Lupta, septembrie 1933 (Anul 12, nr. 3554-3579)

1933-09-01 / nr. 3554

ANUL Al NO. 3554 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni................................ . . . 800 Pe 6 „ .................. 400 Pe 3 „ . . .......................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) e FAiimum 3 Tratativele pentru reîntregirea partidului liberal Dând urmare unor înalte sugestiuni, partidul liberal condus de d. Duca, ca şi acel de sub şefia d-lui G. Brătianu, sunt de acord ca reîntregirea partidului liberal se impune, o impun atât situaţia politică internă cât şi împrejurările din afară și cu deosebire problemele grave și complexe la ordinea zilei. Aceasta nu înseamnă nici că am fi în ajunul unei iminente schimbări de regim și nici că partidul d-lui Duca trebuie să fie înlăturat dela guvern atunci când s’ar declara succesiunea deschisă, pentru motivul că nu se poate reîntregi, precum nu înseamnă exclusă posibilitatea încercărei unei combinațiuni ministeriale în care partidul d-lui George Brătianu să aibe un rol predominant. Natural că în vremurile de azi ar fi de dorit ca să avem guverne tari, sprijinite pe partide unite, iar nu fără uitate. Dar iarăşi e firesc ca regele, solicitat din toate părţile, să îndemne să i se pregătească o combinaţie de guvern durabilă şi cu şanse de a învinge dificultăţile ce stau azi în calea celor mai tari şi capabile guverne. De aceia au şi început tratativele pentru reîntregirea partidului liberal şi alegerea d-lui Sassu, unul dintre liberalii de vază şi cu o neştirbită autoritate morală, ca să conducă aceste tratative, a fost bine primită în ambele tabere. Faptul că dela prima întâlnire s’au ivit mari greutăţi, aceasta nu-i un cuvânt ca să se considere eşuate aceste tratative. De altfel ambele tabere liberale cu toată vâlva ce o fac pentru a determina Coroana la o schimbare de regim, avem convingerea fermă că nici d. Duca şi nici d. George Brătianu nu sunt grăbiţi a lua răspunderea situaţiei, fiindcă aşa cum se desfăşoară evenimentele interne şi externe nici un om de stat nu se îndeasă azi să-şi uzeze partidul în câteva luni de guvernare, căci guvernarea reclamă azi cele mai mari jertfe politice. Venind la guvern, fie d. Duca fie d. George Brătianu, vor fi siliţi de împrejurări să arunce peste bord multe din angajamentele luate în opoziție, fie angajamente fixate prin programele respective, fie acele ce rezultă din criticarea guvernării actuale. In cele mai multe probleme la ordinea zilei continuitatea în guvernare se va impune de la sine în mod imperios. Pe de altă parte liberalii, cu deosebire partidul d-lui Duca, s’au încurcat în unele campanii ce au inteţit şi otrăvit luptele politice, aşa că vor fi siliţi, pentru a putea guverna liniştit, să procedeze dela început la o destindere iar nu să cadă în greşala apolitică a d-lor Iorga şi Argetoianu cari au semănat vânt şi au cules furtună. Nu facem pronosticuri. La noi e posibilă orice surpriză în politica internă. Bine ar fi să înceteze surprizele şi experienţele. Dar nu sunt excluse. Credem însă că dificultăţile, ce par insurmontabile după prima întrevedere a d-lui Sassu cu d. G. Brătianu, nu sunt tocmai aşa de neînlăturat. D. Brătianu ar cere capul d-lui Duca, nu din motive personale, ci fiindcă actualul şef ar fi comis greşeli ce ar trebui să le plătească cu demiterea din şefie. Greşelile d-lui Duca se cunosc. Sunt greşeli moştenite de la Ionel şi Vintilă Brătianu cu cari s’a solidarizat marea majoritate a partidului. D. George Brătianu s’a ferit, la un moment dat, să persiste în aceste greşeli. Dar procesul acesta a fost definitiv închis prin faptul că nu mai este în discuţie nici un fel de chestie dinastică. D. Sassu n’a făcut nici un secret din tratativele ce le-a început şi bine a procedat. D. Sassu a ţinut să se ştie în public că