Lupta, iunie 1925 (Anul 4, nr. 1041-1066)

1925-06-11 / nr. 1050

­finul iti. No. 1050 Director Politie CCIUT. M­­­L L E ABONAMENTUL Pe 12 ÎHRi ..... 400 Iei P® 6 Uimi....................... 200 Ie! Pe 3 ismi ..... 100 iei REDACTIA SI ADMINISTRATIA Bucurezi Str. Sărindar, 12 Şi Occidentul garantat Ce va face Orientul ? Ziua de ari aduce, după a­proape trei ani de frămân­­tări şi discuţiuni, o mare vic­torie pentru pacea lumei. Franţa şi Marea Britanie au stabilit o înţelegere definitivă. Acupa care Anglia va consi­dera drept „casus belli“ orice violare din partea Germaniei a clauzelor militare şi terito­riale interesând frontiera re­nană, obligându se să pună la dispoziţia Franţei şi Bel­giei totalitatea forţelor sale militare­, navale şi aeriene­Cu un asemenea pact, pro­blema securitatei frontierelor occidentale e soluţionată şi o eră de muncă şi de prosperi­­litate se deschide sub aus­piciile păcei în lumea celor două mari democraţii de din­coace şi de dincolo de Ca­nalul Mânecei. Germania e chemată de astadata a med­ia serios asu­pra viitorului ei. Ori se va decide, in faţa realitâţilor, a renunţa la politica de revanşă, a împlini cu realitate toate condiţiile prevăzute pentru desarmarea la care s’a obli­gat şi a face f­ţă cu stricteţe plăţitor conform planului Da­wes şi atunci nimic nu se va opune intrarei ei în Liga Na­ţiunilor, semnând un act de siguranţa în totul conform con­­diţiunilor pactului anglo-fran­cez—ori Germania îşi va de­masca de pe acum intenţiu­­nile, de a perpetua neliniştea în Europa occidentală şi de astă dată se va afla in faţa a două mari puteri vecine cari vor şti să-şi impună voinţa e a asigura pacea şi re­facerea prosperitaţei în Europa occidentală. Ceea ce neliniştea Europa centrală şi răsăriteană era a­­titudinea neclară a Marei Bri­tanii faţă de aceasta parte a noului aşezământ de pe con­tinentul european. Indicaţiunile venite ori din Geneva, odată cu cele privi­toare la pactul occidental, cla­rifică situaţi­unea. Marea Britanie nu întinde pactul său cu Franţa până la o garantare militară a fron­tierelor orientale, dar nici nu proclamă dezinteresarea sa faţă de soarta acestor fron­tiere. Din potrivă, în mod spe­cial Marea Britanie declară că va observa cu credinţă sti­­pulaţiunile şi obligaţiile din tratatul de la Versailes, re­cunoscând şi afirmând valoa­rea proterţiunei pe care Pac­tul Ligei Naţiunilor îl acordă frontierelor Poloniei şi Ceno- Slovaciei. De asemenea An­glia lasă Franţei întreaga li­bertate de a da orice formă va crede de cuviinţă obliga­ţiunilor sale generale şi co­mune in interesul aliaţilor săi, iar în cazul când aliaţii ei de la Est ar fi obiectul unei a­­gresiuni caracterizate, Franţa va fi autonzată să utilizeze zona renană demilitarizată drept câmp de operaţiuni spre a ajuta pe aliaţii atacaţi. Ultima această clauză arată că Anglia recunoaşte legătura inevitabilă între frontul ori­ental şi cel occidental al nou­lui aşezământ european: o a­­gresiune în potriva Poloniei şi Ceho Slovaciei pune astfel în mod automatic in mişcare bontul de pe Rin şi deşi azi Anglia nu se angajaza a a­­păra acest front în eventuali­tatea unui atac german la Est, in momentul când el s’ar pro­duce, cu greu Anglia îşi va păstra neintervenţiunea. Libertatea pe care şi a asi­gurat-o Franţa de a da „orice formă va crede de cuviinţă obligaţiunilor sale generale şi comune în interesul aliaţilor săi din Est“, pune importanţa MiCei Înţelegeri pe primul plan. Din nou reapare în între­gime valoarea politică şi mi­litară a acestei constelaţiuni, aşa cum a conceput-o şi îndru­mat-o geniul lui Take Ionescu. Acum începe