Lupta, ianuarie 1933 (Anul 12, nr. 3353-3376)

1933-01-14 / nr. 3363

ANUL XII No. 3363 CONST. MILLE Fost director politie Dece­mbrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni .«•»•••••••••* 80© Pe 6 . .................. 400 Pe 3 ....................................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Clarificarea crizei de guvern Cu d. Maniu, surprizele politice sunt excluse. De aceea, de îndată ce cri­za de guvern a fost cunoscu­tă, opinia publică i-a prevăzut dezlegarea. Ea sa produs ori, aşa cum era aşteptată. Preşedintele Consiliului a remis Suveranului de­misia Cabinetului şi Regele a şi început de eri con­­sultaţiunile, primind după amiază în audienţă pe d-nii Mihalache, Titulescu şi, din nou, pe d. Maniu, iar apoi pe cei doi preşedinţi ai Corpurilor Legiui­toare. E destul să se ştie că însuşi d. Titulescu a reco­mandat pentru succesiune un cabinet Vaida, pentru ca să se înţeleagă cât de pătrunsă este lumea politi­că serioasă de necesitatea internă şi externă ca o schimbare de regim să nu intervie după acea şeapte luni de la nouile alegeri legislative şi în toiul unor probleme de ordin internaţional, economic şi finan­ciar care sunt determinante pentru situaţiunea sta­tului şi a ţarei. Iar dacă mai adăugăm şi chestiunea a­utorităţei în stat — chestiune care dacă se pune azi în toate ţările, apoi la confinele Rusiei sovietice se pune însutit şi înmiit — atunci stabilitatea regi­mului devine un imperativ categoric. Coroana, dând cuvânt majorităţilor parlamenta­re spre a indica soluţiunea constituţională a crizei de cabinet, menţine dezlegarea ei în cadrul normal al regimului parlamentar ,­ ceea ce, înainte de toa­te şi mai presus de toate, pune ţara la adapost de frământări înlăuntru şi îngrijorări in afara. Recomandarea unui cabinet Vaida este de­sigur motivată de faptul că ea corespunde nevoei şi dorin­ţei de a menţine strânsă şi unitatea regimului şi a­­ceea a majorităţilor parlamentare, asigurând in a­­celaş timp viitorului minister maximum de presti­giu posibil în lăuntru şi peste hotare.­­ Problemele şi raporturile internaţionale fiind pe primul plan al acţiunei de guvern, e inutil să a­­dăugăm ca dacă însuşi d. Titulescu a recomandat un cabinet Vaida, sperăm că se vor crea toate posibili­tăţile pentru a se câştiga noului guvern concursul său efectiv, deşi ar fi fost, de­sigur, mai politic şi mai în spiritul general al opiniei publică, menţine­rea cabinetului Maniu, cu intrarea în sânul său şi a d-lui Vaida-Voevod. II.LUPTA. Cadourile de Anul Nou ale Italiei iar trebue să tulburăm festivi­­tăţile" italo-române pe care d. Mus­solini le-a aranjat cu multă grijă li Roma, cu prilejul inaugurării Şcoalei Române, fundată în cetatea eternă de Banca Naţională a Ro­mâniei. Nu suntem­ noi însă de vină că Ducele a crezut că această festi­vitate italo-română e bine să coin­cidă cu o contrabandă de nici mai mult nici mai puţin decât 50 de mii de puşti, şi­­200­0 de mitraliere, expe­diate­ prin­ Austria in Ungaria de către regimul fascist italian, in strânse raporturi cu fascismul au­­striac si cel maghiar. ■ Noi­­ nu putem decât să consta­tam că a doua zi după prelungirea pactului de amiciţie italo-român, Ralia trimite material de război revizioniştilor ungari, iar