Lupta, septembrie 1928 (Anul 7, nr. 2036-2060)
1928-09-01 / nr. 2036
ANUL Vir. No. 2036 CONST.MULE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 13 luni ............................. • «oo Pe O „ ........................................4oo Pe 3 M ........................................2oo IN STRAINATATE CU BEN Redacția şi Admirilstrafia BUCUREŞTI STR. SABIN DAR. 13 iK 5 JLK)TECA DIVERSITĂŢII - IAŞI Dejucarea farsei ungare Am citit şi recitit schimbul de note între guvernul nostru şi cel ungar în chestia rezolvărei pe cale de negocieri directe a afacerei optanţilor. Din fiecare alineat, din fiecare rând al răspunsului guvernului ungar sare în ochi preocuparea de a închide drumurile şi a exclude posibilităţile unei asemenea înţelegeri directe. Am arătat aceasta într’un număr trecut, cu citaţiuni din însuşi textul răspunsului ungar. Douăzeci şi patru de ore după constatările făcute, aveam demonstraţia prevederilor noastre în adresa, de mult preparată şi urgent expediată Secretariatului Ligei Naţiunilor prin care, reeditând „teza juridică” a contelui Appony, guvernul ungar cere redeschiderea afacerei optanţilor prin numirea unui arbitru în locul arbitrului român retras din Comisia mixtă de arbitraj în care figurează „imparţialul” d. Cederkrantz, sau trimiterea chestiunei înaintea Curtei deJustiţie dela Haga soluţiuni pe cari Consiliul Ligei le-a înlăturat tocmai spre a nu atinge într’o chestiune ca aceea a reformei agrare în România suveranitatea unui stat liber. Pe când guvernul ungar, în marş forţat, înainta secretariatului Ligei Naţiunilor cererea aceasta de redeschidere a agitaţiilor în jurul afacerei optanţilor — venind totuşi protocolar prea târziu pare-se, pentru a fi pusă pe tablou înainte de sesiunea de iarnă a Consiliului — s’a întâmplat faptul următor: Ministerul nostru de Externe n’a luat act de dorinţa guvernului ungar de a închide căile recomandate de Consiliul de la Geneva. Din potrivă, a reluat cu linişte, cu seninătate şi cu toată stăruinţa pe care o merită soluţiunea Consiliului Ligei, chestiunea negocierilor directe. Intr’un spirit de solidaritate europeană şi pentru a dovedi amiciţia sa faţă de Ungaria guvernul român — spune nota d-lui Argetoianu — nu a şovăit să suspende pentru câtva timp drepturile supuşilor săi. „Guvernul român este chiar dispus să facă anume sacrificii din aceste drepturi, deşi nimic nu-l obligă la aceasta şi deşi afacerea zisă „a optanţilor"’ a primit soluţia ei definitivă faţă de toate părţile interesate — numai pentru a pune capăt unei pretenţii care face mai grele relaţiile de prietenie ce trebuie să existe între cele două State. „Dacă guvernul ungar nu înţelege în adevăr prin „soluţie practică" punerea in aplicare pe cale de convenţie, a tezei ungureşti, cum de altă parte punctul de vedere român este cunoscut, guvernul regal persistă să creadă că un schimb de vederi direct între reprezentanţii celor două guverne ar servi în mod util bunele raporturi între Ungaria şi România". Era indicat ca România să nu lase punctul de vedere al Consiliului Ligei neapărat până la capăt şi era, în acelaş timp, o datorie morală de a se dejuca o punere în scenă ce apare ca o adevărată farsă din partea guvernului ungar. Guvernul român, ca şi Consiliul Ligei, au văzut încă din sesiunile trecute, după atitudinea Contelui Appony, că guvernul ungar nu umblă după obţinerea unor despăgubiri pentru optanţii