Lupta, ianuarie 1934 (Anul 13, nr. 3657-3679)
1934-01-14 / nr. 3666
ANUL. XIII Ac. 3666 CONST. MILLE Fost director politie ©ee^sibri® 1921 — Februarie 192? ABONAMENTE Pe 12 luni ..................................... 860Pe 6 ............................................................ . 406 Pe 3 ...................... ......................................266 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Constante. 12 (Sărindar) Destindere în... principiu! Se comentează în presa şi se discută în toate cercurile politice demersurile primului - ministru pentru a determina partidele politice, în perioada aceasta de efervescenţă, la o destindere. Tocmai dorinţa aceasta a gu ■ vernului şi necesitatea ce o simte şi ţara, ca sa se mai potolească luptele politice, au motivat şi proprosoerea parlamentului, căci dacă am fi avut acum discuţie asupra alegerilor am fi asistat iarăşi la spectacolul ce ne-a oferit lumea politică în toiul campaniei electorale, adică la ţigănie. In ce măsură vom avea, după demersu Dl d-lui Tătărăscu, destinderea dorită, aceasta se va vedea peste 20 de zile când parlamentul se va deschide. Până atunci, firește, partidele politice vor urmări activitatea guvernului spre a se vedea de.cu ea se desfășură astfel încât să contribue la potolirea luptelor. Deocamdată constatăm că toată lumea, adică toţi şefii de partide, cu care s’a întreţinut şeful guvernului, s’au declarat în... principiu pentru destindere. Cum la noi ori ce acţiune este întreprinsa pe temeiul principiilor, cum orice şef de partid care se rési-»— este, în general, de. acord, măcar în principiu, să se ho rască la o treabă bună, nu se putea, mai ales în împrejurările actuale, să se respingă.. destinderea. Așa dar destinderea a fost primită în unanimitate, dar numai in principiu! imediat însă, fiecare șef a aratat în ce conditiunî s’ar putea ajunge la acest armistiţiu politic, căci, în definitiv, prin destindere se urmăreşte încetarea ostilităţilor politice, ceia ce încă nu înseamnă renunţarea la exercitarea controlului asupra actelor guvernului. De pildă, câţiva dintre şefii grupărilor noui, acei şefi cari au colindat toate partidele şi acum lucrează, cum se zice, pe cont propriu, izolaţi şi detestaţi, după s’au declarat pentru destindere, au început să formuleze în ce condiţiuni o admit. Aşa d. Gr. Iunian admite bucuros orice destindere, dar — să vedeţi ce pretinde— dar cu condiţia ca guvernul sa-şi însuşească programul radical, cel cu inflaţia! D. Gr. Iunian fiind un om care nu se joacă cu principiile, nu poate admite sa dea răgaz guvernului, măcar o clipa, — oricare ar fi situaţia, fără să nu-i impue... programul său! Altul. Şeful care, în alegerile generale, a promis că la guvern va tăia bancnotele în două şi va şterge cu buretele toate datoriile, acest capabil bărbat de stat, inspirat şi el de cele mai înălţătoare principii, vorbim de d. Arsetoianu, se declară de asemenea pentru destindere, dar mai întâi guvernul să facă să dispară cauzele ce au creat situaţia de acum şi apoi va avea armistiţiu dorit. Aşadar şefii cei noui, politicieni de şcoală veche, glumesc în situaţiuni aşa de serioase, răspund cu ironii la un apel care este în sentimentul întregei populaţii. Tranzacţii pe chestii de program ca să se potolească luptele politicianiste? Cu alte cuvinte d. Gr. Iunian cere cum s’ar zice şi un portofoliu, căci aci ar fi să se ajungă, daca s’ar admite propunerea sa. Portofoliul ar fi garanţia executarei pactului! Iar cealaltă glumă, a d-lui Argetoianu, este pur şi simplu cinică. Apoi tocmai pentru înlăturarea cauzelor ce au creat situaţia de azi se impune înainte de toate suspendarea ostilităţilor, adică încetarea oricarei acţiuni demagogice.N’are însă nici o importanţă dacă în principiu şefii de calibrul celor citaţi se vor astâmpăra sau vor continua să se agite. Ei nu reprezintă nici doi la sută din corpul electoral, n’ar fi obţinut nici unul la sută dacă nu adunau voturile acelor ce umblă