Lupta, septembrie 1927 (Anul 6, nr. 1729-1754)
1927-09-01 / nr. 1729
Anul Vi no. 1729 CO Pw & T. Ml ILLS Fost director politic t Decembrie 1921 — Februarie 1927, ABONAMENTE Pe 12 luni SOO le! Pe d _ ....................- «OO w Pe 3 „ ••••••• 200 w IN STRAINATATE DUBLU Reâacfla si Administrația t București, Str. Sărindar« 12 s&tm.) .U'/.A^k.S^rl pentru revizuitea tratatelor Rothermere şi Wirth Atitudinea Micii Antante ~4VE Ungurii revizionişti sunt în Mină activitate. Dacă acţiunea lor ar fi cugetată, ar avea cea mai mică şansă de reuşită, am admira tenacitatea şi şovinismul cu cari urmăresc refacerea regatului ungar în hotarele sale de la 1914. Dar revizionsitii, iredentistii, trăesc în nori. Mai sunt unguri patrioţi cari văd însă şi 1914. Dar revizioniştii, iredentistii zădărnicesc consolidarea internă a Ungariei de azi, iar în afară fac zgomot mult dar fără folos. Campania revizionistă întreprinsă direct la Budapesta, acţiunea lui Rothermere pentru revizuirea tratatului de la Trianon, este o.. aventură. Nici un om de stat serios dintre acei cari au o reală răspundere pentru noua situaţie europeană, nu poate măcar să se gândească la eventualitatea revizuirei tratatului de la Trianon, a nici unui tratat. S’ar reaprinde focul pe toată suprafaţa globului şi s’ar prăbuşi civilizaţia. . . „ Asemenea nebunească politica nu o va întreprinde nici un stat, nici un popor, nici chiar Ungaria care nu se poate împăca să rămână cum este. Veacuri întregi s’au resemnat popoarele din monarchia austroungară si au îndurat un jug aspru si nedrept si opt ani după liberarea acestor popoare pe temeiul principiului autodeterminărei, după câti va ani de la acel groaznic măcel european în care interval de abia s’au aplicat dispozitiunile principale din tratate la cari au aderat şi învinşii, să se ceară revizuirea tratatelor?. Dar ne aflăm în faţa unei acţiuni sturede, unei campanii pentru a stârnii o senzaţie, publicistică trecătoare. Campania lui Rothermere va trăi atât cât trăesc articolele de ziare: 24 ore. Şi dacă ar scrie în fiecare zi după o mică serie acţiunea lui Rothermere n’ar mai stârni măcar polemica celor interesaţi-Revizuirea tratatului dela Trianon este o imposibilitate politică internaţională. Franţa, care a fost într’un veac de cinci ori invadată, căreia după răpirea Alsaciei si Lorenei era — dacă învingea KaisenulWilhelm — să i se smulgă si basinul minier, 3 întreprins la oare vre-o campanie pentru revizuirea raptului ? Aceasta ar fi însemnat războiul. Dar oare azi Germania revendică Alsacia si Lorena ? Este oare vre-un om serios de stat german care să ceară revizuirea tratatului pe această bază? Nici unul. Ceea ce mai încearcă* unii oameni politici germani, cum e ex-cancelarul Wirth este o rectificare de frontieră spre Polonia,* iarăşi o chestiune tranşată şi admisă de Germania. In ce priveşte România ar trebui să se spună lordului Rothermere ce ne-a oferit Austro-Ungaria pentru a rămânea în neutralitate și ce ne-a oferit ca să mergem alături de ea Mai mult de cât atât, s’ar putea destăinui ce s’a oferit Italiei nu numai înainte de războiu dar si in cursul războiului ca să consimtă la o pace separată. Dacă lordul Rothermere ar şti toate acestea, s’ar încredinţa că atât austriacii cât şi ungurii au consimţit — pe când credeau încă în victorie! — să împartă teritoriul lor astfel încât nu era mare deosebire între ceea ce ei au consimţit, de bună voie înainte de-a fi învinși și ceea ce consacră tratatul astăzi. Prin urmare, de mult,din cursul războiului al cărui sfârșit triumfător îl