Lupta, septembrie 1932 (Anul 11, nr. 3249-3274)

1932-09-15 / nr. 3261

ANUL XI No. 326T CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni............................................... 800 Pt 6 „ » 400 Pe 3 .......................................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Mille. 12 (Sărindar) 4 PAGINII­LE» 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Reînvierea militarizmului german ■ MSe»u» ■ 1 ■■ 0 Românie întregită, tare inlăuntru şi în afară Acţiunea internă şi externă a­­Germaniei trebue să ţie trează atenţia tuturor statelor intere­sate la noua aşezare a Europei. .Felul cum preşedintele Rei­­ch-ului a uzat de dreptul de di­zolvare a Reichstagului dove­deşte că Constituţia de la­ Wei­mar a încetat de a fi o piedică în calea restaurărei militariz­mului german. Dacă de la această restaura­re la aceea a Hohenzollernilor pe tronul Germaniei distanţa va fi mai lungă sau mai scurtă — lucrul nu are prea multă impor­tanţă. Esenţial rămâne că forţele vechiului militarizm german s’au reînchiegat şi că guvernul von Pappen, menţinut cu orice preţ de preşedintele von Hin­­denburg, şi-a preparat situa­­ţiunea internă prin nota adre­sată Franţei spre a reclama spo­rirea armamentelor — ceea ce înseamnă intenţia de a înlătura stipulaţiunile tratatului de­­Versailles. De fapt ne aflăm în faţa unei reacţiuni a forţelor militariste susţinute de marea industrie germană, de organizaţia „Căş­tilor de oţel” şi de naţiona­lismul prusac al lui von Hil­genberg pentru a opri, în mo­mentul lui culminant, asaltul hitlerismului pentru a pune mâ­na pe putere. Valul hitlerist apropiindu-se de conducerea Reichului, marea industrie şi militarizmul oficial, şi-au dat mâna spre a face dig împotriva lui. Hitlerismul a fost bun ca in­strument împotriva social-de­­mocraţiei şi a comunismului. Când a fost *-~ă, vorba să ajun­gă cârma statului în mâna na­­ţional-socialismului, marea bur­ghezie şi militarizmul s’au regă­sit spre a bara drumul şi a-şi instala la putere echipa von Pappen. Hotărârea cu care preşedinte­le Hindenburg a uzat de dizolva­rea Reichstagului abea ales, a­­rată iluziile cu care trăia hit­lerismul. Nu numai că guvernul von Pappen nu s’a gândit o clipă a trece conducerea în mâinile lui Hitler, dar tinde la o schimbare a legei electorale în sensul de a scoate din joc clientela electo­rală hitleristă a tinerilor între 20 şi 24 de ani, fixând această din urmă vârstă ca minimum pentru exercitarea dreptului de vot. Iar pentru a întenşi trecerea în massă a hitlerismului flotant la naţionalismul militarist al „Căscilor de Oţel’­ guvernul Papţ­en a făcut odată cu lovitu­ra dizolvărei Reichstagului lo­vitura reclamării dreptului ca Germania să-şi sporească înar­mările. ’ Răspunsul Franţei că o ase­menea pretenţiune ar însemna a transforma conferinţa interna­ţională a dezarmărei în una d­e înarmare, a avut de consecinţă, că deocamdată guvernul von Papen, care-şi rezervă studie­rea amănunţită a răspunsului francez, să suspende participa­rea sa la conferinţa de dezarma­re, cu adausul totuşi că nu se va desinteresa nici de­cum de lucrările conferinţei. E posibil ca momentan de­mersul german pentru înarma­re să aibă mai mult un caracter politic intern, în vederea colec­­tărei de voturi naţionaliste în