Lupta, ianuarie 1934 (Anul 13, nr. 3657-3679)

1934-01-14 / nr. 3666

ANUL. XIII Ac. 3666 CONST. MILLE Fost director politie ©ee^sibri® 1921 — Februarie 192? ABONAMENTE Pe 12 luni ..................................... 860­­Pe 6 ............................................................ . 406 Pe 3 ...................... ......................................266 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const­an­te. 12 (Sărindar) Destindere în... principiu!­ ­ Se comentează în presa şi se discută în toate cercurile politice demersurile primului - ministru pentru a determina partidele po­litice, în perioada aceasta de e­fervescenţă, la o destindere. Tocmai dorinţa aceasta a gu ■ vernului şi necesitatea ce o sim­te şi ţara, ca sa se mai potoleas­că luptele politice, au motivat şi proprosoerea parlamentului, căci dacă am fi avut acum discuţie asupra alegerilor am fi asistat ia­răşi la spectacolul ce ne-a­ oferit lumea politică în toiul campani­ei electorale, adică la ţigănie. In ce măsură vom avea, după demersu Dl d-lui Tătărăscu, destinderea dorită, aceasta se va vedea peste 20 de zile când par­lamentul se va deschide. Până atunci, firește, parti­dele politice vor urmări activi­tatea guvernului spre a se vedea de.cu ea se desfășură astfel încât să contribue la potolirea lupte­lor. Deocamdată constatăm că toa­tă lumea, adică toţi şefii de par­tide, cu care s’a întreţinut şeful guvernului, s’au declarat în... principiu pentru destindere. Cum la noi ori­ ce acţiune este între­prinsa pe temeiul principiilor, cum orice şef de partid care se rési-»— este, în general, de. a­­cord, măcar în principiu, să se ho rască la o treabă bună, nu se putea, mai ales în împrejură­rile actuale, să se respingă­.. destinderea. Așa dar destinderea a fost pri­mită în unanimitate, dar numai in principiu! imediat însă, fiecare șef a a­­ratat în ce conditiunî s’ar putea ajunge la acest armistiţiu poli­tic, căci, în definitiv, prin des­tindere se urmăreşte încetarea ostilităţilor politice, ceia ce încă nu înseamnă renunţarea la exer­citarea controlului asupra acte­lor guvernului. De pildă, câţi­va dintre şefii grupărilor noui, acei şefi cari au colindat toate partidele şi acum­ lucrează, cum se zice, pe cont propriu, izolaţi şi detestaţi, după s’au declarat pentru destin­dere, au început să formuleze în ce condiţiuni o admit. Aşa d. Gr. Iunian admite bu­curos orice destindere, dar — să vedeţi ce pretinde— dar cu con­diţia ca guvernul sa-şi însuşeas­că programul radical, cel cu in­flaţia! D. Gr. Iunian fiind un om care nu se joacă cu principiile, nu poate admite sa dea răgaz guvernului, măcar o clipa, — ori­care ar fi situaţia, fără să nu-i impue... programul său! Altul. Şeful care, în alegerile generale, a promis că la guvern va tăia bancnotele în două şi va şterge cu buretele toate datorii­le, acest capabil bărbat de stat, inspirat şi el de cele mai înălţă­toare principii, vorbim de d. Ar­se­toianu, se declară de aseme­nea pentru destindere, dar mai întâi guvernul să facă să dispară cauzele ce au creat situaţia de acum şi apoi va avea armistiţiu dorit. Aşa­dar şefii cei noui, politici­eni de şcoală veche, glumesc­­ în situaţiuni aşa de serioase, răspund cu ironii la un apel care este în sentimentul întregei populaţii. Tranzacţii pe chestii de pro­gram ca să se potolească luptele politicianiste? Cu alte