Lupta, ianuarie 1928 (Anul 7, nr. 1836-1856)
1928-01-14 / nr. 1843
ANUL VH, No. CONST. MILIE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 13 luni . . . . . . • 800 Pe O , ...............................400 P© 8 „ • ••«•»* 3oo IN STRĂINĂTATE DUBLU BIBLIOTECA •NIVErtSITAȚII - IAŞI- Redacția şi Administraţia BUCUREŞTI STR. SĂRINDAR, 13 . Fraudele în contul reparaţiuniior Din Berlin se anunţă telegrafic din sursă autorizată că Oficiul prestaiţiunilor in natură, in contul reparaţiuniior a inştiinţat încă de la începutul lui Decembrie trecut de reprezentanţii autoriţilor franceze că a remarcat unele clauze suspecte la unele contracte de furnituri în contul reparaţiunilor. Cercetări ulterioare au confirmat bănuiala că s’ar fi comis incorectitudini şi o întreagă serie de fraude a putut fi astfel descoperită. Credem că acelaş concurs P ar putea obţine guvernul nostru dela guvernul german şi nu cercetarea felului cum firmele germane lang şi Dewitt & Herz au putut obţinet in detrimentul atâ- OF alte firme germanei cărora li s’a tăiat posibilitatea de a concurai furnitura de materiale sanitare din partea ministerului sănătăţii publice sub regimul averescan. Căci dacă răspunzător de comanda dată rămâne guvernul Averescu, faptul că statul german a sprijinit acele firme pentru a putea obţine furnituri in contul reparaţiunilor datorite României de Germania, dă şi dreptul Germaniei de a cerceta procedeurile la cari au recurs acele firme spre obţine furnituri caracterizate in Parlamentul român de hoţii pentru cari autorii trebuie să meargă cu toţii la puşcărie, Guvernul german nu numai că nu poate avea nici un interes ca furniturile în contul reparaţiunilor să apară ca afaceri de fraude şi corupţiei dar are, dimpotrivă, tot interesul de a ajuta ţările cari fac comande în contul reparaţiuniior să urmărească firmele cari făcând asemenea afaceri fraudează ţări pe cari Germania nu are nici un interes de a le vătăma şi compromit în acelaş timp comerţul german. O concertare serioasă intre guvernul nostru şi cel din Berlin ar putea duce, deci, la rezultatul ca contractul de furnituri în contul reparaţiunilor, în jurul căruia s’au săvârşit fraude şi corupţiuni cari păgubesc statul român cu mai multe sute de milioane, să fie de comun acord revizuit. L. T. A. înarmările Ungariei Declaraţiile ministrului României la Belgrad înainte de a trece la legaţiunilea din Praga, unde a fost mutat, ministrul României la Belgrad a făcut ziarului local „Politika“ unele declaraţiuni cu privire la contrabanda de mitralere din Ungaria. Venind după întrevederea pe care a avut-o zilele trecute în aceeaşi chestiune la Bucureşti» d. ministru de externe ad-interim, Duca, cu ministrulIugoslaviei. d. Ciolak Antici, declaratiunile d-lui ministru Emandi precizează în mod oficial oăi„Chestiunea înarmărilor Ungariei, a spus d-sa, continuă să facă obiectul cercetărilor din partea guvernelor Micei înțelegeri. Întrucât guvernul polon a desmintit categoric justificarea prezentată de Ungaria, pot spune că s'a stabilit amm ca Ungaria se înarmează, călcând dispozițiuniie tratatului de pace, Guvernul ungar a dovedit astfel că suprimarea comisiunei de control militar fusese prematură şi că rezervele Micei Înţelegeri erau îndreptăţite. E de prisos să subliniez că intre bărbaţii de Stat ai Micei Înţelegeri domneşte acordul cel mai desăvârşit şi o perfectă unitate de vederi. Conducătorii Micei Antante vor şti să găsească şi de data aceasta soluţia menită să împiedice orice atingere a păcei". Dezminţirea justificărilor