viitoarele alegeri pentru Reich­­stag. Dar e neîndoios că o vic­torie electorală pe această temă ar fi o etapă decisivă pentru re­­într­onarea militarizmului în po­litica Reich-ului şi un avertis­ment oficial la ce se poate aş­tepta din partea Germaniei aşe­zarea actuală a Europei. Când luăm act de toate aceste evenimente, ne dăm şi mai bine seama de nebunia­ ce ar însem­na o închidere a României în­tregite înlăuntr­ul hotarelor ei pentru o politică de izolare şi de refacere fără colaborarea in­ternaţională. Răspunsul Franţei, care ră­mâne fidelă sforţărilor interna­ţionale de pace sintetizate în Liga Naţiunilor şi conferinţa de dezarmare, denotă cât de înţe­leaptă a fo­st calea adoptată de actualul guvern ca România nu numai să nu se despartă în aceste momente de colaborarea internaţională pentru refacerea ei financiară ei s’o strângă şi mai mult, iar în ce priveşte ac­ţiunea externă, statele cele mai interesate la menţinerea şi con­solidarea noului aşezământ eu­ropean s’o facă mai unitară ca oricând. EMIL D. FAGURE Sa fugim de politica Mizil Oraşele au soar­ta şi renumele­ ase­mănătoare oamenilor. Oricât te-ai strădui, oricât te-ar re­volta, oricât te-ar dispera, la un mo­ment dat porţi o poreclă ca o etiche­tă. Cineva te-a văzut Intr un anume fel şi fără să Ştii, în clipa aceia ţi s‘a pecetluit soarta. Eşi din anonimatul celor mulţi, dar eşi schilod. De Mizil s‘a râs totdeauna. In primul rând şi-a bătut joc de el răposatul Ra­­netti. Toate ironiile lui au prins şi s'au Împrăştiat somptuos, graţie „Fur’nicel“. Nimeni n’a mai luat în serios de atunci bietul orăşel. Nici măcar cei ce au fost chemaţi şi plătiţi de stat, ca să-l îngrijească. Nu ştiu cum va fi fost altă dată. Ii'am văzut Insă Dumineca trecută. Din goana acceleratelor îmi plăcuse totdeauna lunga alee de piepi înalţi, paralelă cu mersul trenului. Alee aşeza­tă In dosul umilului peron de gară mică. In soarele după amiezelor lămuream strălucind şi câteva acoperişuri de ta­blă albă sau roşie, prididite de năd­a­­da vegetală a pomilor. Duminecă am scoborât insă din per­sonal. Venisem pentru câteva ore la Mizil. Din dosul gării începea într'ade­­văr frumoasa Înşiruire de plopi. Şo­seaua nu era însă decât o largă dos­­peală de praf gros, adânc, necunoscut de adânc. Aşezat pe şes, căldura e sahariană şi orice vânt mai îndrăzneţ, un teribil Simon. Dar oraşul, Doamne ! Oraşul... N-am văzut nici­odată ceva mai în­grozitor, mai suprem de urât. Nu sunt case la Mizil, ci cocioabe imunde, dă­răpănate, chircite, căzute într'o rână. Prăvăliile — dacă se mai poate da acest nume tarabelor, unde se vinde, se oferă un obiect sau un aliment oa­recare trecătorului — stau poticnite strâmt pe laturile străzilor grețoase. Ceva negru, cleios, murdar, pe ziduri, pe obloane, pe ferestre, pe infirmele rămăşiţe de firme. (Ce cataclism în­grozitor a răvăşit aci aşezarea vremelni­că a oamenilor ?) Neglijenţa, tembelis-r­mul cel mai oribil, pare să prezideze — de câtă şi câtă vreme?—la tot ce exis­tă in acest târg. Nici florile, nu sunt parcă la fel cu cele din alte locuri. Un pârjol nemilos le-a secătuit de ori­ce urmă de vlagă. Oamenii sunt urâţi, negri, murdari... O versiune : „locuitorii Mizilului sunt un număr de 4000 , o mie români, şi trei mii ţigani!