abea rolul ei determinat în garantarea fron­tierelor orientale ale aşeză­mântului european stabilit prin tratatele de după râzboiu. Câtă vreme între Franţa şi Marea Britanie acordul nu era definit, raporturile între estul şi occidentul european nu puteau fi nici ele definite. Azi, pactul anglo francez cla­rficând situaţiunea, va per­mite Franţei şi statelor amice din centrul şi răsăritul Eu­ropei să se mişte liber spre a găsi pentru garantarea fron­tierelor orientale un pact tot atât de solid ca şi pentru ga­rantarea celor occidentale. O fază de vigilentă acţiune externă se deschide pentru România, ca şi pentru alia­tele sale din restul european. Problema securităţei fron­tierelor răsăritene e coapta şi vi­­orul apropiat este al solu­­ţionarei acestei probleme fără de care pacea europeană nu e de­cât pe jumătate rezol- Voltu« Emil D. Fagure Bine-ţi face, d-te Iorga! D. Iorga a avut dulcea şi nevinovata iluzie că liberalii sunt oameni civilizaţi şi că ei ştiu să facă o deosebire între politica lor meschină de partid şi interesele generale culturale ale ţârii. Aşa fiind, d-sa a acceptat să reprezinte ţara de mai multe ori în străinătate, să se ducă la Paris unde a ţinut la Sor­­bonna cursul său relativ la România, la cultura noastră şi s’a ocupat de şcoala de la Fontennay aux Roses, al că­rei creator este. Pentru aceasta, statul ro­mân­­ a furnizat, bine­înţeles fondurile necesare L­ar­d. Iorga a avut naivi­tatea să creadă că acceptând fondurile de la guvernul li­beral care, din nenorocire, re­prezintă acum statul român, nu contractează nicio obl­ecţie faţa de guvernul d-lui Brătianu. S’a înşelat amar, căci con­cepţia brabemior e de a con­funda interesele statului român cu acelea ale* pro­priei lor di­nastii, ori distanti, cum spu­nea d. V nt la Br­itanii în râ­pos la Voinţa Naţională. Când brat­enii au dat fon­duri d-lui Iorga ca sa repre­zinte cu cinsce ţara in str­ă’­­nătate, au înţeies câ ei i’au trimis pe d. Iorgi şi că deci acesta le e dator ceva.­­ Când însă, d. Iorga nu i- a *Mnai cru­ţ­at ci s-a atacat cu viole­nţa, indignarea liberala nu a mai cunoscut margini .—Auzi d-ta, obligatul nostru să fie atât de puţin recunos­cător şi sa ne atace! Şi atunci d. Iorga a primit primul avertisment că nu va mai fi cruţat. A doua zi a urmat atacul. Viitorul a pu­blicat un articol plin de in­famii la adresa d-lui Iorga. Profesorul erudit şi stimat de către partidul liberal şi de presa lui, a ajuns acum vaca aceea care, după ce a fost mulsă (mulsă de cine?) dă cu picioarele de dinapoi şi varsă găleata cu lapte, a a­­juns azi omul—orchestră, pi­ticul de la Moşi, şeful de clacă cometa fărâ coadă, moaştele unui sfânt care aduce ploaie,etc Şi nu se putea ca d- Iorga pentru d-nii liberali să nu devină şi apărătorul interese­lor streine Articolul sfârşeşte un adevăr astfel: „Pentru o­­mul de bun simţ d. Iorga nu mai este astăzi decât un fastuos condottier verbal al intereselor protivnice propriei sale aureole de apostol al Neamului“. Adică, pe şleau d. Iorga nu e nici mai mult nici mai puţin decât un trădător de neam, un vândut streinilor. * Credem că, cel puţin, de astădată , Iorga s’a convins câ n’ar fi trebuit să aibă ni­­ciun contact cu aceşti oameni cari sunt mai murdari decât tovarăşul sfântului Antoniu şi cari nu înţeleg altceva decât interesele partidului lor, con­fundând ţara cu dânşii. Tot ce e atins de oamenii aceştia se murdăreşte şi înjoseşte. Pe viitor d. Iorga a învăţat, sperăm, dar cam târziu, să-i cunoască și să-i aprecieze. C. M. t 4 Pagini 2 Lei De câte­va zile oficiosul guvernului se căzneşte să denunţe opoziţia coalizată că atacă