prezentate de Ungaria fiind categorică din partea Poloniei, statele Micei înţelegeri se află, deci, in faţa unui fapt care stabileşte că Ungaria se înarmează în dispreţul păcei şi al tratatelor. Constatarea ministrului României la Belgrad că guvernul ungar face azi dovada că suprimarea de către Conferinţa Ambasadorilor a Comisiei de control militar în Ungaria fusese prematură şi că rezervele aicei înţelegeri erau îndreptăţite, arată în ce sens continuă acum cercetările şi schimbul de vederi intre cabinetele din Belgrad, Praga şi Bucureşti. Sustrasă controlului militar de Conferinţa Ambasadorilor, Ungaria, ca membră a Ligei Naţiunilor va trebui să accepte controlul acesteia, sau să Înceteze de a mai face parte din forul dela Geneva, căci e inadmisibil prezenta în sânul lui a unei puteri cari moralmente şi materialmente acumulează, zi cu zi, acte cari vin in conflict cu insăşi ţelurile ce alcătuesc rostul Ligei Naţiunilor. Prezenta Micei înţelegeri in sânul Ligei ar deveni şi ea fără rost, dacă nu ar obţine controlul militar asupra Ungariei Li CREIONUL ACTUALITĂȚII 41 aren . Intimii d-lui Goga anunţă că o doamnă de onoare a Curţei regale l'ar fi asigurat c’o să mai fie ministru. CASIERUL DELA FINANJE. Pentru orice eventuilitate, d-le ministru, eu v’aş ruga sti-mi acordafi o gardă militară, ca să nu mă mai ponteftese cu asalturi ca în seara cea de pomină fi 4 PAGINI 3 MEU Direcţia 358-75. — Secretariatul 358-74 - Administraţia 358-73 Problema căminuriior universitare Departe da a 11 rezolvat problema studenţească, — governul n’a pro* pna ni dl mficar o soluţie tranzitorie care aS contribuie In cât de mleft mfisnrfi la uşurarea condiţiunilor de trai ala tinerimii universitare. In felul acesta, — ca o rană mereu deschisă, — problema studenţească va rămânea an vast domeniu exploatabil de către politica ură, şi o veşnică trambulină a demagogiei politicianismului român. Statisticele ce ne-au parvenit, — $1 care ne Îndeamnă să scrim rândurile de faţă, — arată că In marea lor majoritate studenţimea s'a Îngrămădit In Capitală, — şi că din cei 25 mii de studenţi, numai o cineime urmează cursurile la Iaşi, Cluj, Cernăuţi, Timişoara şi Oradea. Iată un prim dezechilibru, — datorită căruia problema căminarilor universitare va putea fi foarte anevoie soluţionată. Repartiţia pe centre universitare a tinerimii studioase se face la Întâmplare. Fără îndoială că amestecul cât mai variat al studenţimii ar putea contribui la apropierea sufletească a elementelor ce vor fi chemate să conducă, mai târziu, ţara. Contactul zilnic În biblioteci, laboratorii şl săli de curs, le poate 1i de un real folos. Dar, tn acelaş timp, faţă de prea marele număr de studenţi ce se găsesc In Capitală, — n’ar fi oare firesc să se Încerce decongestionarea facultăţilor din Bucureşti de cel cari ar putea urma — fărft niei o pagubă pentru cultura lor — curse«rile, la Iaşi, la Cluj ori la Cernăuţi? Politica culturală pe care a anunţat-o partidul ca se aflS acum la cârma statului, — n’a fost pusă, până In prezent, In practica. Avem serioase motive sa ne Îndoim că ea ar putea deveni cândva o realitate. Căci faţă de multiplele nevoi ce hărţuesc tinerimea universitară, guvernul n’a intervenit ca nici o măsură de amploare care să Înlesnească viaţa studenţimii, ominurile şi cantinele sânt Insuficiente, sălile de curs neincăpătoare, iar bibliotecile şi laboratoarele neinzestrate cu cele strict necesare. Care ar fi soluţia ? Ea ar trebui să Înceapă cu căminarii©, adăposturi curate, sănătoase şi accesibile studenţimi. La crearea