Lupta, noiembrie 1928 (Anul 7, nr. 2088-2113)
1928-11-25 / nr. 2109
ANUL VII. No. 1209 CONST. MIUG Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni ....... . . Soo Pe 0 „ ......... .4oo K&fâ 2B ■ m 2 oo IN STRAIÂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. SĂRINDAR, 12 BIBLIOTONI VEKer -Iff 4 PAGINI 3 CEI Direcția 358-75 - Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Echivocul In ce stare sufletească a plecat de la guvern d. Vintilă Brâtianu "Am relevat ultima cuvântare a şefului partidului liberal rostită la Piteşti. înainte de toate ar trebui odată lămurită chestiunea: d-na Vintilă Brătianu a voit să plece sau să rămână la guvern? Manifestul liberal lasă în această privinţă un mic... echivoc. Manifestul vorbeşte că liberalii au plecat spre a înlesni înfrăţirea! Iar d-l Vintilă Brătianu a vorbit la Piteşti denunţând situaţia disperată a României Noui, căreia naţional-ţărăniştii vor să-i dea... foc! De la înfrăţire până la limbagiul şefului liberalilor este o oarecare distanţă. D. Vasile Sassu a vorbit însă altfel, la Vaslui, despre schimbarea guvernului. Şeful liberalilor vasluieni a afirmat că d-l Vintilă Brătianu văzând că se apropie ziua de 1 Decembrie, aniversarea Unirii Ardealului , s’a retras dela guvern recomandând un guvern national. Dar de ce se ascunde adevărul asupra schimbărei guvernului? De ce nu mărturisesc liberalii cele petrecute? De ce nu spune d-l Vintilă Brătianu că a cerut Regentei ca să-i asigure guvernarea și după semnarea împrumutului? Mai mult decât atât: pentru a obţine această asigurare şeful liberalilor a încercat să sperie Regenta cu demisia înainte de a semna împrumutul! Regenta nu s’a speriat de loc. Regenta avea o singură preocupare: destinderea. Aceasta o propăvăduia, aceasta o cerea în special d-lui Vintilă Brătianu şî la întoarcerea dela serbările dela Constanţa a stăruit şî mai mult asupra acestei preocupări. D. Vintilă Brătianu însă şi-a închipuit că se va zgudui România — dacă nu chiar Europa — plecând dela guvern fără a semna împrumutul. Străinătatea cunoştea situaţia de la noi, ştia că guvernul liberal e în agonie, dar nu-şi închipuia că d. Vintilă Brătianu va lăsa altui guvern realizarea efectivă a împrumutului. De aceia mulţi cred că Regenta ştia că d-l Vintilă Brătianu nu va ajunge la semnarea împrumutului, iar acum, în faţa, atmosferei favorabile ce o are în străinătate noul guvern, în fata încredereî ce o manifestă finanţa străină, credința că împrumutul nu s’ar fi semnat sub liberali, s’a întărit. In orice caz fapt cert este că d-1 Vintilă Brătianu n’a voit să se retragă, că a încercat să exercite o presiune asupra Regenţei şi nereuşînd a fost silit să demisioneze. Iată adevărul asupra modului cum s’a schimbat guvernul, împrejurări şi fapte asupra cărora d-l Vintilă Brătianu refuză să se explice. Şeful liberalilor mărturiseşte însă un lucru şi anume că a fost sfătuit — de sigur de către unii din colaboratorii d-sale — să se retragă imediat după semnarea împrumutului, dacă era sigur de aceasta si pentru a normaliza raporturile politice, să recomande trecerea succesiunei partidului national-tărănesc. Desigur că această platformă de retragere ar fi fost mai favorabilă partidului liberal şi însuşi şefului său decât „platforma“ la care a recurs d. Vintilă Brătianu, adică ameninţarea Regenţei, demisie demonstrativă, recomandarea unui guvern naţional, procedare care s-a terminat cu primirea demisiei, cu imposibilitatea realizărea unui guvern naţional şi cu aducerea îa cârmă a partidului naţionalţărănesc în contra recomandărei şefului liberalilor. Există dar în privinţa schimbărei guvernului un... echivoc, dar d. Vintilă Brătianu