Lupta, decembrie 1929 (Anul 8, nr. 2418-2441)

1929-12-04 / nr. 2420

ANUL vm. NO. 2420 4 PAGINI 3 LSI Direcția 358-75 — Secretariatul 358-74 - AdministrațiaS 38-73 Industriaşi! Comercianţi! Meseriaşi! g*ăbitti*vâ să comandaţi CALENDARE - RECLAME cu firma Dr. SOGEG ft" Co. S. A. C. Miercupi 4 Dec* 1329 CONST. MIEICIB Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 Director EMIL D. FAGURE redacfia şi Administraţia BDCUREŞTISTR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar) Liberalii şi comisarii guvernului incidentul de la Creditul rural Instituţia Creditului rural care a adus mari foloase latifundiarilor antebelici, instituţie care a fost mai bine administrată decât celelalte fortăreţe ale partidului liberal, este considerată de către actualul ei director general, d. Dinu Brătianu, dacă nu ca un domeniu al dinastiei Brătianu, cel puţin ca o întreprindere a partidului liberal. D. Dinu Brătianu vede în crearea unui Credit agricol, cu capital străin, o mare primejdie, a, de mare, încât a dat alarma la d. Mihalache vrea să înstrăineze pământurile ţărănimei capitalului internaţional şi astfel să robească România Mare cămătarilor din afară ! Cu cât d. Dinu Brătianu protestează mai grozav şi descrie în culori mai negre urmările catastrofale ale creărei unei astfel de întreprinderi, cu atât mai calm şi mai taciturn devine ministrul domeniilor care nici măcar nu se sinchiseşte de campania liberală. Prin nimic, nici măcar printr’o declaraţie anodină, n’a încercat să răspundă la campania înteţită condusă de cei de la „Creditul rural“, dealtfel pentru motivul foarte simplu că această campanie nu numai că n’a stârnit în ţară cea mai mică îngrijorare, dar ea a lăsat indiferentă toată lumea, neexistând absolut nici o primejdie, ci din contra, toţi agricultorii aşteaptă grabnica înfiinţare a ..Creditului agricol“. Totuşi, d. Dinu Brătianu nu dezarmează şi Duminică, in adunarea generală a membrilor societăţii Creditului rural — adunare a cărei fizionomie nu s’a deosebit de aceea a congreselor liberale pentru... răsturnare — a continuat să protesteze contra legei votată in Iulie 1929 și prin care se modifică legea instituirii Creditului rural în scop de a se înlesni crearea Creditului agricol. De prisos să spunem că şi la adunarea de la „Creditul rural“ au vorbit „tot ăia şi tot aia“ ca şi la congresele liberale plus d. Istrate Micescu, care, deşi necăjit şi nedreptăţit de direcţia partidului, când e vorba să apere o fortăreaţă liberală, s’a dus între „ăia“ şi a vorbit „tot aia“. Dar s’a mai petrecut un incident foarte caracteristic la această adunare. Cum Statul are la toate întreprinderile cu caracter obştesc, privilegiate de Stat, câte un comisar, a venit la adunare şi comisarul guvernului spre a-şi exercita mandatul aşa cum a fost desigur autorizat de ministrul respectiv. Ei bine, secretarii „Creditului rural“, adică congresul liberal dela această instituţie, l’au huiduit, l’au ameninţat şi a trebuit să fie escortat din sală de către o gardă de fruntaşi liberali ca să nu fie stâlcit în bătăi. Să nu se creadă că d. Anghelescu, comisarul guvernului, le-a adresat vreo... înjurătură aşa cum se se înjură în unele congrese liberale, ci s’a măr’ginit să expună punctul de vedere al guvernului, să atragă atenţia societarilor Creditului rural că dacă nu se vor supune nouei legi expun Creditul not al lichidării de către chiar Banca Naţională, unde Statul are de asemenea un guvernator şi să protesteze în contra atacurilor politicianiste îndreptate în contra guvernului, atitudine care a revoltat astfel pe membrii... congresului liberal încât au voit să linşeze pe îndrăzneţul comisar al guvernului. Inchipuiţi-vă îndrăzenală: un comisar al