Lupta, ianuarie 1934 (Anul 13, nr. 3657-3679)
1934-01-03 / nr. 3657
ANII cu FMI no. 3657 MILLE politic sbruarls 1927 ENTE ...... 806 400 ...... ■ 200 re dublu iministrafie file. 12 (Sărindar) Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Decembri Crima noastra Sau ispăşirea noastră ?! Căci toată generaţia aceast1® care a trait viaţa publică a teribilelor evenimente cari s au rostogolit dela 1914 incoace, nu este numai martora muta a atâtor tragedii mondialei sociale ş’ individuale. Ea este generaţia în acţiune şi secţiunea nu se concepe fără răspundere. Războiul, crizele, cu consecinţile şi kr.a*f!9,,/.elor nemiloase asupra omului ca şi asupra c»w',*izaţiei, a societăţei şi a statului ne-a copleşit de sig*',r de multiple răspunderi. Cea mai tragică este poate aceea pe care o aveam faţă de sufletul tineretului. Greutăţile traiului ca părinţi, dezorganizarea şcoalei, a educaţiei şi a căminului familial prin plecarea taţilor şi fraţilor pe front au făcut ca mare parte din tineret să crească în voia soartei ca scaeţii prin paragini. Au venit apoi grijile consolidării statului şi ale refacere! materiale a gospodăriilor — aşa că prea puţin timp a rămas educaţiei sufleteşti şi sentimentale a copiilor cari la 1914 sau 1918 aveau câţiva anişori şi azi au intre 19 şi 25 de ani. Au crescut în bălării. Nici părinţii, nici şcoala, nici statul nu s’au putut ocupa de ei cum s’ar fi căzut. Lăsaţi in părăsire, au căzut pradă tuturor otrăvitorilor publici, cari şi-au făcut din ei gărzi ale urei şi demagogiei, deschizându-le la vârsta idealurilor de cultură şi dragoste pentru oameni şi pentru fapte mari, apetituri pentru mandate parlamentare câştigate prin minciună, înşelăciune şi făgădueli necinstite făcute credulitatea curate a ţăranilor. Iar în ziua când s’a trezit statul spre a pune capăt politicei de înşelare şi de drumul mare ca industrie pentru un tineret rătăcit dela drumul şcoalei, „candidaţii“ la mandate parlamentare s’au considerat expropriaţi de la situaţii şi glorii sigure, au scos revolverele şi au tras. Nebunia urmată de crimă chiamă cămaşa de forţă şi temniţa. Dar crima lor trezeşte în cuget crima noastră — ispăşirea noastră. Căci ispăşim odată cu ei la înregistrarea tuturor acestor tragice aiurări. Să-i scăpăm de sub înrâurirea otrăvitorilor. Să le organizăm viaţa studenţească, să le facem plăcute Crăminurile lor şi acele ale familiilor lor. Să ne coborîm în rândurile lor, toţi intelectualii şi să depănăşti cu ei gândurile cari-i frământă. Să cultivăm frumoasele grădini ale tinereţei lor şi în loc să încolţească pornirea ucigaşă, va înfloridragostea şi încrederea în munca şi idealurile vieţei. Să ne salvăm ţara, salvându-ne tineretul. L. T. A. împărtăşeşte şi Germania oroarea pentru atentatul de la Sinaia Ne-o vesteşte o telegramă din Berlin care rezumă vocea presei germane faţă de asasinatul odios a cărui victimă a căzut primul ministru al României. Nu ştim cu ce sentimente vor fi primite în cercurile hitleriste de la noi vestejirile presei germane la adresa Isprăvei dela Sinaia, dar în cercurile serioase româneşti aceste manifestaţiuni nu pot apare decât protocolare. Fireşte, azi „revoluţia” urei naziste s’a instalat in fotoliul confortabil al puterei şi aparenţele diplomatice trebue salvate în raporturile de la ţară la ţară. România nu poate uita însă că hitlerismul german are contribuţia sa la rătăcirile şi excrescenţele cari însângerează azi o ţară pentru care asasinatul în politică n’a fost cunoscut. A mers până acolo hitlerismul încât guvernul de azi din Berlin a primit ca musafiri politici agitatori din România puşi sub supravegherea