Coroana ! S’a în­cercat şi în Cameră de că­tre d. Mârzescu să se re­­editeze acele vechi clişete asupra «antidinasticismului» acelor cari au pornit acţiu­nea de răsturnare a guver­nului. După concepţia brătienis­­tă cine îndrăzneşte să faci opoziţie unui guvern pre­zidat de d. Ionel Brătianu este ori un bolşevic ori un antidinastic sau amândouă la un joc. Şi dacă se ridi­culizează în presă sau în parlament o astfel de con­cepţie balcanică sau fana­riota asu­pra dinasticismu­lui partidelor, d. Mârzescu se erijează în jandar­m­ul Co­roanei, iar d. Duca cere ca regele să nu fie introdus în polemicele politice decât de acei de pe banca minis­terială cari revendică şi a­cest privilegiu de-a pune în discuţie persoana regelui, numai ei, cum le convine brătieniştilor şi când le con­vine. Atitudinea aceasta preo­cuparea miniştrilor şi a fosei guvernamentale de a atrage în polemicele de par­tid persoana suveranului, are, fireşte, un anumit rost acum în ajunul audienţe­lor şefilor opoziţiei. Brăt­eniştii au urmărit să se creieze la palat o anu­mită atmosferă. Bine­înţe­les că şi miniştri cari au lucrat, zilele acestea, cu re­gele au încercat să facă in­trigi, să învinuiască opozi­ţia că atacă Cor­oana. Dar intrigele şi minciu­nele acestea grosolane nu pot prinde de­oarece e de presupus că regele e în cu­rent cu­ acţiunea opoziţiei coalizate, acţiune care se mărgineşte strict în cadrele legilor şi cu o condescen­denţă faţă de Coroană care nu s’a văzut la liberali când dau asalt puterei. Şefii opoziţiei d­in­ Iorga, Maniu, Mihalache şi Arge­toianu se vor pune, zilele acestea, în raport direct cu suveranul şi­­ vor lămuri asupra situaţiei interne aşa că toate intrigile şi echivo­­curile vor fi risipite. Regele va afla adevărul asupra celor petrecute în parlament şi asupra moti­velor care au determinat o­poziţia coali­ată să porneas­că acţiunea de răsturnare pe care nu o va înceta până ce nu va dobori actualul regim. De rezultatul acestor audienţe depinde nu înce­tara sau suspendarea ac­ţiunei opoz­ţiei coalizate, ci avizarea la o luptă şi mai dârză pentru gonirea regi­mului. LI. Şefii opoziţiei la Rege Granate Să facem ştiiniul D. Petronius — a cărui ru­brică zilnic e un fel de pază in pustiul coloanelor ,/Viitor­ului” — publică in numărul de eri al oficiosului un frumos articol intitulat: „Salariu şi suflet”, pe care il încheie astfel: Cine are pasiunea de a fa­ce ştiinţă nu găseşte nici o altă răsplată mai frumoasă, nici o altă fericire mai adevărată, de­cât munca, decât cetitul, decât cercetarea în laborator. Ce leafă poate face mai feri­­cit pe un savant, decât o desco­perire, decât munca de-a face această descoperire ? Să căutăm astfel cu toţi a creli, în suflete dorul de ştiinţa. Cu acest dor putem băga în focul sărăciei pe mulţi tineri, fără remuşcarea că, i-am, nenorocit. Din potrivă D. Petronius are, fără îndo­ială, dreptate. Dar numai un principiu, pentru că rândurile d-sale au apărut în organul partidului liberal şi al guvernu­lui Brătianu. Să ceară „Viito­rul” tineretului să se dedice ştiinţei, deci sărăciei, e puţin cam indrăsneţ. Un partid care se... dedică bogăţiei n’are au­toritatea morală să predice al­tora privaţiunea. Ceea ce face partidul liberal e tocmai stimularea, prin e­­xemple cotidiana, a tuturor poftelor ! E greu să ceri creiarea unei atmosfere culturale şi ştiinţi­fice, când de fapt creiezi at­mosfera paşapoartelor şi a co­interesărilor cari bagă pe bră­­tienişti „In focul” — cum spu­ne d. Petronius — a­i milioa­ne pe an tantieme şi lefuri de căciulă! DESCA ••• Parlamentar „constructiv“ Mascarada de la Cameră Îndemnăm cu