Lupta, noiembrie 1926 (Anul 5, nr. 1476-1498)
1926-11-25 / nr. 1496
* A A A Anul V. — Mo. 1496 director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL. *s 12 iuni *e6 3 MM STHA1IMATATE DUBLU REDACTIA SI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str SSrladar. 12 8001© 400 || 200 „ Grija zilei de azi Cine tulbură apele încă înainte de plecarea în America a reginei, raai ales din ajunul amânarea deschiderei parlamentului, lumea politică din toate partidele, discută cu aprindere chestiunile la ordinea zilei, întrevederi oculte sau publice intre diferiţi oameni politici au loc. Se comentează anumite acorduri realizate, hotărâri luate. Şi de câte ori ziarele informate, exact sau greşit, asupra tuturor acestor conciliabile, de câte ori, cu deosebire „Lupta” a încercat să releveze o parte din cele ce se pun la cale în culise, ministrul de interne a recurs la confiscare. Au apărut apoi comunicate sentenţioase, ca acel din „Viitorul” privitor la actul de la 4 ianuarie. A vorbit, în urmă, însuşi d. general Averescu la întrunirea parlamentarilor majoritari şi în fine, s-a rostit, la clubul liberal şi d. I. brătianu asupra „grijei zilei de azi”, s’a rostit, într’o formă şi la termeni cari dat fiind situaţia pe care o ocupă la Stat şeful liberalilor, cunoscute fiind bine ultimele vizite şi întrevederi ce le-a avut la Horia şi în Capitală, oricine, cel mai modest cetăţean, ar fi fost în drept să se întrebe ce se petrece, ce evenimente grave sunt la orizont? Presei, numai presei, este însă interzis nu numai să contenteze atitudinea, gesturile şî faptele oamenilor politici, dar chiar comunicatele şi cuvântările, cari se rostesc la publici. Vorbeşte d- l. Brătianu în faţa partidului adunat la club, cuvântarea sa e publicată, intervine o polemică. Vorbeşte generalul Averescu, la aceiaşi chestie, şi fond aceleaşi păreri exprimate sub altă formă. Dar presei îi este interzis să pună punctul pe i şi cel mult i se tolerează un limbagiu sibilic. Am relevat toate acestea nu pentru a ne tângui sau a protesta contra acestui regim la care e supusă presa tocmai în aceste clipe, în cari lumea politică în frunte cu șefii de partide se frământă, ci pentru a pune înc’odată, în evidență, cât de absurde — nu mai vorbim de ilegalitatea lor — sunt măsurile excepţionale şi samavolnice cari ni se impun. Fireşte, sub permanenta măsură a confiscărilor, tăcem şi siliţi vom înlătura chestiunea asupra căreia ne este interzis să vorbim de şi, o repetăm, d. Iorga a vorbit la Chişiiău despre ea, oficiosul liberal continuă a vorbi şi a nubea comunicate, precum vorbeşte însăşi foaia guvernamentală.* Cum însă sa indus o polemică asupra declaraţiei d-lui I. Bratianu, asupra căreia revine însuşi oficiosul liberal, ne vom mărgini a releva partea mit politică, de partid, a discuţiilor provocate de cuvântarea şefului liberalilor. Declaraţia d-lui I. Brătianu a provocat senzaţie, şi protestări. Senzaţie, fiindcă a fost alarmantă. Protestări fiindcă a avut o formă sfidătoare. Ceia ce a fost alarmant în cuvântarea d-lui I. Brătianu se poate interpreta în două feluri. Unii susţin că şeful liberalilor vorbind de o rezistenţă ca acea de la Mărăşeşti, nu a făcut vreo aluzie la eventuale evenimente interne, aceia ce i-or comporta o astfel de rezistenţă, ci a fost o aluzie la acei, cari peste graniţă ar sta la pândă pentru ca să pescuiască în apele tulbure de la noi. Nu ştim dacă la Nord sau la Sud, peste Nistru sau peste Tisa, se mai gândesc unii sa încerce a profita de vreun eventual eveniment intern de la noi. Dacă da, fireşte că vor întâmpina