Lupta, iulie 1935 (Anul 14, nr. 4104-4129)

1935-07-02 / nr. 4104

f k ANUL XIV No. 4104 CONST. MILLE Fost director politic Dec. 1921 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Const. Mille 12 (Suriddal) PAGINI TELEFOANE: Direcţia 345-08 ♦ Secretariatul 345-06 4 Administraţia 343-04 C. Marţi 2 Iulie 1335 4 nu fi de folos nimănui fi GOETHE După Chişinău, Craiova, Bra­şov şi Iaşi, naţional-ţăraniş­­tii au trecut Sâmbătă în revis­tă for ţie lor în inima Ardealu­lui, la Cluj. Autorităţile, pare-se alarma­te la început, au revenit, după un contact telefonic cu Bucu­reştii, la bunul simţ şi au lă­sat liberă defilarea partizani­lor partidului naţional-ţără­nesc, cum libere erau şi mani­festările adversarilor politici când acest partid era la pu­tere. Nici liniştea şi ordinea pu­blică, nici.... prestigiul stării de asediu n’au suferit: demon­straţia dela Cluj s’a desfăşurat cu rânduiala pe care ştiu s’o fie ardelenii şi ştie s’o garan­teze înţelepciunea conducăto­rilor lor. De ce însă această numără­toare de forţe pe care o face în­­văzul tuturora partidul naţio­­nal-ţărănesc? Fiindcă de un timp încoace a fost ţinta unei serii de ten­tative de dezmembrare şi de atacuri violente la adresa gu­vernărilor acestui partid, care dacă n’ar fi realizat decât îm­prumutul de stabilizare din 1929, începutul de descentrali­zare administrativă şi n’ar fi dat decât Parlamentul Restau­raţiei dinastice şi încă şi-ar fi fixat rostul său definitiv în guvernarea ţării , fără să mai stăruim asupra faptului că din toate marile frământări sociale şi naţionale ale împro­prietăririi şi închiegării nou­lui stat românesc, e singurul partid de masse şi de ordine născut din aceste mari pre­faceri. Tentativele de desmembrare s’au manifestat făţiş prin ie­şirea din acest partid a d-lui dr. Vaida — câte­va luni nu­mai după revenirea în acest partid a d-lui dr. Lupu. Dar, mai ales după ieşirea d-lui dr. Vaida, s’a întreprins tot felul de încercări de a se se­măna în special, zâzania între ardeleni şi conducerea naţio­nal-ţărăniştilor, după care au urmat şi atacurile împotriva guvernărilor naţional-ţără­niste. Ce rămânea conducerii par­tidului să opună ca răspuns tentativelor de dezmembrare şi acestor atacuri? De alta, dacă nu demon­straţia că massele nu s’au lă­sat influenţate de manevrările şi atacurile împotriva condu­cerii partidului naţional-ţără­­nesc, rămânând credincioase şi partidului şi conducerii? Demonstraţia aceasta s’a ur­mărit şi realizat în proporţii cari nu pot fi desconsiderate, rând pe rând la Chişinău, Cra­iova, Braşov, Iaşi, Cluj. Massele stau neclintite în jurul acestui partid. Verificându-şi astfel forţele, conducătorii au adoptat limba­­giul conştienţei şi demnităţii u­nui partid care, de la retrage­rea sa în opoziţie, a afirmat o atitudine de înţelegere a situ­aţiei statului şi de cuminţeas­că conduită parlamentară. . Provocat, el răspunde, adre­­sându-se ţării, care-i reînoeşte dovezile de încredere. Sâmbătă, la Cluj cei trei frun­taşi ai conducerii, d-nii Maniu Mihalache şi Lupu au apăsat cu deosebire asupra tentativelor de divizare, opunând tustrei declaraţiuni cari subliniază u­­nitatea lor de cugetare şi de acţiune — fiindcă a spus d. dr. Lupu: „avem o mare răspun­dere faţă de ţară şi ar fi o cri­mă naţională să ne abatem din cale”. La