Lupta, iulie 1934 (Anul 13, nr. 3803-3828)

1934-07-22 / nr. 3821

ANUL XIII No. 3821 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții și autorități Pe 12 luni...................* Pe 6 ii t • t t I • Pe 3 fi • • • S Lei 10OQ • • • » SOC • • • „ 40 • • » n 200 4 PAGINICEI 3 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const Mille. 12 (Sărindar) Direcţia 243-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Acţiunea d-lui Tătărăscu Călătoria la Paris a actualului preşedinte de consiliu n’a fost o călătorie de agrement. D. Tătă­răscu a înţeles să se folosească de o bună acţiune externă spre a ajunge la o bună politică inter­nă. De aceea d. Tătărăscu nu numai că n’a stânjenit o clipă grandioasa acţiune a d-lui Titu­­lescu, dar a avut grija să o ferea­scă de orice inconveniente in­terne. Preşedintele de consiliu a lucrat mână in­ mână cu minis­trul de externe şi rezultatele sunt excelente. După întoarcerea d-lui Bar­­­the de la Londra d. Tîb­ărăş­u a găsit la Paris cea mai prielnică atmosferă pentru a se putea examina anumite probleme de securitate naţională şi de redre­sare economică şi financiară. Apro­v­ un an lumea a fost profund î­ngrijorată. Spectrul u­­nui nou războiu plana asupra o­­menirii îngrozite. Toţi amicii păci­ ai­ desfăşurat, în cap cu Franţa, o intensă acţi­une ca să se ajungă la organiza­rea ei cât mai sigură. România revendică onoarea de a fi avut în această acţiune un rol impor­tant. In câteva luni sporesc zilnic şansele că pacea va domina o­­menirea. Dacă vom avea pacea universală, avem să dobândim şi pacea internă atât de necesară operei de refacere a Statului. D. Tătărăscu a pătruns secre­tul bunelor guvernări. Nu putem aştepta leacurile miraculoase ce nu mai vin. Nu putem să facem o politică externă platonică, adi­că să manifestăm cu Franţa pe terenul politic şi să operăm cu Germania pe terenul economic. Aceasta este inad­isibil­. Ar fi şi fieb­­al şi necorect. Iar să ne în­chidem ca într’o fortăreaţa, să ridicăm ziduri chinezeşti, să în­cercăm a trăi, prin noi înşine, — aceasta este cu neputinţă. Poli­tica aceasta experimentată în vremuri de belşug, a fost ruină­toare. Acum ar fi catastrofală. Problemele ce frământă ome­nirea acum şi a căror nesoluţio­­nare prelungeşte criza şi mize­ria, au un caracter general, imindial,,prin transformarea pro­fundă mijloacelor de transport, prin progresele uimitoare ale ştiinţei, prin enormele invenţi­­ei.i. Viaţa economică nu se mai p­..te desfăşura înlăuntrul frun­­tariilor, ea a devenit de esenţă mondială şi orice s’ar zice, ori cum­ ar fi azi părerile economiş­tilor, o anumită unitate econo­n­­ă se impune omenirei întregi. Toţi oamenii de stat prevăd re­alizarea acestei unităţi indispen­sabile. Viaţa economică este pe cale de a-şi schimba scara, de a-şi spori cîmpul de acţiune pe o Sv­­..ă universală. Intr’acolo mer­gem. Pentru aceasta, pentru ca să realizăm o unita’ .olitică mon­­dh.'ă, menită a asigura pacea, trebuie ca fiecare tară să ^ ri­dice la înălţimea proble...­de ari, să priceap­ă grav'tatea ior, să se scuture de nepăsarea, de ignoranta, de incapacitatea şi de mentalitatea acelor politiciani ce trimisc în stratostră şi as­­ta :ă ca : 'tă bogată şi no­rocoasă tară să se refacă prin ea însăşi. D. Tătărăscu e dintr’acei cari triiesc în sferele realităţii. Do­­i­.dă e că nu s’a întors dela Pa­ris cu mâinile g ..ie. Acolo a mai rămas o echipă, în frunte cu mi­nistrul de finanţe, spre a pune la minct că.