Lupta, iulie 1934 (Anul 13, nr. 3803-3828)
1934-07-22 / nr. 3821
ANUL XIII No. 3821 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții și autorități Pe 12 luni...................* Pe 6 ii t • t t I • Pe 3 fi • • • S Lei 10OQ • • • » SOC • • • „ 40 • • » n 200 4 PAGINICEI 3 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const Mille. 12 (Sărindar) Direcţia 243-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Acţiunea d-lui Tătărăscu Călătoria la Paris a actualului preşedinte de consiliu n’a fost o călătorie de agrement. D. Tătărăscu a înţeles să se folosească de o bună acţiune externă spre a ajunge la o bună politică internă. De aceea d. Tătărăscu nu numai că n’a stânjenit o clipă grandioasa acţiune a d-lui Titulescu, dar a avut grija să o ferească de orice inconveniente interne. Preşedintele de consiliu a lucrat mână in mână cu ministrul de externe şi rezultatele sunt excelente. După întoarcerea d-lui Barthe de la Londra d. Tîbărăşu a găsit la Paris cea mai prielnică atmosferă pentru a se putea examina anumite probleme de securitate naţională şi de redresare economică şi financiară. Aprov un an lumea a fost profund îngrijorată. Spectrul unui nou războiu plana asupra omenirii îngrozite. Toţi amicii păci ai desfăşurat, în cap cu Franţa, o intensă acţiune ca să se ajungă la organizarea ei cât mai sigură. România revendică onoarea de a fi avut în această acţiune un rol important. In câteva luni sporesc zilnic şansele că pacea va domina omenirea. Dacă vom avea pacea universală, avem să dobândim şi pacea internă atât de necesară operei de refacere a Statului. D. Tătărăscu a pătruns secretul bunelor guvernări. Nu putem aştepta leacurile miraculoase ce nu mai vin. Nu putem să facem o politică externă platonică, adică să manifestăm cu Franţa pe terenul politic şi să operăm cu Germania pe terenul economic. Aceasta este inadisibil. Ar fi şi fiebal şi necorect. Iar să ne închidem ca într’o fortăreaţa, să ridicăm ziduri chinezeşti, să încercăm a trăi, prin noi înşine, — aceasta este cu neputinţă. Politica aceasta experimentată în vremuri de belşug, a fost ruinătoare. Acum ar fi catastrofală. Problemele ce frământă omenirea acum şi a căror nesoluţionare prelungeşte criza şi mizeria, au un caracter general, imindial,,prin transformarea profundă mijloacelor de transport, prin progresele uimitoare ale ştiinţei, prin enormele invenţiei.i. Viaţa economică nu se mai p..te desfăşura înlăuntrul fruntariilor, ea a devenit de esenţă mondială şi orice s’ar zice, ori cum ar fi azi părerile economiştilor, o anumită unitate econonă se impune omenirei întregi. Toţi oamenii de stat prevăd realizarea acestei unităţi indispensabile. Viaţa economică este pe cale de a-şi schimba scara, de a-şi spori cîmpul de acţiune pe o Sv..ă universală. Intr’acolo mergem. Pentru aceasta, pentru ca să realizăm o unita’ .olitică mondh.'ă, menită a asigura pacea, trebuie ca fiecare tară să ^ ridice la înălţimea proble...de ari, să priceapă grav'tatea ior, să se scuture de nepăsarea, de ignoranta, de incapacitatea şi de mentalitatea acelor politiciani ce trimisc în stratostră şi asta :ă ca : 'tă bogată şi norocoasă tară să se refacă prin ea însăşi. D. Tătărăscu e dintr’acei cari triiesc în sferele realităţii. Doi.dă e că nu s’a întors dela Paris cu mâinile g ..ie. Acolo a mai rămas o echipă, în frunte cu ministrul de finanţe, spre a pune la minct că.va chestiuni definitiv "anjate. Incontestabil deci că d. Tătărăscu îşi reia activitatea internă având o situaţie consolidată a regimului liberal. Din partea partidului său, chiar dacă ar fi unii nemulţumiţi, existenţa guvernului nu este ameninţată. Liberalii sunt deprinşi să guverneze lung. Alta nu se mai poate azi. Dar vor încerca să guverneze cât au guvernat