poliţiei noastre. Iar agitatori hitlerişti au venit din Germania să organizeze cuiburi de agitaţie pe teritoriul României şi să se pună în contact cu organizaţiile pe care guvernele din Bucureşti le-a desfiinţat şi din sânul cărora au ieşit asasinii de azi ai primului ministru român. E desigur infinit de regretabil ca o putere occidentală să se amestece astfel în viaţa internă a altor state şi să exercite asemenea detestabile influenţe, înregistrând asemenea rezultate , dar ar fi şi mai regretabil ca aceasta să nu se spună în momentul când presa germană îşi exprimă oroarea faţă de fapte cari sunt, în bună parte, şi repercusiunea ideilor şi metodelor cari au triumfat odată cu instalarea actualului guvern la Berlin. Lt. Oferta unui „dictator“ caraghios Se cunoaşte marele „succes” al omului tuturor.... conversiunilor: şeful No. 15 al aşa numitei „uniuni agrare” de abea a obţinut cota de 2 la sută, rămânând astfel în coada tuturor demagogilor, alături de Forţu. Ce n’a făcut în aceste alegeri onorabilul ex-exponent al comerţului bancar d. Costică Argetoianu! S’a agitat ca un şarlatan de bâlciu. A promis marea şi sarea. Dar degeaba! Corpul electoral l’a trimes la... Breasla. Pentru această purtare a alegătorilor omul „pumnului” a luat condeiul şi a scris un pamflet contra instituţiei parlamentare, el care, în două rânduri, s’a purtat ca cel din urmă bandit electoral falsificând două alegeri generale, acest cinic neruşinat se pronunţă acum pentru abolirea parlamentarismului şi faţă de odiosul asasinat a cărui victimă a căzut un om de bine şi de ispravă cum a fost Ion Duca, se prezintă la succesiune caraghiosul „dictator” ce n’a putut obţine nici 2 la sută în aceste alegeri, se prezintă cel mai incapabil din comicul minister de tehnicieni gata să ia el răspunderea situaţiei! Un personaj ridicul, o tombateră ce nu-şi mai dă seama că nu se mai poate încredinţa azi guvernarea unor demagogi lipsiţi de orice scrupul cum s’a dovedit că este castelanul dela Breasta. R. P. Maxim Gorki de ELENA EFTIMIU A împlinit 65 ani! Este singurul scriitor dela Byron al cărui nume flutură pe buzele oricui şi pretutindeni. Născut într’o familie de jos a fost crescut de bunica şi bunicul său, prin cari a cunoscut viaţa de provincie şi dela ţară, încă din frageda copilărie a învăţat ce este suferinţa. L-a impresionat mult moartea tatălui său şi apoi naşterea unui frate. De atunci începe să-l preocupe destinul omenesc, naşterea şi moartea. Copil fiind îşi arată curiozitatea pentru orice lucru. Se amestecă în toate scandalurile şi focurile, voia să pătrundă înţelesul fiecărui cuvânt ce auzea, taina fiecărui om ce-l întâlnea. Setos de veşti şi cunoştinţi era în stare să fure spre a obţine o carte, să mintă spre a putea citi. Nu învăţa însă viaţa din aceste cărţi. Pe el natura l-a învăţat cum să trăiască, ce să iubească şi de ce să moară. A trecut prin multe meserii: vânzător, într’un magazin cu ghete, brutar, servitor, hamal întrun port de pe Volga. Pretutindeni a văzut mizerii mici şi mari. „Niciodată n’am simţit prea multă bucurie în viaţă. Totuşi suferinţa crudă mi se pare a-şi avea origina nu în întâmplări ci în reguli” spune el. Dornic de fericire ar fi vrut să vadă fericiţi pe toţi oamenii din jurul său. Visează fapte mari în interesul tuturor. Pentru aceasta sunt multe mijloace: politica şi literatura. Cunoaşte pe intelectuali, studenţi, revoluţionari, ziarişti. Primele articole le scrie în ziare revoluţionare. Se pune rău cu guvernul. Este închis de două ori la o închisoare din Petrograd, unde îşi scrie amintirile. E chemat de Academie spre a fi numit membru al ei, dar