Lupta, august 1929 (Anul 8, nr. 2313-2339)

1929-08-01 / nr. 2313

Cărucioare de Copii MARE ASORTIMENT cu prețuri REDUSE la Magazinul Universel 11, CALEA VICTORIEI, 11 C. Je? I August IS29 CONST. MIILE,K ^Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacția şi Administraţiei BUCUREŞTI ST®. SĂRINDAR, 12 AHOL vm. NO. 2313 4 PAGINI 3 LE* Direcția 358-7^ ^ Secretariatul 358-74 - Administrația 358-73 fără capital străin? D. Dinu Brâtianu a preluat campania de vară a șefului partidului liberal și ca sa nu se creadă cumva în afară că d. Vintilă Brătianu nu a dezarmat, duce mai departe războiul sfânt — cam de unul singur — împotriva refacerei ţarei cu colaborarea capitalului străin. Pentru creditul agricol capitalul străin e o pacoste. Pentru intensificarea exploatărilor perolifere o pacoste. Pentru opera electrificării o calamitate şi pentru aceea a refacerei drumurilor — probabil o catastrofă, încolo însă — dacă voiţi să credeţi şi dacă mai ales finanţa din afară vrea s’o creadă — partidul liberal şi şeful lui sunt partizani convinşi ai colaborărei cu capitalul străin. Cu o condiţie doar: Să colaboreze exclusiv cu d. Vintilă Brătianu şi în condiţiile pe care i le pune d-sa. Or, felul cum a decurs epopeea împrumutului de stabilizare, tratat de d. Vintilă Brătianu, venirea bancherilor din afară şi plecarea lor fără a acorda împrumutul şi în fine, demisia d-lui Vintilă Brătianu fiindcă singur nu putea reuşi să înfăptuiască stabilizarea, iar concursul opoziţiei naţional-ţărăniste nu mai putea să-l obţie — toate acestea au făcut dovada că, finanţa din afară refuză categoric felul d-lui Vintilă Brătianu de a trata capitalul străin. , Acum d-sa îl pedepseşte : atacă guvernul ca nepatriot, plânge ţara vândută străinilor şi , în lipsă de ecou, pleacă la băi. Guvernul se consolează că a putut înfăptui stabilizarea monedei şi refacerea căilor ferate cu capitalul din afară, întemeiază creditul agricol tot cu colaborarea lui şi e pe cale să obţie în condiţii avantajoase, mai multe miliarde pentru canalul Dunărea-Argeş-Bucureşti şi pentru refacerea drumurilor. Ţara este mulţumită că se pune pe lucru, că problema şomajului care ameninţa cu toate urmările ei poate fi înconjurată şi deocamdată atenuată, că agricultura capătă ajutoare şi că după zece ani de la război, intrăm, în fine, în faza refacerei de fapt a statului, a serviciilor publice şi a economiei naţionale. Când aude că d. Vintilă sau d. Dinu Brătianu reîncepe cântecul refacerei fără capital străin, sau cu cel care ar colabora cu domniile lor, râde, dă din umeri şi răspunde: — Asta nu mai prinde. In zece ani am văzut cum a reuşit refacerea d-lui Vintilă Brătianu fără capital străin. A venit vremea să încercăm cealaltă politică — aceea a lumei întregi: colaborarea efectivă, sinceră şi pe picior de egalitate cu capitalul străin. In 9 luni de zile rezultatele acestei politici se văd şi se simt. De aceea vorbele şi cântecele d-lor Vintilă și Dinu Brătianu se pierd în vânt. Alfa BLÉRIOT sărbătoritul aviator francez Cum merg trenurile Călătoriile gratuite costă pe stat 2 miliarde 403.99® lei. Noua lege de organizare a căilor ferate prevede desfiinţarea biletelor cu tarif redus cum şi cele gratuite. Nu vorbim de permisele ziariştilor fiindcă s-a stabilit că acest drept recunoscut presei reprezintă o cheltuială cu totul neînsemnată pentru un buget de 13 miliarde. Rar am văzut zilele acestea, o listă oficială a fericiţilor deţinători de permise permanente. O serie de archi-milionari cari de ani