Lupta, septembrie 1934 (Anul 13, nr. 3856-3881)

1934-09-01 / nr. 3856

ANUL XIII No. 3856 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții şi autorități „ , Lei 1000 Pe 2 luni................... 800 Pe 6 „ ......................................... „ 400 Pe 3 ...................................... . . . „ 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bu­cureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06—Administraţia 343-04 C. Sâmbătă 1 Sept. 1934 PUBLU Primeşte direct Admir şi toate agenţiile de 3 Lei numarul 6 Lei în strai Atitudinea d-lui Maniu ! " Ancheta făcută de „Lupta" în sferele conducătoare ale par­tidului naţional-ţărănesc a putut restabili atitudinea oficială şi si­tuaţia reală faţă de tensiunea ce domneşte în unele cercuri inte­resate la conducerea unora din organizaţiile naţional-ţărăniste din Ardeal. Informaţiunile culese de trimi­sul special al „Luptei” la Eforie au coincidat în totul cu punctul nostru de vedere că se înşeală acei cari cred că exploatarea di­vergenţei .Vaida-Maniu ar putea da alt curs atitudinei celor doi fruntaşi ardeleni faţă de parti­dul lor şi conducerea lui. Este destul să reamintim de­­claraţia d-lui Vaida că în mo­mentul în care partidul său ar adopta şi în chestiunea constitu­ţională punctul de vedere al d-lui Maniu, d-sa ar considera atitu­dinea oficială a partidului obli­gatorie şi pentru d-sa. Pe de altă parte, cu prilejul prezenţei în Bucureşti a d-lui Maniu, cei ce urmăresc de­ aproa­pe cursul evenimentelor, s’au putut convinge odată mai mult că fostul preşedinte al consiliu­lui e greu de câştigat pentru o luptă cu morile de vânt, sau pen­tru acţiuni cari să atingă parti­dul căruia aparţine şi pe care îl consideră atât de confundat cu trecutul şi cu viitorul României Noui încât vede un sacrilegiu în orice acţiune care i-ar putea ştirbi prestigiul. D. Maniu vede în Coroană şi partidele constituţionale forte prea vii şi prea legate de m­asse­­le naţiunei spre a despărţi vre­odată de ele cugetarea şi acţiu­nea sa politică. S’au găsit oameni cari au dat prezenţei d-lui Maniu la masa ce s’a dat în cinstea sa la Gib interpretarea că fostul preşedin­te de consiliu ar putea deveni vre-odată jocul unor interese străine de obiectivele sale poli­tice. Adversari personali, împinşi de vanităţi şi ambiţiuni naive, au crezut că-l pot prezintă în ipos­­tase de conspirator sau de răs­turnător al sistemului constitu­ţional pe care, mai mult ca ori­care altul din oamenii noştri po­litici, îl cere aplicat integral. Toate aceste încercări n’au clintit direcţia rectilinie a atitu­dinei fostului preşedinte de con­siliu. Nu trebue să aşteptăm dela d. Maniu atitudini şi acţiuni senza­ţionale. Omul acesta a rămas om de partid şi nici nu-şi va părăsi partidul, nici nu-l va vătăma prin acţiuni personale. Tot ce va întreprinde politiceşte va fi în rândurile partidului său şi spre folosul acestuia. Acţiunea d-lui Maniu, în orice direcţie ar fi ea, se opreşte acolo unde po­runcesc interesele partidului său-Iată ce înţeleg foarte puţini din chiar partizanii, necum din ad­versarii săi. Se exploatează zilnic prezenta sau absenta d-lui Maniu dela cu­tare ori cutare manifestatiune politică a partidului său. Evident că dela retragerea sa dela conducerea partidului — re­tragere pe care a pus-o în acord cu motivele cari au determinat retragerea sa dela conducerea guvernului — d-sa s’a ferit de a lua atitudini cari ar fi putut fi in­terpretate ca un amestec în con­ducerea partidului sau a organi­zaţiilor acestuia. Fără a se dezinteresa de pro­blemele cardinale ale