“ La propriu,­­la figurat? Cine ştie ! Ceea ce vede och­iul unui străin, oricât de prevenit ar fi el, e în­să cu adevărat ...o şatră ţigănească, în stil mare Am aflat, că actualul primar, se strădueşte din răsputeri să facă ceva pentru mult oropsita sa urbe. Splendi­dă iniţiativă, dar numai de ar reali­za-o cât de cât. Impresia, pe care ţi-o dă acest orăşel e aceia că toţi locuitorii sai s‘au con­centrat să-l menţină in cât vr­ai idilică... murdărie. Oare proverbiala lene şi nepăsare orientală să se fi cuibărit toată la Mi­zil?Şi ce frumoase sate sunt in jurul lui: Baba-Ana, Cireşanu, Mărăcin... cu case mari, de piatră, foarte curate, foarte arătoase, cu frontoanele din lemn lu­crat ca un traforaj.­­ Ogrăzi îngrijir împrejmuite, uliţe cu pământul bine bătătorit şi minuţios măturat. Flori multe, simple, în luna aceasta bogată a anului. Iar de jur împrejur şi minunate, câmpii întinse, pe c c­are mai sunt sau au şi fost culese roadele unui hernic pă­mânt negru. Mizilul e inima unei regiuni atât de bogată, iar­ el e atât de sărac, de... ţi­gănos ? Era lună plină. Duminecă seara. Poezia ei nu acoperea însă nimic în târgul­­ sdrenţăros. Acceleratul care m-a dus apoi — după nuinai câteva ore de lipsă — din nou la Bucureşti­­mi s‘a părut • cel mai strălucitor salon din lume, cel mai somptuos decor de frumuseţe, rânduiială şi eleganţă. O TIU A iHZUCj­.«tlLViII ­ înviorarea de la Bursă Ni se scrie din public. Înviorarea bursei face ca un val de optimism să se reverse asupra întregii noastre vieţi e­­conomice. Fermitatea externă în special la petroliferele mondiale, a avut repercusiuni imediate asupra cotei acţiunilor noastre petroli­fere. Astfel "Astra Română” co­tează 560 dela MO, „Creditul Minier” (fără nici o justificare) 155 dela 90, „Steaua Română” (fără nici o justificare) 220 dela U5. Bancarele au urmat și ele la un moment dat ascensiunea lor normală. Au avut astfel: „Banca de Credit Român” 260 dela 180, „Banca Românească” 270 dela 180. Iar „Reşiţa” s’a ridicat la 200 dela 130 cu tendinţă, după apa­renţă, foarte fermă. Dacă nu era azi la noi pro­blema devizelor care permite intrarea devizelor dar nu şi transfer­ul lot liber, toate acţiu­nile mai sus cotate ar fi avut dublul cursurilor actuale, indi­ferent de cota Paris, Zürich sau Haga, întrucât specula decide şi nici de cum logica. Noţiunea baissist sau haussist fiind totdea­una numai funcţii economice de cerere şi oferte. Lipsa notorie de bani e o vor­bă reală curentă, întrucât circu­laţia de azi întrece circulaţia din 1929 anul cursurilor de oţel dela bursă. Neîncrederea şi depresiunea mondială, au făcut ruina mili­ardelor dela bursă, iar nici­de­­cum lipsa banilor. Bani sunt! Azi sunt şi la bănci! Dar în situaţia de azi a bur­sei noastre e o mare anomalie şi anume: Necotarea tuturor acţiunilor româneşti. Din moment ce Camera de comerţ dă autorizaţia de consti­tuire a indiferent cărei socie­tăţi pe teritoriul român sec, tre­bue imperios ca acea acţiune să coteze la CORBEILLE la ofi­cial căci altmintrelea subscrii­­torii şi deţinătorii sunt ruinaţi. Doleanţele marilor detentori de valori bursiere este ca Sindi­cul Bursei, Camera de comerţ şi ministerul de industrie şi co­merţ să se sesize şi să facă aşa ca anomalia necotării oficiale a hârtiilor româneşti la bursa noastre să înceteze. într'',câit