cuvinte d. Gr. Iunian cere cum s’ar zice şi un portofoliu, căci aci ar fi să se ajungă, daca s’ar admite propu­nerea sa. Portofoliul ar fi garan­ţia executarei pactului! Iar cealaltă glumă, a d-lui Ar­ge­toianu, este pur şi simplu ci­nică. Apoi tocmai pentru înlătu­rarea cauzelor ce au creat situa­ţia de azi se impune înainte de toate suspendarea ostilităţilor, adică încetarea ori­carei acţiuni demagogice.N’are însă nici o importanţă dacă în principiu şefii de cali­brul celor citaţi se vor astâm­păra sau vor continua să se a­­gite. Ei nu reprezintă nici doi la sută din corpul electoral, n’ar fi obţinut nici unul la sută dacă nu adunau voturile acelor ce umblă după potcoave de cai moţi. Şefii de partid, cei serioşi, şe­fii partidelor­ ce au guvernat vor mai guverna, aceştia îşi dau seama perfect cum stăm şi chiar fără apelul guvernului vor şti cum să procedeze pentru nu agrava şi complica situaţia căci atunci nici un fel de guvern nici unul naţional, nici unul dic­tatorial, n’ar njai fi în stare s’o domine. L. T. A. internat într-o for­tăreaţă condamnat împreună cu alţi ofiţeri în urma mişcării revoluţionare din August 1932, a fost internat în­trio fortăreaţă GENERALUL SANJURJO înapoi, la troc! La Paris, mai mulţi artişti au deschis un salon al schimbului în natură: pe o legătură de cea­pă, poţi obţine un peisaj marin, iar pentru o găleată cu cocs, „portretul d-nei X.” Iată-ne, deci, reîntorşi la troc!.. Ca în cele mai vechi vremuri... S’a vorbit de o reîntoarcere, în vremea noastră, la Evul Mediu; ni se pare că e mai degrabă o reîntoarcere la o ancestrală e­­pocă de bronz, când pentru o piele de fiară, puteai obţine o u­­neltă primitivă sau un silex cio­plit. Salonul schimbului în natură, nu e numai o fantezie pariziană; se pare că, în vremurile acestea, când banii nu se mai văd, salo­nul în chestiune are un mare succes. Şi din America ne vin veşti cu privire la actualizarea trocului. O vastă experienţă s’ar fi făcut cu şomeurii puşi să defrişeze pă­duri sau să strângă recolte inuti­le, menite a fi arse, pentru men­ţinerea preţurilor. S’a permis unor grupuri de şo­­meuri, să dea lemne, cereale sau cafea, pe alte obiecte de primă necesitate; cu alte cuvinte, şi în America e o înflorire a trocului. La noi, la ţară, în târguri, tro­cul se substitue pe alocuri tran­zacţiilor normale. Ţăranul care nu şi-a vândut recolta, nu mai vine la târg cu teşchereaua pli­nă de bani, ci cu un sac de fruc­te sau cu un boţ de caş, pe care le schimbă pe stambă sau sare. Bani pe vite nu-i mai dă ni­meni. Dar poate obţine obiecte în natură. Cei din Bucureşti, nu îşi pot da bine seama, de aceste feno­mene, dar cel care călătoreşte mult prin ţară, ştie că provincia suferă de criza de bani, a căror circulaţie acolo se face foarte greoiu, şi că aceasta probabil facilitează fenomenele de troc, ce înfloresc actualmente mai a­­les în ţările agricole. E şi acesta unul din straniile efecte ale crizei generale­ Un ziar propunea chiar, să se ia şi la noi iniţiativa unui Salon al schimbului în natură. In ade­văr, în vremurile acestea de do­sire a banului şi de materialism, se pare că artiştii nu prea fac a­­faceri bune. Şi trebue să fie atâţia cari o duc Teu de tot, şi cari ar fi fe­riciţi să-şi poată desface peisa­jele, portretele sau naturile moar­te, în schimbul unei căruţe cu lemne sau al unui palton căldu­ros... fie