Lupta, ianuarie 1928 (Anul 7, nr. 1836-1856)

1928-01-14 / nr. 1843

ANUL VH, No. CONST. MILIE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 13 luni . . . . . . • 800 Pe O , ...............................400 P© 8 „ • ••«•»* 3oo IN STRĂINĂTATE DUBLU BIBLIOTECA •NIVErtSITAȚII - IAŞI- Redacția şi Administraţia BUCUREŞTI STR. SĂRINDAR, 13 . Fraudele în contul reparaţiuniior Din Berlin se anunţă telegrafic din sursă auto­rizată că Oficiul prestai­ţiunilor in natură, in con­tul reparaţiuniior a inşti­inţat încă de la începu­tul lui Decembrie trecut de reprezentanţii autori­­ţilor franceze că a re­marcat unele clauze sus­pecte la unele contracte de furnituri în contul re­­paraţiunilor. Cercetări ulterioare au confirmat bănuiala că s’ar fi comis incorectitu­dini şi o întreagă serie de fraude a putut fi astfel descoperită. Credem că acelaş con­curs P ar putea obţine gu­vernul nostru dela guver­nul german şi nu cerce­tarea felului cum firme­le germane lang şi De­witt & Herz au putut obţinet in detrimentul atâ- OF alte firme germanei cărora li s’a tăiat posibili­tatea de a concurai furni­tura de materiale sanita­re din partea ministeru­lui sănătăţii publice sub regimul averescan. Căci dacă răspunzător de co­manda dată rămâne gu­vernul Averescu, faptul că statul german a spri­jinit acele firme pentru a putea obţine furnituri in contul reparaţi­uni­lor datorite României de Ger­mania, dă şi dreptul Ger­maniei de a cerceta pro­­cedeurile la cari au re­curs acele firme spre obţine furnituri caracte­rizate in Parlamentul ro­mân de hoţii pentru cari autorii trebuie să meargă cu toţii la puşcărie, Guvernul german nu nu­mai că nu poate avea nici un interes ca furniturile în contul reparaţiunilor să apară ca afaceri de fraude şi corupţiei dar are, dimpotrivă, tot inte­resul de a ajuta ţările cari fac comande în con­tul reparaţiuniior să ur­mărească firmele cari fă­când asemenea afaceri fraudează ţări pe cari Germania nu are nici un interes de a le vătăma şi compromit în acelaş timp comerţul german. O concertare serioasă intre guvernul nostru şi cel din Berlin ar putea duce, deci, la rezultatul ca contractul de furnituri în contul reparaţiunilor, în jurul căruia s’au să­vârşit fraude şi corup­­ţiuni cari păgubesc sta­tul român cu mai multe sute de milioane, să fie de comun acord revizuit. L. T. A. înarmările Ungariei Declaraţiile ministrului României la Belgrad înainte de a trece la legaţiun­ilea din Praga, unde a fost mu­tat, ministrul României la Bel­grad a făcut ziarului local „Po­litika“ unele declaraţiuni cu pri­vire la contrabanda de mitra­lere din Ungaria. Venind după întrevederea pe care a avut-o zilele trecute în aceeaşi chestiune la Bucureşti» d. ministru de externe ad-inte­­rim, Duca, cu ministrul­­Iugo­slaviei. d. Ciolak Antici, decla­­ratiunile d-lui ministru Emandi precizează în mod oficial o­ăi­„Chestiunea înarmărilor Unga­riei, a spus d-sa, continuă să facă obiectul cercetărilor din partea gu­vernelor Micei înțelegeri. Întrucât guvernul polon a de­smintit cate­goric justificarea prezentată de Un­garia, pot spune că s'a stabilit a­­mm ca Ungaria se înarmează, căl­când dispozițiuniie tratatului de pace, Guvernul ungar a dovedit astfel că suprimarea comisiunei de control militar fusese prematură şi că rezervele Micei Înţelegeri e­­rau îndreptăţite. E de prisos să subliniez că intre bărbaţii de Stat ai Micei Înţelegeri domneşte acor­dul cel mai desăvârşit şi o perfectă unitate de vederi. Conducătorii Micei Antante vor şti să găsească şi de data aceasta soluţia menită să împiedice orice atingere a păcei". Dezminţirea