după potcoave de cai moţi. Şefii de partid, cei serioşi, şefii partidelor ce au guvernat vor mai guverna, aceştia îşi dau seama perfect cum stăm şi chiar fără apelul guvernului vor şti cum să procedeze pentru nu agrava şi complica situaţia căci atunci nici un fel de guvern nici unul naţional, nici unul dictatorial, n’ar njai fi în stare s’o domine. L. T. A. internat într-o fortăreaţă condamnat împreună cu alţi ofiţeri în urma mişcării revoluţionare din August 1932, a fost internat întrio fortăreaţă GENERALUL SANJURJO înapoi, la troc! La Paris, mai mulţi artişti au deschis un salon al schimbului în natură: pe o legătură de ceapă, poţi obţine un peisaj marin, iar pentru o găleată cu cocs, „portretul d-nei X.” Iată-ne, deci, reîntorşi la troc!.. Ca în cele mai vechi vremuri... S’a vorbit de o reîntoarcere, în vremea noastră, la Evul Mediu; ni se pare că e mai degrabă o reîntoarcere la o ancestrală epocă de bronz, când pentru o piele de fiară, puteai obţine o uneltă primitivă sau un silex cioplit. Salonul schimbului în natură, nu e numai o fantezie pariziană; se pare că, în vremurile acestea, când banii nu se mai văd, salonul în chestiune are un mare succes. Şi din America ne vin veşti cu privire la actualizarea trocului. O vastă experienţă s’ar fi făcut cu şomeurii puşi să defrişeze păduri sau să strângă recolte inutile, menite a fi arse, pentru menţinerea preţurilor. S’a permis unor grupuri de şomeuri, să dea lemne, cereale sau cafea, pe alte obiecte de primă necesitate; cu alte cuvinte, şi în America e o înflorire a trocului. La noi, la ţară, în târguri, trocul se substitue pe alocuri tranzacţiilor normale. Ţăranul care nu şi-a vândut recolta, nu mai vine la târg cu teşchereaua plină de bani, ci cu un sac de fructe sau cu un boţ de caş, pe care le schimbă pe stambă sau sare. Bani pe vite nu-i mai dă nimeni. Dar poate obţine obiecte în natură. Cei din Bucureşti, nu îşi pot da bine seama, de aceste fenomene, dar cel care călătoreşte mult prin ţară, ştie că provincia suferă de criza de bani, a căror circulaţie acolo se face foarte greoiu, şi că aceasta probabil facilitează fenomenele de troc, ce înfloresc actualmente mai ales în ţările agricole. E şi acesta unul din straniile efecte ale crizei generale Un ziar propunea chiar, să se ia şi la noi iniţiativa unui Salon al schimbului în natură. In adevăr, în vremurile acestea de dosire a banului şi de materialism, se pare că artiştii nu prea fac afaceri bune. Şi trebue să fie atâţia cari o duc Teu de tot, şi cari ar fi fericiţi să-şi poată desface peisajele, portretele sau naturile moarte, în schimbul unei căruţe cu lemne sau al unui palton călduros... fie chiar şi mai vechiu... S. V. 4 ©AtilAIl 021 3 Direcția 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Creionul actualității Inbatabîlă ! BĂRBATUL. — O să te mănânce Jilava, femeie, că numai tu n’ai depus armele ! Iitoarceţi-vă spre tineret Guvernul e ocupat şi supraocupat cu restabilirea ordinei şi liniştei in stat şi mai ales cu măsurile economice şi financiare reclamate de nevoile urgente ale păturilor muncitoare şi producătoare. El nu simte decât prea mult necesitatea unei opere tot dtat de urgenţi de depardindre morală a tineretului, din fericire numai in parte rătăcit dela calea raţiunei şi a binelui. Dar ar fi absurd a aştepta şi in această direcţie totul numai dela el. Constituirea, însă sub impulsul şi controlul său, a unui mare Comitet Naţional de Propagandă in rândurile tineretului, muncitor şi intelectual, devine un imperativ absolut al ceasului de faţă. Profesori, preoţi, scriitori, artişti trebue recrutaţi pentru marea şi ufifenta operă de combatere a aţâţărilor la uraLe classe, de rasse şi la dezordine şi violenţă. Trebue făcut de intelectualitatea româneasca, conştientă de primejdia anarhiei pentru noul statut palim şi teritorial al României, un rest efort de reăfriemăre a tineretului la simţul legalităţei şi al interesului naţional suprem. De aceep, spunem