chiar şi mai vechiu... S. V. 4 ©AtilAIl 021 3 Direcția 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Creionul actualității Inbatabîlă ! BĂRBATUL. — O să te mănânce Jilava, femeie, că numai tu n’ai depus ar­mele ! Ii­toarceţi-vă spre tineret Guvernul e ocupat şi supra­o­cupat cu restabilirea or­dinei şi liniştei in stat şi mai ales cu mă­surile economice şi financiare re­clamate de nevoile urgente ale păturilor muncitoare şi producă­toare. El nu simte decât prea mult necesitatea unei opere tot dtat de urgenţi de depardindre morală a tineretului, din fericire numai in parte rătăcit dela calea raţiunei şi a binelui. Dar ar fi absurd a a­­ştepta şi in această direcţie totul numai dela el. Constituirea, însă sub impulsul şi contr­olul său, a unui mare Co­mitet Naţional de Propagandă in rândurile tineretului, muncitor şi intelectual, devine un imperativ absolut al ceasului de faţă. Profesori, preoţi, scriitori, ar­tişti trebue recrutaţi pentru ma­rea şi ufifenta operă de combatere a aţâţărilor la ura­­Le classe, de rasse şi la dezordine şi violenţă. Trebue făcut de intelectualita­tea româneasca, conştientă de pri­mejdia anarhiei pentru noul sta­tut palim şi terito­rial al Româ­niei, un rest efort de reăfriemăre a tineretului la simţul legalităţei şi al interesului naţional suprem. De aceep, spunem ministrului instrucţiunei, rectorilor Universi­tăţilor, dăscălimei, preoţimei, scriitorilor şi artiştilor de pe toate plaiurile ţarei. Intoarceţi-vă spre tineretul ră­tăcit şi turnaţi-i în suflet liniştea şi adevărata iubire de neam şi de ţară. S. U. R. Politica internă a României Afirmând continuitatea po­liticii externe dictate de trata­tele de pace şi de alianţele României, declaraţiunea mi­nisterială a noului preşedinte de consiliu a stăruit, cum era şi firesc, in special asupra po­liticii interne pe care şi-o im­pune guvernul care se consi­deră, la rândul său, o conti­nuare a guvernului Duca. Evident că ordinea, legali­tatea şi respectul autorităţii în stat n­ii indică datoria de a urmări cu mână de fier, stabi­­l­irea răspunderilor şi aplica­­rea sancţiunilor pentru toţi acei pe cari justiţia îi va stabili culpabili de ora­ş asasinat împotriva fostului prim-mini­­stru al ţării, precum şi de ex­­citaţiunile la crimă şi violen­ţă împotriva autorităţilor. Aceasta este insă numai ceeace s’ar putea numi acţiu­nea politicii de stat, care in­cumbă în special organelor e­­xecutive şi ale justiţiei. Primul ministru a ţinut în­să să accentuieze, cu deosebi­re, că dacă guvernului îi re­vine o operă de represiune pentru restabilirea ordinei pu­blice şi morale, el e departe de a-şi închipui că aceasta a­­tinge în­ actuala stare de lu­cruri. Un guvern care n’ar pune în primul plan măsurile de a­­meliorare economică şi finan­ciară şi cele de pacificare so­cială şi destindere a vieţii po­litice, ar dovedi că nu-şi dă seama de cauzele mai adânci ale nevrozei pe care o ilus­trează excrescenţele de violen­ţă şi crimă ce s-au înregistrat. Or, o politică de pacificare socială nu se face numai cu vorbe bune, ci mai ales cu măsuri practic® cari să ducă la rezultate fericite în ce priveş­te îndreptarea treptat-treptat a situaţiunei materiale a pătu­rilor cari ştiu munci şi econo­misi. Desigur că o potolire a pati­milor şi a atacurilor politice între partide ar creia acea destindere care să permită e­­xaminarea în comun, in liniş­te şi cu chibzuiala necesară, a tuturor măsurilor economice şi financiare reclamate de ne­voile cele mai urgente. Aceasta e adevărata politică internă pe care o aşteaptă ţara şi ei trebue să se consa­cre toţi factorii politici cu rea­lă răspundere în viaţa publică. ALFA Granate S’a făcut! Acum m’am lămurit! Vom avea destinderea pe care o urmăreşte primul ministru. Bine că i-a luminat Dumnezeu pe şefii partidelor noastre politice..