Lupta, februarie 1925 (Anul 4, nr. 943-966)

1925-02-02 / nr. 943

y r I Anul IV, No. 944 Director Politic CONST. HILLS ABONAMENTUL pe 12 luni­­ • • . . 480 lei Pa 6 luni • . .­­ . 200 lei Pe 3 luni ..... 100 iei REDACȚIA $1 ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Sărindar, 12 C­ons­tituţia şi legiuirea liberală In cele 10 puncte ale ape­lul­ui-program al d-lui Iuliu Maniu, nu este trecut şi punc­tul relativ la Constituţia şi le­giuirile liberale pe care parti­dul naţional nu le recunoaşte luându-şi angajamentul solemn de a nu le ţine în seamă, în ziua când va veni la guvern, ci de a le declara nule şi ne­avenite aşa cum au făcut li­beralii cu legislaţia guvernu­lui nemţesc al d-lui Marghilo­man.­­ * D. Maniu, de altfel, nu le-a putut trece în programul său de­oarece, probabil îşi rezer­vă aceste puncte pentru „pro­gramul de guvernământ" al nouei grupări politice. Şi e firesc aşa căci numai în linii generale este alcătuit programul pe baza căruia se face fuziunea. De altminterea această se înţelege de la sine, căci mai toate punctele programului sunt împotriva celor făptuite de către partidul liberal. Aşa, de pildă, în partea re­lativă la capitalurile străine pe cari d. Maniu înțelege să se primească să colaboreze, în condițiuni de egalitate cu ca­pitalul român, se arată că va fi necesară abrogarea tuturor legilor liberale, întocmite toc­mai în spiritul contrariu adică în acela al punerei capitalului străin în conditiuni de inferio­ritate. ,i(1 ij.-i i • De altfel nici nu se poate adopta altă linie de con­duită. D. Maniu și-a luat an­gajamentul solemn ca să facă tabula rasa de toate legiuirile liberale dimpreună cu Consti­tuția d-lui Brătianu. E acesta un punct de onoare. A nu-i îndeplini ar fi o dovadă de ne­consecvenţă politică, ar fi do­vadă că şi d-sa este plămădit din acelaş aluat ca toţi oa­menii noştri politici cari pro­mit în opoziţie, marea cu sa­rea şi, odată ajunşi la guvern, uită totul şi fac tocmai con­­traiul celor promise. De a­­cest lucru nu ne putem teme din partea d-lui Maniu care este intransigenţa şi corecti­tudinea personificat. Pe lângă aceasta este şi o necesitate politică şi o lec­­ţiune. Liberalii au crezut că ţara românească este sat fără de câini, că ei pot face tot ce le place, fără nici o urmare urîtă pentru dânşii, că toate legile lor infame şi de interes personal făcute contra tuturor şi în dispreţul ţării, vor ră­mâne neatinse şi că puterea lor economică, căpătată prin ele, va rămânea aceiaş­­i la guvern şi în opoziţie. Ei bine, trebue ca odată­­ pentru totdeauna să se rupă­­ acest cerc viţios şi să-şi ia fiecare pedeapsa pentru vina de a desconsidera totul şi toa­te. Dacă opoziţia nu a putut împiedica votarea Constituţiei şi a legilor liberale, ea este datoare ca, odată venită la putere, să desfiinţeze, cu o trăsătură de condei, printr-un simplu vot al parlamentului, toată legiuirea liberală. De altfel, cum am spus, fap­tul că cele zece puncte ale proectului de program princi­pial al d-lui Maniu, nu cu­prind şi punctul privitor la desfiinţarea legislaţiei liberale, se explică prin aceea că el este, cum am zis, de domeniul programului de guvernământ al nouei grupări.