are interesul să-l ascundă căci nu convine să mărturisească că a suferit un mare eşec din cauza greşelilor sale politice cari se vor resfrânge multă vreme asupra partidului liberal. Pentru a crea însă o diversiune d-l Vintilă Brătianu cade în alte greşeli. D-sa a pornit a doua zi o ofensivă contra noului guvern. Lipsă de tact şi gre şeală politică Şeful liberalilor a luat-o razna cu o 100 de cai , putere înainte ca guvernul Maniu să fie măcar bine instalat. . .Cine porneşte astfel de la înce jput nu se poate să nu aibe o pana de motor în drum, mai ales la un drum mai lung şî cu oarecari obstacole. Se poate întâmpla chiar un accident mai grav într’o astfel de cursă. D. Vintilă Brătianu dă alarma au venit la guvern nebunii cari vor să dea foc țării. Dar „nebunii“ aceștia din primul moment n’au avut altă grijă decât să recurgă la acte de guvern menite numai a potoli frământările, a risipi atmosfera încărcată moştenită de la liberali, a realiza destinderea dorită de întreaga ţară. In toată atitudinea calmă, cumpănită, înţeleaptă de până acum a d-lui Maniu, nu numai că nu se întrevede că guvernul naţional ţărănesc va fi un guvern de revanşă, dar reiesă clar preocuparea ca, prin mijloace legale, să realizeze promisiunea solemnă a partidului national-tărănesc de a schimba metoda de guvernare dictatorială de până azi, instaurând regimul domniei legilor. D. Vintilă Brătianu însă a devenit, câteva zile după silita d-sale demisiune, un Jupiter tonans! Cetit! ultima sa cuvântare şi veţi găsi pe lângă nenumărate contraziceri ce-i scapă la fiecare frază din cauza mâniei, expresii de acele pe cari le rostea Mitită Sturza, dar după ani de zile de opoziţie, nu după 15 zile de la plecarea de la guvern! Ceea ce este însă mai semnificativ, din partea d-lui Vintilă Brătianu e faptul că şeful liberalilor crede oportun, abil şi politic, a redeschide chestiunea „CarliSmului“. Şi sub ce formă o face? Sub forma unui denunţ public pentru Regentă, d-l Maniu s’ar menţine, în chestia constituţională, în echivoc, mai ales că până acum nu a veştejit „aventura prinţului de em şi să arate că a rupt legăturile cu dânsul“. Cu alte cuvinte şah şi la Regentă! Căci Regenta a rezolvit criza prin aducerea la cârmă a d-lui Maniu, omul cu... „echivoc" în chestia constituţională. Faptul că d-l Vintilă Brătianu redeschide astfel o discuţie asupra unei chestiuni închise, nu mai prezintă nici o gravitate, dar pune în evidenţă că şeful liberalilor nu mai selecţionează armele de luptă contra noului guvern, ci cade, din primul ceas, în politicianism, în demagogie şi nărueşte astfel tot ce a spus răposatul şef al liberalilor în ce priveşte exploatarea chestiuneî... constituţionale. Cenzura s’a ridicat, d. Vintilă Brătianu poate dar redeschide chestiunea. Nu e absolut nici o primejdie dacă şeful liberalilor va porni chiar o campanie pe chestia „echivocului“ d-lui Maniu. Avem însă convingerea că întreaga platformă de luptă pornită de d-l Vintilă Brătianu, care din prima zi ține să spargă toate geamurile, trebue să convină de minune d-lui Maniu. Prin atitudinea sa d. Vintilă Brătianu s-a transformat în factor de consolidare a noului guvern. ****' r A. W. B. Coloniştii macedoneni ocrotire O numeroasă delegaţie de români macedoneni — colonizaţi la graniţa dinspre Bulgaria, s’au prezintat primului ministru şi d-lui ministru de interne. Ce vor coloniştii ? Cer ocrotirea autorităţilor superioare împotriva elementelor de origină bulgară care — profitând de perioada de tranziţie între căderea guvernului liberal şi instalarea noului guvern — ar fi început prigoana elementului românesc în acel colţ de ţară. Ţinem să subliniem bunăvoinţa cu care şi