Lupta, noiembrie 1931 (Anul 10, nr. 2996-3020)

1931-11-25 / nr. 3016

ANUL X No. 3016 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni Pe 6 „ Pe 3 ,, » . *,»**».•*•» SCO 400 200 4 PAGINI LEI 3 IN STRAINATATE DUBLU Redacţiei si Administraţia BUCURESTI Str. CONST. MILLE, 12 (Sărindar) Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Explicaţiiunile ministrului de finamţe Neîncrezător şi în puterea de înţelegere,şi în calitatea de exponent al opiniei publice dela noi, şi în simpatiile presei noastre, pentru atitudinea actualului cabinet faţă de ea, ministrul de finanţe a evitat contactul şi s’a adresat pentru explicațiuni asupra proectelor financiare depuse la Cameră reprezentanţilor presei străine. Poate că procedarea este şi mai nimerita. Neîncrederea din couitru în aptitudinile financiare şi economice ale actualului guvern se, manifesta aşa fel încât ca explicabil scepticismul ministrului de finanţe intr'o atitudine favorabilă proectelor sale în presa care are, răspunderea datoriilor ei faţă de nevoile contribuabililor şi ale marilor depunători de economii la sate şi oraşe. Iar pesimismul sugerat străinătăţii de aceste proecte este aşa de evident la cunoştinţa guvernului încât preocuparea de a da explicaţiuni atenuante e şi mai firească. . Dacă, însă ministrul de finanţe nu are de spus despre impozitul excepţional pe salariile funcţionarilor particulari decât ceea ce cuprinde expunerea făcuta corespondenţilor ziarelor străine, motivarea acestui impozit în adevăr excepţional nu va convinge mai mult în afară decât înlăuntru. Ministrul finanţelor consideră acest bir suplimentar, aplicat ad libitum, unei singure categorii sociale, ca o supapă de siguranţă în aplicarea bugetului, deoarece temându-se că se va încasa mai puţin de 2 miliarde lunar, ii trebue o supapă. Dar de ce un bir suplimentar asuprit slujbaşilor particulari şi nu imul fie asupra unor categorii mai întinse de venituri, fie asupra unei singure categorii, dar nu a slujbaşilor ,particulari, ci a veniturilor cari, depăşesc cu mult limitele de existenţă? Să se noteze că însuşi ministrul finanţelor declară că punând un supra-impozit de 10 la sută asupra salariilor particulare, aceasta ar aduce la cele 7 miliarde pe cari le-ar reprezenta actual salariile particulare, un plus pentru fisc de 700 milioane, de care nici nu are nevoe în întregime, aşa sa poate reduce cota de 10 la sută, cum declară însăşi d-sa. Fiind vorba, deci, de cel mult A1e 5.000 de milioane pentru fisc „supapa” ministrului de finanţe putea fi căutată aiurea decât în spinarea funcţionarilor particulari. Ceea ce e extrem de regretabil este că ministrul de finanţe face alegeri ad libitum pentru supra-impuneri şi nu cercetează ceva mai adânc situaţia economică şi financiară a elementului social asupra căruia cad aceste supra-impozite. D-sa a încercat sa spună, dar nu să şi dovedească corespondenţilor presei străine că supraimpozitul său „nu e nedrept.” D-sa recunoaşte însă că e drept că situaţia funcţionarilor particulari nu poate fi comparată.S Nici din punctul de vedere al asigurărei sociale şi mai ales nici din punctul de vedere al muncei şi condiţiilor de lucru, vom adăuga noi, cu situaţia funcţionarilor statului. Apreciază însă că cota ce se impune e mai uşoară. Pe ce se bazează intr’o astfel de afirmaţie? : ■ Cine nu ştie că de un an încoace lefurile particulare au suferit cel puţin două scăderi, pe când costul vieţei nu e nici la prima scădere — cu deosebire în Bucureşti, unde avem cel mai mare număr de funcţionari particulari şi unde însuşi ministrul de finanţe recunoaşte că traiul e departe de a se îi ieftenit cu coeficientul corespunzător. Asta pentru aşa zisele ergotări asupra impozitului pe salariile, particulare. Cât pentru conversiunea datoriilor agricole, ministrul finanţelor a vorbit de orice, afară