Lupta, decembrie 1928 (Anul 7, nr. 2114-2137)

1928-12-04 / nr. 2116

. \­­ UNlfC VII. No. 2116 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921— Februarie 1927 ABONAMENTE Fe 12 luni ......... Soo X*e 6 M ......... 4ot» i*e 3 *. ................................ 2oo IN STRMNATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. SĂRINDAR, 12 A T14 PAGINI 3 LEI Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 BOGLUCUL BERLINULUI Vechea diplomaţie germană era şi mai energică şi mai suplă ca cea de azi. Este adevă­­rat că autoritatea Reich-ului era alta şi oamenii de care se slujea ministerul de externe a­­veau o experienţă mai mare. Politica de „Drang nach Os­ten“ nu se mai poate face a la­­Wilhelm II. Ea trebue reluată pe cale economico-financiară şi în acest scop penetraţiunea în România trebue refăcută pe în­delete, ţara noastră trebuind să devie puntea care va lega prin Turcia, Germania­ de drumul spre Bagdad, care rămâne ţinta expansiunei germane. Nu contestăm, căci ar fi ab­surd, că raporturile comerciale genmano-române interesează ţa­ra noastră într’o măsură însem­nată. Ne dăm însă seama că în momentul de faţă, ele interesea­ză într’o măsură cu mult mai mare Germania a cărei industrie se sufocă fără debuşeuri sufi­ciente. înţelegem, deci, şi momentul ales pentru rezolvirea litigiilor germano-române şi graba de a se folosi de avantajele ce pot decurge din convenţia încheiată. Nu putem uita însă felul cum s’a procedat în chestia furnitu­ra materialelor sanitare în con­tul reparaţiunilor şi a omologă­­rei contractului cu casele germa­ne furnişoare. Afacerea aceasta a fost o a­­facere de corupţiune, care stă şi acum sub anchetă parlamentară şi ministerială.In dorinţa sa de a da o urma­re practică imediată convenţiei încheiate, guvernul a trimis pe d. ministru Răducanu să lămu­rească anumite puncte ale ei privitoare la rentele române din tezaurul de la Moscova. Vizita aceasta a fost pretext pentru publicaţiunile germane o­­ficioase de a-i atribui un caracter pe care nu-l are. Am semnalat crn această pro­cedare. Aseară, d. ministru Mironescu a precizat ziariştilor invitaţi la ministerul de externe, misiunea încredinţată d-lui ministru Ră­ducanu la Berlin. De altfel, abea sosiţi la Ber­lin, d. ministru al Muncei şi re­prezentantul nostru diplomatic din Capitala Germaniei s-au sim­ţit­ obligaţi a transmite prin re­prezentantul de acolo al Agen­ţiei „Rador“, următoarele: BERLIN, 30 (Rador).­­ D. Răducanu, ministrul muncii, şi d. Petrescu-Comnen, ministrul României la Berlin, au sosit azi aci, însoţiţi de d. Costin Stoi­­cescu, consilier technic în mini­sterul finanţelor, salutaţi fiind în gară de personalul legaţiei române. „împotriva celor anunţate de unele ziare, misiunea d-lui Ră­­ducanu este de a lămuri cu gu­vernul german anumite chesti­uni privitoare la aplicarea acor­dului româno-german şi nicide­cum de a trata vreo chestiune în legătură cu împrumutul interna­ţional, tratat cu vechiul grup”. Pentru cine cunoaşte situaţia pieţei germane, ca şi situaţia guvernului german în ajunul re­­vizuirei planului Dawes, în legă­tură cu evacuarea anticipată a Renaniei de trupele aliate, nu e greu de afirmat că nu Germania este în momentul de faţă dispu­să a face oferte de împrumuturi în afară. Asta nu împiedică însă