e păcat încrederea arăt­ă la un moment dat bursii noastre să ruineze pe detentorii de va­lori necotate din cauze diferite la bursă. O oră de cotare pentru valori neînscrise, ar fi îndemn de noui operaţiuni, cari ar mai desmorţi întreaga bursă, adu­când un numerar nou care rulat tricontinu ar fi o sursă de câş­tig pentru atâtea categorii de comercianți ai banului. " : ' ’ v. AZANA primul-ministru spaniol va veni cu o serie de măsuri cari să asigure ordinea internă. Habsburgii şi statele succesoare Ceea ce a îndemnat de­sigur pe un colaborator al „Patriei” din Cluj să facă asupra ceremo-* niei de la Moedling pentru bote­zul fiului arhiducelui Anton de Habsburg şi a prezenţei mi­nistrului României la Viena la această ceremonie comentariile reproduse ori de noi, e de­sigur interesul ca să nu se interprete­ze greşit sau tendenţios aseme­nea evenimente de ordin strict familial, ceea ce anumite cercuri sunt totdeauna dispuse a face. Dacă prezenţa Reginei-mame Maria la acest botez era din cele mai fireşti, actul de curtenie al ministrului României la Viena era tot atât de natural, cum o şi relevă un comunicat al guvernu­lui nostru adresat ori după a­­mează presei. Se pare însă că apariţia pe te­ritoriul ceho-slovac a archidu­­celui Anton de Habsburg ca pilot al avionului care a transportat pe Regina Maria la Carlo-Vivary (Karlsbad) a fost considerată de autorităţile ceho-slovace ca o contravenire a arhiducelui la prohibirea strictă a teritoriului pentru membrii familiei de Habs­burg. Aceasta n’a împiedicat au­torităţile ceho-slovace a arăta toată curtenia Reginei-mame Maria a României. In ce pri­veşte însă pe arhiducele Anton de Habsburg, el a părăsit chiar a doua zi teritoriul Ceho-Slo­­vaciei. Statele succesoare ale Ceho Slovaciei nu pot avea două politici faţă de membrii familiei de Habsburg, ci una singură . Politica interzicerei oricărui a­­mestec al Habsburgilor în trebu­rile interne sau externe ale sta­telor succesoare ale fostei mo­narhii habsburgice. Tot ce poate da loc la comen­tarii şi interpretări în acest sens, e bine să fie evitat. Şi cu aceasta, credem închis aşa zisul incident de la Moedling, sau de la Carlo-Vivary. Lt. „Inchizitorii dela Athenee Palace“ Printr’un adevărat miracol, — datorită poate diverselor grefe... politice, — stilul d-lui prof. N. Iorga a întinerit cu un sfert de veac. N’o constatăm numai noi cei deprinşi cu tonul articolaşe­lor semnate cu steluţă, — în vremea de dulce gospodărie rit­­mistă. Au observat-o şi alţii. Căci, — spre deosebire de proza de până mai­eri, din fruntea „Neamului Românesc“, — oficio­sul d-lui prof. N. Iorga publică numai editoriale dârze, patriotice şi dojenitoare... Dârze, — fiindcă, de? dom­nul profesor are de ce să fie su­­părt­at: puterea, nu se recucereşte cu una, cu două! Patriotice, — fiindcă aşa-i stă bine rumânului: la supărare, merge şi niţică teo­rie!... Dar... dojenitoare — vă veţi întreba dv.? Evident! Doja­na acordă o superioritate celui ce-şi arogă dreptul de a se răfui cu toată lumea. Astfel, se reface o virginitate politică îndoelnică... Dârzenia, patriotismul şi tonul dojenitor au întinerit stilul ma­estrului de la Văleni. Par’ca ne­am afla in preajma unei repre­zentaţii franţuzeşti la Teatrul Naţional. Şovinismul şi huliganis­mul îşi sumecă