Lupta, iulie 1930 (Anul 9, nr. 2590-2616)

1930-07-01 / nr. 2590

Aim IR. NO. 2390 CONST."5 MIREIB" Post director politic: Decembrie 1921-Februarie 1927 AROMAMENTE Pe 12 Luni . 4 ...... . SOO Pe O .. ......... 400 Pe 3 ......... 200 IN străinătate DUBLU redactia $1 Administrația DCOREȘTISTR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar). lva. Marinkovici Dela a VlII-a conferinţă a luii Antante, adică din Mai 27, d. Vojislav Marinkovici lucrat neîntrerupt cu miniş-i noştri de externe la toatelelalte conferinţe şi anume lachimov (în Mai 1927) cu Mitilineu, la Bucureşti (Iul 1928) cu d. N. Titulescu, la Igrad (Mai 1929) prin lecţii’ul d-sale d. Cumanidi şi la Abskei Pleso (Iunie 1930) cu G. Mironescu. n afară de conferinţele Mi- Antante ministrul de exter al Iugoslaviei a păstrat iractul cel mai strâns la re conferinţele internaţiale cu delegaţiunile române in special la ultimele confete de la Haga şi din comide reparaţiuni de la Paris, şi în consiliul Ligii Naţilor, d. Marinkovici a colabofrăţeşte cu d-nii Mironescşi Titulescu pentru salutarea gravelor şi importante probleme ce au fost la finea zilei şi în cari Roma , ca şi Iugoslavia erau din interesate. Din lumea politică a Jugosiei d. Vojislav Marinkovici, relevat celmai de seamă lemat şi bărbat de stat al atului vecin şi aliat, apret la toate cabinetele eurole ca un eminent colaboraşi acelor bărbaţi europeni atrăduesc să consoli- voc pace, noua aşezare Lemn d. MariELKOvibi XXJUUU V4.AH Al lui Aleîn inteeuropelitide şi radrarea rveranul le politiide. Legatul veiu se plânge de actul Reerou care domneşte şi lnează acum cu un tact competenţă admirate de , lumea, cel dintâiu care desigur creşte ,ca guvernarea să ă în mâinile oamenilor ici, în care Iugoslavia are idere, este desigur însuşi le Alexandru, ndi ceasul reinstaurărei nou regim va suna — şi a nu fi îndepărtat — sânul vecin va avea omul itit pentru a conduce departe şi cu succes gitarea Jugoslaviei: acel om d. Marinkoviei. siia ce ne-o face acum micii de externe al Jugoslave bucurăm mânia n'are alt vecin cu trăit în mai frăţeasîie decât cu Serbia jrheorghevicilor, cari în fliri de restrişte au găsit ământul României refucel mai prietenesc. Şi în it şi azi dinastiile sârbeşti înrudit cu familile absiţiei noastre şi apoi cu dna domnitoare de acum. veacuri românii şi sârbii se în bună înţelegere, î.n e. 1 ■ ( i ndi după Serajevo am văunde vrea să ajungă molia austro-ungară impu- i Serbiei acceptarea unei linţi sălbatice, mai sălba- decât actul lui Prinkip, ă suflarea românească a irii de indignare şi lumea prevăzut că bravul poporesc nu va putea suporta linţa, ci va prefera pieirea. Rolul mondial provocat de Pro-Ungaria, cu asentimen Germaniei care pândea ănţuirea conflagraţiunei, în picioare întreaga Ser-'Armata Regelui Alexandru a uimit omenirea prin bravura şi suferinţele ce le-a îndurat. Din primul ceas până în ultimul, această eroică oştire, a fost în floc. De aceia pe când Serbia a venit la masa verde a păcii a stat acolo cu prestigiul unei mari puteri Învingătoare. De aceia Iugoslavia Regelui Alexandru este şi azi admirată şi sprijinită pretutindeni în sforţările ei de a se întări şi desvolta. De aceia România ţine să păstreze tradiţionala frăţie cu Serbia şi suveranul ei a cărui consoartă este o odraslă iubită a dinastiei noastre domnitoare. Nimic, nici o revendicare nu mai are România faţă de Serbia şi nici Iugoslavia faţă de România care să poată zădărnici