politi­ca şi propaganda germană de a crea anumite atmosfere cari ar putea crea dificultăţi sau pune în primejdie convorbiri şi nego­cieri din alte centre. Cu toate acestea, practic vor­bind, nimeni n’are azi m­ai mult cuvânt de a evita României echi­­vocuri şi boclucuri ca Germania, cu care abea am semnat o con­venţie de stingere a litigiilor şi care are tot interesul de a se li­mita la avantajele pe care i le creiază această convenţie. La Berlin ar trebui să se ţie seamă că şi în România opinia publică a făcut oare­cari progre­se de la război încoace şi că gu­vernele noastre au de ţinut sea­mă de această opinie publică. A face dificultăţi guvernelor în a­­ceastă privinţă este o politică de onorare a psichologiei popoare­lor, care a jucat multe feste con­ducătorilor germani şi a procu­rat multe surprize poporului german. L. T. A. Ordine în universităţi! Cât de ciudată ar apărea această apropiere de­ cuVinte, daca spiritul rău al a­păraturilor de profesie n’ar turbura liniştea ce trebuia să domnească a­­colo unde locueşte ştiinţa,TM Şi cu toate acestea, d. ministru al instrucţiei de acord cu d. minis­­tru de războiu, a trebuit să ia mă­suri şi să avertizeze pe cai ce s’ar hotărî să părăsească drumul cărţii pentru sportul ciomagului, că s’a găsit soluţia, că turburătorii ordi­nei vor fî consideraţi nedemni de a se mai bucura de avantagiile amâ­nării dela încorporare „pentru stu­dii” şi că vor fi imediat trimişi la trupă. Am fi preferat să nu se mai la nici o măsură, — să nu mai fie nevoie de nici un avertisment, — să constatăm că, la fine, tinerimea u­­niversitară a devenit imună injonc­ţiunilor nefasta ale politicianismu­lui, Soîuţiunil® din trecut s'au do­­vedit ineficace atâta timp cât inte­resele agitatorilor politici cereau să se procure diversiuni, — reprezen­taţii atât de scump plătite de către studenţime! Fragedul sub­et al tinerimii uni­versitare,— material spiritual curat căzut în mâinile impure ale profito­­ril­­r,_ ---- gata să îmbrăţişeze orice cauză înfăţişată in culori ademeni­toare, s dus din nou pe jgraiabul care duce la dezastru,TM Cunoaştem îndeajuns felul cum a izbucnit pri­mul scandal. Ştim şi cine procura echipelor da organizatori bilete gra­tuite de transport pe calea ferată,— cunoaştem îndeamănun! şi cositri­­buţia d-lor Guţă Tătărăscu şi Ro­mulus Voinescu la Învierea din pro­pria-i cenuşă a cuzismului. Avem date precis® şi acum, când la adă­postul libertăţilor constituţionale se pregăteşte focul zilei de mâine, cu banii nopţii calei de pomină şi cu planurile celui care a organizat O­­radea-Mare. Ce ştie mulţimea de studenţi de intenţiile regizorilor macabri cari o împing® la păsat ? Ce ştiu tinerii intelectuali de ceea ce se pregăteşte într’asc­uns cu jertfirea entuzias­mului şi omeniei lor ? De unde să ■ Si bănuiască ei că geniul rău îi co­mandă din refugiul de 1« ducea, şi ca agenţii electorali şi oamenii de casă ai fostului regim le arată dru­muri greşite ? înainte de a pune în lucru dis­­poziţiunile categorice ale legilor, ci­neva trebuie să cate a se apropia de inima lor. Au şi ei, — în lumea a­­ceasta strivită de materialism, su­grumată de lux, desfrâu, de ari­­vism, — au şi ei revendicări ele­mentare, dureri omeneşti, nădejdi care trebuiesc înţelese... Să li se fa­­că dreptate, să li se dea posibilita­tea unei vieţi demne, să li se întin­dă mâna cinstită care sprijină, să li se spună cuvântul cald de care au atâta nevoie! ...Dascălii lor sunt însă în slujba politicianismului, — și suf­etul tâ­năr rătăcește ca o stea In intune­rec George Silviu ----------- "-UA—r —— viobei pre şiifnf© al Mmînului CORTEZ GIL succesorul defunctului preşedinte Calles al republicei Mexicului, a in­trat provizoriu în funcţiune "írta.