de zile călătoresc gratuit fiindcă au fost, au fost odată sau miniştri sau directori generali şi n’a mai fost cu putinţă să li se retragă „permanentul“ ceferist ! Intr’adevăr nu se poate tăgădui că s’a tolerat până acum cel mai scandalos abuz cu aceste „permanente“ precum s'au generalizat reducerile pe căile ferate la toate categoriile de cetăţeni, aşa că nu se ştie dacă au rămas 25 la sută dintre călători cari plătesc integral biletul. Socoteala care s’a făcut la căile ferate pentru a se preciza cât costă pe stat acei cari călătoresc gratis sau cu tarif redus, a scandalizat pe toţi: s’a stabilit că statul cheltueşte pentru aceşti călători privilegiaţi 2 miliarde 409.000 lei! Fireşte că scandalul acesta trebue să înceteze, risipa trebuie cu desăvârşire înlăturată şi pentru totdeauna. Până acolo s’a mers cu acest abuz încât unele administraţiuni cari dispuneau de permise pentru expedierea vagabonzilor le dădeau la persoane particulare şi cum de pildă o vagabondă trebuia să fie însoţită de un agent se elibera permisul... soţului vagabondei ! In sfârşit s’a recurs la toate stratagemele spre a se putea călători gratuit. Acum legea pune capăt abuzuîui, adică dacă legea într’adevăr se va aplica şi nu se vor inventa eludări şi mai ingenioase. Dar înlaturându-se reducerile şi gratuităţile cerem să se înlăture şi o serie de inconveniente din cauza cărora suferă toţi călătorii mai ales în timpul viligiaturei. Nu ştim dacă d. Madgearu ministrul interimar de la comunicaţii, a remarcat că de la începutul verei trenurile iar sosesc cu întârzieri, iar sunt archi-ticsite, iar stau călătorii zile şi nopţi întregi prin culoare, pe scări şi chiar pe acoperişul vagoanelor. Spectacolul trenurilor sălbatice de acum câţiva ani a reapărut, mai ales pe liniile din Ardeal şi cu deosebire între Bucureşti şi Braşov. Nu se pot civiliza aceste trenuri? ImplaR? E pur şi simplu ruşinos, umilitor, spectacolul acestor aşa zise trenuri de călătorii De pe acum trebuie ameliorat ceia ce se poate imediat, iar pentru sezonul viitor se impune ca toate staţiunile noastre climaterice şi balneare să fie favorizate de o circulaţie mai intensă, mai potrivită cu nevoile acestor staţiuni şi totodată să se acorde călătorilor cari realmente se stabilesc în aceste staţiuni, bilete circulare pentru dus şi întors, astfel cum sunt în ţările din Occident în tot timpul viligiaturei. Deocamdată, o repetăm, cerem d-lui Madgearu să pună imediat ordine în circularea trenurilor, căci iar e debandadă şi dacă se va neglija luarea unor măsuri urgente, vom ajunge la... normalul de acum câţiva ani. Lt. Glara Maniu Un sentiment de sinceră şi adâncă întristare a răspuns vestei că Primul-Ministru al ţârei a încercat marea durere de a pierde pe mama sa. Însuşi faptul că întâiul slujitor al ţârei a ajuns la această cinste şi la această răspundere, bucurându-se de a mai avea în viaţă pe aceea care i-a dat lumina zilei şi scânteia vieţei, făcea ca duioşia publică să înconjoare pe femeea care a dat României un fiu atât de vrednic■. Legătura între fiu şi mamă era însă atât de frumoasă între Iuliu şi Clara Maniu încât doliul de la Bădăcini apare şi mai dureros tuturor celor ce ştiu câtă mulţumire resimţea conducătorul de azi ori de câte ori, în vâltoarea luptelor politice, putea să se retragă o clipă la căminul unde regăsea mângâierea maternă pentru tot ce viaţa publică rezervă ca amărăciune celui ce i se devotează. Nu numai patriotismul Clarei Maniu a respirat sănătatea pământului şi neamului pe care