Lupta, aprilie 1924 (Anul 3, nr. 692-692)
1924-04-02 / nr. 692
I Anul no. 6^4 ©a?acte» Pofitis SOHST. MILLS ABONAMSKTUL P® fă tenî • »■ * • • 1®I Pa 6 luni 200 lai Pa 9 luni • . • ■ • 100 Iul CIOACTIA $9 A9S4CRISTRATO București. Str. Sărindar 12 DELA ANARHIE LA DICTATURA? Din ceasul în care s’a instalat la cârmă, guvernul actual s'a manifestat ca un regim de dictatură. Urmările sistemului de guvernare s’au întors însă împotriva lui şi a semănat anarhia, deşi în ţinuturile alipite regimul stărei de asediu nu s*a ridicat, deşi tribunalele marţiale au funcţionat până zilele trecute, deşi chiar în Capitală avem incă starea de asediu. Dezordinele grave din ultimele zile — dezordine care datează în realitate atât în Bucureşti cât şi în centrele mari ale Ardealului de doi ani! — au luat un aşa caracter anarhic, încât Capitala are aspectul unui oraş hărţuit de cete răsculate — cari turbură zi şi noapte, viaţa cetăţenească. însuşi guvernul pare acum a considera situaţia ca ruşinoasă, ’n tolerabilă şi primejdioasă. Interpelat eri, in Cameră, asupra dezordinelor din ultimele zile, guvernul n’a tăgăduit starea anarhică care se desfăşoară, a condamnat acea studenţime care se menţine în stradă, a reprobat pe autorii morali ai mişcărei şi a făgădui, pentru a nu ştim câta oară, să va recurge la riguroasa aplicare a legilor spre a restabili ordinea Gravitatea situaţiunii pare a fi determinat însă guvernul să procedeze şi la alte măsuri, — cel puţin aceasta reiesă din declaraţia care s’a făcut la Cameră. Dacă legile acuale nu vor fi suficiente pentru a garanta ordinea — s’a spus eri Camerei in numele primului ministru — apoi se va recurge şi la măsuri excepţionale şi dacă nici acestea nu vor fi suficiente, atunci guvernul va aviza şi la alte mijloace ! O asemenea declaraţiune pune in evidenţă la ce grad trebue să fi ajuns anarhia pentru ca guvernul să se gândească chiar la proclamarea dictaturei, căci ce alte mijloace s’ar impune când legile în vigoare şi măsurile excepţionale, n’ar fi suficiente ? Deci de la anarhia pe care guvernul actual a tolerat-o aproape doi ani, avem perspectiva să trecem la un regim făţiş de dictatură. Comportă situaţiunea de azi să ajungem la «nasuri aşa de extreme ? Răspundem ritos : nu ! Dacă guvernul actual este incapabil să restabilească ordinea în cadrul legilor normalei — să plece ! Orice alt partid, care n’a fometat sau tolerat mișcările anarhice, sprijinindu-se pe legile în vigoare, va avea autoritatea morală de a restabili ordinea. A se acorda actualului guvern puteri dictatoriale, în atmosfera politică de acum, ar însemna o nouă lovitură de stat cu cele mai grave urmări. „LUPTA“ ACHITAREA STUDENŢILOR Studenţii cari puseseră la cale asasinarea câtorva miniştri, câtorva bancheri, de origină evreiască şi a câtorva ziarişti, au fost, cum v-a de aşteptat de altfel, achitaţi Zic că ne aşteptam. In adevăr, juraţii au avut în vedere tinereţea şi deci lipsa maturităţei de gândire a acuzaţilor, faptul că nu s’au adus la îndepliniră crimele pe cari le plănuise (deşi asasinatul comis de Moţa, dovedeşte că dânşii erau ferm hotărâţi să pună în aplicare planul lor); juraţii au avut apoi in vedere greutatea pedepsei ce li s’ar fi aplicat, chiar acordând’u-le circumstanţe uşurătoare şi mai presus de toate împrejurarea că alţii — autorii morali — cari nu erau traduşi odată cu dânşii sunt mai vinovaţi, căci sunt oameni maturi şi pe deasupra responsabili. 