Lupta, august 1933 (Anul 12, nr. 3527-3553)

1933-08-01 / nr. 3527

ANUL XII No. 3527 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni 800 Pe 6 „ ........ I .... . 400 Pe 3 .. ........ . . . 200 IN STRAINATATE DUBLU Redacţia si Administraţia Bucureşti Str. Const Miile. 12 (Sărindar) A PAGINI LEI 3 Direcfia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Primeşte direct A şi toate agengii 3 6 Lei n u Lei in Decadenta influentei franceze in România .Să pornim discutiunea dela faptul actual, care ne-a sugerat-o şi ne-a îndemnat să ridicăm chestiunea influenţei culturale a Franţei la noi. Asculţi, seara la radio , nenumărate posturi germane, ruseşti, italieneşti, „ei vin” în hautparteur, fără eforturi, fără căutări penibile. Oricât ai încerca însă să prinzi un post francez, ieste cu neputinţă. Influenţa radiofonică franceză în România este aşadar, foarte redusă, aproape nulă. .Cauza pentru care nu putem să prindem posturile franceze, nu este numai apă distanţa până la ele este îndoită, decât până la cele germane, dar mai ales că francezii nu au construit încă super-stațiuni, aşa cum au făcut germanii, în scop de propagandă. Decenii întregi, până la războiu, am trăit sub o intensă influentă a culturii franceze. Spiritul francez a făcut să germineze cultura noastră. In lacuna de mai sus a radiofoniei franceze, se poate vedea chiar o confirmare a scăderii influenţei franceze în România de azi, — fapt adânc regretabil. In adevăr, de unde înainte de războiu cultura noastră era esenţial franceză, acum se pare că suferim o puternică ofensivă a influenţei germane. Problema nu dăinueşte de azi sau de eri, ci e un lung proces de infiltraţie, care se produce în România Mare, mai ales pe calea Ardealului. Nu trecuse un an dela încheerea păcii, când scriam într’o revistă literară, aceste cuvinte: „O nouă atitudine se precizează în parte din scrisul românesc: se îndeamnă la revoltă fondul nostru nelatin, se prooroceşte îndreptarea spre literatura rusa sau viitoarea influenţă germană”... Abia se terminase războiul şi, în timp ce noi continuam un războiu vamal şi valutar cu editurile franceze. Germania ne invada cu cărţi nemţeşti. . Cam în acelaş timp, confratele nostru, d. Pamfil Şeicaru scria: „Noi oscilăm azi între cartea franceză şi cartea germană, între determinismul cultural şi determinismul geografic. „Viitorul apropiat o va dovedi (imposibilitatea în care se află literatura franceză de a ne mai influenţa) stabilind noul echilibru al spiritului românesc şi încadrarea lui într’o nouă sferă de influenţă”. A fost, deci, un moment de oscilaţie, între cele două influenţe. Am lăsat de atunci — şi francezii, şi noi, ca influenţa culturii franceze să scadă mereu la noi în ţară. Cu această cultură însă, noi comunicam sufleteşte, prin fondul nostru comun latin. Ravagiile provocate în suflete de influenţa spiritului germanic, le vedem la noua generaţie, sustrasă generoaselor influenţe franceze: imitarea trupelor de asalt ale lui Hitler, fetişismul uniformelor, brutalitatea, obscuritatea exprimării mai ales în literatura cea mai nouă... Ciinul latin îmbină într’un echilibru de mare bun simţ, forma cu fondul, ştiinţa cu intuiţia, politica cu mistica. Influenţa misticismului german, obscur, de instincte, a fondului german barbar ce ese azi la suprafaţă, cu atâta impetuozitate în Germania lui Hitler, rupe acest echilibru din sufletul nostru, şi nu e de mirare dacă vedem masse de tineret românesc, complect dezorientate, unele în apatia nelămuririi de sine, altele vandalizate... Cu cât influenţa spiritului francez a scăzut în România cu atât a dispărut spiritul de omenie, de civilizate relaţiuni între oameni, de toleranţă şi respect faţă de credinţele şi ideile altora, de curtoazie chiar. In locul unei afinări sufleteşti, o brutalitate excesivă s’a deslănţuit, în toate activităţile. Pentru noi, români!, o mărturisim cu durere, decadenţa influenţei franceze echivalează cu propriul nostru regres. Prin radio, ar fi una din căile ce fac posibilă o intensificare a culturii franceze. Din