Lupta, ianuarie 1934 (Anul 13, nr. 3657-3679)

1934-01-03 / nr. 3657

ANII cu FM­I no. 3657 MILLE politic sbruarls 1927 ENTE ...... 806 400 ...... ■ 200 re dublu iministrafie file. 12 (Sărindar) Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Decembri Crima noastra Sau ispăşirea noastră ?! Căci toată generaţia aceast1® care a trait viaţa publică a teribilelor evenimente cari s au rostogolit dela 1914 incoace, nu este numai martora muta a atâtor tragedii mondialei sociale ş­’ individuale. Ea este generaţia în acţiune şi secţiunea nu se concepe fără răspundere. Războiul, crizele, cu consecinţile şi kr.a*f!9,,/.e­l­or nemiloase asupra omului ca şi asupra c»w',*izaţiei, a societăţei şi a statului ne-a copleşit de sig*',r de mul­tiple răspunderi. Cea mai tragică este poate aceea pe care o­ aveam faţă de sufletul tineretului. Greutăţile traiului ca părinţi, dezorganizarea şcoalei, a educaţiei şi a căminului familial prin ple­carea taţilor şi fraţilor pe front au făcut ca mare parte din tineret să crească în voia soartei ca scaeţii­ prin paragini. Au venit apoi grijile consolidării statului şi ale refacere! materiale a gospodăriilor — aşa că­­ prea puţin timp a rămas educaţiei sufleteşti şi sentimen­tale a copiilor cari la 1914 sau 1918 aveau câţiva anişori şi azi au intre 19 şi 25 de ani. Au crescut în bălării. Nici părinţii, nici şcoala, nici statul nu s’au putut ocupa de ei cum s’ar fi căzut. Lăsaţi in părăsire, au căzut pradă tuturor otrăvi­torilor publici, cari şi-au făcut din ei gărzi ale urei şi demagogiei, deschizându-le la vârsta idealurilor de cultură şi dragoste pentru oameni şi pentru fapte mari, apetituri pentru mandate parlamentare câş­tigate prin minciună, înşelăciune şi făgădueli ne­cinstite făcute credulitatea curate a ţăranilor. Iar în ziua când s’a trezit statul spre a pune ca­păt politicei de înşelare şi de drumul mare ca indus­trie pentru un tineret rătăcit dela drumul şcoalei, „candidaţii“ la mandate parlamentare s’au consi­derat expropriaţi de la situaţii şi glorii sigure, au scos revolverele şi au tras. Nebunia urmată de crimă chiamă cămaşa de for­ţă şi temniţa. Dar crima lor trezeşte în cuget crima noastră — ispăşirea noastră. Căci ispăşim odată cu ei la înregistrarea tuturor acestor tragice aiurări. Să-i scăpăm de sub înrâurirea otrăvitorilor. Să l­e organizăm viaţa studenţească, să le facem plăcute Crăminurile lor şi acele ale familiilor lor. Să ne co­­bo­rîm în rândurile lor, toţi intelectualii şi să depă­năş­ti cu ei gândurile cari-i frământă. Să cultivăm frumoasele grădini ale tinereţei lor şi în loc să în­colţească pornirea ucigaşă, va înflori­­dragostea şi încrederea în munca şi idealurile vieţei. Să ne salvăm ţara, salvându-ne tineretul. L. T. A. împărtăşeşte şi Germania oroarea pentru atentatul de la Sinaia Ne-o vesteşte o telegramă din Berlin care rezumă vocea presei germane faţă de asasi­natul odios a cărui victimă a căzut primul ministru al Ro­mâniei. Nu ştim cu ce sentimente vor fi primite în cercurile hit­­leriste de la noi vestejirile pre­sei germane la adresa Ispră­­vei dela Sinaia, dar în cercu­rile serioase româneşti aceste manifestaţiuni nu pot apare decât protocolare. Fireşte, azi „revoluţia” urei naziste s’a instalat in fotoliul confortabil al puterei şi apa­renţele diplomatice trebue sal­­vate în raporturile de la ţară la ţară. România nu poate uita însă că hitlerismul german are con­tribuţia sa la rătăcirile şi ex­crescenţele cari însângerează azi o ţară pentru care asasi­natul în politică n’a fost cu­noscut. A mers până acolo hitleris­mul încât guvernul de azi din Berlin a primit ca musafiri politici agitatori din Româ­nia puşi sub supravegh­erea poliţiei