Lupta, noiembrie 1926 (Anul 5, nr. 1476-1498)

1926-11-25 / nr. 1496

* ­A A A Anul V. — Mo. 1496 director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL. *s 12 iuni *e6 3 MM STHA1IMATATE DUBLU REDACTIA SI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str SSrladar. 12 8001© 400 || 200 „ Grija zilei de azi Cine tulbură apele încă înainte de plecarea în Ame­rica a reginei, raai ales din ajunul amânarea desch­iderei parlamen­tului, lumea politică din toate par­tidele, discută cu aprindere ches­tiunile la­ ordinea zilei, întreve­deri oculte sau publice intre dife­riţi oameni politici au loc. Se co­mentează anumite acorduri rea­lizate, hotărâri luate. Şi de câte ori ziarele informate, exact sau greşit, asupra tuturor acestor con­ciliabile, de câte ori, cu deose­bire „Lupta” a încercat să rele­­veze o parte din cele ce se pun la cale în culise, ministrul de in­terne a recurs la confiscare. Au apărut apoi comunicate sen­tenţioase, ca acel din „Viitorul” privitor la actul de la 4 ianuarie. A vorbit, în urmă, însuşi d. gene­ral A­verescu la întrunirea parla­mentarilor majoritari şi în fine, s-a rostit, la clubul liberal şi d. I. b­ră­tianu asupra „grijei zilei de azi”, s’a rostit, într’o formă şi la ter­meni cari dat fiind situaţia pe care o ocupă la Stat şeful libera­lilor, cunoscute fiind bine ulti­mele vizite şi întrevederi ce le-a avut la Ho­ri­a şi în Capitală, ori­cine, cel mai modest cetăţean, ar fi fost în drept să se întrebe ce se petrece, ce evenimente grave sunt la orizont? Presei, numai presei,­­ este însă interzis nu numai să con­ten­teze atitudine­a, gesturile şî fap­tele oamenilor politici, dar chiar comunicatele şi cuvântările, cari se rostesc la publici. Vorbeşte d­- l. Brătianu în faţa partidului adunat la club, cuvân­tarea sa e publicată, intervine o polemică. Vorbeşte generalul Ave­rescu, la aceiaşi chestie, şi fond aceleaşi păreri exprimate sub altă formă. Dar presei îi este interzis să pună punctul pe i şi cel mult i se tolerează un limbagiu sibilic. Am relevat toate acestea nu pentru a ne tângui sau a protesta contra acestui regim la care e supusă presa tocmai în aceste clipe, în cari lumea politică în frunte cu­ șefii de partide se fră­mântă, ci pentru a pune înc’odată, în evidență, cât de absurde — nu mai vorbim de ilegalitatea lor — sunt măsurile excepţionale şi sa­mavolnice cari ni se impun. Fireşte, sub permanenta mă­sură a confiscărilor, tăcem şi si­liţi vom înlătura chestiunea asu­pra căreia ne este interzis să vor­bim de şi, o repetăm, d. Iorga a vorbit la Chişiiău despre ea, ofi­ciosul liberal continuă a vorbi şi a nub­ea comunicate, precum vor­beşte însăşi foaia guvernamen­tală.* Cum însă sa indus o polemică asupra declaraţiei d-lui I. Bratia­­nu, asupra căreia revine însuşi o­­ficiosul liberal, ne vom mărgini a releva partea mit politică, de par­tid, a discuţiilor provocate de cuvântarea şefului liberalilor. Declaraţia d-lui I. Brătianu a provocat senzaţie, şi protestări. Senzaţie, fiindcă a fost alarman­tă. Protestări fiindcă a avut o for­mă sfidătoare. Ceia ce a fost alarmant în cu­vântarea d-lui I. Brătianu se poa­te interpreta în două feluri. Unii susţin că şeful liberalilor vorbind de o rezistenţă ca acea de la Mă­­răşeşti, nu a făcut vreo aluzie la eventuale evenimente interne, a­ceia ce i-or comporta o astfel de rezistenţă, ci a fost o aluzie la a­­cei, cari peste graniţă ar sta la pândă pentru ca să pescuiască în apele tulbure de la noi. Nu ştim dacă la Nord sau la Sud, peste Nistru sau peste Tisa, se mai gândesc unii sa încerce a profita de vreun eventual eveni­ment intern de la noi. Dacă da, fireşte că vor