Lupta, iulie 1936 (Anul 15, nr. 4407-4433)
1936-07-22 / nr. 4425
A ANUL XV Hv. 4425 CONST. MILLS Fost diroetor politic Dec. 1921 — Febr. 19Í7 DíTOCtor EMIL D. FAGURE Redacţia şi ad-ţiar Bucureşti, str. Const. Millis (Sărindar) PAGINI TELEFOANE: Direcţia 343-08 | Secretariatul 545-06 +■ Administraţia 545-04 cur 22 Iulie 1936 Viaţa e^Q^comedie pentru cei cari* judecă și o tragedie pentri m cari simt, Walpolia O CHESTIUNE EDILITARA TOALETA CAPITALEI Să fugim de politică! Mai ales că intrăm, în fine, în plină vacanţă.Să vorbim azi de o chestiune edilitară, dar nu ca de un subiect de vacanţă ci ca de o problemă a cărei soluţionare practică se impune cât mai repede. E vorba de toaleta Capitalei care se face încă în condiţiuni primitive. Nu tăgăduim că edilii noştri se străduesc să satisfacă cât mai multe din cerinţele oraşelor moderne. Zilnic avem surprize plăcute. D. Donescu este Un primar harnic şi inovator şi vrea să întreacă chiar pe acei cari s’au distins mai mult. In unele direcţiuni chiar i-a întrecut. Totuşi în ce priveşte toaleta Capitalei progresul e foarte lent şi tocmai fiindcă oraşul e în plină transformare ar fi trebuit să se dea o specială atenţie, de mult, modului cum se face toaleta Capitalei. Ştim cum se construeşte la noi. Nu e cu putinţă, se vede, să impunem constructorilor să-şi concentreze materialul, să izoleze şantierul de public, să-l izoleze perfect nu superficial, să nu construiască fără a ţine seamă de vecini, de stradă, de ordinea publică, de higiena cetăţenilor, etc. etc. Edilii sunt datori să facă educaţia constructorilor şi să controleze riguros ca lucrările să se execute fără a se creia luni şi ani de zile neplăceri, unele insuportabile, vecinilor şi în general publicului. Să ni se arate la care şantier, din câte sunt acum în Capitală — afară de acel dela palatul regal unde s’a izolat de stradă reconstruirea aripei palatului din Calea Victoriei, la care şantier se respectă normele ce trebuie să fie prevăzute în regulamentul de construcţii? Iată dar că numai dela miile de construcţii se adună asupra Capitalei o cantitate enormă de praf şi murdării. Dar numai atât? Toate vehiculele ce transportă mai ales materiale de construcţii, nisip, pietriş, cărămizi, var, ciment, etc., toate risipesc în drumul lor de la uzine până la destinaţie, nn cinci la sută din aceste materiale, sub formă de praf. In afară de aceste transporturi mai sunt acele cu alimente, mai ales acele cu zarzavat şi carne lasă urme pe întregul lor parcurs. Camioanele cu carne lasă o dâră de sânge de la abatoriu şi până la măcelăriile ce se aprovizionează. Par’că a fost vorba de o civilizată organizare a transportului de carne! De ce nu se soluţionează odată această problemă foarte simplă? Apoi lucrările edilitare sporesc şi ele praful şi murdăria. Cetăţenii recalcitranţi dau şi ei contribuţia lor. Niciodată, nu ne explicăm de ce administraţia edilitară nu parvine să organizeze toaleta Capitalei aşa cum o reclamă un oraş de proporţiile Bucureştiului. Sunt câteva lucruri foarte simple ce le cer cetăţenii de ani de zile. De pildă, să se interzică ieşirea din uzine a oricărui vehicul încărcat din care se scurge praful pe străzi. Aceste vehicule să fie bine acoperite, cu pânze impermiabile şi udate, să nu se pună în mişcare automobilele comunale, cu mături, fără ca în prealabil să se stropească bine străzile şi aceasta măcar o oră după închiderea spectacolelor, căci acum publicul ce iese de la spectacole înghite praful precum îl înghit şi cetăţenii ce dorm cu ferestrele deschise. Sistemul de măturare nu e numai primitiv, dar sălbatic. Invităm pe edili să urmărească