scontau puterile centrale, ele au recunoscut că se cuvin popoarelor opresane restituirea teritoriilor revendicate. Așa fiind cum își poate închipui lordul Rothermere că numai după opt ani de la noua aşezare europeană va consimţi vreunul din statele succesorale ale monarchiei austro-ungare să se sfâşie tratatele? Nu numai că nu vor consimţi la aceasta, dar vor constitui un inexpugnabil zid de apărare la Bucureşti, la Belgrad, la Praga, la Varşovia şi la Atena. . Toate aceste state au interese comune de apărat şi acţiunea pentru consolidarea internaţională a nouei situaţiuni o vor duce mână în mână. Ungaria bate apa în piuă, îşi pierde vremea preţioasă pentru consolidarea ei internă care va fi zădărnicită de aventurile ei externe. ? I. A. W. OAMENII ZILEI LIAPTCEFF, premierul bulgar împotriva căruia s’a încercat un atentat HERBETTE ambasadorul Franţei la Moscova care a invitat Sovietele să participe la serbările organizate la Paris pentru comemorarea marelui chimist francez Berthelot Ziarul „LUPTA” primeşte abonamente de vilegiatură pe timpul verei cu tei 75, pe lună i 4 PACI1V LEI Direcția 358-75. — Secretariatul 358-74. —Admnistrația 358-73. Controlul gestiunilor publice - Cum ar trebui legiferată noua organizare - Fraudele săvârşite în ultimul timp, pe lângă pedepsirea exemplară a vinovaţilor, pun în discuţie o chestiune cum nu se poate mai importantă — aceia a găsirei mijloacelor de prevenire a oricărei malversaţiuni a banului public. Fără nici o îndoială, cu aparatul funcţionăresc de care dispunem şi mai ales cu amestecul insolit şi tot mai pronunţat al politicei în administraţie, o măsură radicală şi complect eficace in această privinţă e greu de găsit. Mai ales când e vorba şi de administraţia militară care, totdeauna la noi a format un stat în stat. Totuşi anumite măsuri se pot lua cu efect, cu atât mai mult cu cât în fruntea ministerului de finanţe, căruia ii revine de drept controlul, avem un om ca d. Vintilă Brătianu. In primul rând se impune hotârât schimbarea contabilităţii militare, îngreuiată de forme fără nici un rost, aceasta complică descoperirea fraudelor. Contabilitatea este o simplă meserie şi nu ştiinţă. E numai o chestiune de metodă şi de respectarea unor forme precise. Or, pentru ca un control sa fie cât mai uşor de făcut, este absolut necesar ca şi ţinerea contabilităţii, metoda de lucru să fie cât mai clară, deci mai simplă. Toate formalităţile inutile trebuesc imediat înlăturate şi aceasta nu se poate decât prin modificarea radicală a sistemului. I. Deci punerea administraţiei militare sub regimul contabilităţi publice, se impune în primul rând. Dar se va spune că fraude se comit şi sub acest regim. Dovada am avut-o chiar zilele trecute la „Monitorul Oficial”. Este adevărat, dar tot aşa de adevărat e că în acest din urmă caz totul a fost datorit numai lipsei de control din partea organelor în drept, control care dacă se făcea la vreme şi conştiincios pierderile ce statul le înregistrează azi, ar fi putut fi evitate. Reînoită în unele părţi şi simplificată, legea contabilităţei publice permite controlul serios, orice s’ar spune, mult mai bine ca aceea după care se conduce administraţia militară. Chiar numai din cele de mai sus, reese destul de clar că totul se reduce la control. Aşa cum se petrec azi lucrurile în toate ministerele şi mai ales în administraţiile quasi-independente cum este Poşta, Regia, Monitorul Oficial, închisorile etc., un control serios al manipulărei fondurilor este aproape inexistent. Directorii generali ai contabilităței fac şi