partidul liberal nu-şi mănâncă... şefii. Istoriceşte nu-i tocmai veridic faptul. S’a uitat aşa de uşor puternica dizidenţă drapelistă? S’a uitat guvernul Aurelian? S’a uitat greva parlamentară contra lui Sturza? Ce este însă adevărat e că şefia lui Vintilă Brătianu a fost propusă de d. Duca precum acea a d-lui Duca a fost susţinută de unanimitatea membrilor comitetului executiv liberal. Totdeauna liberalii au păstrat anumite tradiţii şi forme când erau chemaţi a-şi proclama un nou şef. De mâncat însă s’au mâncat între ei mulţi şefi liberali. Dar vremurile sunt aşa de grele, răspunderile aşa de mari, încât nu ne închipuim că liberalii mai au poftă să se mănânce între ei. Acei ce fac intrigi spre a menţine spărtura în partidul liberal, crezând că astfel vor întări situaţia partidului lor, comit o greşală politică. Partidele serioase, de guvern, trebuie să înlăture tactica intrigilor, să nu le alimenteze, să nu se amestece un partid în treburile interne ale altuia. Ceia ce ție nu-ţi place, altuia nu face. E mai sănătoasă, mai corectă şi politică această tactică. Pentru aceste consideraţiuni urăm d-lui Sassu să reuşească în tratativele începute. Incet-încet sperăm că se va reîntregi şi partidul liberal, că vor furniza şi unele dintre partidele noui, spre clarificarea situaţiei interne. Deocamdată guvernarea actuală îşi mai are rostul ei. Sunt probleme a căror soluţionare s’a început şi reclamă o continuitate, nu o buleversare generală. R. X. Liberalii şi politica financiară faţă de străinătate Oficiosul partidului liberal se contrazice din obişnuinţă. Niciodată însă, — în lunga sa carieră polemică, — „Viitorul” nu s’a autoflagelat cu o pasiune mai teribilă, ca în ultimul an de zile. Aproape nimic din ceiace se susţinuse în coloanele confratelui nostru dacist, n’a rezistat timpului şi împrejurărilor: ziarul liberal atacă astăzi ceiace a propovăduit ori, — după cum va ataca mâine ceiace scrie astăzi. O inconsecvenţă suspectă pentru organul unui partid frământat de toate nemulţumirile, ameninţat de primejdia unei iminente lichidări... Astfel, după ce a atacat, pe toate tonurile, — adeseori cu o vehemenţă extraordinară, — politica regimului naţional-ţărănesc, — politică de repectare a angajamentelor internaţionale, — „Viitorul” crede că a sosit momentul pentru a dojeni guvernul, fiindcă... a fost suspendat transferul! Nu vom intra în amănuntele discuţiunei pe care „Viitorul” vrea s'o reînceapă făcându-se a nu fi priceput lămuririle precise ale d-lui ministrul de finanţe. Vom examina însă noua poziţie a partidului liberal. Căci mai presus de interesul polemic, — este important să vedem cum s’au deplasat ideile conducerii partidului d-lui I. G. Duca în ceiace priveşte raporturile economice şi financiare cu străinătatea... Odinioară, emblema partidului naţional-liberal se rezuma la faimosul „prin noi înşine”, — emblemă parodiată, recent, de d-nii Tancred Constantinescu şi Dinu Brătianu în cunoscutele discursuri şi interview-uri acordate „Viitorului”. Iată însă că în ultimul timp, oficiosul dacist nu vorbeşte decât de „nevoia solidarităţii internaţionale”, de „practica echivocă despre (!) aplicarea autarhiei în gospodăria internă”, — ceiace e niţel cam confuz, — şi de pericolul „singulari® zării”. S’ar crede că politica financiară preconizată de partidul naţional-liberal n’ar tinde decât la strângerea raporturilor economico-financiare cu străinătatea, — ceiace, evident, contrazice patriotica indignare a d-lui Dinu Brătianu, optimistul cântăreţ al „propriilor noastre puteri”... Dacă n’am fi siguri că editorialele ciudate ale „Viitorului” reprezintă cea mai proaspătă atitudine, adoptată ad-hoc, — de dragul opoziţiei pentru opoziţie!, — am crede că oficiosul partidului liberal înfăţişează icoana dezorientării care stăpâneşte pe naţionalliberali. Căci prea