le-a iubit atât, dar şi sfinţenia legăturilor de familie a dat icoanei acestei femei o rară efigie. Aceea care a crescut un fiu atât de ales era sortită să-l vadă înainte de a închide ochii alesul unei ţări. La moartea ei şi durerea îmbracă un profund înțeles moral. Lt. iQIR Hi Să fugim ție politică Iar Miss Universum! Mă bucurasem, dar acum sunt iarăşi trist. Mă bucurasem că s'a isprăvit cu concursul de la Galveston şi c’a fost proclamată acolo Miss Universum. Căci din toate enigmele Universului cea care mă preocupa, ba mă chinuia mai mult era că nu ştiam cine-i cea mai frumoasă fată de_ pe glob. Acuma ştim, ştim care-i fiinţa cea mai suavă de pe ambele hemisfere al Mapamondului. Dar ce folos că ştiinţa mea e provizorie, trecătoare ca unda. Ce e adevărat azi, nu va mai fi mâine. „Ce zice un secol, ceilalţi 11 dezic". Aflaţi şi voi, e vorba ca la anul să se aleagă o nouă Miss Universum. Aşadar Miss Universum cu anul. Tot mai bine decât cu ziua ori cu noaptea. Ce mai pacoste ar fi să alegem câte una la fiecare douăzeci şi patru de ore. Dar şi cu Miss Universum cu anul e greu. Căci abia se întoarce una durdulie de la Galveston şi, gata trebuie să ne punem din nou pe lucru.. Adică un nou concurs. Tot cee legat de femee e nestatornic. Frumuseţea, chiar când e răpitoare, te desamăgeşte. Abia te farmecă una şi hait! alta la rând. Se zicea odată: Souvent femme varie, foi est qui s’y fie. Acuma trebuie zis : Souvent homme varie, fiindcă pe noi numai variaţia delectat. Eu am o soluţie pentru nouile năbădăi ale genului uman. Ca să punem capăt neastâmpărului nostru să organizăm concurs de frumuseţe pentru bărbaţi. Adică, in loc de o Miss Universum, să alegem un Mister Universum. Statornicia bărbatului e o chezăşie că nu ne vom mai frământa mintea an cu an. La nevoie l-am putea alege cu contract pe durată lungă. Eu unul îmi pun candidatura şi mă declar gata să suport ponosul până la adânci bătrâneţe. Asta va permite ori şi cui să se mai gândească şi la altceva. Căci Missele ne-au ameţit capul, că nu mai suntem buni de nimic. Iată, vine toamna şi ne apasă grija lemnelor şi a murăturilor. Deci: Jos Miss Universum! Şi sus Mister Universum ! Fidello Creionul actualității Contact! DEPUTATUL NATIQ BSAL-J ASSAMIST. — Alta acuma ! După ce ne-am istovit opt luni la București, Mihalache ne trimite să luăm contact cu satele, cu fiecare colibă. FOSTUL DEPUTAT LIBERAL ! — Tot mai bun sistemul nostru : iei o singură dată contact cu comandamentul jandarmeriei şi ţi-ajunge pentru o întreagă legislaţie! greşeală politică Se afirmă că la toamnă liberalii se vor întoarce în parlament, dar se vor întoarce poftiţi, bineînţeles poftiţi de acel factor constituţional care nu i-a consiliat să plece. Nu ştim dacă ştirea se va confirma sau nu, ceea ce ştim însă precis e că liberalii au comis o greşală politică ,şi nu pot perzista într’o astfel de greşală un an, doi, trei. Dacă retragerea lor din parlament n'are la toamnă o urmare, adică retragerea guvernului — ceea ce este absolut exclus — atunci ? De sigur că e ridicul ca un partid să aştepte, în afară de parlament, de pildă încă o sesiune ! Şi apoi cine ştie la ce combinaţii mai poate da naştere absenţa din parlament a liberalilor, combinaţii care să zădărnicească întreaga acţiune a partidului liberal. Greşala d-lui Vintilă Brătianu nu se poate repara decât prin revenirea la toamnă în parlament. Se pare că formula s'a şi găsit invitaţia din partea Regentei. Poate că însuşi liberalii sugerează această formulă: — se