naţional-ţărăniştii. E nevoie însă ca să se menţină raporturile civilizate, destinderea ce s’a obţinut dela constituirea cabinetului Tătărăscu şi până azi. Şi în această privinţă d. Tătării .. s’a arătat abil şi ici sigur că în interesul stabilităţii de guvernare, al liniştii interne, primul-ministru va face tot posibilul să menţină destinderea politică. Ea este necesară nu numai unei guvernări eficace, dar şi partidelor de opoziţie serioase, cu deosebire partidului naţional-ţărănesc în plină acţiune de reorganizare şi de propagandă pentru o mare operă de transformare politică. L. T. A. Să fugim de politică 99Sex contrariu” O ciudată dispoziţie, desigur, pentru un cetitor care se hrăneşte în deosebi cu literatură şi istorie, m’a făcut să trag din raftul bibliotecii proectului noului cod civil unificat. Pe care cu toată ariditatea paragrafelor şi în ciuda căldurii molipsitoare, n-am putut parcurge cu mari eforturi de atenţie până la această dispoziţie a cărei savoare nu va scăpa nimănui: „Căsătoria este nulă—spune articolul de cod, — dacă soţii nu sunt de sex contrariu”. La prima sezisare a acestei idei, a acestei obligaţii înscrisă în paginii legiuirii, cetitorul nu poate decât să se amuze. Cum adică: E nevoe să vină Codul civil şi să spună cetăţenilor: n’aveţi dreptul să vă uniţi in faţa lui Dzeu şi a legilor dacă nu sunteţi de sex contrariu? Dar oare cine ar putea crede altfel? însăşi noţiunea căsătoriei, cuprinde doar în ea însăşi această... nostimă condiţie, fiindcă, după câte ştiam, nimănui încă nu i-a trecut prin minte că s’ar putea să fie şi altfel. Am cetit însă şi expunerea de motive a legii, şi am aflat că dispoziţia cu sexele contrarii se găseşte aidoma şi în codul francez. S’a întâmplat un singur caz, se pare, de când există societate organizată, cu ofiţeri ai stării civile: o femee îmbrăcată bărbăteşte s’a... căsătorit cu o tânără fată pentru a putea ajunge în posesiunea unei mari averi. Un caz unic, izolat, anormal. Poate oare aceasta justifica existenţa unei asemenea dispoziţii într’o lege menită să reglementeze raporturile indivizilor, cari indiferent de păcate, nu contrazic însă firea omenească? Speculaţia filosofică ar putea găsi aci, desigur, temeiul unei probleme. In orice caz, dispoziţia nu pierde din comicul ei. Creionul actualităţii Chestie complicată! 11 — Xu se lămureşte de loc chestia asta cu Skoda. — Păi nici nu se poate lămuri. Xu vezi?directorul general al Skodei e evreu; banii sunt cehoslovaci; cei cari i-au înghiţit sânt români, iar contul sperjurilor era ţinut în latineşte! Dumnezeu să-i mai înţeleagă! Direcţiunea „Luptei” şi-a spus în câteva rânduri punctul ei de vedere asupra revizuirii Constituţiei. Noi socotim necesară această revizuire, îndeosebi pentru realizarea a două postulate : întărirea puterii executive şi stabilitatea guvernărilor; întărirea principiilor democratice. Am desvoltat aceste idei, pe larg, în câteva articole, astfel că cititorii cunosc punctul de vedere al direcţiunii „Luptei”. Dar, bine ’nţeles, într’o chestiune atât de importantă, nu toată lumea judecă la fel. Sunt cercuri politice, sunt organe ale opiniei publice cari nu socot necesară o revizuire a Constituţiei. De aceea o largă discuţiune nu poate fi decât folositoare problemei în sine şi din acest spirit publicăm articolul care urmează, al colaboratorului nostru d. Radu Matei. Un ziar îşi exprimă credinţa că d. Tătărăscu, primul ministru, imediat ce-şi va relua ocupaţiile, se va pronunţa pentru sau contra modificării Constituţiei. Pronosticul este, evident, de o matematică preciziune. Cât de departe este autorul acestui pronostic de eroul marelui Caragiale care spunea: „Ori să se facă revizuirea, dar atunci să nu se schimbe nimic, sau să nu se facă revizuirea, dar