­va chestiuni defini­tiv "­anjate. Incontestabil deci că d. Tătă­răscu îşi reia activitatea internă având o situaţie consolidată a regimul­ui liberal. Din partea par­tidului său, chiar dacă ar fi unii nemulţumiţi, existenţa guvernu­lui nu este ameninţată. Liberalii sunt deprinşi să guverneze lung. Alta nu se mai poate azi. Dar vor încerca să guverneze cât au guvernat naţional-ţărăniştii. E nevoie însă ca să se menţi­nă raporturile civilizate, destin­derea ce s’a obţinut dela consti­tuirea cabinetului Tătărăscu şi până azi. Şi în această privinţă d. Tătării .. s’a arătat abil şi ici sigur că în interesul stabili­tăţii de guvernare, al liniştii in­terne, primul-ministru va face tot posibilul să menţină destin­derea politică. Ea este necesară nu numai u­­nei guvernări eficace, dar şi par­tidelor de opoziţie serioase, cu deosebire partidului naţional-ţă­­rănesc în plină acţiune de reor­ganizar­e şi de propagandă pen­tru o mare operă de transforma­re politică. L. T. A. Să fugim de politică 99Sex contrariu” O ciudată dispoziţie, desigur, pentru un cetitor care se hrăneşte în deo­sebi cu literatură şi istorie, m’a fă­cut să trag din raftul bibliotecii pro­­ectului noului cod civil unificat. Pe care cu toată ariditatea paragrafelor şi în ciuda căldurii molipsitoare, n-am putut parcurge cu mari efor­turi de atenţie până la această dis­poziţie a cărei savoare nu va scăpa nimănui: „Căsătoria este nulă—spu­ne articolul de cod, — dacă soţii nu sunt de sex contrariu”. La prima sezisare a acestei idei, a acestei obligaţii înscrisă în paginii legiuirii, cetitorul nu poate decât să se amuze. Cum adică: E nevoe să vină Codul civil şi să spună cetăţenilor: n’aveţi dreptul să vă uniţi in faţa lui D­zeu şi a legilor dacă nu sunteţi de sex contrariu? Dar oare cine ar putea crede alt­fel? însăşi noţiunea căsătoriei, cuprin­de doar în ea însăşi această... nos­timă condiţie, fiindcă, după câte ştiam, nimănui încă nu i-a trecut prin minte că s’ar putea să fie şi altfel. Am cetit însă şi expunerea de mo­tive a legii, şi am aflat că dispoziţia cu sexele contrarii se găseşte aido­ma şi în codul francez. S’a în­tâmplat un singur caz, se pare, de când există societate organi­zată, cu ofiţeri ai stării civile: o femee îmbrăcată bărbăteşte s’a... că­sătorit cu o tânără fată pentru a pu­tea ajunge în posesiunea unei mari averi. Un caz unic, izolat, anormal. Poate oare aceasta justifica exis­tenţa unei asemenea dispoziţii într’o lege menită să reglementeze raportu­rile indivizilor, cari indiferent de păcate, nu contrazic însă firea ome­nească? Speculaţia filosofică ar putea găsi aci, desigur, temeiul unei probleme. In orice caz, dispoziţia nu pierde din comicul ei. Creionul actualităţii Chestie complicată! 11­ — Xu se lămureşte de loc chestia asta cu Skoda. — Păi nici nu se poate lămuri. Xu vezi?­­directo­rul general al Skodei e evreu; banii sunt cehoslo­vaci; cei cari i-au înghiţit sânt români, iar contul sperj­urilor era ţinut în latineşte! Dumnezeu să-i mai înţeleagă! Direcţiunea „Luptei” şi-a spus în câteva rânduri punctul ei de vedere asupra revizuirii Consti­tuţiei. Noi socotim necesară acea­stă revizuire, în­deosebi pentru realizarea a­ două postulate : în­tărirea puterii executive şi stabi­litatea guvernărilor; întărirea principiilor democratice. Am desvoltat aceste idei, pe larg, în câteva articole, astfel că cititorii cunosc punctul de vedere a­l direcţiunii „Luptei”. Dar, bine ’nţeles, într’o chesti­une atât de importantă, nu toa­tă lumea judecă la fel. Sunt cer­curi politice, sunt organe ale opi­niei publice cari nu socot nece­sară o revizuire a Constituţiei. De aceea o largă discuţiune nu poate fi decât folositoare proble­mei în sine şi din acest spirit pu­blicăm articolul care urmează, al colaboratorului nostru d. Radu Matei. Un ziar îşi exprimă credinţa că d. Tătărăscu, primul minis­tru, imediat ce-şi va relua ocu­paţiile, se va pronunţa pentru sau contra modificării Constitu­ţiei. Pronosticul este, evident, de o matematică preciziune. Cât de departe este autorul a­­cestui pronostic de eroul mare­lui Caragiale care spunea: „Ori să se facă revizuirea, dar atunci să nu se schimbe nimic, sau să nu se facă revizuirea, dar