stăruinţă pe cetăţenii Capitalei să se ducă, zilele acestea, în număr cât mai mare la Cameră spre a vedea în ce hal de decădere a adus guvernul regimul par­lamentar. Reforma administrativă prezentată de prmul-minis­­tru şi înfăţişată ca o... mare operă constructivă, este în rea­litate, o îndrăzneaţă şi incon­ştientă încercare de­ a trans­forma administraţia ţarei în­­tr-o anexă a partidului liberal. Spectacolul care se desfă­şură acum, la Cameră cu vo­tarea pe articole este pur şi simplu odios, constituie cea mai mare ruşine pentru ac­tualul guvern şi partidul care-l susţine. Parodia scandaloasă a vo­­tărei va rămânea de pomină. Opoziţia c­auzată care a declarat ca consideră ca nea­venită o asemenea votare, se mărgineşte a sublinia prin a­­Plauze ironice mascarada par­lamentară de la Cameră. Miniştrii stau deconcertaţi pe banca ministerială. Monş­­ca votav­ei funcţionează în chi­pul cel mai deşănţat. înşişi guvernamentalii stau ruşman la locurile lor şi nu mai n­aică mâna ca să scape de i­­roniile crude ale opoziţiei. Regimul trăeşte ultimele, sale zile într'un groaznic și rușinos supliciu. L. T. A. în Cehoslovacia Agricultura Când am trecut de Oradia Mare, câmpul a î­nceput să se arate mult mai vioi mult mai luxuriant, mai bine lucrat. Sub ploaia care căzuse păşunile şi fâneţele păreau mai verzi şi mai frumoase, lanurile de grâu în plină vigoare de des­voltare, iar secara pe unele lo­curi întrecea un metru înăl­ţime. De prins cu recoltele re­lativ t­­reite din vechiul regat, cu păşunile şi fâneţele arse de soare, aceste câmpii mă­noase, mi au făcut o impre­siune de sanătate şi de pu­terea de producere a acestui pământ. Aceiaşi impresiune o am şi in Cehoslovacia. De altfel stăpânirea ungurească, a avut darul de a învăţă pe săteni să cultiva bine pământul şi acum, când graniţa s’a pus intre noi şi vecini noştri,— cehoslovacii ne fac să uităm ca şi la ei şi la noi, acum şapte ani, erau tot unguri. ♦ * * Surprinderea ce am avut nu mai avea margini, când am vizitat comuna rurală Pricazy în binecuvântata regiune a Hanei, de lângă Ollomuz cu cooperativa ei agricolă. Acolo ara vizitat Primăria in capul­ căreia, este d-l Vaca (citeşte Vatza), prieten intimat prezi­dentului Masaryk, fost mult timp deputat, dar care a re­nunţat la toate aceste demni­tăţi, pentru a se sacrifica co­munei sale natale şi pentru a îngriji micul său domeniu de 100 hectare, din care a făcut o minune agricola. Am fost primiţi la Primărie. E un palat în toată accepţiu­nea cuvântului, un palat comu­­nal, cu o sala mare de spec­tacole şi concerte, cu un res­­taurant, o cafenea şi berărie, sală de g­inastică, localul Socolilor, societatea atletică renumită, care pe timpul do­­minaţiunei austriace seiv°a şi de organizaţiune politică.Toate aceste, in afară de sălile des­tinate primăriei propriu zisă şi ser­viciilor ei. Şi toate a­­ceste într’o simplă comună ru*­laia de 1300 locuitori cu ţă­rani adevăraţi, care se ţin de plugărie, unii mai bogaţi, alţi mai puţin, dar toţi în stare bună. Satul are şc­oli comu­nale, grădini de copii, are doc­tori, dentişti, moaşe, în sfârşit o mică celulă complect orga­­n­zată.