nefericire însă, la noi, posturile franceze sunt acoperite de cele germane. Pentru ţara noastră, a cărei cultură s’a format la radiaţiunile spiritului francez, faptul este alarmant şi dureros. Presa franceză a făcut şi ea observaţia, că Franţa nu posedă posturile moderne necesare, care să asigure continuarea influenţei franceze în Europa centrală şi în special în oaza de latinitate pe care o formează românii în Orient. Noi sperăm că Franţa va şti să remedieze această stare, pe care presa ei o numeşte „regretabilă”, dar care pentru noi este profund dureroasă. Ne urmăreşte, parcă, o fatalitate: cât timp eram sub influenţa politicei germane, fondul nostru latin s’a îndreptat firesc spre lumina spiritului francez, cu toate îndrumările spre Germania ce ni se impuneau de către factorii politici; acum, când suntem în sfera politicei franceze, făţiş, entuziaşti politiceşte pentru nobila Franţă, — influenţa culturii ei la noi descreşte, în profitul unor influenţe streine de fondul nostru, influenţe ce ne tulbură, ce ne răscolesc instinctele şi ne falsifică firea. AL. BOGDAN Creionul actualităţii Restabilizare CETĂȚEANUL. — N'ar fi rău să te rentabilizezi şi d-ta la adevărata valoare " Iar un... denunţ al „Viitorului“ . Oficiosul partidului liberal zburdă de bucurie că a găsit, în fine, un subiect nou pentru a-l ataca pe d. Vaida-Voevod şi pe colaboratorul său cel mai apropiat, d-l subsecretar de stat V. V. Tilea. Luând drept autentice unele pretinse declaraţii cu caracter antisemit pe cari d-nii Vaida şi Tilea le-ar fi făcut la „Eforie“ intr’o convorbire cu conducătorii studenţimii, „Viitorul“ se grăbeşte să-l înfăţişeze pe preşedintele consiliului şi întregul guvern „în tovărăşia agitatorilor anarhici“. Procedeul nu-i nici nou nici primejdios, în tactica de luptă politică a partidului liberal. Lumea s-a obicinuit de mult ca fruntaşii partidului naţional-ţărănesc să fie „denunţaţi“ de partidul liberal, fie ca aliaţi ai comuniştilor, fie ca protectori ai extremiştilor de dreapta. D-l Vaida-Voevod personal a fost tratat în repetate rânduri, în presa liberală, când drept revoluţionar de dreapta, când drept şef al unei imaginare revoluţii de extrema stângă şi chiar în nota „Viitorului“ care denunţă cea mai recentă conspiraţie extremistă a primului ministru sunt reeditate vechile fantezii în jurul „predilecţiilor pentru extreme“ ale primului ministru. Fapt este însă că în ciuda tuturor comploturilor de stânga şi de dreapta, în care d. Vaida-Voevod a fost „descoperit” de liberali, în timp de 14 ani de activitate politică a d-sale în România Mare, actualul şef al guvernului şi al partidului naţional-ţărănesc, nu s’a abătut dela linia mijlocie şi sănătoasă a unei democraţii naţionale şi ţărăniste pentru care a luptat făţiş, cu curaj şi expunându-se la cele mai violente atacuri şi persecuţii diin partea regimurilor oligarhice ale liberalilor şi locţiitorilor lor temporari. In consecinţă, d. Vaida-Voevod care are un trecut politic strălucit de lupte dârze purtate cu lealitate şi bărbăţie, şi-a creiat faima meritată a unei sincerităţi desăvârşite în mărturisirea credinţelor sale politice, nu poate fi acuzat azi că în cazul când ar avea o nouă convingere, nu ar avea şi curajul elementar de a milita în mod făţiş pentru noile sale credinţi politice. In ceea ce priveşte „antisemitismul“ d-lui Vaida-Voevod, vom aminti că acum doi ani, într-un interview acordat „Luptei“ actualul preşedinte al consiliului a povestit cât de mult a suferit d-sa în şcolile maghiare ca „minoritar“ român, alături de colegii săi minoritari evrei. Evocând aceste amintiri, d. Vaida-Voevod a declarat, în concluzie : „Eu care am cunoscut suferinţele intoleranţei nu aşi putea niciodată deveni antisemit“. Iată pentru ce fanteziile „Viitorului“ în jurul unor declaraţii reproduse după surse îndoelnice se prăbuşesc în ridicol şi nu pot impresiona pe cei mulţi cari cunosc trecutul şi caracterul actualului şef al guvernului. R. După întrevederile de la Stoma Spre o destindere în Europa centrală După un scurt interval de dezorientare