Lupta, septembrie 1928 (Anul 7, nr. 2036-2060)

1928-09-01 / nr. 2036

ANUL Vir. No. 2036 CONST.­MULE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 13 luni .............................­­ • «oo Pe O „ ........................................4oo Pe 3 M ........................................2oo IN STRAIN­AT­ATE CU BEN­ Redacția şi Admiril­strafia BUCUREŞTI STR. SABIN DAR. 13 iK­ 5 JLK)TECA DIVERSITĂŢII - IAŞI­ D­ejucarea farsei ungare Am citit şi recitit schimbul de note între guvernul nostru şi cel ungar în chestia rezolvărei pe cale de negocieri directe a afa­­cerei optanţilor. Din fie­care alineat, din fie­care rând al răspunsului gu­vernului ungar sare în ochi preocuparea de a închide dru­murile şi a exclude posibili­tăţile unei asemenea înţelegeri directe. Am arătat aceasta într’un nu­măr trecut, cu citaţi­uni din în­suşi textul răspunsului ungar. Douăzeci şi patru de ore după constatările făcute, aveam de­monstraţia prevederilor noastre în adresa, de mult preparată şi urgent expediată Secretariatului Ligei Naţiunilor prin care, ree­ditând „teza juridică” a conte­lui Appony, guvernul ungar cere redeschiderea afacerei optanţi­lor prin numirea unui arbitru în locul arbitrului român retras din Comisia mixtă de arbitraj în care figurează „imparţialul” d. Cederkrantz, sau trimiterea chestiunei înaintea Curtei de­­Justiţie dela Haga soluţiuni pe cari Consiliul Ligei le-a înlătu­rat tocmai spre a nu atinge în­tr’o chestiune ca aceea a refor­mei agrare în România suvera­nitatea unui stat liber. Pe când guvernul ungar, în marş forţat, înainta secretaria­tului Ligei Naţiunilor cererea a­­ceasta de redeschidere a agita­ţiilor în jurul afacerei optanţilor — venind totuşi protocolar prea târziu pare-se, pentru a fi pusă pe tablou înainte de sesiunea de iarnă a Consiliului — s’a întâmplat faptul următor: Ministerul nostru de Externe n’a luat act de dorinţa guvernu­lui ungar de a închide căile re­comandate de Consiliul de la Ge­neva. Din potrivă, a reluat cu linişte, cu seninătate şi cu toată stăruinţa pe care o merită solu­­ţiunea Consiliului Ligei, chestiu­nea negocierilor directe. Intr’un spirit de solidaritate eu­ropeană şi pentru a dovedi amici­ţia sa faţă de Ungaria guvernul ro­mân — spune nota d-lui Argetoia­­nu — nu a şovăit să suspende pen­tru câtva timp drepturile supuşi­lor săi. „Guvernul român este chiar dis­pus să facă anume sacrificii din aceste drepturi, deşi nimic nu-l o­­bligă la aceasta şi deşi afacerea zisă „a optanţilor"’ a primit solu­ţia ei definitivă faţă de toate păr­ţile interesate — numai pentru a pune capăt unei pretenţii care face mai grele relaţiile de prietenie ce trebuie să existe între cele două State. „Dacă guvernul ungar nu înţele­ge în adevăr prin „soluţie practi­că" punerea in aplicare pe cale de convenţie, a tezei ungureşti, cum de altă parte punctul de vedere ro­mân este cunoscut, guvernul regal persistă să creadă că un schimb de vederi direct între reprezentan­ţii celor două guverne ar servi în mod util bunele raporturi între Un­garia şi România". Era indicat ca România să nu lase punctul de vedere al Con­siliului Ligei neapărat până la capăt şi era, în acelaş timp, o datorie morală de a se dejuca o punere în scenă ce apare ca o adevărată farsă din partea guvernului ungar. Guvernul român, ca şi Consi­liul Ligei, au văzut încă din se­siunile trecute, după atitudinea Contelui Appony, că guvernul ungar nu umblă după obţine­rea unor despăgubiri