continuarea tradiţionalei prietenii dintre cele două popoare de veacuri menţinută. Acele câteva chestiuni culturale cari preocupă deopotrivă guvernele de la Belgrad şi Bucureşti, n’au fost şi nu sunt de natură a atinge perfecta înţelegere dintre ambele state. De altfel d. Marinkovici a fost cel dintîiu ministru de externe care a activat soluţionarea acelor chestiuni, de ordin cultural, şi cu certitudine că tot d-sa, le va înlătura definitiv din preocupările celor două guverne. Salutăm deci pe d. Vojislav Marinkovici Ca fi al bravei d. ’ Vecine, ca bun amic a mâniei recunoscătoare ..turor acelor cari o ajută în acţiunea ei pentru asigurarea pacei A. H. Granate Pe vară ! E vorba ca azi să fie ultima şedinţă a Parlamentului. Nu vă bucuraţi prea mult. Ultima din seziunea aceasta, nu ultima pentru vedei D-nii reprezentanţi ai Naţiunii pe care d. Maniu i-a condamnat să... lucreze — hai să fim indulgenţi — către trei şedinţe pe zi, la o temperatură de 37 de grade la umbră, sunt, in sfârşit, lăsaţi liberi să se ducă pe la căşile lor, pe la băi de mare sau la odihna de munte. Urându-le călătorie bună, nu le cerem decâ£ un singur lucru: să aibă remuşcari. Remuşcări cumplite groaznice, sfredelitoare, pentru câte legi au voiat. Să-şi amintească de câte ori au ridicat mâna aprobativ, sau de câte ori au pus alb la alb şi negru la negru şi să se simtă tot de atâtea ori adânc tulburaţii Poate că această remuşcare de sezon, să ajute la o ridicare a Parlamentarismului, poate că la toamnă, dacă vor mai veni, să nu mai primească cu supunere ordinele de a vota ei ziua, tot ce visează miniştrii noaptea — adeseori şi vice-versa. Iar d-nilor miniştri le urăm să fie pedepsiţi pe unde au păcătuit, când vor fi in vacanţă să nu găsească un ziar, să nu găsească o carte, ci ori unde se vor întoarce să nu dea decât de „Monitorul Oficial" cu promulgarea legilor lor. Să fie singura lor lectură pe vară — și cred că alt blestem nu le mai trebue! . DESCĂ Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Decongestionarea Statului Cei mai puţin calificaţi a vărsa lacrimi de crocodil pe „înstrăinarea” telefoanelor sânt desigur acei politiciani pentru care fiecare serviciu public — Calea Ferată, Poşta, Telegraful, Telefonul, Monopolurile Statului — era înainte de toate un loc de plasare a clientelei politice, începând de la mandarinii lefurilor grase până la agenţii electorali de suburbie, cu vastele lor legături de familie. Desigur că atâta vreme cât statul nu trecea prin greutăţile financiare de azi, ideia concesionarei serviciilor publice n’ar fi venit®pvernelor, în primul loc fidcă mândria naţională pune mai presus deplina proprietate a Statului asupra serviciilor publice decât buna lor funcţionare şi rentabilitatea lor superioară şi în al doilea loc fiindcă, precum spuneam, aceste servicii publice, prin slujbele ce puneau la dispoziţia partidelor, aduceau nepreţuite servicii, căci întreţineau clientela politică. Dacă n’ar fi decât scoaterea acestor servicii publice de sub tutela politică a partidelor — şi încă concesionarea ar fi un mijloc de asanare şi a budgetului statului şi a moravurilor politice. Numai vechile partide bazate pe clientele politice strîmte pot plânge fiindcă li se taie influenţa sprijinită pe numărul de slujbe ce le stau la dispoziţie. , ( Partidele noui, cu rădăcini în economia naţională a nouilor pături producătoare, nu mai au nevoie de câteva mii de slujbe pentru a se menţine în viaţa