guvernului care să-şi ia rolul în serios, să spună ceiace l’a autorizat ministrul respectiv şi aceasta s’o spună într’o adunare a unei fortăreţe liberale! Nu merita să i se rupă oasele? N’a ştiut acel domn comisar că la instituţiile acestea privilegiate, fortăreţe semi-seculare ale partidului liberal, comisarii au fost totdeauna acolo oameni de paie ai liberalilor. Comisarii aceştia ai guvernului au fost totdeauna consideraţi, sub liberali, ca o pepinieră de sinecurişti. Când congresiştii liberali dela „Creditul rural" s’au aflat în faţa unui real comisar al guvernului care a avut şi îndrăzneala să le spună că dacă nu primesc noua lege, guvernul va cere să se procedeze la lichidarea societăţii, a izbucnit un vacarm gata să se termine cu „linşarea“ comisarului guvernului! Cum îşi pot închipui cei de la „Creditl rural” că prin astfel de procedări vor putea intimida pe cineva şi mai ales să ajungă la zădărnicirea creărei „Creditului agricol“? Şi mai ales cum işi pot închipui acei caii se agită spre a păstra „Creditului rural" caracterul de fortăreaţă liberală privilegiată de Stat, că această campanie a lor va prinde in opinia publică şi că se va găsi cineva în ţară care să creadă că d. Mihalache este un apărător mai puţin zelos al ţărănimei decât d. Dinu Brătianu şi acei cari erau gata Duminică să administreze o bătaie comisarului guvernului pe lângă „Creditul î'Ural“ ? R. X. Essars. Izolarea Ungariei în chestia reparaţiilor Telegramele de eri din Paris arată că totuşi s’a făcut un pas înaintat în vederea regulare! reparaţiilor orientale. Comitetul a putut, în ultima sa şedinţă, să elaboreze un proect de regulare a acestor reparaţiuni, în care România conservă cota întreagă asupra reparaţiilor ungare şi obţine în acelaş timp prin hotărârea Comitetului bunurilor cedate suprimarea datoriilor în ceea ce priveşte bunurile cedate şi obligaţiunile de reparaţiuni. S’ar părea că astfel lichidarea reparaţiilor orientale se îndreaptă spre o soluţiune care să permită acceptarea definitivă a planului Young, Bulgaria fiind şi ea pe cale să accepte condiţiile favorabile ce i s’au înlesnit. Rămâne intransigenţa ungară, care, după „Petit Parisien” continuă a fi tot atât de complectă ca şi izolarea acestei ţări. Plecarea ministerului nostru de externe la Paris, întrevederile cu d-nii Briand şi Tardieu, acţiunea strânsă şi unitară a întregei delegaţiuni române, în cap cu d. Titulescu, a ajuns la acest rezultat: nu se poate pretinde României acceptarea planului Young fără ca din înglobarea la un loc a tuturor datoriilor româneşti să nu rezulte pentru statul nostru o situaţiune de creditor şi nu de debitor. Ungaria continuă a se opune la încadrarea problemei lichidărei generale a reparaţiilor orientale? La ce rezultat a ajuns până acum cu această atitudine? Intransigenţă, căreia i se opune o izolare complectă. Nu va trece multă vreme până să se convingă Ungaria la ce i poate sluji intransigenţa in faţa izolăreî generale. Lt. Granate Concesie Directorul general al poştelor, telegrafelor şi telefoanelor a desminţit printr’un interview ci s’ar urmări concesionarea reţelei telefonice, unei societăţi străine. O asemenea idee nici nu putea trece prin minte cuiva, căci telefonul trebue să rămâie o instituţie strict naţională. Cunoaşteţi povestea femeei , desnodată în bătae de bărbatul ei şi care răspundea indignată, celui care voia si intervie s’o scape : — Da ce-ţi pasă dumitale ? Las’ să mă bătăi Nu e el bărbatul meu?! Aşa şi cu telefoanele noastre! Las’ să te chinuiască, las’ să ne omoare, să ne neurastenizeze, — cine ce are cu paguba noastră? Nu sânt ele ale noastre, nu sânt „d-şoarele“ ale noastre? — n’are nimeni să se amestece! Dar dacă nu putem şi nu