Lupta, ianuarie 1933 (Anul 12, nr. 3353-3376)
1933-01-14 / nr. 3363
ANUL XII No. 3363 CONST. MILLE Fost director politie Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni .«•»•••••••••* 80© Pe 6 . .................. 400 Pe 3 ....................................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Clarificarea crizei de guvern Cu d. Maniu, surprizele politice sunt excluse. De aceea, de îndată ce criza de guvern a fost cunoscută, opinia publică i-a prevăzut dezlegarea. Ea sa produs ori, aşa cum era aşteptată. Preşedintele Consiliului a remis Suveranului demisia Cabinetului şi Regele a şi început de eri consultaţiunile, primind după amiază în audienţă pe d-nii Mihalache, Titulescu şi, din nou, pe d. Maniu, iar apoi pe cei doi preşedinţi ai Corpurilor Legiuitoare. E destul să se ştie că însuşi d. Titulescu a recomandat pentru succesiune un cabinet Vaida, pentru ca să se înţeleagă cât de pătrunsă este lumea politică serioasă de necesitatea internă şi externă ca o schimbare de regim să nu intervie după acea şeapte luni de la nouile alegeri legislative şi în toiul unor probleme de ordin internaţional, economic şi financiar care sunt determinante pentru situaţiunea statului şi a ţarei. Iar dacă mai adăugăm şi chestiunea autorităţei în stat — chestiune care dacă se pune azi în toate ţările, apoi la confinele Rusiei sovietice se pune însutit şi înmiit — atunci stabilitatea regimului devine un imperativ categoric. Coroana, dând cuvânt majorităţilor parlamentare spre a indica soluţiunea constituţională a crizei de cabinet, menţine dezlegarea ei în cadrul normal al regimului parlamentar , ceea ce, înainte de toate şi mai presus de toate, pune ţara la adapost de frământări înlăuntru şi îngrijorări in afara. Recomandarea unui cabinet Vaida este desigur motivată de faptul că ea corespunde nevoei şi dorinţei de a menţine strânsă şi unitatea regimului şi aceea a majorităţilor parlamentare, asigurând in acelaş timp viitorului minister maximum de prestigiu posibil în lăuntru şi peste hotare. Problemele şi raporturile internaţionale fiind pe primul plan al acţiunei de guvern, e inutil să adăugăm ca dacă însuşi d. Titulescu a recomandat un cabinet Vaida, sperăm că se vor crea toate posibilităţile pentru a se câştiga noului guvern concursul său efectiv, deşi ar fi fost, desigur, mai politic şi mai în spiritul general al opiniei publică, menţinerea cabinetului Maniu, cu intrarea în sânul său şi a d-lui Vaida-Voevod. II.LUPTA. Cadourile de Anul Nou ale Italiei iar trebue să tulburăm festivităţile" italo-române pe care d. Mussolini le-a aranjat cu multă grijă li Roma, cu prilejul inaugurării Şcoalei Române, fundată în cetatea eternă de Banca Naţională a României. Nu suntem noi însă de vină că Ducele a crezut că această festivitate italo-română e bine să coincidă cu o contrabandă de nici mai mult nici mai puţin decât 50 de mii de puşti, şi2000 de mitraliere, expediate prin Austria in Ungaria de către regimul fascist italian, in strânse raporturi cu fascismul austriac si cel maghiar. ■ Noi nu putem decât să constatam că a doua zi după prelungirea pactului de amiciţie italo-român, Ralia trimite material de război revizioniştilor ungari, iar d. Mussolini dărueşte bibliotecii Şcoalei Române de la Roma discursurile sale politice. Cadourile Italiei fasciste nu prea sunt la fel, afară dacă Ducele nu crede că discursurile sale politice sunt şi ele unelte împotriva păcii. Eri, la Viena, ministrul României, a apărut împreună cu acela al Franţei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei, spre a cere lămuriri cancelarului austriac asupra contrabandei de arme italiene pentru Ungaria. Încă odată, a doua zi după prelungirea pactului de amiciţie italoromân, asemenea, realităci