într’o noapte această sălbăticie şi suntem siguri că a doua zi vor protesta. Stropitul este de asemenea ori insuficient, ori prea mult fiindcă nu-i raţional. In străinătate oraşele nu sunt numai stropite, ci spălate şi apoi vin măturile şi înlătură toată murdăria. Serviciul edilitar respectiv în grija căruia cade toaleta Capitalei, acest serviciu ar putea să-şi revizuiască odată echipele de măturători. Să se ducă domnii cari conduc acest serviciu să vadă cum se face toaleta Budapestei — îi trimitem în Capitala Ungariei fiindcă e cea mai apropiată Capitală,din străinătate — şi vor vedea acolo cum măturători specialişti spală dimineaţa bulevardele încât nu rămâne un paiu pe ele, stropesc cu măestrie squarurile şi plantaţiile dela rădăcină până în vârful pomului, fără a atinge edificiile, — cine a văzut Budapesta după toaletă simte, în zăduful cel mai mare, că oraşul s’a curăţat şi s’a înviorat întreaga vegetaţie. Nu este oare aceasta realizabil şi la noi? Nu este oare posibil să recrutăm pentru toaleta Capitalei un personal valid, nu zdrenţuroşii şi infirmii adunaţi de prin aziluri? De ce nu se ţine seamă de ceea ce a făcut d. Gabriel Marinescu, prefectul Capitalei? Gardiştii au acum o cazarmă model cu tot confortul modern, sunt curaţi, îngrijiţi bine fiziceşte şi moralul este ridicat tocmai fiindcă au tot ce le trebuie. Dacă ar avea şî măturătorii o organizaţie civilizată, s’ar putea forma echipe speciale cărora li s’ar da o pregătire definitivă şi astfel s’ar asigura un serviciu cât mai corespunzător necesităţilor Capitalei. Dar chestiunea echipelor de noapte? Echipele dela tramvaiu ca şi acele cari repar străzile de ce nu lucrează noaptea, cu deosebire vara? S’ar înlătura astfel un inconvenient de care suferă circulaţia, publicul şi muncitorii, cari pot lucra mai bine şi mai cu spor noaptea, la răcoare şi în linişte. Toate acestea se cunosc, administraţia edilitară constată zilnic efectele proaste ale unei stări de lucruri primitive. Am dori să ştim cine stă în calea acestor indispensabile îmbunătăţiri? înfrumuseţarea Capitalei, fără înlăturarea acestor defecte, este cum ai pune chelului o tichie de mărgăritar). R. P. FĂRĂ Convenţia otrăvitorilor s’a semnat şi fără participarea Italiei. Nu totdeauna Ducele izbuteşte să bage Europa la strâmtoare! IN SPANIA Şeful răsculaţilor spanioli, generalul San Jurjo a capotat cu avionul şi a fost carbonizat. Dacă am vrea să facem o reflexie macabră, am putea spune că generalul s’a... ars, pornind răscoala! TABERE Studenţimea „gardistă” are o tabără de vară la mare, la „Carmen Sylva”; cea democrată a făcut una la munte, lângă Bran. Suficientă distanţă ca să nu se întâlnească — măcar în luna aceasta de vacanţă. OLIMPIADA „Flacăra olimpică” a pornit din Atena spre Berlin, însoţită de un protocol în care se spune: „Vă remiteri această flacără menită să lumineze spiritul şi sufletul, în interesul patriilor respective şi a binelui umanităţii, prin nobile şi elegante întreceri”. Exact ce se face la Berlin: e o întrecere grozavă. — dar şi secretă! — între chimiştii hitlerişti pentru găsirea celui mai... elegant gaz de război, cu care să se facă,o lecuţă de bine umanităţii — de la 20 de milioane de morţi în sus! COMUNISTUL Campania contra d-lui dr. Lupu pe tema că e... comunist, continuă. Nici Stalin, nici Molotov, nici Voroşilov, nu mai sânt comunişti ca pe vremea lui Lenin şi Troţki, numai d-rul Lupu a! nostru nu vrea să renunţe la intransigenţa d-sale comunistă, să-l tai! Dacă Rusia ar redeveni imperiu ţarist, adversarii d-rului Lupu tot nu l’ar amnistia pe chestia comunismului! Ce vreţi, murim de prea multă