13 grafii au avut toate acestea în vedere când au pronunţat achitarea. Eu însumi, dacă eram să fiu jurat, deşi eram pus pe lista celor cari urmau să fie sacrificaţi, aşifi ezitat să aduc un verdict afirmativ şi aşi fi ezitat pentru motivele pe cari le-am expus mai sus in cari probabil au fost şi motivele juraţilor. * . Dar din nenorocire această achitare va fi considerată de foştii a cuzaţi ca o primă de încurajare !Trebue dar să ne aşteptăm la alte Conflicte, la alte comploturi, la alte rncurburări. Un început anticipat triblar s’a făcut, cu împiedicarea Conferinţei d-lui Aristide Blank, fusese invitat de către Instil Economic Românesc, s’o tildă, conferinţă, care nu va avea niimic comun cu chestiunile politice j de la ordinea zilei, ce era o expunere ştiinţifică a problemelor financiare. Dar d-nul Aristide Jank este unul din conducătorii încet Marmorosch Blank, el incluşi era pus pe lista celor proscrişi, el cu banca sa cu tot, fiind zilnic denunţaţi de către guvern chiar în parlament şi prin presă,ea fiind în slujba intereselor straine. Ca prin minune, manifestaţiaraea studenţilor se potriveşte cu sentimentele guvernului! Toate acestea nu ar avea nici o nesemnătate, dacă nu am avea la guvern un partid care este de o duplicitate perfidă în chestiunea agitaţiilor studenţeşti şi antisemite. Pe deo parte el încurajează aceste mişcări, iar pe de altă parte le preface că le reprimă. Numai, o, fatalitate! — reprimarea aceasta este ca a jandarmilor lui Offen-bach, cari sosesc totdeauna prea târziu. Să cităm numai un fapt: Care partid nu ar exclude din sânul lui de pildă pe d-rul Paulescu care merge la juraţi şi ţine o predică antisemită şi face apologia crigmei? Această îngâduială nu este de natură a încuraja pe studenţi şi a le spune că guvernul e cu ei? D. dr. Paulescu este desigur liber să profeseze orice credinţă. Un partid însă de ordine sau care se pretinde astfel, nu ar tolera în sânul său, oameni cari lucrează în alt sens decât el. Ce vroiţi dar să ne aşteptăm de la acest guvern? Noi ştim că de abia de acum se începe mişcarea antisemită la noi. E o boală prin care trebue să trecem şi noi. Dar o altă lăture ne interesează. In ce fel vom fi priviţi în străinătate, unde lucrurile fatalmente sunt văzute mai mari şi mai tragice de cum sunt? Şi cu atât vor fi mai exagerate împresiunile acestor evenimente în străinătate, cu cât se va şti că avem în ţară un guvern, care încurajează pe sub mână aceste mişcări. Dar despre toate acestea, nu putem sta de vorbă nici cu partidul liberal, nici cu studenţii, cari tineri cum sunt cred că tot ce zboară se mănâncă şi că lor le este rezervat rolul, de a pune bună orânduială în ţara românească! Garest« Miile 11UMUIM Guvernul a voit ca studenţii complotişti să fie achitaţi. De aceea i-a tradus înaintea juraţilor cari ii dădeau probabilitatea achitărei. Dacă ar fi vrut numaidecât să obţină o condamnare, i-ar fi tradus înaintea Curţii marţiale, care se ştie că judecă din ordin superior. Curtea marţială este rezervată numai pentru socialişti, deşi crima de care sunt ei învinuită e de obicei, mult mai uşoara decât aceea pentru care tinerii complotişti fuseseră daţi în judecată. Noi, fireşte, nu preconizăm reînfiinţarea curţilor marţiale, nici pentru studenţi, nici pentru comunişti. Credem că singura instanţă competinte, este Curtea cu juraţi. Ţinem numai să subliniem că de vreme ce nu s’au desfiinţat starea de asediu şi tribunalele excepţionale, că s’a uzat şi se uzează de două măsuri, când, pentru unele crime sunt sesizaţi juraţii, iar pentru altele Curtea Marţială.I. I. * Imperialismul deghizat al sovietelor - Declaraţiile d-lui Krestinski - Avem acum sub ochi textul au ten de al declaraţiilor şefului delegaţiunei ruse la Conferinţa din Viena. Opinia europeană, ca şi cea românească, va savura cu deosebire tăgada istorică a sovietelor că Basarabia ar aparţinut vreodată „României". Argumentul următor e şi mai delicios : România „s’a format după 1312“ ! Dar „Principatele Unite" din care a eşit „România“ cuprindeau Moldova din trupul Căreia Basarabia a fost ruptă prin cea mai odioasă răpire de teritoriu. Aceasta o cunosc toţi copiii din şcoli, dar n’o cunoaşte diplomaţia sovietică. După cunoştinţele ei istorice Basarabia a fost...