pentru op­­tanţii unguri, ci umblă după spectacol, după zgomot şi agita­ţie. Consiliul de la Geneva va vedea cu mulţumire că guver­nul român nu tolerează să se joace farse în scopuri de tulbu­­rare a liniştei şi a ordinei so­ciale. Alfa „Cluburile” Prost trebue să le meargă, de o vreme încoace, averescanilor! După un an si ceva dela celebra lor „plecare" dela cârma statului, fondurile secrete s'au sfârşit, — veniturile „musturilor" s'au epu­izat, — învârtelile negustorilor de tăbliţe şi sumele puse de-o parte de oamenii ducelui, s’au pu­pat ! De-acum, ce s’o mai putea ciupi pe alte căi! Prin mici ex­­crocherii cari trec neobservate, prin discrete operaţiuni inavua­bile, prin găinării, prin coţcării cu brevet averescan... Intr’adevăr, la un an de zile de la căderea cărămizii fatale, — a­­tenţia fruntaşilor partidului popo­rului, s’a reîntors la numeroasele tripouri averescane, — tripouri risipite in 3—4 locuri în centrul Capitalei. Cluburile acestea, cari funcţionează sub firma organiza­ţiilor politice ale d-lui generall A­­verescu, sunt o nesecată sursă de venituri pentru toate haimanalele şi pentru toţi chibiţii averesca­­nismului. Unul, instalat la etajul 1 al unui hotel din str. Sărindar, e amenajat cu dame şi cu sepa­reuri. Altul e instalat in calea Vic­toriei, deasupra restaurantului „Elysée”. Al treilea, funcţionează clandestin pentru „elită" la clu­bul central al „partidului’’... Carieta, serveşte la întreţine­rea resturilor grupărei averesca­ne din Bucureşti şi jud. Ilfov. Din ea se înfruptă patronii, şi cu aju­torul ei se cumpără tăcerea mul­tor indezirabili—indezirabili pen­tru că sunt reprezentanţii autori­tăţilor.. Ca să poată „merge bi­ne”, numeroşi fraeri şi victime naive sunt zilnic atrase în cursă. Negustori din provincie, ofiţeri de administraţie, casieri de pe la diferite instituţiuni publice şi par­ticulare, băeţi de bani gata, mi­nori,­trec pe la masa verde, un­de specialiştii tripourilor au grijă să le scuture buzunarele ! Unul din cititorii ziarului nos­tru, ne scrie că acum două zile, fiul său a pierdut 230.000 lei în tripoul din calea Victoriei. La sfâr­şit, când tânărul imprudent n’a mai avut nici un ban în pungă, a fost batjocorit şi, în urmă, crunt bătut de către tripoteri. Scanda­lul ar fi luat proporţii dacă n’ar fi intervenit frica de autorităţi: intr’o clipă, la comanda crupieru­­lui, servitorii, chelnerii, „bolerii", — în fine toată pleava averesca­­nâ a „clubului’’, — s’a năpustit a­­supra tânărului, i-au administrat o nouă bătae şi l-au svârlit, aproa­­pe In nesimţire, în stradă... O ruşine a politicei averescane Ştim că patronii tripoului, şi patronii acestor patroni, ş­tiu se emoţionează de astfel de întâm­plări. De fapt, ele au devenit ba­nale, prin repetiţie. Dar autorită­ţile, — ele nu găsesc cu cale să se sesizeze ? Ele nu socotesc că trebue să se sfârşească odată cu aceste cuiburi de trişori şi de bătăuşi ? Agaiban Să fugim de politică arhitectul D. I. Borledei Intr’o ţară ca a noastră, care a trăit şi trăeşte încă fără să se fi pă­truns de nevoia de a construi sub conducerea oamenilor de meserie,— arhitectura, nu e decât de o jumă­tate de veac pe calea desăvârşirii. Odinioară meşteri străini, aduşi ca săi ridice locaşuri­­ pentru Domnul din cer ori pentru Domnul de pe pă­mânt, au zidit ceea ce ne-a rămas prin timpurile ce s’au scurs. Odată cu epoca de avânt pe care a luat-o micul regat independent de sub sceptrul regelui Carol,­­ statul