Lupta, ianuarie 1932 (Anul 11, nr. 3046-3071)
1932-01-14 / nr. 3056
ANUL XI No. 3056 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Fe 12 luni *t. P» 8 „ P© 3 ii 800 400 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU* Redacția şi Administrația BDCDrtESTI Str. CONST. MILLE, 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Propus-a d. frigetoianu sprijinul seu unui cabinet de concentrare, prezidat de d. Titulescu! Care putea fi atitudinea d-lui Titulescu ? Comunicatul primului-ministru Primul ministru $i-a descoperit probabil un nou gen literar: acela al comunicatelor politice. E mai mult ca probabil că la retragerea d-sale dela guvern, pe care i-am dori-o cât mai târzie, daca realitatea n’ar arăta-o așa de apropiată —bibliografia celor peste 1500 de publication ale d-sale va fi sporită cu un volum de comunicare, care nu va fi cel mai redus. Cabinetul prezidat de d-sa deține în adevăr recordul comunicatelor, cari, de un timp încoace par a ţine locul baloanelor de oxigen.. Cel mai recent, a apărut aseară şi merită, să fie relevat nu pentru interesul politic pe care-l prezintă, ci pentru starea sufletească pe care o trădează. Agenţia pariziană „Sud-Est” a trimis presei franceze o notă prin care se crede autorizată a dezminţi din cercuri iniţiate ştirea că „ministrul nostru la Londra ar accepta să prezideze un miinister de aşa zisă concentrare cu sprijinul d-lui Argetoianu”. .. Până aici toate bune — şi primul ministru nu are de făcut nici uun fel de comentar acestei dezminţiri. S’ar putea spune chiar că relevarea fără de comentar a acestei părţi din notă agenţiei pariziene, dovedeşte că ea convine preşedintelui consiliului jurii cât dezminte ipoteză că d. Titulescu ar accepta să prezideze un ■ cabinet, de concentrare Cu... „sprijinul” (?!) d-lui Argetoianu.,,,; i-V.. " -La Bucureşti se ştie, din contra, ca şi acum nouă luni. d. Titulescu a, preferat să-şi depue mandatul încredinţat de Coroană, decât să accepte „sprijinul” d-lui Argetoianu în locul aceluia al partidului naţional-ţărănesc şi al parlamentului care era expresia liberă şi reală a ţarei. Dacă n’a acceptat atunci asemenea sprijin, ar fi admisibil oare să-l accepte azi, când experimentul Argetoianu şi-a dat întreaga măsură şi când un parlament trucat prin fraudă şi falsificare a oricărei voinţe libere şi reale a luat locul fostului parlament.? Iată, deci, ca până aci logica e de partea notei trimisă de agenţia pariziană presei franceze şi pe lângă logică are pentru d. Iorga ăvantajul de a-i fi pe plac, daca cumva, cum pare a reieşi din nota acelei agenţii, d. Argetoianu ar fi propus, sau ar fi având intenţia de a-şi propune „spiijinul” unui eventual cabinet Titulescu. Ceea ce preocupă însă pe d-l Iorga, cum trădează clar a doua parte a comunicatului d-sale de aseară, este, mai întâiu, de a arăta că nota Agenţiei „Sud-Est” nu poate fi dată cu ştirea ministrului nostru la Londra. O asemenea afirmare era şi inutilă, nimic din nota menţionată, nepermiţând o asemenea presupunere. Acolo unde d. Iorga devine însă interesant, nu politiceşte, ci ea stare sufletească, este cânddeclară în comunicatul d-sale că „nimeni n’a putut să facă astfel de oferte ministrului nostru laLondra. Se înșală d. lorga. D. Argetoianu e major, vaccinat și de lângă astea, nu prea obicinuit a cere deslegări d-lui lorga când e vorba de a propune cuiva „sprimul” său într’un viitor cabinet de „așa zisă concentrare”. D. Iorga crede oare că dacă recurge la formala stereotipă și perimată că „guvernul actual se bucură de încrederea M. S.” apoi a dovedit