întâm­pina rezistenţa de la Mărăşeşti. De altfel grija şi paza, din acest punct de vedere, e în mâni vred­nice şi sigure: oştirea. Dacă însă totuşi d. Brătianu a crezut necesar acest avertisment pentru acei cari ne pândesc în afară, alarma ce a dat-o ar fi tre­imi­i, să fie însoţită şi de un apel la raliarea tuturor forţelor poli­tice m­aiştrii,­­ apel care a lip­sit. De aceia unii consideră forma cuvântărei d-lui Brătianu ca sfi­dătoare şi protestează. * După 48 de ore, examinându-se de către toţi cu ceva mai multă cumpănire, efectele declaraţiilor d-lor Brătianu şi general Ave­reseu­, comentariile şi comunica­­tele din jurul acestor declaraţiu­­n­i, declaraţia d-lui Iorga cu totul de altă natură de­cât acea a d-lor Brătianu şi Averescu, atitudinea ostilă acestor declaraţiuni din par­tea oficiosului partidului naţional­­ţărănesc, după 48 ore vedem că însuşi oficiosul liberal tine să ate­nueze efectul cuvântarei d-lui Brr­­tis»!!. Foaia liberală ţine să afirme că „grija zilei de azi" este tot „păs­trarea neatinsă a prestigiului Co­roanei”, este tot respectarea „chib­zuirilor prevăzătoare” ale regelui şi cu cât „timpurile sunt mai grele şi mai hotărâtoare” toate parti­dele trebuie să asigure liniştea internă şi „acel prestigiu în afară atât de necesară timpurilor încă gingaşe prin care trece ţara noa­stră şi neamu­l întreg”. Limbagiu! acesta este o evi­dentă atenuare a cuvântarei d-lui I. Brătianu şi pe această bază, sub această formă, grija zilei de azi se poate discuta cu totul la altă lumină şi în altă atmosferă. • Dar pe când chiar în lagărul li­beral se fac cel puţin sondări pen­tru stabilirea unui acord între toate partidele, în sferele condu­cătoare guvernamentale, probabil din ordinul însuși al d-lui gene­ral Averescu, oficiosul guverna­mental a primit cu totul alte indi­ca­ti­­i­ni. Averescanii au o preocupare: nici o modificare la alcătuirea gu­vern­ului, fie că „există o situaţie dificila fie că nu există”. Cu alte cuvinte — „îndreptarea” o spune chiar formal — pentru orice e­­ven­tual eveniment guvernul Ave­rescu răspunde de situaţie oricare ar fi atitudinea opoziţiei. In aceiaş pagină a foaei averes­cane găsim însă o altă părere şi anume că într’adevăr trecem prin „chiar clipe excepţionale pen­tru situaţia generala­’ şi prin urmare... averescaniî se impun singuri la guvern! S’a spus că la Florica a inter­venit un acord între d-nii Brătia­­nu şi Averescu. Se dau multe a­­mănunte asupra acestui acord. Unii spun insă că acordul se măr­ginește asupra respectăm actului de la 4 Ianuarie, dar că asupra celorlalte eventuale evenimente d. Brătianu ar avea solutiuni cari rm mai pot implica şi asentimen­tul generalului Averescu. Informațiuni precise lipsesc. Dar demersurile — dacă sunt sin­cere și nu ascund manopere — din lagărul liberal, denotă că, în culise, se pune la cale ca, la un moment dat, să putem avea un guvern național. B. P. D. MIHAIL VLADESCU Anchetele In magistratură II. CAMIL DJEMETRESOJ Creionul actualităţii Sub regimul confiscărilor CETATEANUL „ Văd c‘aţi pârnit la luptă, că ameninţaţi, că vorbiţi de o­rizont negru, de .jMărăsiţii“ dar caz erste vă bateţi, fraţilor, c­ă eu habar si'a»»?, păcatele mele ! .Continuăm azi a reda părerile d-lui profesor universitar Q. Q. Antonescu cu privire la criza cul­turii. Despre problema filozofiei şi în­văţăm­ântul secundar, savantul pedagog a binevoit a ne spune: — „Daca ţinem seam­a de ne­cesitatea unei reale concentrări a materiei de învăţământ şi de ce­rinţa firească a oricărui om cu oarecare cultură de a ajunge la o concepţie unitară asupra lumii şi vieţii, vom înţelege uşor locul important pe