de efectul proectu- lui său, prima asupra proprietăţei sănătoase de la sate ale cărei economii sunt ameninţate de cascada micilor bănci la cari sunt depuse, şi secunde de efectul acestui proect asupra, vieţei bancare, căci nu contestă nici d-sa că micile bănci nu vor putea rezista. Or, distrugerea economiilor proprietarilor sănătoşi de la sate şi dispariţia băncilorsunt oare compensate de intervenţia statului în raporturile dintre micii proprietari îndatoraţi peste măsură, şi creditorii lor, mici proprietari cari nu vor putea fi asanaţi nici cu proectul depus, dar vor fi distruşi proprietarii cari au depuse economii ce constituesc un capital de finanţare a recoltelor? Aci e nodul problemei. Cât despre afirmaţia ministrului de finanţe că nimicirea micilor banei nu interesează creditul extern, părerea nu e şi a Băncei Naţionale, care pentru a-şi asigura acoperirile, a apelat de curând la creditul Băncei Franţei şi care are în portofoliul său un compartiment de credit pentru agricultură — credit care îşi are principalele ramificaţii în micile bănci care finanţează recoltele. Iată de ce avem impresia că explicaţiiunile ministrului finanţelor vor agrava aprehensiunile din afară faţă de procetele depuse. Căci, odată deschisă calea conversiunei datoriilor agricole, nimic nu garantează că va putea îi oprită în domeniul industrial şi bancar, pentru a sfârşi cu acela al datoriilor de stat. Cine se angajează pe o pantă, e în primejdie de a aluneca până în fund. EMIL D. FAGURE Bătaie de joc? In jurul crizei interne Nu odată s’a vorbit de un minister Presaţi. Acel care a vorbit mai puţin sau de loc despre un astfel de cabinet este probabil însuşi mareşalul, care, într’adevăr, se ţine cu totul la o parte de luptele şi combinaţiile politice. Totuşi, din când în când, mai ales când situaţia internă se complică, unii lansează zvonul că vine la guvern mareşalul Presan. Cum acest distins ostaş n’are partid, nici nu este om politic, dar se bucură de un mare prestigiu, acei cari vorbesc de o combinaţie, au aerul să spună că e vorba de o dictatură militară. Iar cel d’intâi care de sigur ca va respinge o asemenea combinaţie, admiţând că Regele s’ar gândi la ea — ceia ce s’a dovedit exclus până azi — este însuşi mareşalul Presau. Suveranul — ca şi Regele Ferdinand — consultă însă, când sunt chestiuni delicate la ordinea zilei, pe mareşalul Presau. Aşa s’a întâmplat şi zilele acestea. Audienţele mareşalului, asupra cărora nu s’a făcut nici o comunicare oficială, au stârnit vâlvă, s’au pus în circulaţie diferite zvonuri şi unii au lansat ştirea despre formarea unui cabinet Presau. Foarte explicabil. Opinia publică nu se poate dumiri cum se prelungeşte situaţia actuală aşa de precară, intenabilă. Orice zvon despre schimbarea situaţiei prinde. A prins deci şi zvonul că vom avea un guvern Presan. Dar foaia d-lui prim-ministru s’a scandalizat şi a publicat un comunicat prin care spune că „cei cari înregistrează asemenea ştiri, îşi bat joc de cetitori.” Pentru ce ar fi o bătaie de joc demisia cabinetului actual, chiar revocarea lui şi mai ales pentru ce este o bătaie de joc faptul ca se anunţă un guvern Presan? Bătaie de joc este guvernarea actuală. L. T. A. Dar urmările? La fiecare întocmire de buget nou, singurele soluţiuni la care recurg guvernele pentru asanarea financiară, sunt : sporirea impozitelorşi reducerea salariilor .Se recurge, adică, la măsurile cele mai uşor de luat, dar cele mai primejdioase, mai ales dacă nu sunt însoţite de corective economice şi sociale, care cer o îndelungă pregătire şi un efort continuu. Toată zbuciumarea guvernelor la noi, când întocmesc un nou buget, este de a iscăli procetele de reduceri de salarii şi sporiri de impozite. Lucru foarte uşor, care nu cere nici o bătaie, de cap, şi pe care l-ar putea face oricine din ţara aceasta, — dacă