desfac, având a se justifica numai fața de Curtea de Conturi, instituţie învechită şi inertă, care de altfel nu se ocupă de forma notelor prezentate. Şi aceasta cu 5-6 ani întârziere ! Totul se reduce deci la buna credinţă a directorului general respectiv din fiecare minister şi la rezistenţa pe care acesta ştie să o opună injoncţiunilor venite din partea miniştrilor cari se ştiu din principiu fără răspundere, fie din partea glegilor sau subalternilor abili în asemenea materie. Şi dovada cea mai bună că aşa stă cazul, e că acolo unde Directorul general al contabilitatei este om cinstit şi conştiincios, fraudele sunt cât se poate mai mult înlăturate. Este drept, ministrul de finanţe are la dispoziţie o serie de inspectori generali a căror sarcină este controlul gestiunilor administrative. Dar aceştia nu pot interveni decât numai după ce au fost delegaţi special deci după ce frauda a ajuns de domeniul public. Acţiunea lor preventivă este neexistentă şi tocmai aici, cred că trebueşte de căutat cauza atâtor fraude scandaloase. Un corp conştient din oameni de meserie, cu grad înalt în ierarhia funcţionărească, pentru a nu risca să fie trimişi la plimbare atunci când amestecul lor este nedorit, cu latitudinea de a cerceta liber atunci când cred necesar , un corp de specialişti bine plătiţi şi la adăpost de influenţele politicei, cu răspundere bine stabilită şi cu obligaţia precisă de a da socoteala fiecare de sfera sa de activitate la anumite intervale de timp, ar avea un efect salutar pentru apărarea banului public. Mai mult , cred că ar fi potrivit ca aceşti controlori să aibă puteri cât mai largi posibile, tocmai pentru a avea toată autoritatea necesară unor cercetări repezi şi radicale. Salariul lor ar trebui să fie aşa de mare încât să-i pună la adăpost de orice tentaţie. Oricât ar încasa ei şi tot din ceeace se fură anual, ar rămâne un folos enorm in cassa statului. Este de la sine înţeles că activitatea acestor controlori trebue să cuprindă şi administraţia militară, cu atât mai mult cu cât ei nu vor putea fi niciodată constrânşi pe calea ierarhică militară, aşa cum sunt azi intendenţii. Şi apoi ar mai avea şi garanţia unei meserii precise şi deplin stăpânite, putându-se evita cazuri atât de frequente când în 4-5 ani de zile, elevul de administraţie, fără pregătire, ajunge căpitan sau maior de intendenţă, mânuitor sau controlor a zeci de milioane Avem in ţară o sumedenie de inspectori. Aproape la fiecare funcţionar activ, este un inspector sau controlor. Enorma lor majoritate sunt inutili şi împovărează budgetul degeaba. Numai o sută reduşi — rămân destui— şi în locul lor puşi zece oameni destoinici şi plătiţi aşa cum am propus mai sus, şi folosul va fi înzecit. N’am mai asista la scandaluri revoltătoare ca acelea din zilele trecute. " Alex. Topliceenu Să fugim de politică CREDITUL TARII Pline ’de învăţăminte au fost desbaterile procesului celor două escroci cari „ne-au oferit împrumuturi”. St.f. Trecem peste declaraţia acuzatului Mischnaywski care afirmă că dacă s’ar fi efectuat împrumutul, ar fi trebuit să dea un punct din capital drept comision fostului deputat averescan Aurel Esca, pentru obţinerea aprobării ministeriale ! Pe afirmaţia unui acuzat nu punem femei când e vorba de dezinteresarea unui parlamentar averescan. Dar celălalt escroc Erich Schultze a fost primit de ministrul de finanţe de pe acea vreme d. Ioan Lapedatu şi secretarul general de la interne, Muzicescu. Escrocul a expus d-lui Muzicescu „condiţiunile în cari consorţiul financiar ar fi putut acorda împrumuturi României !”