­ Intre dona mentalităţi Intre partide e firesc să existe deosebiri de vederi. Toate pro­gramele, in definitiv, urmăresc a­cm as lucru — propăşirea ţării— numai că fiecare preconizează alte căi. S’ar părea, deci, că e cât se poate de normală disen­siunea programatică şi doctri nară care există între partide­le liberal şi national — ţărănesc. Nu e vorba însă de o luptă intre principii, — ci de un adevărat, război între mentalităţi. Căci între liberali si naţionali-ţără­­nişti nu nu programele se inter­pun sau concepţiile diferite a­­supra problemelor generale, — ci mentalităţile. Sunt, par’că, două judecăţi fundamental dis­tincte, asupra aceloraş proble­me. Când partidul naţional-foru­­mse declară că-şi întemeiază toate actele sale de guvernământ pe respectarea legii, diversele oficine liberale surâd ironic sau râd sgomotos. Nu e dorinţa unei critici cu ori­ce preţ, — ci e, pur şi simplu, neînţelegerea realităţii. Nu le poate intra in minte oamenilor obicinuiţi de ani şi ani de zile cu un regim anumit că s’a schimbat ceva în lume si că poate exista intr adevăr un guvern cu un a­­semenea principiu. Liberalii n'au nici o vină că zeflemisesc hotărârea actualului Cabinet de a lupta pentru, rein­trarea in legalitate; o asemenea concepţie nu poate fi — ori­câte eforturi ar face — asimilată de acei care de ani de zile au consi­derat legea la discreţia lor şi nu viceversa. Suntem între două mentalităţi. Triumful celei noul, triumful re­­galismului, nu poate însă, în­târzia. .» JR. E S.­­A.­independentă Trebue să constatăm că „presa independentă“ preocu­pă în mod destul de serios Par­tidul liberal. Mai mult chiar în opoziţie de­cât la guvern, când cenzura purta suprema preocupare şi o rezolvase scurt şi cuprinzător, oprea orice nu convenea guvernului. Oficiosul Partidului liberal crede acum că „presa inde­­pendenţă" este „o invenţie ro­mânească“, intru cât Partidul naţional-ţărănesc a oferit câ­teva candidaturi şi unor mem­bri ai acestei prese, neinscrişi în acest partid. Este exact că partidul liberal n’a făcut aceasta: sub guver­nul liberal nu au reuşit să fie candidaţi în alegeri de­cât u­nul sau doi miniştri neinscrişi în partid , şi acestora încă li s-a cerut necontenit înscrie­rea, colaborarea nefiind sufi­cientă. Este adevărat că fostului ministru de Justiţie, d. Ste­lian Popescu, care în Consiliul de miniştri a declarat răpost­­ului şef al liberalilor că d-sa de mult e înscris în acest par­tid, i s’a pus acum candidatu­ra la Senat, in Ilfov.