vieţei pu­blice şi ale statului, ci, din con­tra, făcându-şi cunoscute păre­rile şi sugestiunile, d-sa activea­ză pentru ele în măsura posibilu­lui. Dar de aci până a se crede că se va pune la remorca cuiva, sau în capul vre­unei acţiuni nerecu­noscute de conducerea partidului său — aceasta înseamnă a cu­noaşte foarte puţin şi caracterul şi tactica politică a d-lui Maniu. Nimic neprevăzut, nimic necu­getat, nimic impulsiv — mai a­les când provocarea ar ţinti să-l ducă mai departe decât voeşte — nu e de aşteptat de la acest spirit tenace, dar înţelept şi pon­derat înainte de toate. Iată de ce „cazul” Maniu pri­veşte în primul rând partidul din care face parte fostul preşedinte al consiliului şi-şi va găsi rezol­varea înlăuntrul acestui partid şi graţie forţelor de cari dispune în massele naţiunei. L. T. A. sau dreaptă ? Curiozităţi de aliniere şi circulaţie pe Calea Victoriei Municipiul Bucureşti a hotărit să lărgească dela 18 la 22 metri, Calea Victoriei, între Teatrul Naţional şi Palat. In adevăr, circulaţia — chiar a pietonilor — pe această porţiune se face cu mare greutate. Intr’un vechiu proect de pe vre­mea primariatului d-lui Dem. Do­­brescu, era chiar prevăzută lărgirea pieţii din faţa Palatului, prin scur­tarea aripelor eşite ale clădirei re­gale şi suprimarea grilajului de la Palat Noua piaţă, în formă de pot­coavă, ar avea o vastă suprafaţă şi ar fi mult mai impresionantă, de­cât azi. Urma să se fae şi „Imperial” şi să se deschidă artera la maximum. 1­ Intre Teatrul Naţional şi Palat, Ca­lea Victoriei face o curbă. Chestiu­nea dacă, lărgindu-se artera, trebue să se urmeze traseul acesta curb, sau să se facă alinierea pe o linie dreaptă, a ridicat vii discuţiuni. Unii arhitecţi de la sistematizarea oraşului, susţin linia curbă, traseul e mai pitoresc, păstrăm tradiţia, e mai lipsit de curenţi... Foarte convingătoare este însă pă­rerea d-lui ing. I. Săbăreanu, prima­rul sectorului de Galben, în zona căruia cade calea Victoriei. D-sa este pentru linia dreaptă: „Dacă fa­cem sistematizare, apoi s-o facem cu adevărat şi definitiv, mâine să nu fim nevoiţi a lua dela capăt, o ali­niere ce trebuia făcută de mult”... Şi atunci, va costa infinit mai mult, decât acum. Nevoile circulaţiei pe calea Victo­riei pledează deasemeni pentru linia dreaptă. Şi aceasta, nu numai între Teatru şi Palat, dar şi între piaţa Senatului şi Teatru, deşi în aceasta din urmă porţiune, artera a fost lărgită. In special circulaţia pietonilor se face cu greutate. Ea e împiedecată în primul rând, chiar de... pietoni. Nu e un paradox, şi nici nu vrem să spunem că afluenţa e totdeauna atât de mare, încât scurgerea publi­cului se face greu. Dar să luăm de pildă colţul căii Victoriei cu B-dul Elisabeta. O placardă foarte vizibilă. Interzice staţionarea pietonilor. Or, aci e colţul unde stau la taifas gru­puri de tineri, împiedicând literal- dite pentru Germania, mente circulaţia. S’au pus nişte fragmente de lanţuri, care nu lasă pe pietoni grăbiţi, să meargă decât pe trotuar, dar trotuarul e complect blocat de tineretul staţionar la col­ţul străzii. Aceasta, se face sub ochii gardişti­lor şi agenţilor de circulaţie, cari nu risipesc niciodată pe staţionari, deşi aceştia staţionează chiar sub tăblia cu „Staţionarea publicului e interzisă!” Multe pozne mai face şi calea Vic­toriei!... Eri cu lanţuri, azi fără, cu sens unic, cu scandaluri, ca la Frascati, la dărâmarea imobilelor pentru ali­niere, cu zgârie-nori­eşiţi din ali­niere, — azi calea Victoriei pro­voacă o nouă polemică: dreaptă sau strâmbă?... A. B. VON RIBENTROPP