lor, ar trebui să contribuia Judeţele — ale căror bugete, cu o gospodărie pricepută şi economică, pot oricând permite o cheltuială de câteva milioane. Fiecare Judeţ are deci posibilitatea să ia parte, in raport cu numărul de studenţi pe cari-i trimite in centrele universitare, la uşurarea condiţiunilor lor de traiu. Normele de conducere ale acestor căminari sunt uşor de fixat, ele putând funcţiona cu administraţie autonomă sub controlul senatului universitar. Ce spun conducătorii judeţelor noastre de această idee care le-ar da posibilitatea să dovedească Interesul pe care, o bănuim, —l poartă culturii româneşti? Aşa cum e acum, situaţia e imposibilă şi ea nu va fi remediată ca cârpeli, el numai cu o acţiune sistematizată și in stil mare. G. S. Siguranţa Statului în pericol ? Ni s’a adus la cunoştinţă un caz extrem de curios în care n'am crede dacă informatorul nostru nu ar fi un om de a cărui seriozitate nu ne putem îndoi. Este vorba de greutăţile ce se fac cetăţenilor români doritori să-şi instaleze la domiciliu un post de radio. Aduc oamenii toate actele cerute de lege, dovedesc până la evidenţă că au nutrit şi nutresc sentimente româneşti, că sunt cetăţeni români, că au luptat pentru unitatea naţională şi sunt, totuşi, refuzaţi, dacă au nenorocirea să locuiască in zona stării de asediu. Căci comisiunea centrală din Capitală a primit o înştiinţare din partea Marelui Stat Major să nu aprobe post radiofonic acolo unde domnesc stările excepţionale fără prealabila aprobare a comandamentului militar respectiv. Şi comandamentele refuză sistema,tic,ericul, autorizaţiile de teama., spionajului care s’ar putea face pe calea aerului, chiar dacă solicitanţii sunt funcţionali superiori în serviciul statului român! * Evident militarii — cu firea lor bravă, cinstită şi dreaptă, gata să înfrunte în faţă pericolul — cred că spionii, dacă ar vrea să-şi exercite ..profesiunea lor” ar alege domiciliul în zona stării de asediu şi ar cere ■— pe faţă, bărbăteşte, — autorizaţia specială pentru instalarea postului de radio. Militarilor nedându-le prin minte că spionii pot face, ca să zicem aşa, spionaj... clandestin, refuză toate cererile pentru ca nu cumva printre solicitanţi să se strecoare vreun spion.* Fără radio spionajul a fost stârpit cel puţin în zonele ce trăesc ferice sub imperiul stărilor excepţionale. Apreciind această mentalitate, ne întrebăm dacă acest punct de vedere este cunoscut de cei un drept şi dacă nu trebuesc priminite concepţiile învechite cel puţin acum când se vorbeşte şi la noi de înjghebarea unei societăţi de radiofuziune*. Şi aşteptăm răspunsul. ION ROATA Să fugim de politică Thomas Hardy Marele scriitor Thomas Hardy, poet, nuvelist şi critic literar, a înecat din viața astă noapte, la vârsta de 87 ani Moartea sa a impresionat profund toate cercurile din Anglia, şi imperiul britanic. Moartea marelui prozator va impresiona tot aşa de profund cercurile cultivate de pretutindeni fiindcă Thomas Hardy a fost nu numai un mare scriitor englez ci un tot aşa de mare scriitor cu răsunet universal Era bunicul literaturii britanice, al acelei literaturi în cuprinsul căreia zburdă spiritul neastâmpărat al Benjaminului septuagenar cu numele de Shaw. Opera lui Thomas Hardy e potolită, caldă, animată de gânduri bune. Făurită din atentă observaţie şi din atentă milă, fixează drama existenţelor necăjite în luptă cu tripla tiranie, a pasiune, a hazardului şi a legilor sociale. A fost arhitect şi abia după al patrulea roman al său a putut să-şi asigure o notorietate care-i