­­ Cum însă ne mai fiind mi­nistru, d. Stelian Popescu gă­­seşte că i se aduce un preju­diciu de a fi marcat ca liberal şi încă în alegeri, d-sa a cerut să fie înlocuit cu d. Emil Fe­­trescu, o figură tot atât de po­pulară iar d-sa a făcut publi­cului un manifest declarând*»* se din nou independent şi sub­liniind că numai ca să facă un lau­r Regelui Carol, Regelui Ferdinand şi Regenţei a pri-­ mit să „colaboreze“ când cu un guvern, când cu altul. Atunci de ce nu ar avea drep­tul să accepte oamenii cari Co­­laborează in presă oferta de candidare a unui partid nu pentru un mandat al puterei executive, ci pentru unul al puterei legislative în care se discută, ca și în presă, ceea ce devine apoi lege de aplicat ? Ar putea să ni se dea argu­mentele? Oare norma partidului li­beral de a nu candida în ale­geri ziarişti de­cât dacă sunt dela ziarele oficioase ale par­tidului şi înscrişi în partid, este cea mai bună şi s’a do­vedit infailibilă? Nu vedem de ce. Am auzit chiar unii din cei mai de sea­mă conducători liberali criti­când destul de serios această normă. Presa independentă nu este nici de­cum o invenţie şi incă mai puţin una românească. E o necesitate crescândă a tuturor ţărilor, unde presa de partid e de mult în dispariţie. Dovadă că cea independen­tă, neînregimentată şi păs­trând libertatea sa, îşi are un rost atât de adânc este că Par­tidul liberal este destul de ge­los de rolul ei în ţară şi în stat şi că găsind că nu-i poa­te câştiga simpatiile prin cen­zură, se gândeşte în opoziţie cum ar putea inventa o foaie independentă care să-l susţie Decât, aceea, ar fi în ade­văr o invenţie şi încă una de prost gust I s. v. R. Vi iii iii i - ^iirri ii Tii Tii iii ii iii iii la Biii legi Recentele spectacole ale tru­pei ruseşti din Moscova, ale că­rei reprezentaţii cunosc mari succese în oraşele Basarabiei,­ a făcut să se vorbească iar, la noi, de importanţa regizorului, Stanisla­vsk­i, marele maestru al teatrului rus contimporan es­te elevul lui Otto Brahm ca şi Max Reinhardt şi Antoine. In vreme ce la Lessing Thea­ter, criticul Otto Brahm dădea, prin severitatea decorului şi a­­dâncirea sufletasca a persona­giilor ibseniene, o directivă să­nătoasă vieţei teatrale berline­­ze, Antoin fonda, la Paris, tea­trul liber, descoperea marea ple­iadă a scriitorilor cari fac fala Franţei contimporane şi impunea actorilor un joc sobru, ome­nesc, iar montării tonul realist, zorii cf® Victor Eftimiu amănuntul pitoresc în care vi­bra viaţa adevărată. Predilecţiile sale, pentru rea­lism însă, i-au făcut ca, în piese­le de costum, cu tablouri multe, cu atmosferă, de avânt şi lirism să nu reuşească pe deplin, îi lip­sea fantezia. Montările lui Shakespeare şi Goethe n'au însemnat subt mâ­na lui Antoin, un prea mare pro­gres, faţă de ceia ce se făcea la Opera Mare, Opera Comică sau Comedia Franceză. Deasemeni dramaturgii simbo­lişti ai Franţei n’au avut, în An­toîn, un înţelegător şi un spriji­nitor. Pentru operile lui îndrăzneţe şi totuşi discrete, ca şi pentru prezentarea scriitorilor caracte­ristici de peste hotar a trebuit solicitudinea lui ,„Lugné-Poe” omul cult, umblat în lume şi cu spiritul larg deschis frumuseţi­lor străine, care conducând tea­trul ambulant „L’Oeuvre”, lan­sează câţiva mari poeţi drama­tici din literatura nouă şi­ repre­zintă pe Ibsen, Stindberg, D’An­nunzio, etc. în decoruri de un stil variat, după cerinţele pie­sei. Exuberant şi graţios, neastâm pârât, plin de nervi şi curiozita­te punând la contribuţie talentul pictorilor şi al muzicanţilor, lu­crând cu mari figuraţii impetu­oase. — Firmin Gémier, ur­maşul lui Antoin la direcţia Tea­trului liber, numit acum „Tea­trul