trimisul special al lui Hitler la Lon­dra, cu misiunea de a obţine noul cre­ Problema intrării Rusiei Sovietice in Liga Naţiunilor are o mare importanţă internaţională Vor reuşi manevrele Germaniei să creieze o opoziţie primejdioasă? In orice caz, Franţa, Anglia şi Italia, puse in gardă, vor de­juca, la vreme, intrigi­i Berlinului Pe măsură ce se apropie se­siunea Ligii Naţiunilor, care se deschide la 10 Septembrie, se vădesc mai mult dificultăţile pe cari le va întâmpina chestiunea intrării Rusiei în areopagul de la Geneva. In adevăr, deşi până în mo­mentul de faţă nu s’a di­sdus în­că în mod oficial demersul gu­vernului sovietic pentru a solici­ta intrarea în Ligă, unele state au şi luat atitudini împotriva pri­mirii Sovietelor în rândurile membrilor Ligii Naţiunilor, iar alte puteri stau încă la îndoială asupra atitudinii pe care să o a­­dopte. UN ELEMENT IMPORTANT IN DESBATERILE DE LA GENEVA Este cert că problema intrării Rusiei în Liga Naţiunilor va con­stitui unul din elementele cele mai importante ale discuţiunilor diplomatice de la Geneva, în tim­pul sesiunii care se deschide la 10 Septembrie, chiar dacă ea nu va fi pusă în mod oficial în ordi­nea de zi — până în prezent des­tul de anemică — a adunării Li­gii Naţiunilor. Chiar în cazul când cererea Po­loniei pentru extinderea trata­tului minorităţilor asupra tutu­ror statelor — o problemă fără îndoială de mare importanţă — va veni de astă dată in discuţia Adunării, şefii de guverne, miniş­tri de externe şi reprezentanţiii principalelor puteri europene vor avea suficiente teme de discuţie, în culisele Ligii, fiindcă proble­ma austriacă, chestiunea pactu­lui oriental, situaţia din Sane, tensiunea din Extremul Orient, etc., etc. se menţin pe primul plan al interesului mondial. Intrarea Rusiei în Liga Naţiu­nilor are însă, fără îndoială, o importantă covârşitoare fiindcă ea îmbrăţişează în acelaş timp mai multe aspecte ale politicii in­ternaţionale, in sensul că atin­ge în acelaş timp sfera interese­lor europene cât şi aceia a in­tereselor asiatice şi americane. Aşa­dar, cu toate că dem­ersul oficial pentru solicitarea accep­tării sale în rândurile membri­lor Ligii Naţiunilor nu s-a pro­dus încă din partea Rusiei se şi vorbeşte despre o opoziţie se­rioasă împotriva acestui candi­dat important. OPOZIŢIA Corespondentul diplomatic al ziarului laburist „Daily Herald” citează Olanda, Belgia, Ungaria, Canada şi unele ţări din America de sud între statele care ezită între un vot contrar şi o simplă abţinere în timp ce Elveţia va a­­dopta, după toate probabilităţile, o atitudine ostilă intrării Rusiei în Ligă. Din lectura presei germane reiese că deşi Reichul se consi­deră ca ne mai făcând parte din ligă, Germania depune toate c­­orturile posibile pentru a creia o atmosferă ostilă Rusiei la Gene­va, dat fiind că intrarea acestui important factor internaţional în Liga Naţiunilor ar întări în mod considerabil areopagul interna­ţional care a pierdut în ultimii ani doi membri nu mai puţini im­portanţi: Japonia şi Germania. Atitudinea Ungariei are o sin­gură er­d­icaţie: teama de a nu spori numărul voturilor anti-re­­vizioniste la Liga Naţiunilor, cu acel al Rusiei Sovietice. Cât despre celelalte state ci­tate de corespondentul diploma­tic al lui „Daily Herald” atitudi­nea lor este desigur determinată de amintirea proaspătă a agita­ţiunilor comuniste înregistrate în unele din aceste ţări. ACORDUL ANGLO-FRANCO­­ITALIAN Evident situaţia înfăţişată de corespondentul ziarului labourist nu trebue considerată ca defini­tivă. In cazul când Franţa, Anglia şi