a început a simţi necesitatea de a avea oameni de specialitate. La în­ceput, mulţi arhitecţi şi ingineri au venit de peste hotare, pentru a cola­bora la clădirea instituţiunilor de seamă ale ţării. Apoi, încet-încet, e­­lementele autochtone au isbutit să îşi facă drum, şi, odată cu ele şi ar­hitectura naţională. Iată de ce arhitectul Berindei, — pe care un nenorocit accident l-a răpit dintre cei vii, — a fost un des­chizător de drumuri noui în arta ro­mânească. Nu numai că întreaga-i viată a fost închinată propovăduirii stilului românesc, — care fusese co­pleșit de cel bizantin, — dar activita­tea-i neîntreruptă n’a fost decât un şir de admirabile creaţiuni în dome­niul artei. Stăruitor, muncitor, inspirat, — arhitectul Berindei a marcat cu per­sonalitatea-i distinsă, toate lucrările la care a contribuit. Când se va seri istoria arhitectu­rii noastre şi când se va putea apre­cia in lumina ştiinţei, adevăratul progres pe care l-a urmat arhitec­tura românească,­ se va vedea cât de mare a fost rolul jucat de d. D. Berindei şi cât de minunate au fost concepţiile sale. Ar fi de ajuns să amintim planurile expoziţiei din 1906 de la Parcul Carol,­­ pentru a se înţelege influenţa pe care a exer­citat-o asupra arhitecturii naţionale şi pentru a se aprecia valorificarea stilului românesc, pe care el l-a im­pus. Atunci, avântatul spirit al omului aplecat pe planşetă, de­asupra hâr­tiei de calc, se va putea mândri, — cu o mândrie pe care n’a afişat-o nici­odată, — de contribuţia cu care a ajutat la desăvârşirea artei arhi­tecturale a ţării noastre. G. S. 4 PAGINI 3 KEY­S » Direcţia 358-75.­­ Secretariatul 358-74 —Administraţia 538-73 Dificultăţile guvernului BocÂştigarea încrederii străinătăţii Negocierile de la Berlin merg, din nefericire, cam greu. Să nă­dăjduim însă, că până la urmă se vor găsi soluţii tranzacţionale pentru toate chestiile în litigiu, şi astfel se va putea ajunge la rea­lizarea împrumutului extern. Chiar cu riscul de a fi asurziţi de strigătele de victorie (ce vic­torie !) ale presei liberale, voim o cât mai repede tranşare a proble­mei împrumutului extern. Dar cu realizarea acestui dezi­derat, sântem de-abia la începu­tul problemei de viaţă românească pe care o pune vremea noastră. Căci odată cu reluarea legăturilor normale cu străinătatea (războiul a întrerupt cu totul aceste legături, ori le-a dat un caracter special) se ridică și chestia regimului no­stru economic. În acest punct se pune, cu bru­talitate, chestia sistemelor liberale. Timp de zece ani România a trăit cu sistemele acestea, excres­cenţă a unui regim politic de mâ­nă forte. Şi străinătatea a perdut încrederea în siguranţa capitalu­rilor pe cari le-ar învesti în ţara noastră. Această lipsă de încredere este notorie şi înainte de totala ei ri­sipire ne învârtim în cerc viţios. De la sistemul restricţiilor şi ex­cepţiilor până la regimul libertăţii capitalului, distanţa este enormă, şi oricine ar guverna, va avea ne­­voe de multă trudă şi de timp mai îndelungat pentru a pune lu­crurile la punct. Cât despre d. Vintilă Brătianu, este clar că d-sa nu va putea în­deplini nici­odată această operă. Intr’un mare ziar englez găsim o pildă în această privinţă. E vor­ba despre exploatările petrolifere. ,,După o muncă pregătitoare ex­celentă, decretul guvernului român prin care se încearcă a­ se sili so­cietăţile petrolifere străine, care lu­crează în România, să aibă un per­sonal compus de 75 la sută cetă­ţeni români