Lupta, noiembrie 1928 (Anul 7, nr. 2088-2113)

1928-11-25 / nr. 2109

ANUL VII. No. 1209 CONST. MIUG Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni ....... . . Soo Pe 0 „ ......... .4oo K&fâ 2B ■ m 2 oo IN STRAIÂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. SĂRINDAR, 12 BIBLIOT­ONI VEK­er -Iff 4 PAGINI 3 CEI Direcția 358-75 - Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Echivocul In ce stare sufletească a plecat de la guvern d. Vintilă Brâtianu "Am relevat ultima cuvântare a şefului partidului liberal rosti­tă la Piteşti. înainte de toate ar trebui o­­dată lămurită chestiunea: d-na Vintilă Brătianu a voit să plece sau să rămână la guvern? Ma­nifestul liberal lasă în această privinţă un mic... echivoc. Ma­nifestul vorbeşte că liberalii au plecat spre a înlesni înfrăţirea! Iar d-l Vintilă Brătianu a vorbit la Piteşti denunţând situaţia dis­perată a României Noui, căreia naţional-ţărăniştii vor să-i dea... foc! De la înfrăţire până la lim­bagiul şefului liberalilor este o oare­care distanţă. D. Vasile Sassu a vorbit însă altfel, la Vaslui, despre schimba­rea guvernului. Şeful liberalilor vasluieni a afirmat că d-l Vintilă Brătianu văzând că se apropie ziua de 1 Decembrie, aniversa­rea Unirii Ardealului , s’a­ re­tras dela guvern recomandând un guvern national. Dar de ce se ascunde adevă­rul asupra schimbărei guvernu­lui? De ce nu mărturisesc libe­ralii cele petrecute? De ce nu spune d-l Vintilă Brătianu că a cerut Regentei ca să-i asigure guvernarea și după semnarea împrumutului? Mai mult decât atât: pentru a obţine această a­­sigurare şeful liberalilor a încer­cat să sperie Regenta cu demi­sia înainte de a semna împru­mutul! Regenta nu s’a speriat de loc. Regenta avea o singură preocupare: destinderea. Acea­sta o propăvăduia, aceasta o ce­rea în special d-lui Vintilă Bră­tianu şî la întoarcerea dela ser­bările dela Constanţa a stăruit şî mai mult asupra acestei preo­cupări. D. Vintilă Brătianu însă şi-a închipuit că se va zgudui Ro­mânia — dacă nu chiar Europa — plecând dela guvern fără a semna împrumutul. Străinătatea cunoştea situaţia de la noi, ştia că guvernul libe­ral e în agonie, dar nu-şi închi­puia că d. Vintilă Brătianu va lăsa altui guvern realizarea e­­fectivă a împrumutului. De aceia mulţi cred­ că Re­genta ştia că d-l Vintilă Brătia­nu nu va ajunge la semnarea împrumutului, iar acum, în faţa, atmosferei favorabile ce o are în străinătate noul guvern, în fata încredereî ce o manifestă finanţa străină, credința că îm­prumutul nu s’ar fi semnat sub liberali, s’a întărit. In orice caz fapt cert este că d-1 Vintilă Brătianu n’a voit să se retragă, că a încercat să exercite o presiune asupra Re­genţei şi nereuşînd a fost silit să demisioneze. Iată adevărul asupra modului cum s’a schimbat guvernul, îm­prejurări şi fapte asupra cărora d-l Vintilă Brătianu refuză să se explice. Şeful liberalilor mărturiseşte însă un lucru şi anume că a fost sfătuit — de sigur de către unii d­in colaboratorii d-sale — să se retragă imediat după semnarea împrumutului, dacă era sigur de aceasta si pentru a normaliza raporturile politice, să recoman­de trecerea succesiunei partidu­lui national-tărănesc. Desigur că această platformă de retragere ar fi fost mai favo­rabilă partidului liberal şi în­suşi şefului său decât „platfor­ma“ la care a recurs d. Vintilă Brătianu, adică ameninţarea Re­genţei, demisie demonstrativă, recomandarea unui guvern na­ţional, procedare care s-a ter­minat cu primirea demisiei, cu imposibilitatea realizărea unui guvern naţional şi cu aducerea îa cârmă a partidului naţional­­ţărănesc în contra recomandărei şefului liberalilor. Există dar în privinţa schim­­bărei guvernului un... echivoc, dar d. Vintilă Brătianu are