şi s’au hotărât să colaboreze cu toţii la o uniune sfântă. Numai câte­va mici condiliuni mai sânt de îndeplinit pe cari le pun unii din şefi: 1) Să demisioneze guvernul; 2) Să se dizolve Parlamentul; 3) Să-şi însuşească d. Tătărăscu programul de inflaţie. Încolo nu se cere nimic şi toţi sâni porniţi spre cea mai frăţească destindere! Pentru că in limba românească „destindere” înseamnă: — Ia-le cuţitele! BEŞGA m / %­­ 1' ;|'âifs/ 1934 Mf^RÂGURE iy Ci TATE Mii1-i»inistraţia ziarului U? toate agenţiile de publicitate '«t ’,#/ J’ /h umărul în fara \ fi,Lei în sträinätat­e Bâzându-se pe datele pre­cise ale campaniei de înar­mări secrete din Germania ,d­e Henry de Morgenthau, actua­lul ministru al tezaurului în Statele­ Unite, publică un im­portant articol în exeelenta re­vistă de sinteză a activităţii mondiale „Le Mois”. Vistier­nicul, american în contrast cu alte păreri exprimate în a­­ceastă privinţă, ajunge la con­cluzii dintre cele mai pesi­miste şi prezice declanşarea unui apropiat conflict euro­pean.­­ Atât timp cât mai rămăsese o şansă de reconciliere între Franţa şi Germania tot mai e­­xista speranţa că se va putea evita un război d­­n Europa, scrie d. Henry de Morgenthau. Odată cu venirea la putere a lui Hitler însă, această spe­ranţă a dispărut. El a creiat pe continent aceeaşi situaţie din 1913. Visul de dominaţie mondia­lă al Hohenzollernilor era ca­muflat într’un proect cunos­cut sub denumirea unui drum de fier „Berlin-Bagdad”. Linia ferată pleca din Hamburg, de la marea Nordului şi trebuia să se termine la Bassora, în golful persic. Cu alte cuvinte, asta era, ru­ta cea mai scurtă şi mai ra­pidă. Prin Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Turcia spre India, Orient şi Africa o­­rientală, Marei Britanii îi ră­mânea ruta cealaltă, cea mai lungă, pe Plate, prin instala­ţiile ei din Gibraltar şi canalul de Suez. Mica Serbie însă s’a declarat împotriva acestui plan. Ime­diat au început presiunile cari era inevitabil să declan­şeze războiul Interesele eco­nomice şi alianţele încheiate în această chestiune, au trans­format rapid conflictul în­tr’un războiu general. Rezultatul a fost ca Germa­nia, Austria, Rusia şi Turcia au încetat de a fi „puteri mon­diale”. Acţiunea Franţei la Versail­les şi de atunci încoace au a­vut drept obiect nu numai de­zarmarea şi slăbirea Germa­niei, dar în acelaş timp şi pre­venirea reeditării în viitor a u­­nui nou „coridor german” care să străbată centrul Europei. lată de ce i se impută Fran­ţei că a înconjurat Germania într’un „cerc de fier”, faţă de care parlamentările de la Ge­neva par uneori inutile. Ta­bloul forţelor ce înlănţue Rei­­chul e redat astfel: Franţa ar­mată activă 800.000, rezerve 6.300.000; Polonia 330.000 ar­mată activă, 1.650.000 rezerve; România 240.000 armată acti­vă, 1.500.000 rezerve; Cehoslo­vacia 140.000 armată activă, 1.500.000 rezerve; Iugoslavia 140.000 armată