îngădui abandonarea vechei profesiuni şi îmbrăţişarea exclusivă a literaturii. An cu azi, retras într’o vilă tăcută, departe de zgomotul marilor aşezări omeneşti, „departe de mulţimea care te înebuneşte”, — aşa e, dealtminteri, intitulat unul dintre cele mai caracteristice romane al© sale, — a ridicat edificiul unei opere ce impune prin simetrie şi prin căldură interioară. Nu e agreabilă opera lui Hardy. Nu e agreabilă, în sensul că nu oferă lectorului prilejul unei tihnite digestii şi al unui comod amuzament. Plămădită din suferinţă, ea tulbură, aşterne peste suflet umbra unei tristeţi amare. Aşa e viaţa, sau aşa o vedea scriitorul care a închis ochii acum. Cei cu care soarta nu a fost generoasă au găsit în paginile ■ autorului „Micilor ironii ale vieţii“ o alinare fiindcă au văzut în ele, ca într’o oglindă, necazuri şi îndoeli proprii. De aceea Thomas Hardy a fost nu numai un scriitor admirat şi citit, ci şi un scriitor iubit, Jesi Pas Programul de înzestrare a armatei Intr’un număr trecut am adus câteva preciziuni în chestiunea programului de înzestrare a armatei. Arătam că acest program care se întocmește, va fi supus mai întâi Consiliului superior al armatei, careva hotărî, și apoi Consiliului apărării, care, având rolul coordonării aportului tuturor departamentelor (vezi legea Consiliului apărării), va decide bineînţeles ca supremă instanţă. Un ziar de dimineaţă, trunchiind o citaţie din articolul nostru, ne atribue afirmaţiuni pe cari nu le-am făcut. E inutil să stăruim asupra mjloacelor de polemică ale confratelui. Nimeni nu-şi poate închipui că Consiliul superior ar putea avea un rol mai însemnat decât al Consiliului apărării. Noi menţinem informaţiunea noastră: programul de înzestrare, după cum este legal, va fi supus hotărârilor Consiliului superior și va trece apoi în discuția Consiliului apărării. La ministerul de războiu, se centralizează toate propunerile. Când se însoară bolşevicii... !Am citit atâtea cârţi şi articole asupra situaţiei din Rusia bolşevică şi tot nu mi-am putut face o părere obiectivă, dacă actualul imperiu al lui Stalin e raiul sau iadul pe pământ, deşi e absurd să ceri unui organism social să reprezinte fie o extremă, fie alta. Se pune prea multă patimă in tot ce se scrie despre fostul imperiu al torilor şi pe când unii susţin că fericirea umanităţii e in regimul bolşevic, al fii povestesc lucruri de te fac să te gândeşti cu mai pufină oroare la un nou regim averescan — chiar cu d. Goga la Interne şi cu părintele Lupaş la Sănătatea Publică — decât la unul rusesc. Totuşi, din tot ce am citit, s’ar părea că cel puţin în domeniul căsătoriei, în raporturile legale dintre bărbat şi femeie, ruşii au făcut reale progrese, reformând cu totul instituţia căsătoriei, veche de sute şi sute de ani, şi care în ţările europene a fost supusă dealungul vremei unor foarte insignifiante modificări. Felul de a contracta o căsătorie, modul de trai în comun al ambilor... beligeranţi, concepţia indivizilor despre această unire, posibilităţile de despărţire, sânt cu totul altele, azi, in Rusia bolşevică. Citiţi, de pildă, această ştire, pe care o dă o agenţie de presă foarte serioasă: Petrograd (Ceps). — Rusia sovietică a atins un record, pe care desigur nici America nu-1 va putea ajunge. In Leningrad sunt în aceiaşi stradă două case, dintre care în una au loc căsătorii, adică se notează fără vreo formalitate în registru, iar în a doua au loc divorţurile, adică se înscriu în alt registru. Zilele trecute o tânără pereche s-a înscris ca soţi, dar imediat a