atunci să se schimbe, pe ici, pe colo, şi­­. .. în părţile esenţiale. Din această dilemă nu puteţi ieşi, am zis!” — este uşor de constatat. ii Se pare, de la o vreme, că o a­­devărată manie revizionistă a cuprins unele­­din cercurile noa­stre politice. Nu se ştie precis, de ce şi cum, trebue modificat pactul fundamental al statului. Dar o modificare se impune pen­­tru că aşa voesc politicianii şi u­­nele (fără anumite) ziare. O discuţiune de principii — care nu se face pentru că la noi lumea este prea grăbită ca să a­­profundeze problemele — ar pu­tea lămuri opinia publică asupra necesităţii revizuirii. Căci avem convingerea fermă că majorita­tea populaţiei nu cunoaşte prin­cipiile înscrise în pactul funda­mental al Statului pentru simplul motiv că aceste principii nu sunt aplicate, după cum suntem con­vinşi că acela care ar îndrăzni să publice şi să răspândească textul constituţiei la ţară, ar a­­vea soarta pe care au avut-o, sub imperiul constituţiei de la 1866, Frcşinescu şi Bangherea­­nu, aruncaţi în temniţă pentru propagandă subversivă. Răsfoim paginile, puţine la nu­măr, în care sunt înscrise concis, principiile generale cari consti­tuie osatura organizării Sta­tului modern. Luăm, pe rând, principiile cari ar îndritui o renovare, o adap­tare la progresul realizat de o­­menire în ultimii zece ani, ca să vedem dacă legile ordinare cele mai moderne, se pot adapta cu principiile rigide ale textului constituţional. Se dorește micşorarea numă­rului județelor? Nimic nu împie­dică legiuitorul ordinar să facă o nouă delimitare a județelor e­­xistente, reducând numărul lor la 14, 18, 22, 30 sau 68 (Art. 4). Căci în pactul fundamental s’a înscris principiul împărțirii teri­toriului statului în județe a căror selic­itare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului ordinar, care, prin legea reformei admai­­nistrative, are latitudinea și li­bertatea să procedeze așa cum va crede că dictează interesele unei bune gospodării. * Vor, acei cari urmăresc modi­ficarea textelor constituţionale, să înscrie mai­ temeinic princi­piul garantării proprietăţii sau vor să garanteze mai so­lid drepturile de creanţă ale particularilor asupra Statului? Dar ce garanţie mai solidă poate avea proprietatea, atunci când Constituţia spune catego­ric în Art. 17: „Proprietatea este garantată ca şi creanţele asupra Statului”. Dacă legiuitorul ordinar nu ar călca principiile constituţio­­nale — fără să se teamă de con­trolul supremei instanţe care ju­decă constituţionalitatea legilor, în secţii unite — nu ar exista nici o perturbare în proprieta­tea i­n-d­ividuală, care este pusă tot de prudent la adăpost, din grija legiuitorului constituţional de a evita perturbări pe care răz­boiul şi necesităţile de moment, le-au impus în clipa în care a fost nevoe să se vie cu legile pentru reforma agrară şi ale îm­proprietăririi sătenilor. Garantarea creanţelor împo­triva statului? Tot legiuitorul ordinar a im­pus posesorilor de creanţe şi or­ganelor judecătoreşti să nu se atingă de veniturile statului, ju­deţului şi comunei. Şi bat bieţii oameni la uşile autorităţilor, cer­­şindu-şi drepturile, cu sentinţe judecătoreşti, învestite cu for­mulă executorie. Şi reprezentan­ţii autorităţilor, acei care sunt ci­taţi şi au jurat să aplice tex­tele constituţionale, îşi bat joc şi de creanţe şi de instanţele jude­cătoreşti a căror autoritate iese, evident, ştirbită şi de posesorii de creanţe cari au avut naivita­tea să ia în serios Constituţia, justiţia, administraţia şi alte mici nimicuri, cari în alte ţări, constituesc fundamentul solid al statului. RADU MATEI Păreri Libere Să modificăm Constituția? Agonia dictatorului Informaţiunile ce sosesc din Germania lasă să se întrevadă o concentrare a atenţiei cercu­rilor conducătoare asupra pro­blemelor de politică externă, în timp