* * * Ne am dus să vizităm fer­mele particulare. Am vizitat mai întâi ferma d-lui Vaca, care cum am zis are o întin­dere numai de o sută de hec­tare. Din această întindere d-sa a putut sa facă milioane şi ferma d-sale este ceva minu­nat. Organizaţiune perfectă, o curăţenie desf­ârşită, grajdu­rile de animale, aerisite, cu­rate şi îngrijite, întocmai ca o casă de locuit. Nimica nu lipseşte. Dar admiraţia noas­tră nu a mai avut margini, când am in­trat în alte ferme, de ţărani cu stare mijlocie, proprietari a cel mult 10 hec­tare. Şi acolo am găsit aceaat organizaţie modernă. După grajduri,am vizitat locuinţele. Mulţi orăşeni de la noi, ar fi ruşinaţi să intre în aceste lo­cuinţe a unor oameni mod­şti. Curat pretutindeni, o mică bi­bliotecă la toate casele, mobile confortabile, trei-patru odăi. Când te gând­şti la locuinţele de troglodiţi a ţăranilor noştri, mai ales din România veche parcă ţi-e ruşine de-a te numi român Am intrat în ferma unui ţă­ran care nu avea în plina pro­prietate decât două hecta­r­e care mai avea arendate, încă doua. Aceiaşi ord­ie, aceiaş curăţenie, aceiaş muncă orga­nizată, aceleaşi vite bine in­­grij­­e, un număr de şase, totul ca şi la fermele cele mari, dar, bine­înţeles, în mic. *** Ce bine ar fi ca guvernul nostru să organizeze călătorii în Cehoslovacia din care să facă parte învăţători, preoţi şi ţărani, care să vadă cu ochii lor ce se poate face cu muncă inteligentă şi cu soli­daritatea tuturor! CONST. MILLE Noi şi America O depeşă din Statele­ Unite ne vesteşte că s’a refuzat a­­colo pur şi simplu propune­rea de a se regula datoriile noa­tre particulare în felul cum s’au regulat şi cu cele­lalte state europene. America ne cere plata da­toriilor către cetăţenii ame­ricani, fără întârziere. Un început al ace­stei stări de spi­rit, am avut cu prilejul pro­cesului pe care casa Baldwin l-a m­entat Statului român. Această actuamne în­potriva noastră dovedeşte puţina sti­mă de care ne bucurăm în Statele Unite, dovedeşte încă odată că americanii nu mai cred dacă pot să mai stea de vor­bă cu românii în cei c­e prveşte afacerile. In prima linie rip­taţia noastră de stat în care anti­semi­­smul domneşte, propa­ganda energică de denigrare contra noastră, pusă la cale de unguri şi necombătută cu nimic, nea înstrăinat toate simpatiile. Pe lângă aceasta, politica noas­tă economică şi financiară, inaugurată de d­l Vintilă Brătianu, a îndet­ăr­tat pe toţi străinii de la orice întreprindere în România, şi mai este şi faptul că nu ne am ţinut de vorbă in ce care pri­veşte datoriile noastre, că am fost debitori necinstiţi. Şi noi, adi­o singur d l Brătianu, ne mai mirăm că leul nostru nu este cotat ast­fel cum merită el şi că este mult mai jos decât dinarul sârbesc, care valorează aproa­pe de trei ori cât teul, decât leva bulgărească şi decât co­roana choslovacă. Ale noastre dintru ale noas­tre, cu sigura menţiune că nu sunt păcatele noastre acelea pe cari le ispăşim, ci păcatele şi nebunii­le guvernanţilor noştri­­ B. R. Francezii despre rezol­­virea crizei belgiene Paris, 9. — Rezolvirea crizei de guvern în Belgia a făcut de­osebită impresia In cercurile po­litice franceze. Ziarul cartelului „Ere Nou­­velle" declară că socialiştii francezi art. face bine, dacă ar învăţa ceva (lela colegii lor bel­gieni. Socialiștii francezi nu vor să colaboreze nici cu radicalii, pe când socialism belgieni sunt ga­ta să colaboreze chiar cu cleri­­călii. Instantanee de la Cameră Reforma administrativă Fotoliul prezidenţial este o­­cupat de d. Petre Gârbovicea­­nu, cel mai blajin dintre preşe­­dinţii Adunării deputaţilor. La tribună se urcă d. Leonte Mol­dovanu, raportorul prozesului reformei administrative. Opozi­ţia primeşte cu aplauze entusia­­ste pe d. raportor care, vădit emoţionat, îşi scoate ochelarii din buzunarul vestei, li aşează pe naşi deschide proectul la art 108, tuşeşte de câteva ori. Opo­ziţia strigă: „Bravo!“, „începe gimnastica suedeză! Sus ! Jos! Sus ! Jos !