care trebue să-l o­­cupe în învăţământ, filosofia, a­­ceastă ştiinţă a ştiinţelor, al cărui rol principal este tocmai de a sin­tetiza într’un tot unitar rezulta­tele, la care ajung ştiinţele spe­ciale, şi de a controla, corecta şî completa noţiunile fundamentale, care stau la baza diverselor ştiin­ţe speciale deşi depăşesc limitele empirice ale acestora (spre ex. materie, mişcare, suflet, conştiin­ţă, etc). In cursul meu de la universitate am arătat încă de acum câţiva ani această importanţă a filosofiei la alcătuirea programei de învă­ţământ indicând şi disciplinele filosofice, cari ar urma să cons­­titue învăţământul filosofic, pe lângă psihologie şi logică, etica cu elemente de sociologie şi un curs de enciclopedie filosofică, care ar cuprinde în sine — ca o ilustrare a marilor curente filo­sofice — rezumatul celor mai im­portante sisteme filosofice. Ast­fel credem că se pune principal problema învăţământului filosofic. Când este vorba însă să se treacă la înfăptuirea principiu­lui, întâmpinăm o serie de dificul­tăţi a căror înlăturare nu este im­posibilă, dar nici uşoară şi cere la orice caz oarecare timp. Dificultăţile cele mai impor­tante sunt următoarele: 1) Profesorul de filosofie va putea realiza sinteza dorită în ve­derea acelei concepţii unitare despre lume şi viaţă, numai dacă, şi întrucât, profesorii celorlalte specialităţi se vor ridica până la acele noţiuni generale ale specia­lităţii care o leagă pe aceasta de filosofie. Din acest punct de vedere ar putea da un preţios concurs sinte­zei filosofice profesorul de biolo­gie, cel de fizică şi chimie, cel de matematică, cel de literatură, etc. Pentru ca aceştia însă să poată oferi concursul lor sintezei filo­sofice trebue ca ei înşişşi să po­­seadă oarecare cultură filosofică 2) Absolvenţii facultăţii de f!!no­sofie, adică viitorii profesori de fi­­­losofie, nu ies în facultate cu­­o cultură filosofică destul de lim­pede şi bine sistematizată spre a o putea expune metodic, d­ar şi precis elevilor de liceu. Cauza a­­cestei lacune nu se datoreşte ca­lităţii cursurilor, ci numai unei organizări insuficiente a progra­mului de studii şi interesului prea slab al universităţii pentru pre­gătirea corpului didactic. 3) Dacă, pe de o parte concepţia despre lume şi­ viaţa, la care va duce filosofia, trebue să rezolve acuta criză suferim, pt contestatari idealism, de care altă parte este ta- 1 „ „ireşte că con­cepţia "•*•*»* ■' ofesorilor exercită o puternică sugestie a­­supra spiritului elevilor; atunci e firesc să ne întrebăm, întrucât concepţia despre lume şi viaţă a profesorilor ar corespunde sco­pului urmărit, adică ar fi de na­tură a soluţiona criza menţio­nată? 4) Dacă este adevărat a) că educaţia religioasă trebue să ocu­pe un loc de primă importanţă, în învăţământ, şi aceasta e con­vingerea mea taina: b) ca regi­zarea concentrării materiei de în­văţământ şi a sintezei acesteia în spiritul elevului presupune nive­larea asperităţilor, cari ar separa la loc să unească diversele obiec­te; c) că filosofia şi religia au în cuprinsul lor o sumă de chestiun­itu'Hunan­ comune, mai ales în domeniul etic, de cea mai mare importanţă pe care prima încearcă să le so­luţioneze pe calea raţiunei, iar a doua prin credinţă, atunci evi­dent că ar fi greu admisibilă o concepţie filosofică opusă celei religioase adică anti-creştină. E drept că o filosofie în armonie cu creştinismul ar fi un puternic spu­­jîn al credinţei religioase. Dar vom putea avea garanţia că pro­fesorul de filosofie este un creştin convins? * Aşa­dar sunt un partizan al accentuării studiilor filosofice — tachee d. prof. Antonescu — cu condiţiunea