noastre. Iar agitatori hitlerişti au ve­nit din Germania să organize­ze cuiburi de agitaţie pe teri­toriul României şi să se pună în contact cu organizaţiile pe care guvernele din Bucureşti le-a desfiinţat şi din sânul cărora au ieşit asasinii de azi ai pri­mului ministru român. E de­sigur infinit de regre­tabil ca o putere occidentală să se amestece astfel în viaţa internă a altor state şi să exer­cite asemenea detestabile in­fluenţe, înregistrând aseme­nea rezultate , dar ar fi şi mai regretabil ca aceasta să nu se spună în momentul când presa germană îşi exprimă o­­roarea faţă de fapte cari sunt, în bună parte, şi repercusiu­nea ideilor şi metodelor cari au triumfat odată cu instala­­rea actualului guvern la Ber­­lin. Lt. Oferta unui „dictator“ caraghios Se cunoaşte marele „suc­ces” al omului tuturor.... con­versiunilor: şeful No. 15 al aşa numitei „uniuni agrare” de abea a obţinut cota de 2 la sută, rămânând astfel în coa­da tuturor demagogilor, ală­turi de Forţu. Ce n’a făcut în aceste ale­geri onorabilul ex-exponent al comerţului bancar d. Costică Argetoianu! S’a agitat ca un şarlatan de bâlciu. A promis marea şi sarea. Dar de­geaba! Corpul electoral l’a trimes la... Breasla. Pentru această pur­tare a alegătorilor omul „pum­nului” a luat condeiul şi a scris un pamflet contra insti­tuţiei parlamentare, el care, în două rânduri, s’a purtat ca cel din urmă bandit electoral falsificând două alegeri gene­rale, acest cinic neruşinat se pronunţă acum pentru aboli­rea parlamentarismului şi fa­ţă de odiosul asasinat a cărui victimă a căzut un om de bine şi de ispravă cum a fost Ion Duca, se prezintă la succesiu­ne caraghiosul „dictator” ce n’a putut obţine nici 2 la sută în aceste alegeri, se prezintă cel mai incapabil din comicul minister de tehnicieni gata să ia el răspunderea situaţiei! Un personaj ridicul, o tomba­teră ce nu-şi mai dă seama că nu se mai poate încredinţa azi guvernarea unor demagogi lipsiţi de orice scrupul cum s’a dovedit că este castelanul dela Breasta. R. P. Maxim Gorki de ELENA EFTIMIU A împlinit 65 ani! Este singurul scriitor dela Byron al cărui nu­me flutură pe buzele oricui şi pretutindeni. Născut într’o fami­lie de jos a fost crescut de buni­ca şi bunicul său, prin cari a cu­noscut viaţa de provincie şi dela ţară, încă din frageda copilărie a învăţat ce este suferinţa. L-a impresionat mult moartea tată­lui său şi apoi naşterea unui frate. De atunci începe să-l preo­cupe destinul omenesc, naşterea şi moartea. Copil fiind îşi arată curiozitatea pentru orice lucru. Se amestecă în toate scandalu­rile şi focurile, voia să pătrundă înţelesul fiecărui cuvânt ce au­zea, taina fiecărui om ce-l întâl­nea. Setos de veşti şi cunoştinţi era în stare să fure spre a ob­ţine o carte, să mintă spre a pu­tea citi. Nu învăţa însă viaţa din aceste cărţi. Pe el natura l-a în­văţat cum să trăiască, ce să iu­bească şi de ce să moară. A tre­cut prin multe meserii: vânzător, într’un magazin cu ghete, brutar, servitor, hamal întrun port de pe Volga. Pretutindeni a văzut mi­zerii mici şi mari. „Niciodată n’am­ simţit prea multă bucurie în viaţă. Totuşi suferinţa crudă mi se pare a-şi avea origina nu în întâmplări ci în reguli” spu­ne el. Dornic de fericire ar fi vrut să vadă fericiţi pe toţi oa­menii din jurul său. Visează fap­te mari în interesul tuturor. Pen­tru aceasta sunt multe mijloace: politica şi literatura. Cunoaşte pe intelectuali, studenţi, revolu­ţionari, ziarişti. Primele articole le scrie în ziare revoluţionare. Se pune rău cu guvernul. Este închis de două ori la o închisoa­re din Petrograd, unde îşi scrie amintirile. E chemat de Acade­mie spre a fi numit membru al ei, dar neavând hârtiile in