. Iar ca o dovadă de bunăvoinţă, „miniştrii” au dat un banchet escrocului în sala Hotelului Bulevard, banchet la care au participat numeroşi parlamentari». Ce vor fi râs escrocii de naivitatea poporului român care tolerează în situaţii atât de importante oameni ca d. Muzicescu de pildă. 1 fl| ' »■! Di Cele ce se petrec după război în politica românească ne înlătură până şi posibilitatea indignării. Dar când vedem cum oameni complect lipsiţi de orice pregătire, aduşi de valurile politicianismului în situaţiuni nevisate, pun creditul ţării la mezat, în faţa escrocilor şi aventurierilor, o profundă disperare ne cuprinde. Nu văd oare oamenii politici, de bună credinţă că a mai relera neisprăviţi în situaţii înalte, înseamnă să contribui la dărâmarea muncii trudnice pe care atâtea generaţii au pus-o pentru consolidarea ţării î. . ’ • Drag. Articolul Viaţa lui Voltaire — exceptând câteva din clipele petrecute în tovărăşia lui Frederic IF a fost un prilej continuu de deslănţuire a tuturor persecuţiilor pe care le-a putut imagina vreodată mediocritatea omenească. De altfel Voltaire care ştia că în orice efort suma bucuriilor e mai mică decât aceia a durerilor, nici n’a pretins vreodată altceva, decât... gloria. El socotea gloria ca pe o vrednică răsplată a faptelor muritorilor. Orice ziarist e un Voltaire în miniatură, un pamfletar, cu singura deosebire ca pe când maestrul a avut parte cel puţin de o glorie postumă, ziaristul, deşi veşnic persecutat nu poate cuceri veacuri întregi atenţia muritorilor, căci ziaristul scrie articole şi articolele sunt tot ceea ce poate fi mai efemer. Un articol trăeşte o zi şi moare, s’a zis, şi totuşi nimic mai nedrept decât această moarte timpurie. Şi e nedrept. In lumea aceasta de dureri înăbuşite şi de năzuinţi frânte de fiinţe însetate şi pline de lacrimi, de oameni electrocutaţi cu cinism de către mercantilism sălbatec, în lumea aceasta există şi o tragedie a articoluluide ziar. Şi totuşi — ca să nu vorbesc de tragedia articolului aruncat la coş sau trunchiat, se întâmplă şi d’astea câteodată —e faptul că ziaristul prin articolul său a putut reţine nu o zi, dar măcar o oră atenţia a zeci de mii de oameni, că a putut să le împărtăşească gândurile sale şi să le facă inima să bată în ritmul năzuinţelor generoase de care el era animat, aceasta constitue cea mai sublimă victorie şi recompensă pe care cineva şi-o poate închipui. Un păstor anonim şi nevăzut e ziaristul. Nimeni nu-l cunoaşte, dar fiecare îi ascultă glasul şi urmează drumeagul ce duce spre zarea trandafirie pe care el a întrezărit-o. Şi în clipa în care corpul nemernic a căzut în ţărână şi ochii s’au închis, pe faţă rămâne întipărit zâmbetul victoriosului, iar glasul stins e repetat deecouri. »• • C. Paj. C. Joi I Septembrie 1327» Director EMIL O. FAGURE PUBLICITATE primeşte direct la adminisitrarIa şelarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In ţară 6 Lei In străinătate Creionul actualităţii Cine controlează controlorii ? DIRECTORUL GENERAL AL FINANŢELOR După valul acesta de fraude mai avem nevoie de vreo 200 de controlori taie D. DUCA : Şi pe controlori cine are să-i contro»« leze ? 