d. Musso­lini dărueşte bibliotecii Şcoalei Ro­mâne de la Roma discursurile sale politice. Cadourile Italiei fasciste nu prea sunt la fel, afară dacă Ducele nu crede că discursurile sale politice sunt şi ele unelte împotriva păcii. Eri, la Viena, ministrul Româ­niei, a apărut împreună cu acela al Franţei, Cehoslovaciei şi Iugo­slaviei, spre a cere lămuriri cance­larului austriac asupra contraban­dei de arme italiene pentru Unga­ria. Încă odată, a doua zi după pre­lungirea pactului de amiciţie italo­­român, asemenea, realităci sunt de natură a trece pactele italiene în rândul petecelor de hârtie. S. U. R. O eftenire paradoxală Societatea tramvaelor bucu­­reşt­ene, care are toate tupeu­­rile din lume, a anunţat de Anul Nou, că va face un ca­dou publicului călător: o efte­­nire a tarifului. Lumea s-a bu­curat şi a aşteptat să vadă rea­lizată, această minune de ne­crezut. Când colo, ce credeţi că era eftenirea anunţată? O nouă şmecherească meto­dă, de a stoarce bani, de la ne­fericitul public birnic al aces­tei societăţi! Cazul Societăţii de tram­­vai începe să intre în patolo­gie: nu-i mai este de ajuns că spoliază publicul fără milă, dar acum are şi sadismul de a anunţat drept „eftenir­e”, tertipurile ei de scandaloasă speculă. După ce a inventat, in loc de un sistem corect de „cores­pondenţă”, acele bilete foarte scumpe de „corespondenţă”, pe care te forţează să le cum­peri, împărţind reţeaua în zeci de fragmente ridicule, pe care Ie numeşte „linii”, — acum a introdus sistemul abonamen­telor „reduse”, de 6 călătorii. Să vedeţi în ce constă această nouă şmecherie, a Societăţii de tramvai, căreia numai inge­niozitatea nu i-o putem con­testa­ . Ţi se eliberează un bilet pentru 6 călătorii, cu 0,30 lei reducere de călătorie. Dar a­­ceste călătorii nu se pot face decât în interval de 10 zile. Şi numai pe ceea ce numesc dom­nii de la­ această societate, o „secţiune” sau două „secţiu­ni”, o altă subîmpărţire a li­niilor, care aduce complicaţia necesară, că să poţi utiliza faimosul abonament, pe cât posibil mai rar. . Un, caz­ concret: Cu un abonament de 24 lei (4 lei călătoria) poţi face­ 6 că­lătorii, în Vel. I, dar mimai pe o secţiune. Dacă prezinţi acest, abonament, la un vagon fără remorcă (deci cl. II), pentru 2 secţiuni, îţi este refuzat, deşi costul neredus al acestei că­lătorii, costă tot" 5 lei, ca şi pe o secţiune la cl. I. Reese de aci, cu evidenţă, că nu a fost­ câtuşi de puţin o in­tenţie sinceră din partea hro­­păreţei societăţi, de a uşura bi­rul pe care-l încasează de la nevoiaşi. Ci, din potrivă, de a introduce atâtea­­complicaţii, încât cu­ gr­eu să poţi executa toate acrobaţiile de linii, sec­ţion, clasă şi termene, şi să te forţeze astfel să plăteşti abo­namente în mare parte inutili­zabile. E­ o oxtenire, cel puţin para­doxală, dacă nu­ făcută­­m sco­pul ocult de a amăgi pe călă­tor şi a-i extrage în mod meş­teşugit, parale. Primim acum un comunicat, prin care primăria Capitalei anunţă că a avertizat societa­tea de mai sus, să­ aducă o ox­teniie reală, la întregul tarif normal, întreaga populaţie va fi de partea d-lui Dem. Do­­brescu, in acţiunea aceasta a primăriei, de a nu mai permi­te societăţii de tramvai să spe­culeze pe cei ce nu se pot lipsi de tramvai, şi să-i interzică