Antoin”, realizează ce face marele său profesor lăsase în umbră : teatrul de fantezie, tea­trul generos, cuceritor, teatrul pretutindeni, teatrul cu orice preţ. La Lausane, Gémier înscenea­ză spectacole măreţe, un ,a­er li­ber cu mii de participanţi şi re­trageri cu torţe­mărit cu­ viu interes şi adâncă emoţie sforţările unui intelectu­al rus, tânăr şi sărac, care, cu concursul soţiei sale, delicioasa actriţă d-na Ludmilla Pitoef şi a­ câtorva diletanţi şi actori ne­cunoscuţi, realiza, în decoruri simple şi impresionante, specta­cole de artă pură. George Pitoef, scriitor, pic­tor, actor şi regizor de rasă, pe care Parisul l-a consacrat mai târziu, a jucat în franţuzeşte într’o manieră cu totul persona­lă „Locandiera” lui Goldoni, „Ce­tatea Moartă” de D’Annunzio, „Le temps est un songe“ de Le­­normand, „Hamlet” şi „Macbeth” de Shakespeare şi altele, printre cari o foarte curioasă „Histoire d’un soldat”, cu muzica de Igor Stravinsky. Intelectual neurastenizat şi om de acţiune, George Pitpef este o minunată manifestare, a admira­bilei rase slave. In memoria lor in consiliul general al Capita­lei s'a făcut o propunere intere­santă, anume ca sumele strânse din amenzile aplicate şoferilor pentru abateri de la regulamen­tele circulaţiei să fie alocate u­­nui fond care va sluji la ridica­rea unui monument în memoria victimelor celor ce­ au sucombat sub roţi. Propunerea a fost făcută cu seriozitate- Dealtminteri nu se poate glumi într’o chestiune aşa de gravă. Nu-i zi să nu înregistrăm ac­cidente de automobil. In ciuda asigurărilor de normalizare a circulaţiei, în dispreţul încercă­rilor de reglementare a ei, stră­zile Capitalei constituiesc o pri­mejdie p­ermanentă pentru viaţa trecătorilor cari ni :î rr.Vcar pe trotuare im sunt în rigoaaţă. Am vă­zut un autom- hu are in­trase într’o vitrină de parcă se îmbătase şî el, ca şî stăpânul lui. Ceri de făcut? Evident, regulamentele întoc­mite până acum, în legătură cu selecţionarea celor cari conduc vehiculele şi cu fixarea norme­lor după cari se poate circula, sunt bune. Atât numai că ele trebuesc aplicate cu stricteţă. , Orice lege e bună atunci când se găseşte cineva s’o aplice în spiritul şi în litera ei. In timpul războiului, el repre­zenta la Theatre Antoin, „Negu­ţătorul din Veneţia”, „Antoniu şi Cleopatra” de Shakespeare. Pentru prima oara în Franţa, Gamier desfiinţează rampa, arun­că lumina prin reflectoare, din sală, uneşte scena cu sala prin trepte, pe cari circulă, străbă­tând tot teatrul, personagiile pie­sei. Publicul uimit şi entuzias­mat, ia parte la spectacol şi a­­clamă pe inovator, al cărui me­rit e cu atât mai mare, cu cât, clădirea în­ care joacă e com­plect lipsită de spaţiu, de per­fecţionări technice, iar specta­torii parizieni sunt cei mai con­servatori, din Europa întreagă. Nu cunosc ce face de Jacques Copeau , la „Vieux Colom­bîer”, căci n’am mai fost la Paris de patru ani, dar succesul pe ca­­re-1 întâmpină din partea inte­lectualilor, îi consacră Ca un vrednic apostol al reînviere! teatralul adevărat. La Geneva și Lausane am urs Din nefericire, în privinţa cir­culaţiei, au tronat şi tembelis­mul şi bunul plac .Altminteri, nu am asista la spectacolul goanei dezmăţate a conducătorilor de vehicule, pe străzile Capitalei, sub ochii agenţilor ordinei pu­blice. Altminteri