—. a Turcilor şi Rusia in 1812.„... a „alîpit’o". Cum, pe ce cale şi prin ce mijloace — nu spune d. Krestinski! Istoria insă a spus’o şi de la 1812 încoace românii n’au încetat a protesta contra „răpirei“ Basarabiei — pământ românesc pe care după o sută şi mai bine de ani de stăpânire Rusia nu l-a putut rusifica, căci imensa majoritate a ţăranilor vorbeşte şi azi româneşte — şi nu numai până la Nistru ci şi multe sate dincolo de Nistru. Dar nesimţindu-se tocmai familiar pe terenul istoricui etnic, d. Krestinski încalecă pe principiul autodeterminare, unde insă iarăşi se loveşte de „Sfatul Tărei“ care simbolizează libera voinţă a Basarabiei. Atunci d. Krestinski adoptă contestaţiunea şi contestă tot, şi legalitatea „Sfatului ţărei" şi manifestarea liberă a voinţei şi recunoaşterea marilor puteri. De aici concluzia : Basarabia a fost anexată şi numai plebiscitul poate rezolva problema, deşi sovietele ştiu că nici România, nici puterile semnatare ale tratatului de realipire a Basarabiei nu pot repune in discutie o chestiune definitiv rezol-* vată cu toate formele internationale. Ceea ce urmăresc Insă sovietele nu e plebiscitul, ci contestarea tratatului de Paris în chestia Basarabiei, cum contestă şi tratatul de Versailles şi toate tratatele, rezervând astfel forţei — atunci când Rusia o va putea întrebuinţa — pentru a „alipi" iarăşi Basarabia cum a „alipit-o“ şi în 1812. Francezii spun :zgârie pe rus, vei găsi pe cazac". Azi se poate spune : zgârie pe bolşevic, vei tra de ţarist“ ! Saturn ITALIA LIJASARABIA Reînvierea spiritului habsburgic la S. E. european? — Coincidenţa conferinţei rusoromâne cu incidentul italo-român a provocat o situaţiune internaţională în chestia Basarabiei care merită să fie subliniată pentru a fixa în mod definitiv atât prieteniile statornice ale României cât şi atitudinile generoase şi conforme principiilor de morală şi drept internaţional ale marilor puteri cu rol în politica mondială. Se ştie că Unirea Basarabiei a fost recunoscută printr-o convenţie internaţională încheiată la Paris, în 1920, dar pe care abia mai târziu au ratificat-o. Anglia şi, acum în urmă, Franţa- E probabil că foarte curând convenţia va primi şi ratificarea Japoniei, rămânând ca Italia, ultima dintre semnatarele convenţiei să facă gestul identic ori să refuze ratificarea. Cum în materie Internaţională toate tratatele şi convenţiile nu au valoare juridică decât abia după ratificarea lor de către organele competente, arătate prin Constituţia fiecărui Stat, se înţelege că ratificarea prezintă o mare importanţă pentru noi. Ei bine, tocmai în aceste momente de dificultăţi diplomatice, presa italiană şi opinia publică a peninsulei se arată foarte ostile României pe chestia Basarabiei, iar guvernul Mussolini a recunoscut de jure regimul bolşevic din Rusia fără nici o rezervă cu privire la Basarabia noastră aşa cum a făcut, de pildă, Anglia în momentul recunoaşterei Rusiei. Astfel, pe o mare chestiune de drept şi de morală internaţională, cum este chestiunea Basarabiei, revenită la sânul patriei mume în virtutea auto-determinărei şi pe temeiul principiilor de naţionalitate, guvernul italian înţelege să facă tărgueli sau încearcă presiuni asupra României întârziind o ratificare la care o obligă onoarea cuvântului dat la Paris în 1920. Dintr’odată şi pe o simplă chestiune de ordin material, cum am arătat că este actualul diferend italo-român, guvernul Mussolini uită tot ce stă la baza existenţei actuale a Italiei şi încalcă tradiţia glorioasă, în materie de naţionalităţi, a lui Mancini, a lui