regu­lă, Academia renunţa a-l mai chema. In unele romane şi piese de teatru face politică revoluţio­nară. Izbucneşte războiul mondial. In Rusia furnica vagabonzii. Se reliefează clasele sociale. Ţăra­nii se îndreaptă spre oraş unde se naşte clasa muncitorească. Ruşii se mută din oraş în oraş, se duce fiecare unde vrea sub cerul larg trăind din hoţie, mun­că sau cerşind. Alţii simt nevoia să fie mai aproape de Dumne­zeu, se duc în mănăstiri spre a se spovedi. Gorki se simte bine între aceştia. Porneşte şi el prin Rusia pe Volga, Don, în Ucraina, Crimeea, Caucaz, trăeşte cu ce găseşte, ajută pe bolnavi, citeşte­ rugăciuni la căpătâiul muribun­zilor. „Rar am întâlnit în cărţi idei pe cari să nu le fii cunoscut mai dinainte din existenţa mea”. Sunt cuvinte spuse de Gorki şi cari rezumă şcoala şi universita­tea sa cari i-au fost natura şi viaţa. Pe Gorki l-a interesat omul cu psihologia sa. In romanele sale este o întreagă galerie de tipuri. Anonimi pe cari i-a întâlnit în viaţă şi figuri celebre — prieteni şi duşmani. Pentru el toţi oame­nii au o doză de inteligenţă. Sunt buni, flexibili, nefericiţi, nemulţu­miţi cu situaţia lor, dornici de li­ Opinia mondială despre asasinarea lui Duca Ziua de ani ne-a «dd* ®­­•pitiia presei din mai toate statele lamei. Ceea ce sare în ochi este că atât în Franţa cât şi in Anglia — şi mai ales în a­­ceastă din urmă­ ţară — o­­pînia publică pune în le­gătură asasinarea primu­­­lui-ministru român cu re­laţiile pe cari le întreţi­nea Germania hitler­istă cu „Garda de fer“ din Ro­mânia. In ace­laş timp presa, mondială explică, actul de desf­iinţare a „Gărdei de Fer** ca dictat de necesi­tatea pentru România, de a evita, tragice lupte in­ternaţionale pentru apă­rarea­ unit­aţei naţionale— ceea ce denotă că în afară cabinetele amice ale Ro­mâniei considerau şi ele „Garda de Fer” ca o altă faţă a propagandei naţio­­nal-socialiste în străinăta­te. Altă relevare a presei mondiale este că a trebuit să intervie amestecul u­­nor elemente străine în viaţa României şi impor­tul unor doctrine fabrica­te în afară de hotarele ei pentru ca asasinatul poli­tic să-şi facă apariţia ea, mărturia Cea mai alarman­tă a­­doctrinei violente pe care Germania hitlerista o răspândeşte in toate ţă­rile Europei Centrale şi O­­rientale. Cum se vede, opinia mon­dială concordă in totul cu cea românească şi aceas­tă comunitate des vederi va contribui de sigur să consolideze şi unitatea de acţiune impusă de ames­tecul hitlerismului in po­litica, internă a atâtor sta­te de pe continent şi peste Ocean. S. U. R. Granate (Lealităţi...politice Când le uiţi în trecutul ţării, de când aven­ regim constituţional şi parlamentar, va fi o nesfârşită serie de, lupte politice Apar figuri mari, bărbaţi de Stat, oratori străluciţi, oameni de talent şi de cultură. De pe urma multor au rămas vo­lume groase cari le cuprind discur­surile parlamentare. discursuri■ In cari regăseşti toată viaţa aioastră politică cu toab­ frământările ei. Jbdefe ptm$i ■’1. 3*«t fel sft politică, au creiat România Marş, izbutind ca in trei sferturi de secol din două principate mici, sărace, necunoscute şi neţinute­­ in seamă, să închege România de ÎS milioane de locuitori, factor hotărâtor in Sud-Estul Europei. Figurile mari, luminoase ale fău­ritorilor ţării de azi, n’au făcut parte din „echipa morţii”, nu pur­tau revolvere şi granate şi nu tră­geau la sorţi să vadă cine trebue să „execute” pe cutare sau cutare înalt demnitar al ţării. Azi s’au schimbat vremurile. Am introdus exact­ programul macedo­­bulgăresc: Protogheroff pe Mihai­­loff, Mihailoff pe Protogheroff, — tot lucruri cari izvorăsc direct din tradiţia şi sufletul românesc! „Echipa morţii”, jurăminte