în orice categorie de funcţionari, e un pas ciudat şi ne­norocit. Societăţile petrolifere stră­ine au formulat multe plângeri re­feritoare la legislaţia diferenţială ce li se aplică în ultimii ani de către guvernul român şi sunt foar­te iritate in urma recentei inter­­venţiuni în sfera lor de activitate. Faptul că aplicarea decretului a fost suspendată n’a risipit grijile lor, întrucât decretul tot e atârnat pese capul lor." De ce decretul acesta care, apoi, a fost suspendat ? A înflorit prin decretele de excepţie (zise de pro­teguire) industria noastră petroli­feră ? De loc şi dinpotrivă. Am transformat industria noastră pe­troliferă într’o industrie de stat şi izbutim doar să producem scump pentru consumul nostru intern. Iar pe deasupra am câştigat şi neîncrederea străinătăţii. .. N­OTE LIAPTCEFF primul ministru bulgar, despre care se spune că va fi nevoit să demisi­oneze Iar „ac­onomii“ într'o vreme când nu prea avem bani (iar denigrare!) au fost trimişi la Berlin 50 de parlamentari. Un ziar de opoziţie comentând acest fapt adaogă că a­nii parlamentari n’au plecat singuri, ci însoţiţi de neveste, copii şi servitori. Toate cheltuielile, fireşte, le va su­porta statul. Ziarul de opoziţie se indignează şi vorbeşte despre „deli­rul risipei”. Neîndoios, oficiosul guvernului va răspunde că nu este nici un fel de risipă. Oare nu treabia să fie reprezentată şi România la un congres interpar­lamentar? Când e în joc prestigiul ţării nu e loc de târguială. Orice cheltuială, numai să fim demn reprezentaţi. Aşa e! Dar pentru că şi noi suntem cicălitori, vom întreba de ce n’a fost de loc reprezentată România la ex­poziţia de presă de la Colonia. Nu era şi acolo în joc, prestigiul ţării? Exces de reprezentare uneori, com­plectă absenţa altădată. Cum se ni­mereşte ! Cât despre chestia cu nevestele, copiii şi servitorii, să ne dea voe ziarul de opoziţie să nu-i împărtăşim indignarea. La carte scrie că femeea trebue să-şi urmeze bărbatul oriunde. Şi nimeni nu poate fi blamat pentru devotamentul său conjugal! Copiii, aşişderea, nu puteau fi lăsaţi, vraiş­te, acasă. Şi­­lângă copii e nevoie şi de slujnică... Cu­­ atât mai­­ bine dacă­­ statul su­portă toate aceste cheltueli! Că doar n’o să dea omul din pungă când se duce să reprezinte ţara... Să ne lăsăm, deci, de mania de a exagera şi de a bârfi cu orice preţ! Şi să perpetuăm legenda: d. Vintilă Brătianu este cerberul bud­getului şi "omul implacabil al econo­miilor pe toate căile " V. B. .tT f, 1­7*3 W Victorie fără florie Guvernul poate spune că a­­gricultura, spre a protesta îm­potriva opoziţiei care aruncă seceta în spinarea lui, a dat vic­toriei stăpânire­ la alegerea unui senator de către Camerele agri­cole din regiunea Ilfovului. N’o va spune, ca să nu râdă lumea şi fiindcă n’ar fi nici a­­devarat; din contra, când e se­cetă, agricultorii votează con­tra guvernului, mai intâi fiindcă sunt rău dispuși și apoi fiindcă acuză guvernul că nu e nici­odată destul de pregătit spre a le veni in ajutor. Să lăsăm însă la o parte gluma. Când alegere de Senat, efectuata pe cele mai mari căl­duri de vacanţă şi de secetă, vin la vot doar 216 alegători şi din ei 135 se dovedesc a fi votat pe candidatul guvernului, iar 81 pe un candidat care s’a prezentat ca agricultor şi care este d. Ga­­roflid — rezultatul acesta nu face îndoială. Victoria nu poate fi reclamată pentru guvern. Cel mult pen­tru automobilele prefecture­ cari au cărat la vot pe alegătorii