d. Iuliu Maniu şi d. Al. Vaida Voivod, au ascultat plângerile colonilor şi ordinele severe cari s’au dat pentru ca ordinea să fie înscăunată în ţinuturile Cadrilaterului şi dreptatea să se facă în cel mai scurt timp posibil acelora cari stau de strajă la cea mai agitată frontieră. Coloniştii macedoneni — plecaţi din ţara lor de origină din cauza persecuţiunilor îndurate din partea elementelor străine — merită sprijinul autorităţilor noastre şi o cât mai frăţească ocrotire pentru înjghebarea unor gospodării model în regiunile puţin populate de la frontieră, înainte de venirea coloniştilor — cari au învăţat, acolo în munţii Balcanilor, legea talionului—bandele de comitagii bulgari treceau aproape zilnic frontiera şi — la protecţia imenselor păduri inexplorabile — ucideau fără milă femei, copii, bătrâni şi tineri, pustiind satele româneşti. Ministerul de interne are, desigur, statistica crimelor făptuite de bandele bulgare şi lista nenorociţilor soldaţi jandarmi şi grăniceri cari şi-au găsit moartea încercând zadarnic, să apere viaţa şi avutul locuitorilor români. Câţi orfani au lăsat în urmă comitagiii bulgari, câte familii au fost cernite şi câte sate au fost rase de pe faţa pământului, nu se poate spune. Dela venirea coloniştilor — cari nu iartă crima şi nu scuză jaful — încercările comitagiilor s’au lovit de vitejia românilor macedoneni care cunoscând „tactica“ duşmanului, au înecat în sânge pofta de crimă, jaf şi teroare. Incursiunile bandelor de peste graniţă au încetat pe măsură ce gospodarii macedonene se întemeiau pe pământul românesc al Dobrogei. Dacă românii macedoneni nu ar fi făcut decât acest serviciu fraţilor din Cadrilater, tot ar fi destul ca să merite ocrotirea autorităţilor superioare, ocrotire pe care o solicită, astăzi, primului ministru al ţării. Bineînţeles că pentru a avea solicitudinea sinceră a guvernului, coloniştii macedoneni trebue să-şi apere numai interesele lor şi ale ţarei, fără a pleca urechea la agitaţiile unor politiciani locali, cari, fiindcă nu se mai văd la putere, cred că pot să-şi facă mendrele îndemnând la agitaţiuni o populaţie pacinică şi muncitoare. A se potrivi unor asemenea politiciani, cari tulbură apele pentru a pescui ceva, înseamnă a face jocul lor, nu interesele ţărei şi ale coloniştilor macedoneni R. M. ♦ Granate In tăcere D. Vasile Sassu, care deşi de atâţia ani de zile in partidul liberal jură cu mâna pe cruce că din tot jarul democratic de altă dată tot i-a mai rămas un cărbune aprins, sub spuză, a ţinut o întrunire electorală la Vaslui. Au participat mai mult ţărani, după cum arată „Viitorul". Şi între altele, d. Sassu le-a spus : — „Nu ură, nu ciomag, nu beţie. Păstraţi-vă omenia, sfânta omenie, care judecă în tăcere; tace omul, dă din cap, dar ştie ce face". Aşa a vorbit, ţăranilor, d. Sassu. Apoi nu ştie excelentul democrat vaslatan, că de zece ani de zile ţăranul român nu făcea altceva decât să tacă, să dea din cap şi să facă ce ştie el, — dar de ieşit, ieşea totdeauna altfel când era la numărătoare?! Şi ar putea să ne spue d. Sassu, de câte ori a intervenit d-sa când ţăranii cari „dedeau din cap" erau daţi cu capul de toate zidurile şi de toate paturile carabinelor ? A, grozav sânt de înamorat de aceşti mari iubitori ai ţărănimii, cari când sunt la putere, orice ar vedea, orice s’ar întâmpla, nu deschid gura, de parcă ar avea o permanentă nevralgie şi numai când pornesc cu traista după voturi, descoperă în ei comori imense de tandreţe pentru cei in mâna cărora stă fotoliul lor parlamentar. Omul face, dă din cap, dar ştie ce face". Să fie sigur d. Sassu, că azi, ţăranii, or tăcea sau n’or tăcea, or da din cap sau nor da, iar de făcut