imposibilitatea d-lui Argetoianu de a propune „sprijinul” său unui alt cabinet? Că doar d. Argetoianu n’a vorbit de cabinetul actual, care, fireşte că până la ziua şi ora când e în funciune, se presupune că are încrederea regală. D. Iorga „donează” chiar de astădată a nu se mulţumi numai cu încrederea regală (singura cu care se mulţumea până acum!), ci invocă şi „sprijinul tuturor elementelor din parlament, cari înţeleg necesitatea situaţiei”. ‘ Se vede ca d. * * Argetoianu econvins ca amicii săi din parlament înţeleg altfel „necesitatea situaţiei”. In sfârşit, d. Iorga declară că d-sa n’are nici o cunoştinţă despre „condiţii” care ar fi fost puse suveranului de către d. Titulescu în 1931. E foarte probabil ca nici d. Titulescu să nu aibă cunoştinţă de asemenea „condiţii”, ci de acele pe care Ie-a pus celor cu cari a negociat, cum aceştia şi-au pus pe ale lor. De altfel nimic din nota agenţiei pariziene nu arată că aceste „condiţii” ar fi fost puse Coroanei. Atribuirea vine gratuit din partea autorului comunicatului de aseară, care-şi închipuie astfel că a găsit motiv să dea d-luiTitulescu lecţii de ce atitudini pot ori nu pot avea oamenii politici faţă de Coroană. Dar aşa e ca analiza comunicatului arată că, cu toată repetita afirmare a d-lui Iorga că guvernul se bucură de încrederea regală, d-sa nu se bucură de loc de călătoria d-lui Argetoianu şi încă mai puţin de siguranţa că la sfârşitul lui Februarie va putea redacta comunicate ca cel de-aseară? EMIL D. FAGURE Guvern de uniune naţională in Franţa Cabinetul Lava! a demisionat, după ce toţi membrii săi, inclusiv d. Briand puseseră la dispoziţia şefului guvernului demisiunile lor pentru a-i înlesni încercarea ca in conferinţele Internationale la cari se vor pune in discuţie şi spre rezolvare problemele capitale ale reparaţiunilor şi dezarmăreî, guvernul francez să poată vorbi cu maximum de autoritate posibilă. De răspunsul d-lui Herriot, dacă partidul radical-socialist Înţelege sau nu să colaboreze într’un guvern de uniune naţională, depinde hotărirea d-lui Laval de a constitui un guvern de largă concentrare, sau îşi va reface vechiul Cabinet cu oarecari modificări de amănunt. Telegramele Havas menţionează declaraţia d-lui Laval că în urma unei lungi întrevederi cu d. Briand, şeful guvernului a constatat acordul cu ministrul de externe asupra tuturor problemelor discutate. Franţa dă încă odata Înălţătorul exemplu al patriotismului şi înţelepciune politice încercând toate mijloacele şi posibilităţile ca in faţa lumei şi a împrejurărilor excepţionale, guvernul ei să poată apare, vorbi şi acţiona cu autoritatea unui cabinet care are îndărătul său încrederea şi voinţa întregei ţări. Va reuşi cabinetul de uniune naţională forţele politice cpoşiale vor da efectiv întregul lor aport Nu va reuşi, se poate spune de pe acum că Parlamentul va da guvernului menit a reprezenta Franţa la cele două importante conferinţe, o încredere totală, căci, dacă problema alegerilor generale din Main poate impune unora din partide tactica neparticipărei într’un guvern de uniune naţională, solidaritatea franceză în faţa problemelor ce se pun, apare de pe acum câştigată. S. U. R. Un joc neserios , prof. N. Iorga a avut îitr’o bună zi ideea de a porni o vie campanie pentru revizuirea pensiilor. Inspiraţia, cam târzie, — după votarea bugetului şi după închiderea Adunărilor legiuitoare, —i-a prilejuit câteva articole, în „Neamul Românesc”, şi o polemică pe chestia necesităţii amputării pensiilor. Zeloşi, colaboratorii săi din guvern, — s’au grăbit să facă un jurnal al