nu s’ar fi întâmplat aşa cum se întâmplase cu vre­o doi ani în urmă, ca un fioros criminal urmărit de poliţiile de pretutindeni, să fie identificat în persoana unu­i şofer care con­ducea un autobuz. De aceea problema circulaţiei rămâne tot... problemă, întrucât măsurile dictate până acum s’au dovedit lipsite de folos, credem că lucrul cel mai bun pe care autorităţile îl mai au de făcut e să interzică accesul tuturor ce­tăţenilor pe stradă. Oamenii ar putea foarte bine să stea prin case, mai ales acum, iarna, să bea ceai şî să pună o plata la patefon. In orice caz, să nu se aventureze pe stradă fără ca în buzunar să-şi aibe testamentul legalizat. Iar până una alta, e creşti­nesc gândul ridicării unui monu­ment în memoria celor ce-au sucombat sub roţi. Pg. 6­ Marţi 4 Etecentarie 1828­­. Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeste direct in administra­­­te Eterului si lat toate agenfiile de publicitate 3 Lei numărul in țară 6 Lei in străinătate Creionul actualităţi! Moştenirea de la răposata Am moştenit o situaţie financiară grea. (Noul ministru de Finanţe) — Nu se poate spune despre mine că sunt un moştenitor vesel. Dn nou ral de antisemitism In Muncitoarele evreice batjocorite In fabrici MOSCOVA. — O mare vâlvă a produs în cercurile comuniste un accident ce s’a produs printre muncitorii de la fabrica de sti­clă „Octombrie”, situată în a­­propiere de Minsk în comuna E­­lisova din Rusia Albă. In această fabrică lucrează şi mai mulţi evrei, femei şi băr­baţi, cari sunt în mod evident ignoraţi de către ceilalţi munci­tori şi comunişti, fiind conside­raţi ca elemente mai puţin valo­roase. Maiştrii şi alţi muncitori au o singură dată au luat în bătae de joc pe colegii lor evrei în contu cărora au făcut diferite glu­me destul de jicnitoare. Proce­deul şi-a atins însă culmea prin modul cum a fost tratată tânăra muncitoare evreică Barsaiova. Trei maiştri ai fabricei au stân­jenit-o de la lucru şi când ea a protestat contra purtărilor, ei au prins-o, au desbrăcat-o şi au chemat pe tinerii comsomoli ca să privească o evreică în pielea goală. Barsaiova s’a plâns la comitetul fabricei însă a fost respinsă prin motivul că aceas­ta n’a fost decât o glumă. In a­­cest timp situaţia ei a devenit şi mai gravă. Batjocura a cres­cut şi mai mult iar maiştrii au anunţat-o ca va fi data afara din fabrică. Când Barsaiova s’a plâns din nou la comitetul fabri­cei i s’a răspuns că nu e timp de a se ocupa cu astfel de prostii. Cei trei maiştri s’au năpustit în­tr’o zi din nou asupra muncitoa­rei Barsaiova, i-au ridicat ro­chia şi i-au aruncat cenuşe pe corp în prezenţa a multor mun­citori, sub râsetele muncitorilor tineri şi, strigăte antie­vreeşti CURENTUL ANTISEMIT IN CENTRELE INDUSTRIALE Lucrurile, au fost publicate de ziarul „Babocii”, din Minsk, dar nimeni­­dintre factorii comunişti d­in Belorusia nu le-a dat aten­te. Cercurile largi ale opiniei publice au aflat despre acest caz abia când lucrurile au fost rela­tate de ziarul „Izvestia”, care a trimes în Belorusia pe cores­pondentul său Agranovski. Du­pă ce s’a făcut cercetările s’a constatat că acest caz nu e sin­­uțuî, că e vorba de un întreg curent antisemit, că centrele in­dustriale din Rusia Albă sunt toate pătrunse de antisemitism şî că aceleaşi raporturi domnesc în