justificărilor pre­zentate de Ungaria fiind cate­gorică din partea Poloniei, sta­tele Micei înţelegeri se află, deci, in faţa unui fapt care sta­bileşte că Ungaria se înarmează în dispreţul păcei şi al tratate­lor. Constatarea ministrului Ro­mâniei la Belgrad că guvernul ungar face azi dovada că su­­primarea de către Conferinţa Ambasadorilor a Comisiei de control militar în Ungaria fu­sese prematură şi că rezervele aicei înţelegeri erau îndreptă­ţite, arată în ce sens continuă acum cercetările şi schimbul de vederi intre cabinetele din Bel­grad, Praga şi Bucureşti. Sustrasă controlului militar de Conferinţa Ambasadorilor, Ungaria, ca membră a Ligei Na­ţiunilor va trebui să accepte controlul acesteia, sau să Înce­teze de a mai face parte din forul dela Geneva, căci e inad­misibil prezenta în sânul lui a unei puteri cari moralmente şi materialmente acumulează, zi cu zi, acte cari vin in conflict cu insăşi ţelurile ce alcătuesc rostul Ligei Naţiunilor. Prezenta Micei înţelegeri in sânul Ligei ar deveni şi ea fă­ră rost, dacă nu ar obţine con­trolul militar asupra Ungariei Li CREIONUL ACTUALITĂȚII 41 ar­en . Intimii d-lui Goga anunţă că o doamnă de onoare a Curţei regale l'ar fi asigurat c’o să mai fie mi­nistru. CASIERUL DELA FINANJE. Pentru orice e­­ven­tuilitate, d-le ministru, eu v’aş ruga sti-mi a­­cordafi o gardă militară, ca să nu mă mai ponte­­ftese cu­ asalturi ca în seara cea de pomină fi 4 PAGINI 3 MEU Direcţia 358-75. — Secretariatul 358-74 - Administraţia 358-73 Problema căminuriior universitare Departe da a 11 rezolvat problema studenţească, — govern­ul n’a pro* pna ni dl mficar o soluţie tranzitorie care aS contribuie In cât de mleft mfisnrfi la uşurarea condiţiunilor de trai ala tinerimii universitare. In felul acesta, — ca o rană mereu des­chisă, — problema studenţească va rămânea an vast domeniu exploata­bil de către politica ură, şi o veş­nică trambulină a demagogiei poli­ticianismului român. Statisticele ce ne-au parvenit, — $1 care ne Îndeamnă să scrim rân­durile de faţă, — arată că In marea lor majoritate studenţimea s'a În­grămădit In Capitală, — şi că din cei 25 mii de studenţi, numai o cin­eime urmează cursurile la Iaşi, Cluj, Cernăuţi, Timişoara şi Oradea. Iată un prim dezechilibru, — da­torită căruia problema căminarilor universitare va putea fi foarte ane­voie soluţionată. Repartiţia pe cen­tre universitare a tinerimii studioa­se se face la Întâmplare. Fără îndoială că amestecul cât mai variat al studenţimii ar putea contribui la apropierea sufletească a elementelor ce vor fi chemate să conducă, mai târziu, ţara. Contac­tul zilnic În biblioteci, laboratorii şl săli de curs, le poate 1i de un real folos. Dar, tn acelaş timp, faţă de prea marele număr de studenţi ce se găsesc In Capitală, — n’ar fi oare firesc să se Încerce decongestiona­­rea facultăţilor din Bucureşti de cel cari ar putea urma — fărft niei o pagubă pentru cultura lor — curse«­rile, la Iaşi, la Cluj ori la Cernăuţi? Politica culturală pe care a a­­nunţat-o partidul ca se aflS acum la cârma statului, — n’a fost pusă, pâ­nă In prezent, In practica. Avem serioase motive sa ne Îndoim că ea ar putea deveni cândva o realitate. Căci faţă de multiplele nevoi ce hărţuesc tinerimea universitară, gu­vernul n’a intervenit ca nici o mă­sură de amploare care să Înlesnea­scă viaţa studenţimii, o­minurile şi cantinele sânt Insuficiente, sălile de curs neincăpătoare, iar bibliotecile şi laboratoarele neinzestrate cu cele strict necesare. Care ar fi soluţia ? Ea ar trebui să Înceapă cu căminarii©, adăpos­turi curate, sănătoase şi accesibile studenţimi. La