­­Așteptăm, dar, cu încredere, CONST. MILLE ­ HUBIWIHI infamia electori dela Dej înaintea Camerei Am denunţat ori opiniei pu­­blice ce urmăreşte guvernul cu alegerea de la Dej. Nepu­tând cuceri mandatul de de­putat, cu toate infamiile să­vârşite la Dej unde generalul Moşoiu a condus alegerea, neputând nici aâdărnici a­ceasta alegeri alegatorii din Dej opunând o dârză rezis­tenţă, neîndrăznind nici s’o invalideze în Cameră, s’a re­curs la o altă infamie jos­nică şi anume, ca sub pre­textul unei anchete parlamen­tare, să se ţină la uşa Came­rei deputatul de opoziţie ales l­a Dej. Raportul comisiei de vali­dare conchide la o anche­tă parlamentară şi ori guver­namentalii făceau pariuri că alesul Dejului nu va mai in­tra în această Cameră. Discuţia asupra raportului a început eri. După un expozeu de poet sentimental al d-lui Soricu, deputat partizan al generalului Moşoiu, părintele Manu, din partidul naţional, a povestit, întemeiat pe docu­mente incontestabile, cum a decurs alegerea aceasta care va rămânea în analele elec­torale ca un monument de ruşine pentru regimul actual, dar în acelaşi timp şi ca o pildă de eroică rezistenţă ce­tăţenească. Generalul Moşoiu înfrânt ruşinos la Dej, crede că-şi va putea reabilita situaţia de „e­lector” în Ardeal printr’un act de străşnicie... parlamen­tară amânând validarea ale­gerii, căci nici guvernul, nici Camera, nu au curajul să in­valideze alegerea. Infamia aceasta nu este nu­mai manifestarea unui senti­ment urât de ură şi patimă politică contra unui partid ad­vers ceia ce nu se obicinuia în trecut chiar în toiul celor mai sfâşietoare lupte politice,­­ dar constitue o primejdioasă , provocare a alegătorilor din Dej şi bun îndrăzneţ, dispreţ, pentru sufragiul universal şi­­ opinia publică. E o bătaie de joc fără pre­cedent. Guvernele cari perd alege­rile se resemnează şi validea­ză pe aleşii opoziţiei. Nu între­ţin agitaţia, nu provoacă in­cidente cari pot exaspera un corp electoral. Dar guvernele car­i îşi pierd capul, cari pen­tru ambiţia de-a salva un mi­nistru agent electoral­, şi cari alunecă pe panta infamiilor de natura aceleia care se dis­cută acum la Cameră, pri­mejduesc ordinea publică. Partidul naţional se va duce la Dej să expună alegă­torilor cele petrecute la Ca­meră, să arate că parlamentul urnelor furate a gonit din Cameră pe alesul lor. Cei de l­a Dej nu s’au liniştit până ce nu s’a proclamat în faţa lor pe alesul lor. Ei vor re­acţiona şi acum, ei îşi vor a­­păra un drept cetăţenesc cu aceiaşi energie cu care au ştiut să înfrunte urgia elec­torală de sub comanda mi­nistrului general Moşoiu. Duminica viitoare partidul naţional va convoca pe alegă­torii din Dej. L. T. A. D-l Daesfhsaer las­ eseistele issrleei noul ambasador al Franţei la Washington care a prezentat preşedintelui Coolidge scriso­rile de acreditare. : BIBLIOT*«' ^snM Pagini 2 Lei Politica Franţei e una şi­ aceiaşi — DECLARAŢIILE D-LUI HERRIOT Anul trecut, când m’am în­tors în Februarie de la Paris, deşi guvernul Poincaré era încă în funcţiune, am arătat că toate cercetările făcute în sferele politice şi diplomatice, duc la concluzia că ori­cum­ ar fi rezultatul alegerilor gene­rale şi oricare ar fi guvernul care ar urma eventual cabine­tului Poincaré, politica gene­rală a Franţei în raporturile internaţionale rămâne una şi aceeaş­i o politică naţională de pace, bazată pe respectul tratatelor şi pe îndeplinirea reală a angajamentelor luate de Germania. In focul polemicelor din cursul şi după alegerile gene­rale diferiţi conducători ai partidelor din blocul stângei au crezut că discursurile pot schimba o politică dictată de interesele superioare ale Fran­ţei, de rănile încă sângerânde şi de mormintele încă deschise ale celor ce au pătimît pentru ca ţara lor să nu mai trăiască sub vecinica ameninţare a in­vaziei şi distrugerei. Azi realitatea şi-a reluat drepturile. Ultimul discurs al d-lui Herriot arată că decepţia a luat locul iluziunilor în su­fletul real al