statului român de azi. Ar fi vai de ele, dacă la aceasta s’ar reduce forţa lor reală. Aşa se explică de ce sub regimul de azi serviciile publice au putut fi privite sub unghiul funcţiei lor economice şi sociale în organizaţia de stat şi sub acela al rentabilităţii în economia budgetară a statului. Desigur că criza financiară a deschis ochii tuturora asupra insuficienţei acestor servicii publice, ca şi asupra cheltuelilor în disproporţie cu rendementul lor. Era în mentalitatea politică generală că serviciile publice trebue întreţinute cu împrumuturi externe. Când situaţia financiară a ajuns însă aşa fel că abia dacă statul mai putea încerca împrumuturi în afară pentru nevoi ca stabilizarea monedei sau refacerea Căilor ferate, ideia împrumuturilor externe pentru refacerea celorlalte servicii publice a trebuit să fie părăsită, căci, cum foarte bine a observat d. ministru Manoilescu, o invazie de împrumuturi mici şi variate pe pieţele externe, ar fi dăunat considerabil renta Împrumuturilor noastre de stat. Astfel, prin forţa împrejurărilor, am fost îndreptaţi spre experienţa sistemului concesiunilor, în înţelesul modern pe care î l au în economia de azi a statelor. O concesie trebue să însemneze astăzi, pe de-o parte salvgardarea complectă a suveranităţii şi a intereselor naţionale, iar, pe de altă parte, uşurarea ruajului de stat, decongestionarea serviciilor sale publice pentru a putea asigura o mai bună funcţionare a lor, o extindere conformă creşterei teritoriului şi vieţii economice şi o exploatare comercială şi nu birocratică, adică o sporire a rendementului lor. De supravegherea ce se va asigura experienței concesiilor, depinde ca ele să atingă aceste scopuri. EMIL D. FAGURE Colonizarea Dobrogei înaintea Camerei Poate că niciodată chestia colonizării Dobrogei cu elemente macedo-române n’a fost discutată in Cameră sub aspecte mai complexe și mai complecte decât acum cu prilejul modificării legii in vigoare. D. profesor lorga care n’a fost lămurit asupra scopurilor practice ale proectului Mihalache, a făcut o extrem de interesantă excursiune asupra elementelor bulgare din Dobrogea şi a raporturilor politice bulgaro-române. Ea a fost urmărită de Cameră cu un viu interes şi aplaudată adesea de d. Mihalache şi ceilalţi miniştri prezenţi pe banca ministerială. Aprehensiunile d-lui lorga cu privire la oarecari privilegii ce s’ar fi acordând elementului bulgar prin proectul Milla Inchi s’au risipit Insă în urma lămuririlor foarte limpezi ale ministrului de Domenii. S’a învederat că legea veche e menţinută şi complectată, că fugarii din Cadrilater nu sânt readuşi spre a fi împroprietăriţi, că nici o palmă de pământ trecut in stăpânirea legală a Statului nu se restituie nimănui, ci din nevoia de a se executa comasarea se rezolvă chestia populaţiei sărace care din ignoranţă nu şi-a făcut declaraţiile la timp şi se rezolvă diferenţa de pământ rezultată din măsurătoarea precisă a proprietăţii în comparaţie cu titlurile decernate de către comisiile de validare. Luând act de aceste lămuriri, însuşi d. Iorga a înţeles că depăşise scopurile reale ale proectului. Camera însă n’a regretat discuția, care a fost în adevăr interesantă. Lt. Creionul actualităţii VINTILA: Totdeauna unul ăsta de dat în gropi am fost eu pentru siste mdza lacifte trădătorul I . S’a discutat la Cameră o lege asupra proprietăţii în Dobrogea Nouă. O fi o lege bună, o fi real — n’am competenţa necesară să apreciez. Dar