mânecile, apro­­vizionându-se cu bolovani Argu­mentul bâtei șueră prin aer. Suntem ..vasali“... Liftele spur­cate trebuesc alungate. Lepra străină trebuie înlăturată. Buru­ian a privit... Candela dragostei de țară, reaprinsă. „Inchizitorii de la­ Athénée Palace“, — domnii cari trec subt control întreaga noastră gospodărie" — pălmit­­esc demnitatea naţională. Trăim vremurile dureroase „ca atunci când un Capugi-başă venia cu firman dela Stambul pentru a examina gestiunea unui domn pârât“... Nu vrem să ne pierdem în co­mentarii. Cât strică şi cât fo­losesc ţării atacurile „Neamului Românesc“ se va vedea. Noroc că lumea nu le prea la in­ serios. Intr’altfel ce trebuie să gândeas­că aceşti oaspeţi, — ceva mai pricepuţi decât „specialiştii“ şi „technicienii“ trecutei guvernări, — veniţi din încredinţarea su­premului for internaţonal? Că d-lui prof. N. Iorga îi dis­place munca experţilor străini? Era fatal. Oamenii aceştia, com­petenţi, scormonesc prea adânc în anarhia şi desmăţul regimu­lui „ritmului nou“... Dar a ţine limbagiul „Neamului Românesc“, este a ofensa pe toţi factorii de răspundere,­­ a învăţa şi pe d. Titulescu şi pe d. Alex. Vaida cum trebuie să-şi iubească ţara, — şi, mai ales, a răspândi în ju­rul statului nostru o atmosferă de balcanism, de şovinism, de xenofobism, de trivialitate! „Inchizitorii“ de la Athénée Pa­lace, — înconjuraţi, după expre­sia d-lui N. Iorga, de un „guvern al tuturor prosternărilor“, trebuie lapidaţi. Nu ştim dacă între o­­norabilii experţi ai Societăţii Na­ţiunilor sunt şi câţiva domni cu barbă. Succesul unei diversiuni patriotice ar fi extrem de uşor de realizat. „Ei lucrează asupra abuzurilor şi asupra mizeriei noa­stre“, afirmă monitorul fostului preşedinte al consiliului. Ce mai aşteaptă „băeţii“? Pe ei!­­ G. S. Granate Duel ? Un deputat lupist a desvoltat de la tribuna Camerei o interpelare asupra celor ce se petrec la cazinoul din Sinaia. In cursul cuvântării şi date fiind faptele expuse, interpelatorul a întrebuinţat şi câte­va expresii mai apăsate, cari n’au plăcut, bine ’nţe­­les, celor puşi in cauză. Doi din a­­ceştia, conducători ai Eforiei, i-au trimis interpelatorului martori, ca să-l scoată pe teren, deşi mult mai nimerit ar fi fost să producă mar­tori din cei cari să dovedească că nu sunt vinovaţi de cele ce li se impută. Să zicem că interpelatorul ie­se pe teren, se bate şi moare! Ce se dove­deşte cu asta? Că Eforia n’a fost frustată, că la casinoul din Sinaia lucrurile se petrec corect ca la Aca­demia Română? De aceea foarte bine a făcut d. dr. Lupu c’a dat un ordin de zi pe mi­ca d-sale oștire de parlamentari prin care avertizează că deputatul lupist care ar primi să se bată in duel va fi exclus din partid. Intr’adevăr, dacă după fiecare in­terpelare, ar urma să fie omorât cate un deputat, atunci drepturile Parla­mentului și imunitatea parlamenta­rilor ar fi complect anihilate, deşi unele interpelări sunt atât de anoste, că interpelatorul ar merita să fie ni­ţel asasinat! Cine e învinuit de fapte incorecte sau infamante, are destule căi legale de apărare. Ar fi puţin cam exagerat să plasezi un glonte sau un vârf de spadă in pieptul unui reprezentant al na­ţiunii, de dragul ruletei sau al baca­­ralei! — Faceţi jocurile, domnilor — dar fără duel! DESCA C. Joi 15 