vor şti ce să facă, de asta sa a’aibă grijă ! Pentru că să se suie şi d-sa — ca vasluim are dreptul — pe movila lui Burat și de acolo va putea vedea cum se îndreaptă hăulind spre casele lor, 13.000 din flăcăii mj va nă mai ml Sprijineau cu carabina idealurile ă-sale democratice 1 3ES0. Agenţii provocatori din Cadrilater Zilnic se vorbeşte în presa liberală de „sovietism”, insinuîndu-se că sub noul guvern s’ar produce manifestări de dezordine administrativă. E acelaş tactică pe care au avut-o liberalii faţă de Cabinetul Vaida, când acuzau pe d-rul Lupu că primblă steagul „Comunismului" ca ministru de interne, pentru ca să fie apoi fericit de a pune pe acelaș dr. Lupu in capul ministerului Muncei, chit ca demisionând guvernul, d-rul Lupu să propuie cartel electoral socialiștilor. Asta e școala politicianismului liberal. Decât că ceea ce prindea încă acum opt ani, nu mai prinde azi. Fiindcă e vorba însă de „sovietism“ şi de anarhie, întrebăm pe conducătorii liberali cu a cui autorizare şeful organizaţiei liberale din Durostor, celebrul şpiţer Taşcu Pucerea, frământă pe coloniştii macedo-români, alarmându-i pe chestia pământurilor şi punându-i pe drumuri la Bucureşti în scopuri pur electorale? Dacă conducătorii liberali de la centru vor tăcea, cum e de prevăzut, ministrul de interne, sperăm, va veghia, iar cel de justiţie va pofti la parchet pe comentatorii de dezordine in Cadrilater. Ministrul agriculturei a declarat categoric: " Nu voiu deposeda pe colonişti, ci, din potrivă, voiu lua măsuri pentru îmbunătăţirea soartei lor, atât în Cadrilater cât şi pretutindeni". Cei ce vor să pescuiască voturi in alegeri, tulburând sutele de colonişti macedoneni din Cadrilater, trebue puşi sub de aproape supraveghere: problemele agrare nu sunt materie pentru instigaţii în ticăloase scopuri electorale. Dacă politiceşte, organizaţiile naţional-ţărăniste vor demasca acţiunea catufinată a instigatorilor liberali, organele poliţieneşti şi judiciare trebue să taie pofta acestor instigatori, aplicând legea aşa cum are autoritatea de a o aplica un guvern de legalitate. P. O. 280 de mii de funcţionari şi 40 de mii de jandarmi La declaraţiile primului ministru făcute corespondenţilor Presei străine şi care, prin ele înşile alcătuesc un program, de ministru al agriculturei, deschizând campania electorală în judeţul său, a citat două cifre care ating cel puţin o parte din programul marilor nevoi actuale ale României. Budgetul statului suflă sufocat sub miliardele cari sporesc an cu an la cheltueli, spre a figura apoi la deficit, şi totuşi funcţionarii şi diurniştii sporesc şi ei. 280 de mii de funcţionari, mizerabil plătiţi, direct împinşi la corupţie si bacşisism fac o administraţie deplorabilă, fiindcă recrutarea lor se face din cluburile si sub-cluburile politicianismului, fiindcă nu prezintă nici o pregătire si munca se face fără nici un sistem raţional, paraziţii încurcând pe slujbaşii de specialitate şi carieră şi luându-le putinţa de a fi salarizaţi aşa fel ca să poată da cu mulţumire un trendement de muncă suficient unei bune gospodării. Guvernul care va ataca şi rezolva chestia aceasta, va scoate România din făgaşul orientalismului şi statul pe calea rânduelei. De asemenea, cei 40 de mii de jandarmi la sate înseamnă o povară budgetară cu totul disproporţionată. Nu mulţimea jandarmilor ţine ordinea, ci autoritatea jandarmului, care va fi cu atât mai mare cu cât el va fi mai cult, mai respectat de populaţie pentru dreptatea şi ocrotirea ce o dă ţăranului. Jandarmul care va fi drept si ocrotitor, va putea fi si sever când legea si ordinea e înfrântă. Jandarmi de aceştia nici nu se pot găsi 40.000, dar se pot