această incompetenţă nu mă poate împiedica să nu reproduc, cu mare plăcere, aceste titluri din „Viitorul“ de Sâmbătă după amează: „O infamie a guvernului împotriva intereselor naţionale: membrii guvernului se pun la dispoziţia asociaţiilor iredentiste bulgare“. In definiţii, nu e lucru extraordinar, ca 10 miniştri români, plus un prezident de consiliu, plus 6 subsecretari de Stat, să se pue la dispoziţia unor asociaţii iredentiste bulgăreşti. Ce urmăresc aceste asociaţii? Trecerea Cadrilaterului în posesiunea Bulgariei şi ca supliment, stârpirea, pe rudă pe simânţă, a elementului românesc. Nimic mai simplu deci ca membrii unui guvern român să se îmame la această acţiune. Până aci, totul e în regulă. Dar ceea ce e mai interesant, e că în şedinţa de Sâmbătă a Camerei a vorbit în discuţia asupra proectului de lege d. Buzdugan, deputat lupiţ. N’am avut plăcerea să-l ascult pe d. Buzdugan, dar am citit aceste rânduri în „Viitorul“: „D. Buzdugan a făcut destăinuiri senzaţionale, arătând că aceşti deputaţi bulgari, cari vor să ia pământurile româneşti cu sprijinul d-lor Mihalache şi Angelescu au făcut mari manifestaţii în ziua de 24 Mai împotriva statului român. A mai arătat apoi, că vin la Cameră şi apără interesele bulgare, iar de la parlament se duc direct la legaţia bulgară, unde probabil a spus d-sa, pun la cale atentate împotriva elementelor româneşti". Aşadar, aceşti deputaţi bulgari au făcut mari manifestaţii contra Statului român, iar de la Cameră ei au obiceiul de se duc direct la legaţia bulgărească unde pun la cale atentate. D. Buzdugan a spus „probabil“ Nu încape îndoială, că atunci când acuzi câţiva deputaţi şi legaţia unui Stat cu care suntem în relaţii normale, că pun la cale atentate, nu eşti obligat să aduci precizări, ci te poţi mulţumi cu un neglijent „probabil“. E un „probabil“ care se uzitează în mod curent. — Te duci diseară la cinematograf? — Probabil. Lucrurile acestea așa se discută în Cameră, eu probabil! Dar poate că d. Buzdugan a avut scrupule și n’a vrut să acuze direct. Ii liniștim noi aceste scrupule. „Viitorul“ are dreptate, este perfect exact că „membrii guvernului s’au pus la dispoziţia asociaţiilor iredentiste“ şi că sprijină comploturile cari se pun la cale de către bulgari. Ne întemeiem această afirmaţiune categorică pe faptul că din guvern face parte şi d- Mihalache, care — mai mult — e chiar autorul legei care a dat loc la „gravele destăinuiri* ale d-lui Buzdugan. D. Buzdugan îl cunoaşte pe d. Mihalache? Nu, aşa, superficial. Dacă nu-l cunoaşte până’n măruntaie, să se adreseze şefului dsale politic, d-rul Lupu, care, dacă va voi să-şi desfacă sacul amintirilor, va putea să-i arate de ce crime naţionale e în stare d. Mihalache când e vorba de bulgari. Poate că d-lui dr. Lupu îi va veni greu să spue tot. Nu ştim, de pildă, dacă va voi să atingă chestiunea vânzărei Cadrilaterului către Stamboliiski. Din cele 20 de mii de leve încasate de la fostul prim-ministru bulgar, jumătate a luat d. dr. Lupu, iar cealaltă jumătate a înghiţit-o d. Mihalache. Lucrul nu mai e de discutat. E fapt sigur. A fost scris şi în „Viitorul". Chiar numai în „Viitorul“... Vedeţi ce şanse extraordinare are d. Buzdugan să afle de la şeful d-sale, d- dr. Lupu, tot cazierul d-lui Mihalache? Omul acesta e un tip patologic: nu poate vedea un bulgar, chestie bulgărească, fără să nu săvârşească o trădare naţională „Ţăranul de la Topoloveni“ nu poate rezista farmecului misterios al