trebue să concesionăm telefoanele, ci e o chestiune de demnitate naţională să le menţinem în mizeria lor actuali, n’ar putea guvernul să ne... concesioneze pe noi, abonaţii, unor sanatorii de nervi?! Nu s’ar putea ca în suma pe care o plătim ca abonament să intre şi dreptul de a ne plasa undeva unde sâ reparăm măcar ceva din dezastrul pe care-l suferim de câte ori ridicăm receptorul ? Credem că nimeni nu va socoti ca o crimă naţională salvarea, macs’temporară, a câtorva mii de nefericiţi ! DESCA Creionul actualităţii O inovaţie frlmejilioasă ~ DADUCA ! — Şefule, când om veni iar la putere, să nu cumva să le luăm şi noi parlamentarilor noştri demisiile în alb, că devin de o independenţă insuportabilă, — ca nafioţi al ţărăniştii ! Tirania cordatului prevenţii —■ ' ———— ■ Unde duce toleranţa unor legiuiri D. ministru de Justiţie e dator să avizeze Instituirea Concordatului Preventiv a scos la iveală o mentalitate curioasă în materie de afaceri. O concepţie bolnăvicioasă în raporturile dintre debitori şi creditori. Căci scopul lui în vremurile grele de azi a fost, evident, de a ajuta pe cel ce merită sâ fie ajutat. Şi de a se salva cel ce merită să fie salvat. Ce se petrece, însă, în realitate? Toţi întreprinzătorii vor să ceară concordate. Ca şi cum toţi întreprinzătorii ajunşi pe pragul falimentului merită să şi trăiască. Ba chiar, din experienţa din ultimele 6 luni de zile, se dovedeşte că se cer concordate în condiţiuni dezastruoase pentru creditori tocmai de acei ce activul le mai depăşeşte cu mult pasivul. Un simplu caz tipic ne va desvălui, până unde se merge cu năravul şi abuzul debitorului român. Şi, mai ales, mentalitatea ce începe să-şi facă drum în mintea beneficiarilor de pe urma ultimei legiuiri a concordatului preventiv. Doi mari droghişti de pe Calea Griviţei şi Str. Carol, după ce au beneficiat fiecare de câte două moratorii de 6 luni — şi cari, în fapt, până să se fi hotărât justiţia în acordarea lor au mai trecut alte 6 luni — acum au înaintat tribunalului şi câte o cerere de concordat preventiv. Unul din ei arată că are un activ de lei 52.383.108.— faţă de un pasiv de lei 19.257.131.— Deci, de două ori şi jumătate activ mai mult ca pasiv. ■ Altul arată că are un activ de lei 10.543.917.., şi, un, pasiv de lei 3.026.663. Deci un activ de trei ori mai mult ca pasivul. Şi vă rog să se citească bine: la ambii activul depăşeşte cu de 2—3 ori pasivul. Şi totuşi se oferă creditorilor numai o cotă de 50 la sută plătibilâ în 3 ani, fără dobândă! S’ar obiecta, poate, că marea parte a activului e compus din imobile. Cu atât mai bine. Averea e mai sigură. Dar de ce s’o oferi, Doamne, jumătate din pasiv — și încă plata în 3 ani — când imobilele dacă ar fi vândute imediat cu un sfert numai din valoarea evaluată, și tot s’ar putea scoate mai mult ca 50 sută? Ba încă descurcarea creditorilor imediat și nu... după 3 ani. Propunerea de concordat, insă, a domnilor de mai sus, într’un limbagiu mai exact, se chiamă pur și simplu îndrăzneală din partea unor negustori caii nu se sfiesc să ceară, pe faţă şi oficial, despuierea creditorilor lor. Iată dar mentalitatea debitorului de azi, debitor crud şi fără scripule, care vrea să sugrume pe binefăcătorul său de creditor, fără de nici o mustrare de cuget şi fără să se întrebe măcar ce va face în acest timp acel nenorocit de creditor, care va avea câţiva din asemenea debitori. Căci să nu ne facem iluzii. Acestea nu vor fi cazuri izolate. Şi, după cele văzute până acum, s’a dovedit că vor mai fi multe. Fiecare creditor va avea nenumărate asemenea cazuri. Şi mai toţi, din ceia ce se vede până azi, vor să plătească numai cu 50 suta şi numai în trei ani. Aceasta se numeşte tirania debitorului