e geloasă foaia dacistă de „încrederea cercurilor străine” şi prea plânge pe ruinele „creditului nostru peste hotare” — după ce, timp de un sfert de veac, n’a făcut decât să fluture steagul demagogic al politicei financiare agresive fată de străinătate! Q. S. Granate 9?Kolosal44! De două zile telegramele oficiale din Germania, nu ne vorbesc decât de proporţiile uriaşe ale congresului naţional-socialist din Nirenberg. — „Va fi cel mai kolosal foc de artificii care s’a văzut vreodată”. — ,,Va fi cea mai kolosală participativ: .600.000 de oameni”. — „Se vor împărţi 600.000 de porţii de carne cu tăeţei şi orez”. — „Vor fi 100.000 de corturi”. — „Vor fi 600 de fanfare”. Totul „kolosal”! Corturi, fanfare, artificii, foc bangai şi discursuri, mereu discursuri, căci la atât se reduce un congres naţional-socialist! Iar pe de altă parte, lagăre de concentrare, executări, şomaj şi izolare complectă in politica externă! Fericită ţară, Germania! DEŞCĂ Să fugim de politică Vadul Ceauşilor O porţiune din Dunăre, situată lângă Ţiganaşul, unde astă primăvară era să se fixeze capul de pod transdunărean, poartă numirea, în aparenţă curioasă de „Vadul Ceauşilor”, o numire de altfel absolut necunoscută geografilor, dar care circulă, mai ales printre bătrânii din partea locului. Unul dintre ei, în vârstă acum de 80 de ani, fost cântăreţ bisericesc în tinereţe într-un sat din Serbia, îmi povestea deunăzi că acolo opreau de demult şălcile ceauşilor. Cel puţin aşa-i povestise şi lui tatăl său. De aci desigur denumirea de „Vadul Ceauşilor”. Dunărea, până la 1828, a fost un fluviu eminamente turcesc. Pe undele lui nu circulau decât şălcile bandiţilor, care terorizau satele din apropiere sau ale ceauşilor şi soldaţilor, trimişi totdeauuna mai târziu decât trebuia, întru stârpirea hoţilor. Semnele acelor timpuri ale stăpânirii otomane au rămas până azi, de pildă în toponimia, care ne serveşte pe acest „Vad al Ceauşilor”, dar şi în cromatica ţipătoare a portului locuitorilor din Craina sârbească şi din Mehedinţi. Găsim deasemenea în vocabularul localnicilor cuvinte ca cişmea şibunar, pe care le-am relevat în „Istoricul oraşului T.Severin” tipărit de noi de curând şi care sunt deadreptul turceşti. Ar fi interesant un studiu asupra vestigiilor puterii otomane în părţile acestea.Celui care se va apuca de aşa ceva ţinem să-i mai servim un amănunt, pe care-l găsim însemnat undeva şi care reflectă groasnica nesiguranţă în care trăiau ţăranii acelor vremi din cauza deselor invazii de peste Dunăre ale bandiţilor turci. La 1802 — pare-mi-se — o ceată dintre ei a năvălit în Oltenia şi nimerind într’un sat unde era un bâlciu mare, a prădat toate mărfurile, iar pe femeile tinere şi pe copii în număr de câteva sute, poate mii, i-au luat în sabie. Şi totuşi „pentru oamenii vremii, atât de săraci în nevoi spirituale, se puteau găsi şi consolări. Astfel într’o condică a unui negustor din dispărutul oraş Cemeti, condică datând din 1820, găsim r.notate-vînt; calfelei şi, următoarele: 10 ‘parale o, 'caua 'de'vin. . Bieţii oameni hărţuiţi ' atâta de jadversităţile vieţii, ‘.găsiau o mân-; jgâere în alcoolul, ii' vinul care .se 'vindea cu ocaua, care * se bea cu „trocul” şi stă la îndemâna și celui mai nenorocit muritor,ceia ce n’arfi cazul astăzi. 