crearea lor, ar tre­bui să contribuia Judeţele — ale că­ror bugete, cu o gospodărie price­pută şi economică, pot oricând per­mite o cheltuială de câteva milioane. Fiecare Judeţ are deci posibilitatea să ia parte, in raport cu numărul de studenţi pe cari-i trimite in cen­­trele universitare, la uşurarea con­­diţiunilor lor de traiu. Normele de conducere ale acestor căminari sunt uşor de fixat,­­ ele putând funcţio­na cu administraţie­­ autonomă sub controlul senatului universitar. Ce spun conducătorii judeţelor noastre de această idee care le-ar da posibilitatea să dovedească Inte­resul pe care, o bănuim, —­l poar­tă culturii româneşti? Aşa cum­ e acum, situaţia e im­posibilă şi ea nu va fi remediată ca cârpeli, el numai cu o acţiune sis­tematizată și in stil mare. G. S. Siguranţa Statului în pericol ? Ni s’a adus la cunoştinţă un caz extrem de curios în care n'am crede dacă informatorul nostru nu ar fi un om de a cărui seriozitate nu ne putem îndoi. Este vorba de greută­ţile ce se fac cetăţenilor români do­ritori să-şi instaleze la domiciliu un post de radio. Aduc oamenii toate ac­tele cerute de lege, dovedesc până la evidenţă că au nutrit şi nutresc sen­timente româneşti, că sunt cetăţeni români, că au luptat pentru unitatea naţională şi sunt, totuşi, refuzaţi, da­că au nenorocirea să locuiască in zo­na stării de asediu. Căci comisiunea centrală din Capi­tală a primit o înştiinţare din par­tea Marelui Stat Major să nu aprobe post radiofonic acolo unde domnesc stările excepţionale fără prealabila aprobare a comandamentului mili­tar respectiv. Şi comandamentele refuză sistema­,­tic,­ericul, autorizaţiile de teama., spionajului care s’ar putea face pe calea aerului, chiar dacă solicitanţii sunt funcţionali superiori în servi­ciul statului român! * Evident militarii — cu firea lor bravă, cinstită şi dreaptă, gata să în­frunte în faţă pericolul — cred că spionii, dacă ar vrea să-şi exercite ..profesiunea lor” ar alege domiciliul în zona stării de asediu şi ar cere ■— pe faţă, bărbăteşte, — autorizaţia spe­cială pentru instalarea postului de radio. Militarilor nedându-le prin minte că spionii pot face, ca să zicem aşa, spionaj... clandestin, refuză toate ce­rerile pentru ca nu cumva printre so­licitanţi să se strecoare vre­un spion.* Fără radio spionajul a fost stârpit cel puţin în zonele ce trăesc ferice sub imperiul stărilor excepţionale. Apreciind această mentalitate, ne întrebăm dacă acest punct de vedere este cunoscut de cei un drept şi dacă nu trebuesc priminite concepţiile în­vechite cel puţin acum când se vor­beşte şi la noi de înjghebarea unei societăţi de radiofuziune*. Şi aştep­tăm răspunsul. ION ROATA Să fugim de politică Thomas­ Hardy Marele scriitor Thomas Hardy, po­et, nuvelist şi critic literar, a înec­­at din viața astă noapte, la vârsta de 87 ani Moartea sa a impresio­nat profund toate cercurile din An­glia, şi imperiul britanic. Moartea marelui prozator va im­presiona tot aşa de profund cercu­rile cultivate de pretutindeni fiindcă Thomas Hardy a fost nu numai un mare scriitor englez ci un tot aşa de mare scriitor cu răsunet univer­sal Era bunicul literaturii britani­ce, al acelei literaturi în cuprinsul căreia zburdă spiritul neastâmpă­rat al Benjaminului septuagenar cu numele de Shaw. Opera lui Thomas Hardy e poto­lită, caldă, animată de gânduri bu­ne. Făurită din atentă observaţie şi din atentă milă, fixează drama exis­tenţelor necăjite în luptă cu tripla tiranie, a pasiune, a hazardului şi a legilor sociale. A fost arhitect şi abia după al pa­trulea roman al său a putut să-şi asigure o notorietate