cari nu se decid a se deranja în August să vie să sporească cu unul majorităţile destul de com­pacte ale guvernului. Dacă victoria guvernului e fără glorie, apoi şi mai fără glorie e atitudinea agricultorilor cari, nici când văd un candidat ca d. Garoflid, nu pun­­cit­itul in­teres să-l facă să triumfe Atunci de ce reprezentanţi ai Camerelor agricole în Senat, dacă ele nu se arată la înălţimea nevoilor lor corporative? Lt. Se deliberează! Existau odată pe timpul dom­niilor absolute, cârmuitori cari petreceau nepăsători: „Aprés moi le deluge”. Acum suntem în plin progres. Cârmuitorii delibe­rează. Se face tărăboi mult şi treabă puţină sau deloc. ? De altfel, orice s’ar zice, sun­tem meşteri în comunicate şi’n polemici. Modificăm totul, dar nu schimbăm nimic. Dela sate au venit veşti nu toc­mai îmbucurătoare. Ce s’a fă­cut ? întâi s’a tăgăduit totul, du­pă sistemul struţului. Apoi când adevărul era evident şi când deci nu mai putea fi tăgăduit, oamenii şi-au potrivit gulerele, s’au scăr­pinat în ceafă, au gândit, au tuşit şi în cele din urmă, au început să dea comunicate. Decât că sunt u­­nele probleme destul de grave, care nu pot fi rezolvate printr’un simplu comunicat. Există un su­veran, „Măria sa foamea”, pe care nu-l poţi amăgi cu castele în Spania. Pe alocuri e drept, de ce am e­xagera, se ventilează unele idei, care ar putea fi puse în aplicare E vorba să se aducă porumb în judeţele bântuite de secetă şi ca acest porumb să fie dat ţăranilor în schimbul muncii pe care ei ar depune-o undeva bunăoară la pie­­mirea şoselelor sau la secarea bălţilor. Propunerea aceasta ar avea însă exact soarta atelierelor naţional-socialiste dela 1848 din Paris. Cum am spus însă, se delibe­rează încă; nimic nu s’a pus în aplicare. In acest timp, însă, sunt sate bântuite de secetă unde cămătă­ria a juns apogeul. Anul acesta nenorocit a fost şi este ca un fel de raiu al cămătarilor. Sunt oa­meni cari şi-au vândut întreaga recoltă a grâului ca să plătească dobinzi nu de 40 sau 50 la sută, ci­ de 200 la sută. Muncitorul de pământ e astfel redus la sapă de lemn. Pe alocuri oamenii necăjiţi au recurs la un mijloc de scăpare extrem: au început să-şi vândă vitele de muncă, ba chiar şi pă­mântul. Ei rămân stăpâni numai pe braţele lor, adevăraţi prole­tari. „Saguntum periit, Romani de­ Hberantibus”. C. Pajură C. Sâmbătă 1 Septembrie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE se primește direct in administraț­ia ziarului $1 la toate apentele de publicitate 3 Lei numărul In lard 6 Lei în străinâtate Creionul actualități! Contradicpt VINTILĂ: Secetă peste tot și eu nici­odată n’am fost mai plouat ! Kemal-Ghazî­­n vilegiatură Cum îşi petrece preşedintele Turciei concediul ? Preşedintele republicei turceşti, Kemal-Ghazi, s’a instalat pentru vară în splendidul palat, Dolma Bagce, minunea aceea 1001 nopţi, ridicată pe malurile Bos­forului aluchită, cristal şi mar­moră. Nenumărate camere stau la dis­poziţia Ghaziului, în această ară­tare de vis. Se mulţumeşte însă cu o singură încăpere: o cameră mare, cu verandă a mare, cu ve­dere spre Bosfor şi spre pămân­tul cenuşiu şi ars de soare al A­­natoliei. Cum trăeşte acolo ? Toate ziarele Constantinopolu­­lui, publică în fiecare seară, în prima pagină, cu litere mari, un raport al „zilei Gnaziului”, prin care populaţia e informată, asu­pra activităţei de peste zi, a pre­şedintelui. De cele mai adese ori, însă această notiţă este foarte scurtă: „Ghaziul