ce cancelarul Hitler se grăbeşte să se retragă în pă­durile Bavariei, în căutarea liniştei necesare nervilor săi zdruncinaţi, ministrul de ex­terne al Reichului, von Neu­­ratl­, reapare acum pe primul plan. Flecarea d-lui von Neurath, în avion la Neudeck şi au­dienţa la preşedintele Reichu­­lui sunt fapte semnificative în momentul când se pune pro­blema participării sau ne­par­­ticipării Germaniei la pactul oriental. In adevăr, momentul politic extern este de­ o importanţă hotărîtoare pentru viitoarea o­­rientare a Germaniei. Reichul are acum un ultim prilej de a se încadra în mod demn în mişcarea pacifică generală a lumii şi de a ieşi din izolarea în care a dus-o politica inco­­herentă şi violentă a naţional­­socialiştilor. Nu mai puţin semnificativ e faptul că din momentul ple­cării cancelarului Hitler în concediu, presa hitleristă — care la început se grăbise să ia poziţie împotriva pactului oriental — şi-a mai moderat tonul şi zelul. Mai mult decât atât, în presa germană au a­­părut şi unele sugestii de pac­te de securitate bilaterale. Este deci evident că se pre­­găteşte ceva şi în politica ex­ternă a Heichului şi că aceas­tă coincidenţă între plecarea în concediu a cancelarului Hitler şi reîntoarcerea în are­nă a diplomatului de carieră von Neurath, nu este tocmai... fortuită... Examinând aceste fapte, nu poate fi trecută cu vederea si­tuaţia catastrofală a comerţu­lui german care — după infor­­maţiunile ziarelor engleze — a înregistrat pe exerciţiul prime­lor şase luni ale anului în curs un deficit de aproape 10 mi­liarde lei Izolarea Germaniei în poli­tica internaţională este, fără îndoială, în strânsă legătură cu prăbuşirea economiei ger­mane. Nu mai este de mult un se­cret pentru opinia publică mondială faptul că marea in­dustrie şi finanţa germană e­­rau în ultima vreme profund nemulţumite de acţiunea regi­mului hitlerist şi că lovitura de la 30 iunie împotriva batali­oanelor de asalt a avut meni­rea de a satisface în parte şi cercurile industriale şi econo­mice pe care se sprijină Hitler şi anturajul său apropiat. Nu a fost, deci, o afirmaţie neîntemeiată aceia făcută în presa mondială că după masa­crul de la 38 Iunie, regimul hitlerist a căpătat o nouă aşe­zare şi că Hitler a pierdut toa­tă libertatea sa de acţiune. Reichswehr-ul nu a întâr­ziat să-şi valorifice drepturile câştigate prin sprijinirea lui Hitler în criza de la 30 iunie. Distrugerea armatei brune în­seamnă satisfacerea uneia din pretenţiile armatei regulate. Hitler a cedat generalului von Blomberg. Acum cedează şi diplomaţi­lor de carieră care vor trebui să scoată Germania din impa­sul izolării. Iar desfiinţarea frontului de muncă naţional-socialist, do­vedeşte că a îngenuchiat şi în faţa marei industrii. In retragerea sa de la Berch­tesgaden, cancelarul Hitler va putea medita în tihnă asu­pra „grandoarei şi decadenţei” mişcări naţional-socialiste şi mai ales asupra concesiilor pe cari va trebui să le mai facă pentru a-şi prelungi­ agonia, azi când nimic din puterea şi prestigiul lui de odinioară n’a mai rămas în picioare. R. AHMED ZOGU regele Albaniei, care va vizita Ankara, spre a discuta intrarea ţării sale în pactul balcanic. GRANATE Asasinii V’amintiţi, acum 20 de ani, cât de indignaţi erau germanii când li se arăta că in primele luni ale războiu­lui au asasinat bătrâni, femei şi co­pii, c’au ars oraşe şi sate întregi, ca „represalii”, c’au dărâmat biserici, c’au chinuit groaznic pe nefericiţii ostateci căzuţi în mâinile lor. — Acestea sânt fapte de barbari şi germanii sunt un popor civilizat! Dar au intervenit „Cărţile albe”, publicate de guvernele francez şi belgian şi documentele oficiale cu­prinse în aceste volume, au închis gura protestatarilor germani. Dar ce să vorbim de barbariile şi cruzimile făptuite în atmosfera unui crâncen război! Vedeţi ce se