primuluiministru francez. Decepţie şi în ce pri­veşte Berlinul şi în ce prive­şte Moscova. Germania nu-şi ţine angajmentele. Ea nu a dezarmat şi spiritul german nu s’a schimbat. Instalarea unui guvern al „dreptei“ după ale­gerile generale, guvern pre­văzut de „Lupta" a doua zi după rezultatul acestor ale­geri, a deschis definitiv şi o­­chin d-lui Herriot. Prezenţa aliaţilor pe Rin este ultima pavăză pentru securitatea Franţei, declară azi şeful gu­vernului francez. Blocul stân­gei e ţinut să-l urmeze, căci altfel d. Herriot ar putea gu­verna şi cu blocul naţional, căci prin gura d-sale a vorbit de astă­ dată nu d. Poincaré, cum spune presa germană, ci politica naţională a Franţei , una şi aceiaş­­i ca atare o ga­ranţie solidă pentru noua aşe­zare a Europei. E. D. F. Oameni, oameni Cu multă pompă, s-a anun­ţat legea prin care se va creia un mare consiliu legislativ, menit să pună regulă în labi­rintul legislaţiei noastre. Am citit acest proect.. In­tenţiile d-lui ministru de Ju­stiţie sunt desigur foarte lău­dabile. Este a întrona în le­gislaţia noastră regula. Azi, le­gile se bat cap în cap, nimic nu este pregătit şi coordonat. S’a mărit numărul volumurilor colecţiei Hamangiu, dar tot cu atât s’a mărit zăpăceala în legile existente. E dar desigur de dorit ca a­­ceastă stare de lucruri să în­ceteze cu un minut mai înainte.­­ Dar... este un dar. De unde să luăm atât­ia oameni de drept, jurisconsulţi de mâna întâia, care să se consacre a­­cestei opere ? Din magistra- I tură ? Dar ştim, slavă Dom* ■ nului, că magistraţii într’ade­­văr de valoare reală sunt pu­ţini. Din avocaţi ? Dar oare sunt aceştia nebuni,­ ca să vină la o muncă plictisitoare, cu un salar care nu le poate ajunge nici pentru chiria casei. Fatalmente dar se va ajunge la umpluturi, la mediocrităţi şi nu aceasta este scopul legei. Atunci proectul,­­ care de altfel a­ mai fost elaborat sub ministeriatul de Justiţie al lui Stătescu şi dacă nu ne înşe­lăm sub acela al d-lui Disescu — dacă se va vota, ori­cât de bun ar fi, nu va avea nici un rezultat practic. Legea aceasta va da rezul­tate bune,, numai atunci când vom avea oameni, în­deajuns şi pentru magistratură şi pentru barou şi pentru profesorat. A­­tunci numai se va putea vorbi de existența reală a consiliu­lui legislativ. A. B. ! n­i­» ..Lupta“ la Belgrad Situat­ia politică in Jugo-slavia Criza partidului radical.— Diplomaţii in funcţie candidează.— Adevărul asupra lui Rădici.»Greşala guvernului.­ Incertitudine Odată cu intrarea în lupta­­electorală pentru alegerile ge­nerale determinate de lipsa în Skupcina trecută a unei majo­rităţi pentru guvernul Pasic’, situaţia politică în Iugo­slavia a început să fie un izvor de ştiri senzaţionale prin măsu­rile excepţionale luate, în spe­cial, de guvernul din Bel­grad contra lui Rădici şi a partizanilor săi din partidul republican croat — partid ță­rănesc,­ al cărui conducător necontestat e Rădici. Am căutat să-mi dau seama aci de realitatea lucrurilor și am ascultat rând pe rând­ vo­cile tuturor partidelor, cântă­rind interesul politic al fiecă­ruia în expunerea sa. * Mi-am făcut convingerea că vechiul partid radical — azi partid conservator — condus de d. Pasici trece printr’o cri­ză destul de grea. Prezenţa sa la guvern nu se mai dato­­reşte preponderenţei sale în favoarea opiniei publice, ci în special prestigiului politic al d-lui Pasici câştigat în luptel­3 trecute şi în cursul războiului. însuşi acest prestigiu a fost micşorat de abuzurile partiu­nilor şi de îmbogăţirea sa vertiginoasă de la război - coace. însuşi fiul d-lui Pasia, care