0Continuări din mz. Ilal ia infantilă de dr. Joves Forma epidemiei.Consecinţele boalei.Mijloacele de prevenire şi de tratament Epidemia de paralizie infantilă ears Cânt de actualmente în Capitală a determinat o desorientare aproape genetală atât in lumea medicală cât și cea profană. Cunoscută şi descrisă de multă vreme această elecţiune denumită boala lui Heine,Medin (după numele acelora cari au semnalat-o în 1840) sau încă, poliomyelita infantilă apare mai degrabă sporadic şi endemic. Apariţiunea şi extinderea paraliziei spinale infantile sub formă epidemică intensă constitue un fapt foarte rar aşa că Intr’o măsură oarecare perturbaţiunea produsă e explicabilă şi naturală la noi unde suntem obicinuiţi să luptăm cu alte boli infecţioase rebele cum e de exemplu, febra tyfoidă, variolă, scarlatină, tifos exantematic, anghina difterică ş. a.m. d. De aci şi alarmarea — oarecum exagerată din partea populajiunei, alarmare nepustiac?«, deoarece nu ne aflăm in faţa unei boli noi, In faţa unei boli necunoscute. In acestă situaţiune există o dorinţă unanim exprimată de a cunoaşteboala şi forma epidemică, de a se informa de mersul ei, de toate incidentele şi consecinţele posibile şi de a afla care sunt mijloacele de prevenire şi de tratament. Am socotit astfel că am putea fi utilizând oarecari cunoştinţe esenţiale şi obiective asupra mersului acestei epidemii Să vedem cum a deputat şi cum îşi continuă cursul această epidemie ? După datele oficiale ale Serviciului Sanitar rezultă că primul caz de paralizie infantilă a fost semnalat în luna Martie a. c. ; al doilea caz, în luna Mai, iar în luna Iunie alte 3 cazuri. In luna Iulie s’au semnalat 48 cazuri noi, iar până la 27 August a. c. încă 112 cazuri, aşa că s'au Înregistrat în acest interval de timp, un total de 165 cazuri. Din punct de vedere epidemiologie e de cel mai mare interes de a se putea cunoaşte primele cazuri, — (erst, lingsfälle, cum le spun nemţii), — care ne pun în cunoştinţa focarului infecţios. Descoperirea acestor cazuri prime aduc de obiceiu o serie folositoare de cunoştinţe care pot explica provenienţa, pot arăta caracteristica dacă nu chiar a întrezări evoluţiunea epidemiei. Şi în această privinţa o precizare absolută e necesară. Or, in imprejurarea prin care trecem nu putem sub nici un motiv admite că actuala epidemie a debutat odată cu cazul semnalat din luna Martie . — Căzurile semnalate în intervalul Martie până în luna Iulie sunt sporadice, au apărut la intervale relativ mari şi nu pot aparţine adevăratei epidemii. Cercetarea primelor cazuri şi descoperirea focarului infectos ar trebui raportate la cazurile observate la începutul lunei iulie, care după părerea noastră, ar constitui momentul principal al izbucnirei ■ actualei epidemii. Ne întrebăm astfel dacă în izbucnirea epidemică actuală nu au intervenit anumiţi factori caracteristici epidemiilor de vară ; — în afara condiţiunilor climatice, meteorologice, ar fi interesant să ne documentăm dacă nu există vreo legătură între provenienţa epidemii şi reîntoarcerea vizitatorilor de la staţiunile de vară balneare — in special Teryrghiolul — căci cunoaştem şi am auzit de anumiţi copii înapoiaţi cu boala declarată din asemenea localitaţi, Intr'un timp când nu se vorbea de loc în Bucureşti de ravagiile produse de această epidemie. Oricum ar fi chestiunea e complexă şi In această privinţă epidemologul cel mai încercat va trebui să depute toată stăruinţa pentru o documentare cât mai precisă şi cât mai ştiinţifică. La incercit boala poate fi cu greu recunoscută şi în formele clinice, abor. Uve poate fi confundată foarte uşor cu alte afecţiuni. Paralizia infantilă trebue diferenţiată. În faza iniţială de gripă, de rhumatism articular acut, de osteomyelită, de coxita, de meningitele tuberculoase etc.mai târziu,, de abia când boala a trecut în faze paralitică se observă că medicii s'au inşelat că s’au făcut erori în diagnostic. Dar, să vedem în ce constă