găsi mai puţini, dar nua buni, mai bine trataţi si mai folositori si statului si populaţiei. Gând cinstit, uu politicianism să fie — și jandarmeria poate ajunge o instituție de înflorire, nu de batjocură a satelor. S. U. R. Nodin Ziarul d-lui Iorga publică ştirea că la un singur minister s-au suprimat o sută de diurnişti, făcându-se astfel o economie de 400 mii lei lunar. Această ştire îmbucurătoare, — nu-i aşa ? — este însoţită de un comentar care vrea să fie ironic. Cităm : „Dar comunicatul care anunţă fericitul eveniment se grăbeşte să adauge : Nu se va da nici un curs nouilor cereri de posturi cu diurnă... Aceasta însemnează, — va conveni chiar d. Aurel Dobrescu, — că se depun noui cereri. Cine le iscăleşte ? Va conveni chiar d. Sever Dan, „ai noştrii“, naţional-ţărăniştii amatori. Şi acum, încheerea: ori nu-i numeşti, şi adio entuziasm, adio voturi. Ori îi plasezi, şi atunci, adio economii“. Aşadar, e clar. S-au făcut economii de 5 milioane anual, suprimându-se diurnişti inutili, iar ministrul care a făcut această economie anunţă categoric că nu se va da curs niciunei noui cereri pentru posturi de diurnişti. Acesta este faptul. Dacă ar fi adevărat că astfel partidul naţional-ţărănesc sacrifică o fărâmă din popularitatea lui, ce-i pasă observatorului obiectiv de acest sacrificiu ? Amănuntul care interesează este că nu se vor mai numi diurnişti în locul celor suprimaţi, şi că astfel s’a făcut o economie de 5 milioane anual. Oricine nu face îngustă politică de partid, trebue să aplaude măsura. Iar acei cari neputându-se smulge din cadrul opoziţiei cu orice preţ, în faţa faptului concret încearcă să prezinte dileme inexistente, ar trebui să observe că meritul celor cari au făcut economie este cu atât mai mare, cu cât prin aceasta se lezează interese de partid. Căci altfel, cu sistemul acesta de a insinua permanent şi de a căuta nod papură în papură chiar in faţa celor mai bune intenţii şi a celor mai fericite realizări, va ajunge repede să nu mai fie nici o deosebire între „Neamul românesc’’ şi „Viitorul“. D. Oamenii zilei mînisvrat a® rSabehi frimeea ear® a făcut la Sameran brögs* expunere asupra efieltuelelor necesitate de desvoltarea aeronautiîccî şi* aplicarea serviciului militar de un an. MOREAU guvernatorul Băncii Franţei care va reprezenta guvernul la conferinţa experţilor pentru revizuirea reparaţiilor PANMSV. CT. Duminică 25 Noeiubrie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeste direct In administratia ziarului si la toate agen|iile de publicitate 3 Lei numărul In tar& 6 Lei în strfiunctate Creionul actuallfăffl Jandarmi aviatori CĂPITANUL DE JANDARMI: Aş vrea sâ ştiu dacă pot să trec în aviaţie, fiindcă din Janspus darmeric mi s’a c’o să zbor ! (Continuare în pagina 2-a) Devastarea oraşelor mari cum vor arhitecţii sa schimbe Parisul Un colaborator ocazional a l lţii „Neues Wiener Journal“, şi care pip iscăleşte cu iniţialea M. G. M., publică următorul interesant articol, sub titlurile de mai sus, în ziarul vienez „Era cu puţin înainte de terminarea războiului, când am cunoscut o principesă rusă, — pe atunci existau încă autentice care putuse să fugă din Rusia, luând cu ea o mare avere. Visa să clădească cu ajutorul multelor ei milioane un oraş minunat în care să nu existe decât frumuseţe şi fericire. Vile mamoreene în mijlocul unor grădini de trandafiri, deloc fabrici, deloc magazine, numai servitori morţi, cari să facă serviciile necesare. Multă vreme nu am vrut să mai ascult pe simpatica aiurelnică, deoarece ca cei mai mulţi oameni, aveam pe atunci alte griji, mai importante. Azi, cu mulţi ani în urmă, mi-am adus aminte de blonda şi fermecătoarea visătoare. Ea şi