traversat strada şi a divorţat. Imediat după căsătorie noua soţie a cerut soţului să-i dea suma de 2 ruble şi jumătate, leafa pe o zi, deoarece din cauza căsătoriei şi-a pierdut ziua. Soţul, la început, a ezitat, dar deoarece soţia cerea mereu suma, îi dădu 3 ruble şi ceru imediat 60 kapei şi îndărăt. Soţia nu avea mărunte, se iscă ceartă şi tinerii băgară de seamă că nu se potrivesc. Şi din biroul căsătoriilor porniră direct la oficiul divorţurilor. Vedeţi concepţia ultra-modernă a sofiei. — Mă duc cu tine la ofiţerul stării civile, dar pentru mine lucrul acesta n'are o importanţă mai mare decât dacă m'aşi duce la birou sau la fabrică. De aceea, bine-voeşte, te rog, şi dă-mi leafa pe o zi, căci eu am buget separat şi nu înţeleg pentru fleacul acela de floare de lămâifă (presupunând că aşa ceva mai există integral) să pierd bunătate de două ruble şi jumătate ! O, Doamne, ce departe sântem de vremurile vaporoase când fecioara, tandră și diafană, visa să se vadă la brațul lui, îndrumându-se spre ofițeril de stare civilă, socotind aceasta zi ca cea mai fericită din viata ei ! Azi, femeea, vine dela birou sau de la fabrică, nici nu-și mai schimbă bluza, nici nu-și mai pune beteală în părul tuns — căci n’ar avea în ce sta bietele fire de aur!— şi luându-şi prezumtivul de braţ— dacă’l ia! — 5« repede la un oficiu, iscăleşte în registru, mai trece şi pe acasă cu tovarăşul pentru un sfert de oră maximum şi se întoarce apoi la lucrul ei cotidian. Iar dacă dela localul autorităţii până acasă, se ia la ceartă cu bărbatul, constată stante pedes că a intervenit, spontan, clasica nepotrivire de caracter, traversează strada şi pe trotuarul celălalt îi apare, zâmbitoare şi îmbietoare, autoritatea care îi divorţează într’o clipită! Ideal, nu-i aşa ? Şi — chiar dacă nu-i aşa de ideal—tot e mai uman decât groaza şi laşitatea pe care o au unii de divorţ şi care ti sileşte să ducă la nesfârşit un laur care pentru o clipă păruse de aur şi care, cu vremea, se transformă în trunul de galeră... ■ Maximin C. Sâmbătă 14 Ianuarie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct un administratia ziarului si la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in ţară & Lei in străinătate Peste rege si peste ministrul de raznom — Aceasta ar trebui să fie situațîa unui inspector general al Intuia! Oportunitatea numirei unui Inspector general al armatei trebue discutată din punctul de vedere al alegerei lui cât și al fixărei atributiunilor şi exercitărei practice a acestor atribuțiuni, ne spun acei cari studiază chestiunea din punct de vedere pur obiectiv. ALEGEREA LUI Actualmente, problema alegere! este desigur simplificată, fiindcă cel mai vechiu general dintre Inspectorii generali de armată este și cel mai mare în grad și are încrederea celor în drept. Dar trebuie să ne punem în ipoteza, că după 3 ani — când generalul actualmente desemnat este atins de limita de vârstă — va trebui să se facă o nouă alegere. Această necesitate poate chiar surveni în decursul acestor ani: caz de boală, etc. Care va fi criteriul? Să se aleagă cel mai vechiu general dintre Inspectorii de armată? Dar dacă nu răspunde condițiunilor cerute și în plus nuare încrederea celor în drept ? Va trebui să se aleagă dintre Inspectorii generali de armată un altul mai nou, căruia să i se dea astfel, atribuțiuni superioare celor mai vechi, ceea ce va constitui desigur o atingere de susceptibilitate dăunătoare disciplinei printre cei mai mari şefi ai oştirei. Să ne punem apoi şi în ipoteza că nu găsim printre Inspectorii generali