rezistenţa de la Mărăşeşti. De altfel grija şi paza, din acest punct de vedere, e în mâni vrednice şi sigure: oştirea. Dacă însă totuşi d. Brătianu a crezut necesar acest avertisment pentru acei cari ne pândesc în afară, alarma ce a dat-o ar fi treimii, să fie însoţită şi de un apel la raliarea tuturor forţelor politice maiştrii, apel care a lipsit. De aceia unii consideră forma cuvântărei d-lui Brătianu ca sfidătoare şi protestează. * După 48 de ore, examinându-se de către toţi cu ceva mai multă cumpănire, efectele declaraţiilor d-lor Brătianu şi general Avereseu, comentariile şi comunicatele din jurul acestor declaraţiuni, declaraţia d-lui Iorga cu totul de altă natură decât acea a d-lor Brătianu şi Averescu, atitudinea ostilă acestor declaraţiuni din partea oficiosului partidului naţionalţărănesc, după 48 ore vedem că însuşi oficiosul liberal tine să atenueze efectul cuvântarei d-lui Brrtis»!!. Foaia liberală ţine să afirme că „grija zilei de azi" este tot „păstrarea neatinsă a prestigiului Coroanei”, este tot respectarea „chibzuirilor prevăzătoare” ale regelui şi cu cât „timpurile sunt mai grele şi mai hotărâtoare” toate partidele trebuie să asigure liniştea internă şi „acel prestigiu în afară atât de necesară timpurilor încă gingaşe prin care trece ţara noastră şi neamul întreg”. Limbagiu! acesta este o evidentă atenuare a cuvântarei d-lui I. Brătianu şi pe această bază, sub această formă, grija zilei de azi se poate discuta cu totul la altă lumină şi în altă atmosferă. • Dar pe când chiar în lagărul liberal se fac cel puţin sondări pentru stabilirea unui acord între toate partidele, în sferele conducătoare guvernamentale, probabil din ordinul însuși al d-lui general Averescu, oficiosul guvernamental a primit cu totul alte indicatiini. Averescanii au o preocupare: nici o modificare la alcătuirea guvernului, fie că „există o situaţie dificila fie că nu există”. Cu alte cuvinte — „îndreptarea” o spune chiar formal — pentru orice eventual eveniment guvernul Averescu răspunde de situaţie oricare ar fi atitudinea opoziţiei. In aceiaş pagină a foaei averescane găsim însă o altă părere şi anume că într’adevăr trecem prin „chiar clipe excepţionale pentru situaţia generala’ şi prin urmare... averescaniî se impun singuri la guvern! S’a spus că la Florica a intervenit un acord între d-nii Brătianu şi Averescu. Se dau multe amănunte asupra acestui acord. Unii spun insă că acordul se mărginește asupra respectăm actului de la 4 Ianuarie, dar că asupra celorlalte eventuale evenimente d. Brătianu ar avea solutiuni cari rm mai pot implica şi asentimentul generalului Averescu. Informațiuni precise lipsesc. Dar demersurile — dacă sunt sincere și nu ascund manopere — din lagărul liberal, denotă că, în culise, se pune la cale ca, la un moment dat, să putem avea un guvern național. B. P. D. MIHAIL VLADESCU Anchetele In magistratură II. CAMIL DJEMETRESOJ Creionul actualităţii Sub regimul confiscărilor CETATEANUL „ Văd c‘aţi pârnit la luptă, că ameninţaţi, că vorbiţi de orizont negru, de .jMărăsiţii“ dar caz erste vă bateţi, fraţilor, că eu habar si'a»»?, păcatele mele ! .Continuăm azi a reda părerile d-lui profesor universitar Q. Q. Antonescu cu privire la criza culturii. Despre problema filozofiei şi învăţământul secundar, savantul pedagog a binevoit a ne spune: — „Daca ţinem seama de necesitatea unei reale concentrări a materiei de învăţământ şi de cerinţa firească a oricărui om cu oarecare cultură de a ajunge la o concepţie unitară asupra lumii şi vieţii, vom înţelege uşor locul important pe care trebue să-l