prea poate! In orice caz ideia nu e lipsită de abilitate. Nu este fruntaş liberal, dintr’acei cari au cuvânt la conducerea partidului, care să nu recunoască că retragerea a fost greşală politică şi că ea trebuie negreşit reparată. Dacă liberalii rămâneau în parlament şi discutau metodic toate proiectele mai importante, avem convingerea că situaţia guvernului ar fi fost mult mai dificilă, acţiunea liberală avea un răsunet mai puternic decât... retragerea tactică foarte învechită, fără efect la noi şi mai ales când recurgi la ea la începutul unei guvernări reclamată de întreaga ţară. De aceea liberalii simţind că s'au încurcat sunt în căutarea unei ieşiri onorabile sau mai bine unei reintrări onorabile în parlament, — la toamnă, R. X. Oamenii zilei CAILLAUX la tribună LORD LLOYD fost comisar britanic în Egipt „Contribuabilul vesel“ nu dă pice ..contribuabilului necăjit" N’a sosit lispă timpul secretarilor generali Ina&miMii Iubite confrate. Ultima d-tale scrisoare din „Lupta“ îmi dă iarăș ghes să-ți răspund. Te felicit pentru francheța cu care îmi dai dreptate. Se vede cât de colo că nu faci profesiune din politică. Un asemenea profesionist, fie el om politic, politician sau politicastru, nu poate concepe că ceea ce a zămislit el ar avea vreun cusur. Şi nu vorbesc numai de speţa Vintilă Brătianu, pentru care oricine gândeşte altfel decât gândeşte el că gândeşte, este un duşman al patriei. Dar chiar oamenii politici capabili şi cu sufletul curat, la care creerul şi vesicula biliară funcţionează în mod normal, îşi închipuiesc că un cataclism universal ar însemna mai puţin în istoria lumii decât o iotă schimbată în ideile lor. Egocentrismul este caracteristica nenorocită a întregii noastre vieţi politice. Recunoşti, deci, că spre a se putea face în buget economii de vreo 8—10 miliarde, prin suprimări de funcţionari, după cum, cu drept cuvânt, propui d-ta, este neapărată nevoie ca, mai întâi, după cum, propun eu, să se suprime toate lucrările inutile, toată paperasseriea, care reprezintă peste 75 la sută din întregul stoc de lucrări al funcţionărimii noastre, deoarece această paperasserie, oricât ar fi de zadarnică, cere, atât timp cât există, să existe şi numărul de funcţionari necesari ca să-i dea de hac. Să suprimăm, deci, mai întâi biurocraţia, căci în urmă biurocraţii se suprimă de la sine. Suntem de acord. Mulţumim d-tale. Dar până aci! Nu pot fi de acord cu d-ta mai departe, atunci când la sfârşitul scrisorii — in cauda venenum — propui ca această operă de epuraţie biurocratică să fie făcută de Secretarul General Administrativ pentru crearea căruia rupi câteva lănci — sau câteva peniţe — în zadar. Nu, merci ! Orice om crede, sau speră cel puţin, că va apuca vremea să guste din roadele pomului pe care-l sădeşte. Altfel n’ar mai sădi nimeni nimic. Şi eu, ca şi d-ta când sădesc o idee, trag nădejde s’o văd înfăptuită, oricât de târziu ar fi. Cu propunerea d-tale, însă, îmi perd orice iluzie. Dar ce-ţi închipui că sunt eu, copil de ţâţă sau elev în clasa II-a primară la Cuibu-cu-Barză, ca să pot apuca timpul când se va realiza ideea d-tale, de a crea un Secretar General inamovibil la fiecare minister? Ori, poate, eşti într’adevăr atât de candid şi inocent încât crezi că această idee ar putea fi realizată în ţara românească înainte de a ne întâlni amândoi la Bellu sau la Pătrunjel, unde vom continua, cu acelaş folos, discuţiile noastre de aci? * Ideea d-tale e excelentă. Nu s’a pomenit vreodată şi nici nu se pomeneşte undeva vre-o