această boală ? Paralizia infantilă e o boală infecţioasă — contagioasă — care se prezintă de preferinţă în prima copilărie adică dela vârsta de 1—5 ani, determinând un proces de natură inflamatorie in coarnele aterioare ale substanţei cenuşii din măduva spinării ; agentul patogen, acelacare provoacă lega.. la, e un microb necunoscut, un virus igvisiMl, un opus filtran. In afara cazurilor izolate, apariţia sub formă epidemică a fost semnalată în ţările nordice europene. In Suedia, in Germania, in ţările baltice şi mai recent în America (1907), Australia (1908) şi Franţa. Incubaţiunea boalei ţine intre 3—10 zile ; contaminarea se face direct de la om la om prin aşa numiţii purtători de microbi, prin intermediul diverselor secreţiuni ale nasului, gurei (saliva), excreţiunile intestinale, prin înţepături produse de diverse insecte sburătoare, etc, etc. Debutul boalei e insidios şi se observă de obicei, febră mare, uneori dureri în gât, tulburări gastro intestinale, sudori abundente şi pipersensibiltate a muşchilor şi a sistemului nervos. In scurt timp, după 2—3 zile se pot produce paralizii care lovesc a., numite regiuni musculare, de preferinţă acele ale picioarelor, atrăgând în cele din urmă atrofia şi oarecari diformităţi ale acestora (picior strâmb, picior în varus equin). Am arătat confuziunile care se pot face între paralizie infantilă şi alte afecţiuni In faza incipientă a boalei; în faza cronică paralitică, confuziunea e de asemenea posibilă cu paralizia postdiftericel, cu myatonia congenitală, cu polinevrita, cu rachitism şi cu pseudoparalizia sifilitică. Se descriu in medicină mai multe ţinte stutbe de părăluţe infantilă , forma abortivă, care nu ajunge în faza paralitică ; forma spinală, atrăgând paralizii ascendente sau descendente ale membrelor cu abolirea reflexelor teridinoase şi cutanate; forma bulbară, cu paralizia muşchilor obrazului şi a feţei obrazului şi forme en.cefalitice şi meningeale. Dar, asupra acestor forme nu vom insista, . .. w *-• t|t ~h\ ■'tr-rsr?-.După cum ne-am propus de la început dorim să trecem la partea practică, şi să arătăm in ce pot consta mijloacele de prevenire şi de tratament ? In ceea ce priveşte mijloacele de prevenire se recomandă ca măsură sanitară izolarea bolnavilor timp de 6 suptăreâni pentru a evita contactul şi a permite desinfectarea tuturor excreţiunilor sale. Cum în transmisiunea boalei se crede că aerul ar avea un rol important, se recomandă în timpul unor asemenea epidemii, în afara evitării contactului cu alți copii și al aglomeraţiilor, desinfectarea gurei și a foselor nasale, cu anumite antiseptice. Profesorul Lust a preconizat în asemenea împrejurări și oarecari mijloace medicamentoase , după părerea sa in timp de epidemie atât de primejdioasa ca aceia a paraliziei infantile Duplicitatea aventurierilor Sunt, in complexul politic al unei ţări, oameni şi grupări în faţa cărora se închină istoria. Intransigenţa lor, întemeiată pe convingeri de nesdruncinat, imprima liniei lor de conduita o frumuseţe care trebue să stârnească admiraţia : admiraţia în faţa rezistenţei granitului. D. Ion Mihalache formulase odată de la tribuna Camerii, acest adevăr imprescriptibil pentru toţi acei ce se vor mai apropia vreodată de treburile publice : oamenii mari pot deveni uneori, din nenorocire, oportunişti dar oportuniştii nu pot ajunge niciodată oameni politici cu adevărat mari !