care d. Maniu a adăugat: „suntem un trup şi un suflet, devotat, unul al­tuia. Partidul e al d-tale d-le Mihalache şi Ardealul te ur­mează. Du-i unde vrei. E o armată devotată. Iată rezultatul tentativelor de dezmembrare şi al atacuri­lor împotriva guvernărilor na­­ţional-ţărăniste. D. Mihalache a stârnit Sâmbă­tă la Cluj o însufleţire extra­or­­dinară, cum arată relatările co­respondenţilor prezenţi, când luând act de limbagiul d-lor Lupu şi Maniu şi de felul cum a fost primit de adunare, a mulţumit adânc mişcat de a­­sigurările de devotament al celor mai de seamă colabora­tori ai săi. — Ştiu pe ce forţă mă bizui, a încheiat d-sa, adăugând că „de va fi nevoie, vom schimba baza de operaţie în Ardeal” - ceea ce arată măsura devota­mentului şi a unităţii ce a constatat din partea ardele­nilor. Aceasta e realitatea vieţii publice şi a o nesocoti poate fi operă de rea şi tendenţioasă informare. ▼ ALFA Demonstraţiile naţional-ţărăniştilor CONVERSIUNEA •­ Deși mesagiile Suveranului au proclamat — nu odată — că problema conversiunei este de­finitiv închisă, d. Costică Arge­­toianu nu se astâmpără, fiind­că mai are de băgat în conver­siune ceva profitori. „Desăvârșirea legei asanărei datoriilor” s’a făcut după ne­norocita conversiune a d-lui Costică Argetoianu, care n’a putut rămâne în picioare. Nimeni n’aşteaptă dela d-sa -----nici desăvârşiri, unei săvâr­şiri, căci le-a cunoscut cu vârf şi îndesat. ŞOFERH - Grafie unu şofer beat, care şi-a găsit moartea, un autobuz a sărit ori bara şi a ajuns în fa­ţa trenului, care l-a zdrobit. Sunt 7 morţi şi 15 grav răniţi. Adică, jandarmii n’ar putea opri niţel pe şoferi spre a le constata starea de trezire şi că­lătorii n’ar putea supraveghea şi ei puţin starea şoferilor? Şi-ar apăra şi viaţa lor şi a şoferilor. TEMERE Se anunţă că Negusul şi mi­nisterul de războiu al Abisiniei au declarat că nu se tem de I­­talia. Ducele se teme şi mai puţin de Abisinia. In asemenea cazuri, tot ar fi bine ca ambele părţi să se tea­mă dacă nu de Societatea Na­ţiunilor, barem ele dezastrele pe cari le aduce lipsa de...te­mere. RIGOLO Creionul actualității O fuidul D. VAIDA. — Noi nu mergem dru­mul nostru înainte! VAIDISTUL. — Șefule, nu crezi c’ar fi mai bine s’o luăm înapoi, poate dăm iar de najional-țără- nişti?! Nu credem! Un excelent ziar de dimineaţă, văzând că nu avem nici războiu în Abisinia, nici revoluţie în Franţa, nici răsturnarea lui Hitler în Ger­mania, nici măcar o mică crizuliţă de guvern în România, alarmat de această lipsă de subiecte tocmai în toiul verei, a descoperit un cio­ban — Petrache Lupu — care ar fi vorbit cu Dumnezeu! Şi pe chestia acestei conversaţii absolut... autentice, trage-i coloa­ne întregi, cu poza respectivilor — deocamdată azi a ciobanului, iar mâine probabil a lui Dumnezeu! In ce ne priveşte, să ne dea voe simpaticul cioban Lungu, să nu credem tot ce spune: credem că el a vorbit cu Dumnezeu, dar nu cre­dem că Dumnezeu a vorbit cu el! De mult Tatăl Ceresc a rupt ori­ce relaţii cu copiii lui de pe pământ cari sânt prea păcătoşi şi şi-a în­dreptat grija şi dragostea spre pro­geniturile lui de pe alte planete! Părintele Ceresc are perfectă dreptate: fiii lui pământeni sânt in­corigibili. — Sânt cei mai parşivi din toţi! — a exclamat acum câtva timp, Dumnezeu, faţă de Sfântul Petru, care