ministrului instrucţiunei, rectorilor Universităţilor, dăscălimei, preoţimei, scriitorilor şi artiştilor de pe toate plaiurile ţarei. Intoarceţi-vă spre tineretul rătăcit şi turnaţi-i în suflet liniştea şi adevărata iubire de neam şi de ţară. S. U. R. Politica internă a României Afirmând continuitatea politicii externe dictate de tratatele de pace şi de alianţele României, declaraţiunea ministerială a noului preşedinte de consiliu a stăruit, cum era şi firesc, in special asupra politicii interne pe care şi-o impune guvernul care se consideră, la rândul său, o continuare a guvernului Duca. Evident că ordinea, legalitatea şi respectul autorităţii în stat nii indică datoria de a urmări cu mână de fier, stabilirea răspunderilor şi aplicarea sancţiunilor pentru toţi acei pe cari justiţia îi va stabili culpabili de oraş asasinat împotriva fostului prim-ministru al ţării, precum şi de excitaţiunile la crimă şi violenţă împotriva autorităţilor. Aceasta este insă numai ceeace s’ar putea numi acţiunea politicii de stat, care incumbă în special organelor executive şi ale justiţiei. Primul ministru a ţinut însă să accentuieze, cu deosebire, că dacă guvernului îi revine o operă de represiune pentru restabilirea ordinei publice şi morale, el e departe de a-şi închipui că aceasta atinge în actuala stare de lucruri. Un guvern care n’ar pune în primul plan măsurile de ameliorare economică şi financiară şi cele de pacificare socială şi destindere a vieţii politice, ar dovedi că nu-şi dă seama de cauzele mai adânci ale nevrozei pe care o ilustrează excrescenţele de violenţă şi crimă ce s-au înregistrat. Or, o politică de pacificare socială nu se face numai cu vorbe bune, ci mai ales cu măsuri practic® cari să ducă la rezultate fericite în ce priveşte îndreptarea treptat-treptat a situaţiunei materiale a păturilor cari ştiu munci şi economisi. Desigur că o potolire a patimilor şi a atacurilor politice între partide ar creia acea destindere care să permită examinarea în comun, in linişte şi cu chibzuiala necesară, a tuturor măsurilor economice şi financiare reclamate de nevoile cele mai urgente. Aceasta e adevărata politică internă pe care o aşteaptă ţara şi ei trebue să se consacre toţi factorii politici cu reală răspundere în viaţa publică. ALFA Granate S’a făcut! Acum m’am lămurit! Vom avea destinderea pe care o urmăreşte primul ministru. Bine că i-a luminat Dumnezeu pe şefii partidelor noastre politice..şi s’au hotărât să colaboreze cu toţii la o uniune sfântă. Numai câteva mici condiliuni mai sânt de îndeplinit pe cari le pun unii din şefi: 1) Să demisioneze guvernul; 2) Să se dizolve Parlamentul; 3) Să-şi însuşească d. Tătărăscu programul de inflaţie. Încolo nu se cere nimic şi toţi sâni porniţi spre cea mai frăţească destindere! Pentru că in limba românească „destindere” înseamnă: — Ia-le cuţitele! BEŞGA m / % 1' ;|'âifs/ 1934 Mf^RÂGURE iy Ci TATE Mii1-i»inistraţia ziarului U? toate agenţiile de publicitate '«t ’,#/ J’ /h umărul în fara \ fi,Lei în sträinätate Bâzându-se pe datele precise ale campaniei de înarmări secrete din Germania ,de Henry de Morgenthau, actualul ministru al tezaurului în Statele Unite, publică un important articol în exeelenta revistă de sinteză a activităţii mondiale „Le Mois”. Vistiernicul, american în contrast cu alte păreri exprimate în această privinţă, ajunge la concluzii dintre cele mai pesimiste şi prezice declanşarea unui apropiat conflict european. Atât timp cât mai rămăsese o şansă de reconciliere între Franţa şi Germania tot mai exista speranţa că se va putea evita un război dn Europa, scrie d. Henry de Morgenthau. Odată cu venirea la putere a lui Hitler însă, această speranţă a dispărut. El a creiat pe continent aceeaşi situaţie din 1913. Visul de dominaţie mondială al Hohenzollernilor era camuflat într’un proect cunoscut sub denumirea unui drum de fier „Berlin-Bagdad”. Linia ferată pleca din Hamburg, de la marea Nordului şi trebuia să se termine la