„ Reflecţiunile acestea ne-au fost sugerate de lamentabila duplicitate de cari dau dovadă, — dela căderea lor dela putere, • resturile supravieţuitoare ale hoitului averescan. E suficient, — pentru omul de bună credinţă, — să răsfoiască, măcar în treacăt, colecţia oficiosului partidului poporului. Se va convinge astfel, că nu există în istoria politică a ţării noastre, exemplu de duplicitate ridicolă şi de nesinceritate mai odioasă, ca aceia de care dau dovadă cavalerii ducelaşului de la Ciucea. Ură camuflată sub linguşiri unsuroase — cuvintele şi slovele lor debordează veninul slugilor prinse cu mâna în buzunare în care n’aveau ce căta ! Se cunosc „atitudinile” adoptate dela o zi la alta, — de circumstanţă, — de către partidul poporului, in chestiunea constituţională de care s’au agăţat de câte ori au vrut să tragă spuza pe turta lor. Sub pretextul laş că averescanismul n’avea chemarea să se pronunţe pro sau contra ordinei legale, — partidul poporului prin d. Goga a confiscat şi a terorizat gazetele, s’a servit de chestiunea aceasta ca să introducă o cenzură menită să taie din ziare orice atacuri la adresa fabricantului de must şi orice critică adusă activităţii aventurierilor, ’ — pentru ca apoi, după izgoni, rea de la putere, să agite în coloanele oficiosului său când pentru, când împotriva chestiunei constituţionale. Avem în faţa noastră colecţia gazetei gogiste, şi suntem uluiţi de neruşinarea cu care apaşii celor 14 luni de dictatură, susţin de la o zi la alta, teorii cari se bat cap în cap ! Fără îndoială că e de prisos să mai aducem citate din oficiosul averescan. Pe oamenii partidului poporului nu e chip să aducă nimeni la realitate, iar opinia publică știe câtă încredere trebuie să acorde aventurierilor și dictatorilor de ocazie. De aceia, nici n’am mai fi subliniat virtuozitatea acestor cameleoni politici, — dacă în numărul de eri foaia ducelaşului nu s’ar fi agățat fără neruşinare pe care n’o pot avea decât bandiţii calificaţi, de chestiunea constituţională. ( De astădată prestidigitatorii celor trei miliarde au devenit apărătorii „ordinei legale”, şi denunţă guvernului „uneltirile” naţional-ţărăniştilor. Nu e locul să discutăm sensul unei vizite pe care d. Virgil Madgearu, secretarul partidului national-tărănesc, ar fi făcut-o la Paris. Ceea ce trebue să subliniam însă, e duplicitatea averescană, care găseşte cu cale să comenteze „demersurile” d-lui Virgil Madgearu pentru ca să acuze partidul naţional-ţărănesc că pregăteşte „agitaţiuni şi turburări în tară !”. E, într’adevăr, extraordinar! Nu ne-am putut închipui că lipsa de obraz a aventurierilor va merge atât de departe. Căci,spre deosebire de inspiratorii fiţuicii gogiste, care uită de la mână pân’ la gură, ce-au spus şi ce-au făcut, — noi n’am uitat încă vizita fostului subsecretar de stat, d. M. Manoilescu la Paris... Ceva mai mult : fusese, la un moment dat, după citirea de către d. general Averescu a cunoscutei declaraţii de la Senat, de demisia d-lui Manoilescu din partidul poporului demisie de soarta căreia nu sa mai prea ştie nimic. Oportunişti, — bandiţi prin excelenţă, reprezentanţii regimului de aventură au devenit acum apărătorii... ordinei legale ! Puteau s’o lase în seama altora; căci delaţiunile şi lîngu firile mincinoase nu vor izbuti, — suntem siguri, — să mai schimbe ceva din soarta, unui grupuşor politic care şi-a îndeplinit cu prisosinţă menirea : a batjocorit libertăţile publice, a compromis interesele tarii şi a pustiit visteria statului. Averescanismul a murit. Trebuie să existe însă şi o lege, în virtutea căreia stafiile politice își batjocoresc propriul hoit.Așa se explică duplicitatea nerușinată a oficiosului partidului poporului, George Silviu ■ I