unguri, ci umblă după spectacol, după zgomot şi agitaţie. Consiliul de la Geneva va vedea cu mulţumire că guvernul român nu tolerează să se joace farse în scopuri de tulburare a liniştei şi a ordinei sociale. Alfa „Cluburile” Prost trebue să le meargă, de o vreme încoace, averescanilor! După un an si ceva dela celebra lor „plecare" dela cârma statului, fondurile secrete s'au sfârşit, — veniturile „musturilor" s'au epuizat, — învârtelile negustorilor de tăbliţe şi sumele puse de-o parte de oamenii ducelui, s’au pupat ! De-acum, ce s’o mai putea ciupi pe alte căi! Prin mici excrocherii cari trec neobservate, prin discrete operaţiuni inavuabile, prin găinării, prin coţcării cu brevet averescan... Intr’adevăr, la un an de zile de la căderea cărămizii fatale, — atenţia fruntaşilor partidului poporului, s’a reîntors la numeroasele tripouri averescane, — tripouri risipite in 3—4 locuri în centrul Capitalei. Cluburile acestea, cari funcţionează sub firma organizaţiilor politice ale d-lui generall Averescu, sunt o nesecată sursă de venituri pentru toate haimanalele şi pentru toţi chibiţii averescanismului. Unul, instalat la etajul 1 al unui hotel din str. Sărindar, e amenajat cu dame şi cu separeuri. Altul e instalat in calea Victoriei, deasupra restaurantului „Elysée”. Al treilea, funcţionează clandestin pentru „elită" la clubul central al „partidului’’... Carieta, serveşte la întreţinerea resturilor grupărei averescane din Bucureşti şi jud. Ilfov. Din ea se înfruptă patronii, şi cu ajutorul ei se cumpără tăcerea multor indezirabili—indezirabili pentru că sunt reprezentanţii autorităţilor.. Ca să poată „merge bine”, numeroşi fraeri şi victime naive sunt zilnic atrase în cursă. Negustori din provincie, ofiţeri de administraţie, casieri de pe la diferite instituţiuni publice şi particulare, băeţi de bani gata, minori,trec pe la masa verde, unde specialiştii tripourilor au grijă să le scuture buzunarele ! Unul din cititorii ziarului nostru, ne scrie că acum două zile, fiul său a pierdut 230.000 lei în tripoul din calea Victoriei. La sfârşit, când tânărul imprudent n’a mai avut nici un ban în pungă, a fost batjocorit şi, în urmă, crunt bătut de către tripoteri. Scandalul ar fi luat proporţii dacă n’ar fi intervenit frica de autorităţi: intr’o clipă, la comanda crupierului, servitorii, chelnerii, „bolerii", — în fine toată pleava averescanâ a „clubului’’, — s’a năpustit asupra tânărului, i-au administrat o nouă bătae şi l-au svârlit, aproape In nesimţire, în stradă... O ruşine a politicei averescane Ştim că patronii tripoului, şi patronii acestor patroni, ştiu se emoţionează de astfel de întâmplări. De fapt, ele au devenit banale, prin repetiţie. Dar autorităţile, — ele nu găsesc cu cale să se sesizeze ? Ele nu socotesc că trebue să se sfârşească odată cu aceste cuiburi de trişori şi de bătăuşi ? Agaiban Să fugim de politică arhitectul D. I. Borledei Intr’o ţară ca a noastră, care a trăit şi trăeşte încă fără să se fi pătruns de nevoia de a construi sub conducerea oamenilor de meserie,— arhitectura, nu e decât de o jumătate de veac pe calea desăvârşirii. Odinioară meşteri străini, aduşi ca săi ridice locaşuri pentru Domnul din cer ori pentru Domnul de pe pământ, au zidit ceea ce ne-a rămas prin timpurile ce s’au scurs. Odată cu epoca de avânt pe care a luat-o micul regat independent de sub sceptrul regelui Carol, statul a început a simţi