însă ca atunci când trecem la realizări practice, să nu fim grăbiţi şi să nu comitem imprudente, care ar putea să ne ducă la un rezultat diametralmen­te opus, celui pe care-l dorim”. Interviewuri culturale Filozofia în învăţământul secundar . Ce ne spune d­­r.?cf. Q. G. Antonescu rma asammat! In jurul unui articol Confratele nostru d. Pamfil Şeicaru a scris cu ocaziunea mar­tei lui Alexandru Con­stan­tinescu un articol, pe care noi nu l-am aprobat. Nu l-am aprobat pentru că, dacă istoria este liberă să-şi spue cuvântul d­espre cei dispăruţi nu este frumos şi nici elegant, ca pe când mortul nici nu s’a răcit încă bine, să-l insulţi. Se poate ca la timpul unor mişcări­ revoluţio­nare mortiî să fie profanaţi- Da. Mişcările revoluţionare pot fi însă de multe ori simple manifes­taţii de nebunie colectivă. * • * Dar nu de aceasta este vorba. D. Seîcaru, bine sau rău, a scris acel articol, care a jignit o parte din cititori, fie că ei aparţin parti­dului liberal, fie că aparţin altor partide, sau că sunt neînregimen­­­taţi în nici un partid. Faţă de acest articol, ce mă­sură ar îi trebuit să se ia de cei cari s’au simţit jigniţi, mai ales cei legalmente înrudiţi cu mortul? O provocaţiune la duel — eu nu sunt pentru acest mod de a cere reparaţiune, de­oarece nu repară nimic. Un duel, însă, pentru unii —­ este o reparaţiune sau o solu­ţie respectabilă. Sau poate moş­tenitorul lui Alex. Constantinescu să cheme în judecată pe autorul articolului. Cei cari s’au simţit jigniţi de scrisul autorului, care e şi prezidentul Sim­feitului Zia­riştilor, se pot retrage din aceasta aspenattane, dacă nu vor să stea alăturea cu ei. Astfel au şi făcut câfiva membri. Mai mult, li se poate, pune d-lui Şeicaru întreba­­rea dacă este compatibil tate în­tre înalta sa însărcinare şi aceas­tă atitudine a d-sale prin presă. • Toate acestea se pot întreprin­de, fie de cei interesaţi moralmen­te la memoria lui Alex. Constan­­tinescu, fie de simplii spectatori. Vedem însă că Viitorul pune în joc, cu ocaziunea acestei d­iscu­­tauii şi problema libertăţii presei şî că ameninţă presa, sopofimta-o sei ro ca responsabilă de articolul d-lui Şeicaru. N’avem ce amesteca aici libertatea presei. E vorba numai de aprobarea sau dezaprobarea articolului d-lui Şeicaru. Dacă s’a abuzat de libertatea pe care o­­are ziaristul de a scrie aşa cum crede, atunci am arătat căile pe care trebue să le ia cei interesaţi mai ales cu Constituţia cea nouă brătienistă deferă tribunalelor ordinare cazuri ca cel al d-lui Şec­earu. Şi e sigur că Justiţia ar pe­depsi aceste abateri, cari consti­­tuesc o insultă și o calomnie con­tra unui mort.­ Astfel trebue pusă chestia s; nu trebue să l­i se mărească pro­porţiile de către cei cari totdeau­na au stat la pândă ca să distrugă şi ce a mai rămas din libertate scrisului. CONST. MILLE' să fie ! Unde se întâlnesc doi cetățeni î-au­zî: — Ce sa fîe, frate ? — Știu eu ? Aia mă'ntreb si eu. — Ce^ te întrebi ? — Mă ’ntreb ce sa fie. — Aia 7,1c si eu, că e ceva. — Dar ce ? — Păi dac’ asi ști ! ~ Ai văzut Brătianu î — Dar Averescu ? — C« la Mărăşesti. — Dar la cine-i aluzia ? — Eu am impresia că-i sfioasă. — Groasă ,groasă, dar eu cred ca eI si Fată. — Adică ce crezi ? — Nu stiu de ce, dar asa simt eu. Si in gazete nimic. — Le e frică de confiscare. — Dar ia adică de ce mi i­rebue să știm noi nimic ? — Si doar noi sântem poporul su­veran. — Noi plătim oalele sparte când e la o adică. — Așa e, dar vorbirea e ce să fie ? — Hotărât că e ceva : capul m­i-l pun. — E, ce urat vorbă, e cu siguranță. — Dar ce 'i DESCĂ C. Joi 29 Noembrie Directul EMIL D. FAGURE PUBLICITATE 8o primeşte direct