însăşi organizaţiile comuniste. După ce corespondentul ziarului ,Izvstia”, a umplut câteva co­­oane cu cele petrecute în Rusia Albă, s’a hotărât la Moscova trimiterea unei comisiuni de control, car să efectueze o cură­ţire. Cei trei maiştri au fost con­cediaţi, comitetul fabricei a fost dizolvat, iar secretarul organi­zaţiei locale comuniste a primit aspre reproşuri. Că antisemitismul e în floare nu numai în Rusia Albă dar şi în alte regiuni din Rusia sovie­tică, nimeni nu poate nega. In alte părţi se fac vinovaţi de bru­talitate contra evreilor persoa-­ ne din însăşi cercurile comuni­ste şi comsomoli. O LIGĂ CONTRA ANTISEMI­TISMULUI In urma constatării că mişca­rea antisemită se răspândeşte, cunoscuta comunistă Alexandra Malihova s-a adresat guvernului ca să se înfiinţeze o ligă pe simnţ lupta contra antisemitismului îri Rusia sovietică. Multe persoane din cercurile ştiinţifico-culturale şi-au dat asentimentul la înfiin­ţarea acestei ligi care în adevăr a fost înfiinţată. După cum arată ziarele, în fruntea acestei ligi ar sta secretarul academiei de şti­inţe din Leningrad, acadenticia­­nul Oldenburg. Actualmente au loc în Rusia numeroase procese între cari cel mai interesant es­te cel al surorilor de caritate antisemite, cari au vorbit ţăra­nilor că copiii evrei sunt mai bi­ne îngrijiţi la spital decât copiii creştini. Din această pricină era să se producă un pogrom con­tra evreilor. In comuna Borisov, muncitorii au rupt ziarele mora­le cari au fost scrise evreeşte, deşi această limbă a fost recu­noscută oficial. Antisemitismul formează azi în Rusia o foarte serioasă problemă sociala şi necesită chiar măsuri imediate, de­oarece mişcarea a luat pro­porţii considerabile. Să fugim de politică Problema traducerilor Cu­ ocazia discuţiei iscate in jurul problemei cărţii, problemă ce s’a dus câtva timp cu oarecare insis­tenţă şî chiar cu oarecare şansă de a­ fi luată în seama, s’a ridicat şi chestiunea traducerilor. Nu se­ tra­duce, şi mai ales se traduce prost. Fără îndoială că o primă cauză e felul cum sunt la noi plătiţi tra­ducătorii. Cine ar fi aceia care să-şi sacrifice timp şi muncă pentru o retribuţie neînsemnată de câteva mii de lei? Pare-se, că în această privinţă, vremurile de dinainte de războiu au fost mai prielnice. Se traducea mai mult şi mai bine. In afară de lite­ratura lui Eminescu, Creangă, Dela­i­vrancea, Vlahuţă sau Zamfirescu, tra­ducerile îşi au partea lor de contri­buţie osebit de preţioasă în des­voi­­tarea gustului cititului şi a familia­rizării publicului nostru cu literatura­­hună. ^ Pe Dostoievskî sau pe Tolstoi, pe Daudet sau Hugo, cei mai mulţi în traducerile româneşti î-au cunoscut întâiu. Traducerile au fost pentru noi o portiţă prin care a pătruns într’o măsură satisfăcătoare produsele li­­teraturii străine. Astăzi, această operă atât de fo­lositoare e neglijată. Cetitorii cari nu-s în acelaş timp profesori de literatură sau cerceta­­ori pasionaţi, au cunoştinţă numai de existenţa unui Proust sau Thomas Mann. Şî aceasta din auzite sau citi­ articolaşe de revista. E o întreagă literatură de­­jopodoc­ie post-belică necunoscută publicu­­ui nostru. Se impune o mai mare atenție pro­­blemei traducerilor şi o bună solu­­ionare a ei. E doar un capitol al culturei noastre însăși. A. P. Samson !

Next