consiliului de miniştri, în vederea aplicării ideii d-lui N. Iorga. Pensiile au fost lovite, — şi d. prim-ministru a avut satisfacţia de a oferi acest cadou de Anul Nou, tuturor foştilor slujbaşi ai Statului.N’au trecut decât câteva zile, şi pensionarii au început să se agite. Economiile făcute pe spinarea lor, îl ameninţau cu mizeria şi cu cerşitul. Şi, d. preşedinte al consiliului, — care se entuziasmase pentru amputarea pensiilor, — a devenit peste noapte adversarul propriei sale măsuri. Sesizat de delegaţia pensionarilor, d-sa a făgăduit să provoace anularea faimosului jurnal al consiliului de miniştri... Dacă n’ar fi vorba de bieţii pensionari, ridicolul în care segăseşte guvernul ar putea face obiectul unor comentarii mai ample. Dar chestiunea, aşa cum se prezintă, nu este decât dovada neseriozităţii acestui regim, care se joacă cu soarta oamenilor, făcând experienţe şi încercări de tot soiul, — luând măsuri pe care le desfiinţează după o zi sau două, — în sfârşit, lovind în interesele funcţionărimii şi ale pensionarilor, fără milă şi fără înţelegere de durerile şi de nevoile lor ! Noi, cari ne-am ridicat de la început împotriva măsurii de a se reduce pensiile, înregistrăm un succes pe care nu ni l-am dorit în clipa când combăteam năstruşnica ideie, a d-lui N. Iorga, pentru bunul motiv că n’o socoteam realizabilă. Reducerea pensiilor, ca şi renunţarea la această măsură, dovedesc cât de serioase sunt hotăririle guvernului şi cât de puţin gospodăreşti sunt măsurile sale ! Ag. Granate Guvernare ideală Guvernul technicienilor m’a convins de un singur lucru : că o ţară poate merge şi fără miniştri. Să stabilim care e situaţia in momentul de faţă: Ministrul de interne e in concediu; Ministrul de finanţe e în concediu; Ministrul de Domenii e in concediu; Ministrul Sănătăţii publice e în concediu. Ministrul de Externe e bolnav şi nu poate lucra. Ministrul de Justiţie abea s’a instalat şi nu ştie de unde să înceapă. Vreo 2-3 subsecretari de stat surii cu calabalâcul pe drum şi nu s’au instalat încă acolo unde au fost mutaţi! In schimb d. Iorga lucrează pentru toţi — adică s’a retras la Vălenii de Munte şi scrie zilnic câte un articol de o şchioapă, dar totdeauna frumos, pentru „Neamul Românesc”! Şi totuşi trăim! După experienţa cu guvernul technicienilor, eu cred că România poate fi condusă, cel puţin tot aşa de bine, şi de statuile de pe bulevard! Garanţie e In faptul că românul are şapte vieţi in pieptu-î de aramă şi deci nu piere! DEŞCĂ Creionul actualităţii Un nou plagiat A. C. CUZAI Şefule, tini nici inlăntru, nici în mi-au plagiat-o Hittler şi Urvening. eu iam spus să nu plati fără... Acuma soluţia 'joî ianuarîe 1932 FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct Administraţia ilarului şi toate agenţiile de publicitate 3 Le număr««S Lei In străină tat® bir&ctm Regimul stării de asediu Incidentele dela Tighina şi Soroca, nu justifică luarea unei măsuri atât de grave loca nu se cunosc amănuntele complecte ale sângerosului incident care a costat viaţa a şase tineri, pe malul Nistrului. Totuşi, in cursul zilei de cri s’a putut stabili una din împrejurările care vor da de gândit până şi celor înclinaţi sâ reducă lucrurile la un simplu incident de frontieră: anume, că victimele au fost Împuşcate din faţă, dar lovite de gloanţe în piept şi în inimă. Ceea ce presupune că nu era vorba de nişte fugari, şi nici măcar de contrabandişti cari nu s’ar fi supus somaţiunilor legale... Coincidenţa ciudată care face însă obiectul comentariilor, — tocmai prin anunţarea acestei măsuri excepţionale, în