Mazzini, a lui Gavour şi ceilalţi iluştri reprezentanţi ai gândirei şi acţiunei politice italiene. Evident, Italia a dat şi pe Macchiavelli, iar „sacrul egoism“ a fost proclamat în vremea neutralităţii de la 1914—1915 de conducătorii moderni ai Italiei. Cu toate acestea, în primele adunări de la Geneva ale Societăţii naţiunilor reprezentanţii Italiei au manifestat atitudini generoase faţă de micile naţionalităţi constituite la periferia Rusiei bolşevice, după ce revoluţia le scăpase din puşcăria împărăţiei ţariste asupritoare, şi le-a sprijinit cu toată, puterea cererile de admitere in sânul S. N. ceea ce însemna recunoaşterea lor internaţională. Mai mult chiar, Italia s’a ciocnit atunci de rezerva Franţei care nu se grăbea la admiterea nouilor membri, iar unii Italieni n’au ertat să tagă concluzia că Francezii au abandonat atitudinea şi politica lor tradiţională în materie de naţionalităţi lăsând a se înţelege pretenţia Italiei de a-l succeda pe acest glorios teren. Atitudinea de astăzi a Italiei, pe chestia Basarabiei, ne desvălue adevărul şi dă, în acelaş timp, o desminţire brutală pretenţiilor formulate de unii publicişti italieni la adresa Franţei, întrucât priveşte în special România, care a avut să sufere enorm în trecutul ei din partea celor două vecini apăsători şi perfizi, Austro-Ungaria, şi Rusia, s’arputea chiar deduce ceva mai mult: Italia reînvie spiritul monarhiei habsburgice împotriva consolidărei României mărite. Deşi brutală concluzia şi dureroasă, trebue să spunem adevărul, fără înconjur, fraţilor Italieni pentru că atitudinea lor de astăzi în chestia Basarabiei ne amintește atitudinea Italiei din momentul războiului de pe Tisa cu Ungaria și a ocupării Budapestei când colonelul Romanelli a făcut gesturi direct ostile la adresa trupelor române, cu asentimentul guvernului din Roma. Obs. CONSTITUTE Liberalii nu respectă nici măcar Constituţia lor. In ea este scris, că nici o publicaţiune nu poate fi suspendată ori confiscată. Or, poliţia a confiscat, în ziua procesului studenţilor, Cuvântul Studenţesc, care făcea apologia crimei studentului Moţa, care încercase să ucidă pe un alt student considerat de el ca trădător al „sfintei cauze“. Apologia unui fapt socotit drept crimă, e prevăzută de codul penal. Autorul acestea apologii trebue dat în judecată și pedepsit. Atâta tot era de făcut, căci crima s a comis prin presă. Dar s'a făcut ceva mai mult. S’a confiscat foaia şi aceasta constitue un atentat la libertatea constituţională a scrisului. Protestăm, dar fără nici un entuziasm, căci partidul şi guvernul liberal, nu se opresc la asemenea nimicuri, la asemenea călcări de lege mai ales când este vorba de călcarea şi violarea Constituţiei. Şi nouă devine cu atât mai uşor să protestăm contra acestor samavolnicii, cu cât noi nu aprobăm nici fapta studenţilor, nici gestul criminal al studentului Moţa. Dar legea, Constituţia, sunt egale pentru toţi, şi pentru prieteni ca şi pentru adversari, A. B. Să fugim de politic. D-nul Fischer, proprietarul unei mari industrii din Galati, in loc să se ocupe numai de fabrica sa, de industria respectivă, în loc să se mulţumească să facă bani şi să-i cheltuiască. In chefuri în blestemăţii şi altele, s’a apucat să fondeze de mult, înainte de război, o societate care să cultive frumosul şi arta şi în special arta cărţilor vechi, a ediţiunilor rare, a stanpelor artistice, arta plastică în general şi în special în ceia ce are ea mai deosebit, mai rar, mai pe gustul amatorilor luminaţi. Acum el a deschis o expoziţiune în palatul Fundaţiunei Carol: ,,Bibliofila". Acolo el însuşi, marele fabricant şi sofia sa, care îl înţelege, şi gustă această dulce plăcere a artei, explică vizitatorilor şi arată comoara lor artistică. Acum Întreb