in­teresul să-l ascundă căci nu con­vine să mărturisească că a sufe­rit un mare eşec din cauza gre­şelilor sale politice cari se vor resfrânge multă vreme asupra partidului liberal. Pentru a cre­a însă o diversiu­ne d-l Vintilă Brătianu cade în alte greşeli. D-sa a pornit a doua zi o ofensivă contra nou­lui guvern. Lipsă de tact şi gre­­­ şeală politică Şeful liberalilor a­­ luat-o razna cu o 100 de cai , putere înainte ca guvernul Ma­­niu să fie măcar bine instalat. . .Cine porneşte astfel de la înce­ j­put nu se poate să nu aibe o pana de motor în drum, mai ales la un drum mai lung şî cu oare­­cari obstacole. Se poate întâm­pla chiar un accident mai grav într’o astfel de cursă. D. Vintilă Brătianu dă alarma au venit la guvern nebunii cari vor să dea foc țării. Dar „nebunii“ aceștia din primul mo­ment n’au avut altă grijă decât să recurgă la acte de guvern menite numai a potoli frământă­rile, a risipi atmosfera încărcată moştenită de la liberali, a realiza destinderea dorită de întreaga ţară. In toată atitudinea calmă, cum­pănită, înţeleaptă de până acum a d-lui Maniu, nu numai că nu se întrevede că guvernul naţional ţărănesc va fi un guvern de re­vanşă, dar reiesă clar preocu­parea ca, prin mijloace legale, să realizeze promisiunea solem­nă a partidului national-tărănesc de­ a schimba metoda de guver­nare dictatorială de până azi, in­staurând regimul domniei legi­lor. D. Vintilă Brătianu însă a de­venit, câte­va zile după silita d-sale demisiune, un Jupiter to­­nans! Cetit! ultima sa cuvântare şi veţi găsi pe lângă nenumăra­te contraziceri ce-i scapă la fie­care frază din cauza mâniei, ex­presii de acele pe cari le rostea Mitită Sturza, dar după ani de zile de opoziţie, nu după 15 zile de la plecarea de la guvern! Ceea ce este însă mai semni­ficativ, din partea d-lui Vintilă Brătianu e faptul că şeful liberali­­lor crede oportun, abil şi politic, a redeschide chestiunea „CarliS­­m­ului“. Şi sub ce formă o face? Sub forma unui denunţ public pentru Regentă, d-l Maniu s’ar menţine, în chestia constituţio­nală, în echivoc, mai ales că până acum nu a veştejit „aven­tura prinţului de em­ şi să arate că a rupt legăturile cu dânsul“. Cu alte cuvinte şah şi la Regentă! Căci Regenta a rezolvit criza prin aducerea la cârmă a d-lui Maniu, omul cu... „echivoc" în chestia constituţională. Faptul că d-l Vintilă Brătianu redeschide astfel o discuţie asu­pra unei chestiuni închise, nu mai prezintă nici o gravitate, dar pune în evidenţă că şeful li­beralilor nu mai selecţionează armele de luptă contra noului guvern, ci cade, din primul ceas, în politicianism, în demagogie şi nărueşte astfel tot ce a spus ră­posatul şef al liberalilor în ce priveşte exploatarea chestiuneî... constituţionale. Cenzura s’a ri­dicat, d. Vintilă Brătianu poate dar redeschide chestiunea. Nu e absolut nici o primejdie dacă şe­ful liberalilor va porni chiar o campanie pe chestia „echivocu­lui“ d-lui Maniu. Avem însă convingerea că în­treaga platformă de luptă por­nită de d-l Vintilă Brătianu, ca­re din prima zi ține să spargă toate geamurile, trebue să con­vină de minune d-lui Maniu. Prin atitudinea sa d. Vintilă Brătianu s-a transformat în fac­tor de consolidare a noului gu­vern. ****' r A. W. B. Coloniştii macedoneni o­crotire O numeroasă delegaţie de ro­mâni macedoneni — colonizaţi la graniţa dinspre Bulgaria, s’a­u prezintat primului ministru şi d-lui ministru de interne. Ce vor coloniştii ? Cer ocro­tirea autorităţilor superioare îm­potriva elementelor de origină bulgară care — profitând de pe­­­­rioada de tranziţie între căderea guvernului liberal şi instalarea noului guvern — ar fi început prigoana elementului românesc în acel colţ de ţară. Ţinem să subliniem bunăvoin­ţa cu care şi