de a-şi mai bate joc, pe lângă aceasta, de public. Toate trebuesc să aibe o margine, cutezanţa formida­bilă a acestei societăţi, tupeul arogant cu care a reuşit până acum să intimideze autorită­ţile, şi toate­ acele tertipuri prin care a speculat şi conti­nuă să spolieze în cel mai ne­ruşinat mod, pe cea mai ne­voiaşă populaţie a Capitalei,— trebue să înceteze. Trebue să înceteze,—aceasta şi spre binele îndrăzneţei so­cietăţi de tramvai. S. V. catoliaiei JEANNENEY a fost reales președinte al Senatu­i». . .| MATSUOKA delegatul Chinei la Liga­ Națiunilor. micilor partide Evenimentele politice la ordi­nea zilei au avut darul de a evi­denţia, de la început, inutilitatea micilor organizaţii de partid. Grupările de tot soiul, — cu tot sgomotul regisorilor lor, — au trecut pe ultimul plan al preo­cupărilor opiniei publice. Odată criza deschisă — s’au impus nu­mai două soluţiuni serioase: ori menţinerea actualului regim, ori aducerea la putere a vechiului pa­rtid liberal.­­ Nu odată ne-am înfăţişat con­vingerea că „partidele mici”,— aceste formaţiuni a căror exis­tenţă s’a manifestat mai cu sea­­mă prin specularea confuziei semnelor electorale, — t­’au con­tribuit cu nimic pozitiv în viaţa politică a ţării. Intr’adevar, —ce deosebiri de program despart * „fracţiunile” şi micile „partide”, m­îFlîberan ori de ‘ naţional-ţară­­nişti? La baza existenţei lor, —* ambiţiile nemăsurate ale unor politiciani, nemulţumirile şi su­părările personale ale „şefilor”. Aceste grupări şi partide, — s’au dovedit inutile. Rostul lor, — în­tru nimic justificat. Activita­tea lor, sub orice antica. Solu­ţiile , preconizate de eie. — ina­plicabile, neserioase sau de­magogice. In schimb preten­ţiile şi nădejdile acestor „par­tide” au creiat adeseori o atmo­sferă pe cât de ridicolă, pe atât de neprielnică bunului renume al ţării. Opinia publică a arătat şi de astădată, — după cum s’a mani­festat şi cu prilejul consultări­lor­ electorale, — ca nu înţelege altă gospodărie a treburilor pu­blice, decât întemeiată pe răs­punderea partidelor de masse. Este, în această atitudine a opi­niei publice, dovada însăşi a maturităţii politice a poporului român. Naţiunea, cunoscând dificul­tăţile prin care trece statul şi răspunderea grea pentru orice greşeli ce s’ar săvârşi, — a res­pins cu hotărî­re orice încercare de aventură, orice tentativă de a se falsifica viaţa politică firea­scă prin guvernări lipsite de în­crederea populară,. In alte ţări, în care oamenii politici se despart pe chestiuni de principii şi de program. — E­xistenţa fracţiunilor politice îşi are justificarea. “la îlpi, unde disidenţele ,şi notiile pamae apăr ca ciuperci­le;— pentru o mică răfuială­ per­sonală, pentru o ambiţie nesa­­tisfăcută. — micile „partide” vor trebui să dispară. In mod fatal, — lipsite de be­neficiile guvernărilor,­­ ele se vor dezagrega şi vor înceta de­­a mai face parte din constelaţia politică. De altfel, interesele ţării cer tocmai guvernări solide, bazate pe voinţa masselor. Opinia pu­blică respingând orice­­soluţie care ar fi putut împinge la a­­ventura vre­unei guvernări, cu „grupările” şi „micile partide”,— arată cu preciziune începutul a­­cestui proces de limpezire şi de însănătoşire politică. . G. S. Superstiţia la oamenii politici