Italia ar dori realmente să în­lesnească intrarea Rusiei Sovie­tice în Liga Naţiunilor şi ar pu­ne în acţiune mijloacele diploma­tice de care dispun pentru a asi­gura un vot favorabil noului can­didat, acceptarea Sovietelor ar fi pe deplin asigurată, fiindcă nu vor fi de aşteptat voturi net os­tile ci, cel mult abţineri. Indiferent însă de atitudinea pe care o va adopta unul sau al­­­tul dintre statele membre ale Li­gii faţă de candidatura Soviete­lor, problema trebuie privită sub aspectul mai larg al interesului general pentru consolidarea fo­rului internaţional şi a păcii in­ternaţionale. „CALUL TROIAN” Sub acest raport trebuie re­luată obiecţiunea principală a statelor ostile candidaturii So­vietelor. Intrarea Rusiei la Geneva ar însemna aducerea calului Troian în Liga Naţiunilor, fiindcă Sovie­tele vor profita de noua situaţie pentru a încurca iţele politicii in­ternaţionale iar de altă parte Li­ga va fi transformată într’un scut pentru apărarea Rusiei Sovietice împotriva primejdiilor internaţio­nale de care ea se simte ame­ninţată în momentul de faţă. Dacă aceasta e principala o­­biecţiune, trebue să recunoaş­tem că raţionamentul nu stă în picioare. Mai întâi, fiindcă deşi până a­­cum Rusia nu face parte oficia din Liga Naţiunilor, ea a fost re­prezentată la principalele lucrări internaţionare aie forului inter­naţional şi în special în chestiu­nea dezarmării aportul Rusiei a fost considerabil şi rodnic. EVITAREA UNUI CONFLICT EUROPEAN In al doilea rând, chiar dacă Rusia se găseşte in momentul de faţă în mari încurcături in­ternaţionale cari ameninţă pacea la frontiera asiatică a Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice nu trebuie trecut cu vederea fap­tul că solicitând acum intrarea in Ligă, guvernul de la Moscova caută să evite un conflict război­nic. In consecinţă statele cari doresc pacea nu pot avea nici un motiv să refuze Rusiei scutul pentru împiedecarea unui război care odată declanşat, va amenin­ţa pacea întregii lumi. CANDIDATURA RUSIEI NU E ÎNCĂ OFICIALĂ Pentru un moment, candidatu­ra Rusiei Sovietice nu a devenit încă oficială iar dela Moscova nu s’a produs încă nici un fapt care să lase să se întrevadă in­tenţiile guvernului sovietic în a­­ceastă chestiune. Nu este însă mai puţin adevă­rat că problema intrării Rusiei în Ligă este de un mare interes in­ternaţional şi că ea va preocu­pa în­ cel mai înalt grad cercu­rile diplomatice ce se vor afla în Septembrie la Geneva. A. I ■■ LITVINOW Despoliticianizarea administraţiei — Punctul nevralgic al problemei — Oficiosul guvernului „Viitorul ţine să liniştească spiritele agi­tate ale funcţionarilor publici, in legătură cu aplicarea decrete­lor pentru simplificarea si orga­nizarea aparatului de stat. In primul rând, „Viitorul” de­clară că „decretele nu sunt re­zultatul unor calcule politicianis­te şi nici nu, servesc interese lă­tur­alnice” declaraţie care ne bu­cură pe noi şi va încânta, desi­gur, lumea salariaţilor publici. „Slujbaşii de carieră n’au a se teme de aceste măsuri fiindcă ni­meni nu se gândeşte să le ştir­bească din drepturile câştigate prin muncă”. Iată, dar, un punct definitiv câştigat şi o precizare absolut ne­cesară. Textele decretelor vor lovi în funcţionarii numiţi ilegal după criteriul interesului politic şi nici un funcţionar de carie­ră nu va fi lovit în existenţa lui şi a familiei respective. Suntem de acord că revizuirea numirilor şi avansărilor trebuia făcută în interesul chiar al func­ţionarilor de carieră. Statul, în situaţia de astăzi a tezaurului, nu poate face faţă plăţilor. Se im­pune o