d. Iuliu Maniu şi d. Al. Vaida Voivod, au ascultat plângerile colonilor şi ordinele severe cari s’au dat pentru ca or­dinea să fie înscăunată în ţinu­turile Cadrilaterului şi drepta­tea să se facă în cel mai scurt timp posibil acelora cari stau de strajă la cea mai agitată fron­tieră. Coloniştii macedoneni — ple­caţi din ţara lor de origină din cauza persecuţiunilor îndurate din partea elementelor străine — merită sprijinul autorităţilor noastre şi o cât mai frăţească ocrotire pentru înjghebarea unor gospodării model în regiunile pu­ţin populate de la frontieră, îna­inte de venirea coloniştilor — cari au învăţat, acolo în munţii Balcanilor, legea talionului—ban­dele de comitagii bulgari treceau aproape zilnic frontiera şi — la protecţia imenselor păduri inex­­plorabile — ucideau fără milă femei, copii, bătrâni şi­ tineri, pustiind satele româneşti. Ministerul de interne are, de­sigur, statistica crimelor făptui­te de bandele bulgare şi lista nenorociţilor soldaţi jandarmi şi grăniceri cari şi-au găsit­ moar­tea încercând zadarnic, să apere viaţa şi avutul locuitorilor ro­mâni. Câţi orfani au lăsat în ur­mă comitagiii bulgari, câte fami­lii au fost cernite şi câte sate au fost rase de pe faţa pământului, nu se poate spune. Dela venirea coloniştilor — cari nu iartă crima şi nu scuză jaful — încercările comitagiilor s’au lovit de vitejia românilor macedoneni care cunoscând „tac­tica“ duşmanului, au înecat în sânge pofta de crimă, jaf şi te­roare. Incursiunile bandelor de peste graniţă au încetat pe măsură ce gospodarii macedonene se înte­­meiau pe pământul românesc al Dobrogei. Dacă românii macedoneni nu ar fi făcut decât acest serviciu fraţilor din Cadrilater, tot ar fi destul ca să merite ocrotirea au­torităţilor superioare, ocrotire pe care o solicită, astăzi, primu­lui ministru al ţării. Bine­înţeles că pentru a avea solicitudinea sinceră a guver­­nului, coloniştii macedoneni tre­bue să-şi apere numai interesele lor şi ale ţarei, fără a pleca u­­rechea la agitaţiile unor politi­ciani locali, cari, fiindcă nu se mai văd la putere, cred că pot să-şi facă mendrele îndemnând la agitaţiuni o populaţie pacinică şi muncitoare. A se potrivi unor asemenea politiciani, cari tulbură apele pentru a pescui ceva, înseamnă a face jocul lor, nu interesele ţă­rei şi ale coloniştilor macedo­neni R. M. ♦ Granate In tăcere D. Vasile Sassu, care deşi de atâ­­ţia ani de zile in partidul liberal jură cu mâna pe cruce că din tot jarul democratic de altă dată tot i-a mai rămas un cărbune aprins, sub spuză, a ţinut o întrunire electorală la Vaslui. Au participat mai mult ţă­rani, după cum arată „Viitorul". Şi între altele, d. Sassu le-a spus : — „Nu ură, nu ciomag, nu beţie. Păstraţi-vă omenia, sfânta omenie, care judecă în tăcere; tace omul, dă din cap, dar ştie ce face". Aşa a vorbit, ţăranilor, d. Sassu. Apoi nu ştie excelentul democrat vaslatan, că de zece ani de zile ţă­ranul român nu făcea altceva decât să tacă, să dea din cap şi să facă ce ştie el, — dar de ieşit, ieşea totdeau­na altfel când era la numărătoare?! Şi ar putea să ne spue d. Sassu, de câte ori a intervenit d-sa când ţăranii cari „dedeau din cap" erau daţi cu capul de toate zidurile şi de toate paturile carabinelor ? A, grozav sânt de înamorat de a­­ceşti mari iubitori ai ţărănimii, cari când sunt la putere, orice ar vedea, orice s’ar întâmpla, nu deschid gu­ra, de parcă ar avea o permanentă nevralgie şi numai când pornesc cu traista după voturi, descoperă în ei comori imense de tandreţe pentru cei in mâna cărora stă fotoliul lor parlamentar. Omul face, dă din cap, dar ştie ce face". Să fie sigur d. Sassu, că azi, ţăra­nii, or tăcea sau n’or tăcea, or da din cap sau nor da, iar de făcut­ vor şti ce să