Vineri 13. Darprinii politici superstiţioşi vor evita desigur azi orice negocieri hotărâtoare. Reporterii cari cunosc supersti­ţiile d-lui Titulescu au certitu­dinea , că ministrul de exter­ne demision­ar nu va avea azi nici o întrevedere hotărîtoare din punct de vedere politic. Vă surprinde această superstiţie a unui om politic? Fatalitatea pare a avea totuşi un rol bine determinat şi în desfăşurarea crizelor politice iar faimoasa­­lege a seriei” care­ stă la baza multor superstiţii îşi găseşte o surprinzătoare confirmare în viaţa noastră politică, începutul seriei fatale l-a fă­cut d. Trancu-Iaşi, ministrul Muncii în guvernul Averescu" din 1927. Faimoasa cărămidă care a trântit guvernul ave­­rescan l-a surprins pe d. Tran­­cu-Iaşi la guvern unde partici­pa­ la "o­­conferinţă a biroului internaţional al Muncii. In 1930, d. Ion Răducanu a fost ministrul Muncii fatal pentru cabinetul Maniu de atunci fiindcă tot o vizită a d-sale la Geneva deter­minat criza de guvern. Acum a fost rândul d-lui D. R. Ioaniles­­cu pentr­u a dovedi realitatea fatală a influenţei călătoriilor miniştrilor muncii la guvern,a­­supra crizelor de guvern. In­tr’adevar si pe d-sa criza de gu­vern din România l-a surprins tot la Geneva. De alt­fel, această fatalitate este cunoscută în lumea politi­că şi d. D. R. loaniţescu între­bat pe culoarele Camerei în a­­junul închiderii sesiunii Parla­mentului dacă e adevărat că pleacă la Geneva a răspuns: frică să spun că plec la Geneva, pentru a nu provoca o criză de guvern. De aceia mai bine spun că plec la Rom­a şi ca in treacăt mă voi opri şi la Ge­n­e­va”. După cum s’a văzut, această precăuţiune a fost inutilă. Jocul fatalităţii este inevitabil. Dar, d. Ioaniţesci» nu a fost singurul ministru pe care criza l-a surprins in străinătate. D. D. Gusti, ministrul instrucţiunii a avut aceiaşi soartă. D-sa se află la Roma in timp ce şeful guver­nului prezintă, la Bucureşti de­misia cabinetului. Printr’o Coincidenţă ciudată, şi cu prilejul precedentei crize de guvern d. Gusti se afla în străinătate — în Cehoslovacia — In momentul când d. Vaida- Voevod prezenta la Sinaia dem­i­sia guvernului. In fine, s’a remarcat şi­ o altă coincidenţă fatală: aceea a ca­tastrofelor de cale ferată in preajma crizelor de guvern. In ziua demisiei guvernului Vai­da, în toamna anului 1932 s’a produs groaznica deraiere dela Timişoara. In ajunul demisiei guvernului Maniu s’a înregis­trat catastrofa de cale ferată din gara de Nord. Această coincidenţă maca­bră rezervă insă partidului na­­ţional-ţărănesc şi un avantaj, fiindcă precedentele au stabilit că crizele de guvern precedate de acide­nte de cale ferată nu aduc schimbări... de regim. Să aşteptăm deci verificarea acestei legi a fatalităţii pentru a vedea dacă şi prezenta criză de guvern se va termina fără o schimbare a regimului națio­­nal-țarănesc, RAT. Să fugim de politici Tragedia unui revoluţionar *-----“­­ ■ : : ■ Plică, lui Troteky s’a stands. Motivul ar fi nenorocirea ta dragostei Trote­­ky Însuşi, grav bolnav pe insula Prta­­kipo, este pus la situaţia de a.' nu pu­tea beneficia de asesânitatele medicale ale ordinei burgheze, pe care a urât-o şi Împotriva căreia a luptat aţâţa. Izolat­ de lume, revoluţionarului la suferinţă nu i se admite intrarea • ta Germania, Franţa, Anglia, şi nici o al­tă ţară.'