ocupe în învăţământ, filosofia, această ştiinţă a ştiinţelor, al cărui rol principal este tocmai de a sintetiza într’un tot unitar rezultatele, la care ajung ştiinţele speciale, şi de a controla, corecta şî completa noţiunile fundamentale, care stau la baza diverselor ştiinţe speciale deşi depăşesc limitele empirice ale acestora (spre ex. materie, mişcare, suflet, conştiinţă, etc). In cursul meu de la universitate am arătat încă de acum câţiva ani această importanţă a filosofiei la alcătuirea programei de învăţământ indicând şi disciplinele filosofice, cari ar urma să constitue învăţământul filosofic, pe lângă psihologie şi logică, etica cu elemente de sociologie şi un curs de enciclopedie filosofică, care ar cuprinde în sine — ca o ilustrare a marilor curente filosofice — rezumatul celor mai importante sisteme filosofice. Astfel credem că se pune principal problema învăţământului filosofic. Când este vorba însă să se treacă la înfăptuirea principiului, întâmpinăm o serie de dificultăţi a căror înlăturare nu este imposibilă, dar nici uşoară şi cere la orice caz oarecare timp. Dificultăţile cele mai importante sunt următoarele: 1) Profesorul de filosofie va putea realiza sinteza dorită în vederea acelei concepţii unitare despre lume şi viaţă, numai dacă, şi întrucât, profesorii celorlalte specialităţi se vor ridica până la acele noţiuni generale ale specialităţii care o leagă pe aceasta de filosofie. Din acest punct de vedere ar putea da un preţios concurs sintezei filosofice profesorul de biologie, cel de fizică şi chimie, cel de matematică, cel de literatură, etc. Pentru ca aceştia însă să poată oferi concursul lor sintezei filosofice trebue ca ei înşişşi să poseadă oarecare cultură filosofică 2) Absolvenţii facultăţii de f!!nosofie, adică viitorii profesori de filosofie, nu ies în facultate cuo cultură filosofică destul de limpede şi bine sistematizată spre a o putea expune metodic, dar şi precis elevilor de liceu. Cauza acestei lacune nu se datoreşte calităţii cursurilor, ci numai unei organizări insuficiente a programului de studii şi interesului prea slab al universităţii pentru pregătirea corpului didactic. 3) Dacă, pe de o parte concepţia despre lume şi viaţa, la care va duce filosofia, trebue să rezolve acuta criză suferim, pt contestatari idealism, de care altă parte este ta- 1 „ „ireşte că concepţia "•*•*»* ■' ofesorilor exercită o puternică sugestie asupra spiritului elevilor; atunci e firesc să ne întrebăm, întrucât concepţia despre lume şi viaţă a profesorilor ar corespunde scopului urmărit, adică ar fi de natură a soluţiona criza menţionată? 4) Dacă este adevărat a) că educaţia religioasă trebue să ocupe un loc de primă importanţă, în învăţământ, şi aceasta e convingerea mea taina: b) ca regizarea concentrării materiei de învăţământ şi a sintezei acesteia în spiritul elevului presupune nivelarea asperităţilor, cari ar separa la loc să unească diversele obiecte; c) că filosofia şi religia au în cuprinsul lor o sumă de chestiunitu'Hunan comune, mai ales în domeniul etic, de cea mai mare importanţă pe care prima încearcă să le soluţioneze pe calea raţiunei, iar a doua prin credinţă, atunci evident că ar fi greu admisibilă o concepţie filosofică opusă celei religioase adică anti-creştină. E drept că o filosofie în armonie cu creştinismul ar fi un puternic spujîn al credinţei religioase. Dar vom putea avea garanţia că profesorul de filosofie este un creştin convins? * Aşadar sunt un partizan al accentuării studiilor filosofice — tachee d. prof. Antonescu — cu condiţiunea însă ca atunci