“. (Ridicările de mâini aproba­tive ale deputaţilor majoritari cari discută, pe articole după noul regulament, reforma admi­nistrativă). Intr’un sgomot infernal d. Leonte Moldovanu citeşte... Ce anume nu se poate preciza... După modul cum citeşte d. ra­portor — după câte o foae de hârtie sau după proectul tipă­rit bănuim că este vorba de un amendament, prezentat de ma­joritate, aprobat de guvern şi comitetul delegaţilor. (Aplauzele opoziţiei nu mai contenesc). Art. 135. D. PREŞEDINTE: Are? OPOZIŢIA IN COR: Ce să aibă ? VOCI: Raportorul? N'are! ALTE VOCI: Ba, are! ALTELE: N'are! Pe onoarea mea ! D. PREȘEDINTE (repetă în­trebarea): Are ? D. RAPORTOR: Are! VOCI: Ce să aibă, d-le pre­ședinte ? D. PREȘEDINTE: Amenda­ment. VOCI: A ! Amendament! A­­re! (Aplauze frenetice. Strigăte de „bravo!" căci „are!"). Art. 133. PREȘEDINTELE: Are ? VOCI: Nu mai are! ALTE VOCI: Are dar... s’a is­prăvit ! Scena se repetă. D. raportor continuă citirea articolelor. La un moment dat d. Leonte Moldovanu sta cu mâna dreap­tă în buzunarul pantalonului. „Scoate mâna din buzunar d-le! Nu stă frumos ce faci !*' strigă corul opoziţiei... O voce buclucaşe, crezând că este vorba de un articol reia scena de-acapa : — Are ? — N'are! — Ba are! — Ba n'are! — N'are, d-le, pe onoarea mea! (Aplauze frenetice. D. raportor lsî sc bate mâna din buzunar ; se uită pe sub ochelari la opo­ziţie încruntat şi reîncepe citi­rea articolelor) . O VOCE LA OPOZIŢIE: Mai repede, d-lor! Ţara aşteaptă re­forma administrativă. Opinia publică nu mai poate răbda! Daţi-i legea de care are nevoe ! D. N. IORGA: Cum ? Tot ace­iaşi lege se votează şi acum ? Nu s'a terminat ? D. RAPORTOR: Pentru sub­­prefecţii din Basarabia... VOCI: Basarabia? Ura! Tră­iască Basarabia! ALTE VOCI: La Zguriţa! La Zguriţa! VOCI: La Moşi! La Moşi ALTE VOCI: Asta e circ! Haideo! Huo! Huo! La ordine! A venit­­primul ministru! Tăce­re! (Opoziţia face o manifesta­ţie „de simpatie" primului mi­nistru !). D. LEONTE MOLDOVANU: Articolul IOO şi ultimul... D. D. R. IOANIŢESCU: Ri­dicaţi şedinţa în semn de doliu pern­­ru înmormântarea libertă­ţilor publice. Şi şedinţa a fost ridicată. RADU HATSZ A C Joi 11 iunie 1925 Director EMS1­0. FAGURE PUBLICITATEA se prieneste direct la a­dminîstraţfii ziarului şi la toate Agenţiile de­­ publicitate 2 m htomul m tara 4 leî m strainatate CREIONUL ACTUALIVATU Premierului Eu guvernez in vitesa auto­mobilului şi las să latre câinii din opoziţie. . (I. I. C. Brătianu) Jasdama!: Pe urm­a trecerei dv. cu automobilul, am onoare a raporta că n’a rămas urmă de viţel, porc ori pasăre prin tot satul. Premierul: Asta n’a făcut automobilul meu, ci politica economică a lui frate-meu, Vintilă. Baionetele Una din nădejdile d lui Ioan I. C. Brătianu, pentru prelun­girea guvernării, — a spus d Iuliu Maniu, în declaraţiunile făcute ziarului nostru — este apelul la baionetele soldaţilor, la care guvernul a făcut un larg apel de la venirea lui la cârmă. Recunoaştem, evident, legi­timitatea acestui apel. Când un guvern nu se poate rezima pe voinţa şi simpatia m­a­se­­lor populare, cum se poate m­eţine altfel la cârmă decât sprijinindu-se pe forţa arma­tă? Când legiferarea unui a­­semenea guvern nu isvorăşte din nevoile reale ale ţarii ci­eşi are obârşia in satisfacerea intereselor de castă ale parti­dului pe care-l reprezintă, cum pot fi impuse cetăţenilor legile decât priputena baionetelor? Iar când opoziţ­a liber­alearâ, reprezentanta reală a opiniei publice, ur­măreşte răsturnarea unui guvern dictatorial, cu ce forţă să răspundă guvernul a­­tacului dacă nu cu forţa ar­mată spre a şi prelungi dom­nia? Guvernul nu se poate spri­jini pe concursul opiniei pu­blice. Căci massrie cetăţeneşti ar refuza astăzi, cum au refu­zat şi ieri, ace­si sprijin. A­­proape