necesitatea de a avea oameni de specialitate. La început, mulţi arhitecţi şi ingineri au venit de peste hotare, pentru a colabora la clădirea instituţiunilor de seamă ale ţării. Apoi, încet-încet, elementele autochtone au isbutit să îşi facă drum, şi, odată cu ele şi arhitectura naţională. Iată de ce arhitectul Berindei, — pe care un nenorocit accident l-a răpit dintre cei vii, — a fost un deschizător de drumuri noui în arta românească. Nu numai că întreaga-i viată a fost închinată propovăduirii stilului românesc, — care fusese copleșit de cel bizantin, — dar activitatea-i neîntreruptă n’a fost decât un şir de admirabile creaţiuni în domeniul artei. Stăruitor, muncitor, inspirat, — arhitectul Berindei a marcat cu personalitatea-i distinsă, toate lucrările la care a contribuit. Când se va seri istoria arhitecturii noastre şi când se va putea aprecia in lumina ştiinţei, adevăratul progres pe care l-a urmat arhitectura românească, se va vedea cât de mare a fost rolul jucat de d. D. Berindei şi cât de minunate au fost concepţiile sale. Ar fi de ajuns să amintim planurile expoziţiei din 1906 de la Parcul Carol, pentru a se înţelege influenţa pe care a exercitat-o asupra arhitecturii naţionale şi pentru a se aprecia valorificarea stilului românesc, pe care el l-a impus. Atunci, avântatul spirit al omului aplecat pe planşetă, deasupra hârtiei de calc, se va putea mândri, — cu o mândrie pe care n’a afişat-o niciodată, — de contribuţia cu care a ajutat la desăvârşirea artei arhitecturale a ţării noastre. G. S. 4 PAGINI 3 KEYS » Direcţia 358-75. Secretariatul 358-74 —Administraţia 538-73 Dificultăţile guvernului BocÂştigarea încrederii străinătăţii Negocierile de la Berlin merg, din nefericire, cam greu. Să nădăjduim însă, că până la urmă se vor găsi soluţii tranzacţionale pentru toate chestiile în litigiu, şi astfel se va putea ajunge la realizarea împrumutului extern. Chiar cu riscul de a fi asurziţi de strigătele de victorie (ce victorie !) ale presei liberale, voim o cât mai repede tranşare a problemei împrumutului extern. Dar cu realizarea acestui deziderat, sântem de-abia la începutul problemei de viaţă românească pe care o pune vremea noastră. Căci odată cu reluarea legăturilor normale cu străinătatea (războiul a întrerupt cu totul aceste legături, ori le-a dat un caracter special) se ridică și chestia regimului nostru economic. În acest punct se pune, cu brutalitate, chestia sistemelor liberale. Timp de zece ani România a trăit cu sistemele acestea, excrescenţă a unui regim politic de mână forte. Şi străinătatea a perdut încrederea în siguranţa capitalurilor pe cari le-ar învesti în ţara noastră. Această lipsă de încredere este notorie şi înainte de totala ei risipire ne învârtim în cerc viţios. De la sistemul restricţiilor şi excepţiilor până la regimul libertăţii capitalului, distanţa este enormă, şi oricine ar guverna, va avea nevoe de multă trudă şi de timp mai îndelungat pentru a pune lucrurile la punct. Cât despre d. Vintilă Brătianu, este clar că d-sa nu va putea îndeplini niciodată această operă. Intr’un mare ziar englez găsim o pildă în această privinţă. E vorba despre exploatările petrolifere. ,,După o muncă pregătitoare excelentă, decretul guvernului român prin care se încearcă a se sili societăţile petrolifere străine, care lucrează în România, să aibă un personal compus de 75 la sută cetăţeni români în orice categorie