de armată, nici unul care să răspundă tuturor condiţiunilor , sau să ne punem şi în ipoteza că un guvern oarecare nu găseşte apt pentru aceasta decât pe un comandant de corp de armată, care nici nu este Inspector general de armată, şi-l învesteşte cu această înaltă funcţiune. Lesne se poate înţelege ce adâncă perturbaţiune se va produce în armată şi cum această înaltă funciune ar deveni un post prin care se va căuta soluţionarea sau realizarea unor anumite veleităţi a diferitelor partide politice cari ar trece la cârma Statului. ATRIBUŢIILE MINISTERULUI ŞI CONSILIILE SUPERIOARE In cadrul Constituţiei şi a tuturor legilor ministrul a avut întotdeauna răspunderea administraţiei armatei, a pregătirei sale pentru războiu şi chiar drepturi de comandament: mutări, înaintări pedepse, ordine de serviciu şi de comandament în armată, şeful justiţiei militare etc. — fie el chiar civil şi cu toate că Regele, după Constituţie, este Şeful armatei. Această ingerare în atribuţiunile de comandament din partea ministrului este consecinţa faptului, că actele Regelui ca Şef al armatei, trebuiesc contrasemnate, deci consimţite de ministru. * Aşa a fost şi sub RegeleCarol şi sub Regele Ferdinand. După război, o serie de noui mijloace au fost legiferate pentru a restrânge în mod prielnic pentru armată — autoritatea ministrului în chestiunile de comandament şi acelea ale pregătirei de război. Mai întâiu, Consiliul superior al armatei, care fiinţează de aproape 3 ani, în forma lui actuală, şi care, printre atribuţiunile sale, are şi pe aceea de a se pronunţa asupra chestiunilor de înaintări şi numiri în înaltele comandamente. Desigur pentru respectarea drepturilor constituţionale ale ministrului, legea de înaintare şi cea a organizărei ministerului de război prevede că ministrul nu este obligat a se tine de aceste hotărîri, trebuind însă sfi se justifice în raportul făcut către M S. Regele. Dar autoritatea acestui Consiliu a fost de aşa natură, că de când fiinţează nici un ministru n‘a schimbat vreo hotărîre a Consiliului. Ceva mai mult, Consiliul superior al armatei a fost regulat consultat pentru o serie de chestiuni interesând disciplina şi drepturile corpului ofiţeresc şi ministrul a găsit totdeauna un puternic sprijin în Consiliu pentru a lua diferite măsuri; hotărârile Consiliului superior al armatei stabilind jurisprudenţe în toate aceste chestiuni. Regele Ferdinand, recunoscând importanţa Consiliului superior al armatei n’a schimbat niciodată hotărîrile Consiliului — deşi avea dreptul prin Constituţie şi legea de înaintare şi a organizării ministerului de război. Toate reclamaţiunile ofiţerilor ce-i erau adresate, se trimeteau Consiliului superior al armatei pentru definitiva rezolvare. In ceeace priveşte chestiunile da pregătire a armatei pentru războiu, pe lângă Consiliul superior al armatei s’a creiat Consiliul superior al apărărei naţionale. Pe deo parte Consiliul superior al apărărei naţionale stabileşte în linii generale chestiunile de apărare ale ţarei, pe de alta Consiliul superior al armatei este consultat în mod obligatoriu şi statorniceşte tot ce se referă la organizare, mobilizare, sistemul de apărare al ţăriî, planurile de războiu şi de operaţii, stabilirea traseului liniilor ferate navigabil, etc., instrucţia în armată şi chestiunile referitoare doctrinei în procedeele de luptă, etc. La toate acestea se adaugă Marale stat major care pregăteşte prin organele sale toate cele de mai sus şi le prezintă pentru a fi discutate, fie Consiliului suprior al armatei pentru