nu şi-a părăsit azi camera de lucru, primind câţiva miniştri şi deputaţi”. In aceste puţine cuvinte, se cu­prinde un întreg program de ac­tivitate. Seara însă, când soarele arzător de August, scade la orizontul a­­siatic, dictatorul se urcă împre­ună cu câţiva credincioşi ai săi, pe un yacht mic, care peste zi se află ancorat în faţa palatului. Yachtul e alb şi e împodobit cu mici steaguri roşii. Cu el se face o plimbare de câ­teva ore, pe Bosfor. Preşedintele Kemal, se duce de asemeni cu plăcere la numeroase baluri şi serbări, în special la cele date în scop de binefacere, aşa cum sunt acum organizate la Constantinopol, foarte mult, sub protectoratul său. Chaziul nu face act numai act de prezenţă oficială, ci ia parte la distracţii, atât la coniversaţii cât şi’ la dans. GHAZIULUI II PLACE FOARTE MULT POKERUL Distracţia de predilecţie a pre­şedintelui e însă pokerul. La ser­bările de seara, după ce s-a ter­minat partea oficială, Kemal stă adesea până dimineaţa, la masa verde, jucând poker. Noroc, are nespus de mult. Şi nu mulţumită numai curtoaziei partenerilor săi, ci fiindcă Chaziul e un admirabil pokerist, neînvins nici de cel mai abil profesionist. După terminarea partidei, câşti­gul şi-l împarte însă totdeauna în părţi egale, cu partenerii lui. KEMAL E SĂNĂTOS ŞI FOARTE OPTIMIST Nu de mult, se publicaseră di­verse svonuri asupra stării sănă­tăţii preşedintelui. Toate sunt în­să facă nici un temeiu. Insă Gha­ziul le-a desmintit, în felul urmă­tor, într-un interview acordat u­­nui gazetar francez. Sănătatea mea este perfectă, — i-a spus el, — şi voiu lucra şi de acum înainte, cum am făcut şi până acum. Oamenii, cari dis­­preţuesc moartea ca mine, de o­­bicei o înving foarte multă vre­me. Sunt un ateu, deci legăturile mele cu moartea nu sunt decât foarte infime. In timpul carierei mele de sol­dat, am fost de vre­o cinci­zeci de ori în mijlocul focului. Numai odată m-a lovit însă un glonţ, şi, acela a ricoşat de capacul cea­sului. De altfel, pot să dau oricui asigurarea, că în cazul, că eu aş muri, sunt peste o mie de oameni, cari m-ar putea înlocui“. Evident, că asemeni supoziţii au un caracter pur academic, pre­şedintele Kemal îngrijindu-se ca şi până acum, cu o strictă punctu­alitate, de toate afacerile guver­­nărei sale. Numai partea ceremo­niai­ a fost exclusă pe timpul a­­cestei vilegiaturi, între altele şi audienţele diplomaţilor străini. Dom­ din aceştia, ambasadorul francez şi ministrul Poloniei, aş­teaptă de vre­ o lună de zile. la (Continuare în pagina 2-a) Spovedanii Pagini inedite din „carnetele zilnice" ale lui Tolstoi La Moscova vor apărea In ziua de 9 Septembrie, „carnetele zilnice” ale li Tolstoi, nepublicate până acum. Suntem în măsură de a da câteva pagini în traducere, și anume din în­semnările, făcute de Tolstoi în anul 1856. 9 ian. 1856. Sunt la Orei. Fratele meu, Dimitrie, e pe moarte. Toate gândurile rele pe cari le-am avut vreodată despre el, le-am uitat. Sora mea Tatiana şi Maşa sunt la patul său. Maşa era o fostă pensionară, a unei „case de plăceri“ pe care Di­mitrie a răscumpărat-o dintr-o ca­să de toleranţă şi pe care o consi­dera apoi, drept soţia sa. Mai târ­ziu­ Dimitrie, s’a lepădat de asce­tismul său, pe Maşa a tratat-o însă totdeauna cu respect. 