aceiaşi zi in care se petrecea tragedia dela Soroca, — e chestiunea reintroducerii stării de asediu in Basarabia. Poporul nostru, „de voie bună”, cum l-a caracterizat d. prof. N. Iorga, — a încetat brusc de a mai fi păzitorul ordinei şi al legalităţii.. Guvernul a întocmit decretul, — care, după câte se afirmă, — vrea să extindă în aşa fel zona stării de asediu, încât să înglobeze şi Chişinăul. Se vorbeşte chiar, ca întreaga noastră provincie dintre Prut şi Nistru să fie din nou fericită cu suprimarea libertăţilor cetăţeneşti şi cu aproape o duzină de curţi marţiale...^ * . Decretarea stării de asediu presupune existenţa unei grave şi permanente primejdii. Or, pentru justificarea acestei măsuri extraordinare, guvernul citează numai incidentele dela Tighina şi de la Soroca. In cazul acesta nu rămâne decât două alternative: ori explicaţiile regimului actual sunt nesincere, ori lămuririle date, sunt insuficiente ! Intr’adevăr, dacă uciderea celor 6 copilandri din Soroca s’a întemeiat pe argumente tot atât de serioase ca acelea care au dus la alarma în jurul incidentului petrecut la 13 Decembrie, la Tighina, — atunci explicaţiile ministerului de interne nu numai că nu sunt sincere. Ele ne pot face să bănuim, deopotrivă, pericole pe care guvernul tinde să le ascundă opiniei publice, precum şi slăbiciunea atorităţilor şi reprezentanţilor administraţiei „ritmului nou”. Informaţiile pe cari le deţinem de la corespondentul nostru din Tighina, Ug, arată însă că la„13 Decembrie n’a fost vorba la Tighină de o manfestaţie cu caracter comunist, , ci de un simplu conflict de muncă. Patroana unui atelier de croitorie, nu se mulţumea să exploateze lucrătoarele, silindu-le a munci până aproape de miezul nopţii, dar nu achitase salariile de luni de zile. Poliţia a procedat la arestarea, în bloc, a tuturor lucrătoarelor, “ care declaraseră grevă. O delegaţie a sindicatului de breaslă, prezentându-se chesturii, spre a cere eliberarea lucrătoarelor, — n’a găsit pe nimeni în localul poliţiei, fiind zi de sărbătoare. Luând drumul închisorii, — unde socoteau că vor găsi vreun reprezentant al autorităţilor, — delegaţia a fost întâmpinată cu focuri de revolver de către... contabilul, nn panică, al închisorii. Delegaţia, s’a împrăştiat. Poliţia, prevenită telefonic, a procedat la cercetări sumare şi la o adevărată vânătoare de „vinovaţi”, arestând câteva sute de persoane. A doua zi, majoritatea celor „reţinuţi pentru cercetări” a fost eliberată, rămânând arestaţi numai 27 de inşi, cei mai mulţi în vârstă de tălăi ani. Mandatele de arestare au fost apoi confirmate în bloc, în vederea continuării instrucţiei, — ceea ce nu constitue vreo dovadă a vinovăţiei lor. Atât... Dacă e ceva grav în această afacere, este procedeul întrebuinţat faţă de lucrătoarele arestate ; — în nici un caz situaţiunea nu Îndreptăţea alarmismul tehnicienilor şi specialiştilor din guvern ! Nu vrem să impietăm asupra anehetei ce se va face la Soroca. Nici măcar nu ne vom arăta uimirea ca victimele au fost imediat transformate în cunoscuţi comunişti şi contrabandişti”. Să se facă lumină deplină, pentru ca să putem trage concluziunile necesare, cu cunoaşterea tuturor amănuntelor acestei impresionante drame, pe care chiar un senator guvernamental, d. D. Iov n’a ezitat s’o numească, printr’o telegramă adresată presei, „măcel”. Deocamdată, tehnicienii dela putere au găsit „soluţia”: se va decreta regimul stării de asediu, — ca şi cum cu introducerea rigorilor acestui, regim excepţional, ţara ar avea ceva de câştigat, — atât în ceea ce priveşte