petrece in Germania, acum, în timp de pace, când germanul hitlerist se repede asupra fratelui său german din altă tabără politică. Zilele trecute a fost asasinat încă unul din nefericiţii din lagărele de concentrare, celebrul scriitor so­cialist Mahsam. Soţia lui, refugiată la Praga, a dat ziariştilor câte­va amănunte înfioră­toare. Le reproducem dintr’o tele­gramă a „Universului”. „Văduva a declarat că soţul ei a fost groaznic chinuit până la moarte. Corpul prezenta diferite semne, că a fost supus torturii. Astfel la gât s’au văzut urme de strangulare, iar baza craniului era sfărâmată. Din aceasta, văduva a de­dus că soţul ei a fost legat cu o frân­ghie de gât şi apoi tării pe jos, capul lovindu-se de pietrele din drum. In certificatul de deces nu este scris că Mühsam s’a sinucis, deoa­rece medicii au refuzat să iscălească un astfel de certificat. Văduva lui Ernst Mühsam a mai declarat, că spre a împiedeca pe soţul ei de a-i scrie şi cere ajutor, i s’au fracturat toate degetele”. Aşa s’a „înnoit”, s’a „primenit”, sufletul german! Şi se mai spunea că cei din desi­şurile Australiei sânt sălbatici! C. Dumitucă 22 Iulie 1934 ctor FAGURE­L*i PUBLICITATE e direct Administraţia ziarului toate agenţiile de publicitate numărul in ţară in străinătate Statele­ Unite in vacanţă Casa Albă îmbarcată pe bordul crucişetoru­lui Houston Cu toată simfonia grevelor ce­ a cuprins întreaga coastă a Pa­c­­­icului, viaţa politică ameri­cană a luat anul acesta vacanţă mai de­vreme ca de obicei. Ast­fel vicepreşedintele Garner îşi face în tihnă cura în Texas, mi­nistrul de finanţe şi ministrul bu­getului nu pierd o singură zi la cursele de cow-boy din Monta­na. Restul echipei ministeriale nu se poate spune precis unde se află. Aşa a hotărît preşedintele Roosevelt. Toată lumea să ple­ce. Imensa maşină pe care creiat-o — N. R. A. şi A. A. A. n’are decât să se descurce cum o putea de toate problemele la ordinea zilei. Casa Albă e şi ea literalmente goală. Doamna Roosevelt-mama în compar­ii tinerelor de seama celor optzeci de primăveri ale ei, străbate Europa. D-na Franklin R­evrit, în auto-bleu, la vo­lan,­ parcurge ’n lung şi în lat­ Statele-Unite. Azi e la Chicago, mâine la una din fiicele sale. Re­stul Casei Albe, adică Bussie şi Listie, cei doi fii de patru şi şase ani, s’au îmbarcat pe cruceşeto­­rul Houston alături de tatăl lor preşedintele Roosevelt, ma­­le pasionat al mării. Itinerariul mai mult sau mai puţin stabilit, e un fel de semi-inconjur al lumii. la­ici cum descrie G. M. Tracy în „l’Intransigeant” vacanţa prezi­denţială pe Lordul crucişetorului american. CINCI SĂPTĂMÂNI IN LAR­GUL OCEANULUI Anul trecut, preşedintele şi-a luat numai 15 zile vacanţă. A pe­­trecut-o tot pe ocean, pe yachtul pe care îl conducea personal. In vara asta însă, considerând si­tuaţia generală mult mai amelio­rată, Roosevel s-a îmbarcat pentru cinci săptămâni pe bor­dul celui mai frumos crucişetor american. Un voiaj de natură să fie invidiat de toţi îndrăgostiţii de mare. Cinci săptămâni între cer şi valurile veşnic albastre, în acest sezon implacabil de la albastrul cel mai sumbru la cel mai des­chis bleu d­el , plutind dealun­­gul coastelor americane. Imagi­­naţi-vă acest halo tropical, cu­prinzând Charleston-ul, Lavan­­nah, Florida umbrită de palmieri, insulele Bahama, presărate cu un verde închis pe valurile albastre, Virginia, Porto-Rico, canalul de Panama, pavilioanele infinite, filate pe imensitatea Pacificului spre încântătorul Hawai, cu mu­zica lui divină în nopţile scânte­ietoare. Un voiaj demn de „Ba­­teau-Ivre” a lui Mallarmé. Programul nu e absolut rigid. Preşedintele Roosevelt fiind co­mandantul suprem al marinei u­­r.. Jane poate contramanda ori­ce ordin lăsă­ndu-se în voia fan­teziei. CRUCIŞETORUL VAGABOND Lung şi îngust ca o peliculă — 200 de m, lungime pe 22 