neavând hârtiile in regulă, Academia renunţa a-l mai chema. In unele romane şi piese de teatru face politică revoluţionară. Izbucneşte războiul mondial. In Rusia furnica vagabonzii. Se reliefează clasele sociale. Ţăranii se îndreaptă spre oraş unde se naşte clasa muncitorească. Ruşii se mută din oraş în oraş, se duce fiecare unde vrea sub cerul larg trăind din hoţie, muncă sau cerşind. Alţii simt nevoia să fie mai aproape de Dumnezeu, se duc în mănăstiri spre a se spovedi. Gorki se simte bine între aceştia. Porneşte şi el prin Rusia pe Volga, Don, în Ucraina, Crimeea, Caucaz, trăeşte cu ce găseşte, ajută pe bolnavi, citeşte rugăciuni la căpătâiul muribunzilor. „Rar am întâlnit în cărţi idei pe cari să nu le fii cunoscut mai dinainte din existenţa mea”. Sunt cuvinte spuse de Gorki şi cari rezumă şcoala şi universitatea sa cari i-au fost natura şi viaţa. Pe Gorki l-a interesat omul cu psihologia sa. In romanele sale este o întreagă galerie de tipuri. Anonimi pe cari i-a întâlnit în viaţă şi figuri celebre — prieteni şi duşmani. Pentru el toţi oamenii au o doză de inteligenţă. Sunt buni, flexibili, nefericiţi, nemulţumiţi cu situaţia lor, dornici de li Opinia mondială despre asasinarea lui Duca Ziua de ani ne-a «dd* ®•pitiia presei din mai toate statele lamei. Ceea ce sare în ochi este că atât în Franţa cât şi in Anglia — şi mai ales în această din urmă ţară — opînia publică pune în legătură asasinarea primului-ministru român cu relaţiile pe cari le întreţinea Germania hitleristă cu „Garda de fer“ din România. In acelaş timp presa, mondială explică, actul de desfiinţare a „Gărdei de Fer** ca dictat de necesitatea pentru România, de a evita, tragice lupte internaţionale pentru apărarea unitaţei naţionale— ceea ce denotă că în afară cabinetele amice ale României considerau şi ele „Garda de Fer” ca o altă faţă a propagandei naţional-socialiste în străinătate. Altă relevare a presei mondiale este că a trebuit să intervie amestecul unor elemente străine în viaţa României şi importul unor doctrine fabricate în afară de hotarele ei pentru ca asasinatul politic să-şi facă apariţia ea, mărturia Cea mai alarmantă adoctrinei violente pe care Germania hitlerista o răspândeşte in toate ţările Europei Centrale şi Orientale. Cum se vede, opinia mondială concordă in totul cu cea românească şi această comunitate des vederi va contribui de sigur să consolideze şi unitatea de acţiune impusă de amestecul hitlerismului in politica, internă a atâtor state de pe continent şi peste Ocean. S. U. R. Granate (Lealităţi...politice Când le uiţi în trecutul ţării, de când aven regim constituţional şi parlamentar, va fi o nesfârşită serie de, lupte politice Apar figuri mari, bărbaţi de Stat, oratori străluciţi, oameni de talent şi de cultură. De pe urma multor au rămas volume groase cari le cuprind discursurile parlamentare. discursuri■ In cari regăseşti toată viaţa aioastră politică cu toab frământările ei. Jbdefe ptm$i ■’1. 3*«t fel sft politică, au creiat România Marş, izbutind ca in trei sferturi de secol din două principate mici, sărace, necunoscute şi neţinute in seamă, să închege România de ÎS milioane de locuitori, factor hotărâtor in Sud-Estul Europei. Figurile mari, luminoase ale făuritorilor ţării de azi, n’au făcut parte din „echipa morţii”, nu purtau revolvere şi granate şi nu trăgeau la sorţi să vadă cine trebue să „execute” pe cutare sau cutare înalt demnitar al ţării. Azi s’au schimbat vremurile. Am introdus exact programul macedobulgăresc: Protogheroff pe Mihailoff, Mihailoff pe Protogheroff, — tot lucruri cari izvorăsc direct din tradiţia şi sufletul românesc! „Echipa