planurile ei, mi le-am adus aminte, când am văzut catalogul nouii expoziţii de planuri de arhitectură. Un Paris nou, un Paris de sgârie-nouri, de poduri metalice, de grădini pe acoperişuri de case. Intre aceşti inovatori, reese domnul Corbusier, căruia nu i s-a admis să execute după planurile sale palatul Societăţii Naţiunilor, la Geneva, dar care işi are totuşi „strada sa“ la Paris. Evident că încetul cu încetul Parisul devine prea mic, şi trebue să fie mărit. E acesta însă ui motiv pentru a-l distruge? De asemeni nu vedem nici pe acela de a face din Paris, un oraş-cazarmă. De câte ori contemplu aceste planuri de construcţii, sunt din nou îngrijit şi uluit nu de mărimea lor, ci de apăsarea dureroasă, ce mi se aşează pe inimă, la gândul că silueta Parisului va fi în viitor: cuburi înalte, în şiruri lungi, despărţite de egal de lungi şi de largi străzi. Şi aci să trăiască copiii şi nepoţii noştri? Va fi evident loc pentru automobile, pentru tramvaie electrice, cât şi pentru aeroplane chiar. Alături de aceste cuburi uriaşe vor fi puşi arbori pipei, grădini, cari vor părea că sunt amenajate pentru liliputani. Orice parte a oraşului va semăna cu cealaltă, când farmecul Parisului constă tocmai în pecetea deosebită a unui foc, în atmosfera specială a fiecărei pieţi, a fiecărei străzi. Da, suntem de acord- ea vreme să fie dărâmate unele case insalubre, dar asta înseamnă oare, că din Paris să se facă un oraş ■— spital, oraş — cazarmă sau oraş — şcoală? ! După cot recuunoaştem azi, din depărtare o şcoală? După exteriorul ei monoton şi banal. Evident nu trebue clădite oraşe pentru visători, dar nici unul pe automate omeneşti Ochiul şi spiritul au nevoie de diversiunea, ce rezidă numai în faţadele multiplicate la infinit ale unui oraş, crescut nu la comandă, în câţiva ani, din pământ, ci clădit în răstimpul unei mai lungi or mai scurte epoci. Cât de îngrozitor e să faci o plimbare prin Buenos Aires, unde ochiul trecătorului nu e de nimic atras! Şoseaua specială pentru automobile, mergând de la lacurile italiene până la Milano, nu prezintă desigur prea multă diversiune ochiului, dar ici şi colo tot poţi zări o turmă de oi de cai, etc. La New-York, la Buenos Aires, cum şi în toate aceste oraşe standardizate, se produc cele mai multe sinucideri, din cauza neurasteniei. Utilitarismul devine la un moment dat barbarism. Fireşte că s’au făcut şi multe păcate cu pitorescul. Oameni fără gust au construit o vilă chineză în cartierul Plaine-Monceau, stil introdus de la Napoleon al III-lea. Sau ui castel maur pe coasta Normandiai, şi altele multe de acestea. Reacţiunea celor moderne împotriva „pitorescului“ e de aceia înţelegibilă! Opoziţia numeşte azi forma ideală pentru casele citadene, cele clădite în serie, casele — cazărmi. Două exagerări. Totuşi se va ajunge la o liniştire a lucrurilor. Raţionalismul şi expresionismul sunt la fel de nesimpatice. Imediat după război, Berlinul a căzut înt’o adevărată beţie de stiluri de case. In nouile cartiere, în coloniile ruse s’au ivit străzi întregi, faţă de care casa Loos din Viena, devenită celebră e de o banalitate romantică. Amestecătura de materiale e de o aşa natură, încât ar fi imposibilă de descris, dacă nu ar exista în unele cafenele din Montmartre picturi singure în stare să leilustreze. Un proprietar de cafenea a comandat decorarea localului său, lui Brunelloski. Acest pictor are desigur mult talent. O deputăţie de pictori din Montparnasse au ameninţat cu boicotul în cazul când acele tablouri vor mai atârna p© pereţii cafenelei. — Dar aceste tablouri sunt plante §i îmi plac! a spus el. — Asta nu ne interesează***’* La cine ar fi trebuit oare să le comandăm?