sar admite şi semnarea prozetelor cu „punerea degetului”... La atâta se reduce competinţa, strădania şi concepţia economiştilor, financiarilor şi technicianilor de la putere. Atâta, crede politicianismul de la noi, că înseamnă a guverna. A guverna, este insă operă de prevedere şi de îndrumare spre un scop, de realizare cu tenacitate a unor principii bine definite, este o stăruinţă de fiecare clipă, pentru ameliorarea stării în care se zbate obştea. In timp ce la noi, întreaga operă de guvernare, se reduce la aceiaşi iscălire a reducerii salariilor, s’a ţinut la Berlin o şedinţă a consiliului economic consultativ al Reichului, din care, politicianii noştri, şi noi toţii am putea să tragem interesante învăţăminte pentru tragicul momentdefaţă. Consiliul acela s’a ţinut sub preşedinţia lui. Hindenburg, au luat parte cancelarul Bruening, Luther, preşedintele Băncii Reichului, şi toate personalităţile de pe planul întâiu cd economiei germane. Iată ce spune, cuvânt cu cuvânt, telegrama Radar: „S’a cerut o reducere a tarifelor de cele ferată, a taxelor pentru curentul electric şi rol tramvac. Consiliul cere guvernului măsuri susceptibile să provoace o reducere a chiriilor la locuinţe.... Salariile şi preţurile vor trebui reduse simultan, pentru a nu se slăbi capacitatea de cumpărare”... Şi astfel, un întreg program de guvernare economică şi financiară. o concepţie clară, care lipseşte la noi, soluţiuni interdependente, măsuri ce cer o pregătire şi aplicare de lungă durată. Vedeţi ? Nu posibilă o,reducere a salariilor, fără nici sub ele eftenirea traiului, a chiriilor, a curentului electric, tarifelor pe căile ferate, la traminie... Altfel, se slăbeşte capacitatea de cumpărare, mizeria şi nemulţumirea cresc, comerţul şi industria primesc nouă lovituri prin imposibilitatea de a sumpăra a consumatorului, ţara se dezorganizează. Se slăbeşte, prin reducerea salariilor şi opacitatea contribuabilului de a plăti impozite grele, şi totuşi, la noi se sporesc impozitele ! In locul unei concepţii realizată cu stăruinţă, cu tenacitate, din guvern în guvern, în locul unei prevederi care să se ocupe din vreme de toate acele consecinţe, — la noi toată politica economică şi financiară a tuturor guvernelor, şi din care cel de azi şi-a făcut o „misiune”, se reduce la semnarea unei noui reduceri de lefuri, şi a unor noui impliicite ! Şi atât. Consecinţele ? Măsurile corolare, prevederea corectivelor necesare pentru a preîntâmpina pustiirea ce poate produce o confiscare de salarii,—la toate acestea nimeni din guvern nu se gândeşte, ■ fiindcă politicianismul la noi nu are o viziune de ansamblu, o concepţie generală de ,guvernare, ci, mai ales, guvernul de faţă, îşi reduce toată ,frământarea „pentru binele ob- Mese”, la efortul ministrului de finanţe, pentru a-şi spune , in pripă iscălitura peun proect nestudiat în perspectivele lui. S. V. Creionul actualităţii CONTRIBUABILII : Eu tu i-amjertfit şi fundul portofelului, dar d-ta îţi jertfeşti portofoliul?! Guvernul „soluţiilor improvizate“ Cuvântarea la mesaj a d-lui Guţă Tătărăscu, port-cuvântul partidului naţional-liberal, a fost o aspră critică a regimului actual, un dârz rechizitoriu al metodelor guvernului de tehnicieni şi specialişti. Nu vom scoate în relief nici poziţia partidului d-lui I. G. Duca faţă de „ritmul nou”, nici poziţia oratorului faţă de unele “din problemele aduse în discuţiunea Adunării. Istoria va alege,, şi va deosebi, consecvenţele deinconsecvenţe, sinceritatea de nesinceritate. Mai presus însă de interesul acestor diferenţe, rămâne, — pentru cronicarul frământărilor noastre politice, — rezultatul unei discuţiuni ample şi încordate, de pe urma căreia se situează, în adevărata-i lumină, un regim de întărire a curentelor de destrămare şi o guvernare dedescoperire a Coroanei! Reprezentantul partidului