care-i îngădui abandonarea vechei profesiuni şi îmbrăţişarea exclusivă a literaturii. An cu azi, retras într’o vilă tăcută, departe de zgomotul marilor aşezări omeneşti, „departe de mulţimea ca­re te înebuneşte”, — aşa e, dealtmin­teri, intitulat unul dintre cele mai caracteristice romane al© sale, — a ridicat edificiul unei opere ce impu­ne prin simetrie şi prin căldură in­terioară. Nu e agreabilă opera lui Hardy. Nu e agreabilă, în sensul că nu ofe­ră lectorului prilejul unei tihnite digestii şi al unui comod amuza­ment. Plămădită din suferinţă, ea tulbură, aşterne peste suflet umbra unei tristeţi amare. Aşa e viaţa,­­ sau aşa o vedea scriitorul care a închis ochii acum. Cei cu care soarta nu a fost ge­neroasă au găsit în paginile ■ auto­rului „Micilor ironii ale vieţii“ o a­­linare fiindcă au văzut în ele, ca în­­tr’o oglindă, necazuri şi îndoeli pro­prii. De aceea Thomas Hardy a fost nu numai un scriitor admirat şi ci­tit, ci şi un scriitor iubit, Jesi Pas Programul de în­zestrare a armatei Intr’un număr trecut am adus câteva preciziuni în chestiunea programului de înzestrare a ar­matei. Arătam că acest program care se întocmește, va fi supus mai întâi Consiliului superior al armatei, care­­va hotărî, și apoi Consiliului apărării, care, având rolul coordonării aportului tutu­ror departamentelor (vezi legea Consiliului apărării), va decide bine­înţeles ca supremă instanţă. Un ziar de dimineaţă, trunchi­­ind o citaţie din articolul nostru, ne atribue afirmaţiuni pe cari nu le-am făcut. E inutil să stăruim asupra mjloacelor de polemică ale confratelui. Nimeni nu-şi poate închipui că Consiliul superior ar putea avea un rol mai însemnat decât al Consiliului apărării. Noi menţinem informaţiunea noastră: programul de înzestra­re, după cum este legal, va fi supus hotărârilor Consiliului su­perior și va trece apoi în discu­ția Consiliului apărării. La ministerul de războiu, se centralizează toate propunerile. Când se însoară bolşevicii... !Am citit atâtea cârţi şi articole asupra situaţiei din Rusia bolşevi­că şi tot nu mi-am putut face o pă­rere obiectivă, dacă actualul im­periu al lui Stalin e raiul sau iadul pe pământ, deşi e absurd să ceri unui organism social să reprezinte fie o extremă, fie alta. Se pune prea multă patimă in tot ce se scrie despre fostul impe­riu al torilor şi pe când unii sus­ţin că fericirea umanităţii e in re­gimul bolşevic, al fii povestesc lu­cruri de te fac să te gândeşti cu mai pufină oroare la un nou regim averescan — chiar cu d. Goga la Interne şi cu părintele Lupaş la Să­nătatea Publică — decât la unul rusesc. Totuşi, din tot ce am citit, s’ar părea că cel puţin în domeniul că­sătoriei, în raporturile legale din­tre bărbat şi femeie, ruşii au făcut reale progrese, reformând cu totul instituţia căsătoriei, veche de sute şi sute de ani, şi care în ţările eu­ropene a fost supusă dealungul vremei unor foarte insignifiante modificări. Felul de a contracta o căsătorie, modul de trai în comun al ambilor... beligeranţi, concepţia indivizilor despre această unire, posibilităţile de despărţire, sânt cu totul altele, azi, in Rusia bolşevică. Citiţi, de pildă, această ştire, pe care o dă o agenţie de presă foarte serioasă: Petrograd (Ceps). — Rusia sovie­tică a atins un record, pe care de­sigur nici America nu-1 va putea ajunge. In Leningrad sunt în ace­iaşi stradă două case, dintre care în una au loc căsătorii, adică se no­tează fără vreo formalitate în re­gistru, iar în a doua au loc divor­­ţurile, adică se înscriu în alt regis­tru. Zilele trecute o tânără pereche s-a înscris ca soţi, dar imediat