de funcţionari, e un pas ciudat şi nenorocit. Societăţile petrolifere străine au formulat multe plângeri referitoare la legislaţia diferenţială ce li se aplică în ultimii ani de către guvernul român şi sunt foarte iritate in urma recentei intervenţiuni în sfera lor de activitate. Faptul că aplicarea decretului a fost suspendată n’a risipit grijile lor, întrucât decretul tot e atârnat pese capul lor." De ce decretul acesta care, apoi, a fost suspendat ? A înflorit prin decretele de excepţie (zise de proteguire) industria noastră petroliferă ? De loc şi dinpotrivă. Am transformat industria noastră petroliferă într’o industrie de stat şi izbutim doar să producem scump pentru consumul nostru intern. Iar pe deasupra am câştigat şi neîncrederea străinătăţii. .. NOTE LIAPTCEFF primul ministru bulgar, despre care se spune că va fi nevoit să demisioneze Iar „aconomii“ într'o vreme când nu prea avem bani (iar denigrare!) au fost trimişi la Berlin 50 de parlamentari. Un ziar de opoziţie comentând acest fapt adaogă că anii parlamentari n’au plecat singuri, ci însoţiţi de neveste, copii şi servitori. Toate cheltuielile, fireşte, le va suporta statul. Ziarul de opoziţie se indignează şi vorbeşte despre „delirul risipei”. Neîndoios, oficiosul guvernului va răspunde că nu este nici un fel de risipă. Oare nu treabia să fie reprezentată şi România la un congres interparlamentar? Când e în joc prestigiul ţării nu e loc de târguială. Orice cheltuială, numai să fim demn reprezentaţi. Aşa e! Dar pentru că şi noi suntem cicălitori, vom întreba de ce n’a fost de loc reprezentată România la expoziţia de presă de la Colonia. Nu era şi acolo în joc, prestigiul ţării? Exces de reprezentare uneori, complectă absenţa altădată. Cum se nimereşte ! Cât despre chestia cu nevestele, copiii şi servitorii, să ne dea voe ziarul de opoziţie să nu-i împărtăşim indignarea. La carte scrie că femeea trebue să-şi urmeze bărbatul oriunde. Şi nimeni nu poate fi blamat pentru devotamentul său conjugal! Copiii, aşişderea, nu puteau fi lăsaţi, vraişte, acasă. Şilângă copii e nevoie şi de slujnică... Cu atât mai bine dacă statul suportă toate aceste cheltueli! Că doar n’o să dea omul din pungă când se duce să reprezinte ţara... Să ne lăsăm, deci, de mania de a exagera şi de a bârfi cu orice preţ! Şi să perpetuăm legenda: d. Vintilă Brătianu este cerberul budgetului şi "omul implacabil al economiilor pe toate căile " V. B. .tT f, 17*3 W Victorie fără florie Guvernul poate spune că agricultura, spre a protesta împotriva opoziţiei care aruncă seceta în spinarea lui, a dat victoriei stăpânire la alegerea unui senator de către Camerele agricole din regiunea Ilfovului. N’o va spune, ca să nu râdă lumea şi fiindcă n’ar fi nici adevarat; din contra, când e secetă, agricultorii votează contra guvernului, mai intâi fiindcă sunt rău dispuși și apoi fiindcă acuză guvernul că nu e niciodată destul de pregătit spre a le veni in ajutor. Să lăsăm însă la o parte gluma. Când alegere de Senat, efectuata pe cele mai mari călduri de vacanţă şi de secetă, vin la vot doar 216 alegători şi din ei 135 se dovedesc a fi votat pe candidatul guvernului, iar 81 pe un candidat care s’a prezentat ca agricultor şi care este d. Garoflid — rezultatul acesta nu face îndoială. Victoria nu poate fi reclamată pentru guvern. Cel mult pentru automobilele prefecture cari au cărat la vot pe alegătorii cari nu se decid