Septembrie 1932 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct Administraţia ziarului şi toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul în ţară 6 Lei în străinătate Creionul actualităţi Atac direcţi TANCRED CONSTANT­INESCU. — Aşa­dar, d-le ministru, cine nu-şi achită impozitele, nu poate nici vota, nici nu poate fi ales. Am înţeles, vrei să mă scoţi din viaţa politică ! Teatrul sovietic fără autori! Un senzaţional articol al regisorului Mayerhold Celebrul renovator al teatru­lui rusesc regisorul Mayerhold deplânge într’un articol apărut în presa mondială şi care a stâr­nit o enormă senzaţie în cercu­rile artistice starea critică în care se află teatrul sovietic, im­pus de actualii şi aprigii condu­cători, de­oarece se găsesc prea puţini autori în stare să alimen­teze producţia „â these” impusă de bolşevici. Oridecâte ori călătoresc în ţă­rile apusene, aud tot timpul, pu­­nându-mi-se întrebarea: „In ce mod conduceţi propriul dv. tea­tru la Moscova. „Cum e cu pu­tinţă, faţă de atotputernicia sta­tului să conducer im teatru în * anul comun, din care sunt plă Rusia sovietică ?” „Statul sovietic, răspund eu, se îngrijeşte de toate cele. To­tuşi, teatrul în Rusia sovietică este, în momentul de faţă, com­plect independent de tutela sta­tului. Autorităţile sovietice se măr­ginesc să înzestreze teatrele cu mijloacele financiare necesare. La Moscova sunt cel puţin o du­zină de teatre subvenţionate de­­stat. Comisarul poporului pen­tru Artele Frumoase, numeşte directorii cari au, apoi mână li­beră pentru alegerea colabora­torilor săi. Veniturile statului merg la un tiţi directorii şi artiştii. In cazul unui deficit, sare statul imediat, într’ajutor. VEDETA SI FETELE DIN COR Nu avem nici un fel de „stat”. Cei mai de vază artişti primesc la noi o leafă lunară de 450— 500 ruble şi nici o „fată de cor” nu primeşte mai puţin de 100 ruble. In America, se ştie, o vedetă câştigă 5000 dolari pe săptămâ­nă şi o „chorus firi” abia 20 do­lari. Asemenea diferenţe nu se pomenesc la noi. Talentul este apreciat la noi, însă sistemul a­­merican al deosebirilor de ga­juri nu ne spune nimic. In teatrul meu sunt 1200 lo­curi. Cele mai scumpe costă 3.50 ruble, cele mai ieftine 70 co­peici, deci 100 lei și 20 lei. Sala e totdeauna plină, deoarece sin­dicatele de lucrători cumpără a­­proape toate biletele, cari nu s'au vândut în cursul după a­­miezii. Se vorbeşte, în toate ţările, mu­lt despre criza teatrului. Şi că Americii, la 15 Decembrie curent suma scadenţei bianua­le din datoria sa de războiu că­tre Statele Unite. Precizăm, în cazul când ne­am ţine de litera tratatelor, căci nu încape îndoială, pentru ni­meni, că acordul de la Lausan­ne, care a redus datoria germa­nă la 3 miliarde mărci-aur, cu un moratoriu de trei ani, a cre­­iat o situaţiune absolut nouă. Este într’atât de adevărat lu­crul acesta încât creditorii Ger­maniei au avut înţeleaptă pre­­cauţiune de a notifica d-lui von Pappen, chiar în dimineaţa sem noi, cei din Rusia sovietică, cu­noaştem această criză, nu­mai că, la noi, ea are, cu totul un alt caracter. Criza, în toate celelal­te state, e de natură pur econo­mică. Publicul e sărăcit şi tea­trele, relativ scumpe nu mai sunt frecventate ca acum câţi­va ani. La noi, în Rusia sovieti­că, dimpotrivă, criza e de