activă, 1.200.000 rezerve. Se mai spune în acelaş timp că singură Franţa e în stare să trimită pe front în 24 de ore un milion de oameni, pre­gătiţi gata şi înarmaţi pen­tru luptă. Cu cifre atât de fantastice se pune întrebarea cum mai poate fi posibil un războiu în­tre Germania şi Franţa. Eu adaug totuşi, scrie d. Henry de Morgenthau, nu nu­mai că e posibil, dar e chiar probabil, prin faptul că Hitler a fost adus la putere în urma unor mari promisiuni pe care toată lumea aşteaptă să le va­dă împlinite. Acum de curând, Hitler se adresa Germanilor spunându­­le că ei sunt învingătorii răz­boiului. Ei singuri au evitat o catastrofă a omenirii. Au zdrobit complect puter­nica Rusie. Naţiunile europene s-au ra­liat pe rând inamicilor lor. Cu toate acestea Germania a con­tinuat să o domine. Franţa, cu tot sprijinul aliaţilor, ar fi fost „îngenunchiată” dacă nu ar fi intervenit rezervele Ame­rica. Hitler a avut grija să-şi plaseze aceste cuvinte cu pro­misiuni şi exportaţiuni evan­gelice. A anunţat moartea e­­vreilor, reluarea provinciilor pierdute, ocuparea Poloniei şi coloniilor. Rasa nordică, rasă „supre­mă” trebuia deci purificată, urma să treacă prin botezul focului şi al sângelui, trebuia în sfârşit să-şi afirme superio­ritatea cu orice preţ. In ce priveşte prima promi­siune, Hitler s-a ţinut ele cu­vânt. Cu evreii din Germania a încheiat-o. A făcut dovada politicii „focului şi sângelui” pe care a anunţat-o, a convins lumea că poporul său păs­trează aceeaşi cruzime pe care a dovedit-o cu câţiva ani în urmă şi care se credea că se datoreşte unei singure clase, a­­ unirei lor. Rămâne acum ca Hitler să se ţină şi de celelalte promi­siuni. In actuala situaţie spi­rituală şi economică totul îl împinge spre o ieşire. Gândiţi­­vă că şi în Germania există milioane de tineri cari n’au făcut războiul, dar au moşte­nit consecinţele lui. Aceştia a­­bia aşteaptă momentul să se scuture de toate greutăţile, să provoace începutul unei ere nouă indiferent care va fi. Americanii au crezut că Ger­mania e atât de slăbită, încât nu-şi mai poate reveni aşa u­­şor. Franţa însă a discernat toate elementele cari puteau contribui la reconstituirea for­ţei de altă dată a Germaniei. Există motive cu totul con­vingătoare că Germania nu e atât de „dezarmată”, că nu-i lipseşte pregătirea de război, aşa cum se afişează. Intre atâ­tea arme uşoare şi grele, mu­niţii, echipamente şi pe dea­supra o industrie excepţională de aprovizionare suplimenta­ră. Poate îi lipseşte imediat artileria grea. E sigur însă că în ce priveşte artileria uşoară are provizii ultra suficiente. Înarmarea s-a pregătit secret în diverse puncte, de unde a­­bia aşteaptă să fie distribuite. Există o nouă armă, după afirmaţii demne de crezare, care poate sfărâma tankurile. Principiul acesta aplicat de Germani ar fi cu totul exter­minării. Germania are cea mai bună aviaţie comercială din Euro­pa. Ea e convertibilă în modul cel mai rapid în aviaţie de războiu. Dar poate cineva cunoaşte tot ceea ce posedă Germania în ve-­ derea declanşării războiului? Un lucru e sigur: că Germa­nia nu va fi surprinsă de un nou războiu fără materii pri­me ,arme, explozive şi muni­ţii. Cele mai neînsemnate ne­voi au fost prevăzute şi s’au acumulat provizii şi cantităţi dintre cele mai mari. Maniera sălbatecă cu care procedează politica hitlerista, idealul unei populaţii duble