economie de 800 milioane la salarii. Dacă această econo­mie nu se poate realiza, guvernul ar fi nevoit să recurgă sau la noi impozite, (lucru care este ex­clus astăzi din motive asupra că­rora nu este locul să insistăm, pentru că sunt cunoscute de ori­cine) sau să vie cu o nouă curbă a salariilor. Nici impozite noui, nici reducerea salariilor de mize­rie pe cari le primesc funcţio­narii, nu este cu putinţă. Singurul mijloc este revizuirea numirilor şi avansărilor pentru că toate acelea la baza cărora a tronat ilegalitatea, să fie anula­te. Ilegalitatea? Aci trebue să pre­cizeze decretul şi aci rezidă punc­tul nevralgic al problemei. O a­­vansare făcută fără respectarea dispoziţiunilor legii, este ilegală. O numire, făcută în dispreţul dispoziţiunilor categorice ale le­gilor de organizare ale ministe­relor şi cele înscrise în statutul funcţionarilor publici, este ile­gală. Dar decretul-lege al guvernului stabileşte şi alte categorii de „i legalităţi” sui generis. Nu se poa­­te concepe ca „ilegală” o numire făcută pe baza „unei legi”. Să dăm un exemplu: Sub mi­nisteriatul d-lui Virgil Madgearu s’a votat de Parlament o lege după care, prin derogare de la dispoziţiunile înscrise în Statu­tul funcţionarilor publici, direc­torii de contabilitate, cari vor fi numiţi în locurile cari se vor de­clara vacante, trebuie să aibă li­cenţa Academiei de înalte Studii Comerciale. Au fost numiţi, pe baza acestei legi, directori din afara corpului funcţionarilor sau au fost avan­saţi, peste rând, funcţionari cari aveau titlul cerut de lege. Este această numire „ilegală”? Decretul zice: „Da! pentru că le­gea era „ilegală!”. — Noi nu ne putem înpăca cu această concep­ţie care ni se pare anarhică — şi iată de ce, fără să căutăm să a­­gităm spiritele, am atras atenţia acelora cari au de aplicat decre­­tele-lege, asupra problemelor de drept cari vor naşte din neres­­pectarea drepturilor legal câşti­gate, drepturi cari îşi au obârşia în legi votate de Parlament şi sancţionate de Suveran. De înţelepciunea celor chemaţi să aplice „revizuirea” depinde a­­gitaţiunile viitoare. Căci justiţia va avea mult de lucru dacă ju­riştii departamentelor nu vor fi consultaţi la timp la fiecare caz în parte. RADU MATEI Creionul actualităţii Adevărata simplificare TÄTÅRESCU : Dragă vistiernîce, ai putea să-m­i spui care ar fi adevărata simplificare a aparatului administrativ? SLAVESCU: Să ramă­ie toţi pe loc! Numirile de suplinitori în învăţământ Cine sunt postulanţii.—Titularizările.—Să se limiteze numărul de ani supliniţi.—Interven­ţiile sunt nesfârşite.—„Lăsaţi-ne să lucrăm după lege“ . —...... Numirile de suplinitori sunt cele mai greu de făcut., Dacă pentru numirile profesorilor titulari criteriile sunt: vechi­mea pe tabloul examenelor de capacitate şi notele medii obţi­nute la aceste examene — şi dacă pentru detaşări sunt sta­bilite iarăşi unele criterii de urmat, apoi, pentru numirile profesorilor suplinitori nu sunt criterii bine stabilite, sau indiscutabile. Sunt postulanţi pentru su­pliniri în învăţământul secun­dar în aceste categorii. a) Licenţiaţii cu examenele de capacitate date, rămaşi în­să fără catedre, din lipsă de ocuri libere. b) Licenţiaţii cu o parte din examenele de capacitate. c) Licenţiaţii având semina­rul pedagogic, şi d) Licenţiaţii fără semina­rul pedagogic universitar. Cei de la litera a au tot dreptul de a fi numiţi primii în locurile libere de suplinit, deoarece sunt abilitaţi deja ca titulari,­­ rămaşi însă fără locuri. Cei de la punctul d ar trebui excluşi de pe tablourile pen­tru supliniri, deoarece