patru ani de guver­nare liberală au dovedit ca programul de înfăptuiri anun­ţat in timpul campaniei elec­torale, nu s’a realizat nici în parte, iar ceea ce a fost reali­zat vine să întărească puterea economico-financiara a parti­dului liberal şi a instituţiilor sale şi să asigure acelu­iaşi partid faimoasa «guver­nare din opoziţ­e», cu care mi­niştri actuali se laudă de pe banca ministerială. Guvernul se sprijină exclu­siv pe baionete. Iată de ce trăim — ilegal — sub regimul stării de asediu, tratat ca­­atare şi de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; iată de ce întruni­rile publice sunt oprite cu cor­purile de armată puse la dis­­poz­ţia guvernului de autori­tatea superioară militară; iată de ce lucrările Corpurilor Le­giuitoare sunt apărate cu ar­m­a­ta, cu acei nenorociţi sol­daţi ţinuţi «gata de atac» în potriva opiniei publice de la ora 6 dimineaţa până la ora 1 noaptea, în Dealul Mi­ropo­­liei, la Adunarea deputaţilor. După cum, în alegerile ge­nerale, jandarmii şi unii ofiţeri activi au suplinit popularita­tea partidului I­beral, tot aşa baionetele soldaţilor asigura, astăzi, îndeplinirea programu­lui de guvernământ al d-lui Ion I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de miniştri. Socotim că factorul consti­tuţional nu cunoaşte starea de fapt din întregul cuprins al ţarii. D­itoria reprezentanţilor opoz­ţiei este să aducă la cu­noştinţa guvernului această tristă stare de lucruri, înainte ca „marea junta“ care este armata să refuze să presteze serviciile ordonate servicii cari nu cadrează cu rolul pe care trebue ...-l joace în Stat oştirea ţârii, nu a guvernului. Şi când Suveranul va afla ceea ce asta zi nu ştie, guver­nul va fi s­lit să tragă conse­cinţele lipsei lui de populari­­tate şi să plece dina cârma Statului. ||in ^ Ion Roată Tragedia funcţionarilor Impresionanta întrunire, pe care funcţionarii şi pensionarii publici au ţinut-o Duminică, a scos încă odată în evidenţă ne­­omenia guvernului faţă de in­teresele tuturor categoriilor sociale şi în special, faţă de cei trei sute cinci­zeci de mii de slujbaşi ai statului siliţi să se zbată în cea mai grea mizerie. Nu au fost rostite cuvrunţări vehemnţe in adunarea de acum trei zile. Nu au fost proferate drastice şi îndreptăţite amenin­ţări. Dar a fost expusă cu glas in lacrimi o tristă situaţie şi au fost enunţate câteva soluţii, simple ca problema oului lui Columb. Adevăruri banale, precum ve­­deţi, — şi totuşi adunarea de Duminică a fost tragică aşa cum e priveghiul la un mort. Că disproporţia dintre sala­riile slujbaşilor statului şi ne­cesităţile traiului, e scanda­loasă — cina nu ştie? Toată lumea Inclusiv guvernanţii cari totuş refuză funcţionarilor dreptul la trai cinstit. Funcţio­narilor li se acordă valoarea a­­mânărilor de zi cu zi şi an cu an, — d. Vintilă Brătianu este un excelent târâie-brâu, — şi favoarea închisoarei când sluj­başii schiţează un gest energie (D. Ionel Brătianu e maestru în are represiune!). Iar funcţionarii încă valizi, şi cei cari au fost scoşi la pen­sie, sufăr cea mai neagră mi­zerie. Sufăr cu atât mai mult cu cât în junul lor alţii se îm­bogăţesc uşor, — clientelă elec­torală, samsari, excroci. Teme­lia ordinei actuale e săpată de vitregia şi nepăsarea unui re­gim care pune deasupra Inte­reselor ţării grija chivernisirii partizanilor săi politici in inte­­resul întăririi partidului. In ziua când paharul mize­riei şi revoltei acumulate de întregul popor producător, se va umple, — răspunderea anar­­hiei dezlănţuite va cădea, va trebui să cadă asupra celor cari astăzi tăgăduesc poporu­lui elementarul drept la viaţă.

Next