morţii”, jurăminte pe puminile, insigne cu cap de mort, „cavalerii sângelui” ,,răzbunătorii negrii” — toate astea nu in fascicolele senzaţionale a 5 lei exemplarul, ci realităţi... politice in cetatea lui Bucur ciobanul! Bine am ajuns. Ne putem felicita! ________ DEŞCĂ MAXIM GORKI bertate şi fericire şi totuşi exasperant de pasivi, supuşi conveneţiilor şi obişnuinţei de fiecare zi — fără orizonturi largi. Schiţează pe om real în situaţii reale. Oamenii ideali pentru Gorki sunt muncitorul cinstit şi conştiincios, revoluţionarul elocvent şi eroul.. Şi e de ajuns o privire spre a judeca pe om. Cu multă precizie descrie toate întâmplările zilei. Prezenţa lui Dumnezeu, adevărul, femeile proaste şi rele, bogăţia, sgârcenia , labirintul neînţeles al vieţii, plăcerea oamenilor de a vorbi lucruri fantastice. In vagabonzi vede elementul voinţei şi al acţiunei pe care ar fi vrut să le aibă orice rus, identifică pe aceşti naufragiaţi ai soartei cu supraomul lui Nietzsche şi consideră cinismul lor ca dispreţul prejudecăţilor. Recunoaşte şi incapacitatea acelor vagabonzi pentru realizarea unor dorinţi sau necesităţi. In unele lucrări de ale lui Gorki transpiră o plictiseală rece şi simplă. Muncitorul Cyganak fură din plictiseală; femeia prostituată greşeşte din plictiseală. Rjazan e un oraş plictisitor. Ivan cel Groaznic era un ţar plictisitor; visurile oamenilor sunt tot atât de plictisitoare şi lipsite de gânduri ca şi realitatea. Dumnezeu e plictisit când ascultă rugăciunea oamenilor când se culcă obosiţi după o zi grea de muncă. De plictiseală oamenii nu mai ştiu ce să facă. Ideile politice le exprimă în romanele: „Cei Trei” Matei Koremiakin, Tonia Gordeiev. In dramele: Copii Soarelui,, Barbarii şi romanul „Mama,, critică aspru clasa intelectuală, punând în faţa ei pe tânărul proletariat rus. Compune romanele din scheme istorice şi păpuşi „vorbitoare”. In majoritatea din ele este întrupat marxismul Până şi descrierile naturei au un caracter tendenţios. Redă admirabile fresce ale vieţii ruseşti în „Soţii Orlov”, „Spovedania”, „Oraşul Okurok”,, şi, „Copilăria”, „Intre oameni”. In scrierile sale este simplu şi sincer. Fiecare linie şi fiecare cuvânt este plin de viaţă şi-şi dă seama de importanţa fiecărui cuvânt pe care-l întrebuinţează. Stilul e viu, sigur, colorat, romantic sau convenţional. E sensibil dar nu un sentiment al Tonul lui este doctrinar. Vorbeşte dând lecţii oamenilor. „Artistul trebue să trăiască sever şi înţelept adevărata viaţă”. „Totul ce există este pentru a avea oamenii ce discuta”. El proclamă supremaţia artei. La începutul carierei sale Gorki făcea parte din decadenţi — este simbolist apoi —a se înscrie? conducătorul şcolii realisteeste şi el împotriva acelora cari concep materia „sub specie a eternităţis”- Omenirea nu este pentru el ceva abstract. Concepţia lui patetică despre viaţă, felul lui de a descrie şi mediul pe care l-a schiţat a reînviat, un gen care pricepuse să moară. Din opera lui Gorki putem deosebi pe Gorki romancierul şi Gorki publicistul. Unul care participă la lupta zilnică şi celălalt care planează deasupra lucrurilor mărunte. de Spectrul războiului sau al revoluţiei Vom avea oare in 1934, cum prezic unii, un nou război? Cine are să-l deslănţuiască: Hitler în Europa sau Mikadoul în Extremul Orient? Dar oare numai spectrul izboiului tulbură acum emorirea? Teama unora că revoltă ia este în mar, este oare mai justificată? Aşa precum se desfăşură acum evenimentele atât în Europa cât şi în Extremul Orient-se pare că spectrul războiului ca şi steagul revoluţionar se agită tocmai spre a se ajunge la pacea universală