însă se ţine departe de lupta politică, este atacat în mod viu pe această temă. Pe lângă aceasta, greşelile comise şi în special elementul vio­lent din cabinet, d. Prib­ce­­vici au provocat numeroase disidente, zdruncinând parti­dul d-lui Pasici pe care mâna slăbită a şefului octogenar nu-l mai poate stăpâni cu au­toritatea de mai înainte. Mă­sura de dare în judecată a foştilor miniştri Velizar Ianco­­vici, Coici şi Lazar Marco­­vici, urmăriţi pentru delicte de drept comun de către gu­vernul Davidovici a contribuit de asemenea mult la compro­miterea partidului radical al d-lui Pasici. Numai o înaltă intervenţie a reuşit să suspen­de urmărirea fiului d-lui Pasici odată cu cei trei foşti miniş­tri. Disidentele au provocat escomunicări cari au divizat şi mai mult partidul Pask­i Rezultatul a fost că în ac­tualele alegeri în vre-o 27 de circumscripţiuni partidul radi­cal prezintă câte 2 şi 3 liste în aceiaş circumscripţie. Şe­ful guvernului îşi dă toate si­linţele de a mai reduce numă­rul acestor disidente. Sistemul electoral are la bază scrutinul de listă. Fieca­re listă are o urnă şi se vo­tează, în sistemul sufrag­ului universal, cu bile de cauciuc pe care votantul le primeşte şi închizând pumnul, o lasă să cadă apoi în urna aleasă de el. Una din curiozităţile vieţei politice a vecinilor noştri este, şi candidarea în alegeri a unor diplomaţi în funcţiune. Astfel miniştrii iugo­slavi dela Paris, Praga, Budapesta, d-nii Spa­­latkovici, Neşici, Popovici, ba şi un domn consul sunt candi­daţi în alegeri, fără a fi de­misionat dela posturile lor. In unele cercuri mi s’a a­­firmat că se prepară minis-* trului de externe, d. Nincici, un eșec electoral în circum­­scriptiunea sa și că în candida­rea d-lui Spalaikovici, minis­trul la Paris, ar trebui văzut eventualul succesor al d-lui Nincici în cazul când rezul­tatul alegerilor va permite ră­mânerea cabinetului Pask­i. Bine­înţeles că notez aceasta ca un ecou din multele ce ră­sună aci în focul luptei. ♦ Fireşte că am căutat să discern din ciocnirea patimi­lor politice — ciocnire adesea destul de violentă şi chiar sân­geroasa — care este adevărul în chestia Rădici. Asupra şefului partidului re­publican croat mi s’a dat şi în lumea politică şi în lumea di­plomatică indicaţiuni cari con­­vergează toate în sensul că, fără a avea prea dezvoltat simţul răspunderilor politice, Rădici este un agitator stăpân pe sufletele partizanilor săi cari încă acum trei ani erau de 60—70 la sută din votanţi în toată Croaţia. Orice dis­curs el şi el începe, invocând spiritul Mântuitorului şi al Fecioarei Maria. E un orator care înflăcă­­­­rează şi limbuţia sa e prover­bială. Multe din acuzaţiile ce i se aduc se datoresc abuzului ce face de cuvânt, de declara­­ţiuni şi de angajamente. Ast­­­­fel se citează că are mania­­ protocoalelor şi că acum trei­­ ani a încheiat unul şi cu d. P.Isici, care, pe atunci, stabi­lea cu şeful croat, o înţelegere politică. Numai guvernul ac­tual şi în special d. Pribice­­vici văd în Rădici un adver­sar al unităţei iugo­slave. Par­tidele de opoziţie, chiar cele din Serbia veche, văd într'în­­sul un partizan al unităţei iu­­go­slave, dar un apărător ze­los al libert­ăţ­ii Croaţiei şi un element care tocmai spre a nu luneca într-o politică de au­tonomism, trebue asociat la răspunderile conducerei sta­tului iugo­slav — ceea ce era aproape câștigat sub fostul­­ guvern Davidovici, dar a fost ■ zădărnicit de rivalitatea poli-­­­tică a d-lui Pribicevici.