la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate LIS MUMARUl m TafiA 6 UD IM STRAKSATATI Răspunderea presei D. ministru al justiţiei a făcut că” ziariştii vor fi cel dintâi pe«, oare-car! „indiscreţiuni” asupra tru cari se fixează asemenea răs felului cum regimul generalului Averescu vrea să „aranjez®’' soar­ta lbertăţei presei — dacă liber­tate a mai rămas pentru presă în *k «OMwnan* m2 »•»*».Im «un« vinuiui u o« waitsvai noi la care e supusă. „Libertate deplină de gândire” exclamă logofătul dreptatei —dar şî autorul şi directorul gazetei să poată orî-când fî urmăriţi pentru .delicte” şî „atentate de minare a siguranţei şî ordine! din stat” a­­vând şi „răspunderea materială şi cea penală. Aţi înţeles ? Totul e chestie de apreciere şi calificare când e vorba de „aten­tate de minare a siguranţei şi or­­dinei din stat”. Iar in ce priveşte răspunderea „materială” şi „pena pander”. La ministere, la prefecturi, la primării la orice autorităţi se pot descoperi delicte, abuzări, furtu* -S _5__I____ *M «««-Mi nan u« utmuui i, uitfi venyg tîmnî — fără ca „răspunderile ma­teriale” să existe. Cei dintâi cari trebue băgaţi în puşcărie, confîs­cându-Iî-se şi avutul sunt cei cu delictele de „gândire”. Responsabilitate penală şi dif­teriată pentru presă — libertate de a deveni milionari peste noap­­te pentru miniştri şi înnalţii dem­nitări! Ba e chiar strâns legată liber­­tatea acestor din urmă de „râs­­punderea” celor dintâi. Trăiască „reglementarea” pr®« sei! Lt. Libera tranzacţie la chirii Acum se cunoaşte precis că ocrotirea guvernului prin legea chiri­lor se întinde numai asupra slujbaşilor statului, intelegându-se prin slujbaşi si pensionarii, vădu­vele si infirmii de rasboiu ca oni cari primesc un salariu sau o răs­plată din budgetul statului. Tutu­rora acestora li se prelunges­c dreptul de a rămâne in locuinţile lor închiriate încă­­rea ani de zile, sporind chiria în proporţie cu spo­rul de salariu. Celorlalţi chiriaşi li se dă o ul­timă îngăduinţă de un an de zile, cu un spor de chirie destul de în­semnat. Să vedem cam­ vor fi rezulta­tele acestor măsuri. Statul anunţă un spor de sala­rii pe anul viitor. Care va fi însă situaţiunea sluj­başilor din instituţi­le private, al căror număr este cu mult mai mare decât al funcţionarilor sta­­tului? Ce vor face ei pentru a obţine sporurile necesare augmentărea chiriilor? Hatm­al că vor cere, la rândul lor, sporiri de salarii? Sunt in stare instituţiile să le acorde? Stagnarea afacerilor, lipsa de numerar, vor decide instituţiile private la rezistenţă. De aici ne­­mulţumiri, greve si din partea dife­ritelor întreprinderi concedieri de personal pentru a putea spori ce­­lorlalti salariile. E de prevăzut deci că noua lege a chiriilor va avea repercusiuni în întrega viaţă a salariaţilor. Si era firesc să fie asa întru­cât în curs de opt ani de la încheierea pă cei opera guvernelor în ce pri­veşte sporirea apartamentelor modeste pentru funcționari a fost nulă. P. O. Când trebuie sfi ne ta ia calcare? Un colaborator al lui Neues Wiener Journal, scrie sub titlul de mai sus ,un foarte interesant articol, pe tema somnului unui adult. Vom da şi noi, mai jos, aceste judicioase observaţiuni. „Meteorologul pentru a afla sta­rea atmosferii, are nevoe de trei indicaţii: aceia a căldurii, a pre­­siunei atmosferice şi aceea a u­­mezelii atmosferice. Starea sănătăţii unui om se poa­te deduce din­ pofta sa de mân­care, din somnul său şi din viaţa sa sexuală. Pe când foamea depinde în pri­mul rând de starea corporală şi dorinţa de dragoste, precum şi de cea sufletească, somnul ocupă un loc, între amândouă aceste nevoi umane, şi