atunci să se schimbe, pe ici, pe colo, şi. .. în părţile esenţiale. Din această dilemă nu puteţi ieşi, am zis!” — este uşor de constatat. ii Se pare, de la o vreme, că o adevărată manie revizionistă a cuprins uneledin cercurile noastre politice. Nu se ştie precis, de ce şi cum, trebue modificat pactul fundamental al statului. Dar o modificare se impune pentru că aşa voesc politicianii şi unele (fără anumite) ziare. O discuţiune de principii — care nu se face pentru că la noi lumea este prea grăbită ca să aprofundeze problemele — ar putea lămuri opinia publică asupra necesităţii revizuirii. Căci avem convingerea fermă că majoritatea populaţiei nu cunoaşte principiile înscrise în pactul fundamental al Statului pentru simplul motiv că aceste principii nu sunt aplicate, după cum suntem convinşi că acela care ar îndrăzni să publice şi să răspândească textul constituţiei la ţară, ar avea soarta pe care au avut-o, sub imperiul constituţiei de la 1866, Frcşinescu şi Banghereanu, aruncaţi în temniţă pentru propagandă subversivă. Răsfoim paginile, puţine la număr, în care sunt înscrise concis, principiile generale cari constituie osatura organizării Statului modern. Luăm, pe rând, principiile cari ar îndritui o renovare, o adaptare la progresul realizat de omenire în ultimii zece ani, ca să vedem dacă legile ordinare cele mai moderne, se pot adapta cu principiile rigide ale textului constituţional. Se dorește micşorarea numărului județelor? Nimic nu împiedică legiuitorul ordinar să facă o nouă delimitare a județelor existente, reducând numărul lor la 14, 18, 22, 30 sau 68 (Art. 4). Căci în pactul fundamental s’a înscris principiul împărțirii teritoriului statului în județe a căror selicitare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului ordinar, care, prin legea reformei admainistrative, are latitudinea și libertatea să procedeze așa cum va crede că dictează interesele unei bune gospodării. * Vor, acei cari urmăresc modificarea textelor constituţionale, să înscrie mai temeinic principiul garantării proprietăţii sau vor să garanteze mai solid drepturile de creanţă ale particularilor asupra Statului? Dar ce garanţie mai solidă poate avea proprietatea, atunci când Constituţia spune categoric în Art. 17: „Proprietatea este garantată ca şi creanţele asupra Statului”. Dacă legiuitorul ordinar nu ar călca principiile constituţionale — fără să se teamă de controlul supremei instanţe care judecă constituţionalitatea legilor, în secţii unite — nu ar exista nici o perturbare în proprietatea in-dividuală, care este pusă tot de prudent la adăpost, din grija legiuitorului constituţional de a evita perturbări pe care războiul şi necesităţile de moment, le-au impus în clipa în care a fost nevoe să se vie cu legile pentru reforma agrară şi ale împroprietăririi sătenilor. Garantarea creanţelor împotriva statului? Tot legiuitorul ordinar a impus posesorilor de creanţe şi organelor judecătoreşti să nu se atingă de veniturile statului, judeţului şi comunei. Şi bat bieţii oameni la uşile autorităţilor, cerşindu-şi drepturile, cu sentinţe judecătoreşti, învestite cu formulă executorie. Şi reprezentanţii autorităţilor, acei care sunt citaţi şi au jurat să aplice textele constituţionale, îşi bat joc şi de creanţe şi de instanţele judecătoreşti a căror autoritate iese, evident, ştirbită şi de posesorii de creanţe cari au avut naivitatea să ia în serios Constituţia, justiţia, administraţia şi alte mici nimicuri, cari în alte ţări, constituesc fundamentul solid al statului. RADU MATEI Păreri Libere Să modificăm Constituția? Agonia dictatorului Informaţiunile ce sosesc din Germania lasă să se întrevadă o concentrare a atenţiei cercurilor conducătoare asupra problemelor de politică externă, în timp ce