lui Bai Ganciu! Cum îţi explici asta, d-le Buzdugan?, MAXIMIN C. Marţi I Iulie 1930 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul în ţară 6 Lei în străinătate Exilul dictatorului Trotzki în refugiu, a devenit salariatul burghezilor „Cazul Trotzki“ a avut la un moment dat o turnură de cinematograf. Surghiunirea lui a părut o clipă o farsă, iar rătăcirea din ţară în ţară un iamfeod de melodramă. Iată însă ca după trecere de zeci de luni, exilul îşi păstrează rigiditatea şi fixarea în spaţiu. Fostul dictator al Rusiei este indezirabil în întreaga Europa, iar restul existenţei sale pare pecetluit ineluctabil de ocrotirea stemei otomane. Scriitorul englez Thomas Greenwood închină luiTrotzki, în hebdomadarul genevez „Pax“, un articol de o impresionantă actualitate, căruia îi facem loc în rândurile cari urmează: „Gonit din Rusia de către regimul ţarist, gonit din U. R. S. S. de regimul bolşevist, Leon Trotzki care a împărţit cu Lenin, mai întâi, apoi cu Zinoviev, gloria şi puterea revoluţiei proletare, a căpătat proporţiile giganteşti ale unui Jidov rătăcitor, căruia naţiunile îi refuză până şi refugiul unui Ghetto. Nici o ţară nu vrea să ştie de acest dictator în exil. Bolnav, exilat, distrus politiceşte, Trotzki a cerut zadarnic ospitalitate Statelor burgheze cărora le declarase totuşi un războiu necruţător. Şi în refugiul său din Constantinopol, şi-a scris istoria vieţii, autobiografie dramatică, străînlucitoare printre grămezile de lucrări pe care le-a inspirat istoria contimporană. „ Trecutul ne oferă adesea exemplul unor personagii devenite puternice în patria lor, şi cari, năpăstuite de soarta si sîmbăt-nare au plecat să în surgh. Chiar Karl Marx, strămoşul religiunii bolşevice şi inspiratorul lui Trotzki, a trăit şi murit în Anglia, departe de patria sa germană. Cu toate acestea, e rar cazul ca exilaţii politici să nu-şi fi găsit, într’o ţară sau într’alta, o ospitalitate caritabilă. De ce atunci Trotzki, cu toate rugăminţile şi jurămintele pe cari le-a făcut, nu a întâlnit decât ostilitate, neîncredere şi intoleranţă? Pentru că bolşevismul, al cărui apostat a fost, după ce fusese chiar pontiful său, e considerat de către Statele burgheze ca un germene contagios care e combătut la fel ca cea mai rebelă boală. Or, contaminat de leninism, Trotzki nu s’a purificat printr’un sacrificiu. Leninismul acesta de stânga dus până la extrem este cauza unică a disgraţiei lui Trotzki. Nu s’a uitat desigur că de câteva ori, el a fost îndepărtat în Caucaz. Opiniile sale prea înaintate îi atraseră chiar lovitura bolşevicilor. In 1926, în consfătuirile intime ale partidului comunist, Trotzki, se ştie, a denunţat orientarea spre dreapta a lui Stalin, desemnându-1 pe acesta ca pe groparul partidului şi al Revoluţiei. El găsea, într’adevăr că şefii partidului aplecau '^ureche prea atentă chemărilor capitalismului burghez. Noua politică economică inaugurată de Lenin şi pe care Stalin, spirit empiric mai degrabă decât doctrinar, o continua accentuând-o, permitea Rusiei formarea unei clase burgheze, străină de ideea proletariană şi de consolidarea puterii kulacilor la sate. Credincios concepţiei prime, dictatoriale şi revoluţionare, a lui Lenin, Trotzki preconiza mărirea puterii lucrătorilor industriali şi agricoli, pe care se sprijinise revoluţia iniţială şi a căror situaţie devine actualmente din ce în ce mai precară sub egida lui Stalin. Rusia, aceasta e fapt, are nevoie de pâine şi