facă, de asta sa a’aibă grijă ! Pentru că să se suie şi d-sa — ca vasluim are dreptul — pe movila lui Burat și de acolo va putea ve­dea cum se îndreaptă hăulind spre casele lor, 13.000 din flăcăii mj va nă mai ml Sprijineau cu carabina idealurile ă-sal­e democratice 1 3ES0. Agenţii provocatori din Cadrilater Zilnic se vorbeşte în presa liberală de „sovietism”, insinuîn­du-se că sub noul guvern s’ar produce manifestări de dezordi­ne administrativă. E acelaş tactică pe care au a­vut-o liberalii faţă de Cabinetul Vaida, când acuzau pe d-rul Lupu că primblă steagul „Comu­nismului" ca­ ministru de interne, pentru ca să fie apoi fericit­ de a pune pe acelaș dr. Lupu in ca­pul ministerului Muncei, chit ca demisionând guvernul, d-rul Lupu să propuie cartel electo­ral socialiștilor. Asta e școala politicianismu­lui liberal. Decât că ceea ce prin­dea încă acum opt ani, nu mai prinde azi. Fiindcă e vorba însă de „so­vietism“ şi de anarhie, întrebăm pe conducătorii liberali cu a cui autorizare şeful organizaţiei li­berale din Durostor, celebrul şpiţer Taşcu Pucerea, frământă pe coloniştii macedo-români, a­­larmându-i pe chestia pământu­rilor şi punându-i pe drumuri la Bucureşti în scopuri pur electo­rale? Dacă conducătorii liberali de la centru vor tăcea, cum e de pre­văzut, ministrul de interne, spe­răm, va veghia, iar cel de justi­ţie va pofti la parchet pe comen­­tatorii de dezordine in Cadrila­ter. Ministrul agriculturei a decla­rat categoric: " Nu voiu deposeda pe colo­nişti, ci, din potrivă, voiu lua măsuri pentru îmbunătăţirea soartei lor, atât în Cadrilater cât şi pretutindeni". Cei ce vor să pescuiască voturi in alegeri, tulburând sutele de colonişti macedoneni din Cadri­later, trebue puşi sub de­ aproa­­pe supraveghere: problemele a­­grare nu sunt materie pentru in­stigaţii în ticăloase scopuri elec­torale. Dacă politiceşte, organizaţiile naţional-ţărăniste vor demasca acţiunea catufinată a instigatori­lor liberali, organele poliţieneşti şi judiciare trebue să taie pofta acestor instigatori, aplicând le­gea aşa cum are autoritatea de a o aplica un guvern de legali­tate. P. O. 280 de mii de funcţionari şi 40 de mii de jandarmi La declaraţiile primului minis­tru făcute corespondenţilor Pre­sei străine şi care, prin ele înşile alcătuesc un program, de minis­tru al agriculturei, deschizând campania electorală în judeţul său, a citat două cifre care ating cel puţin o parte din programul marilor nevoi actuale ale Ro­mâniei. Budgetul statului suflă sufocat sub miliardele cari sporesc an cu an la cheltueli, spre a­ figura apoi la deficit, şi totuşi funcţio­narii şi diurniştii sporesc şi ei. 280 de mii de funcţionari, mize­rabil plătiţi, direct împinşi la co­rupţie si bacşisism fac o admi­nistraţie deplorabilă, fiindcă re­crutarea lor se face din clubu­rile si sub-cluburile politicianis­mului, fiindcă nu prezintă nici o pregătire si munca se face fă­ră nici un sistem raţional, para­ziţii încurcând pe slujbaşii de specialitate şi carieră şi luându-le putinţa de a fi salarizaţi aşa fel ca să poată da cu mulţumire un trendement de muncă suficient u­­nei bune gospodării. Guvernul care va ataca şi re­zolva chestia aceasta, va scoate România din făgaşul orientalis­mului şi statul pe calea rânduelei. De asemenea, cei 40 de mii de jandarmi la sate înseamnă o povară budgetară cu totul dis­proporţionată. Nu mulţimea jan­darmilor ţine ordinea, ci autori­tatea jandarmului, care va fi cu atât mai mare cu cât el va fi mai cult, mai respectat de populaţie pentru dreptatea şi ocrotir­ea ce o dă ţăranului. Jandarmul care va fi drept si ocrotitor, va putea fi si sever când legea si ordinea e înfrântă. Jandarmi de aceştia nici nu se pot găsi 40.000, dar se pot găsi mai puţini, dar