şi de supoziţii de tot felul, întrevederea Mussolini-Goemboes găseşte un ecou din ce în ce mai precis definit în presa internaţională. Mai mult decât atât, presa engleză, de obicei, cea mai bine informată asupra evenimentelor internaţionale, dă chiar amănunte asupra rostului şi rezultatelor vizitei premierului maghiar la Roma, a cărei ‘ importanţă era evidentă din simpla examinare a situaţiei internaţionale şi a evenimentelor ce au precedat această întâlnire, în fond firească, dacă ţinem seama de legăturile ce există între Italia şi Ungaria, încheierea pactului celor patru, vizitele d-lui Goemboes la Berlin şi Viena, străduinţele Italiei de a împiedeca Anschlussul şi revenirea problemei colaborării economice în „bazinul dunărean” la ordinea zilei, — toate aceste fapte au dat întrevederii de la Roma un caracter cu totul special şi o importanţă indiscutabilă pentru continuarea politicii de pacificare a Europei, pornită din iniţiativa Ducelui. Acum, când de la întrevederea celor doi preşedinţi de consiliu a trecut timpul necesar pentru a îngădui să transpire în opinia publică internaţională amănunte asupra rezultatelor la care s’a ajuns, avem toate motivele să acordăm un interes special informaţiunilor apărute în presa engleză. Din aceste informaţiuni se desprind două puncte principale* 1) Realizarea unei înţelegeri intre d-nii Mussolini şi Goemboes in vederea unei cooperări economice aUngariei, atât cu Austria cât şi cu Mica Înţelegere; ' 2) In cercurile ungare se vorbeşte mai puţin de revizuirea tratatelor şi s’a ajuns la convingerea că „interesele Italiei şi Ungariei vor putea fi promovate in limitele pactului celor patru”.• In special, în chestiunea colaborării economice, ziarele engleze şi in special „Times” ale cărui informaţiuni diplomatice sunt de o preciziune notorie, sunt unanime în a anunţa realizarea unor înţelegeri efective şi se citează chiar încheierea linin angajament pentru cumpărarea unor cantităţi de grâu unguresc pentru Italia. Faptul e lesne explicabil dacă amintim că după încheierea pactului celor patru, Germania încercase să atragă Ungaria în sfera ei de influenţă prin fluturarea în faţa ochilor premierului maghiar a unor avantagii economice cari de la prima încercare s’au prăbuşit într’un eşec complect şi într’o decepţie dureroasă pentru cercurile economice maghiare. Azi, d. Goemboes revine pocăit la Roma, punându-şi întreaga nădejde în alianţa cu Italia şi în sfaturile Ducelui. In cazul când la Roma se va fi înţeles realmente că singura cale a unei consolidări a ordinei şi păcii în sectorul central al Europei este aceia a unei colaborări economice între statele din bazinul dunărean deoparte şi marile puteri de altă parte, politica iniţiată de d. Mussolini va avea toate şansele de a fi încununată şi de astă dată de succes pentru a consacra izbânda diplomatică înregistrată cu semnarea pactului celor patru■ Mica Înţelegere nu poate decât să primească cu satisfacţie vestea unei înţelegeri Mussolini- Goemboes în vederea unei cooperări economice între Austria, Ungaria şi Statele Micei înţelegeri şi a reducerii propagandei revizioniste la un diapazon mai moderat. In felul acesta, se realizează proorocirea d-lui Titulescu, ministrul nostru de externe, care a declarat mai de mult că o colaborare economică între Ungaria şi Mica Înţelegere ar duce la o spiritualizare a graniţelor. Şi, în adevăr, din momentul când se examinează problemele economice barometrul diplomatic sensibil de la Londra înregistrează că „în cercurile ungare bine informate se vorbeşte mai puţin de revizuirea tratatelor”. Desigur că mâine, când colaborarea economică va deveni o realitate, revizuirea tratatelor va dispare cu totul din cadrul preocupărilor politicienilor maghiari, luminându-se astfel complet orizontul încă întunecat al vieţii internaţionale. L. A. 15 zile în „Imperiul’ Hitler „Toţi suntem răspunzători numai „Şeful“ nu!