naţional-liberal a arătat că actualul cabinet se state între dorinţă de a inova cu orice preţ, şi între neputinţa de realizare. „Ritmul nou” n’a adus decâtsoluţii improvizate, înşelând nădejdile şi devenind o adevărată primejdie pentru ţară. Cuvântarea d-lui G. Tătărăscu a constituit, după însăşi, expresia d-lui preşedinte al consiliului de miniştri, o veritabilă „declaraţie de război”. Rămâne să se vadă cum va înţelege partidul liberal să ducă lupta cu acest regim căruia nu-i găseşte ■ decât defecte, şi întrucât va izbuti, să ajungă la un rezultat practic. In orice caz, cu toate nenumăratele întreruperi ale d-lui N. Iorga, cuvântarea fostului subsecretar de stat al cabinetului liberal a fost iul viguros, atac la adresa „ritmului nou”. Guvernul se găseşte, deci, lipsit şi de sprijinul partidului politic cu ajutorul căruia şi-a putut fabrica majorităţile parlamentare. In ceea ce priveşte partidul naţional-liberal, el şi-a mărturisit, prin glasul reprezentantului său, greşala comisă prin susţinerea în faţa masselor electorale a unui guvern de diletanţi şi de vanitoşi, căruia naţiunea nu i-ar fi încredinţat, cu nici un chip, conducerea destinelor ei . .Experienţa acestui regim ne costă mult prea mult, pentru ca partidul liberal să nu aibă o răsputure in faţa ţării, pentru felul cum i-a facilitat trecerea prin faţa urnelor. Căci „ritmul nou” era condamnat prin chiar alcătuirea lui, — și desigur că fără concursul partidului d-lui I. G. Duca, alegătorii s-ar fi trimis încă din iunie, la plimbare V AGATHON ffAvem rolul sclavilor? Primim din public acest articol. Proiectul de lege de impozit excepţional asupra salariaţilor particulari e cea mai îndrăzneaţă manoperă încercată vreodată undeva. Reclamăm înlăturarea proiectului nu cerând mila, cu care n’avem ca face, a guvernului, căruia nu-i recunoaştem calitatea de a ne-o acorda, ci pentru că averea rezultând din valorificarea capitalului nostru, munca şi inteligenţa, nu ne aparţine decât nouă. Statul nu participă cu nimic în această avere . Ne oprim să contribuim, numai o clasă de cetăţeni, pentru că am avut nenorocul să fim cea mai productivă, la umplerea golurilor lăsate prin ignoranţa şi necinstea altora, clamă egalitatea tuturor cetăţenilor, refuzăm să îndeplinim rolul sclavilor antici, stârşi până la epuizarea într’o ţară în care constituţia prototală, în folosul câtorva privilegiaţi. Avem toţi aceleaşi drepturi la viaţă, pentru că Statul îl constituim toţi în aceeaşi măsură; aceste drepturi nu le vom apăra cu ultima energie. Comunizarea forţată a averilor, scuzată, poate, în oarecare măsură, atunci când e rezultatul unei credinţe şi al unui ideal, capătă, in forma în care s-a pus prin noua lege, calificarea de furt. înţelegem, în cazuri grave, care pun în joc existenţa comunităţii, să facem pentru salvarea ei sacrificii materiale, însă numai cu două condiţii: întâi, aceste sacrificii să fie cerute tuturor şi absolut egale pentru toţi indivizii aliaţi în aceeaşi categorie de câştig. înlăturarea dificultăţilor technice de realizare ale acestui punct priveşte exclusiv pecei cari sunt plătiţi şi destul de bine pentru aceasta. A doua, să avem garanţia că banii noştri vor merge numai acolo, unde au fost destinaţi. Iar nu în buzunarele fără fund ale celor cari n’au cu noi nici o altă legătură decât că ne jefuesc fără scrupule. Să se facă socoteala că pentru fiecare individ care, din banii noştri, a depus zeci de milioane în străinătate, au trebuit să sângereze greu zeci de mii de nenorociţi. Fără îndeplinirea acestor două condiţiuni, vom considera orice atingere a averii noastre ca furt şi vom întrebuinţa in apărarea acestei averi orice mijloace pe care legile ni le permit în asemenea împrejurări. Ing. MIRCEA PAUL ANDREESCU Granate Ce s’a ales din manifest? Când a venit „ritmul nou” la Piliere, d. Iorga a