cancelarul Hitler se grăbeşte să se retragă în pădurile Bavariei, în căutarea liniştei necesare nervilor săi zdruncinaţi, ministrul de externe al Reichului, von Neuratl, reapare acum pe primul plan. Flecarea d-lui von Neurath, în avion la Neudeck şi audienţa la preşedintele Reichului sunt fapte semnificative în momentul când se pune problema participării sau neparticipării Germaniei la pactul oriental. In adevăr, momentul politic extern este de o importanţă hotărîtoare pentru viitoarea orientare a Germaniei. Reichul are acum un ultim prilej de a se încadra în mod demn în mişcarea pacifică generală a lumii şi de a ieşi din izolarea în care a dus-o politica incoherentă şi violentă a naţionalsocialiştilor. Nu mai puţin semnificativ e faptul că din momentul plecării cancelarului Hitler în concediu, presa hitleristă — care la început se grăbise să ia poziţie împotriva pactului oriental — şi-a mai moderat tonul şi zelul. Mai mult decât atât, în presa germană au apărut şi unele sugestii de pacte de securitate bilaterale. Este deci evident că se pregăteşte ceva şi în politica externă a Heichului şi că această coincidenţă între plecarea în concediu a cancelarului Hitler şi reîntoarcerea în arenă a diplomatului de carieră von Neurath, nu este tocmai... fortuită... Examinând aceste fapte, nu poate fi trecută cu vederea situaţia catastrofală a comerţului german care — după informaţiunile ziarelor engleze — a înregistrat pe exerciţiul primelor şase luni ale anului în curs un deficit de aproape 10 miliarde lei Izolarea Germaniei în politica internaţională este, fără îndoială, în strânsă legătură cu prăbuşirea economiei germane. Nu mai este de mult un secret pentru opinia publică mondială faptul că marea industrie şi finanţa germană erau în ultima vreme profund nemulţumite de acţiunea regimului hitlerist şi că lovitura de la 30 iunie împotriva batalioanelor de asalt a avut menirea de a satisface în parte şi cercurile industriale şi economice pe care se sprijină Hitler şi anturajul său apropiat. Nu a fost, deci, o afirmaţie neîntemeiată aceia făcută în presa mondială că după masacrul de la 38 Iunie, regimul hitlerist a căpătat o nouă aşezare şi că Hitler a pierdut toată libertatea sa de acţiune. Reichswehr-ul nu a întârziat să-şi valorifice drepturile câştigate prin sprijinirea lui Hitler în criza de la 30 iunie. Distrugerea armatei brune înseamnă satisfacerea uneia din pretenţiile armatei regulate. Hitler a cedat generalului von Blomberg. Acum cedează şi diplomaţilor de carieră care vor trebui să scoată Germania din impasul izolării. Iar desfiinţarea frontului de muncă naţional-socialist, dovedeşte că a îngenuchiat şi în faţa marei industrii. In retragerea sa de la Berchtesgaden, cancelarul Hitler va putea medita în tihnă asupra „grandoarei şi decadenţei” mişcări naţional-socialiste şi mai ales asupra concesiilor pe cari va trebui să le mai facă pentru a-şi prelungi agonia, azi când nimic din puterea şi prestigiul lui de odinioară n’a mai rămas în picioare. R. AHMED ZOGU regele Albaniei, care va vizita Ankara, spre a discuta intrarea ţării sale în pactul balcanic. GRANATE Asasinii V’amintiţi, acum 20 de ani, cât de indignaţi erau germanii când li se arăta că in primele luni ale războiului au asasinat bătrâni, femei şi copii, c’au ars oraşe şi sate întregi, ca „represalii”, c’au dărâmat biserici, c’au chinuit groaznic pe nefericiţii ostateci căzuţi în mâinile lor. — Acestea sânt fapte de barbari şi germanii sunt un popor civilizat! Dar au intervenit „Cărţile albe”, publicate de guvernele francez şi belgian şi documentele oficiale cuprinse în aceste volume, au închis gura protestatarilor germani. Dar ce să vorbim de barbariile şi cruzimile făptuite în atmosfera unui crâncen război! Vedeţi