nu au practica pedagogică făcută, şi dacă ar fi numiţi, s’ar produ­ce perturbări în bunul mers al învăţământului, când aceş­ti suplinitori ar părăsi cate­drele în cursul anului (prin concedii) spre a-şi termina probele pedagogice. •a îşi înch­ipueşte oricine ce carte se mai face într’o clasă în care la o materie se schim­bă 2—3 suplinitori în timp de un an! Licenţiaţii cari au o parte din examenele de capacitate, sau cari au câţiva ani de su­plinire în învăţământ, se cred îndreptăţiţi să fie preferaţi la numiri. Au şi nu au dreptate! Au dreptate, pentru că anii supliniţi înainte le-au dat oa­recare rutină, oarecare pre­gătire în tainele pedagogiei. Nu au dreptate,­­ pentru că mulţi au lăsat să treacă pe lân­gă ei multe sesiuni de exame­ne, fără a se prezenta la ele, sau prezentându-se au căzut; deci li se scoate în faţă ne­­pregătirea sau nepăsarea. Licenţiaţii proaspeţi cu se­minarul pedagogic trecut în excelente condiţiuni, dar fără ani de suplinire, cer — cu bu­nă dreptate — să fie puşi la cot cu ceilalţi (măcar), ur­mând să facă dovada pre­gătirilor la primele examene de capacitate sau în cursul primului an de suplinire. Mo­tiv just! Sunt suplinitori care, nu­miţi an de an, ţintesc să aibă 10 12 ani de suplinire, pentru­ ca apoi să fie titularizaţi pe baza vechimei. Aceste titularizări sunt ab­solut nedrepte. Să te fofilezi 12 ani printre atâtea sesiuni de examene şi apoi să te faci deodată stăpân pe o catedră, la care ai fost numit, nu tot­deauna pe sfântul merit, ci pe drăceasca intervenţie politică. Dece să ocolim faptele, dacă aşa stau în realitate? S’ar cuveni să se limiteze numărul de ani supliniţi; de pildă, dacă un suplinitor nu s’a prezentat la examenul de capacitate (ţinut în timpul suplinirei) sau dacă, supli­nind — să zicem — 3 sau 5 ani nu a dat dovezi de reală pregătire şi pricepere în mese­rie, să nu mai fie numit mai departe spre a bara calea al­tor elemente mai pregătite şi mai dornice de muncă. Profesorii suplinitori, nea­­vând un stat personal — adi­că o socoteală a activităţii lor la catedre, — sunt şi mai pu­ţin cunoscuţi în scurta lor funcţionare ca profesori. Ceia ce este mai îngrijorător pentru tăria caracterelor aces­tor tineri titraţi, fără locuri, este faptul că 90 la sută din­tre ei — de voe de nevoe — fac anticameră politicienilor, implorându-le sprijinul la nu­miri, dar angajându-se toto­dată în clientela unuia sau al­tui partid politic. Eu înţeleg toate obligaţiu­nile pe care le au, de pildă, parlamentarii de a face unele recomandări — socotind că au o mai bună şi de aproape cu­noaştere a oamenilor, a stări­lor lor materiale dintr’o re­giune oarecare; înţeleg iarăşi ca în aceste recomandări să aibă mai mult amestec parla­­mentarii-profesori, dar nu în­ţeleg de loc ca parlamentarul, a cărui meserie este alta de­cât dăscălia, să hotărască el (adică să vrea să hotărască) de soarta viitorilor dascăli! Şi apoi... serviciu la serviciu...­­te ajut la numire, ajută-mă la nevoe! Noroc că, cei ce răspund de destinele şcoalei noastre, în­ţeleg altfel lucrurile, î­şi pun stavilă intervenţiilor, ţinând morţiş la respectarea legilor, făurite de chiar acei cari ar voi să le calce! Transferările şi detaşările s’au făcut după li­tera legii; — mare fer’icire ar fi ca şi suplinirile să se facă la fel; — nici o îndoială că aşa se vor petrece lucrurile. Un domn senator, care zilnic bate scările^Î Ministerului In­fi tru c ți ci, riju]bl a'‘ d­u p­ă el cu o ceată db­itcerie postulanti la supliniri, fi Scoate prin birou­ri z«#i^Ie pielii zilnice,—dom­(continuare în pag. Il-a) ★

Next