liniştea internă, cât şi in ceea ce concert pe efectul pe care il va avea peste hotare ! Guvernările populare, democratice şi hotărîte să respecte Constituţia şi legile ţării, n’au nevoe de arma stării de asediu spre a gospodări nevoile Statului. Nici ca diversiune, nici ca măsură de apărare. E bine ca guvernul să se chibzuiască de zece ori, înainte, de a trece la o asemenea măsură excepţională ! GEORGE SILVIU La muzeu! D. Meteş, subsecretar de stat şi până acum consideraţi ca miniştri onorific, a fost trecut de la intrene la culte, şi însărcinat cu supravegherea... bibliotecilor, arhivelor şi muzeelor statului. Era nevoe oare de un gogeamite subsecretar de stat, pentru aşa ceva? De altfel, ştiam că d. Fortunescu, fost secretar general, a numit de guvernul absurdităţilor technicianiste, băgător de seamă asupra bibliotecilor şi muzeelor. Dar avem oare atâtea muzee şi conţin ele aşa comori de artă, încât să fie nevoe nu numai de un simplu conservator, ci de un secretar general şi de un subsecretar de stat? Dacă nu era iniţiativa particulară a d-lui Sima, mi se pare că d. Meteş nu prea ar fi avut ce să supravegheze azi. Sau poate, e vorba de muzeul anatomic şi de monştrii, şi de atunci ne întrebăm de ce n’a fost, în acest caz, mai bine, numit subsecretar de stat, un doctor, sau, ca technician, directorul circului Sidoli? Guvernarea asta technicianistă, numind un subsecretar pentru supravegherea bibliotecilor și arhivelor inexistenta, scoboară la zare prestigiul subsecretarilor, cari erau S.V. Vom ști că de aci Înainte, un subsecretar nu mai e decât un partizan oarecare căruia i s'a oferit o sinecură, dându-i-se o misiune fictivă, aşa cum unele partide din trecutul caragealesc al politicei noastre, făceau agenţi de siguranţă din toţi bătăuşii lor. " Un subsecretar de stat a... muzeelor! E şi grotesc şi ridicat. E o adevărată sfidare, adusă mizeriei celor ce eu li se plătesc lefurile. Subsecretarul de stat al pinacotecei?... Dar acolo era de ajuns un uşier, care să şteargă de praf cele 2—3 pânze ale statului şi să vegheze să nu le, evaporeze politicienii. Muzeele din Ardeal? Acolo sunt, în adevăr, unele interesante. Dar aceasta nu justifică crearea unui subsecretar de stat, ci mai bine ar fi ferite de un amestec prea mare al Statului. Așadar, guvernul își plasează technicienii la muzeu. Acolo le este, de altfel, locul. E chiar timpul ca întreg acest guvern, unic și ne mai văzut, să treacă la muzeu. E războiul inevitabil ? O interesantă analiză şi un îngrijorător pronostic Speranţele şi temerile unui scriitor vienez Sunt abia câteva săptămâni de când savantul Einstein a atras atenţiunea, într’un mare cotidian din New-York, asupra unei cărţi de cel mai mare interes şi de cea mare acută actualitate. Pacifist fanatic ,şi, constant, pe lângă preocupările sale de ştiinţa pură, autorul teoriei relativităţii (care, în treacăt, fie zis, modificându-şi recent teoria a dovedit ca până şi relativitatea ei relativă) a comentat pe trei coloane în New York Times răs ■punsul de proporţiile unui volum pe care austriacul Ludwig Băuer îl da acestei simple şi înspăimântătoare întrebâri: Vom avea sau nu război ? Şi în adevăr cartea interesantă şi demnă de toată atenţiunea pe care i-a acordat-o nedesrimitul pacifist Autorul? Ziarist ca profesiune, socialist ca înregimentare politică, austriac de sângeri deci german în structura-i spirituală. Dar Ludwig Bauer e în acelaş timp şi un om foarte curios. Fiindcă deşi încadrat de toate aceste atribute, autorul „Războiului de mâine” se comportă totuşi ca un— sa zicem — perfect