a se deranja în August să vie să sporească cu unul majorităţile destul de compacte ale guvernului. Dacă victoria guvernului e fără glorie, apoi şi mai fără glorie e atitudinea agricultorilor cari, nici când văd un candidat ca d. Garoflid, nu puncititul interes să-l facă să triumfe Atunci de ce reprezentanţi ai Camerelor agricole în Senat, dacă ele nu se arată la înălţimea nevoilor lor corporative? Lt. Se deliberează! Existau odată pe timpul domniilor absolute, cârmuitori cari petreceau nepăsători: „Aprés moi le deluge”. Acum suntem în plin progres. Cârmuitorii deliberează. Se face tărăboi mult şi treabă puţină sau deloc. ? De altfel, orice s’ar zice, suntem meşteri în comunicate şi’n polemici. Modificăm totul, dar nu schimbăm nimic. Dela sate au venit veşti nu tocmai îmbucurătoare. Ce s’a făcut ? întâi s’a tăgăduit totul, după sistemul struţului. Apoi când adevărul era evident şi când deci nu mai putea fi tăgăduit, oamenii şi-au potrivit gulerele, s’au scărpinat în ceafă, au gândit, au tuşit şi în cele din urmă, au început să dea comunicate. Decât că sunt unele probleme destul de grave, care nu pot fi rezolvate printr’un simplu comunicat. Există un suveran, „Măria sa foamea”, pe care nu-l poţi amăgi cu castele în Spania. Pe alocuri e drept, de ce am exagera, se ventilează unele idei, care ar putea fi puse în aplicare E vorba să se aducă porumb în judeţele bântuite de secetă şi ca acest porumb să fie dat ţăranilor în schimbul muncii pe care ei ar depune-o undeva bunăoară la piemirea şoselelor sau la secarea bălţilor. Propunerea aceasta ar avea însă exact soarta atelierelor naţional-socialiste dela 1848 din Paris. Cum am spus însă, se deliberează încă; nimic nu s’a pus în aplicare. In acest timp, însă, sunt sate bântuite de secetă unde cămătăria a juns apogeul. Anul acesta nenorocit a fost şi este ca un fel de raiu al cămătarilor. Sunt oameni cari şi-au vândut întreaga recoltă a grâului ca să plătească dobinzi nu de 40 sau 50 la sută, ci de 200 la sută. Muncitorul de pământ e astfel redus la sapă de lemn. Pe alocuri oamenii necăjiţi au recurs la un mijloc de scăpare extrem: au început să-şi vândă vitele de muncă, ba chiar şi pământul. Ei rămân stăpâni numai pe braţele lor, adevăraţi proletari. „Saguntum periit, Romani de Hberantibus”. C. Pajură C. Sâmbătă 1 Septembrie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE se primește direct in administrația ziarului $1 la toate apentele de publicitate 3 Lei numărul In lard 6 Lei în străinâtate Creionul actualități! Contradicpt VINTILĂ: Secetă peste tot și eu niciodată n’am fost mai plouat ! Kemal-Ghazîn vilegiatură Cum îşi petrece preşedintele Turciei concediul ? Preşedintele republicei turceşti, Kemal-Ghazi, s’a instalat pentru vară în splendidul palat, Dolma Bagce, minunea aceea 1001 nopţi, ridicată pe malurile Bosforului aluchită, cristal şi marmoră. Nenumărate camere stau la dispoziţia Ghaziului, în această arătare de vis. Se mulţumeşte însă cu o singură încăpere: o cameră mare, cu verandă a mare, cu vedere spre Bosfor şi spre pământul cenuşiu şi ars de soare al Anatoliei. Cum trăeşte acolo ? Toate ziarele Constantinopolului, publică în fiecare seară, în prima pagină, cu litere mari, un raport al „zilei Gnaziului”, prin care populaţia e informată, asupra activităţei de peste zi, a preşedintelui. De cele mai adese ori, însă această notiţă este foarte scurtă: „Ghaziul nu şi-a