ce se petrece in Germania, acum, în timp de pace, când germanul hitlerist se repede asupra fratelui său german din altă tabără politică. Zilele trecute a fost asasinat încă unul din nefericiţii din lagărele de concentrare, celebrul scriitor socialist Mahsam. Soţia lui, refugiată la Praga, a dat ziariştilor câteva amănunte înfiorătoare. Le reproducem dintr’o telegramă a „Universului”. „Văduva a declarat că soţul ei a fost groaznic chinuit până la moarte. Corpul prezenta diferite semne, că a fost supus torturii. Astfel la gât s’au văzut urme de strangulare, iar baza craniului era sfărâmată. Din aceasta, văduva a dedus că soţul ei a fost legat cu o frânghie de gât şi apoi tării pe jos, capul lovindu-se de pietrele din drum. In certificatul de deces nu este scris că Mühsam s’a sinucis, deoarece medicii au refuzat să iscălească un astfel de certificat. Văduva lui Ernst Mühsam a mai declarat, că spre a împiedeca pe soţul ei de a-i scrie şi cere ajutor, i s’au fracturat toate degetele”. Aşa s’a „înnoit”, s’a „primenit”, sufletul german! Şi se mai spunea că cei din desişurile Australiei sânt sălbatici! C. Dumitucă 22 Iulie 1934 ctor FAGUREL*i PUBLICITATE e direct Administraţia ziarului toate agenţiile de publicitate numărul in ţară in străinătate Statele Unite in vacanţă Casa Albă îmbarcată pe bordul crucişetorului Houston Cu toată simfonia grevelor ce a cuprins întreaga coastă a Pacicului, viaţa politică americană a luat anul acesta vacanţă mai devreme ca de obicei. Astfel vicepreşedintele Garner îşi face în tihnă cura în Texas, ministrul de finanţe şi ministrul bugetului nu pierd o singură zi la cursele de cow-boy din Montana. Restul echipei ministeriale nu se poate spune precis unde se află. Aşa a hotărît preşedintele Roosevelt. Toată lumea să plece. Imensa maşină pe care creiat-o — N. R. A. şi A. A. A. n’are decât să se descurce cum o putea de toate problemele la ordinea zilei. Casa Albă e şi ea literalmente goală. Doamna Roosevelt-mama în comparii tinerelor de seama celor optzeci de primăveri ale ei, străbate Europa. D-na Franklin Revrit, în auto-bleu, la volan, parcurge ’n lung şi în lat Statele-Unite. Azi e la Chicago, mâine la una din fiicele sale. Restul Casei Albe, adică Bussie şi Listie, cei doi fii de patru şi şase ani, s’au îmbarcat pe cruceşetorul Houston alături de tatăl lor preşedintele Roosevelt, male pasionat al mării. Itinerariul mai mult sau mai puţin stabilit, e un fel de semi-inconjur al lumii. laici cum descrie G. M. Tracy în „l’Intransigeant” vacanţa prezidenţială pe Lordul crucişetorului american. CINCI SĂPTĂMÂNI IN LARGUL OCEANULUI Anul trecut, preşedintele şi-a luat numai 15 zile vacanţă. A petrecut-o tot pe ocean, pe yachtul pe care îl conducea personal. In vara asta însă, considerând situaţia generală mult mai ameliorată, Roosevel s-a îmbarcat pentru cinci săptămâni pe bordul celui mai frumos crucişetor american. Un voiaj de natură să fie invidiat de toţi îndrăgostiţii de mare. Cinci săptămâni între cer şi valurile veşnic albastre, în acest sezon implacabil de la albastrul cel mai sumbru la cel mai deschis bleu del , plutind dealungul coastelor americane. Imaginaţi-vă acest halo tropical, cuprinzând Charleston-ul, Lavannah, Florida umbrită de palmieri, insulele Bahama, presărate cu un verde închis pe valurile albastre, Virginia, Porto-Rico, canalul de Panama, pavilioanele infinite, filate pe imensitatea Pacificului spre încântătorul Hawai, cu muzica lui divină în nopţile scânteietoare. Un voiaj demn de „Bateau-Ivre” a lui Mallarmé. Programul nu e absolut rigid. Preşedintele Roosevelt fiind comandantul suprem al marinei ur.. Jane poate contramanda orice ordin lăsăndu-se în voia fanteziei. CRUCIŞETORUL VAGABOND Lung şi îngust ca o peliculă — 200 de