nu­a buni, mai bine trataţi si mai folositori si statului si populaţiei. Gând cinstit, uu politicianism să fie — și jandarmeria poate ajunge o instituție de înflorire, nu de batjocură a satelor. S. U. R. Nod­in Ziarul d-lui Iorga publică ştirea că la un singur minister s-au suprimat o sută de diur­­nişti, făcându-se astfel o eco­nomie de 400 mii lei lunar. Această ştire îmbucurătoa­re, — nu-i aşa ? — este însoţi­tă de un comentar care vrea să fie ironic. Cităm : „Dar comunicatul care a­­nunţă fericitul eveniment se grăbeşte să adauge : Nu se va da nici un curs nouilor cereri de posturi cu diurnă... Aceasta însemnează, —­ va conveni chiar d. Aurel Do­­brescu, — că se depun noui ce­reri. Cine le iscăleşte ? Va conveni chiar d. Sever Dan, „ai noştrii“, naţional-ţă­răniştii amatori. Şi acum, încheerea: ori nu-i numeşti, şi adio entuziasm, a­­dio voturi. Ori îi plasezi, şi a­­tunci, adio economii“. Aşa­dar, e clar. S-au făcut economii de 5 milioane anual, suprimându-se diurnişti inu­tili, iar ministrul care a făcut această economie anunţă cate­goric că nu se va da curs nici­­unei noui cereri pentru pos­turi de diurnişti. Acesta este faptul. Dacă ar fi adevărat că astfel partidul naţional-ţărănesc sacrifică o fărâmă din popularitatea lui, ce-i pasă observatorului obiec­tiv de acest sacrificiu ? Amănuntul care interesează este că nu se vor mai numi di­urnişti în locul celor supri­maţi, şi că astfel s’a făcut o e­­conomie de 5 milioane anual. Oricine nu face îngustă po­litică de partid, trebue să a­­plaude măsura. Iar acei cari neputându-se smulge din ca­drul opoziţiei cu orice preţ, în faţa faptului concret încearcă să prezinte dileme inexistente, ar trebui să observe că meri­tul celor cari au făcut econo­mie este cu atât mai mare, cu cât prin aceasta se lezează in­terese de partid. Căci altfel, cu sistemul acesta de a insinua permanent şi de a căuta nod papură în papură chiar in faţa celor mai bune intenţii şi a celor mai fericite realizări, va ajun­ge repede să nu mai fie nici o deosebire între „Neamul ro­mânesc’’ şi „Viitorul“. D. Oamenii zilei mînisvrat a® rSabehi frimeea ear® a făcut la Sam­era­n b­rögs* expunere asupra efieltuelelor necesitate de des­voltarea aeronautiîccî şi* aplicarea serviciului militar de un an. MOREAU guvernatorul Băncii Franţei care va reprezenta guvernul la conferinţa experţilor pentru revizuirea repa­raţiilor PANM­SV. CT. Duminică 25 Noeiubrie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeste direct In administra­­tia ziarului si la toate agen|iile de publicitate 3 Lei numărul In tar& 6 Lei în strfiunctate Creionul actu­allfăffl Jandarmi aviatori CĂPITANUL DE JANDARMI:­­ Aş vrea sâ­ ştiu dacă pot să trec în aviaţie, fiind­că din Jan­­spus darm­eric mi s’a c’o să zbor ! (Continuare în pagina 2-a) Deva­starea oraşelor mari cum vor arhitecţii sa schimbe Parisul Un colaborator ocazional a l lţii „Neues Wiener Journal“, şi care pip iscăleşte cu iniţia­lea M. G. M., publică următo­rul interesant articol, sub titlu­rile de mai sus, în ziarul vienez „Era cu puţin înainte de ter­minarea războiului, când am cu­noscut o principesă rusă, — pe atunci existau încă autentice care putuse să fugă din Rusia, luând cu ea o mare avere. Visa să clădească cu ajutorul multelor ei milioane un oraş minunat în care să nu existe decât frumu­seţe şi fericire. Vile mamoreene în mijlocul u­­nor grădini de trandafiri, deloc fabrici, deloc magazine, numai servitori morţi, cari să facă ser­viciile necesare. Multă vreme nu am vrut să mai ascult pe simpatica aiurelnică, deoarece ca cei mai mulţi oameni, aveam pe atunci alte griji, mai impor­tante. Azi, cu mulţi ani în urmă, mi-am adus aminte de blonda şi fermecătoarea visătoare. Ea şi planurile