când trecem la realizări practice, să nu fim grăbiţi şi să nu comitem imprudente, care ar putea să ne ducă la un rezultat diametralmente opus, celui pe care-l dorim”. Interviewuri culturale Filozofia în învăţământul secundar . Ce ne spune dr.?cf. Q. G. Antonescu rma asammat! In jurul unui articol Confratele nostru d. Pamfil Şeicaru a scris cu ocaziunea martei lui Alexandru Constantinescu un articol, pe care noi nu l-am aprobat. Nu l-am aprobat pentru că, dacă istoria este liberă să-şi spue cuvântul despre cei dispăruţi nu este frumos şi nici elegant, ca pe când mortul nici nu s’a răcit încă bine, să-l insulţi. Se poate ca la timpul unor mişcări revoluţionare mortiî să fie profanaţi- Da. Mişcările revoluţionare pot fi însă de multe ori simple manifestaţii de nebunie colectivă. * • * Dar nu de aceasta este vorba. D. Seîcaru, bine sau rău, a scris acel articol, care a jignit o parte din cititori, fie că ei aparţin partidului liberal, fie că aparţin altor partide, sau că sunt neînregimentaţi în nici un partid. Faţă de acest articol, ce măsură ar îi trebuit să se ia de cei cari s’au simţit jigniţi, mai ales cei legalmente înrudiţi cu mortul? O provocaţiune la duel — eu nu sunt pentru acest mod de a cere reparaţiune, deoarece nu repară nimic. Un duel, însă, pentru unii — este o reparaţiune sau o soluţie respectabilă. Sau poate moştenitorul lui Alex. Constantinescu să cheme în judecată pe autorul articolului. Cei cari s’au simţit jigniţi de scrisul autorului, care e şi prezidentul Simfeitului Ziariştilor, se pot retrage din aceasta aspenattane, dacă nu vor să stea alăturea cu ei. Astfel au şi făcut câfiva membri. Mai mult, li se poate, pune d-lui Şeicaru întrebarea dacă este compatibil tate între înalta sa însărcinare şi această atitudine a d-sale prin presă. • Toate acestea se pot întreprinde, fie de cei interesaţi moralmente la memoria lui Alex. Constantinescu, fie de simplii spectatori. Vedem însă că Viitorul pune în joc, cu ocaziunea acestei discutauii şi problema libertăţii presei şî că ameninţă presa, sopofimta-o sei ro ca responsabilă de articolul d-lui Şeicaru. N’avem ce amesteca aici libertatea presei. E vorba numai de aprobarea sau dezaprobarea articolului d-lui Şeicaru. Dacă s’a abuzat de libertatea pe care oare ziaristul de a scrie aşa cum crede, atunci am arătat căile pe care trebue să le ia cei interesaţi mai ales cu Constituţia cea nouă brătienistă deferă tribunalelor ordinare cazuri ca cel al d-lui Şecearu. Şi e sigur că Justiţia ar pedepsi aceste abateri, cari constituesc o insultă și o calomnie contra unui mort. Astfel trebue pusă chestia s; nu trebue să li se mărească proporţiile de către cei cari totdeauna au stat la pândă ca să distrugă şi ce a mai rămas din libertate scrisului. CONST. MILLE' să fie ! Unde se întâlnesc doi cetățeni î-auzî: — Ce sa fîe, frate ? — Știu eu ? Aia mă'ntreb si eu. — Ce^ te întrebi ? — Mă ’ntreb ce sa fie. — Aia 7,1c si eu, că e ceva. — Dar ce ? — Păi dac’ asi ști ! ~ Ai văzut Brătianu î — Dar Averescu ? — C« la Mărăşesti. — Dar la cine-i aluzia ? — Eu am impresia că-i sfioasă. — Groasă ,groasă, dar eu cred ca eI si Fată. — Adică ce crezi ? — Nu stiu de ce, dar asa simt eu. Si in gazete nimic. — Le e frică de confiscare. — Dar ia adică de ce mi irebue să știm noi nimic ? — Si doar noi sântem poporul suveran. — Noi plătim oalele sparte când e la o adică. — Așa e, dar vorbirea e ce să fie ? — Hotărât că e ceva : capul mi-l pun. — E, ce urat vorbă, e cu siguranță. — Dar ce 'i DESCĂ C. Joi 29 Noembrie Directul EMIL D. FAGURE PUBLICITATE 8o primeşte direct