abea i-a potolit furia. Ceea ce-l exasperează în deosebi, e că oamenii se ocupă prea mult de politică şi fac prea multe războae. Mai imparţial decât Liga Naţiuni­lor, Dumnezeu nu poate lua partea unui popor contra altuia, căci toţi sântem copiii lui, şi de aceea vă­zând că mereu se iveşte un nou războiu, care îi împuţinează copiii, a hotărât să se retragă tocmai în al 7-lea cer şi să nu mai aibă absolut nici un raport cu oamenii. Pe a­­ceştie i-au dăruit... Dracului! Aşa că d. Lungu se va fi adresat lui Dumnezeu, dar că a şi primit răspuns, că a conversat, că s’a În­tins la taifas, să ne dea voe să nu-l credem! DESCA Poziţia Micii înţelegeri in actualele evenimente internaţionale Noul prim ministru şi ministru de externe al Iugosla­­viei, d. Stoiadinovici a ţinut ca, îndată după constituirea noului cabinet şi între primele acte ale activităţii sale ca şef al guvernului dela Belgrad să exprime, printr’o telegra­mă adresată primului ministru al Franţei, „nestrămutatul ataşament al Iugoslaviei pentru Franţa, marea sa aliată” şi totdeodată c­a sa dorinţă „de a colabora în mod activ cu d. Laval la opera de apropiere europeană şi la consolidarea păcii”. Această telegramă, precum şi declaraţiile făcute după constituirea noului cabinet arată că acţiunea internaţională a Micii înţelegeri, în cadrul căreia Iugoslavia are un rol atât de important, îşi va urma cursul ei normal. Poate nici­odată ca acum, rolul Micii înţelegeri, ca­straje a păcii în această parte a Continentului european, nu a fost mai important iar solidaritatea desăvârşită şi realitatea re­ciprocă integrală ,mai necesară între aliaţii din această vastă comunitate internaţională a Micii înţelegeri. Evenimentele internaţionale se desfăşoară în ultima vre­me într’un ritm din ce în ce mai precipitat. In asemenea împrejurări se impune un contact cât mai strâns între aliaţi şi o informare cât mai promptă şi mai discretă a conducă­torilor politicii externe ai statelor componente ale comuni­tăţilor internaţionale. Din fericire, statutul de organizare al Micii înţelegeri a ţinut seama de eventualitatea unor asemenea împrejurări şi asigură promptitudinea informării şi acţiunii prin rolul re­zervat preşedintelui consiliului permanent care reprezintă interesele comune în politica externă ale celor trei state. Pentru a asigura întreaga eficacitate acţiunei diploma­tice actuale a Micii Inteleegri, conferinţa consiliului perma­nent care trebuia să se întrunească în iunie la Belgrad a fost amânată iar mandatul de preşedinte deţinut de d. Ti­­tulescu este prelungit în mod automat. Acest aspect al poziţiei Micii înţelegeri în actualele îm­prejurări internaţionale şi semnificaţia rolului excepţional ce revine d-lui N. Titulescu impune o deplină Înţelegere şi din partea opiniei politice româneşti. Activitatea diplomatică a d-lui Titulescu şi evenimentele internaţionale în curs de desfăşurare reclamă cel puţin o evoluţie normală a vieţii politice interne, capabilă să asi­gure ministrului de externe libertatea de acţiune ce rezultă din solidaritatea şi adeziunea întregii naţiuni. L. T. A. v ■Cradle de tot De câte­va zile se vorbeşte în Franţa că orga­nizaţia fascistă „Crucile de foc” de sub şefia colo­nelului de rezervă de la Roque — cea mai puternică din organizaţiile de dreapta — se pregăteşte