vernul nu a reuşit însă să obţie nici un vot în favoarea rezultatu­lui final de 130 contra şi 2 abţi­neri. înaintea votării, partizanii ar­ticolului au părăsit în corpore sala de şedinţe. Preşedintele consiliului de mi­niştri, Ismet paşa, declară că ori­ce s’ar întâmpla, nu are intenţia să-şi dea demisia. ATACURI PRIN PRESĂ? S ar fi­ putut poate spera un a­­ranj­ament care ar da satisfacţie întregei Camere, printr’o a­dap­tare într’un anumit sens a artico­lului. Dar între timp Yonoue Nadi publica in hârtii lui un al­tu­ol violent în contra „majorită­­ţii“, care nu reprezintă voiaţ* naţională. Fără a o spune explicit, el dă** dea să se înţeleagă că această­­majoritate factice“ trebuie­ Inlă­­turată, căci ea înveninează idea­­lul republican. Pe de altă par­te, acest carist prezice că în caz de noui alegeri, nici un deputat al opoziţiei nu va fi reales. Guvernul în acelaş timp a cerut ca articolul să fie din nou pus la ordinea zilei pentru şe­dinţa din 27 Martie. Faptele aşa cum se prezintă în acest moment pot avea două soluţiuni: Sau membrii opoziţiei temân­­du-se de a nu fi realeşi şi influen­ţaţi de articolul inspirat de Yo­­nous Nadi vor vota articolul aşa cum e, sau vor avea curajul civic de primele lor convingeri. In primul caz, ordinea va fî restabiltă şi totul va reintra in normal. Dar ce se va întâmpla în cazul al doilea ? MASURI EXTREME Este destul de greu de răspus la această chestiune, căci vom fi atunci între două forţe din care una exclusiv morală şi cealaltă reprezentată de baionetele guver­nului. Ismét paşa va îndrăsni el să dea o lovitură de stat, mătu­rând o Cameră nesupusă ! Eve­nimentele­­ vor forţa poate de a recurge la cest abuz de putere. Declaraţia lui de a nu demi­siona cu nici un preţ şi orice s’ar întâmpla, şi articolul inspirat al ziarul „Yeni Gun“ sunt de na­tură a ne prepara la o astfel de eventualitate. Faptul ar fi foarte grav iar consecinţele nu se pot prevedea de pe acum. Poziţia re­publică ar fi zdruncinată până in temelii. Pe lângă propaganda intensă ce se face în contra noului regim, în urma desfiinţărei califatului, a libertăţi acordate femeiei, va exi­sta încă un fapt în mâinile agi­tatorilor. O repercusiune popu­lară imediată nu va veni, aceasta e sigur. Nici un turc, fie el chiar deputat, nu va voi să-şi risce pie­lea pentru faptul că guvernul a dat o lovitură de stat. Dar putem fi tot aşa de siguri că vom revedea* comiţându-se a­­sasinate şi comploturi politice pentru răsturnarea uzurpatori­lor. Coresp.* O telegramă sorită ori, anunţă din Angora că după­­ dezbateri furtunoase, Adunarea Naţională a votat Maciedaca in fiuvera-

Next