“ Principiul Statului autoritar — Cel 50 al lui Goering — de G. MILUAN - MAXIMIN Am avut prilejul, la Berlin, să mă întreţin cu un intelectual hitlerist, un tânăr inginer, fericit că „mişcarea naţională” l’a aşezat şi pe el, într’un loc pentru care, chiar după spusa lui, n’are o pregătire „complectă” dar în care are toată bună voinţa să se acomodeze. — Un lucru trebue să recunoască chiar şi acei cari nu-l urmează pe Hitler, că şeful nostru a realizat, c’o iuţeală şi o preciziune nemai întâlnită, un act istoric, de o importanţă epocală pentru viitorul nostru: unificarea imperiului german. Azi nu mai există decât un singur stat şi o singură ţară: Germania.. . Dar poporul german a fost consultat, este el de acord cu această unificare făcută de un singur om, o unificare ce nu corespunde poate, cu temperamentele atât de diferite ale populaţiilor germane, cu particularismul lor, rezultantă a unei anumite evoluţii istorice? Se poate face o singură pastă uniformă dintr’un prusac dela graniţa Rusiei şi un renan, care pare a avea în sânge vinul minunat din patria lui, întreui bavarez şi un pomeranian? — Hitler a voit unificarea. El a socotit că ea e necesară şi asta ajunge. Acesta a fost răspunsul, sincer şi convins, al unui intelectual naţional-socialist. Şi acum, ce este această unificare? înainte de războiu, Germania avea organizaţia pe care i-o dăduse Bismarck: fiecare stat cu regele, prinţul sau ducele lui, un guvern şi un parlament local. La Berlin, împăratul, un guvern central al imperiului şi Reichstagul. După război, când familiile domnitoare germane s’au risipit, Constituţia republicană de la Weimar a făcut aceste modificări: în locul regelui sau ducelui, a pus un „șef de stat” ales de Parlament, iar guvernele locale erau alese tot de parlament. Parlamentul — Natiunea — avea drepturi suverane. Ce reformă a făcut Hitler? Două luni după instalarea lui la putere, a luat de pe birou o foiţă de hârtie şi în locul şefilor de Stat, destituiţi din prima zi, şi din care mulţi au fost arestaţi, a numit în fruntea fiecărei ţări din Reichul german, câte un „Stadthalter”, tot un fel de şef de Stat, dar cu puteri absolute, dictatoriale. Toţi aceşti „Stadthalter” au fost luaţi numai din rândurile „Gauleiter”-ilor naţional-socialişti, adică din rândurile şefilor de organizaţie. Astfel la Drezda e „Stadthalter” şeful hitlerist din Saxonia, la Muenchen cel din Bavaria, şi aşa mai departe. Cam sânt puterile acestor dictatori? Ei numesc pe primul ministru al ţării respective; acesta pe miniştrii de cari are nevoe. Răspunderea? Ea decurge astfel: miniştrii sânt răspunzători faţă de şeful guvernului; acesta faţă de şeful Statului, care-l poate destitui când vrea, iar „Stadthalter”ul faţă de Hitler, care, în orice clipă poate dispune de soarta lui cum vrea, menţinându-1 sau gonindu-1. — Dar Hitler? — am întrebat pe intelectualul naţional-socialist care îmi schiţa această reformă, el nu răspunde faţă de nimeni? — Hitler? El n’are altă răspundere decât faţă de conştiinţa lui. Un singur om, de la care purced toate! — „Domnilor, a început Goering, ţinând un manuscript în mână — vă aduc o veste mare. Am desăvârşit o operă, care e a mea, personal a mea, şi ţiu să subliniez acest lucru. Am înfiinţat un nou „Consiliu de Stat”. Ideea, concepţia, m’a frământat multe nopţi. Acum o am înfăptuită, aci, în acest manuscris. „M’am gândit că noi, şefii mişcării naţionale, ajunşi la înalte posturi de răspundere, absorbiţi de conducerea Statului, am putea pierde contactul cu poporul şi am putea face numai operă de birou, care să nu corespundă cu nevoile reale ale poporului german. Atunci, — Parlamentul ?