pen­tru o lovitură de stat. Guvernul a dat un comunicat liniştitor, iar orga­nizaţiile franceze de stânga — mult mai puternice, cum s’a dovedit adesea, ca cele de dreapta — au dat și ele un comunicat-a­vertisment. E aproape insă sigur că nu se va întâmpla ni­mic. kk COLONELUL DE LA ROQUE Ca in 1914! Italia are azi un nou erou: maio­rul Cimaruta şi câţiva eroi mai mici, şase soldaţi, indigeni din Somalia. Toţi 7, au fost aduşi la Roma pen­tru a-i vedea Ducele şi a fi prezen­taţi apoi şi poporului. Ei sunt bravii Cari au apărat cu sângele, lor postul de la Văltial, când l-au atacat tică­loşii de abisinieni! Ştiţi prea bine că guvernul Abi­­siniei a prezentat o versiune a a­­cestei întâmplări cu totul alta de­cât cea italiană. Lucrul nu mai are azi Insă nici o importanţă. Italia s’a hotărît definitiv să atace Abisinia şi, dacă va avea noroc în lupte, să anexeze, pur şi simplu, imensa ţară a Negusului. Străduinţele d-lui Eden de a-l a­­bate pe Duce dela această hotărîre au rămas zadarnice. Dealtfel An­­glia nici nu are autoritate morală de a insista prea mult. N’a anexat ea ţări şi continente întregi? Ce-i poate riposta lui Mussolini, când a­­cesta, cu francheţa lui brutală, îi spune: — Am nevoe de Abisinia! D-ta ai procedat altfel? Da, „am nevoe”! Iată raporturile reale dintre cei mari şi cei mici, dintre cei puternici şi cei slabi, 15 mai după întemeierea Ligii Na­ţiunilor,, când lumea, dornică de un spirit de dreptate, acelaşi pentru toţi, îşi mai făcea iluzia că condu­­cătorii popoarelor sânt de altă con­strucţie sufletească şi politică decât cei de dinaintea masacrului mon­­dial! Iată-i însă şi azi lucrând cu ace­leaşi mijloace pentru a influenţa şi înflăcăra pe supuşi. Amintiţi-vă zilele de înfrigurare din Iulie 191­1: — Avioanele franceze au zburat noaptea deasupra Nuerenbergului! tunau, indignaţi, germanii. Sârbii ne-au atacat fără declara­ţie de război — insinua, Berchtold, la urechea bătrânului împărat Franz Iosef! Atâtea amintiri, atâtea destăinuiri asupra pregătirii dramei sângeroase din 191, am citit cu toţii în sutele de volume cari s’au scris în ulti­mii 15 ani. Şi totuşi, cu aceleaşi mijloace se operează şi acum şi po­poarele înşelate, cred şi pornesc ia­răşi la luptă. Iar peste alte doua decenii în per­spectivă istorică, vom citi destăinu­iri asupra mijloacelor cu cari s’a în­lesnit izbucnirea războiului abisini­­an. Omenirea nu învaţă nimic. E elevul cel mai rău din câţi sânt pe lumea asta mare. G. MILLIAN O LUNA PE MARE Barcelona—Svonuri pe bord Spre Barcelona! Pe coasta pitorească a Spaniei se văd în­şiruite, unul lângă altul, oră­şele mici, parcă ar fi, privin­­du-le din depărtare, castele în miniatură, construite din blo­curi de carton aşa precum le au copiii în cutiile de cons­trucţii, jocuri distractive. Mii de aceste căscioare se văd ziua din largul mărci, iar noaptea coasta îţi oferă o privelişte fe­erică. Spania, frumoasa Spanie, de când visez s’o văd! Iată că am văzut-o, iată realizat şi voiajul cel frumos al vieţii mele. „Croi­siera” aceasta e plină de far­mec. Micile inconveniente, mai ales căldurile, le suporţi voios, le uiţi repede, urmărind filmul grandios ce se desfăşu­ră în natură, desfătându-ţi o­­chii, răscolindu-ţi mintea şi su­fletul în faţa încântătoarelor regiuni. Pretutindeni ceva nou, mai frumos