Bassora, în golful persic. Cu alte cuvinte, asta era, ruta cea mai scurtă şi mai rapidă. Prin Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Turcia spre India, Orient şi Africa orientală, Marei Britanii îi rămânea ruta cealaltă, cea mai lungă, pe Plate, prin instalaţiile ei din Gibraltar şi canalul de Suez. Mica Serbie însă s’a declarat împotriva acestui plan. Imediat au început presiunile cari era inevitabil să declanşeze războiul Interesele economice şi alianţele încheiate în această chestiune, au transformat rapid conflictul într’un războiu general. Rezultatul a fost ca Germania, Austria, Rusia şi Turcia au încetat de a fi „puteri mondiale”. Acţiunea Franţei la Versailles şi de atunci încoace au avut drept obiect nu numai dezarmarea şi slăbirea Germaniei, dar în acelaş timp şi prevenirea reeditării în viitor a unui nou „coridor german” care să străbată centrul Europei. lată de ce i se impută Franţei că a înconjurat Germania într’un „cerc de fier”, faţă de care parlamentările de la Geneva par uneori inutile. Tabloul forţelor ce înlănţue Reichul e redat astfel: Franţa armată activă 800.000, rezerve 6.300.000; Polonia 330.000 armată activă, 1.650.000 rezerve; România 240.000 armată activă, 1.500.000 rezerve; Cehoslovacia 140.000 armată activă, 1.500.000 rezerve; Iugoslavia 140.000 armată activă, 1.200.000 rezerve. Se mai spune în acelaş timp că singură Franţa e în stare să trimită pe front în 24 de ore un milion de oameni, pregătiţi gata şi înarmaţi pentru luptă. Cu cifre atât de fantastice se pune întrebarea cum mai poate fi posibil un războiu între Germania şi Franţa. Eu adaug totuşi, scrie d. Henry de Morgenthau, nu numai că e posibil, dar e chiar probabil, prin faptul că Hitler a fost adus la putere în urma unor mari promisiuni pe care toată lumea aşteaptă să le vadă împlinite. Acum de curând, Hitler se adresa Germanilor spunândule că ei sunt învingătorii războiului. Ei singuri au evitat o catastrofă a omenirii. Au zdrobit complect puternica Rusie. Naţiunile europene s-au raliat pe rând inamicilor lor. Cu toate acestea Germania a continuat să o domine. Franţa, cu tot sprijinul aliaţilor, ar fi fost „îngenunchiată” dacă nu ar fi intervenit rezervele America. Hitler a avut grija să-şi plaseze aceste cuvinte cu promisiuni şi exportaţiuni evangelice. A anunţat moartea evreilor, reluarea provinciilor pierdute, ocuparea Poloniei şi coloniilor. Rasa nordică, rasă „supremă” trebuia deci purificată, urma să treacă prin botezul focului şi al sângelui, trebuia în sfârşit să-şi afirme superioritatea cu orice preţ. In ce priveşte prima promisiune, Hitler s-a ţinut ele cuvânt. Cu evreii din Germania a încheiat-o. A făcut dovada politicii „focului şi sângelui” pe care a anunţat-o, a convins lumea că poporul său păstrează aceeaşi cruzime pe care a dovedit-o cu câţiva ani în urmă şi care se credea că se datoreşte unei singure clase, a unirei lor. Rămâne acum ca Hitler să se ţină şi de celelalte promisiuni. In actuala situaţie spirituală şi economică totul îl împinge spre o ieşire. Gândiţivă că şi în Germania există milioane de tineri cari n’au făcut războiul, dar au moştenit consecinţele lui. Aceştia abia aşteaptă momentul să se scuture de toate greutăţile, să provoace începutul unei ere nouă indiferent care va fi. Americanii au crezut că Germania e atât de slăbită, încât nu-şi mai poate reveni aşa uşor. Franţa însă a discernat toate elementele cari puteau contribui la reconstituirea forţei de altă dată a Germaniei. Există motive cu totul convingătoare că Germania nu e atât de „dezarmată”, că nu-i lipseşte pregătirea de război, aşa cum se afişează. Intre atâtea arme uşoare şi grele, muniţii, echipamente şi pe deasupra o industrie excepţională de aprovizionare suplimentară. Poate îi lipseşte imediat artileria grea. E sigur însă că în ce priveşte artileria uşoară are provizii ultra suficiente. Înarmarea s-a pregătit secret în diverse puncte, de unde abia aşteaptă să fie distribuite. Există