părăsit azi camera de lucru, primind câţiva miniştri şi deputaţi”. In aceste puţine cuvinte, se cuprinde un întreg program de activitate. Seara însă, când soarele arzător de August, scade la orizontul asiatic, dictatorul se urcă împreună cu câţiva credincioşi ai săi, pe un yacht mic, care peste zi se află ancorat în faţa palatului. Yachtul e alb şi e împodobit cu mici steaguri roşii. Cu el se face o plimbare de câteva ore, pe Bosfor. Preşedintele Kemal, se duce de asemeni cu plăcere la numeroase baluri şi serbări, în special la cele date în scop de binefacere, aşa cum sunt acum organizate la Constantinopol, foarte mult, sub protectoratul său. Chaziul nu face act numai act de prezenţă oficială, ci ia parte la distracţii, atât la coniversaţii cât şi’ la dans. GHAZIULUI II PLACE FOARTE MULT POKERUL Distracţia de predilecţie a preşedintelui e însă pokerul. La serbările de seara, după ce s-a terminat partea oficială, Kemal stă adesea până dimineaţa, la masa verde, jucând poker. Noroc, are nespus de mult. Şi nu mulţumită numai curtoaziei partenerilor săi, ci fiindcă Chaziul e un admirabil pokerist, neînvins nici de cel mai abil profesionist. După terminarea partidei, câştigul şi-l împarte însă totdeauna în părţi egale, cu partenerii lui. KEMAL E SĂNĂTOS ŞI FOARTE OPTIMIST Nu de mult, se publicaseră diverse svonuri asupra stării sănătăţii preşedintelui. Toate sunt însă facă nici un temeiu. Insă Ghaziul le-a desmintit, în felul următor, într-un interview acordat unui gazetar francez. Sănătatea mea este perfectă, — i-a spus el, — şi voiu lucra şi de acum înainte, cum am făcut şi până acum. Oamenii, cari dispreţuesc moartea ca mine, de obicei o înving foarte multă vreme. Sunt un ateu, deci legăturile mele cu moartea nu sunt decât foarte infime. In timpul carierei mele de soldat, am fost de vreo cincizeci de ori în mijlocul focului. Numai odată m-a lovit însă un glonţ, şi, acela a ricoşat de capacul ceasului. De altfel, pot să dau oricui asigurarea, că în cazul, că eu aş muri, sunt peste o mie de oameni, cari m-ar putea înlocui“. Evident, că asemeni supoziţii au un caracter pur academic, preşedintele Kemal îngrijindu-se ca şi până acum, cu o strictă punctualitate, de toate afacerile guvernărei sale. Numai partea ceremoniai a fost exclusă pe timpul acestei vilegiaturi, între altele şi audienţele diplomaţilor străini. Dom din aceştia, ambasadorul francez şi ministrul Poloniei, aşteaptă de vre o lună de zile. la (Continuare în pagina 2-a) Spovedanii Pagini inedite din „carnetele zilnice" ale lui Tolstoi La Moscova vor apărea In ziua de 9 Septembrie, „carnetele zilnice” ale li Tolstoi, nepublicate până acum. Suntem în măsură de a da câteva pagini în traducere, și anume din însemnările, făcute de Tolstoi în anul 1856. 9 ian. 1856. Sunt la Orei. Fratele meu, Dimitrie, e pe moarte. Toate gândurile rele pe cari le-am avut vreodată despre el, le-am uitat. Sora mea Tatiana şi Maşa sunt la patul său. Maşa era o fostă pensionară, a unei „case de plăceri“ pe care Dimitrie a răscumpărat-o dintr-o casă de toleranţă şi pe care o considera apoi, drept soţia sa. Mai târziu Dimitrie, s’a lepădat de ascetismul său, pe Maşa a tratat-o însă totdeauna cu respect. 