bună credinţă! BUGETUL D. Dem Dobrescu l’a acuzat în consiliul general al Municipiului, pe d. Donescu, c’a luat şi a cheltuit toate veniturile comunei, pe 3 ani înainte. Ei, că era să i le lase dumisale să le cheltuiască când va reveni primar! Să facă și d. Dobrescu la fel: să topească într’un an-doi veniturile pe un secol! Să nu mai îndrăznească nimeni să mai ceară primariatul — după d-sal! Iar noi contribuabilii Capitalei, citind polemica, jubilăm și zburdăm de bucurie! •Jeaas! Un „nu“! îmi povestea azi un coleg, secretar de redacţie al unui ziar la care lucrează aproape numai „mânji”, cum ii alintă confratele, adică tineri din cari nici unul n’a trecut de 20 de ani. — Acum, la ordinea zilei, sânt evenimentele din Spania. Cum aflasem c’a sosit de acolo, la Bucureşti, un cunoscut personaj, care ar fi putut să ne furnizeze amănunte interesante, am chemat un băiat de ai mei și i-am spus: — Ascultă, măi mânzule, am să-ți dau prilejul să te relevi, c’o mare lovitură de reportaj. — Protos! Alerg! — Stai, nu alerga încă. Uite, să te duci să-l atingi c’un interview pe X., care a sosit ori din Madrid. — S'a făcut! — încă ceva. Noi sântem ziar de dreapta. Nu uita lucrul acesta. Dacă interviewul ese prea favorabil Frontului popular spaniol, nu-1 public, căci ne înjură cititorii. Depinde foarte mult de abilitatea ta, ca să iasă interviewul în spiritul care vrem noi. „Mânzul” se simţi puţin cam ofensat şi-mi răspunse: — Lăsaţi, d-le secretar, ce, nu ştiu eu atâta lucru? El poate să-mi spue ce-o vrea, că ştiu eu cum s’o dreg. Cu mici rectificări şi adăogiri pe ici pe colo. Dacă mi-o spune: „Guvernul va învinge răscoala”, ii adaog şi eu un singur cuvânt, un nu şi ese „Guvernul nu va învinge răscoala”, iar dacă mi-o spune că „şefii răscoalei nu sunt populari”, îi las pe nu afară şi am isprăvit povestea. N’o să se supere ei pentru un cuvânt! Cam aşa sânt unii din mânjii, reporteri, de azi, — îmi spuse confratele, încărunţit, şi obicinuit cu altă mentalitate, desigur... perimată. V’amintiţi anecdota clasică din liceu. La o teză de matematică. Un elev lucra de zor; colegul, vecin de bancă, trăgea cu ochiul. — Ia te rog să nu copiezi, c’o să simtă profesorul. — N’avea nici o grije: unde pui tu înmulţire, eu pui împărţire; unde e la tine adunare, o să fie la mine scădere. Numai rezultatul îl iau după tine! Aşa şi cu „mânzul”: ce importanţă are un „nu” mai mult sau mai puţin! Totul e să aducă un interview! DESCA RIGOLO Creionul actualităţii Cucerire — Auzi că Germania vrea să cucerească România cu armele! — Cu armele o să-i fie cam greu. Tot prin propagandă e mai lesne! Un eveniment istoricÎncotro se îndreaptă Austria din politica internaţională Semnarea convenţiei strâmtorilor la Montreux poate fi considerată, fără exagerare, drept un eveniment istoric în politica internaţională şi pentru interesele speciale ale României ca stat riveran în Marea Neagră. In cuvântarea rostită la deschiderea conferinţei de la Montreux, d. Titulescu, ministrul nostru de externe a spus, între altele, că Strâmtorile sunt plămânii României. In adevăr, drumul pe Marea Neagră asigură, în timp de pace, desfăşurarea, rapidă şi facilă a bogatelor produse ale solului românesc, destinate exportului. Iar în caz de război, Marea Neagră şi Strâmtorile ne asigură legătura preţioasă cu aliaţii noştri. Cât de importantă este această legătură poate aprecia oricine azi, după constituirea blocului statelor revizioniste, care tinde să taie în două continentul european printr’un baraj care porneşte de la Marea Nordului până la Marea Mediterană. Vigilenţa şi energia d-lui Titulescu au asigurat funcţionarea