bani. Ruptura, în cercul bolşevic, devenea inevitabilă. Astfel, la 9 ianuarie 1928, Trotzki şi partizanii săi erau expulsaţi din partidul comunist şi trimişi în surghiun în fundul Siberiei. Stalin n’a vrut, pe bună dreptate, să atenteze la viiaţa lor. Evita să facă din disidenţi nişte martiri, ştiind bine că prietenii şi adepţii lor, cari erau numeroşi şi tulburenţi, ar fi putut stârni o contra-revoluţie. Cu toate acestea singura prezenţă a lui Trotzki pe solul Uniunii Sovietice era suficientă ca să menţină în masse o opoziţie latentă împotriva regimului. Nu-i rămânea deci lui Stalin decât un singur mijloc pentru a se desloha fără nici o primejdie de dușmanul său: să-l zită, tratative indeexileze. Trebuiră tr^tative lungate cu Turcia, în pofida tratatului care o leagă de Soviete, pentru a o hotărî să-l admită pe Trotzki pe teritoriul său. Printr’o ironie a soartei, vaporul care îl ducea pe surghiunit în străinătate, purta numele de „Hier (numele lui Lenin). #■ Proiectele lui Trotzki? Viaţa activă nu mai pare să-i surâdă. El e pe punctul să complecteze o lucrare asupra revoluţiunii ruseşti şi asupra Marxismului. Pornit de la o idee, Trotzki a avut marea satisfacţie de a vedea această idee înfăptuindu-se în patria lui, şi tot prin idee, doreşte să mai fie util. Dar trebuie să-ţi câştigi existenţa. Aşteptând sfârşitul exilării sale, Trotzki nu refuză să scrie, pentru onorarii princiare, articole senzaţionale pe care i le cere presa capitalistă. E foarte semnificativ faptul că Comitetul central al partidului comunist din Moscova speculează acest pretext pentru a-l acuza pe Trotzki că s-a vândut puterilor capitaliste și că face în străinătate o propagandă condamnabilă contra regimului bolșevic. Repede se mai uită serviciile pe cari le-a adus Revoluţiei, cel exilat, care a fost adevăratul organizator al armatei roşii. Dacă a putut însă rezista ata, *curilor concentrice ale duşmanilor săi în Rusia, nu riscă ! Trotzki să sucombe campanie care se potri-a ‘ spus că el s’ar afla în Turcia pentru a stabili acolo un avantpost de acţiune bolşevică în Asia Centrală, unde ar fi primit misiunea de a introduce comunismul, aţâţând Turcia, Persia şi Afghanistanul contra influenţei francoengleze care pare să se exercite pe un front unic în chestiunile coloniale Dar nu s’au pus planuri analoage pe socoteala lui Enver paşa, atunci când, victimă a unei nepopularităţi, prudent întreţinute de către adversarii săi, dispăruse în pustietăţile Asiei mijlocii? Exilat din patria sa, stigmatizat ca trădător de partidul său, Trotzki şi-a pierdut întreaga-i forţă de luptător. El nu mai e decât o unitate pierdută în lumea burgheză care are, deopotrivă, legile, ei, poliţia şi temniţele ei. .Trotzki poate insa răscumpără într’o anumită măsură răul pe care l-a făcut, atunci când era printre stăpâni, ■ * ‘ astăzi când se află, la rândul său,^printre învinși- v :;:i m% ir' . L. TROTZKI ■r La Sevil greva continuă MADRID, 29 (Ractor). — Cu toate măsurile energice luate de autorităţi, greva din Sevilla continuă a se Întinde. Ştiri primite din Grenada, anunţă că au declarat grevă şi muncitorii din acea regiune. In cursul zilei de eri, la grevă au aderat şi muncitorii de la întreprinderile de construcţii şi din port, din Malaga, în semn de solidaritate. Greviştii din Malaga au manifestat pe străzile principale, cerând închiderea magazinelor. Cu această ocaziune, au avut loc însemnate ciocniri între manifestanţi şi poliţişti.