lă­ţime — „Houston” are 10.000 de tonie. Pacheboturile cele mai lu­xase, par nave grele pe lângă agilitatea crucişetorului ameri­can. Are o viteză de peste 40 no­­dm­i pe oră şi un echipaj de 732 de oameni. Ulei un fel de lux, nici spaţiu. Casa Albă plutitoare cuprinde un dormitor, un salon, o sufra­gerie, o sală de baie şi o bucătă­rie minusculă. Bordul vasului e din metal de un verde deschis, i­a imobilele în imitaţie de aca­­jiu. O punte largă face legătura cu apartamentul comandantului. Ofiţerii s-au îngrijit de un con­fort prezidenţial. Preşedintele Roosevelt a refuzat orice inova­ţie. Adoră pâinea neagră şi us­cată, fabricată din făină de Ma­ryland, iar cafeaua cu lapte o ia în ceşti mari de pământ. Se afir­mă că i s’au procurit cele mai mari ceşti din Statele Unite. CU CE-ŞI PETRECE TIMPUL PRIMUL CETATEAN AMERI­CAN Bibliotecă în care preşedin­­tele Roosevelt stă ore întregi în (Citiţi continuarea în pag. 6-a) ROOSEVELT Oraşul cubist De la un timp, toate casele care se construesc în Bucu­reşti, sunt perfect identice. Stilul cubist, prin sine, este puţin variat: unghiuri drepte şi linii drepte. Şi după ce că a­­cest stil e lipsit de ornamente bogate, arhitecţii îl reduc la schemă, făcând casele moder­niste să semene una cu alta, de parcă ar fi scoase din ace­­laş tipar. Câteva unghiuri drepte, câţi­va diedri, trei-patru ochiuri de geam rotunde ca de vapor, fe­restre turtite şi lăţite, şi bal­coane stereotipe. Gata. Asta e casa modernă. Asta e orice casă modernă din Bu­cureşti. Nici o variaţie, nici o surpriză decorativă, nici o in­spiraţie personală a arhitectu­lui. Ba am auzit ca multă lume care construeşte, nici nu mai întrebuinţează arhitecţi, ci se adresează inginerilor; la case­le de beton, inginerii pot să calculeze rezistenţa materia­lului şi, nemai­fiind nevoe de un plan în care să fie o scântei de gust şi de artă, arhitectul devine un element de prisos. Dar unde vom ajunge, cu sistemul acesta? Peste câţiva ani, cum febra de construcţie nu pare că va lua curând sfâr­şit. Capitala va fi redusă la un tip unic de case, case de serie, iar străzile vor deveni abso­lut identice. Casele nu se vor mai deosebi, decât prin nu­mărul etajelor şi numărul de la poartă. Să ne înţelegem: nu ne ridi­­căm împotriva stilului cubist. E stilul secolului nostru şi fie­care secol trebue să-şi aibă sti­lul lui caracteristic. Stilul a­­cesta modernist nu e urît în sine. Am văzut la Berlin, la Pa­ris, la Viena, construcţiuni în acest stil, impresionante de fru­museţe sobră, de noutate şi totuşi de mare artă. Ne ridi­căm însă împotriva unifor­mizării construcţiilor, din le­ne sau incapacitate de a in­venta, în cadrul stilului nou. Sunt şi la noi unele vile cu­biste, foarte originale: vezi în­dată că arhitectul a avut o i­­dee personală, că e un artist. Dar imensa majoritate a construcţiilor din marile ora­şe, denotă o lipsă totală de preocupare artistică. De aci, acea uniformitate arhitectoni­că spre care tinde oraşul, şi care ne va recomanda în ter­menii cei mai urâţi, genera­ţiilor de mâine. Noi înţelegem triumful li­niei drepte şi al simplităţii, în arhitectura veacului vitezei, dar nu se poate admite ca ar­tiştii betonului armat, să pro­fite de aceste tendinţe ale gus­tului public şi de această fază de evoluţie a artei, şi, la adă­postul „suprafeţelor lucii” şi cubismului, să înceteze orice efort spre frumos, spre origi­nalitate, spre variaţie. Regretabil e că­ aceasta se întâmplă tocmai în era noa­stră, de intensă construcţie, eră în care se ridică oraşul de mâine. E explicabil că în a­­ceastă febră, arhitectul cople­şit de cereri, să lase esteticul pe planul al douilea; de alt­fel, trăim în vremuri practice, de case de speculă şi blokhau­­suri. E explicabil,­­ dar e foarte regretabil, pentru as­pectul oraşului nou, care se ridică. AL. BOGDAN

Next