marele chestiuni generale, fie Consiliului superior apărărei naţionale şi in cadrul actei activităţi. nici odată Regele Ferdinand n’a intervenit pentru a schimba ceva. In altă ordine de idei Inspectorii generali de armată sunt de drept membri ai Consiliului superior al armatei, au și atributiunile de a inspecta comandamentele, corpurile de trupă, serviciile, etc. cari le sunt repartizate prin decizie ministerială, prezintând anual ministrului de războiu dările de seamă respective, făcând şi toate propunerile ce le cred necesare. In plus Şeful Marelui Stat Major asigură coordonarea actiunei şi colaborarea Inspectorilor generali de armată, in toate chestiunile cari cad în atributiunile lor. CE ATRIBUȚII POT FI DATE INSPECTORULUI GENERAL AL ARMATEI? Acestea fiind arătate, ne întrebăm ce atributiuni mai pot fi data unui Inspector general al armatei. Mai precis, prin aceste noui atributiuni, cum va putea Inspectorul general al armatei să nu se atingă de atribuţiunile constituţionale şi legale ale ministrului, de cele legale implicit naturale şi logice , ale Consliului superior al armatei şi ale Şefului Marelui Stat Major al armatei? Acesta din urmă în special, conform tuturor legiuirilor noastre de până acum, fiind considerat ca ajutor al ministrului pentru chestiunile de pregătire a armatei pentru războiu. (Serviciul Marelui stat major este un organ care depinde direct de ministru). Inspectorul general al armatei firește nu poate ingera asupra drepturilor ministrului, singur răspunzător în fata Parlamentului. Deasemenea nu poate ingera în lucrările Consiliului superior al armatei, căci hotărîrile in Consiliu se iau prin majoritate de voturi și apoi in ultimă analiză, ministrul răspunzător, are chiar dreptul dat prin lege să aibă ultimul cuvânt. Pentru a se admite Inspectorului general al armatei drepturi la asemenea ingerinţe, ar trebui să se schimbe Constituţia şi în acest caz i s’ar conferi drepturi mai mari decât cele legale, din moment ce Inspectorul general al armatei, ar putea lucra în afara vederilor ministrului. In altă ordine de idei Inspectorul general al armatei, n’ar putea ingera în activitatea Şefului Marelui Stat Major fiindcă n’ar avea mijloacele disponibile şi atunci, la rigoare ar fi mai natural să fie el Şeful Marelui Stat Major, soluţie care însă n'ar rezolvi relaţiunde sale de subordonare faţă de ministru. Este apoi admisibil ca Inspectorul general al armatei să ingereze în activitatea inspectorului general de armată ? Mai întâi le-ar ştirbi din prestigiu şi apoi în mod practic această ingerinţă nu este necesară din momentul ce activitatea Inspectorului general de armată este trasată şi hotărîtâ de comun acord in Consiliul superior al armatei. Dar o asemenea ingerare ar reduce autoritatea şi iniţiativa Inspectorului general de armată, la mai puţin ca aceia a unui comandant de corp de armată, şi in acest caz este mai salutar ca Inspectorul general de armată să se desfiinţeze ceea ce în treacăt fie zis nu ar fi o bună soluţie din toate punctele de vedere. Dar mai sânt câteva aspecte ale chestiunei, pe cari le vom îmbrăţişa, într’un ultim articol. 1 A, B, Oamenii zilei ambasadorul Franţei la Washington, însărcinat de guvernul său să trateze cu Statele Unite încheerea unui pact de pace între ambele ţări, după proectul cabinetului francez PAUL CLAUDEL SIR ALFRED MOND delegatul unui grup de industriaşi englezi, care va avea o conferinţă cu consiliul general al trade-Unionurilor din Anglia, pentru elaborarea principiilor cooperări între patroni şi muncitori