sunt de natură a trece pactele italiene în rândul petecelor de hârtie. S. U. R. O eftenire paradoxală Societatea tramvaelor bucureştene, care are toate tupeurile din lume, a anunţat de Anul Nou, că va face un cadou publicului călător: o eftenire a tarifului. Lumea s-a bucurat şi a aşteptat să vadă realizată, această minune de necrezut. Când colo, ce credeţi că era eftenirea anunţată? O nouă şmecherească metodă, de a stoarce bani, de la nefericitul public birnic al acestei societăţi! Cazul Societăţii de tramvai începe să intre în patologie: nu-i mai este de ajuns că spoliază publicul fără milă, dar acum are şi sadismul de a anunţat drept „eftenire”, tertipurile ei de scandaloasă speculă. După ce a inventat, in loc de un sistem corect de „corespondenţă”, acele bilete foarte scumpe de „corespondenţă”, pe care te forţează să le cumperi, împărţind reţeaua în zeci de fragmente ridicule, pe care Ie numeşte „linii”, — acum a introdus sistemul abonamentelor „reduse”, de 6 călătorii. Să vedeţi în ce constă această nouă şmecherie, a Societăţii de tramvai, căreia numai ingeniozitatea nu i-o putem contesta . Ţi se eliberează un bilet pentru 6 călătorii, cu 0,30 lei reducere de călătorie. Dar aceste călătorii nu se pot face decât în interval de 10 zile. Şi numai pe ceea ce numesc domnii de la această societate, o „secţiune” sau două „secţiuni”, o altă subîmpărţire a liniilor, care aduce complicaţia necesară, că să poţi utiliza faimosul abonament, pe cât posibil mai rar. . Un, caz concret: Cu un abonament de 24 lei (4 lei călătoria) poţi face 6 călătorii, în Vel. I, dar mimai pe o secţiune. Dacă prezinţi acest, abonament, la un vagon fără remorcă (deci cl. II), pentru 2 secţiuni, îţi este refuzat, deşi costul neredus al acestei călătorii, costă tot" 5 lei, ca şi pe o secţiune la cl. I. Reese de aci, cu evidenţă, că nu a fost câtuşi de puţin o intenţie sinceră din partea hropăreţei societăţi, de a uşura birul pe care-l încasează de la nevoiaşi. Ci, din potrivă, de a introduce atâteacomplicaţii, încât cu greu să poţi executa toate acrobaţiile de linii, secţion, clasă şi termene, şi să te forţeze astfel să plăteşti abonamente în mare parte inutilizabile. E o oxtenire, cel puţin paradoxală, dacă nu făcutăm scopul ocult de a amăgi pe călător şi a-i extrage în mod meşteşugit, parale. Primim acum un comunicat, prin care primăria Capitalei anunţă că a avertizat societatea de mai sus, să aducă o oxteniie reală, la întregul tarif normal, întreaga populaţie va fi de partea d-lui Dem. Dobrescu, in acţiunea aceasta a primăriei, de a nu mai permite societăţii de tramvai să speculeze pe cei ce nu se pot lipsi de tramvai, şi să-i interzică de a-şi mai bate joc, pe lângă aceasta, de public. Toate trebuesc să aibe o margine, cutezanţa formidabilă a acestei societăţi, tupeul arogant cu care a reuşit până acum să intimideze autorităţile, şi toate acele tertipuri prin care a speculat şi continuă să spolieze în cel mai neruşinat mod, pe cea mai nevoiaşă populaţie a Capitalei,— trebue să înceteze. Trebue să înceteze,—aceasta şi spre binele îndrăzneţei societăţi de tramvai. S. V. catoliaiei JEANNENEY a fost reales președinte al Senatui». . .