1 i , ■ ’ ' ./ . C. PAJURĂ D. Iorga şi extremismul politic înapoiat de la congresul internaţional al istoricilor, d. prof. Iorga înclină a judeca şi evenimentele actuale, subt prizma generoasă a istoriei şi a importanţei lor permanente. În acest spirit se pronunţă d. Iorga în special asupra marilor probleme cari frământă azi o bună parte din omenire, în preocupările ei politice cotidiene: naţional-socialismul, fascismul şi antisemitismul. In acest sens examinează d-sa cele trei „isme” într’o serie de declaraţii făcute la Cernăuţi, în momentul înapoierii de la Varşovia. Vântul de halucinaţie războinică şi dictatorială care străbate azi continentul nostru nu-l impresionează prea mult pe istoricul Iorga şi-i sugerează o caracterizare laconică a prespectivelor pe cari le oferă asemenea experienţe politice. „Turbarea se termină totdeauna printr’o sinucidere”. Iar omul Iorga îşi fixează attudinea în faţa curentelor extremiste la modă într’o declaraţie categorică: „Ca om conştient şi treaz nu pot fi pentru aşa zisul extremism. Numai cine nu poate gândi, întrebuinţează mijloace necugetate”. Cât despre problema antisemită d. Iorga o judecă şi azi aşa cum a tratat-o ca prim ministru, când a declarat că evreii nu pot fi calificaţi în bloc după defectele individului izolat şi a r- ~ - '~trisit că apreciază „pe oricare evreu care e folositor ţării şi doreşte înflorirea ei”. Nu vom insista asupra declaraţiilor polemistului Iorga fiindcă în ele apar patima omului politic care-şi judecă adversarii după intenţii pe care ei nu le-au mărturisit niciodată şi vom reveni, deci, la celelalte reflecţii ale istoricului. Ele au o valoare deosebită fiindcă sunt rezultatul culturii savantului, evoluţiei antisemitului de odinioară şi experienţei practice a primului ministru care a guvernat timp de un an ţara în numele unei concevii de desfiinţare a vechilor sisteme politice. D. Iorga respinge deci cu toată hotărîrea şi cu întreaga autoritate a personalităţii sale de om de ştiinţă în domeniul istoriei, tendinţele de imitare a primejdioaselor experienţe politice extremiste. Atitudinea sa va trebui să dea de gândit celor din generaţiile mai noui sau mai vechi cari caută orientări în haos şi puncte de sprijin în sisteme noui ce se menţin în permanență în faza experiențelor dureroase. R. „Lichidarea regimului44 Ultima oră dint „Viitorul” anunță pentru a mia oară... lichidarea regimului. $• Fapte noui: d.TVaida vrea să demisioneze înainte de deschiderea parlamentului fiindcă d-nii Maniu și Mihalache au... dezorganizat partidul. D’aia a fost chemat telegrafic d. Anionescu căci e panică în lagărul guvernamental în ajunul audienţei hotărâtoare ce o va avea ifiavie d .Vaida. Totuşi s’ar putea ca d. Vaida să revină asupra demisiei dacă d Maniu are să renunţe la manifestaţia de la Bădăcin şi d. Mihalache la congresul dela C.Lung!! D. Madgearu a adus însă un răspuns negativ de la d. Maniu, iar d. Călinescu nu s’a întors încă de la d. Mihalache. In afară de aceasta mai e și un conflict Titulescu-Tilea. Deci lichidarea regimului!„—exclamă „Viitorul”. Acum iată ce am aflat noi din cea mai autorizată sursă guvernamentală: Parlamentul nu se va deschide decât la 16 Noiembrie. D. Maniu n’a organizat nici un fel de manifestaţie la Bădăcin şi în tot timpul vacanţei n’a avut cum să facă vreo dificultate guvernului şi nu-l va face. D. Mihalache nu este omul care să convoace congrese pentru a»., răsturna guvernul la menţinerea căruia a dat concursul său. Se prea poate ca la toamnă d. Mihalache să facă o surpriză adversarilor săi şi să între în guvern. D. Călinescu nu s’a deplasat din Bucureşti. P. Mironescu n’a fost chemat în ţară. P. Madgearu n’a avut de adus nici un răspuns dela d. Maniu. P. Titulescu nefiind în ţară şi la interimatul externelor fiind d. Vaida, nu poate să existe uri conflict Titulescu-Tillea. Audienţa la Rege a d-lui Vaida n’are nici o semnificaţie deosebită. Preşedintele consiliului s’a însănătoşit, Regele deasemenea şi deci primul ministru a reluat obicinuitele audienţe. Nu e vorba deci de nici un fel de lichidare, ci de pregătirea guvernului pentru reluarea acte votatei parţial întreruptă în timpul vacanţei. Dar zadarnic se repetă zilnic toate acestea: „Viitorul“ are să anunţe mâine că guvernul s’a retras, dar poimâine că i s’a mai dat un răgaz de câteva zile. Specula cărţilor de şcoală Manuale multe şi prost