la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate LIS MUMARUl m TafiA 6 UD IM STRAKSATATI Răspunderea presei D. ministru al justiţiei a făcut că” ziariştii vor fi cel dintâi pe«, oare-car! „indiscreţiuni” asupra tru cari se fixează asemenea răs felului cum regimul generalului Averescu vrea să „aranjez®’' soarta lbertăţei presei — dacă libertate a mai rămas pentru presă în *k «OMwnan* m2 »•»*».Im «un« vinuiui u o« waitsvai noi la care e supusă. „Libertate deplină de gândire” exclamă logofătul dreptatei —dar şî autorul şi directorul gazetei să poată orî-când fî urmăriţi pentru .delicte” şî „atentate de minare a siguranţei şî ordine! din stat” având şi „răspunderea materială şi cea penală. Aţi înţeles ? Totul e chestie de apreciere şi calificare când e vorba de „atentate de minare a siguranţei şi ordinei din stat”. Iar in ce priveşte răspunderea „materială” şi „pena pander”. La ministere, la prefecturi, la primării la orice autorităţi se pot descoperi delicte, abuzări, furtu* -S _5__I____ *M «««-Mi nan u« utmuui i, uitfi venyg tîmnî — fără ca „răspunderile materiale” să existe. Cei dintâi cari trebue băgaţi în puşcărie, confîscându-Iî-se şi avutul sunt cei cu delictele de „gândire”. Responsabilitate penală şi difteriată pentru presă — libertate de a deveni milionari peste noapte pentru miniştri şi înnalţii demnitări! Ba e chiar strâns legată libertatea acestor din urmă de „râspunderea” celor dintâi. Trăiască „reglementarea” pr®« sei! Lt. Libera tranzacţie la chirii Acum se cunoaşte precis că ocrotirea guvernului prin legea chirilor se întinde numai asupra slujbaşilor statului, intelegându-se prin slujbaşi si pensionarii, văduvele si infirmii de rasboiu ca oni cari primesc un salariu sau o răsplată din budgetul statului. Tuturora acestora li se prelungesc dreptul de a rămâne in locuinţile lor închiriate încărea ani de zile, sporind chiria în proporţie cu sporul de salariu. Celorlalţi chiriaşi li se dă o ultimă îngăduinţă de un an de zile, cu un spor de chirie destul de însemnat. Să vedem cam vor fi rezultatele acestor măsuri. Statul anunţă un spor de salarii pe anul viitor. Care va fi însă situaţiunea slujbaşilor din instituţile private, al căror număr este cu mult mai mare decât al funcţionarilor statului? Ce vor face ei pentru a obţine sporurile necesare augmentărea chiriilor? Hatmal că vor cere, la rândul lor, sporiri de salarii? Sunt in stare instituţiile să le acorde? Stagnarea afacerilor, lipsa de numerar, vor decide instituţiile private la rezistenţă. De aici nemulţumiri, greve si din partea diferitelor întreprinderi concedieri de personal pentru a putea spori celorlalti salariile. E de prevăzut deci că noua lege a chiriilor va avea repercusiuni în întrega viaţă a salariaţilor. Si era firesc să fie asa întrucât în curs de opt ani de la încheierea pă cei opera guvernelor în ce priveşte sporirea apartamentelor modeste pentru funcționari a fost nulă. P. O. Când trebuie sfi ne ta ia calcare? Un colaborator al lui Neues Wiener Journal, scrie sub titlul de mai sus ,un foarte interesant articol, pe tema somnului unui adult. Vom da şi noi, mai jos, aceste judicioase observaţiuni. „Meteorologul pentru a afla starea atmosferii, are nevoe de trei indicaţii: aceia a căldurii, a presiunei atmosferice şi aceea a umezelii atmosferice. Starea sănătăţii unui om se poate deduce din pofta sa de mâncare, din somnul său şi din viaţa sa sexuală. Pe când foamea depinde în primul rând de starea corporală şi dorinţa de dragoste, precum şi de cea sufletească, somnul ocupă un loc, între amândouă aceste nevoi umane, şi