| MATSUOKA delegatul Chinei la Liga Națiunilor. micilor partide Evenimentele politice la ordinea zilei au avut darul de a evidenţia, de la început, inutilitatea micilor organizaţii de partid. Grupările de tot soiul, — cu tot sgomotul regisorilor lor, — au trecut pe ultimul plan al preocupărilor opiniei publice. Odată criza deschisă — s’au impus numai două soluţiuni serioase: ori menţinerea actualului regim, ori aducerea la putere a vechiului partid liberal. Nu odată ne-am înfăţişat convingerea că „partidele mici”,— aceste formaţiuni a căror existenţă s’a manifestat mai cu seamă prin specularea confuziei semnelor electorale, — t’au contribuit cu nimic pozitiv în viaţa politică a ţării. Intr’adevar, —ce deosebiri de program despart * „fracţiunile” şi micile „partide”, mîFlîberan ori de ‘ naţional-ţarănişti? La baza existenţei lor, —* ambiţiile nemăsurate ale unor politiciani, nemulţumirile şi supărările personale ale „şefilor”. Aceste grupări şi partide, — s’au dovedit inutile. Rostul lor, — întru nimic justificat. Activitatea lor, sub orice antica. Soluţiile , preconizate de eie. — inaplicabile, neserioase sau demagogice. In schimb pretenţiile şi nădejdile acestor „partide” au creiat adeseori o atmosferă pe cât de ridicolă, pe atât de neprielnică bunului renume al ţării. Opinia publică a arătat şi de astădată, — după cum s’a manifestat şi cu prilejul consultărilor electorale, — ca nu înţelege altă gospodărie a treburilor publice, decât întemeiată pe răspunderea partidelor de masse. Este, în această atitudine a opiniei publice, dovada însăşi a maturităţii politice a poporului român. Naţiunea, cunoscând dificultăţile prin care trece statul şi răspunderea grea pentru orice greşeli ce s’ar săvârşi, — a respins cu hotărîre orice încercare de aventură, orice tentativă de a se falsifica viaţa politică firească prin guvernări lipsite de încrederea populară,. In alte ţări, în care oamenii politici se despart pe chestiuni de principii şi de program. — Existenţa fracţiunilor politice îşi are justificarea. “la îlpi, unde disidenţele ,şi notiile pamae apăr ca ciupercile;— pentru o mică răfuială personală, pentru o ambiţie nesatisfăcută. — micile „partide” vor trebui să dispară. In mod fatal, — lipsite de beneficiile guvernărilor, ele se vor dezagrega şi vor înceta dea mai face parte din constelaţia politică. De altfel, interesele ţării cer tocmai guvernări solide, bazate pe voinţa masselor. Opinia publică respingând oricesoluţie care ar fi putut împinge la aventura vreunei guvernări, cu „grupările” şi „micile partide”,— arată cu preciziune începutul acestui proces de limpezire şi de însănătoşire politică. . G. S. Superstiţia la oamenii politici Vineri 13. Darprinii politici superstiţioşi vor evita desigur azi orice negocieri hotărâtoare. Reporterii cari cunosc superstiţiile d-lui Titulescu au certitudinea , că ministrul de externe demisionar nu va avea azi nici o întrevedere hotărîtoare din punct de vedere politic. Vă surprinde această superstiţie a unui om politic? Fatalitatea pare a avea totuşi un rol bine determinat şi în desfăşurarea crizelor politice iar faimoasalege a seriei” care stă la baza multor superstiţii îşi găseşte o surprinzătoare confirmare în viaţa noastră politică, începutul seriei fatale l-a făcut d. Trancu-Iaşi, ministrul Muncii în guvernul Averescu" din 1927. Faimoasa cărămidă care a trântit guvernul averescan l-a surprins pe d. Trancu-Iaşi la guvern unde participa la "oconferinţă a biroului internaţional al Muncii. In 1930, d. Ion Răducanu a fost ministrul Muncii fatal pentru cabinetul Maniu de atunci fiindcă tot o vizită a d-sale la Geneva determinat criza de guvern. Acum a fost rândul d-lui D. R. Ioanilescu pentru a dovedi realitatea fatală a influenţei călătoriilor miniştrilor muncii la guvern,asupra crizelor de guvern. Intr’adevar si pe d-sa criza de guvern din România l-a surprins tot la Geneva. De altfel, această fatalitate este cunoscută în lumea politică şi d. D. R. loaniţescu întrebat pe culoarele Camerei în ajunul închiderii sesiunii Parlamentului dacă e adevărat că pleacă la Geneva a răspuns: frică să spun că plec la Geneva, pentru a nu provoca o criză de guvern. De aceia mai bine spun că plec la Roma şi ca in treacăt mă voi opri şi la Geneva”. După cum s’a văzut, această