normală a „plămânilor” României, impunând, în toate amănuntele respectarea intereselor legitime şi vitale ale ţării noastre. De altă parte, s-a văzut acum cât de utile au fost pentru asigurarea intereselor româneşti legăturile de alianţă statornicite prin stăruinţa şi prevederea d-lui Titulescu, între ţara noastră şi statele înţelegerii Balcanice şi raporturile de bună vecinătate cu Rusia Sovietică. Colaborarea diplomatică cu aceste puteri şi cu aliata noastră fidelă, Franţa, a îngăduit României să asigure un succes categoric şi practic ideei securităţii regionale care este una din bazele politicii noastre şi a aliaţilor noştri. Mai mult decât atât, noua convenţie a strâmtorilor deschide cartea unei extinderi a actualului cadru al sistemului nostru de alianţe prin încheierea probabilă a unui pact franco-turc. Conferinţa de la Montreux aduce deci un puternic aport operei de consolidare a păcii în această regiune a continentului şi oferă un strălucit exemplu de înţelegere între popoare prin colaborare reală şi prin respectarea angajamentelor internaţionale. L. T. A. Pentru opinia publică mondială, acordul austro-german a eşit cam din cutia de surprize. Aparent, acest acord ar putea fi un instrument de linişte, de pacificare. Prin el, Hitler îşi ia angajamentul, cu totul senzaţional, de a respecta independenţa Austriei. Or, când se ştie ce campanie furioasă, tenace, lipsită de orice scrupul, campanie care a mers până la asasinarea cancelarului Dollfuss — când se ştie cu ce arme au luptat hitleriştii germani, ajutaţi de cei din Austria, — renunţarea aceasta subită, pare senzaţională, dar şi... suspectă! Hitler nu renunţă la absorbirea Austriei. E uinul din principalele lui puncte de program. Acordul e doar o manevră de moment, o chestiune de tactică. Odată cu acordul, Austria are şi un nou ministru de externe, pe d. Guido Schmidt, cunoscut ca pangermanist, adică amator de Anschlussum pe cale... amicală! Cu siguranţă că în direcţiunea aceasta îşi va îndruma acţiunea noul titular al Externelor. GUIDO SCHMIDT Eroii aviaţiei S’a serbat ziua aviaţiei. In prezenta Suveranului s’au evocat scurt, militareşte, dar cu emoţie, figurile primilor zburători căzuţi în lupta pentru cucerirea aerului. Zi de sârbătoare şi zi de tristeţă. De sărbătoare,pentrucă, se pare, experienţele trecutului au slujit prezentului şi aviaţia românească se organizează pe bazele cele mai moderne. Zi de tristeţă căci în mintea participanţilor la sărbătorire şi în sufletele acelora cari dela început, s’au îngrijit de soarta aviatorilor, au apărut, fără vrere, figurile celor dispăruţi, martiri ai zborului , pe aparate cari nu corespundeau vremurilor. Progresul nu, a fost oprit în loc, însă, din fericire. In lungul şir al victimelor aviaţiei româneşti se numără astăzi, 20 morţi. Primul pilot ale cărui aripi au fost frânte în văzduh, a fost locotenentul pilot Caranda Gli, iar ultimii cari încheie pomelnicul celor ce merită o veşnică amintire, sunt cei trei aviatori ai echipajului Ioanovici, cari s’au prăbuşit la 1 Februarie 1936, în primar (şi noi urăm să fie ultimul) accident al aviaţiei comerciale româneşti. . Mulţi dintre aviatorii noştri au murit datorită temerităţii lor. Mulţi, foarte mulţi ,au" căzut pentru" că materialul nu a fost de prima calitate, pentru eterna lipsă de fonduri care pune plumb pe aripele tuturor iniţiativelor frumoase şi inimoase în ţara românească. Dorim ca, vremurile să se schimbe. Avem un corp de aviatori de elita. Tineri entuziasmaţi cari sunt gata să înceapă lupta grea de egalare cu celelalte aviaţii ale lumii. Avem piloţi militari cari ar face cinste oricărei