mult dorită de toate popoarele. Un nou războiu, precedat sau urmat de revoluţie, înspăimântă în aşa grad omenirea încât şansele că va triumfa pacea sunt, de câteva zile, tocmai de când s’au înteţit convorbirile franco-germane, mai mari. Germania lui Hitler n’are nimic de câştigat dintr’un nou războiu, ba se expune să piardă totul. Japonia spune şi ea mereu că n’are intenţiuni agresive faţă de Rusia sovietică. Visează oare acei cari lucrează pentru pace? Sunt, oare teferi acei ce împing la revoluţie crezând că astfel vor zădărnici războiul ? Ştim că sunt adversari ai războiului cari spun că daca nu vom reface lumea, prin revoluţie, însă printr’o revoluţie fără vărsare de sânge, vom avea atât războiu cât şi revoluţie sângeroasă. Revoluţia pentru prefacerea sau refacerea Statului există însă de la încheierea păcii arteoace. Ea se desfâşură încet, greoi, se izbeşte de multe obstacole, dar rezistă, se învinge. Criza politică şi economică n’are şi ea oare un pronunţat caracter revoluţionar? Europa, omenirea, sunt bolnave. Nu sunt, însă în agonie. Pretutindeni laboratoriile lucrează intens, examinează caracterul boalei şi se aplică tratamentul ce se impune. Mergem spre îndreptare, nu spre peire. S’au convins chiar revoluţionarii extremişti că războiul e cataclism şi o revoluţie după cataclism ar însemna scufundarea lumei în întuneric. Nimeni, nici cei mai smintiţi agitatori, nu vor împinge într’acolo omenirea şi totuşi dacă vor încerca lumea doritoare de pace are să-i interneze la balamuc. Nimeni nu pune azi problema: război sau revoluţie. Două calamităţi destructive. Prefacerile ce se operează azi în toate direcţiile activităţii omeneşti au, fireşte, şi ele un caracter revoluţionar. Da, suntem în revoluţie, dar în revoluţie constructivă şi care ne duce la pacea dintre popoare. Acei ce se străduesc azi să organizeze pacea, acei ce vor să consolideze instituţia de la Geneva, se vor isbi încă poate de multe dificultăţi, se vor izbi nu de popoare neastâmpărate, ci de unii conducători zvăpăiaţi, căci aceştia împing la războiu, nu popoarele. Sunt însă semne că va triumfa cuminţenia, nu zvăpăiata. Cuvântul lui Roosevelt, în favoarea Ligei Naţiunilor, a venit la timp şi va folosi acelora ce se menţin în cadrul organizăr păcei. Munca ce se depune acum pretutindeni pentru înlăturarea ravajelor provocate de criza mondială, începe să dea roade. Se semnalează oriunde se muncește o vizibilă îndreptare. Mai e încă mult de lucru. Dar faptul că se muncește cu spor, înseamnă că primejdiile nu se apropie ci se îndepărtează. Suntem de partea acelora ce cred că încă generaţia războiului, considerată ca sacrificată, va vedea Europa refăcută. Se poate să mai asistâm la unele zguduiri. Dar vom rezista. In condiţiile în cari păşim în anul 1934, douăzeci de ani de la izbucnirea, celui mai teribil războiu, deşi unii mai agită spectrul războiului şi alţii se joacă de-a revoluţia, totuşi mult mai mari sunt şansele de pace, internă şi externe. De aceia oamenii noştri de stat, acei ce au contribuit la realizarea integrală a idealului naţional ca şi acei cari se folosesc azi de noua situaţie ce le-a căzut în palmă fără nici o sforţare, cu toţii trebuie să vegheze ca nu cumva prin vreo acţiune destructivă, de dreapta sau de stânga, să se compromită cea mai măreaţă operă ce o poate dori unpopor. R. X. De la Wilson Ia In momentele hotărâtoare prin care trece azi Societatea Naţiunilor când atacuri concentrice şi adevărate comploturi se pun la cale pentru zdruncinarea bazelor păcii mondiale, se ivesc şi sprijinitorii cei mai preţioşi ai forului internaţional de la Geneva. Fără îndoială