pe puminile, insigne cu cap de mort, „cavalerii sângelui” ,,răzbunătorii negrii” — toate astea nu in fascico­lele senzaţionale a 5 lei exemplarul, ci realităţi... politice in cetatea lui Bucur ciobanul! Bine am ajuns. Ne putem felicita! ________ DEŞCĂ MAXIM GORKI­ bertate şi fericire şi totuşi exas­­perant de pasivi, supuşi convene­ţiilor şi obişnuinţei de fiecare zi — fără orizonturi largi. Schiţea­ză pe om real în situaţii reale. Oamenii ideali pentru Gorki sunt muncitorul cinstit şi conştiincios, revoluţionarul elocvent şi eroul.. Şi e de ajuns o privire spre a ju­deca pe om. Cu multă precizie descrie toa­te întâmplările zilei. Prezenţa lui Dumnezeu, adevărul, femeile proaste şi rele, bogăţia, sgârce­­nia , labirintul neînţeles al vie­ţii, plăcerea oamenilor de a vorbi lucruri fantastice. In vagabonzi vede elementul voinţei şi al ac­­ţiunei pe care ar fi vrut să le ai­bă orice rus, identifică pe aceşti naufragiaţi ai soartei cu suprao­mul lui Nietzsche şi consideră cinismul lor ca dispreţul preju­decăţilor. Recunoaşte şi incapa­citatea acelor vagabonzi pentru realizarea unor dorinţi sau ne­cesităţi. In unele lucrări de ale lui Gorki transpiră o plictiseală rece şi simplă. Muncitorul Cyganak fu­ră din plictiseală; femeia prosti­tuată greşeşte din plictiseală. Rjazan e un oraş plictisitor. Ivan cel Groaznic era un ţar plictisitor; visurile oamenilor sunt tot atât de plictisitoare şi lipsite de gânduri ca şi realita­tea. Dumnezeu e plictisit când ascultă rugăciunea oamenilor când se culcă obosiţi după o zi grea de muncă. De plictiseală oamenii nu mai ştiu ce să facă. Ideile politice le exprimă în ro­manele: „Cei Trei” Matei Kore­­m­iakin, Tonia Gordeiev. In dra­mele: Copii Soarelui,, Barbarii şi romanul „Mama,, critică aspru clasa intelectuală, punând în faţa ei pe tânărul proletariat rus. Compune romanele din scheme istorice şi păpuşi „vorbitoare”. In­ majoritatea din ele este în­trupat marxismul­ Până şi des­crierile naturei au un caracter tendenţios. Redă admirabile fres­ce ale vieţii ruseşti în „Soţii Or­­lov”, „Spovedania”, „Oraşul O­­kurok”,, şi, „Copilăria”, „Intre oameni”. In scrierile sale este simplu şi sincer. Fiecare linie şi fiecare cuvânt este plin de viaţă şi-şi dă seama de importanţa fie­cărui cuvânt pe care-l întrebuin­ţează. Stilul e viu, sigur, colorat, romantic sau convenţional. E sensibil dar nu un sentiment al Tonul lui este doctrinar. Vorbeş­te dând lecţii oamenilor. „Artis­tul trebue să trăiască sever şi în­ţelept adevărata viaţă”. „Totul ce există este pentru a avea oa­menii ce discuta”. El proclamă supremaţia artei. La începutul carierei sale Gor­ki făcea parte din decadenţi — este simbolist apoi —a se înscrie? conducătorul şcolii realiste­­­­este şi el împotriva acelora cari concep materia „sub specie a e­­ternităţis”- Omenirea nu este pentru el ceva abstract. Concepţia lui patetică despre viaţă, felul lui de a descrie şi me­diul pe care l-a schiţat a reînviat, un gen care pricepuse să moară. Din opera lui Gorki putem deo­sebi pe Gorki romancierul şi Gor­ki publicistul. Unul care participă la lupta zilnică şi celălalt care planează deasupra lucrurilor mă­runte. de Spectrul războiului sau al revoluţiei Vom avea oare in 1934, cum prezic unii, un nou război­? Cine are să-l deslănţu­iască: Hitler în Europa sau Mikado­­ul în Extremul Orient? Dar oare numai spectrul izboiului tulbură acum emo­ri­rea? Teama unora că revo­ltă ia este în mar,­ este oare mai justificată? Aşa precum se desfăşură a­­cum evenimentele atât­ în Eu­ropa cât şi în Extremul­ Ori­­ent-se pare că spectrul războ­iului ca şi steagul revoluţio­nar se agită tocmai spre a se ajunge la pacea universală mult dorită