m, lungime pe 22 lăţime — „Houston” are 10.000 de tonie. Pacheboturile cele mai luxase, par nave grele pe lângă agilitatea crucişetorului american. Are o viteză de peste 40 nodmi pe oră şi un echipaj de 732 de oameni. Ulei un fel de lux, nici spaţiu. Casa Albă plutitoare cuprinde un dormitor, un salon, o sufragerie, o sală de baie şi o bucătărie minusculă. Bordul vasului e din metal de un verde deschis, ia imobilele în imitaţie de acajiu. O punte largă face legătura cu apartamentul comandantului. Ofiţerii s-au îngrijit de un confort prezidenţial. Preşedintele Roosevelt a refuzat orice inovaţie. Adoră pâinea neagră şi uscată, fabricată din făină de Maryland, iar cafeaua cu lapte o ia în ceşti mari de pământ. Se afirmă că i s’au procurit cele mai mari ceşti din Statele Unite. CU CE-ŞI PETRECE TIMPUL PRIMUL CETATEAN AMERICAN Bibliotecă în care preşedintele Roosevelt stă ore întregi în (Citiţi continuarea în pag. 6-a) ROOSEVELT Oraşul cubist De la un timp, toate casele care se construesc în Bucureşti, sunt perfect identice. Stilul cubist, prin sine, este puţin variat: unghiuri drepte şi linii drepte. Şi după ce că acest stil e lipsit de ornamente bogate, arhitecţii îl reduc la schemă, făcând casele moderniste să semene una cu alta, de parcă ar fi scoase din acelaş tipar. Câteva unghiuri drepte, câţiva diedri, trei-patru ochiuri de geam rotunde ca de vapor, ferestre turtite şi lăţite, şi balcoane stereotipe. Gata. Asta e casa modernă. Asta e orice casă modernă din Bucureşti. Nici o variaţie, nici o surpriză decorativă, nici o inspiraţie personală a arhitectului. Ba am auzit ca multă lume care construeşte, nici nu mai întrebuinţează arhitecţi, ci se adresează inginerilor; la casele de beton, inginerii pot să calculeze rezistenţa materialului şi, nemaifiind nevoe de un plan în care să fie o scântei de gust şi de artă, arhitectul devine un element de prisos. Dar unde vom ajunge, cu sistemul acesta? Peste câţiva ani, cum febra de construcţie nu pare că va lua curând sfârşit. Capitala va fi redusă la un tip unic de case, case de serie, iar străzile vor deveni absolut identice. Casele nu se vor mai deosebi, decât prin numărul etajelor şi numărul de la poartă. Să ne înţelegem: nu ne ridicăm împotriva stilului cubist. E stilul secolului nostru şi fiecare secol trebue să-şi aibă stilul lui caracteristic. Stilul acesta modernist nu e urît în sine. Am văzut la Berlin, la Paris, la Viena, construcţiuni în acest stil, impresionante de frumuseţe sobră, de noutate şi totuşi de mare artă. Ne ridicăm însă împotriva uniformizării construcţiilor, din lene sau incapacitate de a inventa, în cadrul stilului nou. Sunt şi la noi unele vile cubiste, foarte originale: vezi îndată că arhitectul a avut o idee personală, că e un artist. Dar imensa majoritate a construcţiilor din marile oraşe, denotă o lipsă totală de preocupare artistică. De aci, acea uniformitate arhitectonică spre care tinde oraşul, şi care ne va recomanda în termenii cei mai urâţi, generaţiilor de mâine. Noi înţelegem triumful liniei drepte şi al simplităţii, în arhitectura veacului vitezei, dar nu se poate admite ca artiştii betonului armat, să profite de aceste tendinţe ale gustului public şi de această fază de evoluţie a artei, şi, la adăpostul „suprafeţelor lucii” şi cubismului, să înceteze orice efort spre frumos, spre originalitate, spre variaţie. Regretabil e că aceasta se întâmplă tocmai în era noastră, de intensă construcţie, eră în care se ridică oraşul de mâine. E explicabil că în această febră, arhitectul copleşit de cereri, să lase esteticul pe planul al douilea; de altfel, trăim în vremuri practice, de case de speculă şi blokhausuri. E explicabil, dar e foarte regretabil, pentru aspectul oraşului nou, care se ridică. AL. BOGDAN