ei, mi le-am adus a­­minte, când am văzut catalogul nouii expoziţii de planuri de arhi­tectură. Un Paris nou, un Pa­ris de sgârie-nouri, de poduri metalice, de grădini pe acope­rişuri de case. Intre aceşti inovatori, reese domnul Corbusier, căruia nu i s-a admis să execute după pla­nurile sale palatul Societăţii Naţiunilor, la Geneva, dar care işi are totuşi „strada sa“ la Pa­ris. Evident că încetul cu încetul Parisul devine prea mic, şi tre­bue să fie mărit. E acesta însă ui motiv pen­tru a-l distruge? De asemeni nu vedem nici pe acela de a face din Paris, un oraş-cazarmă. De câte ori contemplu aceste planuri de construcţii, sunt din nou îngrijit şi uluit nu de mări­mea lor, ci de apăsarea dure­roasă, ce mi se aşează pe ini­mă, la gândul că silueta Parisu­lui va fi în viitor: cuburi înalte, în şiruri lungi, despărţite de e­­gal de lungi şi de largi străzi. Şi aci să trăiască copiii şi ne­poţii noştri? Va fi evident loc pentru automobile, pentru tram­vaie electrice, cât şi pentru aero­plane chiar. Alături de aceste cu­­buri uriaşe vor fi puşi arbori pi­pei, grădini, cari vor părea că su­nt amenajate pentru liliputani. Orice parte a oraşului va semă­na cu cealaltă, când farmecul Pa­risului constă tocmai în pecetea deosebită a unui foc, în atmosfe­ra specială a fiecărei pieţi, a fie­cărei străzi. Da, suntem de acord- ea vre­me să fie dărâmate unele case in­salubre, dar asta înseamnă oare, că din Paris să se facă un oraş ■— spital, oraş — cazarmă sau oraş — şcoală? ! După c­ot recuunoaştem­ azi, din depărtare o şcoală? După exte­riorul ei monoton şi banal. Evident nu trebue clădite ora­şe pentru visători, dar nici unul pe automate omeneşti­ Ochiul şi spiritul au nevoie de diversiunea, ce rezidă numai în faţadele multiplicate la infinit ale unui oraş, crescut nu la co­mandă, în câţiva ani, din pământ, ci clădit în răstimpul unei mai lungi or mai scurte epoci. Cât de îngrozitor e să faci o plimbare prin Buenos Aires, unde ochiul trecătorului nu e de nimic atras! Şoseaua specială pentru auto­mobile, mergând de la lacurile italiene până la Milano, nu pre­zintă desigur prea multă diver­siune ochiului, dar ici şi colo tot poţi zări o turmă de oi­ de cai, etc. La New-York, la Buenos­ Ai­­res, cum şi în toate aceste oraşe standardizate, se produc cele­ mai multe sinucideri, din cauza neurasteniei. Utilitarismul devine la un mo­ment dat barbarism. Fireşte că s’au făcut şi multe păcate cu pitorescul. Oameni fă­ră gust au construit o vilă chine­ză în cartierul Plaine-Mon­­ceau, stil introdus de la Napoleon al III-lea. Sau ui­ castel maur pe coasta Normandiai, şi altele multe de a­­cestea. Reacţiunea celor moderne împotriva „pitorescului“ e de a­­ceia înţelegibilă! Opoziţia nu­meşte azi forma ideală pentru casele citadene, cele clădite în serie, casele — cazărmi. Două exagerări. Totuşi se va ajunge la o liniştire a lucrurilor. Raţionalismul şi expresionismul sunt la fel de nesimpatice. Imediat după război, Berlinul a căzut înt’o adevărată beţie de stiluri de case. In nouile car­tiere, în coloniile ruse s’au ivit străzi întregi, faţă de care casa Loos din Viena, devenită cele­bră­ e de o banalitate romantică. Amestecătura de materiale e de o aşa natură, încât ar fi im­posibilă de descris, dacă nu ar exista în unele cafenele din Montmartre picturi singure în stare să le­­ilustreze. Un proprietar de cafenea a co­mandat decorarea localului său­, lui Brunelloski. Acest pictor are desigur mult talent. O deputăţie de pictori din Montparnasse au ameninţat cu boicotul în cazul când acele tablouri vor mai a­­târna p© pereţii cafenelei. — Dar aceste tablouri sunt pla­nte §i îmi plac! a spus el. — Asta nu ne interesează*­­**’* La cine ar fi trebuit oare să le comandăm?

Next