scris un imens şi vibrant manifest către „ţeanl” în care anunţa către-acum înainte s’a isprăvit cu moravurile politicianiste, că se va curăţa administraţia ţării de toate elementele rele şi că pe viitor nu se va mai face nici o numire, decât numai pe bază de merite personale, astfel ca să avem şi noi— în sfârşit — omul potrivit, la locul potrivit. . ... . Or, în şedinţa de ori a Camerei, d. Iorga a servit ierii o mare deziluzie. La un moment dat, primul-ministru întrerupându-l pe d. Tătărascu, a spus oratorului liberal: — „Dacă aşi fi un om rău, v’aşi împacheta câteva mii de partizani ai dv. pe cari i-am numit fiindcăerau partizanii dv. şi vi i-aşi trimite la club. Dar nu vreau s’o fac”. Aşadar, acesta e „ritmul nou” ! După cum vedeţi, e foarte nou ! 11 cunoaştem de cel puţin 80 de ani! Apoi, dacă pentru astfel de ritmuri a fost chemat actualul regim la Putere şi dacă pentru asemenea rezultate ai dat d. Iorga manifeste către ţeapă, nu era nevoe de atâta osteneală ! Ne mulţumim cu ritmul vechi şi avem o deziluzie mai puţin. DESCA fii C. Miercuri într-brie «sa» gf .I I .. Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct Administraţia ziarului şi toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In tari 6 Lei In străinătate Regimul parlamentar actual in declin Romulus Georoceanu fost senator Dacă este adevărat că guvernul nu reprezintă voinţa naţională, Parlamentul însă este singurul organ constituţional prin care ţara se manifestă. El este acela care trebue să cenzureze actele abuzive ale guvernului. Poporul român, are ochi aţintiţi asupra reprezentanţilor lui din Parlament şi pretinde să i se apere drepturile constituţionale cu orice sacrificiu. Şedinţele Camerei deputaţilor de la 19 şi 20 Noembrie au fost prilej pentru apărarea unor asemenea drepturi şi mai ales edificatoare pentru tot ce s’a spus acolo. In adevăr, din nefericire, numai un singur deputat, d. C. Xeni, fost ministru şi om politic cu o experienţă adunată zi de de zi, s’a urcat la tribuna Camerei şi a relevat interzicerea întrunirilor cetăţeneşti şi avertismentul dat ziarului „Universul”, de către d. ministru de interne prin d. prefect al poliţiei Capitalei; d-sa a citit apoi manifestul primului ministru către ţară. Din examinarea faptelor şi analiza manifestului, d-sa, a aratat primejdia ce va urma în viitor pentru ordinea constituţională în stat. Chestiunea violării Constituţiei ridicată de d. deputat C. Xeni, a fost combătută de majorităţile parlamentare prin întreruperi şi aplauze deplasate. Aceste întreruperi, şi aplauze au dovedit pe lângă o lipsă şi o necunoaştere a rolului pe care aceste majorităţi sunt chemate să-l îndeplinească. De sigur aplauze eftine au fost sub toate regimurile; ele însă n’au marcat ca azi atâta maleabilitate şi declin politic. Dacă în trecut s’au săvârşit păcate de neertat de a se fi lovit în libertatea scrisului şi a întrunirilor peste prevederile legale, aceasta nu însemnează că dispoziţiunile constituţionale au fost abrogate sau că opinia publică a renunţat la dreptul de a reacţiona. Opoziţia din Parlament, toată, trebuia să se asocieze la comunicarea d-lui deputat C. Xeni, şi să protesteze măcar în ceasul al 12-lea. Ea lipsind de la această datorie s’a prezentat pa faţa guvernului ,şi majorităţilor, divizată şi lipsită de înţelegerea unei probleme aşa de importante ca aceia care a fost ridicată de d. deputat Xeni. Dela războia încoace regimul parlamentar nu s’a prea întărit. O voce sau două, izolate în parlament dacă poate să fie o consolare pentru unii, nu este însă pentru opinia publică, o reacţiune suficientă care să salveze regimul parlamentar. Teroarea miniştrilor de calibrul d-lui Argetoianu, constitui un permanent pericol pentru ordinea constituţională, iar concepţiunile d-lui Iorga în această materie aruncă ţara in anarhie. Chiar