­­ Urmărirea lui Rădici s’a­­ făcut pe baza unei legi din 1922 contra comuniștilor. Ma­rea majoritate a spiritelor im- 1 parţiale consideră procedarea r­­ceasta a guvernului Paskci ca nefericită întru cât tribunalele respingând neadmiterea liste­lor de candidaţi a partidului Rădici şi considerând ca nese­rioase documentele prezentate de guvern în contra sa, ac­ţiunile candidaţilor radicişti au sporit şi mai mult, aşa că se escomptează până la 90 şi 95 la sută din voturi pentru aceşti candidaţi în toată Croaţia care dă 75 de depu­taţi în Scupcină. Guvernul stă acum pe gân­duri dacă în momentul când tribunalele vor preda listele de candidaţi municipiilor prin intermediul poliţiei, el nu tre­bue să ordone înlăturarea lis­­­­telor radiciste ca ale unui par­tid care ameninţă siguranţa statului. Ar fi să nesocotească adică actul justiţiei. Unii cred că s’ar putea ca guvernul, îm­pins de d. Pribicevici, să ia a­­semenea măsură. Alţii o cred imposibilă. De aceea, deocamdată, si­tuaţia rămâne incertă. Guvernul se mai bizue şi pe o greşală politică pe care ar putea-o comite Rădici dând cu­vânt de ordine în Croaţia par­tizanilor săi să se abţie de la vot în caz când listele sunt înlăturate. Opoziţia pare însă sigură că în asemenea even­tualitate cuvântul de ordine al­­ lui Rădici va fi : trecerea vo­turilor asupra partidului de­mocrat, condus de d. Dav­do­rici şi asupra celorlalţi candi­daţi ai opoziţiei, între cari sunt şi a republicanilor condu­şi de d. Trâmbici, fost ministru de externe. In acest caz, situaţia gu­vernului Pask­i ar deveni şi mai dificilă. EMIL D. FAGURE i „Panther“ la Belgrad | Vă aduceţi aminte de lovitura Germaniei de la 1911? Kaiserul şi clica lui militaris­­tă umblând cu lumânarea d­upă conflict cu Franţa au expediat la Agadir, adică In zona de in­fluenţă franceză din Maroc, cru­­cişătorul „Panther“ cu misiunea pasă­mi-le el şi a proteja cei câţiva colonişti germani de acolo. Eu­­ropa s'a trezit astfel la doi paşi de război, şi numai perspicaci­tatea lui Caillaux a putut fa­naliza furia germană spre acel tratat din 1912, despre care s'a spus că era pentru Franţa o vic­torie fără arme. Belgradul nu este insă port la mare şi Germania nu mai are d­readnought-uri. In schimb i-a rămas lipsa de tact, trufia, insolenţa şi provo­carea pe care s'a sprijinit per­­manent diplomaţia germană. Pentru că un cetăţean iugo­­slav, de origine germană e mal­tratat în Iugoslavia, guvernul­­ german prin reprezentantul său­ a făcut o intervenţie diplomati-­­­că, în genul ultimat­urilor de dinainte dfn război. Este şi aces­ta încă un simptom, că Germa­nia prusacă n’a învăţat nimic, şi că greşala de a nu fi ţinut Berlinul cel p­utin câteva săptă­mâni sub cavalcadei cuirasieri­­lor francezi este ireparabilă. Căci este un act barbar, care nu poate face cinste unui stat, agresiunea săvârşită asupra ce­­tateanului iugoslav de origine germană Kraft, care din întâm­plare a fost şi un om foarte cum se­cade. Primul care trebue să se fi simţit ruşinat că o aseme­nea brutalitate se poate înfăptui, fără ca autorităţile să descopere pe vinovaţi, trebue să fie desi­gur insuş guvernul iugoslav. Iar opinia publică civilizată va fi desigur unanimă in a judeca pe fiecare după merit. Dar este o insolentă specific junkerească intervenţia guvernu­lui german pentru cele întâm­plate cetăţeanului iugoslav. Şi a nu fi pus la locul său pe di-­­plomatul culpabil ar fi fost o greşală cu consecinţe destul d­e­­ serioase. Protecţia minorităţilor? Evident! Dar de către un pro­tector calificat, Germania, care a considerat naţiunile mici ca simple incidente in marşul asu­pra lumei, nu este calificată să intervină pentru protecţia