.la­­ care să-şi refacă sănăta­tea. Tragedia politică a omului, s’a tran­sformat astfel tatr’o tragedie de natu­ră fizică, familiară. ■ • Desigur nimic, mai bizar, mai im­presionant şi mai inventiv decât­ desti­­­nul care stăpâneşte viaţa unor oameni. Până la vârsta de 18 ani temutul re­voluţionar de mai târziu, mâna dreap­tă a lui Lenin,­­ era un simplu „băiat bun” copil născut din părinţi cu stare, aşezaţi, cu obiceiuri de cea mai auten­tică esenţă burgheză. Nimic din zorii vieţii, nimic din a­­nii t.taereţii nu făceau să se întrevadă înf’g­ăratul idealist dar şi omul de crudă acţiune, de mai târziu. Liniştit, cu o naturală înclinare către carte, Trotzki, la vreo 17 ani nu găsea doar altceva mai bun de făcut decât să iu­bească cu multă pasiune o nostimă cântăreață de la­ Opera din Odesa. Prin mijloacele ei ascunse, soarta a transformat insă acest romantism sen­timental într’un îndărătnic românism politic: ani de zile pasiunea omului, a fost pusă la slujba unei idei,’a­ unei ţinte: distrugerea societăţii burgheze. Şi astăzi, după atâţia anţi­ de luptă, Trotzky ,se găseşte în această curioasă situaţie. ‘ Strânge­m bani burghezi (cărţile, ar­ticole şi pozările perCnt Fox Movie­tone îi produc mii de dolari) dar este pus la imposibilitate să se folosească de el pentru a-şi salva viaţa: nici o ţa­ră burgheză nu-i­ acordă ospitalitatea unui sanatoriu.­­Beristur, nu e locul să rostim vre-o judecată asupra pirului sau asupra fap­telor lui, ci voiai numai să scoatem la evidenţă tragedia unuia care n’a făcut decât să slu­jeased un ideal, este drept­ un anumit idealTM A. P. S. Piatra Se apunea ,câ d. Vaida are cal­cule renale, de aceea nu poate pâ­rasi Clujul. Totuşi, azi a venit în Bucureşti, ceea ce înseamnă că pe lângă calculele renale erau la mij­loc şi ceva calcule politice! Deşi d. Vaida­ —­ din nefericire — are o pietricică la rinichi, ceea ce tt reţinea însă la Cluj era mai cu seamă piatra pe care o avea pe­­suflet de­ când a părăsit guvernul! Cele ce dau petrecut atunci au fost o adevărată piatră de încercare pen­tru bătrâna pietenie dintre d-nii Vaida şi Maniu, car­ea rezistatf®cu succes. In ceea ce priveşte pe­ liber­ali, so­sirea d-lui Vaida, pune o imensă piatră de mormânt peste speran­ţele lor. Vă mărturisesc cinstit că de piatră să fii şi încă poţi avea un sentiment, de­ compansiune pentru atâtea nădejdi spulberate şi pentru atâtea fracuri puse din nou în naftalină! DESCA Note Morţi de ger! poezia albă, din romanele unui Curwood, unui Jad, Lond­on. Poezia Întinsurilor de argint Sidefiu sub soa­rele palid, de iarna, Poezia aceasta, pe care aproape nu e mai aşteptata la ăst an ! A venit brusc, peste noapte. Cu belşug de ninsoare, cu viscol năprasnic, cu ger inteţit la câteva ore numai. Nă­meţi de un metru, de doi, de trei, de zece­­ (d­in Basarabia tuturor mizeriilor). Şi imediat ..victime. Victime din’belşug. Parcă iarna vrea să-şi recupereze ră­gazul. acordat, poate, fără voie. În a­­ceiaşi zi, z­arele au­ apărut cu coloane întregi dedicate unor reportagii tragi­ce , la­ judeţul R.