— Nu, parlament nu mai există și nu va mai exista, nu va mai fi votabilă, a dispărut lașitatea colectivă ascunsă într’un buletin și a rămas numai răspunderea individuală. Noi am creat un stat autoritar. Sub republică autoritatea venea de jos, iar răspunderea de sus. In Statul nostru, în Statul lui Adolf Hitler e invers: autoritatea vine de sus, iar răspunderea de jos. Fiecare începând de la ultima treaptă a erarhiei, e răspunzător faţă de cel aşezat cu o treaptă mai înaltă ca el. Şi aşa, până sus de tot, până la Hitler unde răspunderea se sfârşeşte, „Fuehrer’-ul nostru neavând nici o răspundere, ci numai autoritatea, deplină şi indiscutabilă. „Dar, cum am spus, dacă nu mai avem Parlament, ne trebue un organ care să fie contactul HERMANN GOERING locţiitorul lui Hitler la conducerea partidului național-socialist. El are misiunea de a da comunicate în numele șefului suprem. Cum e tratat un şef de stat Şi înainte de a aduce alte fapte care să lumineze şi să complecteze schiţa pe care o fac asupra nouii organizaţii de Stat a Germaniei hitleriste, e necesar, cred, pentru precizarea atmosferiii ce domneşte azi în această ţară, să povestesc un fapt care-l detaşez chiar din ziarele national-socialiste, cari l’au etalat in coloanele lor c’o deosebită satisfacţie. El s’a petrecut acum o lună jumătate, adică după aproape 5 luni de guvernare, când furia sanguinară dela început, care a bântuit într’o deslănţuire rare ori întâlnită în Istorie, se putea presupune că s’a mai potolit. ... Intre cei arestaţi chiar din primele zile, a fost şi şeful Statului Baden, Bolz, om în vârstă de 55 de ani. Acum şase săptămâni detaşamentele de poliţie din „S. A.” au voit să-l transporte din închisoarea oraşului într’un lagăr de concentrare. A fost urcat într-o camionetă deschisă, cu doi din foştii miniştri, arestaţi şi ei şi camioneta, înconjurată de miliţieni rasişti, a pornit, la pas, pe toate străzile principale ale oraşului, oprindu-se în faţa tuturor clădirilor publice mai de seamă. Organizaţia hitleristă locală adunase o plebe numeroasă pe trotuare, care în huidueli formidabile şi insulte triviale, a bombardat pe nefericiţii din camionetă, obligaţi să stea in soare cu capul gol, cu pietre, cartofi şi ouă clocite. Spectacolul acesta hidos a durat aproape o oră jumătate — atât i-a trebuit camionetei să iasă din oraş! — şi omul care, cu câteva luni mai înainte, fusese cel mai înalt demnitar al acelui Stat, a ieşit pe barieră rănit, murdărit pe faţă şi pe haine de tot ceea ce o plebe aţâţată şi brutală poate arunca în momente de inconştienţă, de demenţă colectivă. a mea! Mă aflam de două zile venit la Berlin, când primul ministru prusian, Hermann Goering, a invitat la palatul său prezidenţial, pe reprezentanţii presei germane şi străine acreditaţi la Berlin, spre a le face un expozeu asupra înfiinţării Consiliului de Stat. Un confrate a avut amabilitatea să-mi descrie scena. Premierul prusian şi-a luat masca unui profund gânditor, a unui om frământat de grave preocupări. Avea chiar fata obosită — adversarii lui susţin că din cauza abuzului de cocaină, Goering e unul din oamenii cei mai atacaţi de adversarii regimului naţional-socialist şi dacă pe Hitler îl socot ca pe un om normal, înzestrat doar ca o mare doză de voinţă şi cu o deosebită putere de sugestie asupra masselor simple, dar mediocru ca om de concepţii şi inexistent ca bărbat de Stat, Herman Goering are parte de alt gen de atacuri. El e înfierat ca „anormal” și adversarii au produs, în unele mari ziare străine, certificate oficiale că ar fi fost internat, de două ori, într’o casă de sănătate din Suedia, unde se refugiase, după revoluția din iarna anului 1918. (Cifiji continuarea în pag. H-a) Gipaaaate 99In agonie* In întrunirea de la Ghergani, d. Duca a spus eri, că regimul naţional-ţărănesc e în agonie. Şeful partidului liberal se repetă. Chestia asta cu agonia ne-a mai comunicat-o d-sa de câteva ori, începând încă de .mân anul 1929! Cam de pe atunci constatat d. Duca, naţional-ţărăgiiştilor, agonia, numai că ceea ce 'int asm ine deobiceiu după agonie, nntirica, nu vrea deloc să se producăî - K Naţional-ţăâljjjtotii ,,Mâtii zează” la Putere, iar ■ de sănătate şi putere^tzbiir^af-fericiţi in opoziţie! *”' Daca d? Daca ar face ,un plebiscit în partidul d-sale, sânt sigur că sută în să aityrăspinde că cedează în orice1 momfoit 'viffyirhasa lor sănătate' neutru „.agonia* naţional-țărănistă! ‘ . . ."i'Numai să m’aibât d, surpriza când kgy,dura.. în sfârşiu 3, ‘se spre si ătmi spue-si anina — Stai... sâni Duca vre-o izaniul se va îti- la moară! Să nu i partidului liberal: ’s, în opoziție! DESGA.