a traversat strada şi a divorţat. I­­mediat după căsătorie noua soţie a cerut soţului să-i dea suma de 2 ruble şi jumătate, leafa pe o zi, de­oarece din cauza căsătoriei şi-a pierdut ziua. Soţul, la început, a e­­zitat, dar deoarece soţia cerea me­reu suma, îi dădu 3 ruble şi ceru imediat 60 kapei şi îndărăt. Soţia nu avea mărunte, se iscă ceartă şi tinerii băgară de seamă că nu se potrivesc. Şi din biroul căsătoriilor porniră direct la oficiul divorţuri­lor. Vedeţi concepţia ultra-modernă a sofiei. — Mă duc cu tine la ofiţerul stă­rii civile, dar pentru mine lucrul acesta n'are o importanţă mai ma­re decât dacă m'aşi duce la birou sau la fabrică. De aceea, bine-vo­­eşte, te rog, şi dă-mi leafa pe o zi, căci eu am buget separat şi nu în­ţeleg pentru fleacul acela de floare de lămâifă (presupunând că aşa ceva mai există integral) să pierd bunătate de două ruble şi jumă­tate ! O, Doamne, ce departe sântem de vremurile vaporoase când fecioara, tandră și diafană, visa să se vadă la brațul lui, îndrumându-se spre ofițeril de stare civilă, socotind a­­ceasta zi ca cea mai fericită din viata ei ! Azi, femeea, vine dela birou sau de la fabrică, nici nu-și mai schim­bă bluza, nici nu-și mai pune be­teală în părul tuns — căci n’ar a­­vea în ce sta bietele fire de aur!— şi luându-şi prezumtivul de braţ— dacă’l ia! — 5« repede la un oficiu, iscăleşte în registru, mai trece şi pe acasă cu tovarăşul pentru un sfert de oră maximum şi se întoar­ce apoi la lucrul ei cotidian. Iar dacă dela localul autorităţii până acasă, se ia la ceartă cu băr­batul, constată stante pedes că a in­tervenit, spontan, clasica nepotri­vire de caracter, traversează stra­da şi pe trotuarul celălalt îi apare, zâmbitoare şi îmbietoare, autorita­tea care îi divorţează într’o cli­pită! Ideal, nu-i aşa ? Şi — chiar dacă nu-i aşa de ideal—­tot e mai uman decât groa­za şi laşitatea pe care o au unii de divorţ şi care ti sileşte să ducă la nesfârşit un laur care pentru o clipă păruse de aur şi care, cu vre­mea, se transformă în trunul de galeră... ■ Maxim­in C. Sâmbătă 14 Ianuarie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct un administratia ziarului si la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in ţară & Lei in străinătate Peste rege si peste ministrul de raznom — Aceasta ar trebui să fie situațîa unui inspec­tor general al Intuia! Oportunitatea numirei unui In­spector general al armatei trebue discutată din punctul de vedere al alegerei lui cât și al fixărei atribu­­tiunilor şi exercitărei practice a a­­cestor atribuțiuni, ne spun acei cari studiază chestiunea din punct de vedere pur obiectiv. ALEGEREA LUI Actualmente, problema alegere! este desigur simplificată, fiindcă cel mai vechiu general dintre In­spectorii generali de armată este și cel mai mare în grad și are încre­derea celor în drept. Dar trebuie să ne punem în ipo­teza, că după 3 ani — când gene­ralul actualmente desemnat este a­­tins de limita de vârstă — va tre­bui să se facă o nouă alegere. Această necesitate poate chiar surveni în decursul acestor ani: caz de boală, etc. Care va fi criteriul? Să se aleagă cel mai vechiu ge­neral dintre Inspectorii de armată? Dar dacă nu răspunde condițiu­­nilor cerute și în plus nu­­are încre­derea celor în drept ? Va trebui să se aleagă dintre In­spectorii generali de armată un al­tul mai nou, căruia să i se dea ast­fel, atribuțiuni superioare celor mai vechi, ceea ce va constitui de­sigur o atingere de susceptibilitate dăunătoare disciplinei printre cei mai mari şefi ai oştirei. Să ne punem apoi şi în ipoteza că nu găsim printre Inspectorii