precăuţiune a fost inutilă. Jocul fatalităţii este inevitabil. Dar, d. Ioaniţesci» nu a fost singurul ministru pe care criza l-a surprins in străinătate. D. D. Gusti, ministrul instrucţiunii a avut aceiaşi soartă. D-sa se află la Roma in timp ce şeful guvernului prezintă, la Bucureşti demisia cabinetului. Printr’o Coincidenţă ciudată, şi cu prilejul precedentei crize de guvern d. Gusti se afla în străinătate — în Cehoslovacia — In momentul când d. Vaida- Voevod prezenta la Sinaia demisia guvernului. In fine, s’a remarcat şi o altă coincidenţă fatală: aceea a catastrofelor de cale ferată in preajma crizelor de guvern. In ziua demisiei guvernului Vaida, în toamna anului 1932 s’a produs groaznica deraiere dela Timişoara. In ajunul demisiei guvernului Maniu s’a înregistrat catastrofa de cale ferată din gara de Nord. Această coincidenţă macabră rezervă insă partidului naţional-ţărănesc şi un avantaj, fiindcă precedentele au stabilit că crizele de guvern precedate de acidente de cale ferată nu aduc schimbări... de regim. Să aşteptăm deci verificarea acestei legi a fatalităţii pentru a vedea dacă şi prezenta criză de guvern se va termina fără o schimbare a regimului național-țarănesc, RAT. Să fugim de politici Tragedia unui revoluţionar *-----“ ■ : : ■ Plică, lui Troteky s’a stands. Motivul ar fi nenorocirea ta dragostei Troteky Însuşi, grav bolnav pe insula Prtakipo, este pus la situaţia de a.' nu putea beneficia de asesânitatele medicale ale ordinei burgheze, pe care a urât-o şi Împotriva căreia a luptat aţâţa. Izolat de lume, revoluţionarului la suferinţă nu i se admite intrarea • ta Germania, Franţa, Anglia, şi nici o altă ţară.'.la care să-şi refacă sănătatea. Tragedia politică a omului, s’a transformat astfel tatr’o tragedie de natură fizică, familiară. ■ • Desigur nimic, mai bizar, mai impresionant şi mai inventiv decât destinul care stăpâneşte viaţa unor oameni. Până la vârsta de 18 ani temutul revoluţionar de mai târziu, mâna dreaptă a lui Lenin, era un simplu „băiat bun” copil născut din părinţi cu stare, aşezaţi, cu obiceiuri de cea mai autentică esenţă burgheză. Nimic din zorii vieţii, nimic din anii t.taereţii nu făceau să se întrevadă înf’găratul idealist dar şi omul de crudă acţiune, de mai târziu. Liniştit, cu o naturală înclinare către carte, Trotzki, la vreo 17 ani nu găsea doar altceva mai bun de făcut decât să iubească cu multă pasiune o nostimă cântăreață de la Opera din Odesa. Prin mijloacele ei ascunse, soarta a transformat insă acest romantism sentimental într’un îndărătnic românism politic: ani de zile pasiunea omului, a fost pusă la slujba unei idei,’a unei ţinte: distrugerea societăţii burgheze. Şi astăzi, după atâţia anţi de luptă, Trotzky ,se găseşte în această curioasă situaţie. ‘ Strângem bani burghezi (cărţile, articole şi pozările perCnt Fox Movietone îi produc mii de dolari) dar este pus la imposibilitate să se folosească de el pentru a-şi salva viaţa: nici o ţară burgheză nu-i acordă ospitalitatea unui sanatoriu.Beristur, nu e locul să rostim vre-o judecată asupra pirului sau asupra faptelor lui, ci voiai numai să scoatem la evidenţă tragedia unuia care n’a făcut decât să slujeased un ideal, este drept un anumit idealTM A. P. S. Piatra Se apunea ,câ d. Vaida are calcule renale, de aceea nu poate pârasi Clujul. Totuşi, azi a venit în Bucureşti, ceea ce înseamnă că pe lângă calculele renale erau la mijloc şi ceva calcule politice! Deşi d. Vaida — din nefericire — are o pietricică la rinichi, ceea ce tt reţinea însă la Cluj era mai cu seamă piatra pe care o avea pesuflet de când a părăsit guvernul! Cele ce dau petrecut atunci au fost o adevărată piatră de încercare pentru bătrâna pietenie dintre d-nii Vaida şi Maniu, carea