decât ceia ce ai vă­zut până în acest moment şi mai frumos decât ceia ce vezi peste o oră, toate provocându-ţi sensaţii variate şi satisfăcând chiar temperamentele cele mai blazate. Cel mai prozaic om se transportă, înţelege atunci pa­siunea poetului, a pictorului, a artiştilor şi boemilor, amanţii naturii ai măreţelor creaţiuni arhitectonice, înălţate undeu mai mult farmec şi cari de veacuri stau ca o mărturie a geniului omenesc din vremu­rile preistorice. Şi te întrebi: se mai poate realiza azi, în plină civilizaţie şi progres, aşa d© minunate opere ? Spania! Barcelona e capitala Catalmiei. Catalanii se deose­besc de spanioli. In Catalania e un amestec ispano-arab şi italian, în stil şi poate chiar în populaţie. Ti­pul clasic spaniol nu e acel catalan. Nici bărbaţii, nici fe­meile nu sunt aci aşa de fru­­noşi cum se spune. Dar tempe­ramentul e­ tot expansiv. In Barcelona, unde revolu­ţia s’a desfăşurat poate în­tr’un ritm mai înflăcărat, un­de revoluţia poate mai moc­neşte— ca şi în toată Spania — nu se vede nici o urmă.­­Viaţa continuă, — ca şi sub monarhie. Nu se vede nici re­publica, nici monarh­ia. Se ve­de numai o intensă luptă pen­tru trai, pentru un trai cât mai bun. Acei ce cunosc Parisul iau Capitala Franţei drept termen de comparaţie cu oraşele mari, grandioase. Barcelona e măreaţă, e o capitală nouă, dar­ n’are caracteristica Pari­sului. Barcelona privită de la înălţimea Tibidabo-ului, unde perspectiva se desfăşura până în Pirinei, sau văzută de la Miramara, un restaurant, din câmpul Expoziţiei, nu seamă­nă cu priveliştea de pe terasa de la St. Germaine de unde vezi întregul Paris. E cu totul altceva. Altă senzaţie la St. Germai­ne, alta pe înălţimile Barce­lonei. Deşi Barcelona n’are decât o­ populaţie de 1.200.000 locui­tori, când o admiri din parcul Expoziţiei, aşezată în amfi-­ teatru intrun cadru poate .- N­egus1 pozează La curtea împăratului Abisiniei.—Un burg medieval. 6 ședințe de sculptură -Celebra­ sculptură ’Anna Quin­­quaud a avut ocazia să facă bus­tul­ actualului negus al Abisini­ei. Negusul i-a pozat la Addis Abeba. In timpul lucrului, Anna Quinquaud a avut ocazia să stea de vorbă cu suveranul îndepăr­tatei Abisinii. In articolul publi­cat în ziarul Le Journal — şi pe care noi îl reproducem mai jos — sculptură îşi povesteşte im­presiile. Pe când încercam, în cursul călătoriei meie în Etiopia să ob­ţin o audienţă la negus, sperând chiar să pot obţine şedinţe de po­ză, ştiam foarte bine că ceea ce ceream era foarte greu de obţi­nut din partea acestor jumătate orientali, impenetrabili, politicoşi şi neîncrezători totodată, a căror vorbă echi­naga (foarte bine, pe mâine) reuşeşte să plictisească pe inoportuni. Cu toate acestea, după vreo două luni, un achker a venit în zorii zilei, ca să-mi anunţe că stăpânul m­ă aştepta peste un sfert de oră. Era prea puţin pen­tru a pregăti armătura, soclul, argila, să sar într’un automobil şi să ajung fără agitaţie aparen­tă la Guebi, reşedinţa imperia­lă. O mulţime agitată se grămă­dea de jur împrejur. Bărbaţi cu aspect de soldaţi antici, cu diam­ma drapată pe umăr, frumoşi voizeros cu mersul grav în gre­lele cute ale veştmintelor, tana­­gras reînviate sub o umbrelă de pai. Bogaţi şi săraci din toate colţurile imperiului veniau să implore: Dianoi. INTERIORUL PALATULUI