asupra creditorului. Tiranie care va da posibilitate nărăviţilor de azi să se salveze, în timp ce negustorii ori întreprinderile cinstite, vor sucomba sub povara unor legiuni, făcute poate cu cele mai bune interiţiuni. Cazul droghiştilor de mai sus sintetizează concepţia întreprinzătorului din ultimii ani, care a lucrat poate întâi uşuratec şi apoi şi de rea credinţă şi pe care maleabilitatea şi reaua aplicare a legilor îl transformă pur şi simplu în bandit, în pirat al afacerilor. Căci cum altfel poţi numi un întreprinzător care îndrăzneşte măcar să propue furnizorului său de marfă ori capital, aranjamente ce ştie bine că îl vor duce la ruina sa? Şi iată în cuvinte scurte şi cifre rigide întreaga dramă ce începe să se joace în afaceri odată cu instituirea concordatului preventiv. Dramă ce va duce, fatal, la un desnodământ tragic pentru orice creditor din Ţara Românească, dacă acest creditor nu va fi apărat măcar de bunul simţ şi spiritul de dreptate al celor ce sunt chemaţi să aplice dispoziţiunile legei concordatului preventiv, adică de magistraţi. Contribuabilul necăjit rotecţia munci! In discuţia, răspunsului Camelii la Mesajul tronului a luat cuvântul, în şedinţa de ieri, de deputat Mirescu , reprezentant al partidului socialdemocrat. Nu relevăm criticile formulate de deputatul social-democrat pentru că ele fac parte din arsenalul cunoscut al argumentelor cu care reprezentanţii proletariatului luptă împotriva „infamei burghezii“. Ne oprim, însă, asupra problemei muncii pe care a schiţat-o, în câteva cuvinte, deputatul socialist, cerând guvernului să ia măsuri pentru protejarea elementelor naţionale împotriva şomajului care bate la uşe. In această ordine de idei, reprezentanţii partidului socialist (în discuţie a intervenit şi d. dr. Pistiner) au cerut stricta aplicare a dispoziţiunilor legale cari impun munca de opt ore în fabrici. Socialiştii s’au declarat împotriva „orelor suplimentare“ cari, pe de o parte, istovesc pe muncitori, iar pe de alta, pun la dispoziţia patronului muncă ieftină când, altfel, o industrie prosperă ar putea angaja echipe noui de lucrători cari astăzi stau cu braţele încrucişate. Şomajul, care a început să facă ravagii şi la noi, ar găsi o ameliorare în interzicerea orelor suplimentare. Evident că guvernul are datoria să asculte sugestiile interesante ori de unde ar veni şi să ia măsuri pentru ordonarea muncii în fabricile naţionale. Şi nu ne îndoim că aceste măsuri vor fi, în curând, luate. Ceea ce, însă cere o grabnică intervenţie din partea departamentului muncii, este strigătul de alarmă asupra modului cum este exploatată în fabrici munca ucenicilor şi a copiilor. Găsim că pentru ţinerile vlăstare 12 ore de muncă pe zi este îu numai excesiv dar că, prin aceasta, se ajunge, în mod sigur, la istovirea fizică, după câţiva ani de lucru. In loc să iasă lucrători buni, copiii de astăzi sunt piperniciţii de mâine, candidaţi la tuberculoză. Cum d. dr. Pistiner a adus la cunoştinţa guvernului cazuri precise, suntem siguri că se vor lua urgente măsuri de îndreptare. Ne întrebăm, totuşi, cu oarecare nedumerire, ce fac numeroşii inspectori ai departamentului muncii cari aveau, ni se pare, şi datoria să vegheze ca munca copiilor să nu fie exploatată de patroni neomenoşi, şi aşteptăm răspunsul în credinţa că legile de protecţie existente nu vor fi lăsate să cadă în desuetudine. R. M. KSQ Düsseldorf, oraşul durerii Goana vampirului după noui victime provoacă panică in sânul populaţiei Düsseldorf, oraş molcom, care-şi drămuia de decenii, animaţia, este de câteva săptămâni, cadril celei mai abracadabrante panici omeneşti, după ce a fost, timp de un an şi jun late, adăpostul întregului şir de crime odioase, pe cari