armate şi cari lucrează în umbră, fără reclamă, ca să asigure progresul aviaţiei naţionale. In ei ne punem nădejdea zilelor de mâine. In ei şi în conducătorii lor cari au datoriasă le puela dispoziţie tot ce progresul a înzestrat celelalte state în materie de sbor. Atunci vom putea spune că putem privi, cu încredere viitorul, când vom avea o aviaţie imbatabilă atât din punct de vedere al piloţilor cât şi din punct de vedere al materialului. Privind lista eroilor — listă prea lungă pentru trecutul nostru aviatic — nu ne putem opri să nu vărsăm o lacrimă pentru cei ce s’au sacrificat şi să nu cerem autorităţii să caute să evite, nu accidentele inevitabile, ci sporirea inutilă a listei cu noui victime nevinovate. Toată lumea să-şi facă datoria! Aceasta este porunca ce vine de dincolo de mormânt, din cimitirele în care sunt îngropaţi eroii aviaţiei naţionale. RADU MATEI Telegramele din Londra anunţă că Suveranul Angliei îşi va petrece apropiata vacanţă pe Coasta de Azur. Alegerea a făcut-o regele Eduard în persoană, deşi curtea — o parte din curte — ar fi preferat o altă reşedinţă. Regina Mary de exemplu, ar fi dorit ca fiul său să-şi petreacă vacanţa la Bognor sau în Scoţia. In cele din urmă, scrie trimisul special al ziarului „Excelsior”, punctul de vedere al regelui a învins. Climatul, distracţiile agreabile, buna primire, fac din Franţa ţara ideală pentru un „holiday” regal. — Ţaravoastră e singura un Vacanţe regale... Suveranul Angliei pleacă pe coasta de Azur -M Hoteluri deasupra Atlanticului E posibilă o linie aeriană regulată între Paris — Buenos Aires ? 68 de victime ale oceanului au dus la performanţele de azi încă o aniversare în domeniul aviaţiei. Un record, care fără a fi legat de cifre astronomice, reprezintă totuşi un lucru extraordinar, dovada unei tenacităţi mai mult decât, lăudabile. Este vorba de linia franceză care străbate Atlanticul de sud, legând Parisul de Buenos Aires într’un interval de timp foarte redus. Eri a fost a o suta traversare a Atlanticului de sud de către echipagiile franceze Este drept că astăzi lumea s’a obişnuit oarecum cu aceste traversări ale Atlanticului. Nu trebue să uităm însă că nu de mult acei cari îndrăzneau să se avânte peste talazurile agitate erau consideraţi drept eroi. Au rămas eroi — publicul însă care nu vedea în gestul lor numai senzaţionalul, s’a obişnuit cu el. UTILITATE INDISCUTABILĂ Stabilitatea rutei aeriene Paris-America de sud este de cea mai mare însemnătate pentru piaţa economică internaţională. Mii şi milioane de scrisori au luat calea aeriană a aerului, facilitând un mai mare schimb al valorilor, activând piața comercială. In anul 1930, când s’a inaugurat cursa peste Atlanticul de sud, au fost transportate cu avionul un milion două sute cincizeci de mii de scrisori. In 1935 numărul a sporit la 1.400.000 scrisori; In 1932 numărul a sporit la 1 590.000 scrisori; In 1933 numărul a sporit la 1.960.000 scrisori. In 1934 numărul a sporit la 3. 210.000. Iar în 1935 numărul a atins cifra record de 3.356.000 de scrisori. Bineînţeles că aceste cifre cuprind scrisorile tuturor ţărilor cari au legături comerciale cu America de sud. Este drept că în momentul de faţă nu există încă trafic de călători pe această rută. Este însă foarte probabil că nu va trece mult şi calea aeriană peste Atlantic va fi deschisă fără nici un risc şi pentru oameni. RECORDUL IN TIMP Cineva a spus că un avion din 1934 este o vechitură faţă de un aparat din 1935. Un an de zile este suficient spre a face din ultima perfecţiune tehnică, un lucru demodat. Treptat cu progresul avionului, ca structură şi motor, înaintează