mino­rităţilor. Există o societate a Naţiuni­lor însărcinată cu scopul aces­ta, iar dacă nemţii vor să be­neficieze de protecţia ei, n'au de­cât să intre in Societate. Dar asta implică recunoaşte­rea şi executarea tratatului de la Versailles, pe care Germania îl consideră ca un petec de hâr­tie. Lt. Fuziunea Brătianu -- dr. Kausch In sfârşit, ca o replică la fu­ziunea partidului naţional cu cel naţionalist,, a tras şi parti­dul liberal o fuziune cu d. dr. Kausch. Pertractările au fost scurte. D. Brătianu a adus ca aport forţa partidului liberal, iar d. dr. Kausch forţa partidului şvă­­­­­besc. Portofoliile s‘au împărţit­­ proporţional cu aceste forţe, şi­­ un schimb de scrisori Brătianu­­(" Kausch a fost publicat la „Vii­­­­torul". Fuziunea era fapt inde. ■ plinit. Iată însă că un comunicat semnat de direr­ia partidului şvăbesc anunţă că d. Kausch a vândut ce n’avea, adică parti­dul şvăbesc. Faptul a produs o vădită e­­nervare în tabăra liberală, care aştepta dela dr. Kausch o sen­­sibilă sporire a forţelor ei popu­lare. Cum însă comunicatul parti­dului şvăbesc arată că d. depu­­tat Kausch n’a deschis nicioda­tă gura de când a intrat în Parlament, d. Ion Brătianu, pentru a nu rupe fuziunea şi a-şi deprima şi mai mult parti­­zanii, a hotărât păstrarea d-lui deputat Rausch în calitate de mameluk. D. Manolescu Strunga a primit instrucţiuni să-i elibereze cuve­­nita carte de identitate. " K. R. / P Luni 2 Febr. 1925 __ PUBLICITATEA 8«primeşte direcţia Administraţia darului şi ia toate Agenţiile de publicitate 2 LEI NUMĂRUL IN TARA 4 LEI IN STRĂINĂTATE Director EMIL D. FAGURE CREIONUL AITU BUT­AȚII Un nou succes ! J MADGEARU (către Mih­alache). — încă un succes, şefule! Sovietele ne felicită telegrafic pentru publicarea şedinţei secrete In chestia av­ioanelor I MIH­ALACHE. — Şi apoi onoarea partidului cere că dacă e secret, apoi să se pub­l'ce I Premiul In jurul decernării premiu­lui naţional s-a născut o vie polemică, întreaga epopee na­ţională : neutralitatea, răz­boiul, victorios la început, de­zastruos apoi; ocupaţia duş­mană ; vremurile de bejenie ale retragerii în­ Moldova; e­­roismul soldaţilor de la Mără­­şeşti şi Mărăşti şi victoria fi­nală care a dus la izbânda i­­dealului naţional, a fost des­­mormântată din arhiva pră­fuită a Istoriei, ca să se tragă argumente, pro şi contra, de­cernării premiului naţional scriitorului Ion Slavici. Din discuţiunea care a ur­mat s‘a născut o întrebare: Care era datoria acelora cari, neputând îmbrăca uniforma militară, au stat fie în terito­riul ocupat, fie în spatele fron­tului moldovean ? Răspunsul la această între­bare este simplu : datoria tu­turora era să caute, prin orice mijloc, să ridice moralul lup­tătorilor de pe front. Iar acei cari nu puteau să-şi înăbuşe , sentimentele, protivnice felului către carii pornise armata ţă-­­ rii, aveau suprema datorie să tacă. Am văzut germanofili înfo­caţi murind pe front, vitejeşte, făcându-şi datoria către ţară. Din momentul în care goarna a sunat mobilizarea mai pre­sus de idei , mai presus de sentimentele şi convingerile personale, era ideia de Patrie Şi marea majoritate a ace­lora cari au urmărit, în epoca naţional neutralităţii, să dea o altă în­drumare politicei româneşti de­cât acea care ne-a dus la iz­bânda idealului naţional, a în­ţeles că propaganda trebue să înceteze în clipa în care răz­boiul a fost declarat. O minoritate nu a putut să se identifice cu idealul naţio­nal. Şi acea minoritate nu a înţeles că trebue să tacă atâta vreme cât glăsuia tunul. S-a criticat, în vreme de răz­boi, obiectivul către