­Sărat au pierit un viscol, pe­ când se inapoiau de la sec­ţiile de vot, 14 săteni. Adică paispre­zece bărbaţi, cari nu au putut totuşi să răzbească prin troeni şi ninsoare, cei doi trei kilometri, ce-i despărţea de casa. Paisprezece oameni, morţi de a­­ceiaşi moarte năpraznică, in aceleaşi ore de amurg, pe întinsul aceluia? Ju­deţ ! E îngrozitor ! De câteva zile suntem parcă la început de serie neagră. Serie sinistră de accidente, de îngrijorări noui, la ţara noastră. Tulburări noui ale apelor poetice groaznicul accident de c. f. r. în Gara de Nord, iama des­­lânţuită cu furie tardivă, şi de aceia mai nemiloasă, în sfârşit cei paispre­zece morţi de ger, la R.­Sărat. Teribil debut al anului 1933. Tocmai anul, in care chiar ultra-pesimistul Borah, vedea, sau cel puţin întrezărea, zorii unei ere de destindere generală şi mondiala. Pentru ţara noastră,­ începutul anu­lui, proclamat sfânt de Roma, se des­făşură sub triste pronosticuri. Poezia arta lor întinse, din Croes- Blancs, din Bari, Chien-tomp, rămâne poezie numai când se citeşte în lini­ştea caldei camere apărate. Cei pai­sprezece degeraţi, vor fi gândit ei in noaptea sfântului Vasile, ca­re este hă-­ rărită numai încă o singură săptă­mână de viaţă ? Sau tânăra studentă, Săndulescu, de'a Craiova, moartă in ciocnirea din halta Grîviţei ? Necunoscute sunt căile destinului! Şi cât de neînsemnaţi suntem noi în angrenajul misterios­ şi fatalităţeU ! OTÍLIA GHIBU-SK­INU Cr Sâmbătă 14 ian. ISOS Creionul actualităţii Schimbare de Regim DUCA:D­e ta ca doctor, d-le Vaida, nu crezi că era u ne coc de o schimbare de regim? VAIDA: Mie mi s’ a recomandat o simplă schim­bare de aer: de la Cluj la Bucureşti! Ziarele au vorbit în ultimul timp de un complot dejucat de Stalin şi împotriva lui, in care şeful armatei roşii Voroşilov­arr fi jucat un rol important. Bine­înţeles, Stalin nu e omul care sa cedeze aşa uşor locul, nici să se lase legat la ochi. Pentru înfrângerea omului de oţel, ar fi fost nevoe de forţe cari să-l strângă de gât. Re­voltele de palat organizate in surdina, strânse , între două uşi, aceste intrigi de tortură — scrie d. Jean Jacoby in „Gangbire“, — agrementate Uneori privi dispariţii ala Bor­gia, fac parte din bunele obi­ceiuri ale Kremlinului. Stalin şi prezumtivul sau succesor Voroşilov, n’au procedat altfel. Nu s’a împlinit o jumătate de secol, când într’o cameră de gardă dela graniţa distric­tului Lugansk s’a născut E­­frem Voroşilov, copilul pe care l’au numit atunci Klim. După ce a trecut prin toate meserii­le, tânărul Klin a devenit lu­crător în uzină, unde caracte­rul său recalcitrant i-a atras ura camarazilor. Intre timp, un suflet bun de institutoare l-a iniţiat în ştiin­ţa ortografiei şi a luptei de clase. Tânărul dornic să apli­ce frumoasele teorii, atacă în­tr’o bună zi în plină stradă pe un­ ofiţer de poliţie. Lăsat li­ber după o părintească admo­nestare, Klim îşi ia titlul de „revoluţionar profesional”, a­­dică nu mai lucrează şi trăeşte pe socoteala camarazilor. Prima revoluţie din 1905 trece ca un uragan peste ţară. Voroşilov se aruncă cu pasiu­nea in vâltoare. Iată-l preşe­dinte al­­ sovietului din Lu­gansk. E cu ochii în patru, transports, arme, rechiziţio­nează dinamite în mine, atacă poliţia, lansează bombe, a­­runcă în aer case; cu alte ci­­vitate, războiul Civil proaspăt, singurul­, pe care-l va urmări, îl va căuta, de azi înainte vii­torul generalisim. Mariajul