dacă am presupune că un guvern pe deasupra legilor, şi pentru necesităţi ca acelea arătate de d. prim ministru, ar lua măsuri, contra acelora cari au abuzat de libertatea scrisului şi de libertatea întrunirilor, ele nu ar aduce nici un folos de vreme ce a fost nevoe să se rupă firul legalităţii. Odată rupt firul legalităţii ne întrebăm cine va mai avea autoritatea morală să-l înoade şi cine ne-ar garanta că el nu va fi rupt a doua oară. Trebue să se ştie că greşelile se răzbună şi că poporul poate să plătească aşa precum, în cazuri identice au făcut mai toate popoarele. Scadenţa acestei plăţi nu o doresc pentru ţara mea şi soarta lui Primo de Rivera nu o doresc conducătorilor de azi.. Ţinem să se ştie că supapa de siguranţă al ordinei un stat faţă de frământările sociale la ordinea zilei sunt întrunirile publice cetăţeneşti cu caracter paşnic şi libertatea presei. Parlamentul în ziua de azi are datoria să se ridice la înălţimea vremurilor în care trăim şi să se apere drepturile acestui popr, dacă nu doreşte ca inutilitatea lui să fie sancţionată chiar de acest regim. D. C. Hamanghi se... explică Proectele d-lui ministru de justiţie şi... conflictul său cu guvernul In preajma redeschiderii Corpurilor legiuitoare, d. ministru al justiţiei era intr’o continuă şi neobişnuită agitaţie. D-sa ţinea ca legile ce-şi propunea să le aducă în Parlament, să fie neapărat trecute în mesaj, în vreme ce guvernul nu le socotea neapărat necesare. Neînţelegerea a pornit de la proectul de unificare legislativă. D. C. Hamangiu a fost nevoit să se plece. Mesajul regal nu a înregistrat procetele „importante” ale şefului departamentului justiţiei. Dar d. C. Hamangiu simţea nevoia să se explice. In acest scop, d-sa a făcut un lung expozeu reprezentanţilor presei, arătându-le un lung pomelnic de proecte, — unele depuse, altele gata să fie prezentate Adunărilor, şi, în fine, cele mai multe, în... studiu. Nu ne putem ocupa de aceste proecte, deoarece nu cunoşteam îndeaproape cuprinsul lor. Aşteptăm textul definitiv, pentru a ne putea pronunţa. Cu toate acestea, nu putem trece cu vederea faptul că titularul departamentului dreptăţii anunţă apropiata votare a uinei legi de răspundere ministerială, sub cuvânt că actuala lege nu corespunde situaţiei actuale. Nu numai că legea n’a fost niciodată aplicată, — pentru simplul fapt că diversele regimuri s’au temut să creeze un precedent periculos pentru ele înşile, — dar, ceea ce e într’adevăr ciudat, este că d. C. Hamangiu se grăbeşte a arăta că prin noua lege se „stabileşte ,, care sunt delictele imputabile miniştrilor”, ocupându-se de „sancţionarea abuzurilor săvârşite de miniştri”. „Unul din delictele cele mai importante”, — se grăbeşte a arăta d. ministru de justiţie, — „este acel al ordonanţărilor peste prevederile budgetare şi în contra legilor”. Mărturisim că avem impresia că d. C. Hamangiu glumeşte. In loc să se fi grăbit să enumere gravele abuzuri ce se pot săvârşi, — şi, slavă Domnului! se săvârşesc în fiecare zi, — cu batjocorirea libertăţilor publice, cu călcarea Constituţieişi a legilor în vigoare, d-sa se emoţionează pe chestia... „ordonanţărilor peste prevederile budgetare”. Crede d. ministru de justiţie că pentru sancţionarea acestui abuz e nevoie de o nouă lege a răspunderii ministeriale? Partea importantă a expozeului e însă cea din urmă. D. C. Hamangiu înfăţişează pe larg stadiul în care se află proectul întocmit de d-sa, — proect actualmente în studiul unei comisului. Asupra lui vor avea să se mai pronunţe barourile şi, — după cum spune însuşi autorulproectului, — d-sa*,vă ajunge la înfăptuirea unificăm „cu concursul tuturor”... Tot e bine că d. ministru a avut inspiraţia să se explice. In felul acesta aflăm şi noi ce preocupări serioase ocupă gândurile guvernului, —■ mai ales pe tema răspunderii miniştrilor! oa