de toate popoa­rele. Un nou războiu, precedat sau urmat de revoluţie, în­spăimântă în aşa grad omeni­rea încât şansele că va trium­fa pacea sunt, de câteva zile, tocmai de când s’au înteţit convorbirile franco-germane, mai mari. Germania lui Hitler n’are nimic de câştigat dintr’un nou războiu, ba se expune să piardă totul. Japonia spune şi ea mereu că n’are intenţiuni agresive faţă de Rusia sovietică. Visează oare acei cari lu­crează pentru pace? Sunt, oa­re teferi acei ce împing la re­voluţie crezând că astfel vor zădărnici războiul ? Ştim că sunt adversari ai războiului cari spun că daca nu vom reface lumea, prin re­voluţie, însă printr’o revolu­ţie fără vărsare de sânge, vom avea atât războiu cât şi revo­luţie sângeroasă. Revoluţia pentru prefacerea sau refacerea Statului există însă de la încheierea păcii art­­eoace. Ea se desfâşură încet, greoi, se­ izbeşte de multe ob­­stacole, dar rezistă, se învinge. Criza politică şi economică n’are şi­ ea oare un pronunţat caracter revoluţionar? Europa, omenirea, sunt bol­nave. Nu sunt, însă în agonie. Pretutindeni laboratoriile lu­crează intens, examinează ca­racterul boalei şi se aplică tratamentul ce se impune. Mergem spre îndreptare, nu spre peire. S’au convins chiar revoluţionarii extremişti că războiul e cataclism şi o revo­luţie după­ cataclism ar însem­na scufundarea lumei în în­tuneric. Nimeni, nici cei mai smintiţi agitatori, nu vor împinge în­­tr’acolo omenirea şi totuşi da­că vor încerca lumea doritoa­re de pace are să-i interneze la balamuc. Nimeni nu pune azi proble­ma: război sau revoluţie. Două calamităţi destructive. Prefacerile ce se operează azi în toate direcţiile activi­­tăţii omeneşti au, fireşte, şi ele un caracter revoluţionar. Da, suntem în revoluţie, dar în revoluţie constructivă şi care ne duce la pacea dintre popoare. Acei ce se străduesc azi să organizeze pacea, acei ce vor să consolideze instituţia de la Geneva, se vor isbi încă poate de multe dificultăţi, se vor iz­bi nu de popoare neastâmpă­rate, ci de unii conducăt­ori zvăpăiaţi, căci aceştia împing la războiu, nu popoarele. Sunt însă semne că va trium­fa cuminţenia, nu zvăpăiata. Cuvântul lui Roosevelt, în fa­voarea Ligei Naţiunilor, a ve­nit la timp şi va folosi acelora ce se menţin în cadrul organi­zăr păcei. Munca ce se depune acum pretutindeni pentru înlătu­rarea ravajelor provocate de criza mondială, începe să dea r­oade. Se semnalează ori­unde se muncește o vizibilă îndreptare. Mai e încă mult de lucru. Dar faptul că se muncește cu spor, înseamnă că primejdiile nu se apropie ci se îndepăr­tează. Suntem de partea acelora ce cred că încă generaţia răz­boiului, considerată ca sacri­ficată, va vedea Europa refă­cută. Se poate să mai asistâm la unele zguduiri. Dar vom re­zista. In condiţiile în cari păşim în anul 1934, două­zeci de ani de la izbucnirea, celui mai teri­bil războiu, deşi unii mai agi­tă spectrul războiului şi alţii se joacă de-a revoluţia, totuşi mult mai mari sunt şansele de pace, internă şi externe. De aceia oamenii noştri de stat, acei ce au contribuit la realizarea integrală a idealu­lui naţional ca şi acei cari se folosesc azi de noua situaţie ce le-a căzut în palmă fără nici o sforţare, cu toţii trebuie să vegheze ca nu cumva prin vreo acţiune destructivă, de dreapta sau de stânga, să se compromită cea mai măreaţă operă ce o poate dori un­­po­por. R. X. De la Wilson Ia In momentele hotărâtoare prin care trece azi Societatea Naţiu­nilor când atacuri concentrice şi adevărate comploturi se pun la cale pentru zdruncinarea baze­lor păcii mondiale, se ivesc şi sprijinitorii cei mai preţioşi ai forului internaţional de la Gene­va. Fără îndoială ca intervenţia