şi recordul timpului. In cei şase ani de când există această linie aeriană, recordul timpului a fost ameliorat simţitor. Iată câteva cifre: Distanța Paris Buenos Aires a fost străbătută în: 1934 în 166 de ore; 1935 în 160 de ore; 1936 în 84 de ore. Cu alte cuvinte de la inaugurarea liniei până astăzi timpul de traversare a fost jumătate redus la Să nu se creadă cumva că sborul Paris Buenos Aires este lipsit de riscuri. Drumul duce mai întâiu peste Spania, peste Africa de nord, până la Dakar, de unde se angajează abearborul propriu zis peste ocean. Drumul peste Africa de nord este riscat deoarece o aterisare forţată în aceste locuri, chiar dacă nu înseamnă moarte sigură are cel puţin dezavantagiul unei detenţiuni la triburile arabe sălbatece, care nu dau drumul aviatorilor decât contra unei însemnate sume de bani. Soarta aceasta au avut-o mai mulţi viatori ai liniei. UN DRUM PLĂTIT CU VIEŢI OMENEŞTI Şi aviaţia îşi are eroii ei necunoscuţi. Cine citeşte cartea de aur a liniei Paris Buenos Aires va vedea că drumul este jalonat de numele a 68 de aviatori, care şi-au pierdut viaţa, în căutarea drumului cel mai indicat. Găsirea unui drum aerian nu este chiar atât de simplă. Chiar dacă nu ai în cale munţi sau prăpăstii, te întâlneşti totuşi cu vânturi potrivnice care sunt cu atât mai periculoase. Cunoaşterea perfectă a condiţiilor atmosferice tot lungul drumului, este o condiţie’ primordială a securităţii lui. Eri s’a celebrat în toată liniştea o aniversare, care este ce-i drept lipsită de strălucirea celor sportive, însemnătatea ei este însă covârşitor mai mare. Poate că peste ani vom fi şi noi călători transatlantici spre Buenos Aires şi atunci s’ar cuveni să ne amintim de cei o sută de eroi cari au jalonat drumul, tânăr care îi’a abdicat încă la titlul său de arbitru al eleganţei. In consecinţă, nici o cămaşă roşie, nici un fular galben sau cravate în culori vii şi contrastante. Negrul şi albul vor domina. Regele va face în timpul vacanţei cât mai mult yacht,, aşa încât costumul clasic de bord va fi cel preferat. Natural că va lua cu el şi ceva smokinguri. Nici un frac în schimb, deoarece regele voiajând incognitoriu va lua parte la nici o serată oficială. ■ Un smoking alb cu revere negre face parte anul acesta din garderoba suveranului. Toată Citiți în pag. B-a : Massels populare spaniole, înarmate, au pornit la luptă pentru apărarea republicii de nimeni nu mă cunoaşte, nimeni nu se ocupă de mine, s-a exprimat simplu suveranul faţă de o doamnă din înalta aristocraţie franceză care a ţinut să-l felicite pentru alegerea făcută. Regele a mai făcut apoi o serie de aprecieri, stăruind în special asupra incognito-ului deplin pe care îl oferă Coasta de azur. Ca altădată, el înţelege să se bucure de întreaga libertate de tânăr sportiv şi simplu. IN „GARSONIERA” REGELUI Aşadar regele îşi face bagajele. O cameră întreagă de la Saint James Palace — garsoniera preferată — e tixită de geamantane, valize*, obiecte de sport, pălării, caschete şi o mulţime de mărunţişuri personale, gata să-l urmeze în voiaj. In mod oficial, valetul regelui — deţinătorul uneia din cele mai înalte funcţiuni ale personalului curţii — trebue să se ocupe cu împachetarea. Anul acesta, mister Howlett — care ocupă acest post de aproape o jumătate de secol la Buckingham Palace de bolnav. Regele l-a dispensat să se mai ocupe deocamdată de el şi, un asistent a şi fost însărcinat cu garderoba Maiestăţii Sale. Toalete estivale, natural foarte sobre, din cauza doliului observat cu cea mai mare stricteţe. Toate însă elegante şi moderne, aşa cum se şi cuvine unui rege (Continuare în pagina IIIa)