francez. De ce? Fiindcă scrie cu o apreciabilă nervozitate sti-tistică; fiindcă expune în mod clar şi simplu cea mai complicată chesiine; fiindcă deşi vorbeşte de problema economiei europene, de reparaţiuni, de datorii, de producţie şi consumaţie, e — nu întrebuinţează totuşi nici o cifră, — nici o statistică, nici un calcul. Şi în sfârşit, Ludwig Bauer e un austriac de curioasă intelectualitate franceză fiindcă are curajul de a nu ocoli contradicţiile fatale şi a le accentua acolo unde trebue. Căci, cum altfel voiţi să caracterizăm atitudinea unui om care — socialist şi german— demonstrează totuşi falimentul socialismului şi fundamentala nedreptate a Germaniei în toate revendicările pe care le afişează?. * Aşadar, acest Ludwig Bauer, care cel puţin nu va putea fi acuzat de o postură subiectivă, analizează într’un volum apărut de curând şi în traducere franceză, eventualitatea unui nou şi apropiat războiu. Este oare pacea asigurată? Nu, cumva toate conjuncturile şi toată politica europei ne împing din ce în ce către o nouă catastrofă, şi mai grozavă decât aceea din 1914? ’Cari sunt speranţele padL şî cami pericolele cari o ameninţa? Să procedăm sistematic. începem, conduşi de Ludwig Bauer, cu cele dintâi. .. ' / Speranţe: Societatea Naţiunilor. Da, dar nu aceea care exista astăzi pe malurile Genevei- Fiindcă această Societate a Naţiunilor care nu e decât un loc de rendez-vous, de propagandă şi de revendicări pentru diplomaţia universală, e clădită pe ceva şubred, pe un contrast, o instituţie care pretinde să realizeze o acţiune internaţională cu oameni de cea mai autentică expresie şi de cea mai profundă esenţă naţională. Şi apoi, Geneva e neputincioasă.Fiindcă n’are posibilitatea sancţiunii. A! Definiţi pe agresor şi codificaţi pedepsirea lui printr’o blocada economico-politică, şi atiinci Liga Naţiunilor, va putea împiedica războiul. Dar aşa, cu Anglia care dă din umeri, cu Statele-Unite care se desintereseaza şi cu celelalte naţiuni care cred că instituţia de la Geneva e făcută pentru a i se cere şi nu pentru a veghea permanent şi indiferent de orice consideraţii la împiedicarea războiului. Societatea Naţiunilor nu poate disemna o speranţă. Şi atunci? Ce mai rămâne? Sentimentul umanitar pacifist? E dezorganizat şi mult prea slab. Internaţionala creştinismului? Dar cea mai puternică biserică, aceea papală, e ia decădere şi e supusă compromisului. Mai mult chiar, insăşi biserica din Roma doreşte războiul sperând astfel că sentimentul religios ,va reveni poate masselor îndepărtate azi de Dumnezeul catolic. Internaţionala socialistă, — „roză” cum o numeşte Bauer? Nimeni nu va putea nega că socialismul. — cel puţin în ce priveşte concepţia sa faţă de războiu. — a dat faliment. N’au fost socialiştii aceea cari recurgând la diverse compromisuri cu burghezia, — pentru a se înfrupta din „farfuria cu unt” au votat credite de războiu Germaniei? Nu e astăzi socialismul o nouă faţetă a regimului burghez, şi mai există oare un cât de mic aflux de tineret către armata obosită şi falită a socialismului? A mai rămas internaţionala banului. Lucru, curios însă: capitalul a dovedit totdeauna că nu-şi cunoaşte interesele. E adevărat că astăzi capitalismul are un războiu cel mai mare duşman. IT va evita deci?. Nu credem. Fiindcă un mare duşman al capitalismului e şi regimul sovietic, căruia totuşi, printr’o bizară orbire, şi lăcomie, tocmai bancherii ii dau concursul cel maipreţios. Banul,cu toată forţa lui nu poate constitui din cauza freneziei-afacerilor- ,şi-a câştigului. (Continuare în pag. 11*a). J