întocmite înregistrări de câteva zile, toate simptomele unui sfârşit de vară: ploi dese şi mărunte de toamnă, în munţi primii fulgi de zăpadă, vânt, frig şi căderi de frunze. Şi pe lângă toate aceste fireşti manifestări ale naturii, tranziţia sezonieră e întovărăşită de noui şi deosebite preocupări omeneşti. In curând, şcolile îşi vor redeschide porţile şi lumea şcolară: copii, părinţi şi... librari, e agitată. Copiii fiindcă îşi aşteaptă examenele şi învăţătura, părinţii fiindcă se întreabă cum vor putea face faţă cheltuelilor pentru taxe, cărţi şi atâtea altele. Şi în sfârşit librarii, fiindcă în fiecare an se pune cu aceiaşi tărie problema nerezolvată încă a manualelor didactice. Am avut de curând un congres al librarilor şi al editorilor. S’au exprimat evident, nemulţumiri. S’a protestat împotriva încercărilor guvernului de a pune la dispoziţia şcolarilor o carte mai eftină. Nemulţumiţii s’au prezentat apoi ministrului instrucţiunii în faţa căruia au reînnoit aceste plângeri. Problema nu e nouă, desigur. Ea se pune in mod regulat la fiecare început de Septembrie. Ce facem cu manualele didactice, sunt ele scumpe sau nu? E dator guvernul să intervină? O chibzuială mai calmă şi mai obiectivă asupra acestei nelipsite lupte de început de an şcolar, asupra cărţilor de şcoală în general, se pune desigur în faţa a trei aspecte cu totul diferite. Unul pur didactic: sunt foarte multe manuale la repezeală şi prost întocmite. Erori, lipsuri, o greşită filetiere şi înfăţişare a materiei. Nici o consideraţie pentru posibilităţile de înţelegere, de educaţie şi de asimilare ale copilului. Al doilea aspect, de natură tehnică: mai toate cărţile sunt tipărite in condiţii detestabile. O carte care trebue să rămână în bună stare un an întreg, devine inutilizabilă după câteva săptămâni. Scoarţele se rup, foile cad, literele sunt aproape şterse. Lăsăm la o parte lipsa oricărei estetici atât de necesare totuşi pentru stimularea copiilor. Şi, în sfârşit, ajungem la chestiunea cea mai îngrijorătoare: aceea a preţurilor. Manualele didactice sunt enorm de scumpe. Intr’o vreme de criză acută, când cartea străină e din ce în ce mai ieftină, unii editori socot că-şi pot îngădui o speculă sângeroasă a bieţilor părinţi. In ultima vreme s’a introdus sistemul rabaturilor, editurile concurându-se între ele acordă librarilor un rabat care merge până la 30 la sută. Dacă l-ar da din spinarea lor, n’am avea nimic de spus. Dar editorii socot nimerit să-l pună pe spinarea cetăţenilor, urcând preţurile cărţilor în aceeaş proporţie cu rabatul acordat. Oricine va fi de acord că împotriva acestei situaţii ministerul instrucţiunii e în dreptul lui să avizeze la o măsură care să protejeze pe părinţi împotriva combinaţiilor speculatoare ce se fac pe spinarea lor. E distribuţia cărţilor prin comitetele şcolare un remediu? Sa fie întrebuinţat. Se va putea ajunge cu librarii la o înţelegere, care să mulţumească pe toată lumea? Cu atât mai bine. In orice caz, în primul rând e interesul cetăţenilor care trebue apărat. Incăodată însă, problema manualelor didactice are mai multe laturi, și nici una din ele nu poate fi negliatări. Creionul actualităţii Nimic personal! D. George Brătianu a declarat d-lui Sassu că n’are nimic per-4 sonal cu d. Duca. D. Duca a declarat şi d-sa că n’are nimic personal cu d. George Brătianu. CETĂŢEANUL: — Uite, d-le în bătae pe onorabilul, ,,dar personal cu dumnealui”// Bratianu, îl deznod în fond n’am nimic P. GEORGE BRĂTIANU. — Ce operezi d-ta rivale, cetățene? Putin obiieriile Anglia se pregătește „Jocul de azi al Germaniei, poate deveni mâine catastrofă44 . I t ‘ v jr^ ... -îi 4., „•. ./ «V " v -.....•—......... !