care se în­dreptau oştirile ţării; s’a otrăvit sufletul celor rămaşi sub căl­câiul duşmanului; s’a aruncat otrava în tranşee ca să demora­lizeze pe soldaţii cari urmăreau dobânda idealului naţional: bro­şuri, ziare şi publicaţii scrise din îndemnul şi sub protecţia vre­melnicului cuceritor. Şi mulţi soldaţi, citind cele ce se scriau la Bucureşti, au de­zertat, au fost prinşi, au fost ju­decaţi şi zac, astăzi, în ocne. Dacă numai aceasta ar fi con­secinţa acţiunii acelora cari s’au pus în serviciul duşmanului, în vremurile de bejenie vina lor nu se poate ierta, nici nu se poate uita, oricum­ ar fi fost serviciile pe care cei vinovaţi le-ar fi adus culturii româneşti sau ţării îna­inte de război. Pentru cine a trăit epoca răz­boiului problema decernării pre­miului naţional este o axiomă care, ca orice axiomă, nu are ne­­voe de demonstraţie. RADU MATEI mmamnmmm ! ramate Poezia la Cameră D. L­­. Sorten, poet şi deputat liberal a apărat ori, la Cameră, ticăloşiile săvârşite de organele guvernului in alegerea de la Dej. D-sa şi-a citit discursul şi cum e om de litere a vroit să înfă­­şure în aurul artei, noroiul e­­lectoral din celebra localitate ardeleană. Pentru că ne-a plăcut foarte mult, redăm un fragment din poema In proză citită ori de d. Soricu : „Era noapte. Peste lăcaşul in care se odihnea amfora pânte­coasă de voturile vânjoşilor do­jeni, se aşternuse umbre nepă- î­­transe. u Un câine latră in depărtare şl *" o arătare se strecoară ca tipa­rul in sfântul lăcaş al primă­riei. Cine e şi ce vrea ? E un a- ' gent şi e de al nostru, împăr- I tăşit cu poruncă să înjumătă- ' ţească orna.­­ O, dacă e de al nostru fie bine­­ venit şi apărat să fie de duhu­­­­rile rele Dobrescu şi Filipescu! Şi apărat va fi, căci creşti- . neasca binecuvântare a proto­popului Herman pluteşte veghe­toare deasupra sa.­­ E noapte, cum spus-am. Câi­nele în chestiune nu mai latră. Iată o mână firavă dar hotărită i se Întinde spre nună. O, clipă ! Istorică a neamului meu urgi­sit in veacuri crunte! Sună in sufletul meu trâmbiţa deştep­tării I Acum se prăznueşte ma­rea izbăvire ! Curaj, frate agent I încă o cli­pă şi a noastră fi-va izbânda I Deodată, ce sonet sinistru ce strânge inima-mi de român, în minghinea groazei? Sânt pal­me — veil I — palme dobrescie­­ne cari cad ca ploaia pe faţa pală a apostolului. Iar un gu­s tenebros filipes­­cian se aude: — Paştele şi CyrrisSoşii măd­ de hoţi DEŞCA Un proces verbal „sui generis“ In dosarul alegerii de la Dej, la pagina nr. 1, se află urmă­torul proces verbal, înregistrat la nr. 2552 din 5 Decembrie 1924, al tribunalului din loca­litate. „Astăzi, anul 1924, luna De­­cembrie în 3 zile, ora 23 p. m. noi Niculescu I. A. Nicolau, po­liţaiul oraşului Dej, am fost in­sultat, în curtea prefecturii ju­­dețului Solnoc-Dobâca, unde am fost chemat pentru restabi­lirea ordinei, de către d. Grigo­­re Filipescu, deputat, domiciliat în București, cu cuvintele: „să mă pupi în c..." „Drept care am încheiat pre­zentul proces verbal“. „Poliţaiul oraşului Dej (ss) Indescifrabil „Asistent“ (ss) StainerM Nu ne miră faptul că s‘a pu­tut găsi un poliţai în stare să închee un asemenea proces ve­r­­baL Ceeace ne miră este că s’au găsit magistraţi cari să permi­tă înregistrarea prozei poliţaiu­lui ; că acest proces verbal a putut să fie anexat la un do­sar menit să ajungă în discuţia publică a Adunării deputaţilor şi că până astăzi nu am aflat vestea destituirii poliţaiului ca­re l-a redactat. Tare am fi curioşi să aflăm părerea ministerului de interne asupra acestui unic incident e­­lectoral. R. M.

Next