cititorii noştri le cunosc din alte dări de seamă. Ce-a păcătuit blajinul acesta, cuib de oameni de treabă, paşnici şi iubitori de poezie? O groază de operetă îşi cântă epopeea de săptămâni întregi, fără ca nici un epilog, fie el şi stupid, să pună capăt, canavalei acesteia lugubre. In articolul de mai jos, scris de corespondentul berlinez al ziarului L’Oeuvre din Paris, cititorii se pot consola pentru moment cu o nouă evocare a cadrului şi faptelor petrecute: , A devenit un coşmar oraşul acesta. Vânzătorii de ziare se agaţă pe scările expresului ce pleacă din Berlin. Ediţiile speciale sunt smulse din braţele vânzătorilor şi atât cei cari rămân pe peron cât şi cei cari pleacă sunt cufundaţi în citirea ultimelor telegrame din Düsseldorf. In vagonul restaurant nu e decât un singur subiect de conversaţiune. A fost prins, n’a fost prins? Un acelaş sentiment de groază şi de nespusă curiozitate îi apropie pe toţi aceşti oameni cari nu se cunosc. — Dar în sfârşit, când o să fie odată prins? mă întreabă nervos şi pe un ton aspru un bonom gras în timp ce înghite un sandwich imens. Când o să-l aresteze? Aşa de mare este notorietatea acestui... necunoscut, încât se vorbeşte de dânsul, fără a mai fi nevoie de precizat că este vorba de „Massenmoerder” de vampirul de la Duesseldorf. — Toate acestea, domnule, spune vecinul meu, fixându-şi monoclul pe ochiul stâng, nu sânt decât o consecinţă a deplorabilului regim republican. Monstruozităţile acestea nu s’ar fi putut produce înainte de războini. Republica a pervertit moravurile . Şi eu vă spun, ripostează un altul, că e o consecinţă a caracterului uşuratice al femeilor. Nu se mai pot suporta femei uşuratice şi atunci devii satir. Priviţi puţin. Şi ne arată ultimul număr din SimpUoissimus reprezentând o femee tânără exaltată în braţele unui băeţaş care o respinge, spunându-i: — De ce nu te aperi? Iată crâmpeele de conversaţie pe care le-am putut culege in timp ce trenul zburase in noapte. La Hanovra ultimul asalt al vânzătorilor. Ziarele anunţă că: El aleargă mereu”. # Frumosul oraş rhenan de unde şi-a luat avântul Heinrich Heine, e pe cale să capete o tristă celebritate. Mai bine decât oricare alt brutou de turism, sinistrul asasin a reuşit să atragă atenţia lumii întregi asupra acestei cetăţi, care afară de Colonia e cea mai frumoasă din Rhenania. De obicei, un oraş ca acesta e vizitat pentru o mare expoziţie ori pentru un eveniment sportiv, pentru curse. Acum sunt două curse: aceea a vampirului după noui victime şi aceea a publicului după vampir. Care din doi va eşi învingător? E o luptă a tuturor împotriva unuia, însă acest „unul” e invizibil. E îngrozitor*. Asasinul e pe aici. II simţi în apropiere. Urma lui e punctată cu cadavre. 11 auzi, are o voce de fiinţă omenească. Telefonează. Trimite poliţiei şi gazetelor scrisori într’un stil aproape comercial. Numai că nu se adresează chiar în forma aceasta. Domnule, prin prezenta, am onoarea să vă informez că am omorît pe Gertrud Albermann. Binevoiţi să ridicaţi cadavrul dela Pappendell. In aşteptarea viitorului dv. articol, vă rog să primiţi expresiunea sentimentelor mele distinse... Cam aşa s’a exprimat într’o carte poştală adresată unui ziar comunist. Deci e aici printre noi. Nu e de mirare că, imediat ce-ai pus piciorul în Düsseldorf, te privesc de-acum ochi scrutători. Asta începe de la gară. Lucru curios: un tânăr se prezintă, oferindu-vă serviciile sale de ghid la locul crimei. A devenit aceasta o nouă industrie! Sau e un simplu agent de poliţie care vrea să vă audă accentul? Mi-am petrecut o dimineaţă cu vizitarea locurilor unde au fost găsite nenumărate victime. Acest loc , în afară oraşului cu mult după bariera Düsseldorf, e înconjurat