care îl faci deci cu atât mai important. Orice perturbaţie fizică sau psihică se oglindeşte în el. Nu există aproape boală, fie că e acută, fie că e cronică, care să nu se producă fără o tulbura­re a somnului, sau să nu-l influen­tize în durata lui. De asemeni nu există tulburare sufletească, fie că e vorba de pierderea averii, de aceia a unei persoane iubite, fie ■ă sunt remuşcări, sau obsesia ţi­nui studiu ştiinţific, care să nu influenţeze somnul. Pe de altă parte, se ştie, că prin­t’un somn îndestulător, se pot repara şi suferinţe morale şi fizi­ci, sau cel puţin, ele apar oarc­­um diminuate, după ce ai dormit âteva ore. CE TREBUE CA SA AVEM UN SOMN BUN Problema care se pune acum e: cari sunt cele mai bune condiţiu-­­ i, pentru a avea un somn bun, aşa încât el să ducă la o adevăra­tă reîntremare fizică. In mod em­piric s’a observat, că primele două condiţiuni sunt: 1. să faci o pauză între terminarea muncii şi momen­tul culcării; 2. să nu te culci prea repede după o masă prea bogată. Un cunoscut medic de boli ner­voase, Krapplin, susţine de aseme­ni că somnul e foarte mult influen­ţat de starea cât mai comodă, a corpului, în pat, de temperatura liniştea şi întunericul din ca­meră. Imediat după ce un om a ador­mit, cade într’un somn adânc, de fapt cel mai adânc, timp de o oră­două, din întreaga durată a nop­ţii. ■ In următoarele trei ore, adânci­mea somnului, se mai micşorează, pentru a creşte din nou spre ora şasea sau a şaptea, fără însă să o mai atingă, pe cea de la început. Spre cel de al vartelea ceaiş­­ama­nul devine din ce în ce mai uşor, până a produce o trezire spon­­tană. La copii evident această durată e mai lungă, la bătrâni mult mai scurtă. Aceste experienţe ne dau o râul­ţime de puncte de reper, pentru higiena somnului. Individul, care exercită o anumită meserie sau profesie zilnică e obicinuit să se scoale la o oră stabilită de maî înainte. ORELE DE SOMN Să luăm de exemplu, că această oră e o jum. dim. Pentru a câşti­­ga 8 ore de somn un adult trebue să se culce pe la 10 jum. seara. Cei, cari se culcă la miezul nop­­ţii, au somnul cel mai adânc pe la 2—3 noaptea, iar al doilea maximum, pe la 6—7 dimineaţa, aşa­dar tocmai în momentul, când de fapt ar trebui să se trezeasacă. Cel care se culcă şi mai târziu, se va deştepta mai uşor decât pre­cedenţii, deoarece tocmai pe la 6-7 dimineaţa, somnul lui e mai­ uşor, pierde însă din partea doua a somnului. Oboseala adunată a­­poi peste zi, pune stavilă muncii cotidiene, fie că ea e fizică, fie că e intelectuală. Siesta de după amiază nu poa­te repara în­deajuns această pier­dere, de­oarece adâncimea aces­tui somn, e abia jumătate cât a­­ceea a perioadei somnului de dimi­neaţă. Când ea e prelungită peste trei ore, siestei îi urmează o somno­lenţă care, mai mult decât oricare altă oboseală, stânjeneşte, dimi­­nuând capacitatea noastră de muncă. Sunt şi oameni excepţionali, cari se mulţumesc cu mai puţine ore de somn,­majoritatea indivi­zilor are însă nevoe, să se culce înainte de miezul nopţii, dacă a doua zi, e zi de lucru. INSOMNIE Un capitol pentru sine, ar tre­­bui să fie acem­, unde să vorbim de insomnie şi combaterea ei. Aici joacă un rol imp­ortant stă­rile sufleteşti, obiceiurile, câteo­dată foarte ciudate, ale celui, care vrea să adoarmă. Omul sănătos adoarme foarte repede, atunci când e învăţat să se culce la o a­­numită oră. Orice medicament, luat în acest scop, nu face decât să narcotize­ze. Dar ceea ce produce somnul, nu e o inconştienţă fizică, ci un foarte caracteristic fenomen psi­hic, o destindere a tuturor nervi­lor, care dacă nu e bună ziua, ei extrem de necesară, neajitei.

Next