ge­nerali de armată, nici unul care să răspundă tuturor condiţiunilor , sau să ne punem şi în ipoteza că un guvern oarecare nu găseşte apt pentru aceasta decât pe un coman­dant de corp de armată, care nici nu este Inspector general de arma­tă, şi-l învesteşte cu această înaltă funcţiune. Lesne se poate înţelege ce adân­că perturbaţiune se va produce în armată şi cum această înaltă func­­iune ar deveni un post prin care se va căuta soluţionarea sau reali­zarea unor anumite veleităţi a di­­feritelor partide politice cari ar trece la cârma Statului. ATRIBUŢIILE MINISTERULUI ŞI CONSILIILE SUPERIOARE In cadrul Constituţiei şi a tutu­ror legilor ministrul a avut întot­deauna răspunderea administra­ţiei armatei, a pregătirei sale pen­tru războiu şi chiar drepturi de comandament: mutări, înaintări pedepse, ordine de serviciu şi de comandament în armată, şeful jus­tiţiei militare etc. — fie el chiar ci­vil şi cu toate că Regele, după Con­stituţie, este Şeful armatei. Această ingerare în atribuţiuni­le de comandament din partea mi­nistrului este consecinţa faptului, că actele Regelui ca Şef al armatei, trebuiesc contrasemnate, deci con­simţite de ministru. * Aşa a fost şi sub Regele­­Carol şi sub Regele Ferdinand. După război, o serie de noui mi­jloace au fost legiferate pentru a restrânge în mod prielnic pentru armată — autoritatea ministrului în chestiunile de comandament şi acelea ale pregătirei de război. Mai întâiu, Consiliul superior al armatei, care fiinţează de aproape 3 ani, în forma lui actuală, şi care, printre atribuţiunile sale, are şi pe aceea de a se pronunţa asupra chestiunilor de înaintări şi numiri în­ înaltele comandamente. Desigur pentru respectarea drep­turilor constituţionale ale minis­trului, legea de înaintare şi cea a organizărei ministerului de război prevede că ministrul nu este obli­gat a se tine de aceste hotărîri, tre­buind însă sfi se justifice în rapor­tul făcut către M S. Regele. Dar autoritatea acestui Consiliu a fost de aşa natură, că de când fi­inţează nici un ministru n‘a schim­bat vreo hotărîre a Consiliului. Ceva mai mult, Consiliul supe­rior al armatei a fost regulat con­sultat pentru o serie de chestiuni interesând disciplina şi drepturi­le corpului ofiţeresc şi ministrul a găsit totdeauna un puternic spri­jin în Consiliu pentru a lua dife­rite măsuri; hotărârile Consiliului superior al armatei stabilind ju­­risprudenţe în toate aceste chesti­uni. Regele Ferdinand, recunoscând importanţa Consiliului superior al armatei n’a schimbat nici­odată hotărîrile Consiliului — deşi avea dreptul prin Constituţie şi legea de înaintare şi a organizării ministe­rului de război. Toate reclamaţiu­­nile ofiţerilor ce-i erau adresate, se trimeteau Consiliului superior al armatei pentru definitiva rezol­vare. In ceeace priveşte chestiunile da pregătire a armatei pentru războiu, pe lângă Consiliul superior al ar­matei s’a creiat Consiliul superior al apărărei naţionale. Pe deo parte Consiliul superior al apărărei naţionale stabileşte în li­nii generale chestiunile de apărare ale ţarei, pe de alta Consiliul supe­rior al armatei este consultat în mod obligatoriu şi statorniceşte tot ce se referă la organizare, mobili­zare, sistemul de apărare al ţăriî, planurile de războiu şi de operaţii, stabilirea traseului liniilor ferate navigabil, etc., instrucţia în arma­tă şi chestiunile referitoare doctri­nei în procedeele d­e luptă, etc. La toate acestea se adaugă Mara­le stat major care pregăteşte prin organele sale toate cele de mai sus şi le prezintă pentru a fi discutate, fie Consiliului suprior al armatei