o nouă armă, după afirmaţii demne de crezare, care poate sfărâma tankurile. Principiul acesta aplicat de Germani ar fi cu totul exterminării. Germania are cea mai bună aviaţie comercială din Europa. Ea e convertibilă în modul cel mai rapid în aviaţie de războiu. Dar poate cineva cunoaşte tot ceea ce posedă Germania în ve- derea declanşării războiului? Un lucru e sigur: că Germania nu va fi surprinsă de un nou războiu fără materii prime ,arme, explozive şi muniţii. Cele mai neînsemnate nevoi au fost prevăzute şi s’au acumulat provizii şi cantităţi dintre cele mai mari. Maniera sălbatecă cu care procedează politica hitlerista, idealul unei populaţii duble celei din Franţa, aroganţa programului svasticei, toate astea dovedesc că în Europa, Germania constitue o „putere mondială” în creştere, ale cărei nevoi obiective se ciocnesc direct cu interesele celorlalte puteri. Reiese de aci că avem o situaţie analoagă celei din 1913. Oricât ar urmări să evite prin toate mijloacele declanşarea unui război ofensiv, Francezii nu pot aştepta ca Germania să fie cea care atacă întâi. La prima provocare care se va produce — nu importă unde, nu importă în urma cărui eveniment care poate fi interpretat după plac atunci când cauţi motiv cu lumânarea , războiul va izbucni. Şi nu se poate preciza ce (Continuare în pag. 6-a) Vom avea război in 1934? Hitler a creiat o situaţie analoagă celei din 1913 . Henry de Morgenthau, ministrul tezaurului in Statele Unite, prevede declanşarea unui apropiat conflict european HENRY DE MORGENTHAU Neglijenţe criminale După ce s’au prăbuşit zidurile şi intrările minei dela Osek, — înghiţind, în măruntaie pământului scormonit de explozii şi de foc, viaţa a 142 de lucrători, — autorităţile cehoslovace au pornit cercetări serioase spre a dovedi cauzele catastrofei. Anchetarii au ajuns la concluzia că dezastrul s’a produs din neglijenţă, conducerea minelor nu luase măsurile de siguranţă necesare. S’au făcut arestări. Opt ingineri şi directorul general al întreprinderii din regiunea Most, au fost conduşi la închisoare, stabilindu-se că din vina lor nu se îndepărtase praful de cărbune ce se depusese în cantităţi considerabile în galeriile minei. Acest praf, uscat şi vântuit de curenţi, a provocat incendiul. Iată, deci, — după ce au pierit 142 de oameni, îndoliind tot atâtea familii, — că se găsesc pricinile nenorocirii şi că se constată cu câtă uşurinţă ,’ar fi putut evita catastrofa! Iată cum, abia după dezastru, se iau măsuri şi se observă câtă neglijenţă a trebuit să intre în joc pentru ca vieţile lucrătorilor mineri să fie jertfite în mormântul comun de la Osek, împrejurare grozavă, cu care ne îndeamnă să ne gări’ dim cu luare aminte şi la ceea ce se întâmplă în ţara noastră, unde în loc de sanc-fţiuni am fi preferat adeseori să vedem iniţiativa controlului preventiv, unde în loc de cercetări savante şi de explicaţii de ordin tehnic am fi vrut să vedem grija pentru înlăturarea, din vreme, a primejdiilor. Avem şi noi, — răspândite pe tot cuprinsul statului întregit, — fel de fel de mine. Unele mai de seamă, altele mai modeste. Dacă într’o ţară civilizată şi organizată cum e Cehoslovacia s’a putut întâmpla o catastrofă minoră de proporţiile celei dela Osek, — situaţia, în minele noastre, este fără îndoială dintre cele mai puţin de invidiat. Nu vrem să spunem că pericolul exploziilor e mai mare la noi decât aiurea, — şi nici nu credem că autorităţile noastre nu stau de veghe. Dar după tragicul exemplu pe care ni-l pune în faţa ochilor recenta catastrofă din Cehoslovacia, —i socotim că ministerul de industrie şi ministerul muncii au datoria de a cerceta cu minuţiozitate condiţiunile în care se lucrează în minele noastre. Aceasta spre a se înlătura orice neglijenţă şi spre a se evita orice nenorocire. Căci repetăm, — decât,să asistăm la aplicarea Sancţiunilor, preferăm să constatam o energica verificare a eapdiţiunilor în care funcţionează minele noastre. ■ -■ - / a s.