ca intervenţia senzaţională a preşedintelui Roosevelt pentru apărarea Societăţii Naţiunilor şi pentru salvgardarea ideei de pace,după ce Franţa şi Anglia s’au rostit deasemenea lar apd categoric pentru menţinerea nealterată a principiilor de bază ale Ligii Naţiunilor, constitue replica cea mai nimerită la nebuloasele încercări „reformatorii” ale Italiei şi la sabotarea sistematică de către Germania a instituţiei de la Geneva. Intr’un mare discurs rostit în faţa membrilor fundaţiei „Wilson”, preşedintele Roosevelt amintit de importanţa Ligii Naţiunilor pentru menţinerea şi consolidarea păcii, subliniind în acelaş timp rolul pe care defunctul Woodrow Wilson l-a avut în crearea forului de la Geneva, menit să înlesnească soluţionarea pe cale pacinică a diferendelor dintre „naţiunile mici şi mari”. Aceste declaraţii au o importanţă deosebită. D. Franklin Roosevelt, preşedintele democrat al Statelor Unite a ţinut să arate opiniei publice internaţionale că d-sa, în calitate de succesor al celuilalt preşedinte democrat al Americii de Nord, care a fost Wilson, înţelege să apere măreaţa operă a acestuia in domeniul politicii externe. Care au fost principiile lui Wilson nu e greu de aflat chiar din structura Ligii Naţiunilor: pacea şi egalitatea între popoare. Acestea sunt şi principiile pe care le apără azi preşedintele Roosevelt, făcând aceste semnificative declaraţii de politică externa la Fundaţia ,,Woodrow Wilson” şi în momentele când în Europa se găsesc unii conducători de stat cari urmăresc ,,reformarea” sau chiar distrugerea Societăţii Naţiunilor. _R. Locuinţe individuale sau locuinţe colective? Iată întrebarea ce şi-o pune d. A. Ed. în numărul de la 29 Decembrie 1933 şi ajunge la concluzia că să preferăm locuinţele colective cu tot confortul şi cere să se combată mentalitatea locatarului „fără vecini, singur în curte grădini”. Sunt şi eu în parte de părerea d-lui A. Bd., şi cred că locuinţele colective confortabile sunt preferabile, cu condiţie însă nu fie prea multe apartamente şi să fie aşezate pe străzi largi şi cu curţi mari, deschise, expuse aerului şi soarelui de toate părţile. Ceea ce ni se indică ca un început de case colective mari în Bucureşti nu corespunde unor locuinţe confortabile higienice, asemenea case cu 5—6 etaje pe străzi de 12 m. lărgime, cu curţi închise de 6—10 m. lărgime nu sunt case higienice şi reclama ce li se face este gratuită. Dacă se deschide orice tratat de urbanistică se găseşte recomandaţiile ca în dosul acestor case să fie loc liber cel puţin cât lărgimea unor străzi şi deschise la capete. Să ni se arate care din casele-Bloc construite la noi corespunde acestor exigenţe moderne de higienă. Ceea ce se face la noi, cu curţi interioare de câţiva m. p. sunt curat temniţe. Nu trebue uitat că viaţa modernă cere astăzi omului să stea în casă 80 la sută din timpul vieţii sale, nu poate fi admis atunci construcţia caselor în felul celor ce se construeşte la noi; aceea ce se face astăzi la noi corespunde poate cu ceea ce se făcea la Paris sau Berlin acum 30 de ani. Cei ce preconizează casecazărmi de sute şi apartamente, cunosc oare plaga insectelor, ce trec din apartament in apartament ?Pentru a trece de la locuinţele individuale la cele colective cu numeroase apartamente nu este suficient să faci case colective, Strebue educat şi omul că să comporte ca om în asemenea’1' apartamente, aceasta. [Şi,veni...ţiar iţ mai târziu, — şi încă uliă din condiţiile esenţiale ‘pentru, a putea construi case, colective, confortabile şi h’igaenice este comasarea proprietăţilor, pentru,care trebue preparată opinia publica. I. ȘTEFANESCU-RADU