2 Febr. Sunt la Petersburg. A murit Dimitrie. Am aflat azi... De mâine încolo vreau să-mi petrec astfel timpul aici, încât să-mi aduc totdeauna aminte cu plăcere de Petersburg. Mâine îmi fac ordine în hârtii şi încep nuvela mea „Viscolul“. La amiază voi lua masa la clubul şahiştilor, iar seara voi vizita pe Ivan Turgenyev. Principalele mele defecte sunt : nu lucrez nimic, dezordine, senzualitate şi patimă pentru joc de cărţi. Trebue să lupt împotriva acestor obiceiuri. 21 Martie. Am citit din întâmplare o scrisoare a lui Loginov, trimiţându-i apoi o provocare la duel. Singur Dumnezeu ştie cum se vor termina toate astea ! Vreau să fiu tare şi energic. Warn, hotărât să mă duc la ţară, să mă însor repede şi să nu mai scriu sub numele meu. Trebuie să fiu mai prudent şi mai rezervat în convorbirile mele, cu toată lumea. Principalul meu defect este, că îngădui minţii, să treacă înaintea sentimentului. Mă iubesc prea mult şi dragostea de sine nimiceşte dragostea. Modestia e cea mai de seamă condiţie pentru dragostea reciprocă. 19 Aprilie. Am terminat nuvela „Tatăl şi fiul", am recitit-o şi, după sfatul lui Nekrassow, vreau s-o numesc „Cei doi husari“. 21 Aprilie. Mă port îngrozitor. După dejunul luat la Nekrassow, am hoinărit pe Newski. Mi-am făcut un principiu din a bea zilnic, un păhărel de votcă, un pahar cu vin greu şi un pahar cu vin de masă. Nu scriu nimic... 5 Mai. Am fost la Turgenyew, m’am simţit jignit ,de o poezie idioată, a lui Nekrassov şi am spus obrăznicii. Turgenyew a fugit dintre noi. Sunt trist fiindcă nu scriu nimic. 4 Iunie. Am decis să scriu ,,Carnetul zilnic al unui moşier“, „Cazacii“ şi o comedie. Voi începe cu „Cazacii“. Tema Comedei e imoralitatea, ce domneşte la ţară şi la moşii. Doamna trăeşte-cu servitorul, fratele cu sora, fiul nelegitim al tatălui cu sofia acestuia, etc. 1 Iulie. Am petrecut toată ziua cu Valeria Arseneva (o fată de care a fost îndrăgostit câtăva vreme Tolstoi). Era îmbrăcată într’o rochie albă, fără mâneci. Braţele îi sunt foarte slabe; am râs de ea. Valeria s’a simţit jignită şi nu-şi putea reţine lacrimile, decât cu mare greutate. 2 Iulie. M’am dus azi la Arsenie și. Valeria era în camera de lucru. Purta un capot urât. E rece, rezervată și mi-a arătat o scrisoare, pe care o scrie surorii ei, și în care mă numea egoist. A venit apoi guvernanta ei franceză, Vergani, care mi-a făcut reproșuri, ce miau fost foarte penibile. 5 Iulie. Azi a venit Ivan Turgenyew. E un om rece, greoi. Nu mă voi înţelege niciodată cu Turgenyew. 27 Iulie. Lucrez cu plăcere la cartea mea: „Tinereţe“. La amiază m’am certat cu Maşa. Mătuşa mea mi-a spus: Turgenyew are dreptate când spune, că -im se poate certa cineva cu tine! Am oare un aracter atât de rău? Trebue să te înfrânezi... De vină e numai mândria mea prostească. Asta mi-a spus şi Valeria. 29 Iulie. Toată ziua, acasă. Mâine dimineaţă continui la nuvela mea „Tinereţe“. Voi scrie capitolul : „Spovedania“. 31 Iulie. M’am trezit târziu, m’am așezat la masă și am scris un capitol „Examenul“. Vroiam să continui, când a venit Brandt și m’a scos din cameră, cu pălăvrăgeala lui. M’am dus la familia Arseniew. Valeria era în neglije. Nu mi-a plăcut deloc. 1 August. Am terminat capitolul: „Examenul“. Azi au venit Arseniewii. Valeria e foarte diăpoziţie de zăpăceală, afectată, şi pare să fie proastă. 25 Septembrie. Azi am fost eu la Arseniewii. Valeria e foarte drăguţă, dar proastă. 30 Septembrie. Mă gândesc mult la Valeria. Vreau să-i spun, sau să-i scriu, să se ducă la Moscova. Nu sunt îndrăgostit, cred însă, că în viaţa mea, cunoştiinţa cu Valeria,va juca un rol. .