natu­ră pur intelectuală, sau mai bi­ne zis, artistică. Nu avem destui autori dra­matici. Cu excepţia câtorva au­tori tineri, foarte puţini, suntem siliţi să jucăm necontenit, pe Gogol, Ostrowsky şi alţi scrii­tori din acea­ familie. Valoarea lor literară şi artistică e în afară de orice discuţie, însă trebue să ne gândim şi la viitori. Căutăm actori. CHINA ŞI JAPONIA SUNT UN ATU Sunt un elev al lui Stanislawski şi toată tinereţea mea nu am a­­vut decât o singură dorinţă: să ajung regisor. înainte de a lu­cra cu Stanislawski, întemeia­ Datoriile Franţei către America Şi­ le plăteşte ? PARIS, 13.— Ziarul „Le Jour­nal” scrie următoarele, cu privi­­vire la chestiunea achitării da­­oriilor europene către America. Mox­atorul Hoover, expirând de la 1 Iulie, Franţa, ţinându-se de litera vechilor tratate, ar tre­bui, în mod normal, să plăteasc nării, că aranjamentul nu va deveni definitiv decât ulterior. In acelaş timp, ei au schimbat o contra scrisoare, prin care se angajau, reciproc, să nu ratifice nimic înainte, de a fi obţinut condiţiuni satisfăcătoare pentru propriile lor datorii. Este ceea ce s’a numit „gentlement’s agré­­ment” care avea drept scop să supună valoarea nouei amena­jări a reparaţiilor unei noui a­­menajări a datoriilor. Aşteptând să intervină între Statele-Unite şi debitorii lor, fie acordul general, fie aranjamen­tele speciale cari se impun, însă a cărui încheiere nu poate fi spe­rată decât peste foarte multă vreme, din cauza situaţiunei po­litice în America şi anume ale­gerea preşedinţială, se pune chestiunea de a şti dacă Franţa va face faţă scadenţei de la 15 Decembrie. Insă e unanim recunoscut că această facultate nu ar putea fi invocată decât pentru incapaci­tatea de plată sau imposibilita­tea de a asigura transferturile, ceace ,evident, nu e cazul nos­tru. In plin, moratoriul acesta nu ne poate dispensa de plata tota­lităţii sumei care achitată la scadenţă însă cu 50 la sută mai puţin. După câte ştim, nici o deri­ziune oficială nici măcar ofi­cioasă, nu s’a luat încă în aceas­tă privinţă, de guvernul fran­cez. Totuşi, soluţia s’ar putea găsi în negocierile amicale cu­­guver­nul dela Washington, negocieri duse, fie separat fie de acord cu Marea Britanie, în vederea unui aranjament amiabil care să con­stitue un fel de prefaţă la o re­glementare definitivă a chestiu­nii datoriilor. sem un teatru cu care străba­team toată Rusia. într’o zi, la sosirea mea în Petersburg avui norocul să-l cu­nosc pe Stanislawski, care m’a angajat ca regizor secund. Mai târziu, ne-am despărţit şi eu deschisei propriul meu teatru. Când înscenez o piesă, caut să insuflu artei teatrale şi mijloace de expresie, cam­ de obiceiu sunt străine de teatru. Aşa după cum un dans poate fi ritmic, pot întruni expresii ritmic şi celelalte mişcări. O grupă de scrim­eu­ri poate prezenta aceaşi plăcere este­tică, pe care o înfăţişează o gru­pă de dansatori. In ce priveşte desvoltarea tea­trului sovietic se pare că el s-a eliberat de influeiţa europeană, pentru a-şi însuşi caracteristici­le artei teatrale din Extremul Orient şi a le asimila. Teatrele chinez şi japonez se bucură, la noi, de cea mai mare simpatie şi aproape toţi directorii noştri se străduesc să urmeze exem­plul asiaticilor. GERMAIN MARTIN ministrul de finanţe francez

Next