2 Febr. Sunt la Petersburg. A murit Dimitrie. Am aflat azi... De mâine încolo vreau să-mi petrec astfel timpul aici, încât să-mi a­duc totdeauna aminte cu plăcere de Petersburg. Mâine îmi fac ordine în hârtii şi încep nuvela mea „Viscolul“. La amiază voi lua masa la clubul şahiştilor, iar seara voi vizita pe Ivan Turgenyev. Principalele mele defecte sunt : nu lucrez nimic, dezordine, sen­zualitate şi patimă pentru joc de cărţi. Trebue să lupt împotriva acestor obiceiuri. 21 Martie. Am citit din întâm­plare­­ o scrisoare a lui Loginov, trimiţându-i apoi o provocare la duel. Singur Dumnezeu ştie cum se vor termina toate astea ! Vreau să fiu­ tare şi energic. Warn, hotărât să mă duc la ţară, să mă însor repede şi să nu mai scriu sub numele meu. Trebuie să fiu mai prudent şi mai rezervat în convorbirile mele, cu toată lu­mea. Principalul meu defect este, că îngădui minţii, să treacă îna­intea sentimentului. Mă iubesc prea mult şi dragostea de sine ni­miceşte dragostea. Modestia e cea mai de seamă condiţie pentru dra­gostea reciprocă. 19 Aprilie. Am terminat nuvela „Tatăl şi fiul", am recitit-o şi, după sfatul lui Nekrassow, vreau s-o numesc „Cei doi husari“. 21 Aprilie. Mă port îngrozitor. După dejunul luat la Nekrassow, am hoinărit pe Newski. Mi-am fă­cut un principiu din a bea zilnic, un păhărel de votcă, un pahar cu vin greu şi­ un pahar cu vin de masă. Nu scriu nimic... 5 Mai. Am fost la Turgenyew, m’am simţit jignit ,de o poezie idi­­oată, a lui Nekrassov şi am spus obrăznicii. Turgenyew a fugit din­tre noi. Sunt trist fiindcă nu scriu nimic. 4 Iunie. Am decis să scriu ,,Car­netul zilnic al unui moşier“, „Ca­zacii“ şi o comedie. Voi începe cu „Cazacii“. Tema Comedei e imoralitatea, ce domneşte la ţară şi la moşii. Doamna trăeşte-­cu servitorul, fra­tele cu sora, fiul nelegitim al tată­lui cu sofia acestuia, etc. 1 Iulie. Am petrecut toată ziua cu Valeria Arseneva (o fată de care a fost îndrăgostit câtăva vre­me Tolstoi). Era îmbrăcată într’o rochie albă, fără mâneci. Braţele îi sunt foarte slabe; am râs de ea. Valeria s’a simţit jignită şi nu-şi putea reţine lacrimile, decât cu mare greutate. 2 Iulie. M’am dus azi la Arseni­­e și. Valeria era în camera de lu­cru. Purta un capot urât. E rece, re­zervată și mi-a arătat o scrisoare, pe care o scrie surorii ei, și în care mă numea egoist. A venit apoi guvernanta ei franceză, Vergani, care mi-a făcut reproșuri, ce mi­au fost foarte penibile. 5 Iulie. Azi a venit Ivan Tur­genyew. E un om rece, greoi. Nu mă voi înţelege niciodată cu Tur­genyew. 27 Iulie. Lucrez cu plăcere la cartea mea: „Tinereţe“. La amia­ză m’am certat cu Maşa. Mătuşa mea mi-a spus: Turgenyew are dreptate când spune, că -im se poate certa cineva cu tine! Am oare un aracter atât de rău? Trebue să te înfrânezi... De vină e numai mândria mea prostească. Asta mi-a spus şi Valeria. 29 Iulie. Toată ziua, acasă. Mâi­ne dimineaţă continui la nuvela mea „Tinereţe“. Voi scrie capi­tolul : „Spovedania“. 31 Iulie. M’am trezit târziu, m’am așezat la masă și am scris un capitol „Examenul“. Vroiam să continui, când a venit Brandt și m’a scos din cameră, cu pălă­vrăgeala lui. M’am dus la familia Arseniew. Valeria era în neglije. Nu mi-a plăcut deloc. 1 August. Am terminat capito­lul­: „Examenul“. Azi au venit Arseniewii. Valeria e foarte diă­­poziţie de zăpăceală, afectată, şi pare să fie proastă. 25 Septembrie. Azi am fost eu la Arseniewii. Valeria e foarte dră­guţă, dar proastă. 30 Septembrie. Mă gândesc mult la Valeria. Vreau să-i spun, sau să-i scriu, să se ducă la Moscova. Nu sunt îndrăgostit, cred însă, că în viaţa mea, cunoştiinţa cu Valeria,­­va juca un rol. .

Next