senzaţională a preşedintelui Roo­sevelt pentru apărarea Societă­ţii Naţiunilor şi pentru salvgar­darea id­eei de pace,­­după ce Franţa­ şi Anglia s’au rostit dea­­semenea la­r apd categoric pen­tru menţinerea nealterată­ a prin­cipiilor de bază ale Ligii Naţiu­nilor, constitue replica cea mai nimerită la nebuloasele încercări „reformatorii” ale Italiei şi la sabotarea sistematică de către Germania a instituţiei de la Ge­neva. Intr’un mare discurs rostit în faţa membrilor fundaţiei „Wil­son”, preşedintele Roosevelt amintit de importanţa Ligii Na­ţiunilor pentru menţinerea şi consolidarea păcii, subliniind în acelaş timp rolul pe care defunc­tul Woodrow Wilson l-a avut în crearea forului de la Geneva, menit să înlesnească soluţiona­rea pe cale pacinică a diferen­delor dintre „naţiunile mici şi mari”. Aceste declaraţii au o impor­tanţă deosebită. D. Franklin Roo­sevelt, preşedintele democrat al Statelor Unite a ţinut să arate opiniei publice internaţionale că d-sa, în calitate de succesor al celuilalt preşedinte democrat al Americii de Nord, care a fost Wilson, înţelege să apere mă­reaţa operă a acestuia in dome­niul politicii externe. Care au fost principiile lui Wilson nu e greu de aflat chiar din structura Ligii Naţiunilor: pacea şi egalitatea între popoa­re. Acestea sunt şi principiile pe care le apără azi preşedintele Ro­osevelt, făcând aceste semnifi­cative declaraţii de politică ex­terna la Fundaţia ,,Woodrow Wilson” şi în momentele când în Europa se găsesc unii conducă­tori de stat cari urmăresc ,,re­formarea” sau chiar distrugerea Societăţii Naţiunilor. _­R. Locuinţe individuale sau locuinţe colective? Iată întrebarea ce şi-o pune d. A. Ed. în numărul de la 29 Decembrie 1933 şi ajunge la concluzia că să preferăm lo­cuinţele colective cu tot con­fortul şi cere să se combată mentalitatea locatarului „fără vecini, singur în curte­­ grădini”. Sunt şi eu în parte de păre­rea d-lui A. Bd., şi cred că lo­cuinţele colective confortabile sunt preferabile, cu condiţie însă nu fie prea multe apar­tamente şi să fie aşezate pe străzi largi şi cu curţi mari, deschise, expuse aerului şi soarelui de toate părţile. Ceea ce ni se indică ca un început de case colective mari în Bu­cureşti nu corespunde unor locuinţe confortabile higieni­­ce, asemenea case cu 5—6 eta­je pe străzi de 12 m. lărgime, cu curţi închise de 6—10 m. lărgime nu sunt case higieni­­ce şi reclama ce li se face este gratuită. Dacă se deschide ori­ce tratat de urbanistică se gă­seşte recomandaţiile ca în do­sul acestor case să fie loc li­ber cel puţin cât lărgimea u­­nor străzi şi deschise la ca­pete. Să ni se arate care din case­­le-Bloc construite la noi cores­punde acestor exigenţe moder­ne de higienă. C­eea ce se face la noi, cu curţi interioare de câţiva m. p. sunt curat temniţe. Nu trebue uitat că viaţa mo­dernă cere astăzi omului să stea în casă 80 la sută din tim­pul vieţii sale, nu poate fi ad­mis atunci construcţia caselor în felul celor ce se construeşte la noi; aceea ce se face astăzi la noi corespunde poate cu ceea ce se făcea la Paris sau Berlin acum 30 de ani. Cei ce preconizează case­­cazărmi de sute şi aparta­mente, cunosc oare plaga in­sectelor, ce trec din aparta­ment in apartament ?­­Pentru a trece de la locuinţele individuale la cele colective cu numeroase apartamente nu este suficient să faci case co­lective, Strebue educat şi omul că să comporte ca om în ase­menea’1' apartamente, aceasta. [Şi,veni...ţiar iţ mai târziu, — şi încă uliă din condiţiile esen­ţiale ‘pentru, a putea construi case, colective­, confortabile şi h’igaenice este­ comasarea pro­prietăţilor, pentru,care trebue preparată opinia pu­blica. I. ȘTEFANESCU-RADU

Next