rezistatf®cu succes. In ceea ce priveşte pe liberali, sosirea d-lui Vaida, pune o imensă piatră de mormânt peste speranţele lor. Vă mărturisesc cinstit că de piatră să fii şi încă poţi avea un sentiment, de compansiune pentru atâtea nădejdi spulberate şi pentru atâtea fracuri puse din nou în naftalină! DESCA Note Morţi de ger! poezia albă, din romanele unui Curwood, unui Jad, London. Poezia Întinsurilor de argint Sidefiu sub soarele palid, de iarna, Poezia aceasta, pe care aproape nu e mai aşteptata la ăst an ! A venit brusc, peste noapte. Cu belşug de ninsoare, cu viscol năprasnic, cu ger inteţit la câteva ore numai. Nămeţi de un metru, de doi, de trei, de zece (din Basarabia tuturor mizeriilor). Şi imediat ..victime. Victime din’belşug. Parcă iarna vrea să-şi recupereze răgazul. acordat, poate, fără voie. În aceiaşi zi, zarele au apărut cu coloane întregi dedicate unor reportagii tragice , la judeţul R.Sărat au pierit un viscol, pe când se inapoiau de la secţiile de vot, 14 săteni. Adică paisprezece bărbaţi, cari nu au putut totuşi să răzbească prin troeni şi ninsoare, cei doi trei kilometri, ce-i despărţea de casa. Paisprezece oameni, morţi de aceiaşi moarte năpraznică, in aceleaşi ore de amurg, pe întinsul aceluia? Judeţ ! E îngrozitor ! De câteva zile suntem parcă la început de serie neagră. Serie sinistră de accidente, de îngrijorări noui, la ţara noastră. Tulburări noui ale apelor poetice groaznicul accident de c. f. r. în Gara de Nord, iama deslânţuită cu furie tardivă, şi de aceia mai nemiloasă, în sfârşit cei paisprezece morţi de ger, la R.Sărat. Teribil debut al anului 1933. Tocmai anul, in care chiar ultra-pesimistul Borah, vedea, sau cel puţin întrezărea, zorii unei ere de destindere generală şi mondiala. Pentru ţara noastră, începutul anului, proclamat sfânt de Roma, se desfăşură sub triste pronosticuri. Poezia arta lor întinse, din Croes- Blancs, din Bari, Chien-tomp, rămâne poezie numai când se citeşte în liniştea caldei camere apărate. Cei paisprezece degeraţi, vor fi gândit ei in noaptea sfântului Vasile, care este hă- rărită numai încă o singură săptămână de viaţă ? Sau tânăra studentă, Săndulescu, de'a Craiova, moartă in ciocnirea din halta Grîviţei ? Necunoscute sunt căile destinului! Şi cât de neînsemnaţi suntem noi în angrenajul misterios şi fatalităţeU ! OTÍLIA GHIBU-SKINU Cr Sâmbătă 14 ian. ISOS Creionul actualităţii Schimbare de Regim DUCA:De ta ca doctor, d-le Vaida, nu crezi că era u ne coc de o schimbare de regim? VAIDA: Mie mi s’ a recomandat o simplă schimbare de aer: de la Cluj la Bucureşti! Ziarele au vorbit în ultimul timp de un complot dejucat de Stalin şi împotriva lui, in care şeful armatei roşii Voroşilovarr fi jucat un rol important. Bineînţeles, Stalin nu e omul care sa cedeze aşa uşor locul, nici să se lase legat la ochi. Pentru înfrângerea omului de oţel, ar fi fost nevoe de forţe cari să-l strângă de gât. Revoltele de palat organizate in surdina, strânse , între două uşi, aceste intrigi de tortură — scrie d. Jean Jacoby in „Gangbire“, — agrementate Uneori privi dispariţii ala Borgia, fac parte din bunele obiceiuri ale Kremlinului. Stalin şi prezumtivul sau succesor Voroşilov, n’au procedat altfel. Nu s’a împlinit o jumătate de secol, când într’o cameră de gardă dela graniţa districtului Lugansk s’a născut Efrem Voroşilov, copilul pe care l’au numit atunci Klim. După ce a trecut prin toate meseriile, tânărul Klin a devenit lucrător în uzină, unde caracterul său recalcitrant i-a atras ura camarazilor. Intre timp, un suflet bun de institutoare l-a iniţiat în ştiinţa ortografiei şi a luptei de clase. Tânărul dornic să aplice frumoasele teorii, atacă într’o bună zi în plină stradă pe un ofiţer de poliţie. Lăsat liber după