pentru marele chestiuni generale, fie Consiliului superior ap­ărărei naţionale şi in cadrul act­ei acti­vităţi. nici odată Regele Ferdinand n’a intervenit pentru a schimba ceva. In altă ordine de idei Inspectorii generali de armată sunt de drept membri ai Consiliului superior al armatei, au și atributiunile de a inspecta comandamentele, corpu­rile de trupă, serviciile, etc. cari le sunt repartizate prin decizie mi­nisterială, prezintând anual minis­trului de războiu dările de seamă respective, făcând şi toate propune­rile ce le cred necesare. In plus Şeful Marelui Stat Ma­jor asigură coordonarea actiunei şi colaborarea Inspectorilor generali de armată, in toate chestiunile cari cad în atributiunile lor. CE ATRIBUȚII POT FI DATE INSPECTORULUI GENERAL AL ARMATEI? Acestea fiind arătate, ne între­băm ce atributiuni mai pot fi data unui Inspector general al armatei. Mai precis, prin aceste noui atri­butiuni, cum va putea Inspectorul general al armatei să nu se atingă de atribuţiunile constituţionale şi legale ale ministrului, de cele le­gale implicit naturale şi logice , ale Consliului superior al armatei şi ale Şefului Marelui Stat Major al armatei? Acesta din urmă în special, conform tuturor legiuiri­lor noastre de până acum, fiind considerat ca ajutor al ministrului pentru chestiunile de pregătire a armatei pentru războiu. (Serviciul Marelui stat major este un organ care depinde direct de ministru). Inspectorul general al armatei firește nu poate ingera asupra drep­turilor ministrului, singur răspun­zător în fata Parlamentului. Deasemenea nu poate ingera în lucrările Consiliului superior al ar­­matei, căci hotărîrile in Consiliu se iau prin majoritate de voturi și apoi in ultimă analiză, ministrul răspunzător, are chiar dreptul dat prin lege să aibă ultimul cuvânt. Pentru a se admite Inspectorului general al armatei drepturi la ase­menea ingerinţe, ar trebui să se schimbe Constituţia şi în acest caz i s’ar conferi drepturi mai mari de­cât cele legale, din moment ce Inspectorul general al armatei, ar putea lucra în afara vederilor mi­nistrului. In altă ordine de idei Inspectorul general al armatei, n’ar putea in­gera în activitatea Şefului Marelui Stat Major fiindcă n’ar avea mi­jloacele disponibile şi atunci, la ri­goare ar fi mai natural să fie el Şeful Marelui Stat Major, soluţie care însă n'ar rezolvi relaţiunde sale de subordonare faţă de minis­tru. Este apoi admisibil ca Inspecto­rul general al armatei să ingereze în activitatea inspectorului general de armată ? Mai întâi le-ar ştirbi din presti­giu şi apoi în mod practic această ingerinţă nu este necesară din mo­mentul ce activitatea Inspectorului general de armată este trasată şi hotărîtâ de comun acord in Con­siliul superior al armatei. Dar o asemenea ingerare ar re­duce autoritatea şi iniţiativa In­spectorului general de armată, la mai puţin ca aceia a unui coman­dant de corp de armată, şi in a­­cest caz este mai salutar ca In­spectorul general de armată să se desfiinţeze ceea ce în treacăt fie zis nu ar fi o bună soluţie din toate punctele de vedere. Dar mai sânt câteva aspecte ale chestiunei, pe cari le vom îmbrăţi­­şa, într’un ultim articol. 1 A, B, Oamenii zilei ambasadorul Franţei la Wa­shington, însărcinat de guvernul său să trateze cu Statele­ Unite încheerea unui pact de pace în­tre ambele ţări, după proectul cabinetului francez PAUL CLAUDEL SIR ALFRED MOND delegatul unui grup de industriaşi englezi, care va avea o conferinţă cu consiliul general al trade-Unio­nurilor din Anglia, pentru elabora­rea principiilor cooperări între pa­troni şi muncitori

Next