întreprindere sănătos condusă la care directorul general să fie schimbat în mod automatic la fiecare 2—3 ani de zile, sau chiar mai des. Se schimbă Preşedintele Consiliului de Administraţie, se schimbă întregul Consiliu, dar conducătorul propriu zis, acela care are de fapt întreaga răspundere a întreprinderii, rămâne neschimbat ani de zile şi, între timp, învaţă, creşte, pe un altul tit. Se menţin însă afirmaţiile că aci au fost elaborate acum 15 ani liniile principale ale politicei puterilor centrale. Franz Ferdinand era adeptul unei politici active, agresive chiar, care să ducă la lărgirea graniţelor imperiului şi creşterea strălucirii habsburge. In anul 1914, Franz Ferdinand s-a recreat la Konopiste. A iubit foarte mult castelul de aci. A fost atât de gelos de aleele sale, încât a interzis intrarea străinilor și a închis drumul, care dreea prin pădurea castelului, așa că locuitorii de prin prejur trebuiau să facă un înconjur de două ore. Parcul n’a fost călcat de nimeni. A domnit o liniște mormântală. Fu locul cel mai nimerit pentru consiliul sinistru. Consfătuirile dela Konopiste au durat, după spusele locuitorilor din această comună, 2 zile. In 13 iunie 1914 trenul albastru al împăratului Wilhelm allineare să-i poată lua locul atunci când el ar pleca. Şi dacă aşa este la orice fabrică de motoare, de postav sau de salam, la orce prăvălie de automobile, hainie gata sau de şireturi de ghete, la conducerea oricăror afaceri de asigurare, de bancă sau de varieteu, atunci de ce , te întrebi, mă întreb, se întreabă orişi cine , de ce în afacerile Statului, cari au cu totul altă importanţă decât o prăvălie de şireturi de ghete sau chiar varietea de primul rang, dece, în momentul când se schimbă Consiliul de Miniştri, care nu e decât un Consiliu de Administraţie, se schimbă automat, fatal, toţi Secretarii Generali de ministere şi toţi directorii generali ai Administraţiilor importante, adică de fapt tot personalul conducător al întregii activităţi productive a Statului? Unde mai este unitatea şi continuitatea de conducere indispensabilă pentru orice activitate rodnică? Unde este omul care să ştie ce s’a făcut în trecut, spre a vedea ce e de făcut în viitor? Unde este acela care să cunoască materialul uman de funcţionari pe cari urmează să-i conducă şi pe cari numai dacă îi cunoaşte, îi poate mânui în aşa chip încât să obţină maximum de rendement în calitate şi cantitate? Nimic, nimic. Un imens zero: Politica ueber Alles. Soluţia o dai d-ta: la fiecare minister să fie un conducător — titlul său nu importă —■ om superior şi cinstit, bine plătit, nesupus fluctuaţiunilor politice. Ministrul să-şi vadă de politică, conducătorul să facă administraţie. Admirabil, limpede, simplu. Oul lui Columb, dar... întrebatute-ai, iubite confrare, dacă există pasărea care să-l ouă? Să facem puţintică poezie. Să ne închipuim că ţi s’a împlinit visul. D-l Stere s’a stabilit la Bălţi ca să facă o antologie a articolelor sale din „Lumina“, d-l Aurel Vlad s-a retras în viaţa privată, ca să constate că e mai uşor să dai afară o jupâneasă care ţi-a spart castronul de supă decât un deputat care-ţi combate proiectele de legi; toate secăturile mânate de poftă, de ambiţie sau de răutate, au dispărut din viaţa noastră politică, iar d-l Maniu — omul de caracter ocupat până acum să desmeticească oamenii fără caracter — are vreme să-ţi citească scrisorile şi, convins de d-ta, trece un proiect de lege—unul mai mult sau mai puţin tot aia e — prn care stabileşte că