o părintească admonestare, Klim îşi ia titlul de „revoluţionar profesional”, adică nu mai lucrează şi trăeşte pe socoteala camarazilor. Prima revoluţie din 1905 trece ca un uragan peste ţară. Voroşilov se aruncă cu pasiunea in vâltoare. Iată-l preşedinte al sovietului din Lugansk. E cu ochii în patru, transports, arme, rechiziţionează dinamite în mine, atacă poliţia, lansează bombe, aruncă în aer case; cu alte civitate, războiul Civil proaspăt, singurul, pe care-l va urmări, îl va căuta, de azi înainte viitorul generalisim. Mariajul acesta însă e de scurtă durată. Baricadele din 1905 Cad sub focul cazacilor, iar Voroşilov, prudent, renunţă la tot şi se retrage la Petersburg. Intr’o zi, provincialul stângaci şi bâlbâit s’a prezentat unui om mărunt, cu sprâncene bundate, cu privirea pătrunzătoare: Lenin. „Vladimir Ilyei a produs asupra mea o impresie enormă, mărturiseşte el mai târziu. Tot în el părea extraordinar”. Nu mai era nevoe de altceva pentru a face din tânărul Voroşilov un excelent bolşevic, Supps, disciplinat, devotat maestrului, fără umbră de idei ori opinii personale. Klim Voroşilov parcurge rapid etapele carierei revoluţionare. E trimis în misiune în străinătate, asistă la congresele bolşevice şi îi vine rândul să fie prins şi exilat la Arhanghel, deunde evadează ca toţi camarazii săi dealtfel. Străbate de aci Rusia, apare în Caucaz, în Baku unde întâlneşte pentru prima oară pe Stalin, care întrevede în el un preţios colaborator, împreună cu el organizează greve şi dau foc pe unde trec. Voroşilov însă nu posedă ■ temeritatea rece şi voinţa omului de oţel. Arestat de două ori, el petrece câţiva ani în exil, până când războiul îi redă libertatea. Pentru a nu fi trimis pe front, viitorul Bonaparte al Rusiei se înfundă intr’o uzină de muniţii. Martie 1917. Tulburări, frământări, abil organizate de agenţii marelui stat, major german, — izbucnesc la Petrograd. In corpul unei bande de vagabonzi, Voroşilov parcurge străzile, intră în cazărmi, instigă pe soldaţi şi reu^S iţe M ăţâţe pe rezeroiştii re- ismaR^sky. Monarhia se prăbuşeşte deschizârnd largi porţi bolşevismului. Klim Voroşilov e cineva. La început, un personaj fără prea mare importanţă, prea ignorant pentru a juca un rol în această revoltă a marilor burghezi, se înapoiază în provincie, se mulţumeşte să prezideze sovietul Local din satul său natal. Lovitua de Stat a lui Lenin însă îi satisface ambiţiile. Aleargă la Petrograd, îşi pune în valoare Serviciile aduse noului regim şi se trezeşte comisar general al Capitalei. Aci, cu concursul celebrului Dzerjinsky, Voroşilov organizează formidabilul aparat al Cekei, această maşină de tortura şi, ucideri, in faţa cărora vor tremura pe viitor înşişi comuniştii. Lucrat, in umbră insă de concurenţi abili, el se vede obligat sa revină trist la Lugansk. Tot răul e bun la ceva In acest colţ pierdut al imperiului, Klim Voroşilov îşi găseşte adevărata cale. In timpul acesta tot, sudul Rusiei e în foc şi sânge. Detaşamente germane înaintează în timp ce Krassnov părăseşte Donul şi se uneşte cu armata albă a lui Dejakin. Bolşevismul pare grav ameninţat şi însuşi Lenin vrea să se retragă spre Urali. Atunci Voroşilov ia comanda unei armate de partizani roşii, îi organizează într’o noapte şi în dimineaţă atacă pe germani la Rodakovo. El înaintează într’una, străbate liniile cazacilor, ajunge la Tsaritzin cu o armată de 15.000 de oameni şi cade în braţele lui Stalin care urma să fie numit înalt comisar. Aci sfârşesc succesele sale. Voroşilov şi Stalin, excelenţi pentru lovitura de stat, sunt amândoi ignoranţi, şi înapoiaţi. Or, ceea ce Trotzky, comisarul războiului urmărea să creeze, era un comandant, su- Snuaain-i II-a) Portrete Generalisimul Vorosilov VOROŞILOV