Trei rânduri de ziduri încon­jurau palatul. Cerberi incorup­tibili veghiau la porţi. Dar ordinul era dat: automobi­lul meu trecu repede prin furni­carul de vizitatori speriaţi. Ca­târi îmbrăcaţi ca armăsari de cavaleri viteji, umpleau prima curte. Stăpânii lor erau primiţi de împărat. In cea de a doua curte care era mai mare, indigenii se salutau ceremonios închinându-se adânc, înainte de a se îmbrăţişa. Alţii ghemuiţi într’un colţ, veniţi din depărtările împărăţiei, aşteptau de luni de zile întâmplarea feri­cită, care-i va face să fie remar­caţi de negus, convinşi că atunci după ce-şi vor expune cazul, ar putea să reia liniştiţi drumul spre toucoun­. Printre vestmintele albe, ici colo, se vede haina de piele gal­benă a vreunui pustnic, care-şi agita teheraua (apărătoarea de muşte) peste o carte de rugăciu­ne deschisă. Şiruri de servitoare agile, pur­tând coşuri cu merinde, îşi fă­ceau drum până la adăpostul un­­de se aflau vizitatorii. In cea de a treia curte nu pu­teau intra decât privilegiaţii, mi­niştrii sau ofiţerii superiori. Toţi purtau togi romane, cu chama înodată în jurul taliei. Ţinuta a­­ceasta interzisă pe stradă este o­­bligatorie pentru un oaspete de vază. Discutau. Unii aşezaţi pe vreun trunchiu de chiparos, al­ţii în picioare cu privirea ţintă la fereastra de unde o privire de a stăpânului îi va face pe toţi să se prosterneze la pământ. Atunci apăru negusul. Maiesta­tea sa Haile Salassie l-iu domi­t Cimtrruste în pag. II-a) BARCELONA. — MONUMENTUL LUI CRISTOFOR COLUMB nie în lume, se pare că adă­posteşte multe milioane de su­flete, atât de grandios se des­făşoară acest minunat oraş. Mişcare­­mare în port. Im­presia mea este că e mai multă viaţă decât la Marsilia. O pro­menadă prin aleele din parcul Unde anii trecuţi a fost expo­ (Continuare la pag. 1ţa) Citiţi în pag. 8: D. Titulescu la Londra ziu­a Universală, pune în evi­denţă în ce măsură se poate manifesta activitatea econo­mică şi culturală a capitalei Cataloniei. N’am avut şansa, în cele două zile, cât a stat „Pele­­şul” la Barcelona, să vedem o cursă de tauri. In afară de monumentele ce le-am văzut, de edificiile mă­reţe, noui şi vechi, în afară de cele trei parcuri grandioase ce domină oraşul, monumen­tul lui Cristofor Columb se zăreşte din largul mărci ca şi imensa­­statuie din portul New-York-ului. Barcelona petrece. Seara lu­mea se adună pe terasele ca­fenelelor, în baruri, în varie­­teuri. Intr-un varieteu călăto­rii români au văzut o parte din viaţa veselă spaniolă. Au Catalanii . ..Carmencittă râni­toare dansând drăceşte aşa precum numai o spaniolă ele pur sânge poate să-ţi înfăţişe­ze, cu acel temperament ne­întrecut, dansurile spaniole. Un jazz celebru acompania, în ritmul muzicii spaniole, cântăreţele şi dănţuitoarele de o ideală frumuseţe şi inter­prete neîntrecute ale artei co­­reografice. Un spectacol ca acesta se plăteşte, de­sigur, în alte ţări, cu 200—300 lei intrarea. La va­rietéul unde am fost intrarea e liberă, dar consumaţia, obli­gatorie, e împătrită, un preţ u­­nic, e pesetas orice consuma­ţie (cafea, oranjadă, limonada), adică vre­o 60 loi! Varietéul e totdeauna plin, lumea petrece trei ore minu­nat cu o cheltuială minimă şi antrepriza câştigă bine. La noi pare exclus a se or­ganiza astfel de spectacole. Prăvăliile Barcelonei sunt:

Next