administraţia fiecărui Departament va fi condusă pe viitor de un Secretar General inamovibil. Toate bune... până aci. Rămâne însă ceva, mai nimica: să numească pe Secretarii Generali. Şi aci ne încurcăm, ne încurcăm rău, căci întreaga reformă preconizată de d-ta se bizuie numai pe calitatea oamenilor pe cari îi numeşti. E vechea chestiune a autocraţiei, a tiranilor, a dictaturii. Nimeni, chiar cel mai înflăcărat democrat, n’ar fi contra dictaturii— dictatura e la modă — dacă ar avea siguranţa că dictatorul e un om capabil, drept şi cinstit. Unde există însă această siguranță? Şi, bagă de seamă, pe dictatori nu-i (Continuare In pag. II-a) * Vizitând castelul dela Conoplsie FoaSede nade s’a urzit războiul mondial Cu trenul care vine din Viena spre Praga, ne oprim o minută în Staţiunea Beneşov, care se află la o depărtare de o oră de Capitala Cehoslovaciei. Gara din Beneşov prezintă curiozitatea, că de pe peronul ei zărim la o depărtare de câţiva km, un mare complex de păduri şi un parc. Pasagerii privesc în acea parte, tot timpul cât trenul stă staţiune. Parcul, care se zăreşte, este un parc istoric, care spune foarte mult vizitatorilor. Acum 15 ani, înainte de plecarea sa in Bosnia, a trăit aci moştenitorul tronului austriac Franz Ferdinand, care se interesase din ce în ce mai mult de politică şi a concentrat într’un scurt timp în mâinile sale firele vieţii politice din imperiul habsburgilor. Plecarea lui Franz Ferdinand la Sarajevo şi împuşcăturile fatale au precipitat desvoltarea evenimentelor, deslănţuind conflagraţia mondială mai curând decât au crezut acei ce au ştiut că războiul e inevitabil, că Austro-Ungaria şi Germania trebue să se folosească de momentul „nepregătirii ruseşti“. Aceştia au fost împăratul Wilhelm, amiralul Tirpitz şi generalul Conrad von Hoetzendorf. In ajunul plecării moştenitorului Franz Ferdinand în Bosnia, s’au adunat la Konopişte, în străvechiul şi fermecătorul castel, înconjurat de un imens parc secular şi situat lângă un lac întins, personagiile ce au fost în strânsă legătură cu evenimentele groaznice din 1914-1917. Franz Ferdinand a fost vizitat de împăratul Wilhelm, amiralul Tirpitz și generalul Conrad von Hoezendorf, șeful statului major austriac. Motivul oficial al sosirei împăratului Wilhelm la Konopiste a fost „vizitarea renumitelor alee de trandafiri şi serele de flori, prin care s’a făcut vestit castelul din Konopişte“. Aleele nu erau în acel an prea înflorite, însă în schimb a răsărit acolo altceva — tragedia cea mai grozavă, fără precedent în istoria omenirii. Nimeni nu ştie precis, afară de martorii, cari au fost de faţă, despre cele ce s’au discutat în frumoasele alee umbrite ale parcului şi pe ţărmul lacului Kuişsit Konopişte. Puţin după aceasta s’au auzit despre pregătirile din Castel în vederea manevrelor, cari au fost organizate în apropiere de graniţa sârbă. In acest timp, Franz Ferdinand a fost prevenit că se pregăteşte o încercare contra lui. A voit să renunţe la călătoria în Bosnia, dar comandantul general al armatei a insistat că e necesar, ca moştenitorul tronului să fie în mijlocul armatei. Se povesteşte că în momentul când a sosit curierul, care a adus lui Franz Ferdinand, ordinul de a veni la manevre, principele moştenitor se afla în Capela castelului. Soţia lui Franz Ferdinand, aflând de sosirea curierului, s-a grăbit spre capelă, ca să afle ce ştiri au sosit. Franz Ferdinand a arătat că trebue să plece în Bosnia. La aceasta soția ar fi răspuns: 1 :131 (■Continuare în nap. Ti,'i)