de vâlcele, ascunse de mici ridicături de pământ spărăcinos. Aici a operat asasinul. Poliţia din Dusseldorf a fost vehement atacată de a nu fi pus destulă energie in limpezirea primului asasinat comis de vampir. Acesta sa petrecut acum un an şi mai bine. O tânără femeie a fost găsită însângerată în cartierul Ober*kassel. Muri în timp ce era transportată la spital. Dar avu încă puterea de a descrie pe criminal. Depoziţia aceasta in extremis n’a fost regăsită în dosarul poliţiei şi tocmai cxeglijenţa aceasta gravă, face mulţimea să creadă că dacă prima anchetă ar fi dusă până la capăt, ea ar fi permis arestarea asasinului şi toată seria aceasta de crime n’ar mai fi fost comisă. Urmară alte agresiuni, cari nu fură nici una mortală. Abia în luna Februarie, anul acesta, o femeie în vârstă fu ciopârţită lângă „Flinger Brotch”. De altfel pe terenul aceasta s’ar fi comis cele mai multe crime. După patru zile, asasinul din ce în ce mai sigur de sine, omorî cu lovituri de cuţit pe mica Rosa Ohlinger, in vârstă de 9 ani. Se vedea că este vorba despre acelaş asasin, deoarece omora în acelaş chip. Lovitură de cuţit in tâmpla stângă, ucigătoare şi apoi lovituri de cuţit ce gâuriau sânii. De data aceasta asasinul incercase să ardă cadavrul. După alte trei zile, Scheer, om fără lucru, care, ostenit de băutură, se culcase într’un tufiș, rămase cu pântecele spinticat, în timpul somnului. Se observă mai pe urmă că avea (Continuare în pag. 2 a) # # Citid continuarea în cav. II. Cin cantenarul lămpii cu incandescenţi Revista parisiană Lamiere el Radio, diriguită de subtilul scriitor Carlos Larrande, a lansat ideea sărbătoririi a cincizeci de ani de când există lampa cu incandescenţă. Şi situaţia este extrem de jenantă. Se pune problema: cărrei ţări trebue să-i revină paternitatea acestei extraordinare descoperiri? Numele lui Edison este in majoritatea cazurilor înlăturat. Sunt atâtea anteriorităţi, încât nu se ştie cum să se stabilească o normă de apreciere. Revista Ric et Rac, a publicat un articol prin care amintea că ar fi mai degrabă locul să se sărbătorească centenarul descoperirii, deoirece în anul 1836, inginerul bruxelez Jobard propunea să se facă o lampă electrică, purtând incandescenţă, în mijlocul curentului, o bucăţică de cărbune aşezată Intr’un spaţiu vid de aer011 alt caz este al inginerului de Ghangy, care prezentă Academiei de Ştiinţe către 1850, descrierea şi chiar realizarea unei lămpi cu filament de cărbune, şi care din lipsă de sprijin şi de înţelegere, nu cuceri pentru posteritate renumele pe care ar fi meditat să-l dobândească. Oricum ar fi, diverse ţări, pregătesc sărbători extrem de interesante. • Oraşul Amsterdam de pildă, organizează serbări grandioase. Se vor ţinea conferinţe pentru şcolari, pentru technicieni şi pentru marele public; proiecţiuni de filme speciale; iluminaţiuni de monumente cu concerte radiofonice. Corpul pompierului va pune la punct fântâni luminoase; îmbarcaţiuni iluminate vor străbate căile navigabile şi avioane luminoase vor sbura deasupra oraşului. Nu vor fi uitate nici aplicaţiile luminii în sporturi. Se vor face, într-’adevăr’, demonstraţiuni de nataţiune într’un bazin al cărui fund va fi luminat (această singură inovaţie încă ar merita să fie reţinută, căci e uşor de imaginat calitatea estetică a efectelor susceptibile să fie obţinute de artiştii decoratorimoderni), în timp ce pe stadionul olimpic vor fi prezentate jocuri cu lumina artificială. Cât despre Anglia? Are motive să se abţină deja vreo sărbătorire. Acum doi ani, într’adevăr. Englezii au celebrat cincantenarul realizării, de către sir Joseph Swan, a unei lămpi cu incandescenţă prin filament de cărbune, în 1877. E bine de remarcat că cerce-