dacă oamenii aceştia fac un lucru serios ? In aceste timpuri prozaica, un cam totul se concentrează în jurul burtei şi a afacerilor, este faptă de oameni cu scaun la cap, ca să te ocupi de asemenea ,,fleacuri" ? A, da, înţeleg ca o pasiune personală, dar să mai convoci publicul să-i arăţi comorile tale, să-i dai această hrană sufletească, de care nu avea nevoe, şi pe care nu o poate digera şi pentru aceasta să pierzi timp şi bani, ei, aceasta să-mi dea voe d. şi d-na Fisefeer, să nu le înţeleg. Nu, nu este item serios şi de aceia am intitulat articolul meu ,,Un nebun" cum de altfel am numit pe d-nul Simu, când a făcut cunoscutul său muzeu, care poartă numele său. Şi totuşi este o plăcere să străbaţi în vizuina nebunului. E o delectare a ochilor acolo. Arta tipăritului cărţei stă în prima linie. Cărţile rare, primele ediţiuni elevii, documente rare, documente vechi româneşti şi streine, gravuri de tot soiul reviste rare şi artistice, legături de cărţi străine şi române, bucăţi de artă sculptată, tot ce îmbogăţeşte şi face plăcut o locuinţă, este acolo într’acest mic cadru de artă. Desigur, sunt în Bucureşti, ba chiar în toată ţara, cel mult o sută de inşi cari se interesează de aceste „nimicuri". E frumos şi meritoriu cum d-nul Fischer i-a grupat şi organizat. Ceilalţi , marea majoritate, vor trece indiferenţi pe lângă vitrinele Bibliofilei, şi dacă vor intra acolo se vor găsi într’un mediu absolut străin şi fără putinţa de a Înţelege aceia ce pentru alţii este un deliciu. E nebun d. Fischer dar cel puțin un nebun de artă. .. GRANATE DOVADA „Viitorul" a protestat şi el printr’o notiţă contra scandalului petrecut Sâmbătă seara la Fondaţia Carol, deşi în joc era „omul finanţei internaţionale**, d-l Aristide Blank. Cazul este cu atât ma! interesant. eu cât suntem In măsură să facem destăinuirea senzaţională că cele apărute In „Viitorul“ de eri au fost scrise de însuşi d. Vintilă Brătianu. Şi putem aduce în sprijinul acestei temerare afirmaţiuni a noastre, o dovadă indiscutabilă. Iată intr’adevăr un pasaj din nota .,Viitorului“: „De altfel cei ce iubesc tinerimea studioasă nu poate decât să-i atragă atențiunea’*, etc. Mai e nevoie de vre-o altă dovadă fi rescă PROCESUL din München al căru proces s'a dezbătut timp de două săptămâni la Muenchen. Pentru azi te aşteaptă darea sentinţei. f. Miercuri 2 Aprilie 1924 EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA « primeşte direct la Administraţia darului şi la toate Agenţiile de publicitate t LEI KUKÁÉUL m f ARA 4 LEI m STRAIKATATB CREIONUL ACTUALITATII FOLOSI ii A MOMENTULUI La Cameră s’a prevestit ori, în numele primului-ministru: dictatura ! REGELE : Am ajuns la anarhie, d-le Brătianul BRATSANU : Cu atât mai bine : ţara e coaptă pentru dictatură ! N’ai de cât să mi-o dai, Sire ! I ESTE POSIBILA o lovitură de stat în Turcia! tS juhi ir- -..-r -Guvernul întâmpină mari difi*cultăți -Ismet Pașa va recurge la măsuri extreme — De la trimisul nostru special — CONSTAN |IOPOLE. — In momentul când vă scriu, se joacă la Angora, zice-se, ultimul act al comediei parlamentare, care va decide de soarta viitoare a Adunării Naţionale. Iată în rezumat faptele aşa cum s’au desfăşurat: O NOUA CONSTITUŢIE In urma proclamării republice şi a desfiinţării califatului, era necesar să se dea ţării o nouă Constituţie, care să sancţioneze noua stare de lucruri. Adunarea actuală a decis de a se transforma în Adunare Constituantă. Ea a procedat imediat la alegerea unei comisiuni ad-hoc. Printre membrii acestei comisiuni se află Djebal Nouri, directorul ziarului „Ileri“, Ahmed Aghaeff, creatorul ideii pantaraniene, Jonous Nadi, directorul ziarului ultra şovinist „Yeni Gun“, Ziarup Alp, animatorul panislamist din epoca conducerea comitetului „Unire şi Progres“, etc... Scurt, tot ce Adunarea număra ca inteligenţă, făcea parte din această comisiune care avea de scop să studieze constituţiile republicane străine şi să elaboreze un proect. După multe luni de muncă asiduă, proectul fu întocmit. Prezentat înaintea Adunării toate articolele au fost acceptate aproape fără discuţie. In şedinţa din 23 Martie veni rândul articolului 25 care conferă preşedintelui republicei dreptul de disolvare a parlamentului cu condiţie de a se prescrie într’un interval de timp determinat noul alegeri. Acest articol a fost combătut şi pus la vot, fu respins cu 130 voturi contra 80, îndată ce a cunoscut rezultatul votului comisiunea parlamentară şi-a dat demisia. Cei 80 partizani ai articolului părăsiră sala însoţiţi de membrii guvernului prezenţi la şedinţă. UN ARTICOL NU POATE TRECE E inutil sa mai adăugăm că aceasta a provocat un vacarm infernal care amintea de departe şedinţele furtunoase ale fostului Parlament austriac. Cu toate acestea, cum articolul în chestiune pentru a fi definitiv respins trebuia să întrunească două treimi din voturi, adică 140 voturi, discuţiunea a fost reîncepută în şedinţa din 25 Martie. Guvernul nu a reuşit însă să obţie nici un vot în favoarea rezultatului final de 130 contra şi 2 abţineri. înaintea votării, partizanii articolului au părăsit în corpore sala de şedinţe. Preşedintele consiliului de miniştri, Ismet paşa, declară că orice s’ar întâmpla, nu are intenţia să-şi dea demisia. ATACURI PRIN PRESĂ? S ar fi putut poate spera un aranjament care ar da satisfacţie întregei Camere, printr’o adaptare într’un anumit sens a articolului. Dar între timp Yonoue Nadi publica in hârtii lui un altuol violent în contra „majorităţii“, care nu reprezintă voiaţ* naţională. Fără a o spune explicit, el dă** dea să se înţeleagă că aceastămajoritate factice“ trebuie Inlăturată, căci ea înveninează idealul republican. Pe de altă parte, acest carist prezice că în caz de noui alegeri, nici un deputat al opoziţiei nu va fi reales. Guvernul în acelaş timp a cerut ca articolul să fie din nou pus la ordinea zilei pentru şedinţa din 27 Martie. Faptele aşa cum se prezintă în acest moment pot avea două soluţiuni: Sau membrii opoziţiei temându-se de a nu fi realeşi şi influenţaţi de articolul inspirat de Yonous Nadi vor vota articolul aşa cum e, sau vor avea curajul civic de primele lor convingeri. In primul caz, ordinea va fî restabiltă şi totul va reintra in normal. Dar ce se va întâmpla în cazul al doilea ? MASURI EXTREME Este destul de greu de răspus la această chestiune, căci vom fi atunci între două forţe din care una exclusiv morală şi cealaltă reprezentată de baionetele guvernului. Ismét paşa va îndrăsni el să dea o lovitură de stat, măturând o Cameră nesupusă ! Evenimentele vor forţa poate de a recurge la cest abuz de putere. Declaraţia lui de a nu demisiona cu nici un preţ şi orice s’ar întâmpla, şi articolul inspirat al ziarul „Yeni Gun“ sunt de natură a ne prepara la o astfel de eventualitate. Faptul ar fi foarte grav iar consecinţele nu se pot prevedea de pe acum. Poziţia republică ar fi zdruncinată până in temelii. Pe lângă propaganda intensă ce se face în contra noului regim, în urma desfiinţărei califatului, a libertăţi acordate femeiei, va exista încă un fapt în mâinile agitatorilor. O repercusiune populară imediată nu va veni, aceasta e sigur. Nici un turc, fie el chiar deputat, nu va voi să-şi risce pielea pentru faptul că guvernul a dat o lovitură de stat. Dar putem fi tot aşa de siguri că vom revedea* comiţându-se asasinate şi comploturi politice pentru răsturnarea uzurpatorilor. Coresp.* O telegramă sorită ori, anunţă din Angora că după dezbateri furtunoase, Adunarea Naţională a votat Maciedaca in fiuvera-