care îl faci deci cu atât mai important. Orice perturbaţie fizică sau psihică se oglindeşte în el. Nu există aproape boală, fie că e acută, fie că e cronică, care să nu se producă fără o tulburare a somnului, sau să nu-l influentize în durata lui. De asemeni nu există tulburare sufletească, fie că e vorba de pierderea averii, de aceia a unei persoane iubite, fie ■ă sunt remuşcări, sau obsesia ţinui studiu ştiinţific, care să nu influenţeze somnul. Pe de altă parte, se ştie, că print’un somn îndestulător, se pot repara şi suferinţe morale şi fizici, sau cel puţin, ele apar oarcum diminuate, după ce ai dormit âteva ore. CE TREBUE CA SA AVEM UN SOMN BUN Problema care se pune acum e: cari sunt cele mai bune condiţiu- i, pentru a avea un somn bun, aşa încât el să ducă la o adevărată reîntremare fizică. In mod empiric s’a observat, că primele două condiţiuni sunt: 1. să faci o pauză între terminarea muncii şi momentul culcării; 2. să nu te culci prea repede după o masă prea bogată. Un cunoscut medic de boli nervoase, Krapplin, susţine de asemeni că somnul e foarte mult influenţat de starea cât mai comodă, a corpului, în pat, de temperatura liniştea şi întunericul din cameră. Imediat după ce un om a adormit, cade într’un somn adânc, de fapt cel mai adânc, timp de o orădouă, din întreaga durată a nopţii. ■ In următoarele trei ore, adâncimea somnului, se mai micşorează, pentru a creşte din nou spre ora şasea sau a şaptea, fără însă să o mai atingă, pe cea de la început. Spre cel de al vartelea ceaişamanul devine din ce în ce mai uşor, până a produce o trezire spontană. La copii evident această durată e mai lungă, la bătrâni mult mai scurtă. Aceste experienţe ne dau o râulţime de puncte de reper, pentru higiena somnului. Individul, care exercită o anumită meserie sau profesie zilnică e obicinuit să se scoale la o oră stabilită de maî înainte. ORELE DE SOMN Să luăm de exemplu, că această oră e o jum. dim. Pentru a câştiga 8 ore de somn un adult trebue să se culce pe la 10 jum. seara. Cei, cari se culcă la miezul nopţii, au somnul cel mai adânc pe la 2—3 noaptea, iar al doilea maximum, pe la 6—7 dimineaţa, aşadar tocmai în momentul, când de fapt ar trebui să se trezeasacă. Cel care se culcă şi mai târziu, se va deştepta mai uşor decât precedenţii, deoarece tocmai pe la 6-7 dimineaţa, somnul lui e mai uşor, pierde însă din partea doua a somnului. Oboseala adunată apoi peste zi, pune stavilă muncii cotidiene, fie că ea e fizică, fie că e intelectuală. Siesta de după amiază nu poate repara îndeajuns această pierdere, deoarece adâncimea acestui somn, e abia jumătate cât aceea a perioadei somnului de dimineaţă. Când ea e prelungită peste trei ore, siestei îi urmează o somnolenţă care, mai mult decât oricare altă oboseală, stânjeneşte, diminuând capacitatea noastră de muncă. Sunt şi oameni excepţionali, cari se mulţumesc cu mai puţine ore de somn,majoritatea indivizilor are însă nevoe, să se culce înainte de miezul nopţii, dacă a doua zi, e zi de lucru. INSOMNIE Un capitol pentru sine, ar trebui să fie acem, unde să vorbim de insomnie şi combaterea ei. Aici joacă un rol important stările sufleteşti, obiceiurile, câteodată foarte ciudate, ale celui, care vrea să adoarmă. Omul sănătos adoarme foarte repede, atunci când e învăţat să se culce la o anumită oră. Orice medicament, luat în acest scop, nu face decât să narcotizeze. Dar ceea ce produce somnul, nu e o inconştienţă fizică, ci un foarte caracteristic fenomen psihic, o destindere a tuturor nervilor, care dacă nu e bună ziua, ei extrem de necesară, neajitei.