celei din Franţa, aroganţa programului svasticei, toate astea dovedesc că în Europa, Germania constitue o „putere mondială” în creştere, ale că­rei nevoi obiective se ciocnesc direct cu interesele celorlalte puteri. Reiese de aci că avem o si­tuaţie analoagă celei din 1913. Oricât ar urmări să evite prin toate mijloacele declan­şarea unui război­ ofensiv, Francezii nu pot aştepta ca Germania să fie cea care a­­tacă întâi. La prima provoca­re care se va produce — nu importă unde, nu importă în urma cărui eveniment care poate fi interpretat după plac atunci când cauţi motiv cu lu­mânarea , războiul va izbuc­ni. Şi nu se poate preciza ce (Continuare în pag. 6-a) Vom avea război in 1934? Hitler a creiat o situaţie analoagă celei din 1913­ ­. Henry de Morgenthau, ministrul tezaurului in Statele­ Unite, pre­vede declanşarea unui apropiat conflict european HENRY DE MORGENTHAU Neglijenţe criminale După ce s’au prăbuşit zidu­rile şi intrările minei dela O­­sek, —­ înghiţind, în mărun­­ta­ie pământului scormonit de explozii şi de foc, viaţa a 142 de lucrători, — autorităţile cehoslovace au pornit cerce­tări serioase spre a dovedi cauzele catastrofei. Ancheta­rii au ajuns la concluzia că dezastrul s’a produs din ne­glijenţă, conducerea minelor nu luase măsurile de siguran­ţă necesare. S’au făcut arestări. Opt in­gineri şi directorul general al întreprinderii din regiunea Most, au fost conduşi la închi­soare,­­ stabilindu-se că din vina lor nu se îndepărtase praful de cărbune ce se depu­sese în cantităţi considerabile în galeriile minei. Acest praf, uscat şi vântu­­it de curenţi, a provocat in­cendiul. Iată, deci, — după ce au pierit 142 de oameni, îndoliind tot atâtea familii, — că se gă­sesc pricinile nenorocirii şi că se constată cu câtă uşurinţă ,’ar fi­ putut evita catastrofa! Iată cum,­­ abia după dezas­tru, se iau măsuri şi se obser­vă câtă neglijenţă a trebuit să intre în joc pentru ca vieţile lucrătorilor mineri să fie jert­fite în mormântul comun de la Osek, împrejurare grozavă, cu care ne îndeamnă să ne gări­’ dim cu luare aminte şi la ceea ce se întâmplă în ţara noastră, unde în loc de sanc-f­ţiuni am fi preferat adeseori să vedem iniţiativa controlu­lui preventiv, unde în loc de cercetări savante şi de expli­caţii de ordin tehnic am fi vrut să vedem grija pentru înlăturarea, din vreme, a pri­mejdiilor. Avem şi noi, — răspândite pe tot cuprinsul statului în­tregit, — fel de fel de mine. Unele mai de seamă, altele mai modeste. Dacă într’o ţară civilizată şi organizată cum e Cehoslovacia s’a putut întâm­pla o catastrofă minoră de proporţiile celei dela Osek, — situaţia, în minele noastre, este fără îndoială dintre cele mai puţin de invidiat. Nu vrem să spunem că pericolul exploziilor e mai mare la noi decât aiurea, — şi nici nu credem că autorităţile noas­tre nu stau de veghe. Dar după tragicul exemplu pe care ni-l pune în faţa ochi­lor recenta catastrofă din Ce­hoslovacia, —i socotim că mi­nisterul de industrie şi minis­terul muncii au datoria de a cerceta cu minuţiozitate con­­diţiunile în care se lucrează în minele noastre. Aceasta spre a se înlătura orice ne­glijenţă şi spre a se evita orice nenorocire. Căci repetăm, — decât,să asistăm la aplicarea Sancţiunilor, preferăm să con­statam­ o energica verificare a eap­diţiunilor în care funcţio­nează minele noastre. ■ -■ - / a s.

Next