-''r ‘-‘V Ce transformare s’a petrecut în acest popor, pentru ca în câteva luni să abandoneze complect pesimismul său, să înceteze a mai nutri iluzii şi formule — un fenomen nou pentru englezi, — să privească lucrurile în faţă, stoic, aşa cum o impune situaţia europeană, care pare de data asta destul de serioasă ?— se întreabă Jules Lockerwern în „Paris-Soir”. . Primei/chestiuni, speranţelor noui şi noului curent de încredere i se pot aduce două răspunsuri: guvernul naţional şi scăderea lirei. Politica de partide, atât de enervantă, şi funestă în timpul crizei, a dispărut aproape în întregime. Câţiva Samireişti liberali, şi o mână de doctrinari travaişti au rămas singurii cari mai nutresc încă vechiul spirit de programe şi principii. Restul ar putea fi numiţi naţionali pozitivi. E partidul care crede în Anglia şi în tradiţia ei, dar care „pe vechile motive scriu versuri noui“ adaptându-se lumii care se transformă. O UŞURARE Mai ales cei 30 la sută scădere a preţurilor pentru produsele engleze, fără ca preţurile interne să fi suferit vreo schimbare, au adus o uşurare în economia fiecărui fabricant. Anglia însă n’a dovedit vigoare şi supleţe numai în refacerea sa politică şi financiară. In afară de politica internă, ea desfăşoară un realism cu totul nou în ce priveşte politica externă. Aşa încât, celei de a doua chestiuni, care constitue înţelegerea ei clarvăzătoare după atâţia ani de oscilaţiuni, nu i se poate da decât un singur răspuns: „Hitler!“. Englezul în gertere consideră că, pentru o serie întreagă de motive, politica de înţelegere cu Germania n’a reuşit, iar regimul naţional-socialist constitue azi un pericol. Un pericol care trebue să atragă atenţia. O ţară oricât de ostilă ar fi ea, prin procedee de guvernământ admirabile, e acceptabilă pentru englez. E ceva sportiv. Poate întinde foarte frumos mâna adversarului. Metodele hitleriste însă sunt pentru englezi „o ofensă adusă moralei“. Teroarea sub care sunt ţinute atâtea fiinţe nevinovate, represaliile împotriva familiilor celor exilaţi, complotările puse la cale pentru a se încerca o justificare a cruzimilor, toate astea sunt caracterizate în Anglia prin formula: contrarii tradiţiilor liberale. E o condamnare fără drept de apel. Germania, prin manifestările ei, face dovaba unui regim de ură, neliniştitor. Anglia e gata să intervină dacă e nevoie şi, în orice caz, ea va lua toate măsurile de precauţiune înainte de a fi prea târziu. Desvoltarea spiritului militarist care a iritat proporţii cu totul impresionante în Marea Britanie, refacerea agricolă a ţării, sunt nouile aspecte ale acestei mentalităţi care poate fi considerată ca o stare de alarmă. RAPORTUL DIN 1997 La Londra, un înalt funcţionar mi-a făcut aceste declaraţii: — Ştiţi că în 1907, Foreign Office a lansat un raport prin care atrăgea atenţia cabinetului britanic asupra pericolului pe care-l reprezintă pentru întreaga lume creşterea puterii germane. Acest faimos raport — mai mult decât profetic — a fost citat adeseori în Franţa şi Anglia. Guvernul englez însă nu s’a sezisat atunci şi a continuat să spue într’o antantă amicală, cu o Germanie ale cărei forţe şi revendicări creşteau din zi în zi. Rezultatul s’a văzut. Azi, toţi miniştrii noştri au reluat raportul. Toată, lumea s’a pătruns. Dacă lucrurile vor continua astfel, anul 1933 va putea fi comparat cu 1907 şi poate chiar cu 1909. Anglia însă nu va accepta. Credeţi-mă. Ochii noştri sunt atenţi şi aţintiţi spre acest punct nevralgic. Vom utiliza toate mijloacele diplomatice pentru a îndrepta Germania pe drumul cel bun, toate.presiunile pacifice pentru a împiedica reînarmarea ei. In acelaș timp însă trebue să fim în gardă. Nu putem crede într’un act de nebunie prin care Germania ar continua să* rămână în izolarea ei de ..jazi. Poziția diplomatică în cari’ se cobplace e exact cea .dinainte de războiți. De aceea nu putem avea încredere în niciun caz în jocul de azi, care 1 mâinetpoate«reveni !o catastrofă“. r ^---------------