a­­cesta însă e de scurtă durată. Baricadele din 1905 Cad sub focul cazacilor, iar Voroşilov, prudent, renunţă la tot şi se retrage la Petersburg. Intr’o zi, provincialul stângaci şi bâlbâit s’a prezentat unui om mărunt, cu sprâncene bundate, cu privirea pătrunzătoare: Le­­nin. „Vladimir Ily­­ei a produs asupra mea o impresie enor­mă, mărturiseşte el mai târ­ziu. Tot în el părea extraordi­nar”. Nu mai era nevoe de alt­ceva pentru a face din tânărul Voroşilov un excelent bolşe­vic, Supps, disciplinat, devo­tat maestrului, fără umbră de idei ori opinii personale. Klim Voroşilov parcurge ra­pid etapele carierei revoluţio­nare. E trimis în misiune în străinătate, asistă la congre­sele bolşevice şi îi vine rândul să fie prins şi exilat la Arhan­ghel, de­­unde evadează ca toţi camarazii săi dealtfel. Străba­te de aci Rusia, apare în Cau­­caz, în Baku unde întâlneşte pentru prima oară pe Stalin, care întrevede în el un pre­ţios colaborator, împreună cu el organizează greve şi dau foc pe unde trec. Voroşilov însă nu posedă ■ temeritatea rece­­ şi voinţa omului de oţel. Arestat de două ori, el petrece câţiva ani în exil, până când războiul îi redă libertatea. Pentru a nu fi trimis pe front, viitorul Bo­naparte al Rusiei se înfundă intr’o uzină de muniţii. Martie 1917. Tulburări, fră­mântări, abil organizate de agenţii marelui stat, major german, — izbucnesc la Pe­trograd. In corpul unei bande de vagabonzi, Voroşilov par­curge străzile, intră în cazăr­mi, instigă pe soldaţi şi reu­­^S iţe M ăţâţe pe rezeroiştii re- ismaR^sky. Mo­narhia se­ prăbuşeşte desc­hi­­zârnd largi porţi bolşevismu­lui. Klim Voroşilov e cineva. La început, un personaj fără prea mare importanţă, prea ignorant pentru a juca un rol în această revoltă a marilor burghezi, se înapoiază în pro­vincie, se mulţumeşte să pre­zideze sovietul Local din satul său natal. Lovitu­a de Stat a lui Lenin însă îi satisface am­biţiile. Aleargă la Petrograd, îşi pune în valoare Serviciile aduse noului regim şi se tre­zeşte comisar general al Capi­­talei. Aci, cu concursul celebrului Dzerjinsky, Voroşilov organi­zează formidabilul aparat al Cekei, această maşină de tor­tura şi, ucideri, in faţa cărora vor tremura pe viitor înşişi comuniştii.­ Lucrat, in umbră insă de concurenţi abili, el se vede obligat sa revină trist la Lugansk. Tot răul e bun la ceva­ In acest colţ pierdut al imperiului, Klim Voroşilov îşi găseşte adevărata cale. In timpul acesta tot, sudul Rusiei e în foc şi sânge. Deta­şamente germane înaintează în timp ce Krassnov părăseşte Donul şi se uneşte cu armata albă a lui Dejakin. Bolşevismul pare grav ameninţat şi însuşi Lenin vrea să se retragă spre Urali. Atunci Voroşilov ia coman­da unei armate de partizani roşii, îi organizează într’o noapte şi în dimineaţă atacă pe germani la Rodakovo. El înaintează într’una, străbate liniile cazacilor, ajunge la Tsaritzin cu o armată de 15.000 de oameni şi cade în braţele lui Stalin care urma să fie numit înalt comisar. Aci sfâr­şesc succesele sale. Voroşilov şi Stalin, excelen­ţi pentru lovitura de stat, sunt amândoi ignoranţi, şi înapoia­ţi. Or, ceea ce Trotzky, comisa­rul războiului urmărea să creeze, era un comandant, su- Sn­uaain-i II-a) Portrete Generalisimul Vorosilov VOROŞILOV

Next